Fr. Paul Negrut si fr. Vasile Alexandru Talos referitor la primirea fondurilor de la stat

Pe blogul lui Marius Cruceru fr. Alexandru Talos comenteaza despre luarea de Scrisoarea deschisa a fr. Paul Negrut.

Iata Scrisoarea deschisa direct pe blogul fr. Paul Negrut.

Iata articolul de pe blogul mariuscruceru.ro, unde se pot citi si comentarii. Tot pe acest blog mai gasim si alte articole referitoare la acelasi subiect, important de citit. Incet ni se formeaza o privire de ansamblu.

Fr. Otniel Bunaciu are un interviu (partea a doua) unde isi precizeaza pozitia.

Aceste reactii in spatiul public sunt deosebit de importante, antrenand si reactiile noastre. Daca asa stau lucrurile, trebuie neaparat sa aratam importanta separarii Bisericii de Stat in teologia si practica noastra. In curand voi prezenta si alte chestiuni importante legate de subiect.

Cititi si celelalte articole avand aceasta tema de pe ascultareacredintei.

Daca citesti acest articol, chemarea lui este la rugaciune. Aceasta problema grava se intampla in vremea noastra si este de datoria noastra sa mijlocim inaintea lui Dumnezeu pentru rezolvarea ei asa cum se cuvine. Sa ne rugam, sa veghem si sa stam treji.

Despre The Lost Symbol, gasit de Dan Brown in pivnita istoriei

Fr. Daniel Branzei a citit The Lost Symbol si face o scurta descriere a volumului, aratand linia calauzitoare. Pentru cei interesati, cititi aici.

Iata si un citat de pe blogul Barzilei-en-Dan:

Care este răspunsul meu la acest atac perfid și parsiv asupra creștinismului?

Finalul cărții se încurcă într-o coadă de pește. Pe de o parte The Lost Symbol, esența învâțăturilor maeștrilor din trecut este prezentat drept … Biblia. Ea a fost pusă la temelia uriașului obelisc din Washington pe al cărui acoperiș scrie Laudă Domnului (!), iar pe de altă parte învățătura principală care ni se transmite este mult așteptata îndumnezeire a omului, produs al evoluției interioare de-a lungul generaților care s-au succedat în istorie. Lipsa de logică este logica … inițițiaților masoni. Numai ei știu adevărul și nici măcar nici ei toți, ci doar cei din anumite „cercuri din cercuri“. Noi, toți ceilalți, trebuie doar să avem răbdare și TOTALĂ încredere și supunere față de această pseudo-preoție cu pretenții. Ei ni se autpropun cu falsă modestie drept aristocrația unei lumii viitoare pregătită în secret timp de secole.

Ce ne aduce anul nou – Rosh Hashanah sau viata noua

Iata ce se spune despre sarbatoarea Anului Nou la evrei, pe un sait:

Rosh Hashanah (30 septembrie 2000/ Tishrei 1-2) este anul nou evreiesc. Spre deosebire de celelalte sarbatori evreiesti, Rosh Hashanah este de natura foarte personala. Multe sarbatori evreiesti celebreaza sau comemoreaza evenimente care au afectat poporul evreu la nivel national. In timpul acestei sarbatori, evreii trebuie sa reflecteze asupra experientelor din anul precedent si sa-si evalueze in mod scrupulos actiunile – bune si rele. Rosh Hashanah este un moment in care trebuie sa-ti reevaluezi viata, atat din punct de vedere etic cat si religios, sa te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea faptelor rele din trecut si sa te obligi sa te schimbi in bine in anul nou care abia incepe. Rosh Hashanah trebuie sa fie sarbatorita intr-un spirit de optimism. Se mananca lucruri dulci care sa simbolizeze dorintele noastre pentru un an nou bun si dulce. Cele o suta de sunete impresionante produse de suflatul din shofar (corn de berbec) in fiecare din cele doua zile de Rosh Hashanah sunt destinate sa ne „trezeasca” in mod simbolic, ca sa putem reflecta si deveni mai buni.

Doar ce intra in noul an cu speranta de mai bine, la cateva zile, iata o alta sarbatoare tinuta de evrei: Yom Chipur. In 2009 anul nou a fost pe 18-20 Septembrie, iar Ziua Ispasirii pe 27-28, aceeasi luna. Si, in ziua aceasta, Ziua Ispasirii, trebuiau aduse jertfe speciale pentru ispasire. Suntem intr-un an nou, dar, aducerea aminte a pacatului ramane in picioare, pentru ca anul trecut nu a reusit sa aduca cu el iertarea de pacate.

Citim despre aceasta zi in Exod 30,10; Levitic 23,27-31 şi 25,9; Numeri 29,7-11. An de an, aceeasi sarbatoare. Iata asteptarea plina de speranta a noului an aduce, in fiecare an, dupa cateva zile doar, recunoasterea incapacitatii omului, a realitatii robiei fata de pacat si nevoia pocaintei si a jertfei pentru vina.

Sa citim acum un pasaj din cartea Evrei, care sa ne atraga atentia asupra a ceva mai inalt decat atat:

„In adevar, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor, nu poate niciodata, prin aceleasi jertfe, care se aduc neincetat in fiecare an, sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie. Altfel, nu ar fi incetat ele oare sa fie aduse, daca cei ce le aduceau, fiind curatiti odata, n-ar mai fi trebuit sa mai aiba cunostinta de pacate? Dar aducerea aminte a pacatelor este innoita din an in an, tocmai prin aceste jertfe; caci este cu neputinta ca sangele taurilor si al tapilor sa stearga pacatele.” (Evrei 10: 1 – 4)

Ce vreau sa zic? Iata:
– ce folos un an nou cu bucurie si speranta, daca problema pacatului nu e rezolvata?
– ce folos sa sper la mai bine, daca stiu ca mai bine nu va fi?
– ce folos ca-mi doresc un an mai bun, daca stiu ca voi fi la fel de pacatos in el?

De fapt, anul nou trebuie sa ne aduca o viata noua. Si aceasta se poate. Numai in Isus Cristos. Caci, Cristos Singur S-a adus ca jertfa pentru pacatele omului, in asa fel incat nu mai este nevoie de o alta jertfa, primind o mantuire vesnica. A intra in Cristos inseamna a serba anul nou fara teama aducerii aminte a pacatelor. Cristos este jertfa care, fiind adusa, ne aduce eliberare de sub puterea pacatului odata pentru totdeauna.

Cum mi-as dori sa-ti sarbatoresti ziua de Anul Nou:

„Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa, Cristos, dupa ce S-a adus ca jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta” (Evrei 9: 27, 28)

La ce te astepti dupa anul nou? Te vei intoarce la obiceiul vechi, sau va fi o noua perspectiva in nadejdea revenirii lui Cristos ca sa-ti aduca mantuirea, pentru ca-L astepti?

Cristos, Isus, este acea jertfa adusa lui Dumnezeu, care nu mai trebuie repetata, pentru ca a fost desavarsita, deplina. In aceasta jertfire a lui Cristos, putem noi, oamenii sa avem iertarea de pacate, pentru totdeauna. Odata ce suntem iertati de Cristos, pacatele noastre nu mai sunt, daca ramanem in El pana la sfarsit.

Mi-L doresc pe Cristos, de Anul Nou, caci fara El, nu exista nicio perspectiva a ceea ce urmeaza. Impreuna cu El… ei bine… va doresc tuturor la o mai mare sfintire in transformarea in chipul lui Dumnezeu, randuit in Cristos. Sa nu uitam: Cristos in noi – nadejdea slavei!

Mesaj din Babilon

Urmatorul fragment este preluat de pe blogul Epigoni Crestini, fiind postat acolo din alta sursa, anonima. Sa intelegem esenta:

“Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu… Dorintele de mai jos reprezinta ceea ce ne doare si ceea ce am dori sa auzim de la voi… Intelegem ca viata de pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu, de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin predicile voastre.
De aceea va rog, in Numele Domnului Isus:

Spuneti-ne de faptul ca putem avea fanfare si coruri profesioniste, solisti si predicatori exceptionali si totusi, doar sa ne mearga numele ca traim. (vezi Biserica din Sardes).

Spuneti-ne ca putem avea programe incarcate de puncte, organizate ca la carte, fara prezenta Domnului in ele. (vezi Biserica din Laodicea careia ii spune Domnul: Iată Eu stau la uşă, şi bat ).

Spuneti-le baietilor tineri ca pornogrofia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa. Spuneti-le fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit covorul din odaita decat cel din fata oglinzii.

Spuneti-ne ca o ora de rugaciune face mai mult decat 10 ore pe yahoo messenger.

Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5, ca Domnul Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.

Spuneti-ne ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului.

NU ne spuneti ca pacatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneti doar de HAR ci amintiti-ne ca Christos e si un foc mistuitor. Spuneti-ne asadar ca parintii nostri au fost oameni verticali, care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem” principiile lor prin caminele studentesti de la facultate.

Spuneti-ne ca bunicii nostrii preferau o vizita la orfani, vaduve sau bolnavi, intre cele doua programe de duminica decat trei ore de somn. Spuneti-ne ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua, iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.

Spuneti-ne ca ei plangeau la fiecare predica, noi mai mult zambim.

Spuneti-ne dragi predicatori ADEVARUL, fara sa va fie teama […]. Adevarul a biruit in arenele romane, cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa-l traiasca.

Ceea ce dorim este mai mult prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”. Mai multa rugaciune si mai putin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putina exegeza si teologie.

Spuneti-ne ca exista si IAD nu doar rai.

Spuneti-ne ca putem sti capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad daca nu le implinim.

Spuneti-ne ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca si Dima, daca nu avem o relatie cu Domnul personala.

Nu va multumiti ca aveti in biserica oameni care va lauda. Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenta dintre Pavel si alti predicatori a fost ca el nu a amestecat sfintenia cu nelegiurea. Vroia oameni care sa fie sfinti. Si pentru ca vroia asta, a fost batut cu nuiele. De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si pe Sila de…aplauze.

Am citit despre o tanara care 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia. Si tatal ei slujitor in adunare. Spuneti-le la astfel de parinti ca pocainta din familie e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.

Chemati-ne mai aproape de Isus, la o viata adevarata de pocainta. Chemati-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemati-ne la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati.

Va multumesc,

Un tanar care traieste inca in Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisa spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.

Ps: Cine crede ca acest mesaj e doar pentru predicatori, este rugat sa il reciteasca.
22 aprilie 2009″

La colindat o viata

Am fost cu colinda. Am fost in sate, in oras. La oameni care au iesit cu mainile goale aratand ca n-au ce sa ne dea, la oameni care au iesit cu tavile de prejituri si cosurile cu fructe pline, la oameni care aveau pregatiti banii in buzunar sau in mana. Mesajul a fost nasterea celui vesnic, inalta coborare a Celui PreaInalt, adanca smerire de Sine a Creatorului care le tine pe toate in fiinta prin Cuvantul puterii Sale. Intruparea – luarea trupului pregatit din vesnicie de Dumnezeu, pentru Fiul Sau, cu voia deplina de a-L jertfi spre iertarea pacatului omenirii si pecetluirea cu sange a Noului Legamant, inlocuitorul mai bun si desavarsit al primului, Vechi, acum.

Cu timpul ne-am obisnuit sa primim prajituri, fructe, suc. Nu luam bani: asta se stie. Fiecare se fereste de aceasta. I-am putea lua, de la cei care insista, sa-i dam saracilor, spunea cineva. Un anumit grad de consecventa lipseste in ideea aceasta de-a face lucrurile. Dar, parca cu banii e mai diferit – Cristos a venit sa aduca mantuirea nu pe bani, dar nu fara un mare pret. Si astfel, vrem sa intarim mesajul nostru despre Vestea Buna a mantuirii, aratand ca S-a platit deja pentru a primi aceasta veste.

Oricum, obiceiul oamenilor greu poate fi invins. Si, daca e invins, oamenii vor inventa altul, care va fi primit mai usor, pana la o vreme. Uneori, poate e bine sa refuzam si prajiturile si sucul. Uneori, poate chiar de la frati. Uneori e bine sa nu le refuzam. Ce vreau sa subliniez este ca scopul nostru este sa mergem cu Vestea Buna si sa facem tot posibilul ca sa n-o pierdem sau s-o anulam printre mancare, bautura si bani. Contextul nostru cultural ne face sa acceptam anumite lucruri sau nu, pentru ca avem intelepciune si putem judeca lucrurile. Si, daca nu o avem, sa o cerem, caci Dumnezeu o da tuturor, cu mana larga si fara mustrare… si ne va fi data.

Domnul Dumnezeu, anul acesta, a urcat temperaturile cu 25 de grade in doar doua seri. Am pierdut zapada si peisajul iernii, dar, fiind mai cald, au iesit oamenii, familii intregi si oaspeti, sa asculta colinda. Am vazut si 10 persoane ascultand colindul, toti afara. Cei de la blocuri au deschis mai usor ferestrele.

Am mai invatat anul acesta importanta armonizarii. Vestea suna mai puternic cand suntem multi, dar disonant daca nu o ducem, daca nu o prezentam in unitate. Am putea fii 1000 de colindatori, daca fiecare canta in gama, tempoul si ritmul lui. Am cantat cu chitari, bongos, tamburina si alte instrumente, pe langa vocile noastre.

Am fost la fratii batrani, singuri acasa, bolnavi sau vaduvi, ca sa-i intarim in necazul lor, prin puterea Evangheliei lui Dumnezeu. Nu am cantat doar, ci am citit si Scriptura, dar ne-am si rugat. Unii au spus: vreau sa mergem si la profesorul meu. Altii ne-au condus la blocul vecinului sau al colegului de scoala. Unii ne-au spus: haideti sa mergem la parintii mei, sa-i colindam. Vestea Buna, citita din Biblie, a rasunat in oras si pe sate, in timp ce oamenii ascultau. De la cate-o fereastra a blocurilor raspundea, la sfarsitul vestirii, cate un om, slavind pe Dumnezeu. Erau aceia care traiesc imprastiati, ca straini.

Am invatat multe si anul acesta. Sa ne fie de folos, in mod real. Sunt bogatii pe care nu e bine sa le piarda cineva.

Dar mai trebuie sa stim un lucru: ca noi suntem colindatori de meserie. Am fost chemati spre-a fi ucenici in scoala Celui care a colindat, a strabatut cerurile, venind pe pamant pentru a ne aduce Vestea Buna in Sine si prin Sine. Si am fost trimisi sa ducem aceasta Veste Buna intregii lumi. Colindam, dar nu doar iarna. Mergem cu Vestea Buna a mantuirii, dar nu doar de Craciun, sub fulgi zglobii.

Numai ca, in restul timpului, nu primim prajituri, bomboane si suc, ca rasplata. Ci, dispret, vorbe grele si ura. Dar, mai primit, uneori, bucuria aceea pe care o primeste un copil al lui Dumnezeu, cand cineva vine la Dumnezeu intru mantuire. E ciudat craciunul, cand oamenii se inghesuie sa ne rasplateasca efortul, pentru a face un efort, mai apoi, de-a ne indeparta mesajul (acelasi mesaj), in restul anului. Ne bucuram la Craciun, cand portile sunt deschise, oamenii primitori, cand ne intorc din drum sa venim si la ei acasa, sa colindam. Si suntem tristi mai apoi, cand aceeasi oameni ne refuza cand ii chemam in Biserica, atunci cand le spunem despre Acelasi Cristos intrupat spre a noastra mantuire, intr-o jertfire prea stralucitoare pentru ochiul muritorului infectat de pacat.

Noi nu ne bucuram pentru portocalele primite si pentru mustul bun, de Craciun. Ci, ne bucuram pentru osandirea si prigoana adusa noua, in fiecare zi, cand suntem dati la moarte, din pricina lui Cristos. Caci asa am fost invatat de Maestrul nostru, stiind ca atunci va fi ferice de noi. Da, ne bucuram la ciudatul Craciun, cu nuci in cozonaci proaspeti, cu lumini in ferestre si brazi verzi in toi de iarna. Ne bucuram, dar nu pentru primirea falsa a lumii, ci pentru nasterea lui Cristos. Ne bucuram pentru ca-L cunoastem pe Cristos si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui.

Colindam si pribegim, pentru ca ducem Vestea Buna, o veste care nu este de aici de pe pamant, ca unii care nu suntem nici noi de aici de jos. Dar colindam cu bucurie, fie ca e Craciun, fie ca e o alta zi, un alt obicei, o alta parere majoritara traditionala. Colindam din pasiune, lasandu-ne casele pustii si goale de noi, ca sa le umplem pe ale altora, in alte sfere, a tainelor inimii golite prin pacat si lipsa de Dumnezeu. Colindam, in Noaptea aceasta, caci se apropie Ziua si vom merge Acasa.

E seceta spirituala

„Seceta peste apele lui, ca sa sece! Caci este o tara de idoli, si au innebunit cu idolii lor” (Ieremia 50: 38)

Cristos S-a adus pe Sine Insusi, dandu-se deplin noua, cu totul si mai mult decat a putut omul intelege vreodata. El Si-a adus Trupul Sau sa ne fie hrana, trupul acela pe care l-a luat cand a intrat in lume, spre-al jertfi, dupa voia lui Dumnezeu, spre mantuirea noastra intreaga. El S-a dat pe Sine o apa vie, astfel incat cel care bea din El nu mai are sete; o apa vesnica, un rau care iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu, pentru omul pacatos si muritor pentru pacatele sale.

Este o cinste pentru crestinii care propovaduiesc si traiesc aceste valori insemnate, fara asemanare, adevarata si care nu vor trece vreodata. Dar este o reala necinste pentru aceia care, macar ca le stiu si le aud mereu, nu le traiesc, ci umbla dupa idoli, dupa surogatele lor, dupa praful lumii asemanat in chip slavit cu creatia, in icoane si chipuri cioplite ale unui argintar care-si asteapta ziua descoperirii rusinii sale.

De ce e seceta spirituala? De ce vorbim atat de mult despre o trezire care pare sa nu mai vina, sau, daca vine, este tot o iluzie profana, o idee omeneasca. Nebunia inchinarii la idoli este astazi in voga. Am ajuns sa aud persoane care nici macar nu sunt din Biserica, dand lectii celor care sunt Biserica. Idei peste idei, stele sclipitoare, dar mincinoase, idoli deserti si goi de orice, dar pusi in mare cinste in inimile si mintile poporului.

E seceta pentru ca sunt idoli. Cat timp vor fi idoli, va fi seceta. Cat timp iubim mai mult placerea, distractia, comoditatea, mancarea si bautura, petrecerea si toate aceste bucurii de-o clipa ale placerii pacatului, tot atata timp nu ne adapam din adevaratul Izvor si nu ne hranim cu ceea ce se mai poate hrani omul cand nu se hraneste numai cu paine si cu apa, ci cu adevarata bautura duhovniceasca in bogatia ei hranitoare: Cristos. Iata taina cea tinuta ascunsa de veacuri, dar descoperita acum sfintilor: Cristos in noi – speranta slavei!

Atunci si numai atunci cand ne vom intoarce spre valorile sfinte, cand idolii vor fii scosi din tara, din viata, din casa, dar din inima si minte, abia atunci apele adevaratei vieti vor aduce aceasta autentica traire in noi, si prin noi lumii.

Vrei trezire? Ingaduie-mi sa nu te cred. Fiindca asa sunt acum vremurile, am auzit de prea multe ori dorinta aceasta mai tot timpul mincinoasa. Dar, daca vrei cu adevarat, atunci pocaieste-te de idolii tai, cauta-L pe Dumnezeu si Cuvantul adevarului si traieste valorile Sale pe pamant in fiecare clipa. Da, totul incepe cu recunoasterea faptului ca exista idoli in viata ta. Ei sunt aceia care fura timpul Domnului pentru alte frumuseti patate si care imbatranesc prematur, de aici de jos.

Unde suntem noi in viata de credinta? Ce traim? Ce facem? Ce iubim? Ce gandim? Ce cautam? Ce dorim? Distractie? Da, distractie. Sa ne simtim noi bine. Comoditate. Avem pretentia ca suntem deja in ceruri, ca ne-am terminat chemarea misionara cu bine. Traim iluzia ca ne pasa de altii mai slabi decat noi si nu vrem sa-i impovaram cu greutati de oameni maturi spiritual, pe cand ne dorim placerile lumii acesteia si sa punem mana pe ambalajul lor stralucitor, ca un copil de sase luni care e fascinat de pungi goale.

E seceta, asa e. E foamete. Dar nu pentru ca nu e paine si apa. Cristos S-a dat! Ci, pentru ca poporul alearga dupa idoli si nu vine la Cristos. Cat timp va fi asa, nu va exista nicio trezire: e scris!

Solutii? Pocainta. Solutii mai clare, mai practice? Nu sunt. Decat daca inventam noi, sa continuam sa ne mintim unii pe altii si sa ne mearga si pe mai departe viata idolatra in toate ramurile ei diverse si bogate de lumesc si trecator.

Traim vremea bisericilor cu functii, pierzand functiile bisericii. Ne ducem la biserici, dam sfaturi despre cum sa fie biserica, avem n+1 exemple si le dovedim prin inductie. Dar, poate nu mai suntem Biserica, v-ati gandit? Poate nu merge nimic pentru ca Dumnezeu nu se mai implica. De ce? Pentru ca idolii i-au luat locul, noi stam cu idolii si Dumnezeu e departe. Am innebunit oare? Daca da – si eu zic ca da – atunci pocainta (schimbarea mintii si a nebuniei) este singura cale.

Ar fi bine si folositor sa ne gandim fiecare cum sa facem aceasta. Bisericile sunt goale, pe genunchi nu mai stam, burtile mereu pline, inimile mereu goale, mintea plina de iluzii, viata goala de Viata. Dragostea de la inceput e o amintire placuta, pasiunea un foc de tabara odata urias, devotamentul o inalta slujba… in vorbe.

Ce este interesant e ca noi ne credem inca buni, spirituali, chiar maturi spiritual si gata sa ne jertfim pentru ceilalti sarmani care nu au reusit inaltele noastre performante, dandu-le placeri lumesti ca sa-i atragem si sa-i obisnuim cu starea noastra perfect neutra, de fapt.