Ascultarea Credintei

Se sustine adesea ca exista o singura Evanghelie si mai multe metode de evanghelizare. Fapt care nu exista, totusi. De ce? Fiindca este ca si cum am spune ca este un singur cer si mai multe cai de a ajunge acolo… Exista, desigur, mai multe situatii in care cineva poate sa evanghelizeze. De fapt, fiecare actiune evanghelistica este o situatie unica. Ea poate sa fie grupata cu altele intr-o anume categorie, dar este unica si diferita.

Exista o singura metoda de evanghelizare – prezentarea Evangheliei oamenilor prin propovaduire (predicare, spunere). De ce spun aceasta – fiindca asa a facut Domnul Isus, asa au facut apostolii si asa au facut primii crestini. Fiindca asa ne spune Biblia ca s-a facut evanghelizare. Si s-a facut asa fiindca asa era randuit in planul lui Dumnezeu, care a stabilit un loc unic pentru cuvant si pentru Evanghelia care sa fie propovaduita prin cuvant.

Evanghelizarea se face direct, confruntand pe oameni cu adevarul. Evanghelizare nu inseamna convertire si nici manipulare si nici facere de adepti etc. Evanghelizarea este unica in esenta, dupa cum este si Evanghelia, dupa cum este si Calea, Adevarul si Viata.

Pot sa fac o tabara unde sa evanghelizez? Da, dar tabara nu e o metoda de evanghelizare, ci un context unde pot sa evanghelizez. Daca in aceasta tabara nu se manipuleaza, atunci da, pot sa organizez o astfel de tabara.

Pot sa organizez un concert cu muzica buna, compusa de crestini, pentru a evangheliza? Da. Desi pe muzica se pun cuvinte, care pot contine Evanghelia, muzica in sine nu e o metoda de evanghelizare si nici un concert. Ele sunt ce le spune numele. Prezentarea Evangheliei asa cum este, direct si fara rusine, prin puterea lui Dumnezeu, fara tehnici de manipulare sau de “pescuit” (cum le numesc unii), este metoda corecta, biblica si planificata.

Atentie la noile paradigme, la noile tendinte si metode, pe nedrept numite astfel. Sa ne intarim si sa spunem oamenilor despre Dumnezeu atunci cand Dumnezeu ne spune sa o facem. Da, adevarat – aceasta necesita o relatie cu Dumnezeu, rugaciune si citirea Bibliei intr-un mod consistent, neintrerupt si pragmatic (in sensul bun al cuvantului, fara a avea de-a face cu notiunea de “pragmatism”), dupa voia lui Dumnezeu.

Da, e mai usor sa faci planuri, intalniri la un suc si schite, decat sa te rogi si sa postesti, sa citesti Biblia si sa te gandesti la ce scrie acolo pentru a trai corect. Dar “mai usor” aici nu inseamna si la fel de bine. Este o alta cale, straina si care nu duce la telul dorit, acela de a face ucenici.

Exista si un cadru corect de Evanghelizare – ca Biserica a lui Cristos. Este si singurul cadru corect si am tratat pe scurt aceasta in alt post aici.

La Scriptura si pe genunchi fratilor – oamenii asteapta sa le spunem despre Cristos!

Traim vremurile in care exista si se formeaza organizatii care pretind ca ajuta bisericile in lucrarea de misiune. Ca entitate legala, in ce priveste legea in stat, o organizatie este bine sa fie asa, pentru a functiona in parametrii normali si corecti din acest punct de vedere.

Dar ce se intampla atunci cand o astfel de organizatii se suprapune cu lucrarea Bisericii. De ce este doar o organizatie si nu Biserica? Dumnezeu a instituit Biserica, dar e interesant faptul ca se formeaza organizatii pentru a face lucrarea Bisericii. De ce? Fiindca Biserica nu-si mai face lucrarea? Sau de ce?

Cei care conduc aceste organizatii spun bisericilor ca vin sa ajute. Dar nu ajuta in sensul corect al cunvantului. Nu e o situatie in care Biserica face o lucrare si o asociatie aduce bani sau ajuta echiparea oamenilor organizatoric, ci, de cele mai multe ori, se pare ca aceste organizatii preiau rolul de biserici si isi ofera prerogative fara precedent in istorie.

In astfel de organizatii, care nu sunt biserici, nu se aplica “regulile” bisericesti. Metoda de evanghelizare se constituie pe o paradigma diferita de cea bisericeasca. Ma intreb de ce se profileaza astfel de organizatii si care este adevaratul lor scop.

Anumite medii vorbesc de rau bisericile locale, facand multe glume pe seama fratilor de la care generatie de astazi au primit credinta. Aceste medii se dezvolta pe spatele unor asociatii care detin logistica si finantele pentru a realiza o intreaga miscare organizata care ataca mai ales segmentul tanar.

Ceea ce am fost chemati sa facem ca si crestini se constituie in cadrul Bisericii asa cum a fost ea lasata sa existe; stim cum anume din scrierile Noului Testament, de unde stim si cum putem sa fim mantuiti…

Este chemata o organizatie sa faca evanghelizare? Nu. Biserica este chemata sa faca evanghelizare. Daca anumiti crestini formeaza o organizatie pentru a face evanghelizare mai eficient, facand parte din Biserica (una locala, sau mai multe diferite, din locuri diferite sau nu etc) este o situatie in care tot Biserica face evanghelizare, organizatia fiind un mijloc prin care sa se realizeze anumite chestiuni organizatorice.

Apare pericolul ca o organizatie sa isi depaseasca atributiunile si sa rivalizeze in mod incompatibil in ce priveste definitia, cu Biserica. Exista cazuri reale in acest sens pe care le-am observat pana acum.

Dar problemele abia acum incep:
- se ataca segmentul tanar in doua instante: intai se separa de cei mai batrani din biserica, iar apoi se indoctrineaza foarte usor (fiindca acum acei frati batrani si cunoscatori ai Cuvantului, deci maturi in credinta au fost indepartati);
- li se prezinta acestora asa-zise metode de lucru in ce priveste relatia cu Cristos, pe care, evident, nu au cum sa le verifice in contextul de mai sus;
- apare o separare de Biserica si o instrainare fata de adevarata credinta (ceea ce este vital de grav).

Sa ne rugam si sa fim vigilenti. Nu avem nevoie de nici o organizatie sa facem misiune, evanghelizare sau ucenici. Avem biserica, pe frati. Avem Cuvantul si prezenta Duhului. Zeul ban sa taca – noi stim ca nu cu lucruri pieritoare am fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniseram de la parintii nostri.

Vechiul Testament ne arata nenumarate exemple in care profetii falsi s-au pretat la a spune poporului Israel, al lui Dumnezeu, un mesaj fals, de pace, de liniste, in momente in care judecata si mania lui Dumnezeu isi astepta ultimele clipe inaintea venirii.

Este o tactica – sa faci studii pozitive si constructive (a se citi cu ghilimele) cand adevaratele nevoi sunt date in mod deliberat laoparte; sa spui oamenilor ca totul este in regula, cand problemele se aduna ca norii amenintatori premergatori unei furtuni distrugatoare.

Este o atentionare ce scriu aici. Am experimentat in cateva randuri situatii in care anumite persoane spuneau ca totul este bine, desi nu era. La o confruntare directa, acum cativa ani, din partea Domnului, la o iesire undeva in tara, multi tineri au inteles ca sunt pe o cale gresita (tineri crestini de facto) si s-au pocait cu lacrimi si rugaciune. La indemnurile Duhului fata de cativa oameni, pentru a spune lucrurilor pe nume, cu dragoste si mare atentie, au existat impotriviri din partea unora, care sustineau ca totul este bine, ca se putea si mai rau, ca ne descurcam bine. Da, am fi putut petrece zile frumoase, un timp de “partasie” si cunoastere uniforma etc. Dar am fi fost lipsiti de marile binecuvantari pe care le-am avut dupa ce am inteles ca Dumnezeu ne cheama la o pocainta fata de atitudinea noastra gresite.

Cand Domnul lucreaza in viata unor oameni si ii alerteaza, ei sunt chemati sa spuna celorlalti ceea ce vad. Doar ca ei, imediat, vor fi contracarati de linistirea minutios realizata de profetii falsi, care s-au perpetuat pana in zilele noastra prin definitie. Caci, acolo unde este un om al lui Dumnezeu, trebuie sa fie si oameni care sa imite aceasta stare si acest statuti de mare har, pe care il ofera Dumnezeu, slavitul Dumnezeu!

Scriu aceste randuri cu o nota de atentionare, in nici un caz cu un gust amar sau cu rautate, ca unul care stie in Mainile Cui sunt toate lucrurile. Ma bucur nespus de mult ca balatia este castigata. In curad, vom reputa victorii dupa victorii, chiar daca avem multi raniti si suntem greu incercati in batalii. Iar aceste victorii vor aduce si mai multa slava Marelui General.

Atentie la tactica linistirii!

Eram in Pui. Se facuse seara, deja, iar noi incepeam sa ne strangem in fata scolii, dupa cateva ore de misiune de la om la om, unde am impartit Nou Testamente si am vorbit cu cei care erau dispusi sa o faca, despre Dumnezeu. Cateva fete nu ajunsesera inca. Am luat masina si, impreuna cu Calin, am plecat sa le cautam. Am aflat ca sunt la marginea satului si discuta cu cativa oameni.

Ajunsi acolo, am gasit un om interesat de Cuvant si doua persoane conduse de diavolul, care incercau sa zadarniceasca propovaduirea noastra. Cand le-am explicat ca trebuie sa fim nascuti din nou, una din aceste doua persoane a inceput sa rada si a intrebat plin de sine – cum sa ma nasc din nou, doar nu ma sinucid ca sa ma nasc iar. Si a ras.

Mi-am amintit imediat de Nicodim. Omul firesc, fratilor, chiar NU POATE sa intelaga lucrurile lui Dumnezeu. Pentru el sunt o NEBUNIE!!! Nu va mirati de un astfel de lucru. Dati slava lui Dumnezeu pentru ca a avut mila de voi! O, Doamne, SLAVA TIE!!!

Spuneam intr-un blog despre metodele create de om, care inlocuiesc in “noua ordine bisericeasca mondiala” planul vesnic si bun al lui Dumnezeu. Vreau sa adaug ceva acum. De multa vreme am tot auzit, sporadic, despre nevoia noastra de a ne increde in noi insine, despre stima de sine si despre respectul fata de noi insine.

Este, da, vorba despre o idee preluata din psihologie, precum vechile statui ale idolilor muti, carora li se schimba numele si erau asta “crestinizate”. Intr-un articol publicat recent pe internet, am gasit urmatoarea informatie, sub titlul “CERCETĂTORII AU DEZVOLTAT SPRAY-UL PENTRU ÎNTĂRIREA ÎNCREDERII ÎN SINE”:

“Tratamentul a fost dezvoltat după ce câţiva cercetători de la Universitatea din Zurich au descoperit o substanţă care poate bloca sentimentul de timiditate. Hormonul numit oxitocină are rolul de a impune organismului o stare de bine şi de calm, acţionând asupra zonei din creier care controlează răspunsul la sentimentul de frică. Oxitocina este produsă de organism în mod natural atunci când o persoană este îndrăgostită. Acelaşi hormon declanşează travaliul la femeile însărcinate.

Produsul sub formă de spray, care conţine o variantă sintetică a acestui hormon, se administrează nazal şi îşi face efectul repede. Spray-ul a fost testat pe 70 de adulţi cu probleme de socializare, care l-au utilizat timp de o lună în situaţii dificile. După utilizarea spray-ului, voluntarii s-au simţit mai puţin neliniştiţi şi au comunicat mai bine cu persoanele din jurul lor. Produsul ar putea fi utilizat de persoanele care nu reuşesc să se exprime în public. Studiul a fost prezentat la Congresul mondial de neuroştiinţă care a avut loc la Melbourne, Australia.
“

Asadar, vesti bune pentru pasionatii de activitati de comunicare. Faceam comunicare si la scoala, in clasele mici – e nevoie, intr-o societate globalizata… Avem asadar spray, in curand se va inventa si gelul de dus pentru putere in predicare, precum si pasta de dinti pentru curaj sa joci volei intr-o echipa de adolescenti crestini… Iar, pentru toate acestea, nu e exclus sa avem o baia speciala, dotata, poate chiar ambulanta.

Dincolo de toate acestea, chiar daca unii invata pe altii ca suntem doar produsul naturii, noi stim ca in noi exista un om nou, care nu poate fi catalogat ca fiind introvertit sau extrovertit, din alta lume, care face totul exact cum firea pamanteasca nu ar face, iar aceasta nu din capriciu. Slava Domnului ca El ii cunoaste pe cei care sunt ai Lui. Iar voi sfintilor, nu uitati – daca rostiti Numele Domnului, departati-va de faradelege!

Un timp de intalnire cu tineri crestini din 128 de tari din lume, de pe toate continentele. Un timp in care diferentele culturale au iesit in evidenta. Dar a mai iesit ceva in evidenta – faptul ca tot oameni suntem. Si, daca suntem tot oameni, atunci toti am pacatuit si suntem lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si, deci, pentru toti ramane ca singura cale de salvare credinta in Isus Cristos pentru indreptatire inaintea lui Dumnezeu, pentru mantuire.

Cultura nu poate sta in calea partasiei. Dar in ce sens spun aceasta? In sensul ca omul cel nou, care e nascut de Dumnezeu nu mai traieste in cultura sa, ci, acum este cetatean al Imparatiei Cerurilor. Ori, in aceasta imparatie sunt oameni de pretutindeni. Ei deci, nu mai au bariere culturale. Ei toti sunt duhovnicesti, daca sunt ai lui Cristos.

Ce ramane deci – ca orice om, prin credinta, ajunge sa fie tot mai mult ca Unul singur – Omul Isus Cristos. In aceste conditii, am inteles clar ca o cultura, oricare ar fi ea, nu poate sa se interpuna in calea adevarului, care este transcendent. Adevarul este Domnul Isus, iar El este Dumnezeu.

Esti crestin? Atunci trebuie sa intelegi bine ca noi suntem chemati sa lasam in spate ceea ce am invatat pe pamant, din firea noastra si, sa luam tot mai mult in noi trairea duhovniceasca.

Faptul ca cineva este din alta cultura, nu-l poate scuza sa pacatuiasca. Pacatul este acelasi in orice cultura, iar Cristos a venit sa moara pentru el. Starea de a fii sfant intr-un mod real, prin lucrarea Duhului Sfant nu poate diferi de la cultura la cultura. Caci toti sunt dintr-unul.

Domnul sa ne dea intelepciunea sa putem sa intelegem corect diferentele culturale si sa nu traim in necunostinta, ca si cum nu am stii toate lucrurile.

Actualmente se pune accentul pe diferentele culturale, pentru a se relativiza lumescul. Principiile de viata ale parintilor nostri, de la care, apropo, avem credinta si, pe care-i batjocorim ca generatie asa de des si radem de ei ca niste batjocoritori plini de asta, sunt demolate de pseudo-argumentul: “ei au o cultura diferita”. Astfel ca, mai nou putem face lucruri precum: a fuma, a bea, a ne destrabala, a flirtra etc, ca, zic unii, asa se face in anumite culturi – e doar o chestiune de cultura.

Ei bine, da, e o chestiune de cultura. Tocmai aici sta intelepciunea. Noi, sfintii lui Dumnezeu, am fost transmutati in Imparatia Cerurilor prin nastere din nou. Noi acum nu mai suntem parte din culturile lumii, nu mai suntem un produs al nasterii in pacat. Suntem oameni noi, care suntem, prin pocainta si credinta in Domnul Isus Cristos, straini si calatori pe pamant, intotdeauna pregatiti pentru a nu ne intina cu obiceiurilor acestor “tari straine”. Noi nu ne luam sotii de aici, nu copiem obiceiurile de aici. Noi nu suntem ca acel Cain, care a adus o jertfa oarecare, ci suntem ca acel Abel, care a adus o jertfa cu atentie, fiindca se apropia prin aceasta de maretul Dumnezeu.

Este posibil ca o alta evanghelie sa fie vestita zilele noastre, o evanghelie a culturilor si nu una a cerului. Caci culturile sunt mai multe, dar cerul este unul singur. Si, daca exista o singura Imparatie a lui Dumnezeu, atunci exista un singur imparat, iar acest Imparat este Dumnezeu. Iar, daca El este unul singur, atunci principiile care guverneaza aceasta Imparatie sunt unitare si nu se bat cap in cap. Imparatia lui Dumnezeu este desavarsita, fiindca Dumnezeu este desavarsit. Prin urmare, sa taca cei care argumenteaza folosind criterii pamantesti de judecata, pentru lucrurile ceresti. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga.

Cine e sfant, sa se sfinteasca si mai departe!

Un timp de intalnire cu tineri crestini din 128 de tari din lume, de pe toate continentele. Un timp in care diferentele culturale au iesit in evidenta. Dar a mai iesit ceva in evidenta – faptul ca tot oameni suntem. Si, daca suntem tot oameni, atunci toti am pacatuit si suntem lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si, deci, pentru toti ramane ca singura cale de salvare credinta in Isus Cristos pentru indreptatire inaintea lui Dumnezeu, pentru mantuire.

Cultura nu poate sta in calea partasiei. Dar in ce sens spun aceasta? In sensul ca omul cel nou, care e nascut de Dumnezeu nu mai traieste in cultura sa, ci, acum este cetatean al Imparatiei Cerurilor. Ori, in aceasta imparatie sunt oameni de pretutindeni. Ei deci, nu mai au bariere culturale. Ei toti sunt duhovnicesti, daca sunt ai lui Cristos.

Ce ramane deci – ca orice om, prin credinta, ajunge sa fie tot mai mult ca Unul singur – Omul Isus Cristos. In aceste conditii, am inteles clar ca o cultura, oricare ar fi ea, nu poate sa se interpuna in calea adevarului, care este transcendent. Adevarul este Domnul Isus, iar El este Dumnezeu.

Esti crestin? Atunci trebuie sa intelegi bine ca noi suntem chemati sa lasam in spate ceea ce am invatat pe pamant, din firea noastra si, sa luam tot mai mult in noi trairea duhovniceasca.

Faptul ca cineva este din alta cultura, nu-l poate scuza sa pacatuiasca. Pacatul este acelasi in orice cultura, iar Cristos a venit sa moara pentru el. Starea de a fii sfant intr-un mod real, prin lucrarea Duhului Sfant nu poate diferi de la cultura la cultura. Caci toti sunt dintr-unul.

Domnul sa ne dea intelepciunea sa putem sa intelegem corect diferentele culturale si sa nu traim in necunostinta, ca si cum nu am stii toate lucrurile.

Actualmente se pune accentul pe diferentele culturale, pentru a se relativiza lumescul. Principiile de viata ale parintilor nostri, de la care, apropo, avem credinta si, pe care-i batjocorim ca generatie asa de des si radem de ei ca niste batjocoritori plini de asta, sunt demolate de pseudo-argumentul: “ei au o cultura diferita”. Astfel ca, mai nou putem face lucruri precum: a fuma, a bea, a ne destrabala, a flirtra etc, ca, zic unii, asa se face in anumite culturi – e doar o chestiune de cultura.

Ei bine, da, e o chestiune de cultura. Tocmai aici sta intelepciunea. Noi, sfintii lui Dumnezeu, am fost transmutati in Imparatia Cerurilor prin nastere din nou. Noi acum nu mai suntem parte din culturile lumii, nu mai suntem un produs al nasterii in pacat. Suntem oameni noi, care suntem, prin pocainta si credinta in Domnul Isus Cristos, straini si calatori pe pamant, intotdeauna pregatiti pentru a nu ne intina cu obiceiurilor acestor “tari straine”. Noi nu ne luam sotii de aici, nu copiem obiceiurile de aici. Noi nu suntem ca acel Cain, care a adus o jertfa oarecare, ci suntem ca acel Abel, care a adus o jertfa cu atentie, fiindca se apropia prin aceasta de maretul Dumnezeu.

Este posibil ca o alta evanghelie sa fie vestita zilele noastre, o evanghelie a culturilor si nu una a cerului. Caci culturile sunt mai multe, dar cerul este unul singur. Si, daca exista o singura Imparatie a lui Dumnezeu, atunci exista un singur imparat, iar acest Imparat este Dumnezeu. Iar, daca El este unul singur, atunci principiile care guverneaza aceasta Imparatie sunt unitare si nu se bat cap in cap. Imparatia lui Dumnezeu este desavarsita, fiindca Dumnezeu este desavarsit. Prin urmare, sa taca cei care argumenteaza folosind criterii pamantesti de judecata, pentru lucrurile ceresti. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga.

Cine e sfant, sa se sfinteasca si mai departe!

Un timp de intalnire cu tineri crestini din 128 de tari din lume, de pe toate continentele. Un timp in care diferentele culturale au iesit in evidenta. Dar a mai iesit ceva in evidenta – faptul ca tot oameni suntem. Si, daca suntem tot oameni, atunci toti am pacatuit si suntem lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si, deci, pentru toti ramane ca singura cale de salvare credinta in Isus Cristos pentru indreptatire inaintea lui Dumnezeu, pentru mantuire.

Cultura nu poate sta in calea partasiei. Dar in ce sens spun aceasta? In sensul ca omul cel nou, care e nascut de Dumnezeu nu mai traieste in cultura sa, ci, acum este cetatean al Imparatiei Cerurilor. Ori, in aceasta imparatie sunt oameni de pretutindeni. Ei deci, nu mai au bariere culturale. Ei toti sunt duhovnicesti, daca sunt ai lui Cristos.

Ce ramane deci – ca orice om, prin credinta, ajunge sa fie tot mai mult ca Unul singur – Omul Isus Cristos. In aceste conditii, am inteles clar ca o cultura, oricare ar fi ea, nu poate sa se interpuna in calea adevarului, care este transcendent. Adevarul este Domnul Isus, iar El este Dumnezeu.

Esti crestin? Atunci trebuie sa intelegi bine ca noi suntem chemati sa lasam in spate ceea ce am invatat pe pamant, din firea noastra si, sa luam tot mai mult in noi trairea duhovniceasca.

Faptul ca cineva este din alta cultura, nu-l poate scuza sa pacatuiasca. Pacatul este acelasi in orice cultura, iar Cristos a venit sa moara pentru el. Starea de a fii sfant intr-un mod real, prin lucrarea Duhului Sfant nu poate diferi de la cultura la cultura. Caci toti sunt dintr-unul.

Domnul sa ne dea intelepciunea sa putem sa intelegem corect diferentele culturale si sa nu traim in necunostinta, ca si cum nu am stii toate lucrurile.

Actualmente se pune accentul pe diferentele culturale, pentru a se relativiza lumescul. Principiile de viata ale parintilor nostri, de la care, apropo, avem credinta si, pe care-i batjocorim ca generatie asa de des si radem de ei ca niste batjocoritori plini de asta, sunt demolate de pseudo-argumentul: “ei au o cultura diferita”. Astfel ca, mai nou putem face lucruri precum: a fuma, a bea, a ne destrabala, a flirtra etc, ca, zic unii, asa se face in anumite culturi – e doar o chestiune de cultura.

Ei bine, da, e o chestiune de cultura. Tocmai aici sta intelepciunea. Noi, sfintii lui Dumnezeu, am fost transmutati in Imparatia Cerurilor prin nastere din nou. Noi acum nu mai suntem parte din culturile lumii, nu mai suntem un produs al nasterii in pacat. Suntem oameni noi, care suntem, prin pocainta si credinta in Domnul Isus Cristos, straini si calatori pe pamant, intotdeauna pregatiti pentru a nu ne intina cu obiceiurilor acestor “tari straine”. Noi nu ne luam sotii de aici, nu copiem obiceiurile de aici. Noi nu suntem ca acel Cain, care a adus o jertfa oarecare, ci suntem ca acel Abel, care a adus o jertfa cu atentie, fiindca se apropia prin aceasta de maretul Dumnezeu.

Este posibil ca o alta evanghelie sa fie vestita zilele noastre, o evanghelie a culturilor si nu una a cerului. Caci culturile sunt mai multe, dar cerul este unul singur. Si, daca exista o singura Imparatie a lui Dumnezeu, atunci exista un singur imparat, iar acest Imparat este Dumnezeu. Iar, daca El este unul singur, atunci principiile care guverneaza aceasta Imparatie sunt unitare si nu se bat cap in cap. Imparatia lui Dumnezeu este desavarsita, fiindca Dumnezeu este desavarsit. Prin urmare, sa taca cei care argumenteaza folosind criterii pamantesti de judecata, pentru lucrurile ceresti. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga.

Cine e sfant, sa se sfinteasca si mai departe!

Am fost recent la o conferinta internationala si as vrea sa va impartasesc din experientele prin care am trecut.

Intr-o zi, s-a predicat evanghelia coreenilor. Tinerii coreeni si-au adus prietenii studenti la conferinta, tocmai cu scopul acesta – sa auda Evanghelia. Predicatorul a cerut sa nu se traduca in limba engleza. Cunosteam doua cuvinte – Dumnezeu si dragoste. Le-am auzit des in predica, in timp ce vestitorul Evangheliei plangea si arata probabil dragostea lui Dumnezeu fata de noi, murind pe cruce. Predica cu lacrimi.

Am fost in acelasi duh cu el si am inceput sa ma rog. Mi-am plecat privirile si ma rugam cerandu-I lui Dumnezeu ca tineri (oameni) sa se pocaiasca de pacate si sa vina la credinta in Domnul nostru Isus Cristos. In timp ce ma rugam am auzit aplauze. Nu stiam ce sa fac. In cateva secunde am ridicat privirea inca rugandu-ma, cand, surprins, am vazut ce nu am vazut niciodata in viata mea. Zeci de tineri veneau pe culoarele salii spre a ajunge la predicator – erau cei care veneau sa se predea Domnului. Venea cu zecile, alergand parca. Am fost extrem de surprins si foarte cercetat.

Toti s-au pus pe genunchi si predicatorul parca nu se mai vedea in multimea lor. Era plin acolo si pe culoare continuau sa vina. Iata o experienta minunata – minunea nasterii din nou, a unor pacatosi sortiti mortii si iadului. Mila si dragostea lui Dumnezeu s-au vazut literalmente, asa cum a randuit El sa se vada. E adevarata minune, aceea a regenerarii pe care doar Duhul o poate face. Astazi se vehiculeaza multe faceri de minuni, ca semn al prezentei Duhului. Dar noi stim ca Cel ce face minuni printre noi este cel care ne da Duhul pentru marturia adevarului Evangheliei spre slava si onoarea maretului Dumnezeu, inaintea caruia ma ridic in picioare in aceste momente cand scriu, in sufletul si inima mea!

La intoarcere eram hotarat sa nu-mi mai fie rusine de Evanghelie. Eram hotarat sa renunt la toate artificiile omenesti si sa spun adevarul din inima, ferm convins pe baza Cuvantului ca adevarul are putere in sine insusi, fiindca Domnul Isus a spus – “Eu sunt calea, adevarul si viata”.

Pe avion am stat exact pe locul unde am stat si cand am mers spre Coreea, intr-un avion cu sute de pasageri. Ma rugasem inainte ca Domnul sa-mi rezerve locul si eram puternic incredintat ca El asa a si facut. Asa ca nici nu m-am gandit sa cer un loc anume celor din aeroport. Pe un rand sunt 3 locuri, unul la geam, unul la culoar si unul la mijloc. Timp de aproape 10 minute din timpul de boarding, am fost singur pe randul meu, in timp ce toate celelalte erau deja ocupate. Aproape de timpul randuit pentru inchiderea usii, o femeie a intrat si s-a asezat pe randul unde eram si eu, la geam. Intre noi nu mai era nimeni. Asa ca ne-am pus hainele acolo – si eu si ea.

In timp ce ma intrebam daca voi vorbi cu ea despre Dumnezeu in cele zece ore de zbor, in timp ce ma rugam si ii ceream Domnului sa se faca voia Lui si sa intervina daca e voia Lui sa vorbesc cu acea persoana, ea a luat initiativa si m-a intrebat de unde sunt. I-am spus, iar la intrebarea ei – cu ce scop am fost in Coreea, i-am raspuns: pentru o conferinta crestina.

Desi stiam foarte clar ca, dupa foarte multi astazi, nu e bine sa spui omului direct ca esti crestin si despre Dumnezeu, ca sa nu-l sperii si sa il pierzi, am fost pe deplin constient ca trebuie sa spun exact unde am fost. Si, reactia ei a fost una de uimire, s-a luminat si m-a intrebat daca sunt crestin. De aici, a inceput marturia credintei in Domnul Isus.

Ea provenea dintr-o familie de budisti. Nu era budista, nu credea in nimic. A spus ca nu s-a gandit la viata spirituala pana atunci. A fost prima oara cand aceasta femeie a auzit Evanghelia mantuirii. Duhul mi-a amintit ca am la mine o Biblie in limba coreana, pe care am cumparat-o, ma gandeam eu atunci cand am cumparat-o, pentru mine. Imediat mi-am amintit ca trebuia sa fie in bagajul mare, care era in hala bagajelor, dar, am pus-o in ultimul moment in bagajul de mana. Am luat bagajul, am luat Biblia si, impreuna cu o brosura care explica nevoia de mantuire si izbavire de pacat prin credinta in Domnul Isus, am dat-o acestei femei. Aveam lacrimi in ochi, eram cercetat de Domnul pentru acest suflet si i-am oferit Biblia, explicandu-i cum e organizata. Ea mi-a multumit, iar cand a inteles ca e de tot si nu doar pentru timpul zborului, a lacrimat si mi-a multumit. Cred ca am fost cel mai fericit. Slava Domnului!

In Bucuresti am ajuns cu avionul pe la 3. Avionul intarziase. Nu stiam de ce a fost furtuna si a intarziat avionul aproape 3 ore. Mergeam insa prin credinta. Prin credinta am stiut ca trebuie sa fiu in gara, chiar daca nu stiam ce tren va veni. Am fost acolo si in doua ore pleca un tren, cu care am si venit spre Simeria.

Impreuna cu mine era si un prieten, Vali. Aveam un bilet intr-un vagon si altul in alt vagon. Am ales vagonul meu si am mers impreuna acolo. Am pus bagajele si in compartiment mai era un om in varsta. Doar noi trei am ramas acolo toata calatoria. Eram foarte obositi. Dar Domnul ne cerceta pe amandoi sa vorbim cu acel om. Am inceput cu rugaciune. Omul fusese la tatal sau in spital. A vrut sa plece cu personalul, dar s-a razgandit si a luat rapidul in care eram. Va dau toate aceste detalii pentru ca sa intelegeti prin a cui providenta a ajuns intr-un final sa ii marturisim Evanghelia acelui om. La inceput am facut-o impreuna, vorbeam pe rand.

Din cauza oboselii, am continuat sa o facem pe rand, in timp ce unul dintre noi dormea. Cand unul se trezea, celalalt spunea in continuare, ce ne dadea Domnul. La sfarsit, Vali a coborat la Alba Iulia. Omul acela mi-a zis – “Ce om bun e baiatul acesta”. Eu nu stiu ce i-a spus, dar cu siguranta ca Domnul lucra. Cand am coborat si eu, la Simeria, a venit sa ma ajute la bagaje. Am mai vorbit de tatal sau si i-am spus ca ma voi ruga pentru el. Plangea. M-a imbratisat. Nu m-a mai imbratisat un strain pana atunci. Slava Domnului!

I-am spus sa citeasca Biblia, despre ne spusese deja ca o are acasa (o luase din gunoi, unde niste vecini au aruncat-o). I-am spus ca ma voi ruga pentru el. Rugati-va si voi. Slava Domnului!

Suntem acum la Pui, intr-o tabara de misiune. Acolo ne pregatim sa marturisim Evanghelia oamenilor din sat. Astept ca Dumnezeu sa lucreze cu putere, cum face El in orice vreme. Pocaitilor, sa ne incredem in El si sa urmarim singurul scop la care suntem chemati – marturisirea Domnului Isus Cristos, pentru facerea de ucenici adevarati, pe baza Evangheliei adevarului.

Va incurajez prin aceste randuri sa ii dati slava Domnului si sa va bucurati in Duhul Sfant.

Asa de multe se intampla astazi prin biserici, asa de multe se fac, incat ai avea impresia ca totul merge spre bine. Dar, nu e asa. De ce spun asta? Simplu.

In primul rand o spun fiindca, dupa sute de tabere de misiune, ne este rusine sa spune Evanghelia oamenilor. Am trecut prin asta. Am invetat metode si am acceptat metode straine, care pareau faine, de a spune altora despre Dumnezeu. Nu Evanghelia direct, ca sa nu speriem oamenii, ci asa, pe ascuns, si prin poze, jocuri, muzica si… orice dar nu CUVANT!!!

Ani la rand am participat la astfel de actiuni omenesti. Dar bucuria pe care am avut-o recent, de a spune unor oameni Evanghelia este unica. Da, am platit pretul – ei puteau sa o respinga. Dumnezeu a platit pretul – a murit pentru noi, desi unii chiar il resping. In fapt, noi platim alaturi de El acelasi pret, pe care El l-a platit. Sa nu ne fie rusine de Evanghelie. Sa o marturisim. Lasati metodele, traiti adevarul! Fiti cu adevarat relevati, spuneti adevarul simplu si cu dragoste, blandete si responsabilitate. Daca faci ceva bun, daca ajutati oamenii lasati clar in urma voastra mesajul Evangheliei – altfel nu poti fi cu adevarat mantuit, decat prin auzirea credintei.

Noi suntem buni si civilizati, dar nu spunem ca din cauza ca Dumnezeu ne invata asa? De ce oare? Sa nu se sperie de Dumnezeu oamenii? Dar ce fapta a facut Dumnezeu sa se sperie oamenii de El? Ce lucru grav si rau a infaptuit El? Vorbesc omeneste, ca un nebun, cum zicea fratele apostol Pavel. Caci Dumnezeu e sfant si drept, El a murit pentru noi si cine aude aceasta aude ce-a mai frumoasa fapta din univers – una la care noi nu ne-am fi gandit. Isus Cristos a murit pentru noi!!! Slava Lui! Si El merita ad valorem ca noi sa spunem despre aceasta fapta a Lui. Iata marturia care schimba vieti, iata esenta iubirii lui Dumnezeu arata oamenilor – Isus Cristos si lucrarea Sa minunata.

Rusinea de Evanghelia vine in urma inlocuirii Evangheliei din Scriptura cu metodele noastre. Fiti cu mare atentie si grija – nu toti care isi zic “frati” sunt frati si foarte putini din cei care se zic “lideri” conduc in adevarul lui Dumnezeu. Nu ne pazim de unul gresit ca si cum nu am stii la cine vine, ci de multi care falsifica adevarul, ca si cum stim ca ei sunt in lume. Si cei care falsifica adevarul vin tocmai unde se foloseste adevarul, pentru a-si arata pe fata rusinea. Caci cei care falsifica banii ii folosesc apoi in magazine, unde se folosesc de obicei, prin definitie, astfel de valori omenesti. Asa este cu orice frauda. Cineva minte ca sa insele undeva unde oamenii cauta adevarul. Altfel, minciuna nu ar avea sens si nimeni nu ar fi inselat.

Ia Biblia, citeste, intelege si crede. Apoi fa ce scrie acolo. Spune simplu, cum scrie acolo. Restul sunt ambalaje, dar ai grija la ele. Nu vrei sa folosesti un ambalaj de metal ruginit pentru un tort pe care planuiesti sa-l mananci mai tarziu. Vrei sa fii sigur ca vestirea Evangheliei nu-ti va aduce rusine? Daca esti crestin, traieste Biblia asa cum este. Nu-ti va fi rusine de Evanghelie. Caci ea este PUTEREA LUI DUMNEZEU PENTRU MANTUIREA FIECARUIA CARE CREDE. Ca sa creada trebuie sa auda si sa aleaga. Ca sa auda trebuie sa se vesteasca. Iata – vesteste Evanghelia responsabil si in cadrul corect. Nu te insela singur – Dumnezeu nu vinde mantuirea in piata, la pretul care convine!

Domnul sa ne dea puterea Lui, ca sa vestim Evanghelia harului Sau dintr-o inima curata si plini de Duhul Sfant.