Acasă » Articole » Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[3]

Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[3]

Sa revedem pasajul din Iuda 3, de data aceasta in traducerea Cornilescu:

„Preaiubitilor, pe cand cautam cu tot dinadinsul sa va scriu despre mantuirea noastra de obste, m-am vazut silit sa va scriu ca sa va indemn sa luptati pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”

Al doilea element obiectiv al pasajului este exprimat prin formularea „care a fost data”. Credinta aceea unica, despre care am vobit pana acum „a fost data”. Ce insemneaza aceasta? Iata cateva implicatii ale acestui fapt:
– daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a descoperit-o;
– daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a cautat-o;
– daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a inventat-o;
– implicarea omului in ce priveste credinta nu exista;

Iata, asadar, cum aceasta exprimare „a fost data” subliniaza mai mult obiectivitatea credintei, dar si modul in care a ajuns aceasta credinta o realitate pentru om. Dupa cum am aratat si in alt articol, MacArthur face referire la acest cuvant (in greaca este vorba despre un singur cuvant):

„Also important in Jude 3 is the word ‘delivered’. In the Greek it is an aorist passive participle, which in this context indicates an act completed in the past with no continuing element. In this instance the passive voice means the faith was not discovered by men, but given to men by God”
„Deasemenea, important in Iuda 3 este cuvantul ‘data’. In greaca este vorba despre un aorist pasiv participiu, care in acest context indica o actiune incheiata in trecut fara niciun element de continuitate. In aceasta instanta partea pasiva insemneaza ca credinta nu a fost descoperita de om, ci data omului de Dumnezeu”

Robertson puncteaza faptul ca aceasta aparitie este prima aparitie in aceasta forma gramaticala a cuvantului παραδίδωμι (paradidomi), care insemneaza a fi adus inainte, a fi predat, a transmite si ofera urmatoarele referinte pentru a fi studiate, in privinta acestui cuvant si a insemnatatii lui: 2 Petru 2: 21; 2 Tesaloniceni 2: 15; 1 Corinteni 11: 2; 1 Timotei 6: 20.

In 2 Petru este vorba despre cei care au primit odata cunoasterea adevarului, dar care s-au intors de la poruncile sfinte care le-au fost transmise. Ne punem intrebarea: cum au fost transmise. 2 Tesaloniceni ne arata ca fie prin viu grai, fie prin epistolele scrise de catre cei cu autoritate. Aceasta formulare de aici este la randul ei importanta. Ea ne arata ca fie ce spuneau, fie ce scriau, cei care aveau o atare autoritate transmiteau aceleasi valori, invataturi. Astfel ca, daca avem fie o inregistrare audio, fie scrierile, nu mai avem nevoie de cealalta. Ei bine, avem scrierile. Iar acestea contin ceea ce contineau si invataturile prin viu grai.

Aceste precepte, sau traditii sfinte, sau invataturi care au constituit credinta, trebuiau sa fie tinute asa cum au fost date. Apostolul Pavel, pe cand ii scrie lui Timotei, la sfarsitul vietii sale, mentioneaza: „am pazit credinta”. Cand le scrie corintenilor, in prima epistola, 11: 2, apostolul Pavel arata cum acestia tineau invataturile primite de la el „intocmai” cum le-au primit de la el. Lui Timotei ii scrie si-i porunceste sa pazeasca ceea ce i s-a incredintat, referindu-se, evident, la invataturile credintei.

Deci, Iuda ne spune clar ca aceasta credinta, in sensul invataturilor care o compun, a fost data fara ca omul sa faca ceva (el participa pasiv) pentru aceasta. Credinta a fost data de Dumnezeu, evident. Omul nici macar nu o putea cauta, fiindca nu stia ce sa caute. Si, chiar daca ar fi gasit-o, filosofic vorbind, ar fi putut stii despre ce este vorba? Iata cat de important este faptul ca aceasta credinta „a fost data”.

Faptul ca ea a fost data si ca poate fi data mai departe, clarifica mai multe ce inseamna lupta pentru credinta, cand Iuda spune „sa va lupati pentru credinta, care a fost data…” Iuda cheama la o lupta in asa fel incat credinta sa ramana asa cum a fost data de Dumnezeu sfintilor, atunci cand a fost data. Aceasta presupune ca invataturile credintei sa ramana asa cum sunt, sa fie transmise mai departe nealterat.

Intelegand acest fapt, intelegem si mai bine cat de importanta este Scriptura. Noul Testament contine pentru noi acele invataturi care cuprind realitatea credintei, pe care trebuie sa o avem si pe care trebuie sa o dam mai departe. Ideea de a face aceste invataturi relevante pentru o societate este absurda in acest context. Invataturile trebuie pastrate si date mai departe asa cum au fost primite.

Ne referim aici la litera legii, sau la spiritul legii? Ne referim la invataturi. Invataturile sunt exprimate in litera si pastrate pentru noi. Nu avem spatiul necesar aici sa aratam prin cate a trecut NT ca sa ajunga la noi, dar este o extraordinara lucrare a lui Dumnezeu si aceasta. Invataturile sunt pline de duh, de realitate, atunci cand sunt intelese si traite prin lucrarea Duhului Sfant, manifestata in si prin Biserica.

Faptul ca credinta „a fost data” este, asadar, semnificativ. Dar, oare s-a pierdut ceva? Oare noi astazi putem sa fim siguri de autenticitatea invataturilor? Cu siguranta ca exista o intreaga panorama pentru un raspuns la o astfel de intrebare. Dar, Iuda 3 mai are pentru noi un element important: „odata pentru totdeauna”. Dumnezeu s-a asigurat ca, in momentul in care a dat credinta (ca suma de invataturi, ca intreg al invataturilor necesare credintei), s-a stiut ca aceasta credinta a fost data „odata pentru totdeauna”.

Despre implicatiile acestui fapt, intr-un post viitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s