Cand cineva se intalneste cu Cristos – pe exemplul lui Saul – apostolului Pavel

Între timp însă, Saul încă sufla amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.
În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer.
El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: – Saul, Saul, de ce Mă persecuți?
El a întrebat: – Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: – Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!
Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!.
Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc.
Timp de trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune: – Ananias! – Iată-mă, Doamne! a răspuns el.
Domnul i-a zis: – Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă
și a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să-și recapete vederea!
Ananias I-a răspuns: – Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinților Tăi în Ierusalim.
Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!
Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor și regilor lor, cât și înaintea fiilor lui Israel!
Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!
Ananias a plecat, a intrat în casa undeera Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ți recapeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt!“
Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și el și-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat
și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile. (Faptele Apostolilor 9: 1 – 19, NTR)

Pasajul relateaza intalnirea lui Saul, un prigonitor fervent al Bisericii tocmai formate, cu Cristos. Astfel, precum si printr-o lucrarea a Duhului Sfant in viata lui, el devine apostolul Pavel. Ne vom concentra, in cele ce urmeaza, asupra urmarilor acestui fapt.

In primul rand, urmarea intalnirii cu Cristos a insemnat pentru Pavel o cu totul alta viata in ce-l priveste pe el. Practic, toata viata lui a fost schimbata, transformata integral. Saul a deveni Paul (Pavel) din toate punctele de vedere, in cele mai adanci unghere ale fiintei sale. Era prigonitor al Bisericii, acum a devenit propovaduitor al ei (cu timpul, unul de seama). Era impotriva crestinilor, acum le-a devenit apologet. Era riguros intr-o religie, acum avea in inima relatia cu Dumnezeu, una vie, reala. Era, dupa datina, dintre cei mai atenti cu obiceiurile, prin a caror respectare cu strictete cauta aprobarea divina; acum avea partasia reala cu Dumnezeu cel viu!

In al doilea rand, urmarea intalnirii cu Cristos i-a schimbat relatiile lui Pavel. Acest aspect este foarte important si uneori neglijat. Cand cineva se “intoarce la Dumnezeu” – cum zicem noi – nu e o chestiune exclusiva intre el si Dumnezeu. Este, intr-adevar, la inceput o intalnire intre el si Dumnezeu. Dar impactul este atat personal cat si social. Si ma refer aici in special la relatia cu Biserica si cu oamenii ei (nu ma refer la institutie si la angajatii unei institutii).

Astfel, Anania, cand primeste de la Dumnezeu indicatia sa mearga sa se ocupe de Pavel intr-un anume fel (a se citi pasajul), el argumenteaza, stiind prea bine ca acest om a venit sa-i prigoneasca pe crestini si ce a facut el in trecutul sau. Dar el nu stia ca, intre timp, Saul se intalnise cu Dumnezeu, cu Cristos. Dumnezeu ii spune aceasta, anume ca “este un vas” al lui Dumnezeu, ales providential pentru o slujba ce avea s-o faca. Traducerea de mai sus adauga: “Caci Eu ii voi arata cat trebuie sa sufere de dragul Numelui Meu!”. Asadar, de dragul Numelui lui Cristos, pe care acum cateva zile il prigonea, de dragul aceluiasi Nume pentru care crestinii pe care-i inchidea el cu doar cateva ore inainte, acum avea sa sufere.

Relatia cu Dumnezeu i-a schimbat lui Pavel orientarea in relatia cu crestinii din vremea lui. Anania se duce la Pavel. Iata cum i se adreseaza el: “Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus…”. As vrea sa subliniez modul de adresare – “frate Saul”. Saul a devenit “frate”. Acum, intorcandu-se la Dumnezeu, el este frate al celor care trecusera deja printr-o experienta asemanatoare cu a lui (cand spun asemanatoare ma refer la convertire, nastere din nou).

Asadar, o noua relatie cu Biserica si cu oamenii din Biserica incepe. Fratietatea se extinde. Scopul comun admite suferinta in urma prigoanei datorita asocierii cu Numele lui Cristos. Cine intra in Biserica, ajunge intr-o fratietate preexistenta actiunii sale si relatiile sale au implicatii sub acest aspect. Autoritatea, partasia, marturia lui Cristos, ucenicizarea (si alte valori) sunt notiuni care au un sens foarte clar si foarte bine stabilit in relatia aceasta.

Asadar, cand cineva se intalneste cu Cristos, se va intalni si cu Biserica Lui. Relatia cu Cristos implica si relatia cu urmasii lui Cristos. In spatiu si timp, Biserica locala are sensul si ratiunea ei, randuite de la inceput de Dumnezeu in iconomia Bisericii. Apostolul Pavel si-a dedicat timp special din viata pentru a revizita Bisericile, care au rezultat in urma propovaduirii sale anteriore, cu scopul de pune in ordine, in randuiala, anumite aspecte prinvind functionalitatea “adunarilor”. De exemplu, o randuiala importanta a fost punerea de presbiteri.

Cand te intorci la Dumnezeu, cand viata ta e schimbata de El, trebuie sa fii parte dintr-o Biserica si sa fii implicat in relatiile ei. Tendinta de a nu face parte dintr-o Biserica este intalnita in vremea noastra. La fel si ideea ca fiecare are relatia lui cu Dumnezeu si ca “nu e treaba celorlalti ce crede si face el”. Din momentul increstinarii reale, dinamica Bisericii presupune participarea celui care devine crestin. Faptele istorice efective difera de la caz la caz, principial, insa, acest adevar biblic se aplica tuturor.

Tot ca o consecinta este si marturia celui care vrea sa fie crestin. El devine “frate” si ceilalti ii devin “frati”, iar aceasta nu e o porecla, ci o realitate. Daca avem o relatie autentica cu Dumnezeu, avem si cu fratii, adica cu urmasii lui Dumnezeu. Suntem frati de credinta, de suferinta, de scop in viata, de partasie. Asadar, trairea cuiva are impact si asupra “familiei” sale, adica asupra fratilor sai. Nu ma mai duc “eu si numai eu” la bar, discoteca sau in alte medii indoielnice. Ii reprezint si pe altii si imi pasa si de ceilalti. Aici intalnim unitatea, la nivel practic si imediat. Unitatea Bisericii.

Vrajmasii Domnului sunt ca cele mai frumoase pasuni…

Unul dintre cele mai puternice si corecte mesaje biblice.

Un plan al lui Dumnezeu bine gandit!

Oamenii rai, vrajmasii lui Dumnezeu, sunt ca cele mai frumoase pasuni. E o exprimare pe care o gasim in Psalmi.

Arata bogatie, frumusete. Arata bine! Au aspect! Au suc! Sunt placuti privirilor!

Iata ce verset frumos:

“Dar cei rai pier, si vrajmasii Domnului sunt ca cele mai frumoase pasuni: pier, pier ca fumul.” (Psalmul 37: 20)

Posted in Fără categorie

Cu ce-ai ramas din flacari?

Cu ce-ai rămas din flăcari?
Autor: Traian Dorz

Cu ce-ai rămas din flăcări mai bun decât erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea: ce-ai ars şi mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte, şi azi nimic nu ai!

Posted in Fără categorie

BigImpact, Summitul Global de Conducere si problema ereziei (2)

Am cautat pe Internet reactii legate de Summitul global de conducere, in Romania. In urma cautarii, vreau sa pun urmatorul articol cu link, spre a fi citit:

Summitul global de conducere – un pericol pentru biserici si liderii crestini, de Emi Zarnescu

Plecand de la articolul cu pricina, in care am regasit si punctul meu de vedere (pe care il voi mentiona explicit mai jos), voi continua abordarea unor probleme incepute in acest articol.

Cred ca problema fundamentala despre care vorbim este daca Biserica are nevoie in sens practic de principiile si valorile pe care le poate produce lumea sau poate genera un alt fel de valori si principii (care se pot suprapune la un anumit nivel, in special prin “proiectie”)?

Ne referim, asadar, la ideea de gandire “duhovniceasca” si, respectiv, “lumeasca”. Sensul de “lumesc” este unul negativ prin implicatie, in traditia bisericeasca. Este asa nu fiindca Lumea nu se poate gandi la ceva bun, ci doar la ceva rau, ci fiindca Dumnezeu a capacitat oamenii nascuti din nou, regenerati, mantuiti prin credinta in Cristos, care s-au pocait de pacatele lor si au primit harul lui Dumnezeu intru mantuire (s.a.m.d.) sa vada realitatea in ansamblul ei.

Apostolul Pavel explica pe larg diferenta aceasta in 1 Corinteni, primele capitole. De asemenea, in prima parte din Romani 8 se aduce in discutie implicatia trairii in contextul fiecarei dintre aceste tipuri de gandire. Exista, asadar, o discrepanta fundamentala, de valoare, intre “gandirea lumeasca” si “gandirea duhovniceasca”.

In Biserica, ca lucrurile sa functioneze asa cum le-a randuit Dumnezeu, trebuie sa se “mearga” pe o gandire duhovniceasca, iesita din comun, adica nu in tonul lumii si nu dupa capacitatea de intelegere a lucrurilor, fie ele si intelepte, a lumii.

Aici vad eu problema fundamentala cand vorbim despre Summitul global de conducere. Aceeasi problema este mentionata si in articolul la care am facut referire mai sus, avand ca rezolutie anume ca umblarea cu Dumnezeu a unui om il potenteaza pe acesta sa aiba o gandire duhovniceasca. El gandeste lucrurile cu o intelepciune “care vine de sus” la nivel practic (adica, nu cum ar trebui sa vina intelepciunea, biblic, ci cum chiar vine in viata acelui om, biblic si practic).

Poate ca Big Impact (si e doar sugestia mea) ar ajuta mult mai mult Bisericile din Romania (daca acesta este, intr-adevar, scopul lor) daca ar aduce vorbitori care sa ne spuna despre impactul rugaciunii, postului, suferintei, ascultarii, umblarii cu Dumnezeu in viata de zi cu zi. Poate ca nu e popular, dar e, cu siguranta, de o valoare duhovniceasca net superioara oricarei experiente din lumea aceasta.

In speta, dincolo de Big Impact si alte organizatii, discutia se rezuma la Biserica. Si, in acest context, Bisericile trebuie sa caute si sa promoveze in dreptul lor acele valori care se nasc din sfaturile si invataturile acelor oameni care umbla cu Dumnezeu. Numai ca, prieteni, umblarea cu Dumnezeu poate sa fie intr-o biruinta imediata sau intr-o prigoana evidenta.

Evrei 11 ne demonstreaza ca oameni ai credintei au fost si cei care “au astupat gurile leilor” si cei care “au fost taiati in doua cu fierastraul”. Valoarea de om duhovnicesc nu e data de succes sau prigoana, ci de Dumnezeu. Impactul e prezenta lui Dumnezeu, nu ce face sau nu face cineva.

Nu putem promova in Biserici modelele lumii, chiar daca multi dintre cei din Biserici si le aleg ca modele. Si se vede aceasta in imbracaminte, freza, stil, atitudine, preferinte muzicale s.a.m.d. E o “lume complexa” despre care vorbim aici… Totusi, modelul lumii, daca este preluat de biserici, bagatelizeaza modelul cristis si anuleaza prin indiferenta puterea transformatoare a Duhului Sfant.

Spiritualitatea Bisericii trebuie sa vina din Cristos si din “unirea” cu Cristos. De aici, puterea Bisericii. Una transformatoare. Din pacate, multi dintre liderii de moment, promovati astazi, ajung in depresie, in divort, in curvie, in tot felul de stari nefericite. Sfarsitul lor de vietuire nu ne poate indemna sa le urmam credinta. Inseamna ca modelul lor nu e unul bun! De aceea, nu trebuie urmat, chiar daca pare popular la un moment dat.

Ceea ce ma deranjeaza pe mine, insa, mai mult decat faptul ca e organizata conferinta despre care vorbim si ca e acceptata oarecum, este lipsa variante. Nu cred ca Bisericile, ca reactie, ar trebui sa dea o lectie si sa organizeze ele o conferinta cum se cuvine. Cred ca Bisericile SUNT DATOARE sa faca asta, chiar daca nu ar fi existat aceasta conferinta in genul ei.

Adica, de ce nu se organizeaza, fratilor, conferinte mari si importante, prin care sa fie adusi vorbitori de calibru spiritual, care sa fi avut o viata de umblare cu Dumnezeu pe placul nostru? Critica, critica, dar noi de ce nu facem nimic? Asta, pe scurt. Cine e atat de lipsit de intelepciune sa creada ca se va scuza inaintea lui Dumnezeu ca nu a facut nimic in privinta asta prin faptul ca a crititcat ce faceau altii? Ce spun eu nu e ca e bun sau rau ce fac altii, ci ca e o lipsa de actiune din partea celor care spun despre ei insisi ca sunt “buni”. Sau, suntem toti apologeti, nu mai e nimeni “lucrator”?

Lucrarea de apologetica este consecinta unei interactiuni. Ea nu exista prin sine, este o urmare. Cand doua lumi diferite se intalnesc, una o ataca pe alta, cealalta se apara, in cazul nostru. Crestinismul nu are valente de “atac” decat sub aspect misionar, bine definit (non-violent) si nu are valente de “aparare” decat in urma unui atac atunci cand acesta este pe nedrept. Imi pare rau, dar inchizitia a fost o eroare pe care nu o putem trece cu vederea, in care ar fi bine ca cei care se numesc crestini sa nu mai cada vreodata, indiferent de ce confesiune sunt.

Invatatura in Biserica trebuie sa fie una biblica, nascuta din Scriptura si intarita prin viata invatatorului ei, indiferent cine este acesta. Iacov ne indeamna sa nu fim multi invatatori, noi, cei dintre “frati”. Exista o invatatura dreapta, sanatoasa, din care vin toate valorile Bisericii (credinta, dragostea, nadejdea, mantuirea s.a.m.d.). Cand aceasta este alterata, avem o problema. In acest sens, nu putem sa fim de acord ca invatatura pe care o primim sa fie una nascuta in relativismul contemporaneitatii. Avem pretentia ca in Biserica sa existe invatatura sanatoasa, biblica si ca invatatorii ei sa fie oameni ai lui Dumnezeu.

Eu nu leg participarea la Summit de o sentinta vesnica de caterisire. In final, omul alege unde sa mearga si poate sa dea ascultare la multe lucruri, nu inseamna ca le ia pe toate. Valoarea unui om are in vedere si capacitatea lui de a discerne. Nu trebuie sa fim nici absurzi si abrupti. Dar, trebuie sa avem pretentia ca cei care dau directie Bisericilor sa fie oameni ai rugaciunii, ai Cuvantului, ai experientelor cu Dumnezeu (si ma refer aici nu ca au fost vindecati de nu stiu ce boala, cum a acaparat definitia experientei cu Dumnezeu vocea neo-carismatica, ci ca au trecut prin testarile lui Dumnezeu, care nu sunt deloc putine).

Posted in Fără categorie

BigImpact, Summitul Global de Conducere si problema ereziei (1)

Se impun anumite intrebari si discutii, avand in vedere atitudinile si reactiile celor din mediul evanghelic din Romania fata de BigImpact, de Summitul global de conducere, de anumiti lideri s.a.m.d. Voi aborda anumite puncte sensibile, dar o voi face incercand sa le vad din ambele parti. Asadar, atunci cand voi exprima punctul meu de vedere o voi face explicit. Pentru ca multi nu inteleg in mod direct acest lucru, voi face precizarea ca unele argumente nu sunt pentru a apara ceea ce cred eu, ci pentru a intelege realitatea.

In primul rand, trebuie sa mentionez ca NU sunt de acord cu ideea de a aduce argumente pentru a sustine ceea ce crezi deja ca mod de lucru. Argumentele se aduc in cautarea adevarului, din dorinta de a intelege lucrurile mai bine si a le cuprinde, pentru a intelege adevarul si a face binele. Nu putem sa argumentam fiindca avem un interes. Atunci, argumentul nostru nu prea functioneaza, fie ca interesul e bun, fie ca e rau. Fiindca, argumentul trebuie adus pentru a demonstra, nu pentru a ascunde. Nu argumentez ca sa-mi sustin pozitia (care poate e rea), ci argumentez ca sa sustin adevarul. Atunci, argumentul se solidifica, se intareste. Altfel, se subtiaza, chiar daca am cele mai bune intentii.

Sunt voci care afirma ca BigImpact este eretica si ca aduce numai probleme. Asadar, toti cei care au de-a face cu BigImpact sunt ucenici ai lor. Am citit de curand o brosura care s-a scris asa. Ceea ce mi-a provocat o reactie puternica, nepotrivita pentru unii, potrivita pentru altii. Nu-mi propun sa ma disculp aici, scopul meu este sa discut dincolo de persoane anume si reactii.

In toata aceasta tensiune, trebuie sa ne punem problemele concret si cu calm, pentru a discuta si nu pentru a acuza.

1. Este BigImpact o organizatie eretica? Sa ne ferim de ea?

Pai, in primul rand, bisericile baptiste sunt intr-o uniune. Ce zice uniunea despre BigImpact? Este foarte usor sa se puna presiune pe biserici si oamenii din biserici, iar uniunea sa nu spuna nimic. Unii oameni din unele biserici poate nici nu stiu engleza sa studieze ei ce persoane aduc cei de la BigImpact la conferintele lor. Altii poate stiu. Intr-o brosura pe care am citit-o recent, autorii sugereaza, implica faptul ca cei care au legaturi cu BigImpact sunt ucenici ai lor si ai celor care vin sa conferentieze prin ei.

Ei bine, nu e chiar asa. Pot sa fie, intr-adevar, ucenici ai lor. Totusi, ma indoiesc ca in Romania noastra bisericile baptiste spunt “ucenici” ai unor oameni de prin SUA sau alte tari, CEO ai unor companii (nu vreau sa fiu rautacios chiar deloc, dar cei mai multi nici nu stiu ce-i aia CEO…). E mai degraba vorba de lideri din biserici si, poate, formatori de opinie in adevaratul sens al expresiei. Si, nici asa nu e chiar atat de clar.

Big Impact, de exemplu, a adus in Romania vorbitori de calibru, pe care altii nu au fost in stare sau nu au fost interesati (ca nu au putut sau ca nu au vrut) sa-i aduca. Precum Josh MacDowell sau Ravi Zacharias. Am fost la ambele conferinte si m-am dus fiindca am vrut sa-i ascult pe oamenii acestia. Am avut ocazia sa schimb cateva cuvinte cu fiecare dintre ei. Primul autor a scris o carte care pe mine m-a ajutat foarte mult in tinerete, “Marturii care cer un verdict” (titlul in limba romana) si este autor a peste 100 de carti, multe dintre ele pentru tineri. El isi doneaza toti banii din cartile vandute. Al doilea, unul dintre cei mai populari conferentiari crestini apologeti din lume, este un om simplu si foarte profund. Experientele sale de peste tot din lume, spuse in timpul mesajelor pe care le-a avut, m-au marcat cu adevarat.

Ei bine, o judecata superficiala, m-ar cataloga pe mine, de exemplu, un ucenic al lui Josh si Ravi. Mi-ar placea, recunosc, intr-o anume masura, sa fiu. Dar, nu sunt. Am fost la conferintele acestea, am invatat mult. Big Impact nu mi-a facut un favor special, ca sa ma tina in sah si sa fie nevoie sa accept greseli pe viitor, fiindca, iata, acum am o datorie. Ei au organizat o conferinta, eu am vrut sa merg, am platit in dreptul meu, am fost, am ascultat, am judecat.

In ce priveste Summitul global de conducere, am considerat sa nu merg. Am avut anumite motive, printre care faptul ca eu nu consider ca intelepciunea lumii are vreo valoare cand vorbim de Biserica sau faptul ca am descoperit anumite greseli teologice importante in ce-i priveste pe unii vorbitori sau sustinatori ai conferintei (care nu este un produs al BigImpact).

Asadar, este Big Impact o organizatie eretica pentru ca organizeaza Summitul? Este una apologetica in sensul bun fiindca l-a adus pe Ravi? Este una interesata de tineri fiindca l-a adus pe Josh? Aceste intrebari sugereaza ca nu putem sa fim atat de simplisti cum ar vrea unii in abordarea chestiunii.

Daca Summitul aduce eretici, cred ca Uniunea Baptista ar trebui sa aiba un cuvant de spus. E o chestiune la nivel de tara, nu se intampla doar intr-un singur loc. De ce nu o face? De ce liderii din Romania, daca Uniunea nu o face, nu s-au constituit intr-o miscare prin care sa se inlature consecintele negative ale organizatiei Big Impact, daca acestea exista cu adevarat?

In acest moment, nu spun nici ca sunt de acord cu Big Impact, nici ca nu sunt. Spun doar ca se pune prea multa presiune asupra bisericilor locale si aproape deloc asupra uniunii sau asupra liderilor la nivel de tara. Avem Internetul, avem atatia pastori si lideri care sunt platiti sa se ocupe de Biserici. Ei au timpul necesar sa studieze multele resurse de care nu ducem lipsa. Ce spun ei despre asta? Si nu ma refer aici la cateva voci? De ce nu se discuta chestiunea cu ar trebui si sa se dea o directie, sa se sugereze o reactie (ca nu pot fi obligate bisericile, dar pot fi sfatuite). Atunci, deja discutam in cu totul alt context.

In plus, Big Impact e condusa, din ce stiu eu, de unii dintre pastorii bisericilor din Romania. E o organizatie, nu e o Biserica, iar diferentele sunt fundamentale.

2. Aduce Summitul invataturi nepotrivite?

Aici, parerea mea este ca da. Motiv pentru care nu am agreat sa merg la conferinta aceasta (si sa mai dau si bani). Pentru ca nu stiu detalii ca altii, nu ma avant cu capul in fata sa vorbesc despre erezii. Oricum, ideea de erezie e mai complexa si trebuie sa avem in vedere ca istoria bisericii aduce in discutie si schisma pe langa erezie. Unii invatatori din istoria bisericii au fost considerati schismatici, dar nu eretici, la vremea lor. Citind despre ei, mie mi-ar fi fost mai usor sa-i consider eretici. Asadar, e ceva mai complex, care m-a facut sa imi largesc orizontul si sa incep sa studiez mult mai mult istoria Bisericii, pentru a invata si a ma edifica in ceea ce nu stiam deloc sau aproape deloc. Nu poti sa emiti rationamente cu pretentia de corectitudine daca nu stii despre ce e vorba.

In primul rand, din punctul meu de vedere, summitul acesta este dezvoltat intr-o miscare contemporana care se afla in contextul unei evanghelii a prosperitatii, conceptiei potrivit careia intelepciunea lumii ne-ar ajuta pe noi cu ceva si conceptiei potrivit careia Biserica trebuie sa dea oamenilor ceea ce au ei nevoie (in sensul ca nevoia lor e ceea ce spun ei ca e). Nu sunt de acord cu nici una dintre cele trei aspecte mentionate, prin urmare, am considerat ca nu e potrivita invatatura summitului pentru a merge ca ascultator. Prin extensie, consider ca nu e potrivita pentru Biserici, in sensul ca nu ajuta.

Daca scopul Big Impact e sa ajute Bisericile, atunci sa isi si evalueze implicarea si sa aduca vorbitori precum Ravi, cum au mai facut-o. Acesta, insa, e punctul meu de vedere. Ce fac ei, e responsabilitatea lor. Big Impact, insa, nu e Biserica si nici nu poate sa se ridice peste Biserica. Biserica are datoria sa evalueze ce face Big Impact si sa ia o atitudine. Dar, cum spuneam, nu e atat de clar, fiindca Big Impact a adus vorbitori de calibru, apologeti foarte buni, pe care cei mai multi dintre noi nu i-am fi putut asculta altfel. Eu nu am resursele necesare sa merg la o conferinta a lui Ravi Zacharias in alta parte, si pe mine chiar ma intereseaza apologetica… Dar, de multe ori, bisericile nu o pot face. Nu au capacitatea. De aceea s-au si constituit intr-o Uniune, sa se ajute reciproc. Daca Uniunea tace, daca liderii din tara nu se unesc intr-o anumita directie, atunci mi se pare foarte relativ ceea ce ar putea sa faca o biserica anume, dar nu lipsit de importanta, desigur.

In acelasi timp, Big Impact precizeaza pe saitul lor ceva ce mi se pare in limita bunului simt, anume ca cel care participa la conferintele organizate de ei trebuie sa-si foloseasca propria capacitate de a discerne lucrurile. Fapt care nu e absolut, dar e parte din discutie. Prin aceasta, evident ca nu iau apararea nimanui, ci doar observ si aduc inca un argument care trebuie considerat.

3. Erezia si cuibul ei

Eretici nu pot sa existe in afara Bisericii. Organizatiile nu sunt Biserici. E nevoie de existenta a cel putin unei Biserici locale sa vorbim despre un invatator mincinos. Putem sa le spunem si altora eretici, cand nu sunt de acord cu anumite invataturi, dar, daca nu sunt din biserici, ei mai degraba sunt oameni care au o anumita opinie, relativa.

Ereticul este, ca sa restrangem, cel care invata pe altii o invatatura diferita de cea a Scripturii, dupa ce a cunoscut-o pe cea buna, dupa ce s-a “lepadat de Stapanul care l-a rascumparat” (vezi 1,2 Petru). E mai degraba un luptator activ decat un opinent. Distictia o fac cei care inteleg diferenta dintre cunoasterea revelata si cunoastere prin experienta proprie, un subiect vast, dar clar al Scripturii.

In subiect, noi trebuie sa cautam calauzire din Scriptura si prin Duhul Sfant. Nu avem nevoie de invataturi ale intelepciunii omului, chiar daca intelepciunea este, in speta, folosita in general peste tot, fiind o chestiune a realitatii imediate, pe care nimeni nu o poate ocoli. De exemplu, cineva poate sa fie intelept intr-o alegere, fara sa fie luminat de Duhul Sfant in sensul Evangheliei, dar, fiind om, este o consecinta a intelepciunii si lucreaza cu mintea. Desigur, iarasi intram intr-un subiect vast al predestinarii.

Apologetii sunt cei care apara invatatura sanatoasa. Ei trebuie sa fie oameni publici, daca se afirma public. Fiindca trebuie evaluati. Dupa roade trebuie recunoscuti. Eu, cel putin, nu accept pe cineva ca apologet daca doar imi spune un altul despre el ca e apologet. Trebuie sa-l evaluez eu. Nu ca eu sunt o somitate si spun cine e si cine nu e. E vorba despre o evaluare in dreptul meu, pentru mine in primul rand. Apoi, se extinde si asupra celor cu care intru in contact, imi exprim un punct de vedere.

Dar, cat de cunoscuti sunt apologetii depinde dupa caz. Unii sunt recunoscuti local, altii mai mult sau mai putin global. Ideea unui apologet anonim nu poate fi acceptata, biblic sau altfel. Apostolul Pavel se prezinta intai, apoi are curajul sa spuna numele celor care invatau o alta invatatura pe crestinii din vremea lui. Mie mi se pare ca astfel se formeaza cadrul in care se poate exprima un apologet.

Poate cineva sa dea pe fata actiunile unor eretici si sa fie anonim? Da, poate, evident. Nu am nimic impotriva unui astfel de om. Problema este daca are vreo pretentie dupa, in sensul unei pretentii pe care ar fi normal sa o aiba o persoana care nu se ascunde (dintr-un motiv sau altul, nu ma intereseaza in discutia de fata).

Este nevoie de oameni care sa fie capabili sa demaste unele devieri de la Scriptura in Biserici? Da, o foarte mare nevoie. O spune Scriptura. Pentru aceasta trebuie sa se pregateasca permanent pastorii, presbiterii, slujitorii duhovnicesti si altii care au chemarea aceasta din partea lui Dumnezeu.

4. Despre atitudinea celui care demasca

Ea poate si trebuie sa fie transanta. Daca e vorba de o chestiune care ameninta Biserica.

Totusi, Scriptura ne prezinta o categorie de oameni care cunosteau bine Scripturile vremii lor (Vechiul Testament) – fariseii. Chiar si carturarii vremii in care Cristos era pe pamant au facut erori grave. O parte insemnata din greseala lor a fost vizibila in atitudinea fata de oameni. Tineau Legea in strictete, dar lasau laoparte ceea ce era important din ea – mila.

Cristos Insusi ar trece pentru unii, astazi, drept eretic, daca ar ierta-o pe femeia prinsa in preacurvie. Pai n-ar fi trebuit s-o condamne? Nu! Fariseii Il acuzau ca facea bine, practic, in ziua sabatului… Noua ni se pare ceva incredibil, dar ei chiar credeau ca aduc o slujba pentru Dumnezeu facand asta… De ce? Fiindca erau prea rigurosi in religia lor in sensul literei, uitand spiritul Legii si pe Dumnezeul ei si pe oamenii pentru care a fost data. Legea, asadar, nu a fost o norma prin ea insasi, ci o norma data intr-un context, generata in mod drept de un context alterat. Chiar Evanghelia e urmare a unor realitati ale depravarii, dar venita din partea unui Dumnezeu sfant.

Asadar, atunci cand modul prin care cineva “demasca” face rau oamenilor Bisericii (oamenilor din Biserica, celor care constituie Biserica), avem o problema. Nu cu adevarul, ci cu iubirea. Fiindca, daca Cristos ar fi fost doar “al adevarului”, n-ar fi murit pentru noi. El a fost si “al iubirii”. Si, ca sa fie si al iubirii si al adevarului, a trebuit sa fie El Insusi pedepsit (conform cu dreptatea si adevarul) pentru ca ne-a iubit (conform cu iubirea si mila). Ucenicii lui Cristos au si ei o asemenea atitudine. Pentru ei este foarte important cum se raporteaza la oamenii lui Cristos (numiti “frati” de Cristos Insusi), la ceilalti crestini. Asadar, pentru ei nu e important doar sa spuna adevarul fara sa fie interesati daca ranesc si pe altii sau pe cine ranesc. Pentru ei este foarte important sa nu raneasca pe frati.

In acest sens, trebuie inteleasa pe larg invatatura biblica despre “pricina de poticnire/cadere”. Cunoasterea nu este motiv pentru lovire. Asa a cazut crestinismul popular al unor secole in dizgratie, precum in timpul cruciadelor. Si astazi omenirea se razbuna pentru cruciade. In Romania s-a argumentat evident in sensul acesta atunci cand s-a scos obligativitatea religiei in scoli. E un argument prost, dar e puternic fiindca se bazeaza pe fapte. Asta noi, crestinii, trebuie sa ocolim, nu pentru a nu ne vorbi lumea, ci pentru ca altii sa nu vorbeasca de rau Cuvantul si pe Dumnezeu si pentru ca noi avem un cu totul alt model de conduita in viata.

Asadar, apologetii au dreptul sa spuna despre devieri de la invatatura sanatoasa. Asta e treaba lor, daca au chemarea aceasta de la Dumnezeu. dar, apologetica nu anuleaza fratietatea si implicatiile acesteia, care sunt foarte adanci. Nu pot, de dragul adevarului, sa omor pe cineva. Nu pot nici sa fiu indiferent, dar nici nu am dreptul sa ucid, cu vorba sau cu fapta. Adevaratul apologet este el ucis, nu ucide el. In crestinism, zic…

Biserica si Asociatia – continuare

(continuare de aici)

4. Asociatia nu poate sa se erijeze intr-o entitate asemenea Bisericii sau peste aceasta; Biserica nu se poate face Asociatie

O asociatie nu poate, asadar, sa pretinda ca e o Biserica. Asa, unora poate nu le convine sa fie sub o autoritate si se constituie ei in una. Astfel, formeaza o asa-zisa Biserica. In protestantism, Biserica a fost inteleasa de multe ori la marginea spectrului admisibil, in sensul de mai sus. Astfel, curente contemporane fac un obicei din a propune Biserica o asociatie, ori nu e cazul.

Se implica aici si ideea de parvenire. Nu putem sa ajungem ceea ce nu suntem fara consecinte. Oricat de fascinanta a fost Reforma, nu se poate ca o mini-Reforma sa se intample in toate generatiile, in toate bisericile. Ideea aceasta este pur si simplu non-sens. Totusi, pe fondul discrepantelor socio-culturale intre generatii, este tot mai vehiculata.

De asemenea, este un non-sens formarea unei asociatii cu scopul de a judeca (in orice fel) Biserica (o biserica). Da, ea se poate forma. Dar, este un dezechilibru prin faptul ca se deplaseaza de la contextul in care au fost definiti termenii. O Biserica locala, fiind, de exemplu, in limitele unor legi financiare, poate fi controlata financiar, in relatie cu Statul. Dar, nu poate fi controlata in ce priveste crezul. Au incercat multi in istorie, inca mai incearca. Nu se poate fiindca pur si simplu Biserica este a lui Dumnezeu. Puterile pamantesti palesc in fata “Imparatiei lui Dumnezeu”. Daniel profetea despre o imparatie care va creste si care le va darama pe toate celelalte si va dainui vesnic.

Actul suprem pentru un crestin este sa-si dea el viata pentru Cristos. Actul suprem pentru un islamist extremist este sa omoare pe altii. Dreptatea, in aceste doua sisteme, este inteleasa cu totul diferit. Tocmai de aceea crestinismul este autentic si are impact real in viata oamenilor care nu sunt constransi sa-l accepte si sa-i ramana credinciosi. Cei mai ferventi crestini se pot gandi la Cristos ca la Cel care Si-a dat viata pentru ei. Cei mai ferventi musulmani extremisti se gandesc la profetul lor ca la unul pentru care sunt gata sa-i omoare pe altii. Ce diferenta…

Biserica aduce in lume o conceptie divina, total straina a ceea ce este in lume si a ceea ce ar putea sa produca, in orice situatie, Agora.

De aceea, Biserica nici nu poate fi judecata de cine stie ce asociatii si organizatii. Ei pot emite judecati, dar valoarea lor este nula fiindca Biserica este mai mult decat o asociatie. Cand este judecata, Biserica este prigonita. Asta nu inseamna ca o Biserica nu poate gresi, ci inseamna ca Biserica este a lui Dumnezeu si ca El Isi zideste Biserica Lui (vezi Efeseni). Credinciosii stau in picioare nu prin tine, ci prin Cel care-i tine pe toti. E treaba “Stapanului” lor daca ei stau in picioare sau nu. Problema ta (in general, zic) este sa vezi daca stai in picioare si sa iei seama sa nu cazi! Atat de serioasa, reala si de anvergura e problema mantuirii omului, incat individul nu-si poate permite sa o rateze pentru el fiindca se ocupa de altii (nerezolvand nici problema altora, fiindca nu i s-a dat lui s-o rezolve, e nevoie de Cineva mai puternic si mai mare, si nereusind sa-si rezolve problema lui, pe care ar fi trebuit s-o rezolve).

5. Biserica si Asociatia pot interactiona, dar intr-un context foarte bine definit, context care rezulta din intelegerea corecta, simpla si evidenta a acestor entitati mentionate

E cazul in care o asociatie poate aduce un ajutor apreciat de Biserica, limitat in spatiu si timp, in asa fel incat sa slujeasca scopului acelei Biserici si nu invers. Am vazut asociatii care au pretins directia, iar Bisericile sa urmeze. Nu merge asa.

De asemenea, sunt tot mai multe asociatii astazi care pretind ca aduc solutii pentru toate problemele Bisericii. Fiecare vede o problema, fiecare aduce o solutie. Daca ar fi asa, Biserica de astazi ar fi cea mai puternica Biserica din toate timpului, cea mai pura, cea mai cu impact, cea mai matura spiritual… De fapt, asistam la un atac asupra Bisericii care, in multe situatii, e camuflat in “ajutor”.

Asadar, asociatiile pot ajuta sau se pot oferi sa ajute, dar sa fie un fel de cal troian pentru o Biserica. In plus, de unde si pana unde ajutorul acesta? De unde stie asociatia din SUA sau din Franta (am dat exemple aleatorii) ce nevoi reala are Biserica din Romania si daca si le poate sustine? Oare Dumnezeu nu stie in ce situatie e Biserica lui din Romania? Spun prin aceasta ca Biserica din Romania nu are nevoie de ajutor? Nu! Dimpotriva, are! Ma refer la cei cu pretentia ca ajuta, dar, de fapt, incurca.

Multe din intentiile unor organizatii se pot vedea din atitudinea pe care o au fata de Biserica.

6. Desi cele doua nu sunt interschimbabile, exista anumite “lucrari” pe care ambele le pot face sau pe care nu le poate face niciuna

Desigur, o organizatie poate face acte finantropice. Ea poate sa se ocupe de cei saraci si bolnavi. La fel si Biserica. Motivatia Bisericii, dincolo de moralitate, tine de glorificarea lui Dumnezeu si de imboldul Duhului Sfant. Daca ar tine doar de dorinta de a-L glorifica pe Dumnezeu, asta s-ar putea intampla si intr-o organizatie, unde oamenii spun ca asta isi doresc (si chiar sa-si doreasca). Dar, Duhul Sfant este Cel care a venit in lume, incepand Biserica. El, asadar, lucreaza in Biserica.

Lucrarea lui Dumnezeu trebuie vazuta in individ si in Biserica. “Si” de aici este esential. El lucreaza in om, dar lucreaza in Biserica. El lucreaza in Biserica, dar lucreaza in om. Nu putem sa deducem o organizatie de-a noastra fiindca noi toti suntem crestini si nu putem spune ca toti cei care sunt membri ai unei Biserici locale sunt crestini. Dar, la sfarsitul vremurilor, aceia care au fost ai lui Cristos au fost si din Biserica.

Biserica si Asociatia

Prezentul articol propune discutiei, evaluarii si cercetarii notiunea si insemnatatea Bisericii. O face prin alaturarea cu notiunea de “asociatie” in sens juridic (adica o organizatie non-profit, asa cum este ea in Romania zilelor noastra si nu doar). Aceasta, pentru nuantari si evidentieri a ceea ce este si ce nu este Biserica (Eclesia lui Dumnezeu).

Iata cateva observatii:
1. Biserica si Asociatia presupun, ambele, un grup de oameni

Aceste doua entitati au sens doar atunci cand vorbim despre un grup de oameni. Aceasta este cea mai superficiala acceptiune pe care cineva o poate avea asupra Bisericii si asupra unei organizatii de vreun fel. Totusi, un grup de oameni care spun ca sunt “Biserica” nu inseamna si ca sunt (adica, un grup de oameni nu inseamna automat Biserica, ei pot sa fie un grup de batausi, de politicieni, de hoti, de oameni care au ca scop caritatea etc). La fel si cu Asociatia – un grup de oameni nu sunt o asociatia neaparat, desi ei se asociaza pentru ceva.

Asadar, am putea sa distingem si un alt cadru, in afara celui legal si acceptat la un moment dat, anume asocierea ca atare (orice grup de oameni poate fi considerat o asociatie in sensul de asociere; dar nu orice grup de oameni poate fi considerat o Biserica in sensul de adunare fiindca notiunea de “adunare” nu are impactul asupra “Bisericii” pe care-l are “asocierea” asupra “asociatiei” in sensul termenilor).

La nivel practic, a face o Biserica si a face o Asociatie, legal sau nu, sunt chestiuni foarte diferite. Mentionez, insa, ca exista posibilitatea ca acelasi grup de oameni sa formeze o Asociatie si o Biserica, la un moment dat. Am facut referire si la timp, fiindca sensul Bisericii depaseste (dupa o vreme) timpul si se constituie in eternitate, conform cu definitia ei. Asociatia are scop in timp si se stinge, ca atare.

2. Biserica este urmarea lucrarii lui Dumnezeu asupra umanitatii, in istorie; Asociatia este urmarea implementarii unor concepte ale oamenilor in ce-i priveste pe ei si interactiunea dintre ei, in contextul legilor unui stat

Incep, asadar, sa apara diferentele si nuantarile. Acestea sunt importante si trebuie intelese. Cu cat intelegem mai bine ce inseamna Biserica, cu atat intelegem mai bine aceste nuantari.

Ambele se constituie in spatiu si timp. O diferenta substantiala este ca Biserica este urmarea lucrarii lui Dumnezeu asupra istoriei. Dumnezeu poate influenta niste oameni sa se asocieze, dar nu ca Biserica. Totusi, sporadic. In general, insa, Biserica este consecinta lucrarii divine absolute si generale, aplicandu-se ca o selectie asupra umanitatii indiferent de timp, loc si complexitatea contextuala. Ea este urmarea faptul ca Dumnezeu exista (expresia “pentru ca Dumnezeu” are sens si este singura care are sens fara sa fie o exprimare ironica la adresa unor agramati), a ceea ce numim “planul Sau” (impactul vointei Sale explicite), lucrarea Sa si, intr-un mod foarte direct, a interventiei Duhului Sfant in istorie si umanitate.

Se naste, asadar, in ce priveste Biserica, o complexitate multicolora si vasta a ceea ce aceasta presupune si implica.

O asociatie generata de oameni, indiferent de nobletea scopului sau puterea, impactul si valoarea actiunilor, nu este decat o asociere trecatoare si in niciun caz nu este Biserica lui Dumnezeu.

Biserica este, asadar, o institutie, fiindca a fost instituita de Cineva. Ea, in vremi, poate fi si o institutie a unui stat, se poate institutionaliza excesiv s.a.m.d., dar ea ramane “a lui Dumneze” sau nu mai este deloc Biserica. Asadar, Biserica, daca exista, ea este de la Dumnezeu, iar daca nu exista (fie ca-si spune asa, fie ca nu), este cel mult o asociatie (dar, din pacate, este ceva mai putin de-atat).

Este foarte bine ca oamenii se asociaza. Este foarte bine ca ei se unesc pentru a face bine, pentru a ajuta copii, pentru a strange bani pentru burse scolare pentru copiii care pot invata dar nu pot fi sustinuti pentru aceasta, pentru a sustine misionari in tari animiste s.a.m.d. Si intr-o Biserica oamenii se asociaza, dar ei devin membri intr-o “entitate” deja existenta. Ea este existenta nu pentru ca este multiseculara, ci fiindca a fost “generata” de Dumnezeul Cel care exista prin Sine Insusi (“Eu Sunt Cel Ce Sunt”).

De multe ori vedem o imagine gresita, a unor grupari de oameni care se erijeaza in Biserici sau care se comporta de parca ar fi Biserici. Miscarile contemporane globale au insistat in unele cazuri pe o lucrare bisericeasca a unor organizatii, la un nivel foarte mare, numeric. Din varii motive (printre care si faptul ca unii au considerat ca Bisericile nu fac ce ar trebui sa faca), oamenii s-au grupat pentru a evangheliza, a ajuta financiar, a face scoli etc. Cum spuneam, este ceva normal ca oamenii sa faca asta si sa lucreze inspre binele semenilor lor, asa cum inteleg ei mai bine.

Plecand de la cartea Faptele Apostolilor, observam ca cei care erau in Biserica din Ierusalim (prima Biserica locala din istorie), datorita unei prigoane, au ajuns in diverse locuri, unde au facut ucenici. Asadar, nu putem nici sa mergem in extrema de a considera ca doar ce face o Biserica locala, institutionalizat, este lucrarea Duhului Sfant. Din lucrarea acelor crestini ai primului veac, s-au nascut multe Biserici, in multe locuri. Dar, nici nu putem sa consideram ca oricine, oricum, poate sa formeze o Biserica. Cand exista un context care sa admita asa ceva, cum a fost prigoana primilor crestini din Ierusalim, prin lucrarea Duhului Sfant (si stim ca a fost lucrarea Lui fiindca vorbim, cum spuneam, de ce ne spune cartea Faptele Apostolilor), atunci, da, oamenii Bisericilor locale pot sa aiba un impact in a forma alte Biserici.

Cand, insa, lucrurile stau altfel, normal este ca o Biserica locala sa aiba autoritatea de a “planta” Biserici, iar nu indivizi sa faca asta, de capul lor, ca si cum oricine ar putea sa faca orice in acest sens. Ca oricine poate, practic, sa faca orice (daca poate) e una, dar ca Dumnezeu e de acord cu asta e cu totul altceva. Cineva poate sa formeze un grup si sa-i zica “Biserica”, dar sa nu fie de la Dumnezeu.

3. Biserica poate avea o acceptiune statala, ca institutie aprobata si organizata conform cu legile unui stat; Asociatia nu poate avea acceptiunea de Biserica in niciun caz (daca vorbim despre o Biserica adevarata, atunci aceea nu e Asociatie non-profit sau de vreun alt fel, ci, simplu, Biserica)

Este gresit sa fii Biserica si sa fii recunoscut de stat? In China, cu cativa zeci de ani in urma, exista, conform marturiilor celor care au trait acolo si au scris despre starea lucrurilor, o “Biserica” recunoscuta, dar vanduta autoritatilor si una “subterana”, a celor prigoniti pentru credinta si care traiau Scripturile. E un exemplu. Asta nu inseamna ca toti cei din institutiile recunoscute erau falsi, dimpotriva, nu putem noi sa apreciem aceasta. In acelasi timp, nu stiu daca toti cei din “catacombe” erau autentici. Nici aceasta nu putem aprecia. Dar, conceptual, ideea este ca nu putem sa spunem ca o Biserica nu mai e Biserica daca e acceptata de autoritatile unei vremi…

Aici, vom nuanta ca o Biserica locala poate sa fie prigonita de autoritatile unei vremi, la fel poate si o asociatie. Dar, oricat de nobil ar fi scopul unei organizatii omenesti, el este intrecut cu mult (fiind vorba de un cu totul alt nivel) de martiriul sfintilor din Bisericile prigonite, fie ca e vorba de primul secol sau de cei ai zilelor noastre.

O asociere a unor oameni, daca este Biserica, atunci nu mai este asociatie, desi este, intr-un sens (si am discutat asta) o asociatie. Invers, insa, e posibil. Iar aceasta este esential pentru intelegerea diferentelor dintre cele doua.

Ca aplicatie, o asociatie nu poate migra in Biserica, nu poate sa-si faca “upgrade”. Nu asa merg lucrurile. Biserica este cu totul altceva. Printr-o abordare superficiala, se bagatelizeaza sensul si rostul Bisericii si aceasta e ceva gresit si rau, indiferent de intentii.

Biblic, cei care cred in Cristos, in urma cunoasterii invataturilor Evangheliei, intra intr-o Biserica locala, in general vorbind. Exceptiile exista si se pot discuta separat (de exemplu, convertirea unui detinut, cand cel care i-a spus de Cristos a murit, el ramanand singurul din inchisoare care e credincios). Ioan, cand era exilat in Patmos, era din Biserica? Era! Dar, nu avea frati intr-o Biserica Locala, langa el, in sensul partasiei, zidirii sufletesti etc. Conditiile era de asa natura, iar aceste conditii nu au fost alegerea lui.

[va urma o continuare]

4. Asociatia nu poate sa se erijeze intr-o entitate asemenea Bisericii sau peste aceasta; Biserica nu se poate face Asociatie;

5. Biserica si Asociatia pot interactiona, dar intr-un context foarte bine definit, context care rezulta din intelegerea corecta, simpla si evidenta a acestor entitati mentionate;

6. Desi cele doua nu sunt interschimbabile, exista anumite “lucrari” pe care ambele le pot face sau pe care nu le poate face niciuna;