Este experienta un test valid pentru adevar?

Despre ce adevar vorbim – despre realitatea existentiala in raport cu Dumnezeu, sau in relatie cu El, in ce-l priveste pe crestin. Astfel, ne intrebam daca experienta unui om, care se zice crestin, este sau nu un test valid pentru adevar, sau, daca experienta lui valideaza sau defineste adevarul.

In cartea sa, Charismatic Chaos, John MacArthur isi pune aceasta problema referindu-se la cateva situatii pe care alege sa le prezinte cititorului. Astfel, un personaj real, care traieste undeva in America, vinde ceea ce el numeste „fotografia lui Dumnezeu” cu vreo 10 dolari bucata, sugerand potentialului cumparator binecuvantari pe care aceasta le-ar putea aduce peste acesta. Fotografia a fost facuta de acel barbat dupa ce a fost chemat de Dumnezeu (dupa cum spune el in marturia lui) sa fotografieze rasaritul.

MacArthur citeaza parti din scrisori primite, prin care i se sugereaza sa renunte la studiu biblic si teologie in favoarea experientei. Este acesta un sfat bun? Este privita experienta ca fiind deasupra Scripturii de anumiti oameni? Ar trebui sa fie ea asa pentru toti crestinii?

Un altul a vizitat raiul pentru cateva zile, iar, pe drumul de intoarcere s-a intalnit cu sufletele a doua fete care au murit intr-un accident. Ele i-ar fi spus acestuia sa le asigure mama ca ele sunt in ceruri. Spre deosebire de apostolul Paul, acest om face descrieri ale cerului unde a fost. Iar exemplul nu e singular.

Altii sunt citati facand descrieri ale lui Isus (pe care l-ar fi vazut ei), atat fizice cat si de alta natura. Ce intaltime, ce culoare a parului si alte detalii – nu sunt ascunse de acesti vizitatori ai cerului. Unul a vazut in cer o camera cu parti ale corpului uman atarnand peste tot. Acele parti sunt, se pare, partile de care multi au nevoie, dar nu le iau prin credinta, fiind astfel pierdute.

Fictiunile prezentate in carte ca citate in toata regula sunt uneori foarte jignitoare la adresa lui Dumnezeu. In astfel de relatari apar informatii suplimentare, pe care nu ai cum sa le gasesti in Biblie. Detaliile sunt uneori date cu abundenta copilareasca de cei care vor sa fie crezuti.

Este evident ca astfel de pretentii nu pot fi acceptate. Dar, cum se face ca foarte multi oameni considera ca experienta poate fi un test valid pentru adevar? Daca exista extrem de multe exemple care pot fi date, prin care se poate vedea clar cum anumite experiente nu sunt decat niste iluzii obraznice, de ce extrem de multi oameni par sa le treaca cu vederea si sa continue sa sugereze infailibilitatea experientei?

Mai mult chiar, povestile spuse de unii, in lumea carismatica, devin standardul dorit de multi altii, care vor experiente asemanatoare, chiar daca sunt copilaresti si bizare.

Autorul sugereaza o tendinta in lumea carismatica in cautarea experientei vizitarii cerului. Un cer insa, care nu seamana cu cel descris pasager in Biblie si care nu se potriveste nici cu bunul simt comun cititorului obiectiv al acesteia. De exemplu milioane l-au auzit pe Richard Aby sugerand ca jertfa lui Cristos a fost pentru a genera un miros placut care sa ajunga in ceruri unde sa satisfaca nervul primar din craniul lui Dumnezeu, unul din cei doisprezece pe care si noi i-am avea.

Astfel de experiente precum si multe altele se constituie ca rezultat intr-un misticism pseudo-crestin.

„Objective data is usually discounted, so misticism derives it’s authority from within. Spontaneous feeling becomes more significant than objectiv fact. Intuition outweighs reason. An internal awarness supersedes external reality. As we shall see shortly, misticism is at the hearth of modern existentialism, humanism and even many forms of paganism – most notably Hinduism and it’s close ally, New Age phylosophy. Irational misticism is at the heart of the charismatic experience”(p.35, 36)

Dincolo de interactiunea cu experientele propriuzise, avem de a face cu aceasta alunecare spre misticism si irationalitate care, in context, conduce la substituirea subliminala a cunoasterii Scripturii cu experienta personala.

„Should we go to the Bible – or to the experiences of thousands of people? If we go to the people, we will have as many views as individuals and that is exactly what is happening throughout the charismatic movement today”(p.36)

Autorul MacArthur identifica doua abordari ale adevarului biblic: cea istorica, obiectiva si cea persoanala, subiectiva. Prima subliniaza actiunea lui Dumnezeu printre oameni asa cum este dezvaluita in Scriptura, iar a doua subliniaza experienta umana despre Dumnezeu. Cea de a doua abordare este caracteristica romano-catolicismului precum si metodologia penticostalismului istoric care a inceput o data cu secolul trecut.

Apostolul Petru, care a vorbit pentru prima data in alte limbi, a vindecat oameni si a profetit, care a avut experienta intalnirii cu Moise si Ilie alaturi de Cristos in trup de slava, scrie Bisericii:

„Şi avem, de asemenea, mesajul profetic demn de încredere, la care bine faceţi că luaţi aminte, pentru că este ca o lampă care luminează într-un loc întunecos, până când zorii şi steaua de dimineaţă vor răsări în inimile voastre. inainte de toate, trebuie să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu s-a născut din propria imaginaţie a cuiva. Căci nici o profeţie n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt.”[2 Petru 1: 19 – 21, NTR]

In traducerea Cornilescu – „si avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste…” MacArthur subliniaza sensul expresiei grecesti – „avem chiar cuvantul profetic care este chiar mai sigur”. „De asemenea”, „si mai tare” si „mai sigur” se refera la comparatie Cuvantului Vechiului Testament, la care se refera Petru, cu experienta pe care el insusi o are pe muntele „schimbarii la fata”. Apostolul Petru transmite Bisericii un mesaj clar – experienta nu este deopotriva cu Revelatia si nici mai inalta. Experienta apostolului, ca martor ocular al evenimentelor vietii lui Cristos in timpul lucrarii Sale (aproximativ trei ani), este una foarte importanta. Un studiu al NT releva aceasta. Dar apostolul se refera la VT ca fiind o autoritate mai puternica chiar decat marturia experientei proprii.

Astfel, orice experienta trebuie testata prin Cuvantul „facut si mai sigur”, al Scripturii. Adevarul revelat se face astfel etalon si test pentru experientele oamenilor si, fiindca este adevar absolut, poate judeca toate aceste experiente, fie ele ale oricarui om.

Publicat în Fără categorie

Haosul Carismatic

„Charismatic Chaos” este numele unei carti pe care tocmai o citesc, scrisa de John MacArthur; o carte care trateaza despre minuni si semne, vorbirea in limbi, evanghelia prosperitatii si a sanatatii, tele-evanghelism carismatic, raspunzand si la intrebarea importanta: „Mai vorbeste Dumnezeu astazi?”

Autorul se adreseaza miscarii care, in ultimul veac, a avut un impact asupra bisericii fara echivalent in istorie. Iata cateva subiecte pe care cartea le adreseaza:

– Este experienta un test valid al adevarului?
– Oare in prezent, mai da Dumnezeu revelatie directa?
– Profeti, fanatici sau eretici?
– Mai vindeca Dumnezeu astazi?
– Ce ar trebui sa gandim despre miscarea semnelor si minunilor?
– Promite Biblia sanatate si prosperitate?

Desi am primit promisiunea ca va fi tradusa in limba romana de o editura de la noi din tara, in acest an, traducerea nu a aparut inca. Am primit insa o editie in limba engleza (vezi foto). Voi aduce in atentia dvs. anumite aspecte, pe masura ca inaintez in citirea ei. Sa ne facem ordine in idei!

Publicat în Fără categorie

Este experienta un test valid pentru adevar?

Despre ce adevar vorbim – despre realitatea existentiala in raport cu Dumnezeu, sau in relatie cu El, in ce-l priveste pe crestin. Astfel, ne intrebam daca experienta unui om, care se zice crestin, este sau nu un test valid pentru adevar, sau, daca experienta lui valideaza sau defineste adevarul.

In cartea sa, Charismatic Chaos, John MacArthur isi pune aceasta problema referindu-se la cateva situatii pe care alege sa le prezinte cititorului. Astfel, un personaj real, care traieste undeva in America, vinde ceea ce el numeste „fotografia lui Dumnezeu” cu vreo 10 dolari bucata, sugerand potentialului cumparator binecuvantari pe care aceasta le-ar putea aduce peste acesta. Fotografia a fost facuta de acel barbat dupa ce a fost chemat de Dumnezeu (dupa cum spune el in marturia lui) sa fotografieze rasaritul.

MacArthur citeaza parti din scrisori primite, prin care i se sugereaza sa renunte la studiu biblic si teologie in favoarea experientei. Este acesta un sfat bun? Este privita experienta ca fiind deasupra Scripturii de anumiti oameni? Ar trebui sa fie ea asa pentru toti crestinii?

Un altul a vizitat raiul pentru cateva zile, iar, pe drumul de intoarcere s-a intalnit cu sufletele a doua fete care au murit intr-un accident. Ele i-ar fi spus acestuia sa le asigure mama ca ele sunt in ceruri. Spre deosebire de apostolul Paul, acest om face descrieri ale cerului unde a fost. Iar exemplul nu e singular.

Altii sunt citati facand descrieri ale lui Isus (pe care l-ar fi vazut ei), atat fizice cat si de alta natura. Ce intaltime, ce culoare a parului si alte detalii – nu sunt ascunse de acesti vizitatori ai cerului. Unul a vazut in cer o camera cu parti ale corpului uman atarnand peste tot. Acele parti sunt, se pare, partile de care multi au nevoie, dar nu le iau prin credinta, fiind astfel pierdute.

Fictiunile prezentate in carte ca citate in toata regula sunt uneori foarte jignitoare la adresa lui Dumnezeu. In astfel de relatari apar informatii suplimentare, pe care nu ai cum sa le gasesti in Biblie. Detaliile sunt uneori date cu abundenta copilareasca de cei care vor sa fie crezuti.

Este evident ca astfel de pretentii nu pot fi acceptate. Dar, cum se face ca foarte multi oameni considera ca experienta poate fi un test valid pentru adevar? Daca exista extrem de multe exemple care pot fi date, prin care se poate vedea clar cum anumite experiente nu sunt decat niste iluzii obraznice, de ce extrem de multi oameni par sa le treaca cu vederea si sa continue sa sugereze infailibilitatea experientei?

Mai mult chiar, povestile spuse de unii, in lumea carismatica, devin standardul dorit de multi altii, care vor experiente asemanatoare, chiar daca sunt copilaresti si bizare.

Autorul sugereaza o tendinta in lumea carismatica in cautarea experientei vizitarii cerului. Un cer insa, care nu seamana cu cel descris pasager in Biblie si care nu se potriveste nici cu bunul simt comun cititorului obiectiv al acesteia. De exemplu milioane l-au auzit pe Richard Aby sugerand ca jertfa lui Cristos a fost pentru a genera un miros placut care sa ajunga in ceruri unde sa satisfaca nervul primar din craniul lui Dumnezeu, unul din cei doisprezece pe care si noi i-am avea.

Astfel de experiente precum si multe altele se constituie ca rezultat intr-un misticism pseudo-crestin.

„Objective data is usually discounted, so misticism derives it’s authority from within. Spontaneous feeling becomes more significant than objectiv fact. Intuition outweighs reason. An internal awarness supersedes external reality. As we shall see shortly, misticism is at the hearth of modern existentialism, humanism and even many forms of paganism – most notably Hinduism and it’s close ally, New Age phylosophy. Irational misticism is at the heart of the charismatic experience”(p.35, 36)

Dincolo de interactiunea cu experientele propriuzise, avem de a face cu aceasta alunecare spre misticism si irationalitate care, in context, conduce la substituirea subliminala a cunoasterii Scripturii cu experienta personala.

„Should we go to the Bible – or to the experiences of thousands of people? If we go to the people, we will have as many views as individuals and that is exactly what is happening throughout the charismatic movement today”(p.36)

Autorul MacArthur identifica doua abordari ale adevarului biblic: cea istorica, obiectiva si cea persoanala, subiectiva. Prima subliniaza actiunea lui Dumnezeu printre oameni asa cum este dezvaluita in Scriptura, iar a doua subliniaza experienta umana despre Dumnezeu. Cea de a doua abordare este caracteristica romano-catolicismului precum si metodologia penticostalismului istoric care a inceput o data cu secolul trecut.

Apostolul Petru, care a vorbit pentru prima data in alte limbi, a vindecat oameni si a profetit, care a avut experienta intalnirii cu Moise si Ilie alaturi de Cristos in trup de slava, scrie Bisericii:

„Şi avem, de asemenea, mesajul profetic demn de încredere, la care bine faceţi că luaţi aminte, pentru că este ca o lampă care luminează într-un loc întunecos, până când zorii şi steaua de dimineaţă vor răsări în inimile voastre. inainte de toate, trebuie să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu s-a născut din propria imaginaţie a cuiva. Căci nici o profeţie n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt.”[2 Petru 1: 19 – 21, NTR]

In traducerea Cornilescu – „si avem cuvantul prorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste…” MacArthur subliniaza sensul expresiei grecesti – „avem chiar cuvantul profetic care este chiar mai sigur”. „De asemenea”, „si mai tare” si „mai sigur” se refera la comparatie Cuvantului Vechiului Testament, la care se refera Petru, cu experienta pe care el insusi o are pe muntele „schimbarii la fata”. Apostolul Petru transmite Bisericii un mesaj clar – experienta nu este deopotriva cu Revelatia si nici mai inalta. Experienta apostolului, ca martor ocular al evenimentelor vietii lui Cristos in timpul lucrarii Sale (aproximativ trei ani), este una foarte importanta. Un studiu al NT releva aceasta. Dar apostolul se refera la VT ca fiind o autoritate mai puternica chiar decat marturia experientei proprii.

Astfel, orice experienta trebuie testata prin Cuvantul „facut si mai sigur”, al Scripturii. Adevarul revelat se face astfel etalon si test pentru experientele oamenilor si, fiindca este adevar absolut, poate judeca toate aceste experiente, fie ele ale oricarui om.

Haosul Carismatic

„Charismatic Chaos” este numele unei carti pe care tocmai o citesc, scrisa de John MacArthur; o carte care trateaza despre minuni si semne, vorbirea in limbi, evanghelia prosperitatii si a sanatatii, tele-evanghelism carismatic, raspunzand si la intrebarea importanta: „Mai vorbeste Dumnezeu astazi?”

Autorul se adreseaza miscarii care, in ultimul veac, a avut un impact asupra bisericii fara echivalent in istorie. Iata cateva subiecte pe care cartea le adreseaza:

– Este experienta un test valid al adevarului?
– Oare in prezent, mai da Dumnezeu revelatie directa?
– Profeti, fanatici sau eretici?
– Mai vindeca Dumnezeu astazi?
– Ce ar trebui sa gandim despre miscarea semnelor si minunilor?
– Promite Biblia sanatate si prosperitate?

Desi am primit promisiunea ca va fi tradusa in limba romana de o editura de la noi din tara, in acest an, traducerea nu a aparut inca. Am primit insa o editie in limba engleza (vezi foto). Voi aduce in atentia dvs. anumite aspecte, pe masura ca inaintez in citirea ei. Sa ne facem ordine in idei!

Haosul Carismatic

„Charismatic Chaos” este numele unei carti pe care tocmai o citesc, scrisa de John MacArthur; o carte care trateaza despre minuni si semne, vorbirea in limbi, evanghelia prosperitatii si a sanatatii, tele-evanghelism carismatic, raspunzand si la intrebarea importanta: „Mai vorbeste Dumnezeu astazi?”

Autorul se adreseaza miscarii care, in ultimul veac, a avut un impact asupra bisericii fara echivalent in istorie. Iata cateva subiecte pe care cartea le adreseaza:

– Este experienta un test valid al adevarului?
– Oare in prezent, mai da Dumnezeu revelatie directa?
– Profeti, fanatici sau eretici?
– Mai vindeca Dumnezeu astazi?
– Ce ar trebui sa gandim despre miscarea semnelor si minunilor?
– Promite Biblia sanatate si prosperitate?

Desi am primit promisiunea ca va fi tradusa in limba romana de o editura de la noi din tara, in acest an, traducerea nu a aparut inca. Am primit insa o editie in limba engleza (vezi foto). Voi aduce in atentia dvs. anumite aspecte, pe masura ca inaintez in citirea ei. Sa ne facem ordine in idei!

Pe cine prigonesc prigonitorii?

Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblînd pe Calea credinţei, atît bărbaţi cît şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

Saul si-a dat acceptul ca Stefan sa fie lapidat. Iata-l din nou in prim plan, in Fapte 9 cand incepe o calatorie lunga pana la Damasc, unde vroia sa loveasca in cei care traiau pentru Dumnezeu prin credinta in Cristos Isus.

Este semnificativ cum acest Saul ii avea ca tinta pe cei care umblau pe calea credintei. Pe cei care erau pe aceasta cale. Nu pe vorbareti, nu pe cei care azi erau, maine nu. Ci, pe cei care, fie barbati, fie femei, chiar traiau pe calea credintei, chiar mergeau pe ea, chiar erau pe ea.

Iata ca aceasta se vede si din afara. Daca apostolul Ioan ne arata foarte clar ca cei care umbla in adevar pot sa fie recunoscuti de altii care umbla precum ei (2 Ioan), Luca sugereaza ca si cei din afara pot sa recunoasca un credincios adevarat (nu prin comparatie a valorii de a fi, ci prin urmarirea trairii, a faptelor).

Apoi, iata spre cine se indreapta prigoana – spre cei care traiesc intru Cristos. Pe cei care sunt pe cale, pe cei care alearga inainte, pentru premiul chemarii ceresti. Caci, cei care traiesc cu evlavie in Cristos trebuie sa fie prigoniti. Este o realitate naturala a faptului de a fi credincios.

Si atunci, daca stim aceste lucruri, sa privim cu intelepciune cand suntem prigoniti in vreun fel, considerandu-ne haruiti sa avem acest privilegiu bun, din partea Celui care le stie toate si le randuieste si ingaduie dupa buna placere a voii Sale.

Sa ne rugam pentru frati atunci cand sunt prigoniti, mai degraba sa rabde ispita, sa sufere lovirea, sa primeasca cu intelepciune progonirea.

Apoi, inteleg ca prigoniti sunt si barbatii si femeile, in aceeasi masura, daca sunt gasiti ca-si duc traiul pe calea credintei, pe drumul asemanarii cu Cristos. Aceasta ma face sa cuget la importanta dedicarii pentru Cristos, atat a barbatilor cat si a femeilor. Iata ca identitatea traita si nu „partea” nasterii firesti iti aduce privilegiul de a fi prigonit pentru o viata traita cu adevarat pentru Dumnezeu.

Barbati sau femei se pot ridica din orice generatie – oameni care sa traiasca pentru Dumnezeu cu adevarat. Va incurajez dragi prieteni sa traiti din toata inima pentru Acela care ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi. Slavit sa fie Tatal ceresc atunci cand veti primi oportunitatea onorabila de a suferi pentru numele pe care-l purtati.

Calatoriti onorabil pe calea credintei!

Publicat în Fără categorie

Pe cine prigonesc prigonitorii?

Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblînd pe Calea credinţei, atît bărbaţi cît şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

Saul si-a dat acceptul ca Stefan sa fie lapidat. Iata-l din nou in prim plan, in Fapte 9 cand incepe o calatorie lunga pana la Damasc, unde vroia sa loveasca in cei care traiau pentru Dumnezeu prin credinta in Cristos Isus.

Este semnificativ cum acest Saul ii avea ca tinta pe cei care umblau pe calea credintei. Pe cei care erau pe aceasta cale. Nu pe vorbareti, nu pe cei care azi erau, maine nu. Ci, pe cei care, fie barbati, fie femei, chiar traiau pe calea credintei, chiar mergeau pe ea, chiar erau pe ea.

Iata ca aceasta se vede si din afara. Daca apostolul Ioan ne arata foarte clar ca cei care umbla in adevar pot sa fie recunoscuti de altii care umbla precum ei (2 Ioan), Luca sugereaza ca si cei din afara pot sa recunoasca un credincios adevarat (nu prin comparatie a valorii de a fi, ci prin urmarirea trairii, a faptelor).

Apoi, iata spre cine se indreapta prigoana – spre cei care traiesc intru Cristos. Pe cei care sunt pe cale, pe cei care alearga inainte, pentru premiul chemarii ceresti. Caci, cei care traiesc cu evlavie in Cristos trebuie sa fie prigoniti. Este o realitate naturala a faptului de a fi credincios.

Si atunci, daca stim aceste lucruri, sa privim cu intelepciune cand suntem prigoniti in vreun fel, considerandu-ne haruiti sa avem acest privilegiu bun, din partea Celui care le stie toate si le randuieste si ingaduie dupa buna placere a voii Sale.

Sa ne rugam pentru frati atunci cand sunt prigoniti, mai degraba sa rabde ispita, sa sufere lovirea, sa primeasca cu intelepciune progonirea.

Apoi, inteleg ca prigoniti sunt si barbatii si femeile, in aceeasi masura, daca sunt gasiti ca-si duc traiul pe calea credintei, pe drumul asemanarii cu Cristos. Aceasta ma face sa cuget la importanta dedicarii pentru Cristos, atat a barbatilor cat si a femeilor. Iata ca identitatea traita si nu „partea” nasterii firesti iti aduce privilegiul de a fi prigonit pentru o viata traita cu adevarat pentru Dumnezeu.

Barbati sau femei se pot ridica din orice generatie – oameni care sa traiasca pentru Dumnezeu cu adevarat. Va incurajez dragi prieteni sa traiti din toata inima pentru Acela care ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi. Slavit sa fie Tatal ceresc atunci cand veti primi oportunitatea onorabila de a suferi pentru numele pe care-l purtati.

Calatoriti onorabil pe calea credintei!