Crestinism vs. erezie. Apostolii

De remarcat, in contextul de la inceputul existentei Bisericii ca atare, a existat grupul apostolilor care au primit un mandat divin, atat prin Domnul Isus, cat si, ulterior, prin Duhul Sfant.

Astfel, vorbim despre un grup de barbati care au primit apostolia in sensul unic, de inceput al Bisericii. La acest grup s-a adaugat si apostolul Pavel. Barnaba, de exemplu, a facut o lucrare de apostolat, ca multi altii, dar nu a fost un apostol asa cum au fost cei 12. El a mers in Antiohia (din Siria) cu autoritatea apostolilor din Ierusalim. Pe cand aspostolii aveau aceasta autoritate de la Dumnezeu. Institutia apostolica, in acest sens, este aparte si unica in istoria crestinismului.

Ereziile, pe de alta parte, au aparut cand o persoana a sustinut ca a primit o iluminare speciala. Inclusiv islamismul. O singura persoana, care se ia pe ea insasi ca martori implicit.

Exista in acest argument o putere deosebita, fiindca, in practica, crestinii au avut in apostoli oameni deosebiti de incredere si plini de prezenta lui Dumnezeu. Prin diverse obstacole, probleme, tensiuni si chiar disensiuni, apostolii foarmeaza un grup omogen ca invatatura, ei fiind o puternica dovada a autenticitatii autoritatii lor. Unitatea lor nu a stat in jurul unei minciuni, fiindca nici nu putea sta. Ea s-a concretizat in jurul unei realitati, ceea ce a si tinut-o in picioare atunci si ca un reper peste veacuri.

Apostolatul, in sensul acesta, se opune, asadar, ereticilor care, izolat, au pretins o iluminare de la Dumnezeu dar n-au rezistat in timp cum a rezistat Biserica si invatatura ei biblica. Iata o distinctie categorica, folositoare.

Despre Imperiul Otoman. Termeni. O lupta tot impotriva crestinilor

Despre otomani, a caror dinastie a fost intemeiata de Osman (pronuntat Otman in limba araba), aflam:

„Otomanii s-au considerat stat islamic ghazi, vesnic implicat in purtarea jihadului impotriva paganilor din Dar al-Harb. Jihadul era rai-son d’etre a statului otoman, dandu-i legitimitate religioasa. Luptatorii jihadici musulmani, ghazii, erau varful de lance al cuceririlor otomane. Ei se ingramadeau constant la frontierele otomane cu Dar al-Harb, pentru a-i invada pe pagani si pentru a castiga merite eterne, cat si prada materiala.” (Patrick S., Jihadul Global, pag. 254)

In vremea aceea, otomanii erau putini, aflati, teritorial, la limita lumii islamice inspre Europa.

Cu siguranta ne-a ramas in minte termenul „mameluc”:

„Soldatii sclavi turcici (mamelucii) erau si ei folositi pentru a intari armatele imperiului, iar comandatii lor (sultani) au devenit treptat jucatori politici importanti. Mamelucii au devenit o forta puternica in interiorul Islamului si au infiintat propriile lor state, Sultanatul mameluc al Egiptului fiind exemplul cel mai remarcabil.” (Patrick, S., Jihadul Global, pag. 250)

Despre ieniceri

„Otomanii i-au inlocuit treptat pe luptatorii lor tribali independenti cu trupe disciplinate de sclavi, organizate intai de Murad I (1360 – 1389) si cunoscute drept kapikullari. Mai tarziu ei au dezvoltat o forta combatanta de elita alcatuita din sclavi, forta cunoscuta sub numele de ieniceri (Yenicheri). Fiind la origine prizonieri de razboi, corpul ienicerilor avea sa fie intregit ulterior prin intermediul recrutarilor obligatorii (devshirme) care se faceau o data la cativa ani.” (pag. 154)

Multi baieti ai crestinilor au fost luati si fortati, ca sclavi, sa lupte impotriva crestinatatii, ca ieniceri…

Prin „surgun”, s-a implementat mutarea populatiilor din mediul lor istorico-geografic, ca medota de slabire a rezistentei.

Posted in Fără categorie

Jihadul actual sprijinit pe cruciade

„Pentru jihadistii contemporani, Cruciadele au devenit paradigma bataliei eterne intre adevaratul Islam si dusmanul crestin apusean rau pentru stapanirea intregii lumi, batalie care, cred ei, se poate incheia numai cu victoria finala a Islamului si distrugerea dismanilor lui crestini si a aliatilor lor, indeosebi evreii. Termenul ‘cruciati’ este folosit pentru a implica tot ce ei urasc in Occident: secularism, materialism, imoralitate, coruptie si decadenta. Imperialismul si neo-imperialismul (inclusiv invaziile conduse de SUA in Afganistan si Irak) occidental sunt considerate parte a Cruciadei eterne a Vestului crestin impotriva adevaratului Islam. Nu numai occidentalii, ci toti crestinii sunt numiti acum ‘cruciati’, legitimand astfel un jihad impotriva lor. IN aceasta batalie nu exista parti neutre si nu exista inocenti. Manifestul de la fondarea Al-Qa’eda din 1998 a fost numit ‘Jihad impotriva evreilor si a cruciatilor’. Desi toate natiunile occidentale si cetatenii lor sunt denumiti cruciati, termenul este indeosebi prevalent in desemnarea liderului recunoscut al Occidentului, SUA si cetatenii si soldatii ei.” (Patrick S., Jihadul Gobal, Istorie: Mahomed si succesorii lui, pag. 253)

Aceasta este o concluzie a autorului sus mentionat la o incursiune in istoria musulmanilor, in special in contextul cruciadelor.

Este adevarat ca parte dintr-un atac puternic impotriva crestinismului, resimtit din plin in ultimii ani, dar putin inteles, este folosirea Cruciadelor ca mijloc de a estompa vigilenta lumii crestine. Extrem de putini crestini, cunosc, de fapt, ce s-a intamplat atunci, in contextul vremii. Totusi, foarte multi dintre ei emit judecati negative fata de crestinism, acceptand varianta islamista, servita in interesul expansionismului musulman jihadist.

In niciun caz nu putem accepta ororile intamplate chiar in timpul Cruciadelor, dar nu putem accepta nici lipsa de cultura violenta a celor care trateaza istoria prin prima limitata a capacitatii contemporane docile si adormite, aproape in afara contextului realitatii evidente. De pilda, zilele astea, mai multi tineri din Romania s-au marcat pe Facebook ca fiind in siguranta dupa cutremurul din Nepal – o dovada clara a incapacitatii oamenilor de a mai face diferenta intre realitate si virtual. O astfel de atitudine nu are cum sa nu fie considerata labila.

Avand in vedere observatiile facute de autorul citatului de mai sus, vom intelege mai bine atitudinea jihadistilor moderni fata de toti crestinii pe care-i intalnesc si barbaria cu care-i ucid pe acestia, fara sa faca diferenta de varsta, culoare sau natie. Si nu doar acum se intampla asemenea grozavii. Ba chiar, acum, atrocitatile sunt mai putine si au un impact mult mai mic decat in restul istoriei jihadului atroce.

Posted in Fără categorie

De ce a cedat Imperiul Bizantin in fata armatelor arabilor musulmani

Argumentele urmatoare sunt aduse de Patrick Sookhdeo, in „Jihadul Global” (pag. 244-246).

1. Epuizarea Imperiului in urma unui razboi de durata (603-628) impotriva persilor sasanizi

2. Nelinistea politico-religioasa interna, in special la periferie

3. Ghassanizii arabi erau monofiziti, considerati eretici, iar, chiar daca erau aliati ai Imperiului, fiind la periferia acestuia, in aceste conditii, s-a nascut neliniste la frontiere

4. Fanatismul ispirat de islam, foloasele materiale si promisiunile pentru jihadisti

5. Spionajul precar cu privire la musulmani, comunicatiile precare si esecul de a actiona rapid si hotarat

6. Atacuri concomitente asupra Bizantului din partea slavilor si a avarilor din Balcani.

Totusi, ne intereseaza mai mult, d.p.d.v. crestin, starea moralitatii. Iata ce spune acelasi autor:

„O serie de specialisti au incercat sa descopere motivul pentru care Imperiul Bizantin a cedat atat de usor in fata armatelor de arabi musulmani in anul 630, in pofida faptului ca bizantinii beneficiau de arme mai performante si finantare mai puternica. O serie de surse crestine contemporane considera ca a fost vorba de judecata lui Dumnezeu impotriva imoralitatii, impotriva depravarii crestinilor din acea vreme si, in mod special, impotriva imparatului Heraclius, care se casatorise cu nepoata sa si sprijinea o teologie de compromis numita monotelism, respisa de ambele parti (calcedonii si monofiitii) in cadrul dezbaterii cristologice. Dintre aceste surse ii amintim pe Fredegarius din Galia, la sfarsitul anilor 650, istoricul copt Ioan, Epicop de Kikiu, de la sfarsitul secolului al VII-lea, Ioan Bar Penkaye din nordul Mesopotamiei, tot din a doua jumatate a secolului al VII-lea, precum si mai multe lucrari monofizite din secolul al VII-lea mentionate in secolul al XII-lea de episcopul sirian iacobin Mihai Sirianul.”

O asemenea decadere se poate observa si astazi in lumea crestina „veche”, in zonele unde crestinismul este de ceva vreme. In pofida trezirilor spirituale din alte parti ale lumii, America si Europa se confrunta cu o decadere morala fara precedent in lumea moderna si extrem de accentuata in general.

Crestinismul primeste astazi extrem de multe lovituri, din toate partile, din afara, dar si din interior.

Si, adevarata problema, nu este disparitia unei societati construite pe valori crestine, ci a crestinismului autentic, viu, a Bisericilor ca atare. Pe langa ocupatia si uciderea de aici, pe crestinii declarati ii paste judecata lui Dumnezeu. As fi preferat sa fie aceasta o amenintare ieftina, ceea ce nu e, din pacate… E o realitate trista, din care oamenii inca se mai pot trezi, dar se pare ca nu o vor face.

Posted in Fără categorie

Castigul evlaviei

 3 Dacă cineva învaţă alte lucruri şi nu urmează cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi învăţătura conformă evlaviei, 4 acela este arogant şi nu înţelege nimic, ba încă are boala cercetărilor şi a controverselor zadarnice din care vin: invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele, 5 disputele interminabile între oameni cu mintea bolnavă şi lipsiţi de adevăr, care cred că evlavia este o sursă de câştig a. 6 Într-adevăr, evlavia este un mare câştig când se mulţumeşte cu ceea ce are. 7 Căci n-am adus nimic în lume şi nimic nu putem lua din ea. 8 Dacă avem de mâncare şi de îmbrăcat, să ne mulţumim cu acestea. 9 Dar cei care vor să adune bogăţii cad în ispită, în laţ, în multe pofte necugetate şi dăunătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. 10 De fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri.

(1 Timotei 6: 3 – 10, versiunea catolica, via cateheza.ro)

Este evlavia o sursa de castig? Este scopul Bisericii castigul de bani? Sau, de fapt, prin iubirea de bani si o minte bonlava s-a ajuns la o atare stare?

De ce se bucura oamenii Bisericii de fluxul de turismului monahal? Ortodocsi, baptisti. Dorinta de castig ii face sa uite repede de ceea ce inseamna, de fapt, crestinismul. Din pacate, iubirea de bani a stricat puterea transformatoare a crestinismului.

Se iau bani la nunti, la boteze, la inmormantari, pe lumanari, pe stropit. Se iau bani la manastiri. Se vand flori la drumul mare. Oamenii cazeaza pe altii si baga banii in buzunar cu satisfactia unor ochi bulbucati de lacomie, dupa ce-au uitat de multa vreme puterea vie a Bisericii lui Dumnezeu. Parca traind in alta lume, reprezentatii Bisericilor istorice (clerul) si preotimea universala a evanghelicilor (credinciosii) habar nu au ca imaginea lor s-a alterat de tot, zilele astea. Oamenii din afara nu mai vad in ei o marturie a prezentei lui Dumnezeu intre oameni, a transformarii divine, a iubirii crestine. Pe toate acelestea le nesocotesc, fiindca le-au auzit in teorie, iar in practica au gasit cu totul atlceva chiar la oamenii care le predica.

Puterea evlaviei s-a dus. In schimb, apar certuri, invidii, banuieli rele, dispute interminabile in sanul bisericilor. De unde s-au nascut acestea? Din iubirea de bani si parasirea rostului evlaviei.

Aceste nu este crestinism, ci un paganism amestecat, o stare de delasare pacatoasa, a falsitatii si pierzaniei.

Inutilitatea pelerinajelor la moaste, la morminte si la icoane plangatoare inchipuite, pe cand omul ramane tot gol si stricat, devine virtute si valoare, fiindca cei care ar fi trebuit sa apere adevarul lui Dumnezeu s-au lasat mituiti de banii poftelor. Dupa cum spune apostolul Petru, cand vorbeste despre stricaciunea care este in lume prin pofte.

Evlavia are, totusi, un castig. Unul spiritual. Dar nu evlavia aceasta falsa. Astfel se face ca multi crestini se imbogatesc in cele pamantesti si doar unii mai au adevarata bogatie. De aici slabiciunea crestinismului si stricaciunea in lumea moderna. Civilizatia cladita pe lucrarea Bisericii va cadea fiiindca puterea Bisericii se va dilua. Vor avea bani si case, dar vor pierde pe Dumnezeu.

Posted in Fără categorie

La ce fel de mostenire se raporteaza speranta crestina (1)

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, după marea Lui îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morţi,
şi la o moştenire nepieritoare şi nepângărită, care nu se ofileşte şi care este păstrată în ceruri pentru voi.
1 Petru 1: 3, 4, NTR
Benedictus Deus et Pater Domini nostri Jesu Christi, qui secundum misericordiam suam magnam regeneravit nos in spem vivam, per resurrectionem Iesu Christi ex mortuis,
in hereditatem incorruptibilem, et incontaminatam, et immarcescibilem, conservatam in cælis in vobis,
1 Petru 1: 3, 4, LV
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
1 Petru 1: 3, 4, Cornilescu
εἰς κληρονομίαν ἄφθαρτον καὶ ἀμίαντον καὶ ἀμάραντον τετηρημένην ἐν οὐρανοῖς εἰς ἡμᾶς
1 Petru 1: 4, Stephanus Textus Receptus 1550
Nadejdea sau speranta este vie.
Mostenirea este:
1) nepieritoare – incorruptibilem – nesctricacioasa – aphtharton
2) nepangarita – incontaminatam – neintinata – amianton
3) care nu se ofileste – immarcescibilem – care nu se poate vesteji – amaranton
Traducerea ortodoxa foloseste aceleasi cuvinte ca in Cornilescu, de aceea nu am citat-o.
Ce inseamna aceste cuvinte (adjective, le luam fara negatie, de unde provin – verbe):
1) phteiro – a pieri, a distruge, a ruina, a se strica
2) miaino – a pata, a polua, a spurca (a colora, a pata cu culoare)
3) maraino – a (se) usca, a (se) vesteji, a (se) potoli, a (se) stinge
Asadar, mostenirea nu se strica spre distrugere (nu intra in procesul de distrugere, ruinare, pierzanie; nu sucombeaza), nu se poate polua (sau spurca, sau schimba) si nu se poate stinge (sau usca, sau vesteji). Pe scurt, sensurile sunt: mostenirea aceasta nu este alterata, nu este poluata si nu se usca.
Pentru a intelege mai bine impactul acestei invataturi in Noul Testament, vom studia pe scurt pasajele unde apar aceste cuvinte in Biblie si vom observa cateva nuante in acest sens, in cateva articole care vor urma.

Islamismul

Cadru academic la Centrul European pentru Studii de Securitate Georghe C.Marshall, profesor invitat la Academia de Aparare a Marii Britanii, profesor invitat la Universitatea Cranfield, Mare Britanie, profesor la scoala NATO, Oberammergau, membru in consiliul Institutului de Securitate al Marii Britanii si fost consilier cultural pentru Irak si Afganistan, Patrick Sookhdeo, in cartea sa „Jihadul global. Viitorul in fata islamului militant”, ed. Faclia, pag. 51, spune urmatoarele:

Desi exista minoritati razlete de musulmani liberali si seculari, majoritatea musulmanilor din lumea de azi continua sa lupte pentru versiunea clasica traditionala a Islamului ca singura religie adevarata data de Dumnezeu si neschimbabila care nu trebuie criticata, discreditata sau falsificata. Versiunea islamista a Islamului care a devenit recent dominanta in cele mai multe societati musulmane intareste si radicalizeaza si mai mult asemenea conceptii traditionaliste. Islamismul (Islamul renascut, Islamul politic, fundamentalismul islamic) este o parte integranta a Islamului, iar influenta lui creste rapid in toata lumea musulmana.

In Europa de Vest, numarul ridicat de musulmani spera sa faca state islamice si aici. Islamismul s-a vazut in radicalismul cu care a fost abordata de catre unii satira fata de Mahomed, in Franta.

Apare, desigur, argumentul ca, cei mai multi musulmani din Europa nu gandesc asa.

In contextul acestei religii si a scopului ei esential, devenit scop existential pentru toata suflarea credinciosilor, trebuie sa facem distinctia intre deziderat si modalitate de obtinere. Radicalismul islamist nu este decat un fier inrosit intr-un acelasi lot de acelasi material. Zambetul aparent al „prietenilor” musulmani din Europa de Vest este doar in scopul razboiului sfant islamic, adica in ideea de a face toata lumea loc si religie pentru Mahomed.

Argumentul lipsei de radicalism pentru musulmanii din Europa este o autoinselare tipica occidentalilor plictisiti de viata, fara scop si ideal, care traiesc la trecerea timpului. Musulmanii doresc majoritatea si stat islamic. Iar cand acest deziderat are loc, atitudinea se va schimba. Majoritari, ei vor impune credinta, intr-un fel sau altul, conform cu Sharia lor.

In Romania, de exemplu, marii lideri baptisti, ca sa nu zic de altii, care se lupta in putere pentru functii in Uniune si care se bucura de scaunele Comunitatilor, nu au adus nici macar o chemare la post si rugaciune – specifice atitudinii crestine – in fata uciderilor fratilor nostri marturisitori intru Cristos din tarile unde musulmanii au arme si fac ce vor ei.

Astfel, musulmanii au castigat teren in Europa si America tocmai pe fondul somnolentei din sanul multor denominatii crestine, ca sa nu spun mai mult. Dar, intr-un fel se poarta ei unde sunt majoritari si in alt fel unde sunt minoritari. In general, insa, scopul lor este acelasi. Prin pace, ei nu inteleg ceea ce inteleg crestinii, ci ceea ce si-ar dori sa fie atunci cand toti sunt musulmani si tot Pamantul este al lor.

Nu saracia, exploatarea sau rabufnirea fata de intamplari istorice neavenite produc reactiile inumane in randul musulmanilor de astazi, ci traversarea unei perioade istorice in care unii dintre ei se simt curajosi si lasa laoparte alte constrangeri, actionand in sensul dezideratului acestei religii a sabiei.

Posted in Fără categorie