Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[6]

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Aceste metafore folosite de Iuda descriu lucrarea si caracterul oamenilor neevlaviosi in contextul fratietatii sau al bisericii locale.

1. Niste stanci ascunse

Si apostolul Petru foloseste cadrul acesta, al unor oameni neevlaviosi care se ospateaza in mijlocul credinciosilor: „Ca niste intinati si spurcati, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cand ospateaza impreuna cu voi” (2: 13). In acest pasaj de aici, Petru foloseste cuvantul: σπἶλοι (spiloi); iar Iuda, in epistola sa, foloseste σπιλάδες (spilades). Practic sunt doua cuvinte (spilos, spilas). Cel folosit de Iuda inseamna practic un varf de stanca in mare, fie iesit inafara, fie sub apa. Ideea pe care o descrie aceasta metafora este aceea de pericol. Stancile acestea din mare pot fi un pericol pentru marinari. Tot asa, stancile din biserici, ascunse, sunt un pericol pentru credinciosii adevarati.

Fiind niste stanci ascunse, cum ar putea credinciosii sa-i ocoleasca? In primul rand, chiar existenta acetui verset in Scriptura, obliga crestinii sa fie atenti cu cine se insotesc. Cu adevarat ca sunt niste stanci ascunse, dar comparatia aceasta este folosita pentru a ni se spune despre pericolul pe care-l reprezinta, daca nu sunt ocoliti, daca suntem indiferenti fata de ei. Nu ni se ofera aceasta comparatie ca sa ni se sugereze ca nu putem sa-i cunoastem. Putem sa-i cunoastem, sau cel putin tendintele inspre o astfel de stare, din ceea ce ni se spune despre aceste „stanci” (colturi de stanci).

Iuda (cat si Petru), leaga activitatea acestor oameni de „mesele de dragoste”. Este vorba despre agapele crestine. Deci, nu-i veti gasi la rugaciune pe genunchi (de obicei), sau staruind in post si fapte bune, nestiind stanga ce face dreapta. Dar unde? La mesele de dragoste. La mese. Cati vin la rugaciune si cati vin la o masa de dragoste? Cati vin la o iesire (1 Mai, revelion etc) si cati vin la rugaciune seara? Cati tineri vin la onomastici si cati se implica jertfitor in slujire? Cati crestini sunt prezenti la agapele lor si cati sunt prezenti la a plange cu cei ce plang?

Odata cu masa, ne gandim la mancare. Si, despre acesti oameni ni se spune ca se dau de gol fiindca „se ospateaza fara rusine” si „se indoapa de-a binelea”. In timp ce credinciosii au o „masa de dragoste”, acesti oameni au „ospat”. Fratii iubesc, ei „se indoapa”. Mesele de dragoste se numesc „agape”, cuvant legat direct de Dumnezeu si lucrarea Sa mantuitoare, implicand jertfire de sine, slujire, daruire. In opozitie cu aceste valori sta ospatul, imbuibarea, grija excesiva de sine, egoismul…

Probabil astfel de oameni pot fi scosi la iveala printr-o traire duhovniceasca. Consecinta a umblarii in evlavie este si incapacitatea unora de a face la fel, rascoala si plecarea din mijlocul credinciosilor. Dar o lupta pe care ei o duc este deturnarea drumului unei biserici, a credinciosilor. Niste stanci ascunse sunt un real pericol pentru vasele care transporta pasageri pe mare. Sunt ascunse, dar nu imposibil de gasit si ocolit. Nimeni nu arunca in aer stancile din mare, sa treaca vaporul. Pur si simplu, se ocolesc.

Anunțuri

Cum sa stii cine este neelvavios in Biserica[5]

Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
(Iuda 1: 10 – 11)

Formularea „acestia, dimpotriva” descrie o atitudine impotrivitoare pildelor din lumea veche si invataturii adusa de acestea; o traire gresita si rea chiar daca Mihail, arhanghelul (sau altii) au avut acel respect pentru Dumnezeu cuvenit.

Ei:
– batjocoresc ce nu cunosc;
– se pierd singuri in ceea ce stiu din fire (ca dobitoacele fara minte).

Este puternica antiteza dintre Mihail, care stia prea bine cu cine are de-a face si acesti oameni care se raporteaza intr-un anume fel la ce „nu cunosc”. El, Mihail, nu a indraznit sa rosteasca o judecata de ocara fata de diavolul, caruia ii stia soarta si pedeapsa vesnica a focului iadului pregatit de Dumnezeu, fiindca se raporta corect la Dumnezeu. Oamenii neevlaviosi, dimpotriva, indraznesc sa vorbeasca nu doar intr-o asemenea situatie, ci chiar atunci cand habar nu au despre ce este vorba – in ce nu cunosc.

Si nu vorbesc oricum – batjocoresc. Isi bat joc, iau in deradere, denigreaza, injosesc, vorbesc in bataje de joc, in doi peri, spun vorbe usoare (fara valoare), dar grele (care lovesc greu). Asa sunt oamenii neevlaviosi – paziti-va de ei.

Un animal se poate indrepta spre moarte fara s-o simta. O pasare alearga spre cursa ei, fara sa stie ca sageata ii va strapunge ficatul. Un bou merge cum stie el, drept inainte, fara sa stie ca i s-a pregatit moartea. Fiindca, mai multa minte nu au. Nu au minte pentru a se feri de aceste lucruri. Intelepciunea este departe si de aceia care vorbesc in bataie de joc despre ceea ce nu cunosc, care rad despre ce nu stiu. A rade cu privire la anumite persoane, a desconsidera valorile ceresti… sunt toate din categoria despre care vorbeste Scriptura.

Mergand pe aceasta cale tine de firesc, este o calatorie bazata pe capacitatea firii, pe o intelepciune fireasca, draceasca. Si, incurcati intr-o intelepciune a firii, oamenii acestia se pierd singuri in ceea ce stiu. Cred ca e clar ca drumul acesta nu este de parcurs. Nici o clipa nu e de stat pe el.

De ce fac ei ceea ce fac? Pentru ca e logic, e argumentat. Dar cu o intelepciune a firii. In mintea omului e intelepciune pura, dar pe cantarul lui Dumnezeu gunoi de lepadat. Intr-o lume post moderna exista pericolul ca intelepciunea omeneasca sa patrunda in biserici. Intr-o vreme cand credinciosii din multe locuri se roaga pentru o trezire spirituala, exista pericolul ca aceasta trezire sa fie de la oameni si nu de la Dumnezeu. Este esential sa fim treji si sa veghem, in primul rand pentru sufletul nostru, fiind stransi legati de Cuvantul Domnului. „Caci, ce intelepciune au ei?”

Cum se pierd singuri, astfel incat este „vai de ei”:
– urmeaza calea lui Cain;
– se arunca in ratacirea lui Balaam;
– pier intr-o rascoala ca a lui Core

Calea lui Cain este una de indepartare de Dumnezeu. Cain a adus o jertfa neplacuta Domnului, apoi, si-a omorat fratele bazandu-se pe increderea acestuia de a iesi cu el la camp, apoi a sfarsit sa fuga de fata Domnului in tara Nod (fuga). Este o cale a sangelui. El l-a nascut pe Lameh, care i-a urmat exemplul si care si-a luat mai multe sotii. Din samanta lui s-au nascut oameni firesti, care nu l-au cautat pe Dumnezeu. Genealogiile din VT ne atesta acest fapt.

Frate drag, pe ce cale esti? Te-ai intrebat vreodata ce anturaj ai? Pentru ca trebuie sa fii atent – „prietenul” tau te poate atrage spre un loc unde sa te „omoare”. Calea lui Cain nu-i de urmat. Vezi ce-a facut Abel, Set, Enoh, Noe…

Atentie – o jertfa a adus si Abel, o jertfa a adus si Cain, dar Domnul n-a privit cu placere la jertfa lui Cain, ci doar spre cea a lui Abel. Sunt multe miscari astazi si multe jertfe imitatoare, multe „forme” de inchinare. Atentie la viata de credinta prin care suntem chemati sa aducem lui Dumnezeu trupurile noastre, ca o jertfa vie, sfanta, placuta.

Indiferent ca esti fata sau baiat, gandeste-te ca-i aduci lui Dumnezeu o jertfa a trupului tau. E al Sau, oricum. Da-i-L lui Dumnezeu intreg, asa cum se cuvine, curat si sfant, nepangarit nici cu taieturi, gauri, impunsaturi, picturi, dar nici cu lascivitate, curvie, atingeri senzuale si alte astfel de animozitati.

Ratacirea lui Balaam este urmarea unei inimi care iubeste castigul mai mult decat Cuvantul Domnului. Amaraciunea pe care o gasesc in aceasta pilda este ca Dumnezeu i-a spus lui Balaam sa se duca, dupa ce a vazut ca acesta Il mai intreaba odata, macar ca stia bine voia Lui. Iubirea aceasta de bani, cate rele nu naste. Ce radacina puternia, inconjurata de apa si hrana, mereu proaspata si lucrand raul. De ce te-ai rataci de pe calea cea buna pentru niste valori omenesti?

Omenescul, firescul din bogatie, in sine, ar trebui sa nu atraga o inima plina de valori ceresti, duhovnicesti. Cat costa astazi un divort? Cat costa o noapte cu o curva? Cat costa o „lucrare” fara Dumnezeu. Cat mai costa dreptul de intai nascut astazi? Ce mai poti cumpara pe cateva mandragore? Cat de usor se inghesuie astazi liderii bisericilor sa primeasca banii statului, banii aceia care „ne rezolva toate problemele”…

Dar, tu, preaiubitule frate, alte valori sa te insoteasca! Umblarea cu Cristos nu trece pe calea lui Cain, nu ajungi traind cu Domnul in fiecare zi, pe cararile ratacirii lui Balaam.

Iuda scrie preiubitilor frati si, are pentru credinciosii duhovnicesti o chemare aleasa. Va fi o mare placere sa scriu si despre „dar voi preaiubitilor…”, cand voi termina aceasta serie de articole.

Rascoala lui Core… O incercare de uzurpare a autoritatii. Trebuie citita aceasta experienta, neaparat. De aceea voi pune textul biblic mai jos:

Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, toţi trei fiii lui Ruben. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat, şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ. A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege. Iată ce să faceţi: Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui. Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul, va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!” Moise a zis lui Core: „Ascultaţi, dar, copiii lui Levi! Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba Cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi? V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia! De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?” Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim. N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!” Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia din ei.” Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta, mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron. Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.” Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa Cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron. Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa Cortului întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.” Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!” Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el. A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.” Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor. Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul; dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor –atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.” Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării. Tot Israelul, care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!” Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. Domnul a vorbit lui Moise şi zis: „Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite. Cu cădelniţele acestor oameni, care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel. Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului. Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!” Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe când îşi îndreptau privirile spre Cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului. Atunci Moise şi Aaron au venit înaintea Cortului întâlnirii. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ; şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.” Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării, şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat. Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Aaron s-a întors la Moise, la uşa Cortului întâlnirii. Urgia încetase.
(Num 16:1-50)

S-au rasculat impotriva lui Moise. Au crezut ca toti sunt chemati la aceeasi slujba. Se vroiau pe ei in pozitii inalte. Si… au pierit. Dar Moise, cand i-a vazut, s-a aruncat cu fata la pamant. Ce diferenta… Oamenii neevlaviosi sunt uzurpatori de autoritate, care cauta sa rapsteasca. Orice ar face cel pus in autoritate, nu e bine. E mereu ceva de comentat. Nu neaparat cu sens, dar sa fie. O grosolana grandomanie impotrivitoare stapanirii randuite de Dumnezeu.

Asa se face ca se pierd anumiti oameni, chiar de prin adunarile sfintilor. Feriti-va de astfel de oameni… „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”

Gandeste-te la realitatea zguduitoare si schimba-ti inima

Zilele acestea, un frate scump a fost chemat de Dumnezeu Acasa. Vestea a fost zguduitoare pentru mine, care nu am avut o relatie prea apropiata cu el. Oare ce impact a avut asupra celor apropiati? Totusi, pentru mine un frate in Domnul e mai mult decat un prieten. Inteleg ca cele mai inalte relatii sunt cele in Domnul.

Stari si simtaminte diferite

Venisem de la serviciu, cand cineva a sunat la interfon. Cautam ceva in Proverbe, a raspuns sotia. Era Ghita, un frate si prieten mai vechi. Nu a fost niciodata la noi, dupa ce ne-am casatorit. Am ramas surprinsi sa-l vedem. Avea in mana o invitatie, pe care ne-a dat-o cu drag. Era bucuros – o invitatie la nunta. A lui.

Nu peste mult timp o alta veste ne-a ajuns si pe noi. A murit fratele Liviu. Un frate drag, multe de spus, dar nu aici.

In aceeasi zi, o veste de nunta, o veste de moarte. O voce tremurand de emotia bucurie si o voce tremurand de emotia suferintei. Viata omului… ce e ea? Ce repede trece. Bucuria trecatoare… ajunsa din urma de suferinta. Moartea e o despartire care, insa, nu trece.

Cu sufletul tau, omule, ce faci? Ca toate trec si revin. Dar, moartea, cine o mai intoarce? Si cum nu ti-ai dori sa mai fie omul acela pe care-l plangi, trupul acela din sicriu – cum nu ai dori sa fie iar insufletit?

Divortul si moartea

Aveam in minte zilele astea problema divortului. E o problema reala, trista si dureroasa.

Aseara, vorbind cu doi baieti, dupa intalnirea de partasie frateasca la priveghi, un gand ne-a cercetat. Cum nu ar vrea sotia fratelui Liviu sa-si revada sotul in viata. Cum nu ar vrea sa fie iar printre ei, sa-si conduca si pe mai departe familia… O, cum nu ar vrea. Dar, cum a sucit pacatul mintile altora, care doresc divortul. Ce discrepanta uriasa. Unul ar plati sa nu mai aiba partener de viata, ii vorbeste cu ura, il respinge, il vorbeste de rau. Altul ar dat toate averile si ar renunta la orice, dar sa mai fie in viata sotul… sotia… tatal… fratele…

Si divortul si moartea e despartire. Amandoua s-au nascut din cauza pacatului. Dar unul e ales de om, impotriva vointei lui Dumnezeu; celalat e ales de Dumnezeu, indiferent ce zice omul. Primul se naste dintr-un plan rau, al doilea e implinirea vointei bune a lui Dumnezeu. Dumnezeu uraste despartirea in casatorie, dar ce scumpa este inaintea Lui moartea celor iubiti de El… Amandoua provoaca suferinta. Unul aduce o durere nepasatoare, dar bine e sa fii intr-o casa de jale, pentru a te intelepti. Divortul lasa copii fara parintii care le traiesc; iar moartea ii lasa fara parintii care nu mai sunt de acum… Divortul e o trecere dinspre Dumnezeu spre lume, moartea pentru sfinti este o trecere dinspre lume spre Dumnezeu. Divortul pune in spate cuvantul „acasa”, dar moartea sfintilor pune acest cuvant in perspectiva. Cand divorteaza parintii, copiii isi doresc sa nu fie ca ei, cand cresc; dar cand copiii lui Dumnezeu mor, copiii lor isi doresc sa fie si ei, intr-o zi, Acasa cu tata, cu mama… Si cate altele…

Omul neintelept si omul intelept

De ce omul nu vrea sa se intoarca la Dumnezeu cata vreme e soare? De ce intinde coarda pana se face vreme rea? De ce s-ar pocai toti, dar sa se intoarca din morti persoana iubita? De ce asteptam pana aici? De ce ne cercetam doar cand Dumnezeu ne loveste crunt?

E o buna ocazie sa invatam sa-L cautam pe Dumnezeu ziua, pana nu vine noaptea; in lumina, pana nu vine intunericul; in bine, pana nu vine raul. Cand cel iubit ne vorbeste despre Dumnezeu si nu-l ascultam, vremea trece, poate omul moare si cum nu ne-am dori sa-l mai auzim spunandu-ne de cer, de viata vesnica… cum nu l-am asculta acum. Dar e prea tarziu, s-a dus. In acelasi timp, daca asa stau lucrurile, e o buna ocazie sa implinim voia lui Dumnezeu. Poate e ultima sansa. Poate dandu-si duhul, acel om a strigat mut: „POCAITI-VA!”

Nu vezi tu bunatatea si harul lui Dumnezeu, care te indeamna la pocainta, care a ingaduit sa mai moara un om de bine, ca altora sa li se mai ofere odata posibilitatea mantuirii prin auzirea Evangheliei?

Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[4]

Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.
Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1: 8, 9)

Expresia „oamenii acestia” arata ca este vorba despre aceiasi de pana acum, definiti anterior ca „oameni neevlaviosi”. De data aceasta, folosind o pilda din perioada vetero-testamentala, Iuda arata aceste trei trasaturi, ai acestor oameni:
– isi pangaresc la fel trupul;
– nesocotesc stapanirea;
– batjocoresc dregatoriile

Pangarirea trupului are de-a face cu pilda anterioara, cea cu Sodoma, Gomora si celelalte cetati. Expresia „la fel” ne sugereaza ca aceasta pangarire a trupului este:
– prin curvie;
– prin poftirea trupului altuia.

Am include aici faptele explicite, vizibile. Printre ele sunt si relatiile libidinoase pe care le expun tinerii fara pic de rusine prin parcuri, prin licee in vreo pauza; fara remuscari in mijlocul oamenilor, pe strada, sau ascunsi „dupa blocuri”.

Poftirea trupului subliniaza intai o actiune care are loc in minte, in inima. Pacatul mintii este la fel de vinovat. Mintea pervertita va conduce omul in actiuni regretabile. Pofta pentru pornografie, pentru trupurile privite seara prin parcuri, pe strada… sunt toate rele si o viata traita sub aceste valori aduce cu sine o identitate a lipsei evlaviei din viata omului.

Chiar fotografiile pe care le pui pe net, saiturile vizitate, comentariile lasate pot arata calitatea evlaviei din viata ta. Este vremea ca aceste lucruri sa fie aratate ca atare, timpul cand sa ne alegem anturajul dupa valoarea lui si nu dupa contextul imediat sau impus (direct sau indirect).

Nu incuraja astfel de oameni fiind „prieten” virtual cu ei, promovandu-le lascivitatea pe paginile tale de internet etc.

Trupul crestinului este a lui Cristos, dincolo de toate. Trupul unei anumite femei este al sotului ei (si invers), fie ca e casatorita sau se va casatori candva in viitor.

Sub presiunea mass-media, esti poate alimentat de aceste valori gresite, canceroase. O solutie de aflat este sa cauti pe cineva pentru a marturisi pacatul tau si cu scopul precis de a te ajuta sa iesi din aceasta stare rea. Astfel de oameni isi pot dori sa iasa din starea lor, dar trebuie ajutati. Cat poti, implica-te, nu sta indiferent.

Nesocotirea stapanirilor se vede in atitudine. Modul in care cineva vorbeste cu stapanirea (dintr-un domeniu oarecare). Obarznicia fata de persoana pusa in autoritate este haina pe care o imbraca nesocotirea. Cand ti se atrage atentia cu privire la o fapta rea, raspunzi urat, te inversunezi si arunci inapoi cu bate innoroiate de cuvinte grele si usoare in acelasi timp, pline de acid si uscate de vreo valoare a frumusetii.

Indiferenta fata de autoritate, impotrivirea rea sunt nesocotiri a ei. Cine esti tu? Cine sunt ei? Vorbirea aceea plina de acuze fata de autoritate, in doi peri, aduce a nesocotire de autoritate. Si in biserici, dar si in societate. Poti nesocoti un pastor, un presbiter, un lider, un politist, un primar, un presedinte, un om de ordine, o randuiala stabilita. Direct, sau vorbind de rau.

Atunci cand cineva face astfel de lucruri, lasa-l sa vorbeasca pentru cine vrea sa-l asculta. Tu du-te si cauta ceva folositor, bun. Cred ca in Biserica, astfel de oameni trebuie opriti din a vorbi, indiferent cine sunt si cat de tare isi pot da volumul la gura.

Aici nu discutam daca cineva are dreptate, ci vorbim despre nesocotirea stapanirii care e rea. E a nesocoti stapanirea, un lucru rau, care nu trebuie sa fie printre credinciosi. Atentie la politica si la barfele nesimtite.

Nu este vorba doar de nesocotire, ci chiar de batjocorire. A nesocoti conduce la a vorbi de rau. Emisiunile cele mai cautate astazi la radio si TV sunt acelea unde se batjocoresc dregatoriile in diverse moduri. Batjocorirea vine in urma nesocotirii. Socotim ca fiind putin lucru o stapanire, o dregatorie si apoi o batjocorim. Acest mod de raportare este lipsit de evlavie. Cine face asa este un om neevlavios.

Indiferent cine este, un om care nesocoteste stapanirea si batjocoreste dregatoriile nu trebuie ascultat. Lasati-l sa vorbeasca – asta stie. Voi considerati stapanirile si vorbiti de bine dregatoriile. Binecuvantati si nu blestemati, ne invata Scriptura. Cand un caine rau te latra, nu latra si tu la el (zicea poetul Ioanid).

Mare atentie cu cine te insotesti, cu cine umbli, pe cine asculti. Cred ca alti frati nu sunt obligati sa auda astfel de lucruri si, daca poti, protejeaza-i de la aceasta. Nu cred ca neevlavia trebuie lasata sa vorbeasca in Biserici, la adunari generale sau alte intalniri. Pastor sau presbiter, diacon sau orice alt credincios – nimeni nu e chemat de Domnul la nesocotire si batjocorire…

Mai este o expresie importanta aici: „tarati de visarile lor”. Ajung oamenii sa faca astfel de fapte lipsite de evlavie fiindca viseaza sa ajunga cineva, sa foloseasca rau trupul altuia etc.

Totul incepe in minte. In minte incepi sa poftesti trupul altuia, pentru ca ti l-ai dori pentru tine. Societatea e permisiva cu asta, chiar promoveaza astfel de valori negative, precare si nebune. Egoismul, egocentrismul, lasat liber in mintea ta, te apuca si te taraste spre fapte scarboase… In minte incepi sa-ti doresti pozitie, sa fi tu in locul conducerii. Dorinta de putere, aprecierea buna fata de tine insuti, egoismul si mandria, te apuca fiecare de cate un picior si te tarasc afara prin noroaiele vorbirii de rau, a nesocotirii si batjocoririi.

Mai bine sa-ti tarasti picioarele pe cararil neprihanirii, decat sa fii tarat prin noroaiele neevlaviei.

Arhanghelul Mihail nu a indraznit sa rosteasca o judecata de ocara asupra diavolului, fiindca avea o atitudine corecta fata de Dumnezeu. Toti stim soarta diavolului si stiu ca e pecetluita. Si totusi, nu s-a rostit asupra lui o judecata de ocara. Dar oameni care nu stiu soarta celor cu care vorbesc, au curajul sa-i denigreze, sa-i vorbeasca de rau, sa-i murdareasca in ochii altora… Iata-i pe cei neevlaviosi, iata-i cum se arata singuri. Feriti-va de oamenii acestia, va vor murdari cugetul curat. „Pastreaza credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut din credinta”…

Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[3]

Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.
Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. (Iuda 1: 5 – 7)

Sunt trei pilde alese de Iuda, din lumea veche, care atesta modul in care Dumnezeu se va ocupa de oamenii neevlaviosi.

Ce se va intampla cu oamenii neevlaviosi? Ei vor fi judecati de Dumnezeu. Nu vei intalni un om evlavios care sa traiasca in a-i judeca pe altii.

Din pildele acestea invatam cum cei vizati in vechime au fost:
– cei care nu au crezut dintre cei iesiti din Egipt;
– ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, si-au parasit locuinta;
– cei care au poftit dupa trupul altuia, dintre locuitorii din zona Sodoma;
– cei care s-au dedat la curvie, dintre aceiasi locuitori

Dumnezeul va judeca. Oamenii acestia vor primi plata pentru trairea lor rea, chiar de la Dumnezeu. Aceste pilde pecetluiesc soarta celor fara evlavie, din mijlocul credinciosilor. Nu un om ii va infrunta, ci Dumnezeu.

Dar, aceste pilde, ne aduc si cateva informatii despre cum sunt acesti oameni, despre cum sa ne ferim sa fim noi. Astfel de tendinte trebuie mereu observate si ocolite, dupa ce ne asiguram ca ceilalti asculta chemarea Domnului la pocainta, prin noi.

Necredinta se va pedepsi. La fel si aceia care parasesc valorile divine, primite de la Dumnezeu (harul – vezi articolul precedent), se va ocupa Dumnezeu sa pedepseasca pe cei curvari, care poftesc dupa trupul altuia si se dedau la pangarirea trupului.

Sunt astazi astfel de oameni? Da, sunt. In Biserici? Da, printre credinciosi. Ei pot fi femei, barbati, tineri, pastori chiar. Desi e trist, se pare ca s-au strecurat usor printre noi, mai ales in contextul relaxarii post-revolutie si deschiderii nepasatoare fata de influentele de multe ori rele, din alte parti ale globului pamantesc.

Chiar aluzia la aspecte care tin de senzualitate, pe care o auzi din partea unui frate, trebuie sa ridice imediat un semnal de alarma; glume pe aceasta tema etc. Un credincios nu are motive sa se implice intr-o discutie cu tente sexuale.

Imbracamintea ta spune multe. Modul in care te imbraci poate arata ce fel de crestin esti – lumesc, duhovnicesc… Privirea la fel, mersul si el. Toate vin din inima si sunt aratarea valorilor care se ascund acolo, descoperirea poftelor si dorintelor, bune sau rele, care zac in suflet, innobilandu-l sau pangarindu-l.

Modul cum un tanar se raporteaza la o fata, chiar logodnica lui, arata cat de duhovnicesc este. Chiar si un credincios sincer poate sa cada, pentru o vreme, in josnica stare a lumescului. ATENTIE!

Astfel de persoane trebuie abordate cu dragoste, pentru a fi scoase din starea in care sunt. Refuzul lor sistematic va atrage consecintele de rigoare, atat din partea Bisericii, cat si din partea lui Dumnezeu.

Tu cum esti? Pe Internet ce faci, pe unde navighezi, ce saituri frecventezi, ce implicare ai? Ce haine porti, ce mers ai, ce priviri arunci? Ce cauti cu ochii, cu inima?

Cine esti, frate, cine esti? Dragul meu, Dumnezeu te iubeste atat de mult… POCAIESTE-TE!

Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[2]

„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.” (Iuda 1: 4, 5)

E de remarcat ca epistola lui Iuda este una soborniceasca (universala, catolica). Si totusi, Iuda scrie „s-au strecurat printre voi”. Da, o realitate a „zilelor din urma” este aceea a „strecuratilor”. Nu alesi de altii, ci care s-au strecurat ei insisi. Si, cand cineva se strecoara, nu cu gand bun o face, ci pentru a introduce raul si vrajmasia.

Iata prima invatatura despre acesti oameni: se furiseaza, se strecoara, se introduc pe ei insisi pe ascuns. De ce? Pentru ca nu le place la lumina. Fiindca, la lumina, faptele lor se vadesc, se arata. Planurile lor nu ar sta in picioara nicio clipa, daca ar fi prezentate la lumina. Ei insisi nu ar rezista in mediul fratietatii, daca s-ar prezenta de la inceput cine sunt. Singura varianta ramasa: strecurarea.

Dar, ce fac acesti oameni, pentru ca „din faptele lor” sa-i cunoastem? Iata:
a. schimba in desfranare harul lui Dumnezeu (Dumnezeu nostru);
b. tagaduiesc pe Singurul nostru Stapan si Domn – Isus Cristos

Deci, harul nu a fost dat pentru desfranare. Temelia harului este opusa desfranarii. Intr-o biserica locala (oarecare), crestinii isi au temelia pe har. Harul e invocat pentru sfintenie, pentru valori frumoase, integre, bune, placute lui Dumnezeu si omului sfintit de El.

Fiind in adunare, acesti oameni neevlaviosi, nu se potrivesc temeliei harului. Prin urmare, aceasta trebuie schimbata. Si harul, ingaduinta divina, permisiunea Domnului e schimbata in „desfranare”. Se schimba sensul, definitia, exemplele, aplicatiile. Totul.

Auzi: „e libertate, frate, n-ai auzit?” In numele harului lui Dumnezeu se fac tot felul de fapte nedemne de el. In numele harului lui Dumnezeu oamenii ajung sa spuna: „e voie, se poate, esti liber”. A, nu sa te rogi, nu sa postesti, nu sa suferi pentru Cristos, nu sa fii sfant, nu sa pleci misionar in Africa, nu sa iti vinzi tot ce ai si sa dai saracilor”. Nu, sigur ca nu.

Oamenii acestia, in numele harului lui Dumnezeu, isi vopsesc faptele desfranate (fara frau, fara limita aceea onorabila) in ceva bun, acceptabil, curat. Dar, acestia sunt oameni neevlaviosi. Nu te lua dupa ei. Ca au gura mare, nu trebuie sa te atraga. Si leul racneste, in cusca si ma indoiesc ca ai intra la el, din acest motiv…

Nu se pot opri. Isi permit si asta si cealalta. E har, nu? Da, e har, dar nu pentru ei… Pentru ca ei in schimba si atunci raman fara.

NU SCHIMBATI HARUL LUI DUMNEZEU! Infranati-va in continuare, fratilor. A venit revolutia si acum sunt multe lucruri lasate la voia intamplarii. Oare sa dam noi harul lui Dumnezeu pentru circumnstantele politice si sociale? Sa alegem noi cum sa fie harul printr-un vot democratic? Nu, desigur ca nu!

Nu inovati harul. Nu aduceti suflu nou in ce priveste harul. Harul lui Dumnezeu trebuie sa ramana asa cum este, altfel nu mai este harul lui Dumnezeu. SI, fara harul lui Dumnezeu, asa cum este el, omul este damnat pentru vesnicie, este sortit pieirii!

Harul lui Dumnezeu este unul dintre acele realitati care, pentru a ne folosi, trebuie sa ramana asa cum este. Imi pare rau daca circumstantele te cheama sa schimbi totul, sa renunti la valori, sa inlocuiesti, sa te mulezi intr-o lume „p(R)ostmoderna”, dar harul lui Dumnezeu nu poate fi schimbat.

Atentie – vei ramane crestin in masura in care nu schimbi harul lui Dumnezeu. Il schimba altii – e treaba lor. Dumnezeu va judeca toate lucrurile. Treaba noastra este alta. Nu va uniti cu astfel de oameni. Chiar daca e greu, chiar daca pare un „suflu nou”.

In biserici in care se doarme, pare o mare realizare sa te unesti cu „schimbatorii”. Dar, nu e… Ar fi fost fain sa fie o trezire autentica, sa se trezeasca crestinii. Dar nu e… Sa ne rugam, sa postim. Dumnezeu va lucra. Daca si atunci cand va vrea El.

Nu va asteptati ca acestia care schimba in desfranare harul sa poarte tricouri cu: „Eu schimb in desfranare harul lui Dumnezeu”. Obraznicia este mai amara si mai perfida. Ei schimba in desfranare harul „Dumnezeului nostru”. Trebuie sa ne pese. E Dumnezeu nostru! Si, o fac pe ascuns, in camuflaj.

Dar, indata ce schimba harul, aceia care au harul neschimbat ii recunosc. Problema cu schimbatorii este ca, dupa ce au schimbat isi pierd camuflajul. Pana una alta, daca ai piele de oaie, te mai indura pastorul. Dar, cand incepi sa o dai jos… Numai ca, ei stiu cand sa actioneze. Vremea se pare ca le e propice acum. Inca tine. Dar nu pentru mult timp. Intr-un fel sau altul, Dumnezeu ii va demasca. Intre timp, noi trebuie sa-i recunoastem si sa nu ne unim cu ei.

Apoi, ei Il tagaduiesc pe Cristos. Adica pe Cristos ca Singurul, pe Cristos ca Stapanul, pe Cristos ca Domnul! Oamenii acestia nu au doar un stapan, pe Cristos. Nu au doar un Domn, pe Cristos. Astfel, Il tagaduiesc. Unii au ca stapan televizorul, statul, patronul etc. Astazi se vinde partasia cu fratii pe trei fotolii in sufragerie, pentru care este prea obosit sa mai mergi la adunare si in care te poti odihni prea bine sa mai stai pe genunchi la rugaciune.

Binele pe care-l avem, nu ne atrage spre neveghere? Nu ne-am pune mai bine saltele de paie, dar sa stim ca nu ne indepartam de Dumnezeu?

Ati auzit expresia: „Lasa Biblia”? Adica, „lasa Cuvantul”, adica „lasa-L pe Cristos”… Da, si Cristos, dar nu doar El. Da, scrie asa, dar acum suntem intr-un alt veac, vremurile s-au schimbat! Si? Cristos nu se schimba!

Asa ca, NU-L SCHIMBATI PE CRISTOS, fiindca, odata schimat, El nu mai este acolo. Cristos, de fapt, nu se schimba. Cine-L vinde, nu-L mai are, cine-L da, nu-L mai tine.

Rezumat:
– pastrati harul asa cum este;
– pastrati Cuvantul asa cum este;
– asigurati-va ca nu aveti alta autoritate, decat pe Cristos (Cuvantul) in viata voastra;
– nu va uniti cu cei care, furisati, schimba aceste valori vesnice, folositoare omului pentru mantuire, in nimicuri nedemne pentru a fi amintite.

Cei care fac aceste lucruri rele, de fapt sunt oameni care nu au credinta. Ei nu cred cu adevarat. Si, conform exemplului inainte-mergator, dat noua, Dumnezeu, dupa ce a izbavit pe poporul Sau din tara Egiptului, in urma, a nimicit pe cei care n-au crezut. Pentru necredinta se da nimicire. De la Dumnezeu. Dragilor, nu va jucati cu harul lui Dumnezeu si cu autoritatea Domnului Isus Cristos. Pe altii avertizati-i. De „oamenii acestia” feriti-va! Nu va uniti cu ei. Voi, slujiti Domnului.

Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[1]

Epistola lui Iuda, fratele Domnului, este scrisa in parte pentru aceasta. O problema de abordat neaparat, pentru credinciosi, a fost aceasta, inca din vremea apostolilor – „s-au strecurat printre voi…” unii oameni, oameni neevlaviosi.

Inteleg ca acesti oameni se pot strecura in turma, cumva neobservati. Cum, nu stiu. Nici nu ni se dau detalii in acest sens in epistola. Sunt cateva in alte parti din Biblie, nu ma opresc inca aici.

Dar, desi au intrat neobservati, iata ca nu pot ramane ascunsi. Iuda ne da foarte multe detalii, in putine cuvinte, condensat, dar stufos, despre cum sunt acesti oameni, despre cum ii putem recunoaste.

Si, daca-i stim? Sa-i injosim, sa-i blestemam? Nu! Am fi ca ei… Noi avem de dus o lupta, a credintei. Putem pe unii sa-i smulgem din ghearele lor. Dar, mai presus de orice, credinciosii adevarati trebuie sa-si traiasca menirea.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faca un credincios, spune Iuda, este sa se lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. Am scris despre aceasta, aratand despre ce credinta vorbeste Iuda.

A doua chemare-indemn a lui Iuda este aceasta: „aduceti-va aminte”. Ce anume? De „vorbele vestite mai dinainte” de apostoli. La ce vorbe se refera Iuda, fiindca apostolii au lasat invataturi in multe domenii? Iata:

„Dar voi, preaiubiților, aduceți-vã aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Cum vã spuneau cã în vremurile din urmã vor fi batjocoritori, care vor trãi dupã poftele lor nelegiuite. Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinãri, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul. (1:17-19)”

Apostolii au vorbit despre aceasta. Este important sa intelegem ca a fost una dintre invataturile apostolilor, de care vrem sa ne tinem. Iar, daca ei au vorbit despre aceasta, intr-o maniera in care bisericile isi puteau aminti (atunci), si astazi trebuie sa ne tinem in aceleasi invataturi. In toate.

De ce doreau apostolii sa se stie aceasta in biserici? De ce le-a descoperit Duhul Sfant apostolilor ce avea sa vina, in vremurile din urma? Sa intelegem bine – Iuda le scrie fratilor buni, preaiubitilor, celor chemati, iubiti si pastrati; apostolii au vestit acestea toate tot celor adevarat din biserici. Aceste invataturi nu sunt pentru cei neevlaviosi, nu sunt verdicte sau capete de acuzare, intr-un proces al valorilor. Sunt adevaruri oglinditoare, pentru ca preaiubitii, cei alesi, sa stie sa se apere (pe ei si pe altii, prinsi la mijloc) de astfel de oameni si situatiile create de ei.

Epistola lui Iuda pare scurta. Dar e, de fapt, foarte condensata. Contine foarte multe invataturi intr-o anumita directie/tema. Anumiti oameni, chiar din mijlocul fratietatii, sunt oameni neevlaviosi, „scrisi demult pentru osanda aceasta”.

De aici mai intelegem un lucru. Demult, demult, Dumnezeu stia de ei. Ii are Dumnezeu in vedere. Ii pastreaza Dumnezeu pentru ziua judecatii, pentru ziua aceea mare si infricosata. Inca odata, iata ca Dumnezeu e in control, stiindu-i mai dinainte pe toti acestia, dar si soarta lor.