Ascultarea Credintei

In cartea sa, Voia lui Dumnezeu ca mod de viata, editura Kerigma, pag. 35, Jerry Sittser afirma:

“Dumnezeu vrea, intr-adevar, un anumit lucru de la noi – sa cautam Imparatia Lui, inainte de toate. Insa Dumnezeu ne ingaduie sa urmam mai multe cai posiblie pentru a o transpune in practica, intr-un final, pe cea care reprezinta voia Lui. De exemplu, Dumnezeu nu a pregatit pentru noi o anumita persoana cu care sa ne casatorim si pe care noi trebuie sa o “gasim”. Exista mai multe persoane cu care ne-am putea casatori, daca alegem sa facem pasul acesta. De asemenea, Dumnezeu nu a planuit o cariera anume pentru noi, pe care trebuie sa o descoperim. Exista mai multe cariere pe care le-am putea imbratisa si probabil chiar o vom face. Voia “speciala” a lui Dumnezeu in ce ne priveste vizeaza hotararea de a-L urma pe El pe primul loc in toate lucrurile. In felul acesta cand luam anumite decizii legate de viitor, putem avea incredere ca ceea ce alegem corespunde voii lui Dumnezeu pentru viata noastra.”

Nu discut “transpunerea in practica”, expresie care ma face sa ma gandesc la unele conceptii de astazi, care considera Cuvantul lui Dumnezeu o chestiune teoretica, lipsita de viata. Ma opresc doar la chestiunea in discutie. Observam, dupa cum spuneam in partea a II-a legata de alegerea in casatorie, ideea conform careia ar exista mai multe persoane cu care ne-am putea casatori, ramanand astfel in voia lui Dumnezeu.

In ce priveste aceasta, mai exista varianta de a exista o singura persoana randuita de Dumnezeu pentru fiecare in parte, in conditia in care acea persoana se va casatori pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu pentru ea. Este semnificativ sa intelegem doua lucruri:
- casatoria nu este mai importanta decat trairea pentru Dumnezeu, daca este o piedica in calea trairii crestine reale, aceasta trebuie ocolita (ma refer inainte de pasul casatoriei, nu dupa);
- casatoria nu este pentru aceasta putin importanta, ci este esentiala; aceasta se vede din modul in care Dumnezeu Insusi se raporteaza la ea, la cum o defineste, in fapt.

Asocierea unei cariere cu casatoria, din citatul de mai sus este fara valoare in context. Faptul ca cineva ar putea alege orice cariera nu impune faptul ca ar putea alege orice partener in viata. Aceasta ar insemna ca cei care stiu sa se descurce pe pamant mai bine, pot alege mai usor o sotie si alte implicatii despre care nu e necesar sa discutam.

Venim acum la exemplul lui Avraam. El este un exemplu de credinta pentru noi. In ce priveste casatoria lui Isaac, fiul sau, Avraam merge din nou prin credinta, dar pe baza unor principii clare. El ii porunceste robului sau sa ii ia o sotie lui Isaac, dar aceasta sa nu fie dintre fetele popoarelor Canaanului.

Fara sa intram in detalii, observam cum Dumnezeu aduce exact persoana potrivita pentru Isaac, fara ca acesta sa faca nimic.

Exemplul acesta este esential. Faptul ca multi nu pot spune ca au fost calauzit asemanator in viata, in alegerea partenerului, este irelevant. Adevarul nu trebuie sa fie probat de majoritatea ca sa existe. Adevarul si standardul lui Dumnezeu sunt punctul de plecare.

Exemplul lui Isaac si al Rebecai este definitoriu in discutia de fatza. Avraam are doi fii. Iata cum ajung ei sa se casatoreasca:

1. Ismael – Genesa 21: 20 – 21

“Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustie si a ajuns vanator cu arcul. A locuit in pustiul Paran si mama-sa i-a luat o nevasta din tara Egiptului.”

2. Isaac – Genesa [marturia robului lui Avraam] 24: 42 – 45

“Eu am ajuns azi la izvor si am zis: ‘Doamne, Dumnezeul stapanului meu Avraam, daca binevoiesti sa-mi dai izbanda in calatoria pe care o fac, iata, eu stau la izvorul de apa si fata care va iesi sa scoata apa si careia ii voi zice: Da-mi, te rog, sa beau putina apa din vadra ta, si care va raspunde: ‘Bea tu insuti si voi da de baut si camilelor tale’, fata aceea sa fie nevasta pe care a randuit-o Domnul pentru fiul stapanului meu!’”

Este o diferenta majora. In ambele cazuri altcineva alege pentru acesti oameni. Dar, este o alegere a lui Agar, care ii ia o sotie lui Ismael dupa cum stie ea, compatibila cu ea, din Egipt si este o alegere a lui DUMNEZEU care ii alege sotia lui Isaac, calauzind pe Avraam, pe robul lui Avraam, pe familia fetei si pe Rebeca insasi intr-un mod miraculos. Este o diferenta mare, nu?

Exemplui acesta al lui Isaac nu trebuie sa ne convinga sa mergem la fantana si sa asteptam sa vina fata… Ci, ne arata importanta suveranitatii lui Dumnezeu in casatorie. Dumnezeu nu greseste. Pe noi trebuie sa ne preocupe voia lui Dumnezeu.

Asadar, devine clar faptul ca, in casatorie, alegerea trebuie sa o faca Dumnezeu. Acela care doreste sa se casatoreasca in voia lui Dumnezeu va cauta voia lui Dumnezeu. Dumnezeu are o singura sotie pentru cei pentru care are, cei doi vor deveni un singur trup, iar familia astfel formata il va reprezenta pe Dumnezeu pe pamant, printre altii, printre alte cupluri formate dupa un criteriu sau altul, mai mult sau mai putin inteligent.

Concluzia este una simpla. Dumnezeu considera casatoria esentiala pentru cei care sunt randuiti sa se casatoreasca. Prin urmare, exista providenta si suveranitate in casatorie. Noi trebuie si putem sa stim voia lui Dumnezeu cu privire la cea cu care ne casatorim (la cel cu care ne casatorim).

In sprijinul acestui principiu biblic stau multe pasaje, experiente si versete. De asemenea, vom face observatia ca societatea posmodernista ii conduce pe cei care gandesc in termenii ei sa rationeze dupa logica ei. Este important sa vedem ca sinergismul, ecumenismul si falsa toleranta practicata de societatea globalizata de astazi impune consecinte in toate domeniile existentei umane. In ce priveste casatoria, opinia prezentata de Sittser este una de inteles in aceste conditii. Noi trebuie, insa, sa ramanem la Scripturi!

Dumnezeu sa va dea intelepciunea lui de sus, pentru a cunoaste cu adevarat relatia aceea cu El, din care izvorasc toate celelalte.

Deci, am inteles pana acum cateva principii care trebuie sa ne fie clare:

- casatoria inseamna unirea a doua persoane, un barbat si o femeie, de asa maniera incat ei sunt un singur trup;
- copiii lui Dumnezeu nu se pot casatorii cu fetele oamenilor, fara sa pacatuiasca astfel impotriva lui Dumnezeu;
- este gresit sa alegi pe baza frumusetii fizice, dupa vointa proprie si dupa criterii personale subiective;
- Dumnezeu cere samanta dumnezeiasca, deci, alegerea partenerului este esentiala;
- Dumnezeu ii cere barbatului sa fie responsabil de alegerea partenerei, adica sa nu se casatoreasca cu o fata care nu il are pe Dumnezeu (aceasta nu inseamna ca femeia nu e responsabila de cu cine se casatoreste);

Este clar ca un copil de Dumnezeu nu poate alege o fata din lumea asta, care nu-l cunoaste pe Dumnezeu si sa fie in acelasi timp in voia Domnului. Ne vom intreba acum – putem alege, dintre fetele Domnului pe oricine? Sau Dumnezeu are si aici o limita? Si, aceasta limita se refera la un grup de fete, cu care suntem noi “compatibili” sa zic asa, sau are in vedere o singura persoana?

De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.

Versetul ne spune ca unirea cu sotia inseamna despartire de parinti. In ce sens? In sensul ca de acum, odata casatoriti, cei doi sunt un singur trup. Este, insa, evident ca parintii sunt si ei un singur trup, dupa aceeasi regula. Prin urmare, avem de-a face cu familii distincte, separate; entitati unice, de sine statatoare.

Acest verset aduce o importanta deosebita asupra unirii unul barbat cu o femeie. Este vorba de intemeierea unei noi entitati, un nou trup, acela al familiei pe care cei doi o formeaza. Prin urmare este esential cu cine te casatoresti. Fiindca un nou trup se formeaza. Ei se vor identifica unul cu celalalt si amandoi impreuna.

Cand au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe cari şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decat carne păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”

In acest pasaj, din Genesa 6, gasim o situatie trista. Fiii lui Dumnezeu, uitand parca sa mai cheme Numele Domnului, s-au uitat la fetele oamenilor. Si au vazut ca sunt frumoase. Din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales. Observati cum EI si-au luat si EI si-au ales.

Expresia “fiii lui Dumnezeu” regaseste in original Elohim pentru Dumnezeu. Este cuvantul cu care incepe Biblia. Desi inca de acum Dumnezeu apare in original si ca YHWH, atunci cand in capitolul 5 se prezinta spita de neam a lui Adam, fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu apare aici ca Elohim.

Elohim, este, asadar, tatal lui Adam. Adam a nascut pe Abel, dar Abel a murit. Spita de neam a lui Adam din capitolul 5 ne duce direct la Set (pe care Adam l-a avut in locul lui Abel). Este momentul cand oamenii au inceput sa cheme Numele Domnului. Acestea sunt fiii lui Dumnezeu, cei nascuti din Adam, pe linia Abel/Set. Nu este momentul sa dovedim pe larg aici faptul ca Genesa 6 prezinta pe fiii lui Dumnezeu ca fiind cei nascuti pe linia Dumnezeu-Adam-Abel/Set.

Observam aici modalitatea acestor oameni de a alege. Iata cum au ales:
- pe baza frumusetii fizice (au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase);
- fara sa-L consulte pe Dumnezeu in vreun fel;
- alegand ei, subiectiv;

Reactia lui Dumnezeu a fost una de parere de rau. Dumnezeu nu a aprobat aceasta. De ce? Pentru a intelege inima lui Dumnezeu, vom cita un pasaj din profeti. Desi, cronologic este mai tarziu, vedem acolo ce cauta si ce urmareste Dumnezeu prin casatorie, legat de ceea ce discutam aici:

“Acum, catre voi se indreapta porunca aceasta, preotilor!
Daca nu veti asculta, daca nu va veti pune inima ca sa dati slava Numelui Meu, zice Domnul ostirilor, voi arunca in voi blestemul, si voi blestema binecuvantarile voastre; da, le-am si blestemat, pentru ca n-aveti pe inima porunca Mea.
Iata, va voi nimici samanta, si va voi arunca balega in fata, balega vitelor pe care le jertfiti, si veti fi luati impreuna cu ele.
Veti sti atunci ca Eu v-am dat porunca aceasta, pentru ca legamantul Meu cu Levi sa ramana in picioare, zice Domnul ostirilor.
Legamantul Meu cu el era un legamant de viata si de pace. I l-am dat ca sa se teama de Mine; si el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.
Legea adevarului era in gura lui, si nu s-a gasit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine in pace si in neprihanire, si pe multi i-a abatut de la rau.
Caci buzele preotului trebuie sa pazeasca stiinta, si din gura lui se asteapta invatatura, pentru ca el este un sol al Domnului ostirilor.
Dar voi v-ati abatut din cale, ati facut din Lege un prilej de cadere pentru multi, si ati calcat legamantul lui Levi, zice Domnul ostirilor.
De aceea si Eu va voi face sa fiti dispretuiti si injositi inaintea intregului popor, pentru ca n-ati pazit caile Mele, ci cautati la fata oamenilor, cand talmaciti Legea.
N-avem toti un singur Tata? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu? Pentru ce dar suntem asa de necredinciosi unul fata de altul, pangarind astfel legamantul parintilor nostri?
Iuda s-a aratat necredincios, si in Iuda si la Ierusalim s-a savarsit o uraciune; fiindca Iuda a spurcat ce este inchinat Domnului, ce iubeste Domnul, si s-a unit cu fiica unui dumnezeu strain.
Domnul va nimici pe omul care a facut lucrul acesta, pe cel ce vegheaza si raspunde, il va nimici din corturile lui Iacov, si va nimici pe cel ce aduce un dar de mancare Domnului ostirilor.
Iata acum ce mai faceti: Acoperiti cu lacrimi altarul Domnului, cu plansete si gemete, asa incat El nu mai cauta la darurile de mancare, si nu mai poate primi nimic din mainile voastre.
Si daca intrebati: ,Pentru ce?… Pentru ca Domnul a fost martor intre tine si nevasta din tineretea ta, careia acum nu-i esti credincios, macar ca este tovarasa si nevasta cu care ai incheiat legamant!
Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viata si ne-a pastrat-o? Si ce cere acel Unul singur? Samanta dumnezeiasca! Luati seama dar in mintea voastra, si nici unul sa nu fie necredincios nevestei din tineretea lui!
Caci Eu urasc despartirea in casatorie, – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, – si pe cel ce isi acopera haina cu silnicie, – zice Domnul ostirilor. – De aceea, luati seama in mintea voastra, si nu fiti necredinciosi!”
Voi obositi pe Domnul prin cuvintele voastre, si mai intrebati: “Cu ce L-am obosit?” – “Prin faptul ca ziceti: ,Oricine face rau este bun inaintea Domnului, si de el are placere! Sau: “Unde este Dumnezeul dreptatii?”

Versetul 15 este foarte important in studiul de fatza. Acolo, expresia “samanta dumnezeiasca” este “samanta de Elohim”. Se clarifica deja multe pentru cei care au citit cu atentie acest material prezentat pe scurt. Dumnezeu doreste samanta dumnezeiasca, iar aceasta este inteleasa prin studierea Genesei, cum am facut mai sus.

Astfel, fiii lui Dumnezeu din Genesa 6 au esuat. Au gandit fireste si au actionat ca si cum Duhul lui Dumnezeu nu ar fi fost in ei, pe cand a fost. Aceasta a provocat tristete Domnului.

Ei au facut niste greseli grave:
- s-au uitat la fete care nu erau dintre fetele Domnului;
- s-au lasat atrasi de frumusete;
- s-au lasat influentati de numar mare de fete dintre care putea alege;
- au considerat ca isi pot alege ei partenerul de casatorie, dupa criterii subiective, proprii, dupa cum ii placea fiecaruia;
- l-au neglijat pe Dumnezeu in aceasta alegere esentiala, fapt ce i-a costat mult.

Invatam de aici, pana acum faptul ca Dumnezeu nu vrea ca noi sa ne casatorim cu oricine, dar ca omul poate gresi in alegerea in casatorie. Deci, omul este responsabil cu cine se casatoreste intr-un sens clar. Care este acesta? Omul este responsabil sa stie voia lui Dumnezeu cu privire la partenerul de casatorie. Omul lui Dumnezeu nu se poate casatori cu oricine.

Cum reactionezi cand un doctor vine la tine sa-ti spuna ce ai? Daca te simti rau, ce faci? Cand esti bolnav, de obicei initiezi un miting impotriva farmaciilor?

“Sa nu-i ofensam cu adevarul”, spun ei. Si asa se naste teoria care sta in spatele Emerging Church, despre care am inceput sa studiem cu ceva timp in urma. Este un intreg sistem, care este pur si simplu o inselatarie. Am fost in misiune pe sate, unde am vorbit cu oamenii, noi, niste tineri. Ei bine, reactiile lor au fost cele pe care Evangheliile ni le prezinta – unii au primit mesajul, altii nu. Unii au vorbit urat, altii au plans si au multumit.

In timp ce “noile metode” sunt testate pe piata, roadele se vad – oameni care se schimba pentru ceea ce au primit. Iar ce au primit nu este adevarul Evangheliei, sacrificat pentru aceste metode “contemporane”. In fapt, ele sunt contemporane doar pentru ca acum este mai usor sa fie aplicate, in amestecul deja creat.

Termenii in care ateismul si evolutionismul se propun ca modele, sisteme de idei, sunt definiti pe baza unor speculatii. Daca matematica ar fi realizata pe speculatii, atunci cine ar mai merge la scoala? Daca nu am stii ca 1 pus 1 fac 2, atunci am specula si restul ar fi cladit doar pe o speculatie. Asa ca, dupa un timp, s-ar darama.

Numai ca, matematica functioneaza. Dar, cu evolutia nu este asa. Cei care cred in evolutie nu se comporta ca si cum ar crede in ea, ca sa nu zic mai mult (ca si cum ar fi adevarata). Chiar daca presupunerea ca evolutia ar fi adevarata ar exista, ea ar exista aleatoriu, fiindca nu exista un absolut care sa o descopere omului. Prin urmare, nu exista nici o baza pentru care omul ar putea crede ca evolutia este adevarata. Este ca si cum, prin regulile sistemului, cineva ar vrea sa descopere meta-regulile, cele care au generat regulile sistemului, fara ca macar sa stie ca exista aceste meta-reguli si, fara ca macar sa fie nevoit sa caute undeva.

Evolutia nu explica viata. Este imposibil ca cineva dintr-un sistem sa poata explica sistemul, fara ajutor din afara, fara a se detasa. Evolutia in sine presupune aleatorul. Daca, sa zicem ca, aleator, s-ar descoperi teoria evolutiei din sistem, atunci nu s-ar cunoaste ca este teoria evolutie, fiindca totul e aleator si nimic nu poate fi luat ca reper.

Pamantul devine tot mai mult o oala, unde toti suntem amestecati intr-o aceeasi ciorba. Cine doreste aceasta are ca scop inalturarea conceptului de adevar, sau de adevar absolut. Infiltrarea in biserici conduce la idei si directii straine adevarului si care lupta impotriva adevarului.

Pentru tine ce inseamna adevarul? Daca este absolut, vei intelege ca creativitatea ta nu poate sa-l reprezinte. Adevarul este unul singur, motiv pentru care nu poate fi prezentat alterat, dupa opinia cuiva. Cand vorbim despre absolute, atat esenta cat si forma sunt unice.

In Exodul, Iesirea, Scriptura reda niste cuvinte a lui Faraon care nu pot fi trecute cu vederea:

Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.

Pentru fiecare generatie de oameni, diavolul a pregatit munci grele, cu scopul de a-i tine pe oamenii lui Dumnezeu ocupati, pentru a-i distrage de la adevar si de la inchinarea fatza de Dumnezeu.

Iata cateva dintre aceste munci grele:
- tinerii sunt pusi sa invete, pentru a-si face o viata, un viitor, o cariera;
- adultii sunt pusi sa lucreze, sa stranga, sa faca, sa investeasca;

Este un miraj al faimei, al bogatiei. Este o iluzie. Paiele au fost vopsite si amblate frumos, iar oamenii sunt atrasi sa le cumpere. Dar, pentru a le cumpara, trebuie sa munceasca. Si sunt asa de multe “nevoi”, asa de multe posibilitati, incat nu se mai termina dorinta de imbogatire. Hambarele sunt vesnic marite… Acaparam, strangem, muncim… Oare cand ne vom opri?

Cand se va trezi poporul lui Dumnezeu macar sa strige catre Dumnezeu pentru ajutor? Ca, se pare ca ne place asa… Da, trebuie sa traim aici, pentru asta muncim, invatam. Dar, surplusul este de zeci de ori mai mare decat nevoia. Restul sunt mofturi pentru care trebuie sa lucram ca robi. In tot acest timp, lucrarea lui Dumnezeu e neglijata. Te miri atunci de ce atatea erezii, de ce atatea atacuri azi, de ce atatea lovituri si de ce nu merge bine lucrarea lui Dumnezeu prin credinta…

Fiecare isi vede de treaba lui, pe cand Casa Domnului este parasita… In aceste conditii, la ce te poti astepta? Esti gata sa fii Moise si Aron pentru generatia ta? Nu avem speranta decat la Dumnezeu. Doar El, in mila Lui, mai poate interveni.

Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei. Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”

Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

Exodul isi incepe relatarea prin a ne prezenta cadrul in care Domnul Dumnezeu a intervenit pentru a Se descoperi pe Sine Insusi mai mult omenirii. Dupa ce s-a descoperit lui Avraam, lui Isaac si lui Israel ca Dumnezeul cel atotputernic (El Sadai), se descopere aici copiilor lui Israel ca Cel ce zice “Eu sunt Cel ce sunt”. E Numele Sau din generatie in generatie, pentru totdeauna.

Dar poporul era intr-o aspra robie. Imparatul, Faraonul, ii tinea robi si le dadea de lucru. Iti tinea ocupati. In tot acest timp, poporul nu a avut timp sa aduca jertfe lui Dumnezeu. Nu au avut nici un weekend in care sa mearga trei zile sa se inchine Domnului, Celui care este.

Imparatul de aici, s-a aratat “dibaci” fatza de poporul lui Dumnezeu. Oamenii sai le-au facut “viata amara” prin muncile la care i-au supus. E ceea ce face lumea si astazi, la comanda imparatului lumii acesteia, a domnului puterii vazduhului care lucreaza acum in fii neascultarii.

Intr-o astfel de situatie, intervine Dumnezeu si are o discutie cu Moise, care avea vreo 40 de ani:

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte ,Eu sunt’, m-a trimis la voi.”

Mesajul este ca va scoate poporul din robia Egiptului.

Cand Moise ajunge si ii cere imparatului, lui Faraon, sa lase poporul sa plece, in Numele lui Dumnezeu, Faraon ii raspunde:

Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece?” Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”

Ei bine, Dumnezeu ii va arata lui Faraon CINE este El. Faraon va afla cine este Domnul, dar va muri fara sa fie dintre cei care sunt ai Domnului. Pentru ca si-a impietrit inima.

Cand a vazut cerinta lui Moise, Faraon i-a raspuns:

„Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: ,Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru.’ Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”

Acum, Egiptul e lumea de aici. Faraon este imparatul lumii de jos, cel care nu-l cunoaste pe Dumnezeu si ii asupreste pe copiii lui Dumnezeu. Robia este grea, poporul lucreaza la niste constructii facute cu paie. Lumea de aici este produsul unor paie… va arde cu tot ce este in ea. Totul este trecator, vremelnic. Copiii lui Dumnezeu sunt luati in deradere – “sa nu mai umble dupa naluci”.

Imparatul de jos vrea sa-ti dea de lucru sa te tina ocupat, sa nu poti lucra pentru Domnul. Lumea are mesajul acesta: nu exista Dumnezeu, nu mai umbla dupa naluci! In tot acest context, Dumnezeu a venit sa aduca eliberare celor care sunt robi. Saracilor li s-a propovaduit Evanghelia. Iertarea si eliberarea lui Dumnezeu din lanturile pacatului si a robiei fatza de diavolul a fost descoperita.

Acum, daca esti copilul Sau, esti liber. Ce faci, te mai dai rob? Lucrezi toata ziua la caramizi de paie, sau ai inceput sa investesti in lucrarea lui Dumnezeu? Ce hambare construiesti – pentru imparatul de jos, sau in Imparatia Cerurilor? Cat din timpul tau este dat lumii? Daca raspunzi la aceasta intrebare, vei raspunde si la aceasta – sunt oare eu rob imparatului de jos?

Este Dumnezeu pentru tine ceva real, sau o naluca? Dupa ce umbli? Sa stii ca se vede in viata ta, timpul da pe fatza adevarul.

Dumnezeu este Imparatul adevarat, care isi tine supusii in libertate. O libertate dincolo de orice intelegere omeneasca… Sau El e Regele tau, sau esti rob imparatului de jos, lucrezi toata ziua pentru el, pentru lumea de aici. Iti strangi bani, mergi la treaba, faci orice dar nu citesti Cuvantul, nu te rogi, nu petreci timp sa memorezi adevarul, nu te duci sa discuti cu altii, sa prezinti Evanghelia, nu slujesti pe frati…

Ba chiar, unii de acum au impresia ca, cu banii castigati din muncile lor de paie, pot plati pe altii sa lucreze in Imparatia lui Dumnezeu. Pastorii sunt vazuti ca angajati care sunt platiti sa faca vizite, sa faca evangheliare etc etc. Iar noi sa stam in banci sa consumam, ca deaia platim. Aberant! Asta nu e biserica lui Dumnezeu. Este o robie, cine traieste asa este slujitorul imparatului de jos, al banului… pe care Biblia il numeste Mamona si care inseamna diavolul.

Imparatul nostru este Domnul, daca traim cu El si ascultam de El, in toate zilele vietii noastre.

Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei. Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”

Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

Exodul isi incepe relatarea prin a ne prezenta cadrul in care Domnul Dumnezeu a intervenit pentru a Se descoperi pe Sine Insusi mai mult omenirii. Dupa ce s-a descoperit lui Avraam, lui Isaac si lui Israel ca Dumnezeul cel atotputernic (El Sadai), se descopere aici copiilor lui Israel ca Cel ce zice “Eu sunt Cel ce sunt”. E Numele Sau din generatie in generatie, pentru totdeauna.

Dar poporul era intr-o aspra robie. Imparatul, Faraonul, ii tinea robi si le dadea de lucru. Iti tinea ocupati. In tot acest timp, poporul nu a avut timp sa aduca jertfe lui Dumnezeu. Nu au avut nici un weekend in care sa mearga trei zile sa se inchine Domnului, Celui care este.

Imparatul de aici, s-a aratat “dibaci” fatza de poporul lui Dumnezeu. Oamenii sai le-au facut “viata amara” prin muncile la care i-au supus. E ceea ce face lumea si astazi, la comanda imparatului lumii acesteia, a domnului puterii vazduhului care lucreaza acum in fii neascultarii.

Intr-o astfel de situatie, intervine Dumnezeu si are o discutie cu Moise, care avea vreo 40 de ani:

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte ,Eu sunt’, m-a trimis la voi.”

Mesajul este ca va scoate poporul din robia Egiptului.

Cand Moise ajunge si ii cere imparatului, lui Faraon, sa lase poporul sa plece, in Numele lui Dumnezeu, Faraon ii raspunde:

Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece?” Eu nu cunosc pe Domnul, şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”

Ei bine, Dumnezeu ii va arata lui Faraon CINE este El. Faraon va afla cine este Domnul, dar va muri fara sa fie dintre cei care sunt ai Domnului. Pentru ca si-a impietrit inima.

Cand a vazut cerinta lui Moise, Faraon i-a raspuns:

„Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: ,Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru.’ Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”

Acum, Egiptul e lumea de aici. Faraon este imparatul lumii de jos, cel care nu-l cunoaste pe Dumnezeu si ii asupreste pe copiii lui Dumnezeu. Robia este grea, poporul lucreaza la niste constructii facute cu paie. Lumea de aici este produsul unor paie… va arde cu tot ce este in ea. Totul este trecator, vremelnic. Copiii lui Dumnezeu sunt luati in deradere – “sa nu mai umble dupa naluci”.

Imparatul de jos vrea sa-ti dea de lucru sa te tina ocupat, sa nu poti lucra pentru Domnul. Lumea are mesajul acesta: nu exista Dumnezeu, nu mai umbla dupa naluci! In tot acest context, Dumnezeu a venit sa aduca eliberare celor care sunt robi. Saracilor li s-a propovaduit Evanghelia. Iertarea si eliberarea lui Dumnezeu din lanturile pacatului si a robiei fatza de diavolul a fost descoperita.

Acum, daca esti copilul Sau, esti liber. Ce faci, te mai dai rob? Lucrezi toata ziua la caramizi de paie, sau ai inceput sa investesti in lucrarea lui Dumnezeu? Ce hambare construiesti – pentru imparatul de jos, sau in Imparatia Cerurilor? Cat din timpul tau este dat lumii? Daca raspunzi la aceasta intrebare, vei raspunde si la aceasta – sunt oare eu rob imparatului de jos?

Este Dumnezeu pentru tine ceva real, sau o naluca? Dupa ce umbli? Sa stii ca se vede in viata ta, timpul da pe fatza adevarul.

Dumnezeu este Imparatul adevarat, care isi tine supusii in libertate. O libertate dincolo de orice intelegere omeneasca… Sau El e Regele tau, sau esti rob imparatului de jos, lucrezi toata ziua pentru el, pentru lumea de aici. Iti strangi bani, mergi la treaba, faci orice dar nu citesti Cuvantul, nu te rogi, nu petreci timp sa memorezi adevarul, nu te duci sa discuti cu altii, sa prezinti Evanghelia, nu slujesti pe frati…

Ba chiar, unii de acum au impresia ca, cu banii castigati din muncile lor de paie, pot plati pe altii sa lucreze in Imparatia lui Dumnezeu. Pastorii sunt vazuti ca angajati care sunt platiti sa faca vizite, sa faca evangheliare etc etc. Iar noi sa stam in banci sa consumam, ca deaia platim. Aberant! Asta nu e biserica lui Dumnezeu. Este o robie, cine traieste asa este slujitorul imparatului de jos, a banului… pe care Biblia il numeste Mamona si care inseamna diavolul.

Imparatul nostru este Domnul, daca traim cu El si ascultam de El, in toate zilele vietii noastre.