1 Samuel 16: Semnăturile suferinței

Text: 1 Samuel 16: 1 – 13 (NTR)
1
 Domnul i‑a zis lui Samuel:
– Până când vei mai boci pentru Saul, de vreme ce Eu l‑am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple‑ți cornul cu untdelemn și du‑te acolo unde te trimit: la Ișai, betleemitul, pentru că pe unul din fiii săi Mi l‑am ales ca rege.
2Dar Samuel I‑a zis:
– Cum aș putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta și mă va ucide.
Domnul i‑a răspuns:
– Să iei o juncană cu tine și să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă.“ 3Invită la aducerea jertfei și pe Ișai, iar eu îți voi arăta ce să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ți‑l voi arăta.
4Samuel a făcut ceea ce‑i spusese Domnul și a venit la Betleem. Bătrânilor cetății le era frică să se întâlnească cu el.
Ei au întrebat:
– Vii cu pace?
5El a răspuns:
–  Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți‑vă și veniți cu mine la aducerea jertfei.
Samuel l‑a sfințit pe Ișai și pe fiii săi și i‑a invitat la aducerea jertfei. 6Când aceștia au sosit, Samuel l‑a văzut pe Eliab și s‑a gândit: „Cu siguranță unsul Domnului se află aici, înaintea Lui.“ 7Însă Domnul i‑a zis: „Nu te uita la înfățișarea sau la înălțimea staturii lui, pentru că l‑am respins, căci Domnul nu Se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfățișare, pe când Domnul Se uită la inimă.“
8Atunci Ișai l‑a chemat pe Abinadab și l‑a pus să treacă prin fața lui Samuel.
El i‑a zis:
– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.
9Apoi Ișai l‑a pus pe Șama să‑i treacă prin față, dar Samuel a zis:
– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.
10Așa i‑a pus Ișai pe șapte din fiii săi să treacă prin fața lui Samuel, însă Samuel i‑a zis lui Ișai:
–  Domnul nu i‑a ales nici pe aceștia.
11Apoi Samuel i‑a zis lui Ișai:
– Aceștia sunt toți fiii pe care îi ai?
Ișai i‑a răspuns:
– A mai rămas cel mai tânăr, dar iată că el paște turmele.
Samuel i‑a zis lui Ișai:
– Trimite după el și adu‑l, căci nu ne vom aduna în jurul mesei până nu vine aici.
12 Ișai a trimis după el și a fost adus. El era roșcovan, cu ochi frumoși și plăcut la chip. Domnul i‑a zis lui Samuel: „Ridică‑te și unge‑l, căci el este!“
13Samuel a luat cornul cu untdelemn și l‑a uns în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s‑a ridicat și a plecat la Rama.

IDEI:

1. Suferința resemnată
Este vorba de suferința exprimată în: „până când vei mai boci pe Saul”. A boci, de aici, apare prima dată atunci când se descrie reacția lui Iacov când află despre presupusa moarte a fiului său (Iosif). În alte situații, mai apare în VT când este vorba despre o suferință profundă a despărțirii față de Dumnezeu, a părăsirii, resimțită atunci când, în diverse situații, poporul nu mai este în voia lui Dumnezeu (ex: reacția poporului când află că vor rămâne în pustie 40 de ani, Isaia 3, Plângerile lui Ieremia, Ezra 10 etc.).
Semnificativ este faptul că această suferință a lui Samuiel trebuie să înceteze – „până când”.
Alte exemple: depresia, divorțul, iadul (acesta din urmă cere insistent o finalitate imposibilă).
2. Suferința desemnată
Este vorba despre o sufierință rezultată din înțelegerea posibilelor consecințe negative ale ascultării de voia lui Dumnezeu. Prigoana posibilă. Riscurile reale calculate (care încă nu au loc).
NT este foarte clar cu privire la prigoană – ea va fi în viața ucenicilor, în viața tuturor celor care vor alege o viață de evlavie în Isus Cristos.
Dumnezeu te trimite pe un drum, te cheamă să faci în mod specific voia Lui. Aceasta aduce riscuri evidente, specifice unui trai evlavios. Iar aceasta provoacă un anume gen de suferință, pe care l-am numit desemnată (fiindcă vine în urma unei chemări / trimiteri explicite).
În text, este vorba de Samuel care înțelege pericolul ca Saul să-l ucidă aflând că a uns pe cine împărat, chiar dacă Domnul i-a poruncit aceasta.
3. Suferința însemnată
Este vorba despre suferința care contează, nobilă, care nu se resimte la intensitatea ei fiindcă este trăită în contextul umblării din proprie inițiativă în voia Domnului. În acest caz, suferința înnobilează, formează caracterul și are sens.
La nivel superficial, este cazul lui Samuel care este evident obosit după un drum lung și nemâncat dar nu se așează la masă până când nu împlinește ceea ce i-a poruncit Dumnezeu.
La nivel mai profund, este cazul lui David:
– este considerat copil de mai toți, inclusiv de familia lui
– este judecat doar după câteva caracteristici superifiale (fizice), atunci când vine în fața lui Samuel (textul vrea să sublinieze că nu se vedea în el nimic special, care să indice alegerea divină în dreptul său)
– ai lui nu pun mare preț pe el („dar iată că el paște turmele”), nici măcar nu e numărat între fiii lui Isai (inițial textul sugerează că ar fi vorba de 7 fii, nu de 8, pentru că David nu e luat în calcul)
– capitolul următor demonstrează că David nu a fost lăsat deoparte fiindcă nu aveau cu cine lăsa oile, nici pentru că erau multe și nu erau destui oameni (David, trimis la frații săi, lasă oile în grija unui slujitor; fratele său, dojenindu-l, îl întreabă cu cine a lăsat acele puține oi în pustie).
David, însă, care nu era prost să nu observe aceste lucruri, a acceptat această suferință nobilă care se pare că l-a format ca om, în timp.
Suferința este nobilă fiindcă este adusă de Dumnezeu să-l formeze pe David și fiindcă, deși nici măcar ai lui nu văd în el mare lucru (ba chiar un slujitor al lui Saul îl caracterizează mult mai bogat, deși era străin), Dumnezeu este cu David.
Astfel, suferința care vine când umblii cu Dumnezeu este una însemnată și este, practic, o suferință desemnată aplicată în mod concret.

Sunt creștin, sunt fericit

Sunt creștin. Mă fascinează oportunitatea și mă onorează naturalețea și realizările creștinismului. Mai ales pentru faptul că nu s-a lăudat cu ele. Îmi plac și argumentele, de dragul discuției, dar creștinismul e atât de natural încât argumentul devine redundant, totuși elegant.

Sunt fericit. Mă consider fericit că pot crede. Mă bucur să realizez că am avut acest har. M-aș putea opri din exprimarea bucuriei la insistențele barbare ale profesorului care ține nuiaua în mână, dar numai de dragul naturii, să nu se rupă nuiaua gratuit și să fie nevoie de prelucrarea alteia. Și numai pentru o vreme, până se descoperă că m-am bucurat oricum, dar altfel.

Fericirea nu este un atribut dat unora ca titlu; ea pare doar o etichetă ipocrită din cauza departamentului de securitate, pentru camuflaj. Fericirea este o conștientizare a unei realități prea bune cu tine. O, nici pe departe nu este fericirea un produs al distracției, adică o îndobitocire a ființei. Văd fericirea ca o constatare a unui dat de la Dumnezeu. Că e merituos sau nu, nici nu contează. Căci fericirea nu e un premiu, nu e o răsplată. Ea caracterizează intrinsec mai multe categorii de concluzii corecte și nu se teme nici de lacrimă, nici de zâmbet.

Fericirea nu se asociază nici cu râzul, nici cu plânsul. E singuratică, elegantă. Nu se stresează – e vreme pentru toate cele mărunte, câte-or fi.

 

Ioan 5 – Isus Cristos, Dumnezeu

Text biblic: Ioan 5: 17 – 30

  • Tatăl Meu lucrează, Eu de asemenea lucrez (v. 17)

 

  • Tatăl are viața în Sine, Fiul are viața în Sine (v. 26)

 

  • Tatăl învie morții, Fiul dă viață cui vrea (v. 21)

 

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viață” (v. 24)

 

  • Toți să cinstească pe Tatăl, toți să cinstească pe Fiul (v. 23)

„Tocmai de aceea cautau si mai mult iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu.” (v. 18)

Pentru oameni

Ascendenții mei au format familii numeroase, de peste 6 copii. Bunica mea a rămas văduvă la jumătatea vieții. La bătrânețe nu o puteam convinge să nu ne mai slujească. Părinții mei, intelectuali, au muncit să ne crească, pe mine, pe fratele meu și pe sora mea, și să ne educe. Pentru mine a fost o normalitate să mă căsătoresc. Nu am înțeles niciodată cum mă poate iubi liber o fată, acum soția mea, e un mister. Avem și doi copii.

Vremurile nu au fost întotdeauna bune. Noi n-am știut asta. Se pricep ei, bunicii și părinții, să dea copiilor o lume mai bună decât o au în realitate. Jocurile noastre se desfășurau pe un domeniu impresionant, cuprins din toate grădinile și curțile vecinilor aflate de-a lungul a două străzi. Vecini buni, aș zice.

Bunica nu mai e aici. N-aș putea să descriu clipele în care ne-am luat rămas bun și gravitatea din vocea ei: „Să fii credincios, Sandule, puiul meu!”. S-a dus Acasă.

Mă fascinează căsătoria, familia, iubirea asta tainică. Și m-am cutremurat când am aflat că, în creștinism, învățătura apostolilor lui Cristos privește unirea între un bărbat și o femeie în corespondență cu relația de adevărată taină dintre Cristos și Biserica Sa.

Vreau să respect instituția căsătoriei în care soția mea a crezut atunci când am format o familie, pentru ea. Vreau să păstrez puritatea și valoarea ei și pentru copiii mei, pentru că sunt tot mai uimit de calitatea sa unică, mereu revelatoare. Vreau să fac cinste căsătoriei părinților mei, fiindcă exist. Vreau să cinstesc memoria jertfel bunicii mele și a soțului ei, a cărui demnitate nu scade cu nimic dacă l-am cunoscut eu prea puțin. Vreau să nu uit de înaintașii care nu și-au părăsit copii nici atunci când singura mâncare erau rădăcinile comestibile de pe dealurile acestor meleaguri. Vreau să aibă ce să vadă la mine frații mei mai mici, care-s mai mari. Vreau să cinstesc înalta însoțire a Celui care S-a dat pentru noi. Vreau să fie mulțumiți și vecinii, că nu ne-au lăsat să le dripim degeaba grădinile, când credeam că nu ne văd.

Nu știu dacă voi putea, dar asta e năzuința mea.

Pentru că banii nu pot cumpăra dragostea și nu pot realiza scenariul perfect al familiei.

Pentru că viața a pornit de la Dumnezeu și s-a transformat într-un fluviu pe care nu-l mai poate stăvili nimeni, astăzi.

Pentru că nu suntem numai trupuri și chimie. Suntem mai mult decât atât și, oricât de grele sunt întrebările existențiale, puterea vieții învinge.

Creștinul în cetate – carte de Adrian Papahagi. Citate (2)

„Fideli principiilor profesate, creștin-democrații nu pot deosebi dreptatea de justiție fără să-și trădeze tradiția. Nu întâmplător, creștinismul s-a împletit încă din primele secole cu dreptul roman, transferând în dreptul canonic și în cel civil valorile Evangheliei. Iată de ce creștin-democrația s-a opus întotdeauna fărădelegii totalitare și statului de non-drept, suferind în egală măsură sub nazism și comunism.” – pag. 48-49

„…nu există două moralități: una individuală și una colectivă; nu există acțiuni care să se sustragă sancțiunii legii morale; politica nu este în afara cercului eticii. Fiecare act politic se reduce la un act individual, pe propria responsabilitate” – pag. 53-54, citându-l pe Luigi Sturzo
„Infantilizarea cetățeanului într-o societate asistențială este la fel de pernicioasă ca fuga de responsabilitate a politicienilor. Sănătatea, educația, bunăstarea sunt responsabilitatea fiecăruia. Nu poți să nu înveți, dar să aștepți un loc de muncă bun, să îți bați joc de sănătate, dar să pretinzi să fii vindecat, gratuit, pe banii celorlalți, să nu muncești, dar să fii întreținut de societate.” – pag. 54
„A încerca să nivelezi societatea este o periculoasă utopie. Incapabile să generalizeze meritul, talentul sau prosperitatea, experimentele egalitariste au sfârșit invariabil prin universalizarea precarității.” – pag. 58
„Efectul pervers al egalitarismului este corupția și abuzul. Într-o precaritate generalizată, natura umană va amenaja mereu insule de privilegiu, la care se poate ajunge doar pin abuz. Întotdeauna, ca în Ferma animalelor a lui Orwell, unii vor găsi un mod de a fi mai egali decât ceilalți.” – pag. 59
„În distopia lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă, copiii erau produși în laboratoare, crescuți de stat și condiționați chimic să îndeplinescă anumite funcții sociale. Sexul servea doar plăcerii, nu procreării, iar drogurile obligatorii procurau o fericire iluzorie și facilă. La capătul a șeizeci de ani de viață, oamenii erau eutanasiați, în mod igienic și blând, pe fondul unei muzici liniștitoare. Toate acestea din „umanism” și din grijă pentru buna funcționare a unei societăți cu pături omogene, perfect funcționale.” – pag. 65
„Progresul fabulos al tehnicii mărește astăzi ispita creării omului perfect.” – pag. 65
„Frica de o moarte lungă și dureroasă este de înțeles – curmarea voluntară a vieții suferindului este însă necreștinească, fiindcă nesocotește speranța și se pleacă în fața materiei.” – pag. 66
„A separa nașterea și moartea de demnitatea și în același timp de dramatismul lor este o ispită a omului faustic, capabil să creeze homunculi în eprubetă, dar înfricoșat de marea trecere.” – pag. 66
„A privi nașterea sau curmarea vieții fătului doar din perspectiva părinților – clienți și pacienți – înseamnă a ignora demnitatea copilului lipsit de apărare și dreptul lui la viață.” – pag. 66
„A privi muribundul doar din perspectivă fiziologică înseamnă a nesocoti transfigurarea spirituală a suferinței.” – pag. 66

Creștinul în cetate – carte de Adrian Papahagi. Citate (1)

cic_cover_prel

Citate selectate de mine, „Creștinul în cetate. Manual de supraviețuire”, de Adrian Papahagi, Iași, Doxologia 2017

„Profesând un reformism inspirat din principiile libertății, demnității, dreptății și responsabilității solidare, creștin-democrația se opune atât ingineriilor sociale, cât și politicii care promovează minciuna ca metodă de lucru, injustiția și arbitrarul, însoțite de o suverană iresponsabilitate – sursa unui dezastru moral fără precedent.” – pag. 26

„În creștinism au fost distilate și democrația ateniană, și dreptul roman, și mesianismul iudaic – morabilă sinteză între civilizație și elecțiune, între personalism și simțul comunității.” – pag. 27

„Practicând în ultima jumătate de veac ura de sine și relativismul valorilor, Europa a încetat să creadă în misiunea ei civilizatoare, renegându-și spiritul și lucrarea bimilenară.” – pag. 27

„Nu avem de ce să ne scandalizăm dacă românii, în covărșitoarea lor majoritate, sunt creștini și văd binele, adevărul, dreptarea și frumosul în lumina Evangheliei.” – pag. 30

„Nu se poate cere creștinilor, care reprezintă majoritatea cetățenilor, electorilor și contribuabililor, să fie creștini doar la ei acasă și amorfi spiritual în agora.” – pag. 30

 

Publicat în Fără categorie