Acasă » Avertismente » E seceta spirituala

E seceta spirituala

„Seceta peste apele lui, ca sa sece! Caci este o tara de idoli, si au innebunit cu idolii lor” (Ieremia 50: 38)

Cristos S-a adus pe Sine Insusi, dandu-se deplin noua, cu totul si mai mult decat a putut omul intelege vreodata. El Si-a adus Trupul Sau sa ne fie hrana, trupul acela pe care l-a luat cand a intrat in lume, spre-al jertfi, dupa voia lui Dumnezeu, spre mantuirea noastra intreaga. El S-a dat pe Sine o apa vie, astfel incat cel care bea din El nu mai are sete; o apa vesnica, un rau care iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu, pentru omul pacatos si muritor pentru pacatele sale.

Este o cinste pentru crestinii care propovaduiesc si traiesc aceste valori insemnate, fara asemanare, adevarata si care nu vor trece vreodata. Dar este o reala necinste pentru aceia care, macar ca le stiu si le aud mereu, nu le traiesc, ci umbla dupa idoli, dupa surogatele lor, dupa praful lumii asemanat in chip slavit cu creatia, in icoane si chipuri cioplite ale unui argintar care-si asteapta ziua descoperirii rusinii sale.

De ce e seceta spirituala? De ce vorbim atat de mult despre o trezire care pare sa nu mai vina, sau, daca vine, este tot o iluzie profana, o idee omeneasca. Nebunia inchinarii la idoli este astazi in voga. Am ajuns sa aud persoane care nici macar nu sunt din Biserica, dand lectii celor care sunt Biserica. Idei peste idei, stele sclipitoare, dar mincinoase, idoli deserti si goi de orice, dar pusi in mare cinste in inimile si mintile poporului.

E seceta pentru ca sunt idoli. Cat timp vor fi idoli, va fi seceta. Cat timp iubim mai mult placerea, distractia, comoditatea, mancarea si bautura, petrecerea si toate aceste bucurii de-o clipa ale placerii pacatului, tot atata timp nu ne adapam din adevaratul Izvor si nu ne hranim cu ceea ce se mai poate hrani omul cand nu se hraneste numai cu paine si cu apa, ci cu adevarata bautura duhovniceasca in bogatia ei hranitoare: Cristos. Iata taina cea tinuta ascunsa de veacuri, dar descoperita acum sfintilor: Cristos in noi – speranta slavei!

Atunci si numai atunci cand ne vom intoarce spre valorile sfinte, cand idolii vor fii scosi din tara, din viata, din casa, dar din inima si minte, abia atunci apele adevaratei vieti vor aduce aceasta autentica traire in noi, si prin noi lumii.

Vrei trezire? Ingaduie-mi sa nu te cred. Fiindca asa sunt acum vremurile, am auzit de prea multe ori dorinta aceasta mai tot timpul mincinoasa. Dar, daca vrei cu adevarat, atunci pocaieste-te de idolii tai, cauta-L pe Dumnezeu si Cuvantul adevarului si traieste valorile Sale pe pamant in fiecare clipa. Da, totul incepe cu recunoasterea faptului ca exista idoli in viata ta. Ei sunt aceia care fura timpul Domnului pentru alte frumuseti patate si care imbatranesc prematur, de aici de jos.

Unde suntem noi in viata de credinta? Ce traim? Ce facem? Ce iubim? Ce gandim? Ce cautam? Ce dorim? Distractie? Da, distractie. Sa ne simtim noi bine. Comoditate. Avem pretentia ca suntem deja in ceruri, ca ne-am terminat chemarea misionara cu bine. Traim iluzia ca ne pasa de altii mai slabi decat noi si nu vrem sa-i impovaram cu greutati de oameni maturi spiritual, pe cand ne dorim placerile lumii acesteia si sa punem mana pe ambalajul lor stralucitor, ca un copil de sase luni care e fascinat de pungi goale.

E seceta, asa e. E foamete. Dar nu pentru ca nu e paine si apa. Cristos S-a dat! Ci, pentru ca poporul alearga dupa idoli si nu vine la Cristos. Cat timp va fi asa, nu va exista nicio trezire: e scris!

Solutii? Pocainta. Solutii mai clare, mai practice? Nu sunt. Decat daca inventam noi, sa continuam sa ne mintim unii pe altii si sa ne mearga si pe mai departe viata idolatra in toate ramurile ei diverse si bogate de lumesc si trecator.

Traim vremea bisericilor cu functii, pierzand functiile bisericii. Ne ducem la biserici, dam sfaturi despre cum sa fie biserica, avem n+1 exemple si le dovedim prin inductie. Dar, poate nu mai suntem Biserica, v-ati gandit? Poate nu merge nimic pentru ca Dumnezeu nu se mai implica. De ce? Pentru ca idolii i-au luat locul, noi stam cu idolii si Dumnezeu e departe. Am innebunit oare? Daca da – si eu zic ca da – atunci pocainta (schimbarea mintii si a nebuniei) este singura cale.

Ar fi bine si folositor sa ne gandim fiecare cum sa facem aceasta. Bisericile sunt goale, pe genunchi nu mai stam, burtile mereu pline, inimile mereu goale, mintea plina de iluzii, viata goala de Viata. Dragostea de la inceput e o amintire placuta, pasiunea un foc de tabara odata urias, devotamentul o inalta slujba… in vorbe.

Ce este interesant e ca noi ne credem inca buni, spirituali, chiar maturi spiritual si gata sa ne jertfim pentru ceilalti sarmani care nu au reusit inaltele noastre performante, dandu-le placeri lumesti ca sa-i atragem si sa-i obisnuim cu starea noastra perfect neutra, de fapt.

Anunțuri

Un gând despre „E seceta spirituala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s