Acasă »

Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[2]

Articolul nehotarat folosit in traducerea „credinta” este important. In limba greaca exista un cuvant separat pentru acest articol. Daca traducem in engleza, pentru a sublinia ideea, formularea arata astfel: „the faith”, iar eu am subliniat articolul.

In greaca formularea este specifica modului in care este constituita limba sintactic. Se aseamana cu limba engleza. Din nou, pentru usurinta intelegerii textului grecesc, voi reda in limba engleza modul in care se constituie expresia unde apare si „credinta” despre care vorbim:

„Fight for the once-for-all-delivered-to-the-saints faith”

Asa este si in limba greaca, unde articolul apare la inceputul expresiei, iar substantivul la sfarsit. In limba romana articolul se uneste cu substantivul si constituie forma „credinta”.

Revenind, atat articolul cat si substantivul sunt la dativ. Este vorba despre dativ de avantaj (dative of advantage), care indica insemnatatea: „in beneficiul…”, „in interesul…” (pentru). Modul cum este tradus in limba noastra acest pasaj pastreaza sensul real original: „sa luptati pentru credinta data sfintilor…”.

Aceasta observatie ma face sa ma intreb ce beneficiu ar putea avea credinta? In context, dupa cum vom vedea abordand si celelalte expresii din acest verset, credinta nu este produsul vreunei actiuni realizate de om. Asa ca omul nu poate sa aduca niciun beneficiu credintei. Ea este de la inceput „credinta”.

Intervine in discutie si aspectul istoric. Cu siguranta ca trebuie sa fim constienti de faptul ca invataturile despre care Iuda vorbeste atunci cand spune „credinta” au fost revelate progresiv. Dar aceasta nu inseamna deloc ca credinta a fost realizata progresiv. Aceste invataturi au fost de la inceput in planul lui Dumnezeu si sunt in fapt adevarul pe care Dumnezeu ni l-a descoperit noua, oamenilor. Aspectul istoric trebuie, asadar, inteles foarte bine, pentru a nu ne deruta.

Revenind la formularea „pentru credinta”, intelegem ca beneficiul nu este al credintei, ci al nostru, al celor care avem credinta. Stim ca avem credinta fiindca Iuda spune „credinta data sfintilor…”.

Aici intervine factorul subiectiv. Chemarea noastra nu este sa realizam „credinta”. Noi nu suntem chemati sa o completam (cum cred unii, prin profetii „proaspete” etc). Noi nu suntem chemati sa fim co-laboratori cu Dumnezeu pentru realizarea unui produs finit denumit „credinta”. Noi nu am contribuit si nici nu putem contribui cu nimic la aceasta credinta. Ea a fost data asa cum este, inca de la inceput. In momentul in care Iuda isi scrie epistola, aceasta era deja ceva clar pentru primii crestini. Dar ce trebuie sa facem noi pentru credinta? Sa luptam pentru ea!

Noi trebuie sa pazim credinta. Noi trebuie sa traim credinta. Noi trebuie sa nu negociem credinta. Noi trebuie sa dam mai departe credinta asa cum a fost ea data. Noi trebuie sa tinem credinta corespunzator. Cu alte cuvinte, noi trebuie sa depunem efort pentru a ne raporta corect, din toate punctele de vedere la aceasta credinta obiectiva.

Fiecare cu credinta lui. Astazi sunt proiecte inter-confesionale, o incercare de a lega „credintele”, spre pace, armonie, bunastare, fericire, euforie… Scriptura ne invata altceva: diavolul v-a ataca exact credinta pe care am primit-o. Nu ca ar putea-o ataca pe ea, ci ne ataca pe noi, la nivelul credintei. Esential de inteles.

O, da, diavolul ataca si credinta, asa cum a fost ea revelata. De unde si atacurile asupra istoricitatii Domnului Isus, criticismul biblic care doreste murdarirea autenticitatii Scripturii si alte asemenea eforturi fara rezultat (precum evolutia). Zic fara rezultat in sensul ca, evident, credinta tot ramane, asa cum este. Dar, ramane ea aceeasi in viata ta dupa atacul diavolului? Stii cat este diavolul de siret? Pavel stia atunci cand le scrie corintenilor:

„Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Cristos.” {2 Corinteni 11: 3; de citit si vrs. 4)

Sarpele a amagit-o pe Eva reusind sa relativizeze Cuvantul lui Dumnezeu de atunci. Mare atentie, fratilor. Vorbim despre chestiuni importante si grave in acelasi timp. Nu ne putem permite sa ne purtam oricum cu privire la credinta. Trebuie sa ne pese de credinta. Sa ne luptam pentru ea.

Ma gandesc acum, in acest context, la ecumenism. Ma gandesc la carismatism (in speta valul al treilea). Avem printre noi promotorii acestor „miscari”. Sunt foarte trist din acest motiv, dar daca ne pare rau nu rezolvam problema. Cand trecem pe langa un om flamand si simtim compasiune, nu-l hranim prin aceasta, nu?

Atunci, ce-i de facut? „… sa luptati pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”. Amin!

Voi continua despre credinta despre care vorbeste Iuda referindu-ma la faptul ca credinta a fost „data” si la faptul ca credinta a fost data „odata pentru totdeauna”. Aceste doua cuvinte/expresii sunt esentiale, fiind si ele obiective in economia versetului 3.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s