Consiliul Uniunii a decis în şedinţa de la Comăneşti din 27 Octombrie 2009 că bisericile baptiste pot accesa fonduri din partea Statului pentru proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc) precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.

Datorită faptului că în ultimii ani, mai multe biserici din ţară au primit şi altele au solicitat fonduri din partea Guvernului, Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat Uniunii Baptiste o clarificare cu privire la interpretarea modului în care este înţeles de către bisericile baptiste din România articolul din Statutul Cultului care afirmă că: “Autonomia Cultului Creştin Baptist, în sensul Constituţiei României, se manifestă şi prin faptul că acesta, din motive doctrinare, nu acceptă subvenţii financiare din partea statului pentru activitatea cultică şi pentru funcţionarea sa”. Conducerea Uniunii a solicitat ca această problemă să fie discutată la nivelul comunităţilor în vederea unei decizii comune. Majoritatea comunităţilor regionale au avut această discuţie şi multe comunităţi dintre acestea au trimis poziţia lor în scris.

În urma unei discuţii ample, Consiliul Uniunii a votat că interpretarea data articolului de statut este în sensul că:

I. Bisericile membre ale Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România pot accesa fonduri din partea Statului pentru: proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc) precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.

II. Bisericile creștine baptiste din România nu primesc fonduri din partea Statului pentru susținerea salariilor pastorilor. Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România sau comunitățile teritoriale nu au solicitat și nu vor solicita fonduri din partea Statului pentru salariile angajaților.

http://www.uniuneabaptista.ro/stiri/view/id/94

Intrebari:
1. Cum s-a votat, in baza a ce?
2. Care a fost raportul voturilor?
3. Cat de corect este ca acest vot sa fie dat de pastori cu implicatii asupra membrilor Bisericilor locale, dar nu asupra salariilor lor?
4. Bisericile locale stiau?

Comentarii:
Deocamdata ma abtin.

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Despre “stele ratacitoare”.

Stele sunt folosite in Scriptura de multe ori in sens pozitiv. Stelele au un important rol pe cer, in timpul noptii, pentru orientarea oamenilor. Folosindu-le, cineva ar putea scapa de ratacire, sau ar ajunge mai repede la destinatie, poate pe drumul cel mai scurt.

Dar, Iuda vorbeste despre niste stele ratacitoare. Acestea nu pot fi folosite de oameni fiindca pur si simplu ratacesc. Ele insele nu au o directie, un scop, un loc al lor. Ci, ratacesc. Nu folosesc nimanui. E de reflectat la viata noastra, daca suntem folositori, in sensul valorilor lui Dumnezeu, altor oameni, semeni, frati, prieteni. Si cum putem imbunatati ceea ce facem pentru a arata mai mult spre Dumnezeu si caile Sale.

Din nou se subliniaza ideea instabilitatii in a cunoaste si a face voia Domnului. Lipsa maturitatii. Dar, mai mult decat atat, ratacirea acestor “stele” nu ajuta nimanui, nu aduce niciun rezultat. Ca, nu se naste nimeni perfect si toti invata, mai gresesc, uneori idica gresit… dar se redreseaza. Cei neevlaviosi sunt niste stele ratacitoare, nefolositoare.

Pentru aceste stele ratacitoare este pastrata negura intunericului pentru totdeauna. Exista o judecata si pedeapsa este deja specificata. Mai ramane de vazut CINE ajunge sa primeasca aceasta pedeapsa grozava. Negura intunericului.

Metaforele acestea sunt folosite pentru a se sublinia faptul ca cei neevlaviosi vor fi pedepsiti de Dumnezeu. Nu noi suntem chemati s-o facem. Ceea ce fiecare credincios ar trebui sa inteleaga este sa se departeze de astfel de oameni. Ce sa cauti tu cu o stea ratacitoare. Daca te insotesti cu un asemenea om, umblii pe caile sale, care sunt ratacitoare. Se numeste ca esti un ratacit, un ratacitor. Nimeni nu-si doreste aceasta daca intelege chemarea cereasca si si-a ales pentru el sa urmeze calea neprihanirii spre Dumnezeu.

Oameni fara scop in Biserica. Oameni care fac ceva, totusi: ratacesc. Lipsa stabilitatii in implicare. Nehotarare si lipsa unui scop si a chibzuirii lui. Ce fel de frate esti? Evalueaza-te, Scriptura ne cheama: “pe voi insiva incercati-va… daca sunteti in credinta!”

De remarcat: daca activez nu inseamna ca sunt un crestin adevarat, dar daca spun ca sunt un bun crestin si nu lucrez nimic e doar o vorba racitoare-de-gura-degeaba. In ceea ce facem ne autentificam si noi insine trebuie sa ne evaluam viata, daca stim care se vrea a fi sfarsitul vietii noastre inaintea lui Dumnezeu.

(Urmeaza o serie despre oamenii evlaviosi si ce trebuie sa faca ei, conform epistolei lui Iuda.)

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Sa ne gandim putin la asemanarea celor neevlaviosi, “strecurati” printre credinciosi, cu “niste valuri infuriate ale marii”.

Ati fost vreodata la mare? Sau ati vazut cum valurile marii spumega? Spuma lor este trecatoare, de putina durata, rezultatul furiei marii. Uneori se aduc la mal murdarii care se amesteca cu spuma marii.

Cei neevlavios sunt asemanati cu niste valuri ale marii infuriate, care aduc la suprafata o spuma amestecata cu rusinile lor. Oameni carora nu le este rusine, care isi spumega, isi scot la suprafata, isi arata faptele urate si murdare. Placeri, reacti, vorbiri, fotografii, atitudini – toate pangarite si obraznice, dar desfasurate debordant cu un tupeu rau, fara rusine si infranare.

Cand pacatuiesti e un moment urat. Dar sa-l mai si expui ca si cum ar fi ceva valoros este deja obraznicie lipsita de rusine. Astazi societatea isi spumega extrem de mult rusinile. Se vede la televizor (pentru cine se mai uita, inca), pe internet, in fata blocului, in parcul de copii…

Dar incepe sa fie un curent printre cei din bisericile noastre. Obraznicia de a-si etala rusinile, adica. De ce? Pentru ca societatea e permisibila. Numai ca, Dumnezeu nu este si nici Biserica nu ar trebui sa fie. Pacatul ramane pacat si e grav atunci cand un crestin hotaraste sa-si expuna cu non-salanta pacatele si excesele.

Nu ca e mai putin pacatos daca faci acelasi pacat la intuneric. Dar sa-l expui este concluzia ca nu mai exista nici macar rusine. E, poate, o stare foarte agravata a involutiei spirituale. Lipsa evlaviei aici se vede foarte clar. Da, in spumegarea rusinilor.

Am fost la o intalnire de tineret unde s-a mers atat de departe incat au mers prin sala unii oameni sa-i “incurajeze” pe tineri sa sara, sa danseze, sa-si miste corpul si partile lui. Mai facem si pe eroii crestinatatii si pe super-spiritualii care stiu sa faca diferenta intre forma si esenta. Ce (s)tupefiant!

In situatii ca aceasta imi pun intrebarea: “Ce am face fara Cuvantul lui Dumnezeu si fara intelepciunea Lui”? Fiindca, niciun om nu este, prin sine, “mai intelept, mai bun, mai inalt”. Eventual mai prost, mai rau, mai depravat.

Se spumega la rusini pe pagini personale, pe bloguri, pe hi5, crestin3D, in liceu, in oras, pe strada in mijlocul zilei. Dar si in biserici si chiar si de la amvoane. O veste buna: spuma nu tine mult! Dar e asta e urata, asa e…

Pentru cine a avut impresia ca s-a relativizat totul amintim ca Dumnezeu a ramas Acelasi (ca tot aud asta in diverse enunturi eronate in context).

E o rusine exhibitionismul de orice fel in public. Ni se spune ca este rusine si sa spunem doar ce fac unii in ascuns. Acum se fac rusinile in public si ni se cere sa tacem malc, tampi si adanc vinovati ca nu suntem si noi “in val”. In numele faptului ca “suntem frati” suntem chemati sa nu “judecam” si sa acceptam/toleram pacatul. A, nu-i mai zice pacat, ci “parere”. ) Numai ca, Iuda, in epistola sa, zice altceva. El vrea sa stim adevarul si sa fim siguri ca aceia care-si spumega rusinile sunt oameni neevlaviosi, strecurati printre, dar nu dintre.

Ce atitudine sa avem? Feriti-va de astfel de oameni. Nu amestecati totul intr-o oala – “aduceti-va aminte”. Dar, dupa cum am mai spus, Iuda are pentru credinciosi niste sfaturi remarcabile, pe care ei sa le traiasca impreuna. Vom ajunge si acolo in cateva articole.

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

O a treia metafora prezenta in acest text, aleasa de Iuda pentru compararea oamenilor neevlaviosi din randul credinciosilor, precum si identifarea faptelor facute de ei este aceea a unor pomi tomnatici.

A fi pom e mai bine decat a fi copac, in perspectiva rodirii. Un pom tomnatic poate aduce binecuvantarea rodului pamantului si al muncii de un an a omului. Dar, problema este ca acesti oameni descrisi de Iuda sunt pomi tomnatici, dar fara rod.

Un an de munca, ploaie de la Dumnezeu, resurse din pamant. Harul de a nu fi taiat. Poate un loc bun in gradina. Si totusi, fara rod. Un pom printre pomi. Nu orice pom. Un pom tomnatic. Dar, fara rod. Pom ca si ceilalti, cu frunze verzi, care prelucreaza aceeasi seva bruta. Care au radacini si folosesc resursele date de Dumnezeu. Care sunt slujiti si ingrijiti. Care imbatranesc si ei frumos si li se ingalbenesc frunzele in nuantele minunatei toamne. Dar, fara rod.

Oameni care invata mereu si niciodata nu ajung la cunostinta deplina a adevarului. Nu pot ajuta altora, nu lucreaza impreuna cu Duhul Sfant la realizarea acelui Templu Sfant. Crestini fara rod, fara rezultate in viata duhovniceasca reala. Cristos avertiza: “Dupa fapte ii veti cunoaste”.

De ce sa-i cunoastem? Pentru a ne feri de ei. Toamna crestinii sunt cautati de roade. Stapanul vine cu cosul pe umar si strange roadele binecuvantate. Si pomii sunt bucurosi ca le dau, dupa care se sting, inaintand spre frigul iernii, dar cu speranta primaverii ceresti. Si, pe cand isi dau roadele cu bucurie, unii pomi vecini, intrebati fiind, murmura in vant: “Nu am”.

Nu ai sa dai vreo incurajare, vreo mustrare, vreo vorbire a Evangheliei trecatorului pierdut. Doar ca lipitoarea cu doua fete: “Dă, dă”. Cum poti sa traiesti asa? Ce roade vei avea la venirea Stapanului ceresc spre-a le culege?

Si, aceia care nu au roade, ce se va face cu ei? Iata: “dezradacinati, de doua ori morti”. Ca pomul moare tine de faptul ca suntem pe pamantul blestemat. Dar, avand radacinile in Cristos, fiind nascuti din nou, noi putem trai ca niste pomi buni, aducand roadele cand toamna vietii noastre ne va scutura ca pe frunzele multicolore a spectacolului friguros de sfarsit de an. Acestia insa, sunt desradacinati.

Nu vrei sa-ti imparti soarta cu astfel de oameni. De aceea, fa-ti slujirea de pom bun, pana la capat si ingrijesteti roadele pe care trebuie sa te preocupi sa le ai, din plin. Este o incurajare pentru noi sa alergam la slujire, la a face fapte vrednice si de pocainta noastra, dar care sa aduca credinta, pe care zicem ca o avem, la desavarsire.

Si cum am putea face aceasta? Iacov subliniaza ca trebuie sa fim nu doar ascultatori ai Cuvantului, ci implinitori cu fapta, ca nu cumva, altfel, sa ne inselam singuri. Nu sunt oare roadele in samanta din care s-au nascut, inainte sa se nasca chiar pomul ce le da? Nu in Dumnezeu e rodirea oricarui credincios nascut din El? Si, daca suntem din Dumnezeu, pe unde sa umblam, ce sa privim, ce sa spune si sa facem, ca sa aducem roada cuvenita?

Nu vei gasi roada la cei vesnic critici si netrebnici. Nu te uni cu cei care sunt impotriva oricarui lucru, nemultumiti cu soarta lor si impotrivitori oricarei stapaniri si ordini. Uneste-te cu cei care pun umarul, care alearga spre prima linie spre-a pune pieptul cu Cristos in apararea turmei. Lucreaza cu cei care zidesc adunarile, repara vietile ratacitilor. Ocupa-te sa scoti din foc pe cei pierduti in nebunia lor. Fa voia Tatalui! Care? Implineste Scriptura!

Un pom bun si unul rau pot arata la fel. Unele roade pot arata diferit de altele si sa fie la fel de bune in ochii Domnului. Dar, unii pomi nu ascund nimic dupa frunze. Ce frumosi, ce coroane, ce radacini, ce frunze, ce culori minunate de toamna. Dar, fara rod! Tu?

Aceasta este utlima parte din documentar. Documentar realizat de Aurelian Stefan Chibici.

Imparateasa Irina a facut totul pentru introducerea icoanelor in biserici. La fel cum a facut totul pentru a ramane singura pe tron. A fost “nevoita” chiar sa-si exileze fiul, dupa ce i-a scos ochii. El era regent pe atunci.

O perioada in care sinoadele se convocau sa ia hotarari deja luate, pe cand politica permitea aceasta. Daca vroia imparatul ceva, facea posibil politic, apoi convoca sinodul si rezultatul era ce urmarea el, desigur.

Probabil ca luptele iconoclaste au durat atat de mult, pentru ca generatiile care se impotriveau icoanele sa dispara. Generatiile noi s-au nascut in aceste lupte si le-au privit de la egal la egal. Urmatoarele generatii s-au nascut sub existenta icoanelor. Doar nu vor face ei rascoala… Si iata-ne astazi. Apoi, mai este si problema banilor si castigului din picturi.

Iata partea a 6-a a documentarului:

De citit si acest articol. Iata si documentarul, partea 5:

Convertiti cu metode lumesti, convertitii la un crestinism al numarului au pastrat felul vechi de trai, de vietuire. Inima lor este tot la lucrurile de pe pamant, pe care le iubesc.

Pericolul postmodernismului intrevede repetarea istoriei despre care se vorbeste in urmatorul documentar. O generatie pentru care valorile crestine autentice nu mai reprezinta mare lucru si pot fi inlocuite usor. O noua paradigma, poate un nou mod, un nou fundament crestin, noi practici: mai asemanatoare cu cele din lume. Oare de ce astazi, crestini “de rand” sau pastori, se amesteca bine dispusi intr-o lupta tot mai victorioasa pentru asemanarea cu lumea?

Tot nu cu ochi buni vad si dorinta pastorilor (multi dintre ei, oricum) de-a primi bani de la stat pentru serviciile pe care le presteaza. Si eu zic ca, din moment ce fac un favor statului, sa fie platiti de stat. De ce nu? Dar, ce se va intampla cu fratietatea baptistilor… ramane de vazut. Eu zic ca ultimele scantei, cele mai mici, ale unui foc candva mare, dar arzande, isi traiesc ultimele clipe. Se apropie sfarsitul. Jertfa istorica a Miresei ajunge spre mistuirea completa, spre a fi primita de Dumnezeu. Sau, dimpotriva, se poate ajunge la o reiterare, in anumite aspecte, a perioadei apostolice. Dar despre aceasta cu alta ocazie. Iata documentarul:

Un al treilea episod din studiul despre icoane pe care l-am gasit pe youtube si l-am selectat pentru a-l pune pe blog, cu multe referinte din Scriptura si istorie ofera deja contur modului in care s-a ajuns progresiv la acceptarea icoanelor spre inchinare.

O paralela cu bisericile (neo)protestante de astazi ar putea sugera ceva, sau cel putin ne-ar putea atentiona sa nu mai repetam istoria.

Intai niste zugraviri de animale, vegetatie. Apoi simbolurile: pestele etc. Apoi au inceput zugravirile generale ale unui Cristos imaginar – probabil prima data un pastor cu un miel in brate. Incet s-a ajuns la o lupta intre conducatorii biserilor de a accepta icoanele sau nu, in toate bisericile. Dupa ce victoriile au fost de-o parte si de alta, au castigat cei pro-introducerea lor. Pe cand s-a ajuns la aceasta lupta era deja prea tarziu.