Ascultarea Credintei

Cineva m-a intrebat despre cantarea mea preferata, zilele astea. Nu am avut un raspuns. Imi place foarte mult poezia lui Costache Ioanid, care a avut ce spune si a reusit sa gaseasca niste combinatii in versuri unice in poezia romaneasca. Profunzime in teologie si in exprimarea ei in versuri. Cand Nicolae Moldoveanu a gasit unele dintre aceste poeme vrednice de muzica sa, a scris a facut cate o cantare din ele. Nu prea le gasesti pe youtube.

Faptul ca alt om a inteles profunzimea pusa in versuri de alt om este, pentru mine, un lucru remarcabil. Arareori in istorie gasesti se se poata potrivi atat de bine un poet cu un compozitor, ca acestia doi.

Iata mai jos o cantare interpretata cum se cuvine. In afara de aplauzele de la sfarsit (normale pentru situatia data, dar nu pentru mine), imi place foarte mult cantarea. Nu e preferata mea, inca nu am o cantare preferata… nu stiu daca voi avea. Dar aceasta este cu siguranta o cantare cu mesaj si muzica.

Intrebarea care ma urmareste de ceva vreme este daca vom mai avea astfel de credinciosi, care, in smerenie, sa realizeze astfel de lucrari pline de miez. Generati de astazi este de multe ori megalomanista si superficiala. Iar, daca sunt unii mai incercati de Dumnezeu, nu au loc pentru a se exprima, in multimea oarba, dar strigatoare si galagioasa. Poate ca unii vor avea un cuvant de spus, fara a cauta glorie. Cand omul cauta glorie, isi pierde puterea. Cu cat omul e mai sperit, cu atat maretia lui Dumnezeu se poate vedea prin el mai bine.

Dar poate din urmatoarea generatie. Cat as vrea sa mai traiesc sa vad ca si din generatiile de azi se vor ridica 1, 2, 3 oameni macar, dar plini de viata Domnului, care sa scrie cantari nemuritoare si nascute dintr-o viata reala de umblare cu Dumnezeu…

Nu m-am apucat sa le numar. Am observat ca asa scrie in panoul de control al blogului. Erau fix 500, iar aceasta ar fi urmatoarea, deci, cea din titlu.

Dar cate sunt cu adevarat? Cate au trecut testul privirii de sus? Fiindca Acela care judeca de Acolo, nu citeste doar cuvintele, ci si inima, gandul, maturitatea. Sa fie oare vreo postare buna in ochii Aceluia? E o intrebare pe care mi-o pun acum, gandindu-ma sa imi testez atent fiinta in urmatoarele scrieri.

Am inceput in gand cu o expresie la care ma gandesc de mai multi ani, “ascultareacredintei”, alegand blogul ca forma de exprimare in conditiile unor “tensiuni” pe un grup inchis(doar anumite persoane participante) de discutii. Nu ca un subterfugiu, dar ca o cale de a putea sa fiu eu insumi in exprimarea parerii pe care vreau sa o cunoasca si altii.

Nu este un blog despre viata personala in sensul restrans al cotidianului, ci despre viata personala in sensul mai larg al vietuirii in Imparatia Cerurilor, in dreptul responsabilitatilor mele primite de la Imparat. Cat de folositor va ramane de vazut.

De aici incolo, sper ca o imbunatatire, dupa cum am incercat, de la articol la articol. Ar trebui sa se vada consecventa, dar si maturizare. Impactul? Nu-l tin eu in mana. Este alta chemarea mea conform careia scriu. Ea se va arata tot la sfarsit, cand nu un om o va dezvalui.

Intre timp, sper ca veti gasi sfaturi bune, intelepte si duhovnicesti aici. Daca nu e simplu – nu le folositi. Daca da, ele sunt resurse pentru care multumirile trebuie aduse Domnului Dumnezeu.

Spre mai bine si mai mult in vietuirea crestina, in apropierea de Dumnezeu.

O noua ecranizare a Cronicilor din Narnia isi va avea premierea in 2010. Iata o scurta trecere in revista:

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Aceste metafore folosite de Iuda descriu lucrarea si caracterul oamenilor neevlaviosi in contextul fratietatii sau al bisericii locale.

1. Niste stanci ascunse

Si apostolul Petru foloseste cadrul acesta, al unor oameni neevlaviosi care se ospateaza in mijlocul credinciosilor: “Ca niste intinati si spurcati, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cand ospateaza impreuna cu voi” (2: 13). In acest pasaj de aici, Petru foloseste cuvantul: σπἶλοι (spiloi); iar Iuda, in epistola sa, foloseste σπιλάδες (spilades). Practic sunt doua cuvinte (spilos, spilas). Cel folosit de Iuda inseamna practic un varf de stanca in mare, fie iesit inafara, fie sub apa. Ideea pe care o descrie aceasta metafora este aceea de pericol. Stancile acestea din mare pot fi un pericol pentru marinari. Tot asa, stancile din biserici, ascunse, sunt un pericol pentru credinciosii adevarati.

Fiind niste stanci ascunse, cum ar putea credinciosii sa-i ocoleasca? In primul rand, chiar existenta acetui verset in Scriptura, obliga crestinii sa fie atenti cu cine se insotesc. Cu adevarat ca sunt niste stanci ascunse, dar comparatia aceasta este folosita pentru a ni se spune despre pericolul pe care-l reprezinta, daca nu sunt ocoliti, daca suntem indiferenti fata de ei. Nu ni se ofera aceasta comparatie ca sa ni se sugereze ca nu putem sa-i cunoastem. Putem sa-i cunoastem, sau cel putin tendintele inspre o astfel de stare, din ceea ce ni se spune despre aceste “stanci” (colturi de stanci).

Iuda (cat si Petru), leaga activitatea acestor oameni de “mesele de dragoste”. Este vorba despre agapele crestine. Deci, nu-i veti gasi la rugaciune pe genunchi (de obicei), sau staruind in post si fapte bune, nestiind stanga ce face dreapta. Dar unde? La mesele de dragoste. La mese. Cati vin la rugaciune si cati vin la o masa de dragoste? Cati vin la o iesire (1 Mai, revelion etc) si cati vin la rugaciune seara? Cati tineri vin la onomastici si cati se implica jertfitor in slujire? Cati crestini sunt prezenti la agapele lor si cati sunt prezenti la a plange cu cei ce plang?

Odata cu masa, ne gandim la mancare. Si, despre acesti oameni ni se spune ca se dau de gol fiindca “se ospateaza fara rusine” si “se indoapa de-a binelea”. In timp ce credinciosii au o “masa de dragoste”, acesti oameni au “ospat”. Fratii iubesc, ei “se indoapa”. Mesele de dragoste se numesc “agape”, cuvant legat direct de Dumnezeu si lucrarea Sa mantuitoare, implicand jertfire de sine, slujire, daruire. In opozitie cu aceste valori sta ospatul, imbuibarea, grija excesiva de sine, egoismul…

Probabil astfel de oameni pot fi scosi la iveala printr-o traire duhovniceasca. Consecinta a umblarii in evlavie este si incapacitatea unora de a face la fel, rascoala si plecarea din mijlocul credinciosilor. Dar o lupta pe care ei o duc este deturnarea drumului unei biserici, a credinciosilor. Niste stanci ascunse sunt un real pericol pentru vasele care transporta pasageri pe mare. Sunt ascunse, dar nu imposibil de gasit si ocolit. Nimeni nu arunca in aer stancile din mare, sa treaca vaporul. Pur si simplu, se ocolesc.

Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
(Iuda 1: 10 – 11)

Formularea “acestia, dimpotriva” descrie o atitudine impotrivitoare pildelor din lumea veche si invataturii adusa de acestea; o traire gresita si rea chiar daca Mihail, arhanghelul (sau altii) au avut acel respect pentru Dumnezeu cuvenit.

Ei:
- batjocoresc ce nu cunosc;
- se pierd singuri in ceea ce stiu din fire (ca dobitoacele fara minte).

Este puternica antiteza dintre Mihail, care stia prea bine cu cine are de-a face si acesti oameni care se raporteaza intr-un anume fel la ce “nu cunosc”. El, Mihail, nu a indraznit sa rosteasca o judecata de ocara fata de diavolul, caruia ii stia soarta si pedeapsa vesnica a focului iadului pregatit de Dumnezeu, fiindca se raporta corect la Dumnezeu. Oamenii neevlaviosi, dimpotriva, indraznesc sa vorbeasca nu doar intr-o asemenea situatie, ci chiar atunci cand habar nu au despre ce este vorba – in ce nu cunosc.

Si nu vorbesc oricum – batjocoresc. Isi bat joc, iau in deradere, denigreaza, injosesc, vorbesc in bataje de joc, in doi peri, spun vorbe usoare (fara valoare), dar grele (care lovesc greu). Asa sunt oamenii neevlaviosi – paziti-va de ei.

Un animal se poate indrepta spre moarte fara s-o simta. O pasare alearga spre cursa ei, fara sa stie ca sageata ii va strapunge ficatul. Un bou merge cum stie el, drept inainte, fara sa stie ca i s-a pregatit moartea. Fiindca, mai multa minte nu au. Nu au minte pentru a se feri de aceste lucruri. Intelepciunea este departe si de aceia care vorbesc in bataie de joc despre ceea ce nu cunosc, care rad despre ce nu stiu. A rade cu privire la anumite persoane, a desconsidera valorile ceresti… sunt toate din categoria despre care vorbeste Scriptura.

Mergand pe aceasta cale tine de firesc, este o calatorie bazata pe capacitatea firii, pe o intelepciune fireasca, draceasca. Si, incurcati intr-o intelepciune a firii, oamenii acestia se pierd singuri in ceea ce stiu. Cred ca e clar ca drumul acesta nu este de parcurs. Nici o clipa nu e de stat pe el.

De ce fac ei ceea ce fac? Pentru ca e logic, e argumentat. Dar cu o intelepciune a firii. In mintea omului e intelepciune pura, dar pe cantarul lui Dumnezeu gunoi de lepadat. Intr-o lume post moderna exista pericolul ca intelepciunea omeneasca sa patrunda in biserici. Intr-o vreme cand credinciosii din multe locuri se roaga pentru o trezire spirituala, exista pericolul ca aceasta trezire sa fie de la oameni si nu de la Dumnezeu. Este esential sa fim treji si sa veghem, in primul rand pentru sufletul nostru, fiind stransi legati de Cuvantul Domnului. “Caci, ce intelepciune au ei?”

Cum se pierd singuri, astfel incat este “vai de ei”:
- urmeaza calea lui Cain;
- se arunca in ratacirea lui Balaam;
- pier intr-o rascoala ca a lui Core

Calea lui Cain este una de indepartare de Dumnezeu. Cain a adus o jertfa neplacuta Domnului, apoi, si-a omorat fratele bazandu-se pe increderea acestuia de a iesi cu el la camp, apoi a sfarsit sa fuga de fata Domnului in tara Nod (fuga). Este o cale a sangelui. El l-a nascut pe Lameh, care i-a urmat exemplul si care si-a luat mai multe sotii. Din samanta lui s-au nascut oameni firesti, care nu l-au cautat pe Dumnezeu. Genealogiile din VT ne atesta acest fapt.

Frate drag, pe ce cale esti? Te-ai intrebat vreodata ce anturaj ai? Pentru ca trebuie sa fii atent – “prietenul” tau te poate atrage spre un loc unde sa te “omoare”. Calea lui Cain nu-i de urmat. Vezi ce-a facut Abel, Set, Enoh, Noe…

Atentie – o jertfa a adus si Abel, o jertfa a adus si Cain, dar Domnul n-a privit cu placere la jertfa lui Cain, ci doar spre cea a lui Abel. Sunt multe miscari astazi si multe jertfe imitatoare, multe “forme” de inchinare. Atentie la viata de credinta prin care suntem chemati sa aducem lui Dumnezeu trupurile noastre, ca o jertfa vie, sfanta, placuta.

Indiferent ca esti fata sau baiat, gandeste-te ca-i aduci lui Dumnezeu o jertfa a trupului tau. E al Sau, oricum. Da-i-L lui Dumnezeu intreg, asa cum se cuvine, curat si sfant, nepangarit nici cu taieturi, gauri, impunsaturi, picturi, dar nici cu lascivitate, curvie, atingeri senzuale si alte astfel de animozitati.

Ratacirea lui Balaam este urmarea unei inimi care iubeste castigul mai mult decat Cuvantul Domnului. Amaraciunea pe care o gasesc in aceasta pilda este ca Dumnezeu i-a spus lui Balaam sa se duca, dupa ce a vazut ca acesta Il mai intreaba odata, macar ca stia bine voia Lui. Iubirea aceasta de bani, cate rele nu naste. Ce radacina puternia, inconjurata de apa si hrana, mereu proaspata si lucrand raul. De ce te-ai rataci de pe calea cea buna pentru niste valori omenesti?

Omenescul, firescul din bogatie, in sine, ar trebui sa nu atraga o inima plina de valori ceresti, duhovnicesti. Cat costa astazi un divort? Cat costa o noapte cu o curva? Cat costa o “lucrare” fara Dumnezeu. Cat mai costa dreptul de intai nascut astazi? Ce mai poti cumpara pe cateva mandragore? Cat de usor se inghesuie astazi liderii bisericilor sa primeasca banii statului, banii aceia care “ne rezolva toate problemele”…

Dar, tu, preaiubitule frate, alte valori sa te insoteasca! Umblarea cu Cristos nu trece pe calea lui Cain, nu ajungi traind cu Domnul in fiecare zi, pe cararile ratacirii lui Balaam.

Iuda scrie preiubitilor frati si, are pentru credinciosii duhovnicesti o chemare aleasa. Va fi o mare placere sa scriu si despre “dar voi preaiubitilor…”, cand voi termina aceasta serie de articole.

Rascoala lui Core… O incercare de uzurpare a autoritatii. Trebuie citita aceasta experienta, neaparat. De aceea voi pune textul biblic mai jos:

Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, toţi trei fiii lui Ruben. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat, şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ. A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege. Iată ce să faceţi: Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui. Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul, va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!” Moise a zis lui Core: „Ascultaţi, dar, copiii lui Levi! Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba Cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi? V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia! De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?” Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim. N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!” Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia din ei.” Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta, mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron. Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.” Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa Cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron. Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa Cortului întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.” Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!” Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el. A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.” Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor. Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul; dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor –atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.” Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării. Tot Israelul, care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!” Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. Domnul a vorbit lui Moise şi zis: „Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite. Cu cădelniţele acestor oameni, care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel. Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului. Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!” Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe când îşi îndreptau privirile spre Cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului. Atunci Moise şi Aaron au venit înaintea Cortului întâlnirii. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ; şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.” Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării, şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat. Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Aaron s-a întors la Moise, la uşa Cortului întâlnirii. Urgia încetase.
(Num 16:1-50)

S-au rasculat impotriva lui Moise. Au crezut ca toti sunt chemati la aceeasi slujba. Se vroiau pe ei in pozitii inalte. Si… au pierit. Dar Moise, cand i-a vazut, s-a aruncat cu fata la pamant. Ce diferenta… Oamenii neevlaviosi sunt uzurpatori de autoritate, care cauta sa rapsteasca. Orice ar face cel pus in autoritate, nu e bine. E mereu ceva de comentat. Nu neaparat cu sens, dar sa fie. O grosolana grandomanie impotrivitoare stapanirii randuite de Dumnezeu.

Asa se face ca se pierd anumiti oameni, chiar de prin adunarile sfintilor. Feriti-va de astfel de oameni… „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”

Zilele acestea, un frate scump a fost chemat de Dumnezeu Acasa. Vestea a fost zguduitoare pentru mine, care nu am avut o relatie prea apropiata cu el. Oare ce impact a avut asupra celor apropiati? Totusi, pentru mine un frate in Domnul e mai mult decat un prieten. Inteleg ca cele mai inalte relatii sunt cele in Domnul.

Stari si simtaminte diferite

Venisem de la serviciu, cand cineva a sunat la interfon. Cautam ceva in Proverbe, a raspuns sotia. Era Ghita, un frate si prieten mai vechi. Nu a fost niciodata la noi, dupa ce ne-am casatorit. Am ramas surprinsi sa-l vedem. Avea in mana o invitatie, pe care ne-a dat-o cu drag. Era bucuros – o invitatie la nunta. A lui.

Nu peste mult timp o alta veste ne-a ajuns si pe noi. A murit fratele Liviu. Un frate drag, multe de spus, dar nu aici.

In aceeasi zi, o veste de nunta, o veste de moarte. O voce tremurand de emotia bucurie si o voce tremurand de emotia suferintei. Viata omului… ce e ea? Ce repede trece. Bucuria trecatoare… ajunsa din urma de suferinta. Moartea e o despartire care, insa, nu trece.

Cu sufletul tau, omule, ce faci? Ca toate trec si revin. Dar, moartea, cine o mai intoarce? Si cum nu ti-ai dori sa mai fie omul acela pe care-l plangi, trupul acela din sicriu – cum nu ai dori sa fie iar insufletit?

Divortul si moartea

Aveam in minte zilele astea problema divortului. E o problema reala, trista si dureroasa.

Aseara, vorbind cu doi baieti, dupa intalnirea de partasie frateasca la priveghi, un gand ne-a cercetat. Cum nu ar vrea sotia fratelui Liviu sa-si revada sotul in viata. Cum nu ar vrea sa fie iar printre ei, sa-si conduca si pe mai departe familia… O, cum nu ar vrea. Dar, cum a sucit pacatul mintile altora, care doresc divortul. Ce discrepanta uriasa. Unul ar plati sa nu mai aiba partener de viata, ii vorbeste cu ura, il respinge, il vorbeste de rau. Altul ar dat toate averile si ar renunta la orice, dar sa mai fie in viata sotul… sotia… tatal… fratele…

Si divortul si moartea e despartire. Amandoua s-au nascut din cauza pacatului. Dar unul e ales de om, impotriva vointei lui Dumnezeu; celalat e ales de Dumnezeu, indiferent ce zice omul. Primul se naste dintr-un plan rau, al doilea e implinirea vointei bune a lui Dumnezeu. Dumnezeu uraste despartirea in casatorie, dar ce scumpa este inaintea Lui moartea celor iubiti de El… Amandoua provoaca suferinta. Unul aduce o durere nepasatoare, dar bine e sa fii intr-o casa de jale, pentru a te intelepti. Divortul lasa copii fara parintii care le traiesc; iar moartea ii lasa fara parintii care nu mai sunt de acum… Divortul e o trecere dinspre Dumnezeu spre lume, moartea pentru sfinti este o trecere dinspre lume spre Dumnezeu. Divortul pune in spate cuvantul “acasa”, dar moartea sfintilor pune acest cuvant in perspectiva. Cand divorteaza parintii, copiii isi doresc sa nu fie ca ei, cand cresc; dar cand copiii lui Dumnezeu mor, copiii lor isi doresc sa fie si ei, intr-o zi, Acasa cu tata, cu mama… Si cate altele…

Omul neintelept si omul intelept

De ce omul nu vrea sa se intoarca la Dumnezeu cata vreme e soare? De ce intinde coarda pana se face vreme rea? De ce s-ar pocai toti, dar sa se intoarca din morti persoana iubita? De ce asteptam pana aici? De ce ne cercetam doar cand Dumnezeu ne loveste crunt?

E o buna ocazie sa invatam sa-L cautam pe Dumnezeu ziua, pana nu vine noaptea; in lumina, pana nu vine intunericul; in bine, pana nu vine raul. Cand cel iubit ne vorbeste despre Dumnezeu si nu-l ascultam, vremea trece, poate omul moare si cum nu ne-am dori sa-l mai auzim spunandu-ne de cer, de viata vesnica… cum nu l-am asculta acum. Dar e prea tarziu, s-a dus. In acelasi timp, daca asa stau lucrurile, e o buna ocazie sa implinim voia lui Dumnezeu. Poate e ultima sansa. Poate dandu-si duhul, acel om a strigat mut: “POCAITI-VA!”

Nu vezi tu bunatatea si harul lui Dumnezeu, care te indeamna la pocainta, care a ingaduit sa mai moara un om de bine, ca altora sa li se mai ofere odata posibilitatea mantuirii prin auzirea Evangheliei?