Frumosi

Dupa cum frumosi ne sunt muntii, si vara, si iarna, si in racoarea serii unei zile de vara, si in albul inghetat al peisajului uneia de iarna, tot asa trebuie sa fim si noi in lumea aceasta – o privelistite a frumusetii transformatoare a lui Cristos, intr-o mireasca de la moarte spre viata si de la viata spre viata, si in zile de inalta intelegere a lui Dumnezeu, intr-o partasie binecuvantata cu El, si in zielele de grea suferinta si rece seceta spirituala.

Dupa cum inima noastra se umple de bucurie, la munti uitandu-ne, tot asa fie bucurie in noi cand vedem in viata celor ai lui Dumnezeu statornicia umblarii cu Dumnezeu in sfintenie, prin furtuna suferintei sau pacea bucuriei.

Caci, daca muntii aceia binecuvantati, unde curg izvoarele curate ale unei ape pamantesti, sunt frumosi in orice zi, frumosi sa fi si noi, cu atat mai mult, caci pentru noi a murit Cristos, Domnul, intru infrumusetarea fiintei omenesti cea decazuta si depravata.

Frumosi sa ne fie batranii, cei cu perii albi. Undelemnul sa curga pe barba lor, pe barba barbatilor sfinti ai lui Dumnezeu. Pacea sa fie in inimile lor. Bucuria pe fetele lor. Ei, cei care stau la sfat cu Cel Intelept, senini sa fie pe fata lor apasata de timpul trecator. Frumosi sa ne fie tinerii, sapati ca niste stalpi in Casa lui Dumnezeu. Elanul lor sa fie curat si plin de viata, faptele lor sa le straluceasca ca o podoaba la gat, mirosul lor sa fie acela al unei vieti curate, traite pentru Dumnezeu in adevar!

Posted in Fără categorie

Despre. Concluziile lui Pustan cu privire la divort si recasatorire. A doua concluzie pe intelesul celor mici

Continuare de aici si de aici.

Concluzia a doua, exprimata altfel, mai direct: “In momentul in care se poate pronunta divortul, si unul e liber, celalalt a plecat, celalalt e liber s-o faca, ma, sa se recasatoreasca, eu asa vad.”

1. Pai, prima lui concluzie a fost ca “nu se poate pronunta divortul”. Poate ca a zis-o doar asa, cu referire la judecatori si la avocati, caz in care e problema lui ce respect are fata de autoritatile statului si daca el crede ca e mai in masura sa pronunte divorturi. Poate crede ca divort e cand cei doi se separa (exemplul dat de el: nu-si tin banii impreuna…). Deci, altii nu au voie sa separe ce Dumnezeu a unit, doar cei doi casatoriti? Sau, drept de divort are cel care pleaca? Oricum, se contrazice aici, vrea sa dovedeasca ceea ce nu poate, sa justifice ceva ce nu iese prin argument, dar omul incearca.

2. Unirea prin casatorie, faptul de a fi un singur trup, mai ales in context bisericesc, unde se pune accentul pe sensul acesta al casatoriei, cand cei doi aleg aceasta ei pentru ei si impreuna, nu este ceva cu care sa ma joc apoi din vorbe. In practica e o tragedie, dar nu una care se repara cu o greseala. Libertatea, biblic, vine prin moartea partenerului. Unii i-au otravit sa scape de ei… Dar, despre altceva vorbim… Cum sa ramana liber cel care e casatorie ca… i-a plecat partenerul. Biblia spune clar ca, cine ia in casatorie pe cea lasata de barbat, preacurveste.

3. Oare conteaza cum vede Pustan sau eu? Nu conteaza mai degraba ce zice Dumnezeu? Am ajuns sa ne spunem parerea fara teama, chiar in Biserica. Si, nu degeaba sunt bisericile cum sunt si generatiile de acum experimenteaza divortul mai mult ca niciodata. Pentru ca au luat unirea aceasta ca pe ceva usor, nu ca pe o unire in Domnul, chiar daca au avut pretentia ca au “crescut in Biserica”. Tocmai de aceea ar fi bine pentru oameni sa isi educe copiii, nu sa faca multi si sa-i lase in “plata Domnului” sa se ingrijeasca de ei altii. Sunt situatii grele, cand altii se ingrijesc de copiii altora, dar nu trebuie cautate. Ele sunt nedorite, nu cautate… Daca vrem sa platim cu o proasta educatie dorinta de a avea multi membri in biserici, atunci vom ajunge sa platim si cu o invatatura deplasata, odata, cand vine factura lipsei de educatie sanatoasa crestina in familii.

Este problema fiecaruia ce face in viata si, social, congregational, si a gruparii din care face parte. Dar, nu putem face o doctrina pentru exceptiile proprii, sa iesim bine, sa fim mantuiti ca suntem prosti si fraieri. Nu cred ca Dumnezeu cauta asa ceva printre oameni, dimpotriva. Nu degeaba zic unii oameni ca bisericile protestante din Romania promoveaza prostia si incultura… Stiu ei ce stiu… au vazut si au auzit destule.

Alta afirmatie: “nu poti sa-i tai la om dreptul la fericire si sa astepte 25 de ani ca sa divorteze ea de italian”.

1. Inca odata, nu biserica taie dreptul la fericire omului; imi pare rau ca exista conceptia aceasta gresita;

2. Nu dreptul omului la fericire este important aici (ca, la urma urmei, omul despre care-i vorba e “prost” – vorba citata – el nu stie ce-i aia fericire). E important aici Cuvantul lui Dumnezeu. Daca omul crede ca-i fericit sa aiba doua neveste, ii putem “taia” dreptul la fericire? Dar daca, pe viitor, ala “prost” si “fraier” crede ca e bine sa se culce cu un barbat cum se culca un barbat cu o femeie? Dar daca ajunge sa creada ca poate sa faca lejer sex in grup si ca asta-i fericirea lui? Observati, va rog, valoarea argumentului adus si cum gandeste “logic” Pustan, asa, de unul singur, impreuna cu cei pe care-i influenteaza prin aceasta cuvantare.

3. Omul este si responsabil pentru faptele lui. Tocmai de aceea, revin la aceeasi subliniere – educati-va fetele si baietii, cresteti-i cu responsabilitate! Educati-va tinerii la biserica, faceti intalniri cu ei, spuneti-le de pericolele care sunt in viata. Educati-i sa umble cu Dumnezeu, sa nu se joace de-a credinta si sa isi intemeieze o familie cu intelepciune de sus, sa nu se joace cu aceste lucruri, sa fie oameni ai lui Dumnezeu si nu “oameni de lume”.

4. Omul poate sa fie “fericit”, daca vrea, si in afara Bisericii. Va inchipuiti ce usa a deschis Pustan prin afirmatia asta? Adica, putem sa tinem in Biserica pe oricine, indiferent ce face. Aceasta este o teologie practica total gresita, din mai multe puncte de vedere. Unul dintre motive e sa fie multi membri in registru. Ne intereseaza oare atat de putin ce zice Dumnezeu de noi? Suntem atat de naivi? Daca voi vreti sa fiti, nu vreau sa va tai dreptul la fericire…

Alta afirmatie: “Pavel zice sa le maritati iute”. Argumentul e adus pentru a sustine ideea, concluzia. Versetul e citat aiurea, scos din context si fara vreo relevanta de argument.

1. Pavel zice si sa ramana asa cum au fost cand s-au intors la Dumnezeu. A, veti zice, alt context… Corect. Iar ce zice aici Pustan nu are de-a face deloc cu subiectul. E vorba de vaduvele tinere, cu totul altceva.

2. Amestecul de idei nu inseamna si argumentare. Logica presupune ordine si valoare de adevar.

Pana acum, pe langa un amestec de idei lipsit de ordine, cand invataturi dintr-un context sunt prezentate in alt context intr-un mod incorect, pe langa parerea personala si vederea proprie, invatatura nu este buna.

Dar, totusi, ce facem intr-o situatie prezentata ca mai sus?

1. Incercam sa prevenim prin educatie. Parinti, fiti responsabili pentru copiii vostri!

2. Ne rugam pentru copiii nostri si pentru cei din jurul nostru, in vederea unor familii sanatoase;

3. Promovam prin exemplu valoros, in familiile noastre, ce inseamna o familie biblica, cu toate problemele ei inerente contextului pamantesc decazut, dar in rezolvarea duhovniceasca a prezentei Duhului Sfant (daca nu vorbim doar teorii despre Dumnezeu, credinta si Biserica);

4. Nu am primit DELOC mandat sa rezolvam orice problema si sa impacam pe toata lumea. Noi suntem chemati sa aducem invatatura simpla a Bibliei. Cine o intelege si o accepta, se alatura, nu e obligat. Nu e jihad si nici crestinism cu forta sau cu inselaciunea. Poate ca unii practica asa ceva, dar nu e de la Dumnezeu. Exempul vietii lui Cristos nu lasa loc de interpretare in acest sens. Oamenii trebuie sa stie ca trebuie sa suporte si consecinte ale greselilor lor. Avem nevoie sa ne stim limitele.

5. Du-te la tribunal si spune ca nu ai stiut legea… Conteaza? Nu cred. Si pe Dumnezeu vrem sa-L mintim, totusi. Ni se pare ca Judecatorul Cel Drept e mai corupt decat judecatorii dintre oameni… Ce gresit… Deci, avem nevoie de o gandire sanatoasa, corecta, biblica, dreapta.

6. Condamna divortul explicit, dar nu rece, ci cu parare de rau. E ceva trist, cu adevarat, ca doi oameni sa nu se inteleaga. Casatoria ar trebui sa fie un loc binecuvantat. Ce-a ajuns? O bataie de joc, pentru unii! Sa nu fie asa intre noi!

7. Sa cautam solutii pentru pace in familii. Separarea nu vine de azi pe maine. E o decadere usoara, in timp. Ar trebui veghere si partasie intre familii, in Biserici.

Suntem oameni, suntem slabi. Dumnezeu sa aiba mila de noi si sa ne ajute sa fim oameni ai dreptatii, care sa aparam valorile bune, frumoase, folositoare. Iubirea, bunatatea, iertarea, rabdarea si multe alte valori ne pot ajuta sa cladim tot mai mult o familie sanatoasa. Sa nu ne lasam de valorile acestea si sa credem ca altele pot aduce fericire in caminul nostru… Sa nu fim fraieri si prosti, sa fim intelepti!

Posted in Fără categorie

Despre. Concluziile lui Pustan cu privire la divort si recasatorire. A doua concluzie

Continuare de aici.

A doua concluzie preluata din materialul video ar fi, dupa Vladimir Pustan: “Nu exista in Biblie ideea divortului fara posibilitatea recasatoririi”.

Ce intelege el prin aceasta? El explica: nu era pe vremea aceea asistenta sociala; o femeie care ramanea fara barbat ajungea muritoare de foame. El spune ca, atunci cand Biblia pronunta divortul, Biblia pronunta “automat” si ideea recasatorirea pentru persoana “ramasa pe nicaieri”. Si, dupa ce spune aceasta, el zice: “dau un exemplu, din nou, sa gandim”.

Ei bine, daca tot am fost provocati, haideti, atunci, sa gandim.

1. A doua concluzie a lui Pustan contrazice “automat” prima lui concluzie. Adica, el, Pustan, nu poate sa aiba concluzia divortului daca numai Dumnezeu poate sa “desparta” si nu omul. In plus – si e esential – Scriptura nu spune ca numai Dumnezeu poate sa desparta, ci spune ca omul sa nu desparta ceea ce Dumnezeu a unit.

2. El vorbeste despre “divort biblic”, ceea ce este o contradictie in termeni. Divortul nu e biblic, ci doar relatat in Biblie (separarea, ruptura familiala). Scriptura nu da invatatura, in nicio parte a ei, cu privire la cum sa fie divortul atunci cand oamenii il fac. Nu exista, asadar, “divort biblic”. Aceasta expresie este fortata si denatureaza invatatura Bibliei, in special a Noului Testament.

3. Nu doar ca Biblia nu pronunta divortul in dreptul nimanui (probabil ca omul acesta isi doreste sa pronunte el divortul si nu judecatorii si avocatii care dau “foi”), dar nu exista niciunde in Scriptura o invatatura despre cum sa fie recasatorirea. E adevarat, o persoana care devine “libera” prin moartea partenerului de viata, omeneste se poate recasatori. Totusi, mai degraba nu este o recasatorire, ci este o casatorire (fiindca este o persoana libera). Notiunile sunt oarecum alambicate. Totusi, sa presupunem ca avem de-a face cu o “recasatorire”. In acest caz, nu vorbim de divort, deci nu vorbim de recasatorire in urma divortului. Deci, linia argumentului adus este franta, prin urmare fortata si argumentul este ilicit, el urmareste un scop diferit de concluzia corecta, logica.

4. Cand el se refera la “persoana ramasa pe nicaieri” in contextul de atunci, se refera la o femeie care a ramas singura in urma mortii barbatului ei si nu in urma divortului. Daca ne gandim sa extrapolam, nu putem. Ei bine, el vrea sa faca asta si o sa revin mai jos. Acum, sa ramanem la partea aceasta. Daca era o chestiune specifica vremii aceleia, atunci nu se mai aplica acum, aducerea ei in discutie nu prea are sens. Daca e ceva ce se intampla si astazi (se aplica si astazi), atunci o femeie ramane “pe dinafara” astazi daca sotul ei moare. Irelevant pentru problema divortului si recasatoririi in urma divortului. Fiindca, vorbim despre ce spune Biblia despre ce se intampla cu legatura dintre barbat si femeie in urma mortii barbatului si nu in urma divortului. In plus, exemplul pe care-l da el din unele culturi, cand femeile era ingropate cu barbatii lor, tine mai degraba de legatura dintre cei doi, cand unele civizilitatii considerau ca ea trece si dincolo de moarte (Biblia ne invata, dimpotriva, ca legaturile acestea care sunt puternice pe pamant nu trec dincolo – chiar Cristos spune ca in cer “vom fi ca ingerii” din acest punct de vedere, adica NU vom intra in relatii de casatorie).

Sa revenim la exemplul pe care-l da Vladimir Pustan. El vorbeste despre doi tineri casatoriti care, dupa ce fac nunta si tot ce tine de aceasta in biserica, se separa – unul pleaca. Pur si simplu (din varii motive, ex: vine italianu’ si ia femeia si o duce la Roma). El ramane acasa cu copiii (desi, sincer, intr-un an de zile e destul de complicat sa ai mai multi, dar sa zicem ca exemplul este super exceptional si au fost gemeni, tripleti s.a.m.d.).

Intrebarea: “Ce facem cu asta?”. Raspunsul lui, vrut ironic: “O sa-l tinem in biserica pentru ca s-a insurat prost”. Ideea pe care o urmareste, evident: sa ii permita sa se recasatoreasca. Si argumentul biblic: “oare vei pedepsi Tu pe cel bun impreuna cu cel rau?” (un citat despre Dumnezeu, scos total din context). Ce vina a avut el, in afara de-a fi fost fraier, intreaba vorbitorul Pustan Vladimir?

Sa discutam asupra chestiunii:

1. Argumentul ajunge in zona recasatoririi dupa divort plecand de la notiunea (fortata) de racasatorire dupa moartea partenerului (ceea ce este o argumentatie falacioasa doar logic vorbind). Apoi, este o greseala teologica fundamentala, fiindca invatatura Scripturii opreste casatorirea cand partenerul traieste.

2. Argumentarea se face pe un caz exceptional si particular, cu exceptii care nici macar nu pot fi cuantificate si demonstrate in realitate (noi cunoastem in parte realitatea vietii unui om, cu atat mai putin complexitatea unei relatii). Invatatura Scripturii este ceva general si nu s-a dezvoltat pe observatii particulare exceptionale, ci pe revelatia lui Dumnezeu. Chemarea noastra, a crestinilor, este sa ascultam de ceea ce ne-a invatat Dumnezeu, ca absolut pentru noi. Aici este, de fapt, testarea credintei noastre.

3. Noi nu suntem Dumnezeu sa vedem cine-i bun si cine-i rau. Nu ne-a fost dat noua sa stim cine-i bun si cine-i rau din lumea aceasta. Va fi o judecata, iar judecata aceea se va face dupa dreptate. Nu avem de unde sa stim noi daca personajul negativ nu e, de fapt, barbatul “fraier” ramas acasa, care a reusit sa-si indeparteze nevasta cu italianu’, ca-i spihopat sau prea inteligent pentru Pustan, ca sa se culce “legal” cu alta. Daca tot vorbim de exceptii, de ce sa nu ne imaginam si exceptia asta. Cine stie cate exceptii pot fi in lumea asta? Fiecare relatie este exceptionala in dreptul ei (oamenii relatiei sunt exceptionai, sunt diferiti prin definitie, unici). Ca atare, cum ar fi sa formam o concluzie plecand de la acest exemplu? Am incuraja-o pe femeia plecata la Roma sa se duca linistita, i-am trimite si bani de la biserica… Vedeti ce gresita este abordarea aceasta? Ei bine, specificul “invataturii sanatoase” despre care vorbeste Scriptura este in esenta in contextul unei revelatii din partea lui Dumnezeu (nu a unui inger) si nu in contextul unei concluzii omenesti.

4. Cam aici se opreste consecinta popularitatii lui Vladimir Pustan si aici ar trebui sa se opreasca si increderea oarba din partea unora in acest om – cand invatatura devine periculoasa, apoi gresita, apoi mincinoasa. Chiar un inger de-a propovadui o “alta Evanghelie”, zice Pavel, Apostolul, “sa fie anatema” (blestemat, daca nu era clar). Iar aceasta in contextul in care Pavel cheama direct si clar sa binecuvantam si sa nu blestemam… Spun aceasta ca sa se observe gravitatea situatiei. Asadar, argumentul nu devine puternic fiindca e spus de un vorbitor popular, care si-a dobandit popularitatea pe ceva bun, in trecut, ci este puternic daca este ancorat in Scripturi.

5. Sa-l tinem, asadar, pe tipul asta “fraier” pe scaun in biserica, necasatorit, doar pentru vina asta, ca-i fraier? Pai, nu-l tinem noi… Noi nu suntem nici Dumnezeu si nici vreo forta capabila sa treaca peste hotararile lui Dumnezeu. De ce s-au despartit cei doi? De ce s-a ajuns aici? Poate fiindca a fost fraier “el”. Poate fiindca a fost lumeasca “ea”. Poate fiindca vorbitori ca Pustan nu au fost ceea ce ar fi trebuit si nu i-au educat cum se cuvine, nu i-au consiliat premarital cum trebuie, nu au vegheat la biserica lor si la oamenii ei. Poate fiindca parintii “pocaiti” i-au lasat sa creasca singuri in fata televizoarelor, la filme cu italieni si la telenovele cu povesti de dragoste de un episod. Si cate alte posibilitati… Asadar, nu noi il tinem pe “fraier” necasatorit, el a ajuns asa. Ca il ajut dupa, ca imi pare rau de el, ca-l iubesc si ma rog pentru el, ca fac ceva sa se impace cu sotia (desi-i greu), e cu totul altceva.

6. Sa presupunem ca el e tipul pur alb, fara greseala, lasat singur acasa cu pruncii. Ea, in Italia, ajunge, intr-un moment al vietii de rascruce, cum se intampla adesea, la o Biserica de romani (cum sunt multe pe acolo) si Dumnezeu o cerceteaza. Prin predicarea Evangheliei, ajunge sa inteleaga ca ea traieste in preacurvie fata de sotul ei, ca si-a parasit fara temei copiii acasa. Se pocaieste si se hotaraste sa vina in tara, sa se duca la sotul ei, sa cada in tarana pamantului in ograda parasita si neingrijita, si sa planga cu amar cerand iertare si sperand ca poate o va primi, cu gandul sa vina inapoi la sotul ei, cu care s-a unit si de care a crezut ca s-a despartit cu de la sine putere. Acasa, gaseste un tip linistit, de mana cu alta femeie, bucurosi, la un pahar de bere cu pastorul, cu Pustan poate, ca… ce sa faci, viata e amara… Si mai e si alungata de pastorul care “gandeste” si trimisa in Italia: “Ia lasa, fata, pocainta, ca trebuia sa fi stiut dinainte, nu sa vii acuma si sa zici ca te-ai pocait… Auzi, fa, s-a pocait… S-a intors la familie, la sot, la copii… Sa fi ramas acasa, nu sa fi plecat curva la italieni, sa ne strici neamul miseleste”.

7. Stim noi ca s-a insurat “prost”. Ne spune Biblia ceva cu privire la asta? Eu cred ca ne atentioneaza foarte intens. Cred ca tinerii nostri trebuie sa primeasca o buna educatie in acest sens. In primul rand, in familie. Apoi, la Biserica. Cred ca e ceva de pus inaintea lui Dumnezeu, cu post, cu rugaciune, cu interes si dedicare. Va lasa, oare, Dumnezeu, pe cel credincios sa fie prada unei greseli de asemenea anvergura? Eu cred ca nu! Tanarul are invataturile Scripturii, pe care sa le ia ca adevarate valori si sa primeasca, astfel, “agerime de minte” si sa stie lucrurile, sa se coaca si sa se formeze avand o minte sanatoasa, biblic. Daca el nu a crescut in Biserica, e cu totul alta discutie cu privire la educatie. Problema este ca, in acest material video, vorbitorul incearca (fara sa reuseasca) sa ia apararea celor din bisericile cu care el intra cel mai adesea in contact. Din pacate, educatia deficienta sau lipsa ei poate duce usor la asa ceva. De ce lipseste educatia din biserici, fratilor? Asta ar trebui noi sa ne intrebam, nu sa alergam la scuze ieftine si la solutii nebiblice sa ne aparam lipsa de eficienta si capacitatea de impact asupra generatiilor tinere!

O alta afirmatie: “Nicaieri in Biblie nu poti da afara un om numai pentru faptul ca-i lipsit de minte. N-ai ce sa faci cu el.”

1. Adica, doar cei lipsiti de minte raman divortati? Deci, predicatorii nu au nicio vina, nici parintii! Ce usor, ai iesit bine. Dar, stai ca vine si Judecata cea dreapta… Prieteni, peste tot in Biblie cei lipsiti de minte intru pacat sunt osanditi de Dumnezeu! Si, oamenii ajung sa nu aiba minte, nebuni, fiindca nu au acceptat invatatura sanatoasa, fiindca nu au iubit lumina fiindca faptele lor erau rele, fiindca nu au inteles sfintenia si chemarea lui Dumnezeu impotrivindu-se lui Dumnezeu.

2. Nu e vorba de dat afara oameni din Biserica. Scopul nostru nu e asta, sa vedem, mai apoi, pe cine putem da afara si pe cine nu. Era o vreme, totusi, cand Bisericile erau pastrate curate de astfel de oameni, care ajungeau in asemenea stari. Cine crede ca divortul e o intamplare sau ceva neasteptat, se inseala. Este de datoria Bisericii lui Cristos sa vegheze la cei pe care-i accepta in sanul ei si sa nu lase madulare false acolo. Nu e vorba de excluderi din cer, ci de pastrarea curata a Trupului. E o durere pentru credinciosi, dar sanatate pentru trup. Doctorii nu sunt nemilosi si cruzi cand amputeaza un brat al unui om ca acesta sa ramana in viata. Totusi, in Trupul lui Cristos, e mai mult decat atat, fiindca trupul spiritual nu e ca acesta fizic si nu stim noi care sunt, de fapt, adevaratele madulare. Deci, problema nu e chiar atat de simpla.

3. De fapt, argumentul ajunge aici la inima omului, incercand sa convinga audienta prin sentimentalisme. Oare asa vor intra oamenii in cer? Asa intra oamenii in Biserica lui Cristos?

4. Trebuie sa intelegem ca scopul Bisericii lui Cristos nu e de a avea multi membri in registru, ci sa fie infatisata “fara pata, fara zbarcitura” inainte lui Dumnezeu Tatal, iar aceasta slujba o face Cristos Insusi. Noi nu suntem chemati sa rezolvam problema membralitatii numeroase, ci sa fim sfinti inaintea lui Dumnezeu.

O alta afirmatie: “Sa fii sincer”, conditie suficienta sa ajungi in cer. Afirmatie este cunoscuta in mediul evanghelic contamporan (nu chiar la toti evanghelicii), dar este prea simplista si prea egoista. In cer, daca nu ai haine de nunta, poti sa fii sincer si chiar prost, nu ramai… Mie mi se pare chestiunea un fel de joaca cu Dumnezeu, care o sa-i coste pe unii foarte mult. Tot aici el afirma ca nu trebuie sa fii “destept” sa ajungi in cer… Adica, el daca a ramas despartit ca nu a stiut cu cine sa se casatoreasca… Adica, el e de vina ca nu a stiut cu cine sa se casatoreasca, dar Pustan nu e de vina ca nu i-a zis. Ca, din ce spune el, Pustan, el e destept si tipul e prost si nu s-a stiut casatori bine… Daca el era destept, atunci sa-i fi spus, nu? Adica, ce vreau sa spun, daca l-ai vazut ca-i prost, nu trebuie sa-l lasi sa se casatoreasca. Daca l-ai lasat, e problema ta, de ce acum ii inveti si pe altii o teorie gresita, ca sa-ti acoperi lipsurile? Facem din invatatura biblica o optiune a omului, prin relativizare, sau predicam Cuvantul lui Dumnezeu?

Posted in Fără categorie

Despre. Concluziile lui Pustan cu privire la divort si recasatorire. Prima concluzie.

Comenez asupra afirmatiilor din aceasta inregistrare: https://www.youtube.com/watch?v=PfC1s1aJyKU

Vorbirea este inresanta. In minutul 42 incep concluziile, in speta, asa cum zice vorbitorul, cum vede el lucrurile.

Prima concluzie: divortul nu este o foaia de hartie.

Ideea lui este ca exista, de la bun inceput o zadarnicie a muncii notarului, a judecatorului si a avocatilor. De ce? Fiindca – spune el – “ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta”.

Exista divort in casa, si se numeste “divort emotiv”, spune vorbitorul, cand nu mai simt cei doi unul pentru altul nimic. Tot el spune ca exista “divort financiar”, fara foaie de hartie, cand fiecare-si tine banii lui. Desi putem sa discutam pe aceste chestiuni, anume ca nu inseamna ca daca, la un moment dat, nu mai simte sotul ceva pentru sotie si viceversa (sau asa li se pare), nu inseamna ca ei sunt separati. De asemenea, nu cred ca banii tinuti la comun, eventual in acelasi sertar (cont), demonstreaza neaparat ceva cert cu privire la divortul “fara foaie de hartie”.

Mentiuni:

– atunci cand vorbim de familie, trebuie sa intelegem ca familia nu este o stare de catarsis a romantei perpetue, o stare intangibila, dincolo se cosmos, in care cei doi se raporteaza perfect static unul fata de celalalt (adica, nu exista nicio tensiune intre ei doi) sau perfect intr-o stare de iubire, ca si cum nici nu ar mai fi in trup. Casnicia comporta diverse stadii si implica maturitati secventiale, intr-o complexitate a complexitatii (o unire a doi oameni, copii etc). Si psihologic si spiritual este omeneste ca cei doi, sotul si sotia, sa treaca prin diverse situatii in viata care pot impica chiar si sa nu mai simta, pentru o perioada, ceva unul pentru celalalt. In special in contextul contemporan al unei false sigurante date de o intelegere eronata asupra a ceea ce este frumos in relatia de iubire – confundarea cu elementele romantice ale unei relatii sau cu cele pe care le poarta cu sine senzualitatea si pofta dupa trupul celuilalt (idee promovata si la reclama la pasta de dinti…);

– cand Domnul Isus a spus “ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (ce a unit Dumnezeu, adica in casatorie), el nu se refera doar la tertii care ar putea sa rupa casnicii, ci chiar la cei care formeaza familia (si mai ales la acestia). Ba chiar, se refera la intentia in despartire, indiferent de actul obtinut in sensul legalitatii din Agora vremii.

Vladimir Pustan spune: “s-au dus fiecare-n drumul lui si Biblia spune: ‘voi tot casatoriti sunteti'” (min. 45, video).

El subliniaza cat de gresit este sa privesti o foaie de hartie si sa consideri ca acea foaie de hartie poate sa anuleze ceea ce Dumnezeu a unit. Ceea ce este, de fapt, corect. Concluzia e foarte clara, anume ca o foaie de hartie sau o afirmatie nescrisa a unui om, nu poate sa anuleze hotararea de unire data de Dumnezeu, in esenta ei. Practic, omul poate sa realizeze ruptura, separarea, dar aceasta este o anomalie, fiindca cerinta divina este ca el sa nu faca aceasta. Desigur, Dumnezeu il lasa sa o faca, ii da dreptul sa aleaga sa nu asculte de El (evident, in consecintele care urmeaza).

Asadar, nici macar Vladimir Pustan nu poate sa desparta ceea ce Dumnezeu a unit.

Aceasta este o concluzie importanta, pe care trebuie s-o tinem minte in cele ce urmeaza, in urmatoarele concluzii.

Posted in Fără categorie

Despre predarea “religiei” in scoala

Cu privire la predarea religiei in scolile noastre:

1. Procentul inscrierilor in clasele unde se desfasoara activitatea

Un copil din 10 nu a fost inscris. 9 din 10, insa, au fost inscrisi la optionalul de religie.

Practic, acel procent de sub 10% (pentru ca trebuie sa presupunem ca unii parinti nu si-au inscris copiii dintr-o varietate de motive, nu doar ca nu doresc, neaparat, ca acestia sa faca religie la scoala), a fost vocal si a determinat o presiune care a dus la tensiunea acestor zile pe acest subiect.

In traducere, unul din 10 nu mai face cerere, 9 din 10 fac. Pentru ca acel unul din 10 e minoritate, nu? Si minoritatile nu trebuie oprimate… Sa facem, asadar, noi cei 9 cerere, ca sa stea linistit al 10-lea… Se incadreaza in politica zilelor noastre? Se incadreaza… Atunci, e bine.

In alta ordine de idei, e, de fapt, o lupta pe care o duc activistii secularismului si ai ateismului impotriva dusmanului lor “inexistent”. Fiindca o alta caracteristica a vremurilor este ca o minoritate de oameni, fie ei si lipsiti de scrupule, pot rasturna valori. Desigur, aici nu ma refer la parinti, la dreptul fiecaruia sa ia o decizie (care nu e, neaparat un drept).

Dreptul parintilor nu e, de fapt, un drept egal. Cei care faceau cerere inainte nu mai fac acum. Cei care nu faceau atunci, fac astazi. Egalitate? Nu. E o chestiune mascata, o presiune pusa asupra legiuitorilor, cu rezultate neasteptate, un esec pentru cei care au luptat pentru a se schimba regula cu inscrierile.

Am citit pe forumuri, pe scurt, ca nu prea am timp pentru asa ceva, reactiile virulente ale unor activisti atei. Injurii si vorbe pline de frustrare, caracteristice lor. Pierzand rusinos pe un front pe care tocmai ei l-au deschis, plini de vitejie si speranta, acesti oameni, dezbracati de armurile lor de paie, sunt cei care ii injura pe ceilalti, obligati la ceea ce nu trebuiau sa fie obligati, ca au castigat fara sa lupte. Ei, ateii, acceptati intr-o lume majoritar crestina, nu pot accepta crestinismul si ideea de Dumnezeu. In urma furtunii create de ei, au ramas dezbracati de la vantul (relativ puternic, sa nu exageram) normal in astfel de conjuncturi. Cam aici e lupta reala, restul sunt tensiuni prin implicatie, probleme de forma, de exprimare.

Asadar, in lupta noastra pentru mediu, am consumat hartie (si vom mai consuma) mult mai multa, ca sa facem niste cereri inutile. Fiindca, puteau sa faca cerere cei putini. Oricum, au mai mers si parintii la scoala pentru ceva bun, pentru religie adica. Ca destul au mers doar parintii ai caror copii tot au probleme, nu?

2. Procentul celor inscrisi in clasa “0”

Ministrul educatiei, citat intr-un articol, spune:

“Inscrierile in clasa pregatitoare vor continua si, pe cale de consecinta, exprimarea optiunilor pentru participarea la orele de religie va continua la nivelul clasei pregatitoare. Situatia de aseara era de 93,75%, ca procent al parintilor care au optat pentru participarea copiilor la orele de religie la nivelul clasei pregatitoare”, a explicat Cimpeanu. (hotnews.ro)

Adica, familiile tinere si-au inscris copiii la religie mai mult decat parintii cu copii mai mari. Adica, prieteni activisti atei, dupa multa munca… si rasplata… Cum, dupa ce s-a “cultivat” lumea, tot religiosi suntem?

3. De ce isi inscriu parintii copiii la religie?

Se pare ca romanii nu considera ca Dumnezeu e ceva perimat si care tine de o zona a inculturii. Evident, nu inseamna ca daca cei multi spun un lucru, asa si e. Dar, ce observam cu ocazia acestui recensamant cu forta(ca asta a cam fost) este ca oamenii si-au exprimat punctul de vedere si ca e destul de clar.

Este normal pentru om sa isi indrepte mintea si inima spre Dumnezeu. In crestinism, vorbim despre un Dumnezeu unic, despre Dumnezeul adevarat, despre Isus Cristos care a murit pentru oameni, intru mantuirea acestora, despre iubire si armonie, despre o promisiune a cerului, despre oameni schimbati radical… in bine. E, totusi, bine, ca parintii prefera sa aiba copii educati in acest sens si nu in spiritul animalic sau radical al vreunui razboi “sfant”…

4. Calitatea religiei in scoli

Subiect atins adiacent de acest recensamant. Dar, important. Este esential pentru noi sa asiguram copiilor nostri o educatie buna, corecta, valoroasa. De aceea, calitatea orelor de religie trebuie sa fie un ideal educational care sa se traduca printr-o imbunatatire vizibila, de a an la an, a cursurilor si a predarii.

Cursurile trebuie sa fie de substanta si structurate pe nivel de varsta. Ele trebuie sa fie educationale, nu cu scop de indoctrinare. Avand in vedere ca diversele culte au profesorii lor, nu cred ca e o problema sa se faca aplicatii specifice. Dar, materialul de curs trebuie sa fie principial si sa puna accentul pe valoarea crestinismului. Fiindca, acesta are o valoare deosebita, iar valoarea lui nu sta in obiceiurile crestinilor, ci in adevarul revelat prin Isus Cristos, Mantuitorul.

Ca exemplu, as putea avea pretentia ca manualul de religie din scoli sa abordeze invatatura lui Cristos cu privire la atitudinea morala. Mi-ar placea sa stiu ca imi trimit copilul la scoala si ca acesta invata la religie sa fie un om milos si sa practice aceasta, mai apoi, in urma unor discutii aplicative (si) in familie, intr-un mod corect, in contextul in care el traieste si se formeaza. El trebuie sa fie educat sa iubeasca si cum anume. Nu in sensul corectitudinii politice, prin zambete de suprafata sau mai stiu eu ce, ci dupa invatatura lui Cristos. Daca este valoare in aceasta invatatura – si este – copilul va pricepe asta si va lua decizii pentru el.

Si, ca sa inchei tot cu o statistica, dar neoficiala, in localitatea unde sunt eu numarul copiilor care au participat la olimpiada de religie, etapa judeteana, a fost cam cat al celor care au participat la restul olimpiadelor… la un loc. Se pare ca si copiii sunt interesati de religie, in speta de crestinism…

Posted in Fără categorie

Cand cineva se intalneste cu Cristos – pe exemplul lui Saul – apostolului Pavel

Între timp însă, Saul încă sufla amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.
În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer.
El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: – Saul, Saul, de ce Mă persecuți?
El a întrebat: – Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: – Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!
Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!.
Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc.
Timp de trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune: – Ananias! – Iată-mă, Doamne! a răspuns el.
Domnul i-a zis: – Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă
și a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să-și recapete vederea!
Ananias I-a răspuns: – Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinților Tăi în Ierusalim.
Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!
Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor și regilor lor, cât și înaintea fiilor lui Israel!
Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!
Ananias a plecat, a intrat în casa undeera Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ți recapeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt!“
Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și el și-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat
și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile. (Faptele Apostolilor 9: 1 – 19, NTR)

Pasajul relateaza intalnirea lui Saul, un prigonitor fervent al Bisericii tocmai formate, cu Cristos. Astfel, precum si printr-o lucrarea a Duhului Sfant in viata lui, el devine apostolul Pavel. Ne vom concentra, in cele ce urmeaza, asupra urmarilor acestui fapt.

In primul rand, urmarea intalnirii cu Cristos a insemnat pentru Pavel o cu totul alta viata in ce-l priveste pe el. Practic, toata viata lui a fost schimbata, transformata integral. Saul a deveni Paul (Pavel) din toate punctele de vedere, in cele mai adanci unghere ale fiintei sale. Era prigonitor al Bisericii, acum a devenit propovaduitor al ei (cu timpul, unul de seama). Era impotriva crestinilor, acum le-a devenit apologet. Era riguros intr-o religie, acum avea in inima relatia cu Dumnezeu, una vie, reala. Era, dupa datina, dintre cei mai atenti cu obiceiurile, prin a caror respectare cu strictete cauta aprobarea divina; acum avea partasia reala cu Dumnezeu cel viu!

In al doilea rand, urmarea intalnirii cu Cristos i-a schimbat relatiile lui Pavel. Acest aspect este foarte important si uneori neglijat. Cand cineva se “intoarce la Dumnezeu” – cum zicem noi – nu e o chestiune exclusiva intre el si Dumnezeu. Este, intr-adevar, la inceput o intalnire intre el si Dumnezeu. Dar impactul este atat personal cat si social. Si ma refer aici in special la relatia cu Biserica si cu oamenii ei (nu ma refer la institutie si la angajatii unei institutii).

Astfel, Anania, cand primeste de la Dumnezeu indicatia sa mearga sa se ocupe de Pavel intr-un anume fel (a se citi pasajul), el argumenteaza, stiind prea bine ca acest om a venit sa-i prigoneasca pe crestini si ce a facut el in trecutul sau. Dar el nu stia ca, intre timp, Saul se intalnise cu Dumnezeu, cu Cristos. Dumnezeu ii spune aceasta, anume ca “este un vas” al lui Dumnezeu, ales providential pentru o slujba ce avea s-o faca. Traducerea de mai sus adauga: “Caci Eu ii voi arata cat trebuie sa sufere de dragul Numelui Meu!”. Asadar, de dragul Numelui lui Cristos, pe care acum cateva zile il prigonea, de dragul aceluiasi Nume pentru care crestinii pe care-i inchidea el cu doar cateva ore inainte, acum avea sa sufere.

Relatia cu Dumnezeu i-a schimbat lui Pavel orientarea in relatia cu crestinii din vremea lui. Anania se duce la Pavel. Iata cum i se adreseaza el: “Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus…”. As vrea sa subliniez modul de adresare – “frate Saul”. Saul a devenit “frate”. Acum, intorcandu-se la Dumnezeu, el este frate al celor care trecusera deja printr-o experienta asemanatoare cu a lui (cand spun asemanatoare ma refer la convertire, nastere din nou).

Asadar, o noua relatie cu Biserica si cu oamenii din Biserica incepe. Fratietatea se extinde. Scopul comun admite suferinta in urma prigoanei datorita asocierii cu Numele lui Cristos. Cine intra in Biserica, ajunge intr-o fratietate preexistenta actiunii sale si relatiile sale au implicatii sub acest aspect. Autoritatea, partasia, marturia lui Cristos, ucenicizarea (si alte valori) sunt notiuni care au un sens foarte clar si foarte bine stabilit in relatia aceasta.

Asadar, cand cineva se intalneste cu Cristos, se va intalni si cu Biserica Lui. Relatia cu Cristos implica si relatia cu urmasii lui Cristos. In spatiu si timp, Biserica locala are sensul si ratiunea ei, randuite de la inceput de Dumnezeu in iconomia Bisericii. Apostolul Pavel si-a dedicat timp special din viata pentru a revizita Bisericile, care au rezultat in urma propovaduirii sale anteriore, cu scopul de pune in ordine, in randuiala, anumite aspecte prinvind functionalitatea “adunarilor”. De exemplu, o randuiala importanta a fost punerea de presbiteri.

Cand te intorci la Dumnezeu, cand viata ta e schimbata de El, trebuie sa fii parte dintr-o Biserica si sa fii implicat in relatiile ei. Tendinta de a nu face parte dintr-o Biserica este intalnita in vremea noastra. La fel si ideea ca fiecare are relatia lui cu Dumnezeu si ca “nu e treaba celorlalti ce crede si face el”. Din momentul increstinarii reale, dinamica Bisericii presupune participarea celui care devine crestin. Faptele istorice efective difera de la caz la caz, principial, insa, acest adevar biblic se aplica tuturor.

Tot ca o consecinta este si marturia celui care vrea sa fie crestin. El devine “frate” si ceilalti ii devin “frati”, iar aceasta nu e o porecla, ci o realitate. Daca avem o relatie autentica cu Dumnezeu, avem si cu fratii, adica cu urmasii lui Dumnezeu. Suntem frati de credinta, de suferinta, de scop in viata, de partasie. Asadar, trairea cuiva are impact si asupra “familiei” sale, adica asupra fratilor sai. Nu ma mai duc “eu si numai eu” la bar, discoteca sau in alte medii indoielnice. Ii reprezint si pe altii si imi pasa si de ceilalti. Aici intalnim unitatea, la nivel practic si imediat. Unitatea Bisericii.