Despre intrupare

Cand Domnul Isus era pe pamant a dat urmatoarea invatatura celor care-L ascultau:

„Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?” (Matei 6: 25)

Invatam de aici ca trupul omului este mai mult decat imbracamintea. Uneori de gandim la trup in sensul vremelniciei. Stim ca tarana suntem si ca in tarana ne vom intoarce. Stim ca trupul acesta este muritor, ca e trecator, ca e supus putrezirii, ca e alterat de pacat si zamislit chiar in pacat! Aparent trupul nostru este doar o forma, doar o exprimare neinsemnata a materiei moarte. Domnul Isus le spunea ucenicilor ca trupul este mai mult decat imbracamintea. Chiar natura, realitatea cotidiana, viata de zi cu zi marturisea aceasta – oamenii isi faceau haine pentru trup si nu trupuri pentru haine.

In zilele noastre exista o desconsideratie tot mai crescanda pentru trup. Tinerii si-l slutesc, il taie, il perforeaza. Tot mai multi il prostitueaza, il batjocoresc, il distrug. Multe dintre vocile predicatorilor de astazi ne spun ca putem sa facem ce vrem cu trupurile noastre. Oare? Este trupul un articol? Este trupul omului doar ca un trup al unui animal?

Poate una dintre marile dileme ale gandirii contemporane este filosofia „salvati copacii, omorati copiii”… Legi peste legi sa salvam natura, sa nu o poluam, sa plantam cate un pom, sa nu taiem copacii, sa folosim energie verde… Iar alaturi de aceste legi, sta neclintita legea avortului, acel holocaust ascuns si legal.
Cristos ne invata ca la fel de mult cum viata e mai mult decat hrana, si trupul e mai mult decat imbracamintea. Trupul omului nu e doar materie, desi e. Si voi explica cum se face aceasta.

(RDCT) Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Mai departe, observam ca Domnul Isus face o deosebire intre trup si suflet. Omul poate ucide trupul, ceea ce inseamna nu ca omul are dreptul sa-si ucida aproapele, ci ca omului ii sta in putere sa o faca. Dumnezeu nu-i permite omului sa ucida, dar omul poate sa ucida, daca vrea. Numai ca omul poate ucide trupul, iar aici se vede ca trupul este din tarana, din ceea ce este trecator, din ceea ce poate muri. Totusi, omul nu poate ucide sufletul. Dar exista Unul care poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena. Exista iad! Exista Dumnezeu care are puterea sa piarda in iad si sufletul si trupul.

Este anihilare aici? Nu! Este o moarte vesnica. Este cea mai teribila moarte – cand trupul si sufletul vor tot muri… De unde stim ca nu este anihilare – pentru ca spune „in gheena”. Anihilarea nu are cadru. Sa presupunem ca am putea anihila ceva. Unde anihilam ceva? Nu putem pune o asemenea intrebare. Putem arde un lemn, dar nu-l putem anihila. Lemnul ars se transforma in energie, in alta forma a materiei (cenusa) mai degradata si, desigur, este entropia.

Nu e vorba de anihilare aici… Cand vorbim de anihilare ceva nu se trasforma, ci inceateaza sa mai fie in orice sens, in orice forma, chiar si in amintire (caci ar fi informatie…).

De ce oare Domnul aminteste aici si trupul? Nu sufletul este cel care ramane? Se pare ca nu! Si Scriptura ne arata deslusit ca va veni o judecata mare, de apoi, unde toti mortii vor invia in trup. Marea isi va da inapoi mortii ei. La fel si uscatul. Trupurile incinerate se vor recompune, prin puterea lui Dumnezeu. Trupurile putrezite se vor reface prin aceeasi putere a Cuvantului lui Dumnezeu. Cu sfintii lui Dumnezeu va fi diferit. Scriptura ne arata ca trupurile sfintilor care vor fi in viata cand va veni Cristos vor fi imbracate cu trupurile de slava, ca sa fie impreuna in acelasi fel de trup (de slava, glorificat) cu ceilalti sfinti si cu Cristos Insusi.

Ajungem acum la esenta acestui articol – Cristos Isus, Dumnezeul intrupat!
Desi Matei si Luca insista pe cateva detalii – importante de altfel – in privinta nasterii Domnului Isus, Ioan, apostolul, ne prezinta o scena mai larga, a planului divin, intrepatrunzand planul ceresc, divin, cu cel omenesc. Aceasta este tocmai pentru ca Domnul Isus, Dumnezeu, S-a intrupat, in trup omenesc.

Tocmai aceasta intruparea a lui Cristos, care nu S-a facut nimic altceva decat om, arata si ridica la adevarata sa valoare notiunea de trup omenesc. Ne gandim la trup ca la ceva mai putin important. Desigur, Scriptura foloseste aceasta notiunea cu mai multe sensuri, pentru ca le si are. Ca ne gandim la trup poate insemna ca ne gandim la firea pamanteasca. Sau poate insemna o pofta nepotrivita de ordin sexual. Dar poate sa insemne si ceea ce Dumnezeu a intentionat prin intruparea lui Cristos.
De fapt, trupul omului e important pentru ca Cristos s-a intrupat. Dar Cristos nu s-a intrupat in chip omenesc fiindca omul a pacatuit si n-a avut ce face. Ioan ne spune ca la inceput era Cuvantul si ca acest Cuvant care era la inceput s-a facut trup si a locuit printre noi, oamenii. Pavel explica in Filipeni ca la infatisare a fost gasit ca un om. Numai ca intruparea a fost planul lui Dumneze de dinaintea existentei trupului omenesc. Dumnezeu a ridicat foarte mult aceasta notiune in insemnatatea ei din momentul in care Cristos – Dumnezeu s-a intrupat.

De unde argumentele lui Pavel din Corinteni, cu privire la trup ca Templu al Duhului Sfant, cu care nu putem sa face orice, ca sfinti ai lui Dumnezeu!
Epistola catre Evrei explica un pasaj din Vechiul Testament, al Psalmului 40. Acest pasaj este redat in Evrei si acolo se vorbeste despre faptul ca Dumnezeu a pregatit un trup Domnului Isus (Evrei 10). Adica Dumnezeu a pregatit un trup Domnului Isus, adica Dumnezeu a avut un plan cu Domnul Isus pentru intrupare.

Intruparea Domnului Isus este ascultarea de voia Tatalui. Intruparea Domnului Isus ne comunica noua chiar aceasta ascultare, nascand intrebarea – daca comemoram intruparea, o putem face oricum? O, nu… Ci, doar daca ascultam de voia Tatalui.
Intruparea lui Cristos, asadar, a fost conforma cu planul facut de Dumnezeu inainte de orice creatie. Dar, din creatie, exista ceva unde divinul s-a unit cu pamantescul, in sensul precis, biblic – trupul de om. Si, nici un alt lucru din lume nu e asa de pangarit ca trupul de om. Caci vrajmasul, diavolul, vrea sa loveasca in tot ce a sfintit Dumnezeu, in tot ce a facut Dumnezeu bun.

Ulcerul care a facut cele mai mari ravagii este pornografia, iar aceasta tine de pervertirea trupului. Scriptura vorbeste despre o degradare mare in zilele de pe urma si despre o atitudine a multor oameni – vor pofti trupul altuia… Trupul nu a fost gandit si conceput pentru pacat, pentru perversiune, pentru pofta. Trupul a fost conceput de Dumnezeu pentru Cristos, pentru intrupare.

Da, avem valoare pentru ca ne-a creat Dumnezeu. Dar, mai presus de asta, este Cristos. Noua ne place sa fim noi in centru, dar de data aceasta (si doar data aceasta exista), Cristos e in centrul atentiei planului divin. Nu omul!!! O, da, El a facut totul pentru noi, pentru oameni. Dar El este dintotdeauna, de dinaintea omului. Dumnezeu a facut un plan, unul maret, in care L-a inaltat pe Cristos. Iar trupul este pentru Cristos.

Sa ne oprim putin acum. Cum te porti cu trupul tau? Practic. Intelege ca trupul omului a fost inaltat in ceea ce inseamna si este de Cristos Insusi, prin intrupare. Intelege astazi ca trupul e mai mult decat imbracamintea. Nu pune nasturi la trup. Nu decora trupul. Nu-l taia. Nu-l modifica. Lasa-l asa, ca stie Dumnezeu de ce ti l-a dat astfel! Ci, ingrijeste-l, poarta-l curat, tine-l sfant, nepangarit.

Astfel, fratilor, sa ne aducem trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta, lui Dumnezeu. Caci avem un Mare Preot, care a strabatut cerurile pentru noi, pe Cristos Isus, Dumnezeu care s-a intrupat, pentru ca prin jertfirea trupului Sau, sa fim noi sfintiti.

Ajungem acum la un alt punct important. Jertfirea trupului Domnului Isus. Ne gandim la suferintele Domnului, la ce a simtit El, poate, la povara de pacate si la alte realitati petrecute la cruce. Dar sa ne gandim acum si la faptul ca trupul Domnului Isus a fost jertfit. Cui i-a fost jertfit? Tot in Evrei gasim: „Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta; si a intrat, odata pentru totdeauna, in Locul prea sfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica. Caci, daca sangele taurilor si al tapilor si cenusa unei vaci, stropita peste cei intinati, ii sfinteste si le aduce curatirea trupului, cu cat mai mult sangele lui Cristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curati cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu!” (Evrei 9)

Ei bine, Cristosul intrupat s-a jertfit pe Sine insusi lui Dumnezeu, adica El Si-a adus trupul Sau ca sa fie jertfit lui Dumnezeu si aceasta prin Duhul Sfant. Numai ca aceasta jertfire a fost fara pata.

Aici avem doua lucruri de subliniat. Intai, Cristos s-a nascut din fecioara. Nasterea din fecioara este esentiala in planul de mantuire. Orice om nascut (se intelege aici ca nu sunt implicati doi oameni – Adam si Eva, care au fost facut si nu nascuti), in sensul planului uman, trebuie sa aiba doi parinti. Domnul Isus face exceptie. Avem, asadar, trei categorii de oameni care au trait vreodata pe pamant. Pe Adam si pe Eva, care au fost creati de Dumnezeu oameni maturi in trup, pe restul oamenilor cu exceptia Domnului Isus, care s-au nascut vreodata si care s-au nascut dupa caderea omului in pacat si pe Domnul Isus, care s-a nascut din fecioara, fara aportul natural al vreunui barbat.

Faptul acesta al nasterii din fecioara tine de jertfirea trupului lui Cristos, despre care se argumenteaza asa de puternic in epistola catre Evrei. Nasterea din fecioara nu are in centrul pe Maria, cum cred unii. De aici s-a dedus ca Maria ar fi cineva ca a nascut fara aportul vreunui barbat. Altii au mers mai departe si au dezvoltat ideea conform careia Maria insasi s-a nascut fara pacat, ca sa-l poata naste pe Cristos astfel. Ciudatenii… Ca, daca s-ar fi nascut asa Maria, atunci si mama ei ar fi trebui sa se nasca tot asa, ca sa nu o nasca pe Maria pacatoasa. Si bunica ei tot asa. Si, am ajunge cu siguranta la aberatia ca trebuie ca Dumnezeu a creat o femeie in paralel cu Adam si Eva, din care sa se fi nascut numai femei si fara aportul vreunui barbat, sau ca Adam si Eva ar fi avut o fata inainte de caderea in pacat si care ar fi nascut tot o fata si aceasta tot o fata s.a.m.d., toate fara aportul vreunui barbat si din generatie in generatie pana la Domnul Isus. Si alte asemenea elucubratii pot naste teoriile gandirii omenesti, care se departeaza de la Scripturi.

David intelege – „in pacat m-a zamislit mama mea”. David intelege ca pacatul a intrat in lume prin sarpe si ca de atunci, orice copil nascut a fost zamislit, conceput, in pacat. Copilul acela firav, aparent pur si nevinovat, are in el samburele pacatului. Da! E pacatul originar, e pacatul care se mosteneste. Numai ca la Domnul Isus nu a fost asa. Se face importanta specificatie – „ce s-a zamislit in tine este de la Duhul Sfant”! Si este esential pentru ca trupul lui Cristos trebuia adus fara pata inaintea lui Dumnezeu. In ce priveste nasterea, Cristos s-a intrupat intr-un trup pur, fara vreun pacat mostenit, fara virusul acela al pacatului prin care omenirea a fost infestata.

In al doilea rand, Cristos a dus o viata fara pacat. Trupul Sau a fost pastrat pur, desavarsit. A fost trupul care a fost adus jertfa pentru ca noi sa fim sfintiti. Si acest trup al lui Cristos a fost pur in orice sens si curat. Astfel ca, sfintirea noastra e bazata si realizata pe ceva desavarsit. Nici un trup omenesc nu putea fi adus ca jertfa pentru pacat. Trupul lui Cristos a fost insa adus, dupa voia lui Dumnezeu, ca noi sa fim sfintiti.

Iata un motiv esential care sta la baza intruparii lui Cristos – sfintirea noastra, prin jertfirea acestui trup fara pata.

Apoi, intruparea aduce cu sine posibilitatea partasiei cu Dumnezeu.

Pe cand era Cristos pe pamant, a tinut neaparat sa stea la masa cu ucenicii Sai, inainte de a fi prins si dus la cruce. In timpul acela, pe cand mancau ei, Domnul a luat o paine si a spus: „Luati mancati, acesta este Trupul Meu” Cristos se referea nu la paine, care era o imagine pentru ucenici, ci la chiar acest Trup al Sau, care a fost frant pentru noi, ca sa putem trai prin El.

Intruparea are o mare importanta reala pentru noi. Cristos s-a intrupat sa ne dea trupul Sau. Aceasta inseamna partasia cu Dumnezeu. Vechiul Testament pune intre Dumnezeu si popor o perdea – era perdeaua din Templu, care separa locul Prea Sfant de locul Sfant. Aceasta perdea arata ca Dumnezeu si pacatosii nu au cumuniune, ci ca e nevoie de un Mijlocitor pentru pacatosi, simbolizat pe atunci de un preot care intra odata pe an cu sangele tapilor si stropea chivotul legamantului sau al marturiei. Ei bine, aceasta perdea era doar o imagine. In timp ce murea pe cruce Isus, in Templul din Ierusalim s-a rupt o perdea – era perdeaua din Templul de atunci. Era insa doar o imagine, din nou. Caci, in locasul ceresc, facut nu de maini omenesti, locasul realitatii divine nu umbra sa (cum era Templul de pe pamant), s-a rupt Cristos, pedeaua din launtrul Templului: „Astfel dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Isus avem o intrare sloboda in Locul prea sfant, pe calea cea noua si vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din launtru, adica trupul Sau…”
Intruparea lui Cristos a condus la deschiderea unei cai noi si reale (vie), care sa ne duca in partasie cu Dumnezeu, care sa ne deschida posibilitatea relatiei cu Dumnezeul cel viu. Dar, tocmai prin ruperea acestui trup sfant, prin zdrobirea lui, prin impartirea lui intr-un mod asa de brutal.

Iata cateva mari perspective ale intruparii, pe care Dumnezeu ni le-a descoperit prin Cuvant. Trupul lui Cristos nu a fost doar mijlocul prin care Dumnezeu a venit in lume. A fost cu mult mai mult decat atat. Ne gandim noi la aceste insemnatati? Ne punem noi la inima aceste adevaruri? Intelegem noi marea frumusete a planului divin?

Daca da, atunci… sa se vada aceasta in modul in care ne purtam cu trupurile noastre, fugind de pofta care este in lume si de modul in care lumea se poarta cu trupul. Noi sa ne aducem trupurile ca o jertfa vie, sfanta si placuta lui Dumenzeu.

Vezi si: Romani 1: 24; Romani 4: 19; Romani 6: 6; Romani 6: 12; Romani 7: 4; Romani 8: 11; Romani 8: 23; 1 Corinteni 6: 13; 1 Corinteni 6: 15; 1 Corinteni 6: 16; 1 Corinteni 6: 18 (intelegand insemnatatea trupului prin prisma faptului ca trupul a fost conceput de Dumnezeu pentru intruparea lui Cristos, gasim si ratiunea acestui verset); 1 Corinteni 6: 19; 1 Corinteni 6: 20; 2 Corinteni 4: 10 (un verset foarte greu); Filipeni 1: 20; Coloseni 1: 22; 1 Tes. 5: 23; Evrei 10: 22; 1 Petru 2: 24. Despre acest subiect se poate studia foarte mult, dar nu este acum locul si cadrul pentru a face aceasta. Totusi, provocarea mea este sa va puneti inima si mintea sa il cautati pe Dumnezeu si sa intelegeti voia Tatalui.

Publicat în Fără categorie

Despre intrupare

Cand Domnul Isus era pe pamant a dat urmatoarea invatatura celor care-L ascultau:

„Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?” (Matei 6: 25)

Invatam de aici ca trupul omului este mai mult decat imbracamintea. Uneori de gandim la trup in sensul vremelniciei. Stim ca tarana suntem si ca in tarana ne vom intoarce. Stim ca trupul acesta este muritor, ca e trecator, ca e supus putrezirii, ca e alterat de pacat si zamislit chiar in pacat! Aparent trupul nostru este doar o forma, doar o exprimare neinsemnata a materiei moarte. Domnul Isus le spunea ucenicilor ca trupul este mai mult decat imbracamintea. Chiar natura, realitatea cotidiana, viata de zi cu zi marturisea aceasta – oamenii isi faceau haine pentru trup si nu trupuri pentru haine.

In zilele noastre exista o desconsideratie tot mai crescanda pentru trup. Tinerii si-l slutesc, il taie, il perforeaza. Tot mai multi il prostitueaza, il batjocoresc, il distrug. Multe dintre vocile predicatorilor de astazi ne spun ca putem sa facem ce vrem cu trupurile noastre. Oare? Este trupul un articol? Este trupul omului doar ca un trup al unui animal?

Poate una dintre marile dileme ale gandirii contemporane este filosofia „salvati copacii, omorati copiii”… Legi peste legi sa salvam natura, sa nu o poluam, sa plantam cate un pom, sa nu taiem copacii, sa folosim energie verde… Iar alaturi de aceste legi, sta neclintita legea avortului, acel holocaust ascuns si legal.
Cristos ne invata ca la fel de mult cum viata e mai mult decat hrana, si trupul e mai mult decat imbracamintea. Trupul omului nu e doar materie, desi e. Si voi explica cum se face aceasta.

(RDCT) Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

Mai departe, observam ca Domnul Isus face o deosebire intre trup si suflet. Omul poate ucide trupul, ceea ce inseamna nu ca omul are dreptul sa-si ucida aproapele, ci ca omului ii sta in putere sa o faca. Dumnezeu nu-i permite omului sa ucida, dar omul poate sa ucida, daca vrea. Numai ca omul poate ucide trupul, iar aici se vede ca trupul este din tarana, din ceea ce este trecator, din ceea ce poate muri. Totusi, omul nu poate ucide sufletul. Dar exista Unul care poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena. Exista iad! Exista Dumnezeu care are puterea sa piarda in iad si sufletul si trupul.

Este anihilare aici? Nu! Este o moarte vesnica. Este cea mai teribila moarte – cand trupul si sufletul vor tot muri… De unde stim ca nu este anihilare – pentru ca spune „in gheena”. Anihilarea nu are cadru. Sa presupunem ca am putea anihila ceva. Unde anihilam ceva? Nu putem pune o asemenea intrebare. Putem arde un lemn, dar nu-l putem anihila. Lemnul ars se transforma in energie, in alta forma a materiei (cenusa) mai degradata si, desigur, este entropia.

Nu e vorba de anihilare aici… Cand vorbim de anihilare ceva nu se trasforma, ci inceateaza sa mai fie in orice sens, in orice forma, chiar si in amintire (caci ar fi informatie…).

De ce oare Domnul aminteste aici si trupul? Nu sufletul este cel care ramane? Se pare ca nu! Si Scriptura ne arata deslusit ca va veni o judecata mare, de apoi, unde toti mortii vor invia in trup. Marea isi va da inapoi mortii ei. La fel si uscatul. Trupurile incinerate se vor recompune, prin puterea lui Dumnezeu. Trupurile putrezite se vor reface prin aceeasi putere a Cuvantului lui Dumnezeu. Cu sfintii lui Dumnezeu va fi diferit. Scriptura ne arata ca trupurile sfintilor care vor fi in viata cand va veni Cristos vor fi imbracate cu trupurile de slava, ca sa fie impreuna in acelasi fel de trup (de slava, glorificat) cu ceilalti sfinti si cu Cristos Insusi.

Ajungem acum la esenta acestui articol – Cristos Isus, Dumnezeul intrupat!
Desi Matei si Luca insista pe cateva detalii – importante de altfel – in privinta nasterii Domnului Isus, Ioan, apostolul, ne prezinta o scena mai larga, a planului divin, intrepatrunzand planul ceresc, divin, cu cel omenesc. Aceasta este tocmai pentru ca Domnul Isus, Dumnezeu, S-a intrupat, in trup omenesc.

Tocmai aceasta intruparea a lui Cristos, care nu S-a facut nimic altceva decat om, arata si ridica la adevarata sa valoare notiunea de trup omenesc. Ne gandim la trup ca la ceva mai putin important. Desigur, Scriptura foloseste aceasta notiunea cu mai multe sensuri, pentru ca le si are. Ca ne gandim la trup poate insemna ca ne gandim la firea pamanteasca. Sau poate insemna o pofta nepotrivita de ordin sexual. Dar poate sa insemne si ceea ce Dumnezeu a intentionat prin intruparea lui Cristos.
De fapt, trupul omului e important pentru ca Cristos s-a intrupat. Dar Cristos nu s-a intrupat in chip omenesc fiindca omul a pacatuit si n-a avut ce face. Ioan ne spune ca la inceput era Cuvantul si ca acest Cuvant care era la inceput s-a facut trup si a locuit printre noi, oamenii. Pavel explica in Filipeni ca la infatisare a fost gasit ca un om. Numai ca intruparea a fost planul lui Dumneze de dinaintea existentei trupului omenesc. Dumnezeu a ridicat foarte mult aceasta notiune in insemnatatea ei din momentul in care Cristos – Dumnezeu s-a intrupat.

De unde argumentele lui Pavel din Corinteni, cu privire la trup ca Templu al Duhului Sfant, cu care nu putem sa face orice, ca sfinti ai lui Dumnezeu!
Epistola catre Evrei explica un pasaj din Vechiul Testament, al Psalmului 40. Acest pasaj este redat in Evrei si acolo se vorbeste despre faptul ca Dumnezeu a pregatit un trup Domnului Isus (Evrei 10). Adica Dumnezeu a pregatit un trup Domnului Isus, adica Dumnezeu a avut un plan cu Domnul Isus pentru intrupare.

Intruparea Domnului Isus este ascultarea de voia Tatalui. Intruparea Domnului Isus ne comunica noua chiar aceasta ascultare, nascand intrebarea – daca comemoram intruparea, o putem face oricum? O, nu… Ci, doar daca ascultam de voia Tatalui.
Intruparea lui Cristos, asadar, a fost conforma cu planul facut de Dumnezeu inainte de orice creatie. Dar, din creatie, exista ceva unde divinul s-a unit cu pamantescul, in sensul precis, biblic – trupul de om. Si, nici un alt lucru din lume nu e asa de pangarit ca trupul de om. Caci vrajmasul, diavolul, vrea sa loveasca in tot ce a sfintit Dumnezeu, in tot ce a facut Dumnezeu bun.

Ulcerul care a facut cele mai mari ravagii este pornografia, iar aceasta tine de pervertirea trupului. Scriptura vorbeste despre o degradare mare in zilele de pe urma si despre o atitudine a multor oameni – vor pofti trupul altuia… Trupul nu a fost gandit si conceput pentru pacat, pentru perversiune, pentru pofta. Trupul a fost conceput de Dumnezeu pentru Cristos, pentru intrupare.

Da, avem valoare pentru ca ne-a creat Dumnezeu. Dar, mai presus de asta, este Cristos. Noua ne place sa fim noi in centru, dar de data aceasta (si doar data aceasta exista), Cristos e in centrul atentiei planului divin. Nu omul!!! O, da, El a facut totul pentru noi, pentru oameni. Dar El este dintotdeauna, de dinaintea omului. Dumnezeu a facut un plan, unul maret, in care L-a inaltat pe Cristos. Iar trupul este pentru Cristos.

Sa ne oprim putin acum. Cum te porti cu trupul tau? Practic. Intelege ca trupul omului a fost inaltat in ceea ce inseamna si este de Cristos Insusi, prin intrupare. Intelege astazi ca trupul e mai mult decat imbracamintea. Nu pune nasturi la trup. Nu decora trupul. Nu-l taia. Nu-l modifica. Lasa-l asa, ca stie Dumnezeu de ce ti l-a dat astfel! Ci, ingrijeste-l, poarta-l curat, tine-l sfant, nepangarit.

Astfel, fratilor, sa ne aducem trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta, lui Dumnezeu. Caci avem un Mare Preot, care a strabatut cerurile pentru noi, pe Cristos Isus, Dumnezeu care s-a intrupat, pentru ca prin jertfirea trupului Sau, sa fim noi sfintiti.

Ajungem acum la un alt punct important. Jertfirea trupului Domnului Isus. Ne gandim la suferintele Domnului, la ce a simtit El, poate, la povara de pacate si la alte realitati petrecute la cruce. Dar sa ne gandim acum si la faptul ca trupul Domnului Isus a fost jertfit. Cui i-a fost jertfit? Tot in Evrei gasim: „Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceasta; si a intrat, odata pentru totdeauna, in Locul prea sfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica. Caci, daca sangele taurilor si al tapilor si cenusa unei vaci, stropita peste cei intinati, ii sfinteste si le aduce curatirea trupului, cu cat mai mult sangele lui Cristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curati cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu!” (Evrei 9)

Ei bine, Cristosul intrupat s-a jertfit pe Sine insusi lui Dumnezeu, adica El Si-a adus trupul Sau ca sa fie jertfit lui Dumnezeu si aceasta prin Duhul Sfant. Numai ca aceasta jertfire a fost fara pata.

Aici avem doua lucruri de subliniat. Intai, Cristos s-a nascut din fecioara. Nasterea din fecioara este esentiala in planul de mantuire. Orice om nascut (se intelege aici ca nu sunt implicati doi oameni – Adam si Eva, care au fost facut si nu nascuti), in sensul planului uman, trebuie sa aiba doi parinti. Domnul Isus face exceptie. Avem, asadar, trei categorii de oameni care au trait vreodata pe pamant. Pe Adam si pe Eva, care au fost creati de Dumnezeu oameni maturi in trup, pe restul oamenilor cu exceptia Domnului Isus, care s-au nascut vreodata si care s-au nascut dupa caderea omului in pacat si pe Domnul Isus, care s-a nascut din fecioara, fara aportul natural al vreunui barbat.

Faptul acesta al nasterii din fecioara tine de jertfirea trupului lui Cristos, despre care se argumenteaza asa de puternic in epistola catre Evrei. Nasterea din fecioara nu are in centrul pe Maria, cum cred unii. De aici s-a dedus ca Maria ar fi cineva ca a nascut fara aportul vreunui barbat. Altii au mers mai departe si au dezvoltat ideea conform careia Maria insasi s-a nascut fara pacat, ca sa-l poata naste pe Cristos astfel. Ciudatenii… Ca, daca s-ar fi nascut asa Maria, atunci si mama ei ar fi trebui sa se nasca tot asa, ca sa nu o nasca pe Maria pacatoasa. Si bunica ei tot asa. Si, am ajunge cu siguranta la aberatia ca trebuie ca Dumnezeu a creat o femeie in paralel cu Adam si Eva, din care sa se fi nascut numai femei si fara aportul vreunui barbat, sau ca Adam si Eva ar fi avut o fata inainte de caderea in pacat si care ar fi nascut tot o fata si aceasta tot o fata s.a.m.d., toate fara aportul vreunui barbat si din generatie in generatie pana la Domnul Isus. Si alte asemenea elucubratii pot naste teoriile gandirii omenesti, care se departeaza de la Scripturi.

David intelege – „in pacat m-a zamislit mama mea”. David intelege ca pacatul a intrat in lume prin sarpe si ca de atunci, orice copil nascut a fost zamislit, conceput, in pacat. Copilul acela firav, aparent pur si nevinovat, are in el samburele pacatului. Da! E pacatul originar, e pacatul care se mosteneste. Numai ca la Domnul Isus nu a fost asa. Se face importanta specificatie – „ce s-a zamislit in tine este de la Duhul Sfant”! Si este esential pentru ca trupul lui Cristos trebuia adus fara pata inaintea lui Dumnezeu. In ce priveste nasterea, Cristos s-a intrupat intr-un trup pur, fara vreun pacat mostenit, fara virusul acela al pacatului prin care omenirea a fost infestata.

In al doilea rand, Cristos a dus o viata fara pacat. Trupul Sau a fost pastrat pur, desavarsit. A fost trupul care a fost adus jertfa pentru ca noi sa fim sfintiti. Si acest trup al lui Cristos a fost pur in orice sens si curat. Astfel ca, sfintirea noastra e bazata si realizata pe ceva desavarsit. Nici un trup omenesc nu putea fi adus ca jertfa pentru pacat. Trupul lui Cristos a fost insa adus, dupa voia lui Dumnezeu, ca noi sa fim sfintiti.

Iata un motiv esential care sta la baza intruparii lui Cristos – sfintirea noastra, prin jertfirea acestui trup fara pata.

Apoi, intruparea aduce cu sine posibilitatea partasiei cu Dumnezeu.

Pe cand era Cristos pe pamant, a tinut neaparat sa stea la masa cu ucenicii Sai, inainte de a fi prins si dus la cruce. In timpul acela, pe cand mancau ei, Domnul a luat o paine si a spus: „Luati mancati, acesta este Trupul Meu” Cristos se referea nu la paine, care era o imagine pentru ucenici, ci la chiar acest Trup al Sau, care a fost frant pentru noi, ca sa putem trai prin El.

Intruparea are o mare importanta reala pentru noi. Cristos s-a intrupat sa ne dea trupul Sau. Aceasta inseamna partasia cu Dumnezeu. Vechiul Testament pune intre Dumnezeu si popor o perdea – era perdeaua din Templu, care separa locul Prea Sfant de locul Sfant. Aceasta perdea arata ca Dumnezeu si pacatosii nu au cumuniune, ci ca e nevoie de un Mijlocitor pentru pacatosi, simbolizat pe atunci de un preot care intra odata pe an cu sangele tapilor si stropea chivotul legamantului sau al marturiei. Ei bine, aceasta perdea era doar o imagine. In timp ce murea pe cruce Isus, in Templul din Ierusalim s-a rupt o perdea – era perdeaua din Templul de atunci. Era insa doar o imagine, din nou. Caci, in locasul ceresc, facut nu de maini omenesti, locasul realitatii divine nu umbra sa (cum era Templul de pe pamant), s-a rupt Cristos, pedeaua din launtrul Templului: „Astfel dar, fratilor, fiindca prin sangele lui Isus avem o intrare sloboda in Locul prea sfant, pe calea cea noua si vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din launtru, adica trupul Sau…”
Intruparea lui Cristos a condus la deschiderea unei cai noi si reale (vie), care sa ne duca in partasie cu Dumnezeu, care sa ne deschida posibilitatea relatiei cu Dumnezeul cel viu. Dar, tocmai prin ruperea acestui trup sfant, prin zdrobirea lui, prin impartirea lui intr-un mod asa de brutal.

Iata cateva mari perspective ale intruparii, pe care Dumnezeu ni le-a descoperit prin Cuvant. Trupul lui Cristos nu a fost doar mijlocul prin care Dumnezeu a venit in lume. A fost cu mult mai mult decat atat. Ne gandim noi la aceste insemnatati? Ne punem noi la inima aceste adevaruri? Intelegem noi marea frumusete a planului divin?

Daca da, atunci… sa se vada aceasta in modul in care ne purtam cu trupurile noastre, fugind de pofta care este in lume si de modul in care lumea se poarta cu trupul. Noi sa ne aducem trupurile ca o jertfa vie, sfanta si placuta lui Dumenzeu.

Vezi si: Romani 1: 24; Romani 4: 19; Romani 6: 6; Romani 6: 12; Romani 7: 4; Romani 8: 11; Romani 8: 23; 1 Corinteni 6: 13; 1 Corinteni 6: 15; 1 Corinteni 6: 16; 1 Corinteni 6: 18 (intelegand insemnatatea trupului prin prisma faptului ca trupul a fost conceput de Dumnezeu pentru intruparea lui Cristos, gasim si ratiunea acestui verset); 1 Corinteni 6: 19; 1 Corinteni 6: 20; 2 Corinteni 4: 10 (un verset foarte greu); Filipeni 1: 20; Coloseni 1: 22; 1 Tes. 5: 23; Evrei 10: 22; 1 Petru 2: 24. Despre acest subiect se poate studia foarte mult, dar nu este acum locul si cadrul pentru a face aceasta. Totusi, provocarea mea este sa va puneti inima si mintea sa il cautati pe Dumnezeu si sa intelegeti voia Tatalui.

Citat

Voltaire spunea: „In prima jumatate a vietii, ne sacrificam sanatatea ca sa castigam bani. In a doua jumatate, dam banii ca sa ne recastigam sanatatea”

E adevarat, dar, dincolo de asta, e trist. Cel mai trist este ca, desi cineva si-a dat seama de acest adevar, cei mai multi inca repeta greseala cu brio.

Daca n-as crede ca e valabil si printre noi, nu as scrie. A, era sa uit. Asta spune Voltaire, dar Scriptura spune mult mai multe si da exemple. Si totusi…

Succes tuturor in lupta pentru castig, sau pentru sanatate.

Publicat în Fără categorie

Citat

Voltaire spunea: „In prima jumatate a vietii, ne sacrificam sanatatea ca sa castigam bani. In a doua jumatate, dam banii ca sa ne recastigam sanatatea”

E adevarat, dar, dincolo de asta, e trist. Cel mai trist este ca, desi cineva si-a dat seama de acest adevar, cei mai multi inca repeta greseala cu brio.

Daca n-as crede ca e valabil si printre noi, nu as scrie. A, era sa uit. Asta spune Voltaire, dar Scriptura spune mult mai multe si da exemple. Si totusi…

Succes tuturor in lupta pentru castig, sau pentru sanatate.

Hanul si Ieslea

Vin Sarbatorile. E forfota mare. Oamenii alearga in sus si in jos sa-si impodobeasca locasurile, sa se asigure ca totul este din belsug in casele lor. Desigur ca e o mare Sarbatoare, o amintire a nasterii Mantuitorului omenirii. Cum sa nu te bucuri?

Cred ca intrebarea corecta este de ce sa te bucuri?… Milioane de oameni nici nu-L cunosc pe Cristos, dar sarbatoresc de nasterea Lui. In timp, lumea „civilizata” a ramas doar cu sarbatorile, nu si cu sensul lor. Astazi se discuta tot mai mult despre validitatea datei nasterii Domnului Isus. Probabil ca nu peste multa vreme, aceasta sarbatoare va fi pagana de tot si crestinii vor renunta la ea, ca data. Poate…

Oricum, in oras sunt globuri, la primarie un ursulet din lumini. Mergem cu colindul, oamenii vin, cum e obiceiul cu mere, prajituri, bomboane… In zonele unde oamenii sunt mai instariti vin si mai multe grupuri de colindatori.

Un timp in care toate hotelurile sunt pline, cand toti petrec si sunt in vacanta. Un timp de odihna si relaxare, distractie, forfota. Alergam sa aducem bradul, sa cumparam cele necesare impodobirii lui. Ne petrecem o gramada de timp sa ne gandim cum sa-i mai mintim si anul acesta pe copiii nostri cu privire la Mos Craciun. Ce sa spun… un Craciun in toata regula.

Desigur ca nici noi, crestinii nu ne lasam mai prejos. Avem mai multe programe, mai multe cantari, intalniri si revelioane. Sa fie bucurie multa, distractie, sa avem ce manca, sa fie frumos la biserica, sa merg sa stau sa am ce consuma.

Si bate ecoul de sute de ani, la usile noastre, intreband de un loc de poposire. E si astazi ca atunci, nimic nu s-a schimbat. Nimic nu s-a schimbat de anul trecut, de acum doi ani, de mii de ani. Cristos vine sa se nasca, dar oamenii nu au loc pentru El. Si se duce si astazi, la iesle.

In inimi e ieslea, dar in inimi sarace, in suflete goale si triste. In locuri de periferie, de batjocura. Cu casele noastre impodobite, cu atata bogatie pe mese, cu atata activitate si implicare in toate si in rand cu toti, am uitat sa ne prefacem intr-o iesle, caci acolo a mers Cristos. Caci oricum ar fi fost, lumea nu L-ar fi primit, caci El nu era din lume. Si astazi, cand vine, lumea cea multa nu-L primeste, chiar daca zice ca-L sarbatoreste.

Probabil ca si anul acesta vei trece si tu cu graba, pe langa aceasta Iesle. Vei alerga sa fii si tu la sarbatori, in centrul orasului. Acolo sunt cei multi, acolo sunt cei mari, acolo sunt bogatii, bucurie, activitate. Dar sunt si piepturi de iesle, si inimi cu paie, unde Cristos sa se nasca, in fiecare zi. Mai sunt.

Ganditi-va la insemnatatea ieslei si n-o impodobiti cum faceau preotii lui Israel cu mormintele proorocilor pe care parintii lor i-au ucis. Caci din cauza noastra Cristos s-a nascut intr-o iesle saraca, a trait in dispret si a murit pe o cruce!… E hanul si ieslea, e petrecerea si cercetarea. Oare tu unde vei fi in acest an?

„Pe cînd erau ei acolo, s-a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.”

Publicat în Fără categorie

Hanul si Ieslea

Vin Sarbatorile. E forfota mare. Oamenii alearga in sus si in jos sa-si impodobeasca locasurile, sa se asigure ca totul este din belsug in casele lor. Desigur ca e o mare Sarbatoare, o amintire a nasterii Mantuitorului omenirii. Cum sa nu te bucuri?

Cred ca intrebarea corecta este de ce sa te bucuri?… Milioane de oameni nici nu-L cunosc pe Cristos, dar sarbatoresc de nasterea Lui. In timp, lumea „civilizata” a ramas doar cu sarbatorile, nu si cu sensul lor. Astazi se discuta tot mai mult despre validitatea datei nasterii Domnului Isus. Probabil ca nu peste multa vreme, aceasta sarbatoare va fi pagana de tot si crestinii vor renunta la ea, ca data. Poate…

Oricum, in oras sunt globuri, la primarie un ursulet din lumini. Mergem cu colindul, oamenii vin, cum e obiceiul cu mere, prajituri, bomboane… In zonele unde oamenii sunt mai instariti vin si mai multe grupuri de colindatori.

Un timp in care toate hotelurile sunt pline, cand toti petrec si sunt in vacanta. Un timp de odihna si relaxare, distractie, forfota. Alergam sa aducem bradul, sa cumparam cele necesare impodobirii lui. Ne petrecem o gramada de timp sa ne gandim cum sa-i mai mintim si anul acesta pe copiii nostri cu privire la Mos Craciun. Ce sa spun… un Craciun in toata regula.

Desigur ca nici noi, crestinii nu ne lasam mai prejos. Avem mai multe programe, mai multe cantari, intalniri si revelioane. Sa fie bucurie multa, distractie, sa avem ce manca, sa fie frumos la biserica, sa merg sa stau sa am ce consuma.

Si bate ecoul de sute de ani, la usile noastre, intreband de un loc de poposire. E si astazi ca atunci, nimic nu s-a schimbat. Nimic nu s-a schimbat de anul trecut, de acum doi ani, de mii de ani. Cristos vine sa se nasca, dar oamenii nu au loc pentru El. Si se duce si astazi, la iesle.

In inimi e ieslea, dar in inimi sarace, in suflete goale si triste. In locuri de periferie, de batjocura. Cu casele noastre impodobite, cu atata bogatie pe mese, cu atata activitate si implicare in toate si in rand cu toti, am uitat sa ne prefacem intr-o iesle, caci acolo a mers Cristos. Caci oricum ar fi fost, lumea nu L-ar fi primit, caci El nu era din lume. Si astazi, cand vine, lumea cea multa nu-L primeste, chiar daca zice ca-L sarbatoreste.

Probabil ca si anul acesta vei trece si tu cu graba, pe langa aceasta Iesle. Vei alerga sa fii si tu la sarbatori, in centrul orasului. Acolo sunt cei multi, acolo sunt cei mari, acolo sunt bogatii, bucurie, activitate. Dar sunt si piepturi de iesle, si inimi cu paie, unde Cristos sa se nasca, in fiecare zi. Mai sunt.

Ganditi-va la insemnatatea ieslei si n-o impodobiti cum faceau preotii lui Israel cu mormintele proorocilor pe care parintii lor i-au ucis. Caci din cauza noastra Cristos s-a nascut intr-o iesle saraca, a trait in dispret si a murit pe o cruce!… E hanul si ieslea, e petrecerea si cercetarea. Oare tu unde vei fi in acest an?

„Pe cînd erau ei acolo, s-a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.”

Hanul si Ieslea

Vin Sarbatorile. E forfota mare. Oamenii alearga in sus si in jos sa-si impodobeasca locasurile, sa se asigure ca totul este din belsug in casele lor. Desigur ca e o mare Sarbatoare, o amintire a nasterii Mantuitorului omenirii. Cum sa nu te bucuri?

Cred ca intrebarea corecta este de ce sa te bucuri?… Milioane de oameni nici nu-L cunosc pe Cristos, dar sarbatoresc de nasterea Lui. In timp, lumea „civilizata” a ramas doar cu sarbatorile, nu si cu sensul lor. Astazi se discuta tot mai mult despre validitatea datei nasterii Domnului Isus. Probabil ca nu peste multa vreme, aceasta sarbatoare va fi pagana de tot si crestinii vor renunta la ea, ca data. Poate…

Oricum, in oras sunt globuri, la primarie un ursulet din lumini. Mergem cu colindul, oamenii vin, cum e obiceiul cu mere, prajituri, bomboane… In zonele unde oamenii sunt mai instariti vin si mai multe grupuri de colindatori.

Un timp in care toate hotelurile sunt pline, cand toti petrec si sunt in vacanta. Un timp de odihna si relaxare, distractie, forfota. Alergam sa aducem bradul, sa cumparam cele necesare impodobirii lui. Ne petrecem o gramada de timp sa ne gandim cum sa-i mai mintim si anul acesta pe copiii nostri cu privire la Mos Craciun. Ce sa spun… un Craciun in toata regula.

Desigur ca nici noi, crestinii nu ne lasam mai prejos. Avem mai multe programe, mai multe cantari, intalniri si revelioane. Sa fie bucurie multa, distractie, sa avem ce manca, sa fie frumos la biserica, sa merg sa stau sa am ce consuma.

Si bate ecoul de sute de ani, la usile noastre, intreband de un loc de poposire. E si astazi ca atunci, nimic nu s-a schimbat. Nimic nu s-a schimbat de anul trecut, de acum doi ani, de mii de ani. Cristos vine sa se nasca, dar oamenii nu au loc pentru El. Si se duce si astazi, la iesle.

In inimi e ieslea, dar in inimi sarace, in suflete goale si triste. In locuri de periferie, de batjocura. Cu casele noastre impodobite, cu atata bogatie pe mese, cu atata activitate si implicare in toate si in rand cu toti, am uitat sa ne prefacem intr-o iesle, caci acolo a mers Cristos. Caci oricum ar fi fost, lumea nu L-ar fi primit, caci El nu era din lume. Si astazi, cand vine, lumea cea multa nu-L primeste, chiar daca zice ca-L sarbatoreste.

Probabil ca si anul acesta vei trece si tu cu graba, pe langa aceasta Iesle. Vei alerga sa fii si tu la sarbatori, in centrul orasului. Acolo sunt cei multi, acolo sunt cei mari, acolo sunt bogatii, bucurie, activitate. Dar sunt si piepturi de iesle, si inimi cu paie, unde Cristos sa se nasca, in fiecare zi. Mai sunt.

Ganditi-va la insemnatatea ieslei si n-o impodobiti cum faceau preotii lui Israel cu mormintele proorocilor pe care parintii lor i-au ucis. Caci din cauza noastra Cristos s-a nascut intr-o iesle saraca, a trait in dispret si a murit pe o cruce!… E hanul si ieslea, e petrecerea si cercetarea. Oare tu unde vei fi in acest an?

„Pe cînd erau ei acolo, s-a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.”