Acasă » Diverse » Despre cultul icoanelor[2] – acatist pentru o persoana imaginata

Despre cultul icoanelor[2] – acatist pentru o persoana imaginata

„Folositoare calda castigandu-te pe tine, ne rugam tie, noi, nevrednicii, si, ca ceea ce ai aratat chipul lui Iisus Hristos, daruieste-ne sa-L vedem si noi, sus in cer, ca sa te cinstim si sa-ti cantam: Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!”

„Bucura-te, Veronica, prin care cunoastem Chipul Stapanului nostru Iisus Hristos;”

„Bucura-te, ca Apostolii au fugit, iar tu ai indraznit;”

„Mahrama curata, ai alergat ca un fulger printre tulburatorii evrei, iar Cel ce stie toate, stiind dorirea ta cea buna, Sfanta Veronico, a binevoit a se intipari Sfantul Sau Chip spre mustrarea in veci a celor ce nu L-au cunoscut Dumnezeu si Om; iar noi, laudand priceperea ta, zicem:”

„Bucura-te, ca ai intrecut pe femeia care a uns picioarele Lui cu mir;”

„Marturisitori se fac toti cei ce vad Chipul lui Hristos inchipuit cu minune pe mahrama, si, pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, invatandu-i cum sa cunoasca impreuna cu cei ce stiu taina, cantand: Aliluia!”

„Dupa rastignirea si invierea lui Iisus, adunandu-se Apostolii cei risipiti si vazand chipul cel dumnezeiesc in mainile tale, pe mahrama, spaimantandu-se si bucurandu-se, cantau: Aliluia!”

„Bucura-te, cea dintai inchinatoare a sfintelor icoane;
Bucura-te, incepatoarea dreptei credinte;”

„Bucura-te, ca amutesc gurile ereticilor;
Bucura-te, ca raman zadarnice intrebarile lor;
Bucura-te, ca se taie amagirile ratacitilor;
Bucura-te, ca se rusineaza ca nebunii, cei ce zic ca Sfantul Chip este chip cioplit;”

„Imparate Sfinte, de n-am avea Icoana Ta, nici mantuirea noastra nu ar fi nadajduita, dar Chipului Cel din Icoana, prin care s-a aratat puterea Ta, crezand si multumind, ne inchinam dumnezeirii Tale, cantand: Aliluia!”

[din acatistul pentru Veronica]

Pentru a sustine vrerea lui Dumnezeu cu privire la icoane, s-a recurs la anumite povesti, care mai de care. Veronica, nume nu la intamplare, odata Faustina, sterge fata Mantuitorului in timpul patimei Sale cu o baptista, iar chipul lui Cristos ramane pe panza. Ar fi prima icoana si ar autentifica, in opinia iconodulilor, justa folosire a imaginilor de chipuri: cultul icoanelor.

Iata o a doua parte dintr-un documentar despre cultul icoanelor. Informatii pretioase si documentate.

Anunțuri

5 gânduri despre „Despre cultul icoanelor[2] – acatist pentru o persoana imaginata

  1. O analiza a introducerii icoanelor in cultul bisericii care porneste de la interdictia idolilor in vechiul testament, inaintea intruparii (fundamentul teologic al existentei icoanelor) si sare peste toat controversa teologica a primului mileniu pana in anul 1150, la o piesa de teatru crestin?

    Cei care au acceptat si sustinut cultul icoanelor „ori nu cunoasteau Scripturile”? 🙂 Cine este baiatul acesta? A auzit el de Vasile cel Mare, de Ioan Gura de Aur, de Grigorie de Nazianz, de toti ceilalti pana la Ioan Damaschin?

    Nu il contrazic, dar sa se documneteze mai bine.

    • Sunt doua aspecte aici:

      1. Judecarea faptelor unor oameni fara a asculta ce au de spus oamenii respectivi. Cei care au introdus cultul icoanelor (desi nu exista o persoana anume si nici un moment anume) au avut o ratiune, au adus niste argumente pentru aceasta. Este pueril astazi cum se arunca interdictia din decalog, cu CAPS LOCK, ca si cum oamenii aceea nu erau constienti de existenta interdictiei. Ca sa nu mai vorbesc de toata lupta profetilor impotriva idolatriei. In biserica se comentau scrierile profetilor. Aceiasi parinti care s-au luptat pentru o singura litera la primul sinod ecumenic in termenul deofiinta, nu fost ei in stare sa vada „flagrantul conflict” intre prezenta imaginilor in Biserica si Scriptura? Ma indoiesc. Onest din partea oricui dezbate problema icoanelor este sa vina cu citate din teologia icoanei asa cum a fost stabilita ea de Parintii primului mileniu, si pe aceea sa o combata.

      2. A discuta fara a lua in seama istoria bisericii nu este atat asta cat mai mult a nu lua in seama insasi Biserica. Desigur, exista definitii diferita pentru ce este Biserica. Dar daca punem pe masa Scriptura si ne asezam in jurul mesei, fiecare vom avea perspective diferite. Care este cea justa? Pentru triangulatie, ca in GPS, avem nevoie de un al treilea reper, unul obiectiv, si nu relatia cu Duhul Sfant care este nevazuta si deci subiectiva. Eu, personal, consider ca istoria Bisericii ne ofera acest reper. Ce au facut crestinii de-alungul timpului, de ce si cum.

  2. 1. Despre care parinti vorbiti referindu-va la primul sinod ecumenic si la iconofili? In rest, de acord – trebuie mai mult respect cand se discuta subiecte deja dezbatute de altii, fara aerul acela de a-toate-stiutor pe care-l au multi, chiar si in predici.

    2. Istoria Bisericii a facut fata problemelor cu care s-a confruntat Biserica. Dar oamenii aceia care au luptat bine la vremea lor nu au avut in spate o istorie a Bisericii (de exemplu, primii apologeti). Asadar, ei trebuie sa se fi bazat pe altceva decat istoria Bisericii. Vorbim despre capacitatea de a crea aceasta istorie fara istoria in sine, vorbim despre un transcendent – lucrarea tainica a lui Dumnezeu in Biserica prin Duhul Sfant si prin Cuvantul Adevarului. Desigur, istoria Bisericii trebuie stiuta, respectata, luata in seama si pusa alaturi de alte ganduri spre meditatie si contemplare atenta. Eu sugeram, insa, ca atunci cand istoria e neclara si divergenta, avem ceva mai mult decat istoria – Cuvantul. Si avem si pe Duhul Sfant, cu conditia sa fim crestini reali, vii, care sunt in Cristos – taina lui Dumnezeu.

    Asadar, aceia care au fost, prin circumstantele convertirii lor, langa Scripturi inca de la inceput, fara sa fi luat seama la istoria Bisericii (nu ca nu au cunoscut-o sau ca nu au respectat-o, dar ca nu au pus-o pe acelasi calapod, ca Traditie) au putut observa si denaturari fata de invatatura Scripturii. Adunandu-se, acestea au aratat cu tendintele in anumite biserici au fost a fi populari in defavoarea puritatii crestinismului. De unde vine decaderea despre care vorbeam in alta parte.

    Istoria Bisericii este esentiala, da. Dar parerea ei nu este la acealsi nivel cu Scriptura, fiindca Scriptura este Cuvantul nu interpretarea Cuvantului.

    Apropos de GPS, m-am intalnit cu niste turisti pierduti in spatiu cu GPS-ul lor cu tot si care au avut noroc ca acolo era un ranger care mergea in directia pe care o cautau ei pe o harta pe care nu se descurcau. Rangerul respectiv nu avea nevoie nici de GPS, nici de harta. Duhul Sfant ne poate capacita sa aflam adevarul fara multa stiinta, dupa cum o face cu oamenii simpli, care nu au acces la cultura, care nu pot citi, care au lacune mai multe decat au altii, care studiaza si citesc. Desigur, in seama Duhului Sfant s-au pus multe erezii, intr-un mod cu totul de condamnat, dar a gasi in casa unui om tot felul de flori artificiale nu inseamna ca nu exista flori vii pe pamant.

  3. 1. Cum practica iconografiei s-a generalizat repede dupa eliberarea crestinismului, consider oricare din Parintii participanti la primele 6 sinoade ecumenice, care au tratat dumnezeirea lui Hristos sau a Duhului Sfant, de exemplu, se puteau sesiza cu privire la un aspect atat de evident. Sfantul Vasile cel Mare este unul din aparatorii icoanelor in secolul al 4-lea.

    2. Sfintii Parintii rareori se citeaza unul pe altul, dar citeaza Scriptura foarte mult. Diferenta intre ei si mine este masura duhovniceasca. O greseala pe care o observ constant, o minimalizare a masurii acelora pentru justificarea persoanala si, deci, a unei interpretari personale. De aceea pentru mine este din start singura cale, aceea de a ma raporta la Sfintii Parintii si la istoria Bisericii.

    Dar sa stii ca de multe ori si Sfintii Parinti, Ioan Gura de Aur de exemplu, fac referire la practicile Bisericii de demult, la care adauga si justificarile scripturistice.

    Indraznesc sa spun ca speculezi cu privire la modul si contextul convertirilor. Oamenii se converteau si intrau in Biserica, care deja avea o Traditie, o practica incetatenita, si o viata. Preoti, diaconi, episcopi, liturghie si in general slujbe bisericesti, monahism, iconografie, etc. Ei la toate acestea s-au convertit, fiindca toate acestea erau vazute ca facand parte din trairea vie a Cuvantului lui Dumnezeu. Nu existau confesiuni ca astazi, care sa faca disocierea intre traditie si Scriptura.

    Biserica este Trupul Cuvantului, Stalp si Temelie a Adevarului. Scriptura este rodul Duhului Sfant in Biserica. Madularele lui Hristos, Apostolii, au scris intr-un anumit context, din anumite nevoi, niste scrieri, evangheliile si epistolele, purtati fiind de Duhul Sfant, si scrierile lor au fost adunate de Biserica intr-un singur canon. Dar toate acestea s-au facut in interiorul Bisericii, in sanul ei. Fara Biserica nu ar fi existat Scriptura (nici canonul VT nu era clar). Biserica reprezinta cadrul hermeneutic pentru intelegerea Scripturii. In afara Bisericii, intelegerea Scripturii este imposibila si punea ei in practica este imposibila.

    La ultimul paragraf cred ca ti-ai raspuns singur. Bucuros ma las in seama unui ranger daca am siguranta ca este purtat de Duhul Sfant. Sfintii Parinti sau duhovincul meu, in Taina Spovedaniei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s