Acasă » Eclesiologie » Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise despre strainii care doresc sa se inchine Domnului; Biserica

Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise despre strainii care doresc sa se inchine Domnului; Biserica

Dacă un străin care locuieşte la voi, sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru, aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s-o aducă în acelaş fel ca voi. Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atît pentru voi cît şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru; aceasta să fie o lege necurmată printre urmaşii voştri: cu străinul să fie ca şi cu voi, înaintea Domnului. O singură lege şi o singură poruncă să fie atît pentru voi cît şi pentru străinul care locuieşte printre voi.”
(Num 15:14-16)

Daca un strain care dorea sa se inchine lui Dumnezeu, in mijlocul lui Israel, vroia sa isi exprima inchinarea, nu putea oricum, ci:

1. In acelasi fel ca israelitii: „s-o aduca in acelasi fel ca voi”;

Si ce daca e strain? Si ce daca nu stie obiceiurile si poruncile: le invata! Si ce daca el intelege sa se exprime prin alte forme? E vorba de inchinarea la Dumnezeu si, Dumnezeu spune cum trebuie sa fie aceasta inchinare.

Nu putem sa pretindem ca sinceritatea noastra ne va aduce intotdeauna la Dumnezeul adevarat. Nu putem sa avem tupeul si obraznicia sa mergem atat de mult in nebunie, incat sa credem ca Dumnezeu se prezinta in orice loc unde iese fum… bucurandu-se ca cineva I se inchina. Dar de ce este asa de populara o carte precum „The Shack” (Baraca) despre care am scris recent? De ce asa de multi oameni cred astazi ca, ba da, putem?

Cat de mult a fost pervertit adevarul despre dragostea lui Dumnezeu? Pana si acesta dragoste minunata a fost tratata cu omenisme efemere si puerile?

„Dumnezeu ne accepta oricum”. Nu e chiar asa! „Putem veni la El asa cum suntem”. S-a schimbat ideea din spate. Da, putem veni, dar pentru pocainta si indreptare: adica sa nu mai fim „asa cum suntem”. Si, oricum, scopul lui Dumnezeu cu oamenii (declarat) este sa ne transforme sa nu mai fim noi insine, ci altii! Oricum, omul se schimba, spre ceva si timpul e ca un motor care invarte banda pe care i se inregistreaza viata-i trecatoare. Acum se intelege altceva prin aceste exprimari, ca, adica, Dumnezeu ne-ar tot accepta asa cum suntem, ca e bun la nesfarsit (pacat ca omul are un sfarsit si, de fapt, aceasta e parte importanta din problema!), chipurile.

Sunt mai multe drumuri spre varful muntelui? Poate, dar de acolo la Dumnezeu cu siguranta e numai unul singur: calea lui Dumnezeu (gata strabatuta de Cristos, deschizatorul de drum, inainte-mergatorul si imputernicitorul nostru). Spre muntele lui Dumnezeu insa, e o singura cale, a credintei in Cristos!

Da, sunt mai multe preferinte in Biserica, mai multe idei, pareri, intelegeri. Fiindca sunt mai multi oameni… Dar, tocmai ca Dumnezeu a dat anumite daruri spirituale pentru unitate in toate acestea (vezi Efeseni 4). Nu putem face din inchinare un ghiveci. Nu putem transforma inchinarea noastra dupa placul oaspetilor din Agora. Nu asa se face, trebuie sa fie o alta paradigma, o alta intelepciune, un alt duh!

2. avand o singura lege: „sa fie o singura lege pentru toata adunarea, atat pentru voi, cat si pentru strainul…”

Suntem chemati si astazi sa lucram spre unificare. De unde plecam? De la Biserica. Cei veniti trebuie sa invete nu doar „forma” noastra, dar si LEGEA Bisericii. E Legea slobozeniei, Legea lui Cristos, Legea lui Dumnezeu scrisa in inimile credinciosilor Sai. E Legea adevarului aducator de viata, in Cristos.

Ori, tocmai aceasta NU este preocuparea Bisericii contemporane. O lege, dar nu rezultata prin sincretism, ci una data deja, la care nu ajungem prin noi insine, dar pe care trebuie sa o pastram.

A, desigur, anumite obiceiuri pot fi schimbate. Unele chiar trebuie. Dar nu in numele oamenilor (cum se simt cei din lume? de exemplu), ci pentru adevarul lui Dumnezeu, adica pentru a ramane in picioare legea divina, porunca sfanta.

3. ca israelitii, „in fata Domnului”.

„Numai Domnul cunoaste inima omului”. Da, adevarat ca El o cunoaste asa cum este, pe deplin. Dar, acest Dumnezeu L-a trimis pe Cristos si pe Duhul Sfant. Pe Cristos L-a trimis sa ne spuna: „dupa roade ii veti cunoaste” si pe Duhul Sfant sa ne dea aceasta cunoastere a lui Dumnezeu.

Nu este nicio diferenta intre doi oameni inaintea lui Dumnezeu? Ba exista, dar depinde cine sunt acesti oameni si in raport cu ce se cere ideea de diferentiere. Exista o diferenta intre barbat si femeie, in sensul planului divin, chiar inaintea lui Dumnezeu, apoi prin definitie, prin creatie. Nu mai este „partea” in Cristos, dar „partea” nu anuleaza identitatea, ceea ce-l face pe acelasi Pavel (care zicea ca in Cristos nu mai este parte barbateasca si femeiasca) sa spuna si ca, in Domnul, barbatul nu este fara femeie si femeia fara barbat (sau sa nu dea voie femeii sa faca anumite lucruri in Adunare).

Tocmai ca, inaintea Domnului, noi nu putem veni oricum. Venim asa cum ne-a aratat El. Nu este vremea unei noi paradigme cu privire la inchinare, ci este vremea trezirii reala, a pocaintei, timpul intoarcerii la valorile spirituale.

Trebuie sa stim cum sa ne purtam cu „strainii” care vor sa se inchine Domnului in Biserica. (Mult mai multe invataturi putem extrage din acest pasaj. L-am descoperit cautand niste texte despre Iosua (deci, nicio legatura) si imediat mi-a sarit in ochi.)

Anunțuri

11 gânduri despre „Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise despre strainii care doresc sa se inchine Domnului; Biserica

  1. Cel puțin o chestiune pune în dificultate argumentul articolului:Templul era un loc, Biserica este un organism.(Ca să nu mai vorbesc de problema culturală.)

  2. Templul Vechiului Testament era, intr-adevar, intr-un loc. Dar era mai mult de atat: era dupa chipul vazut de Moise pe munte, o umbra a "lucrurilor viitoare" cu insemnatatile care se implica de aici.Nu am incercat in articol sa argumentez ceva, ci am aplicat un text din perioada VL in perioada Bisericii. Nici macar nu am facut comparatie Templu-Biserica.O sa scriu cateva articole despre aceasta, in special despre Biserica in termenii VL (templu, cort). La timpul potrivit.Biserica are si ea aspectul de timp si loc, desi vorbim despre "lucrurile viitoare", care nu sunt inca numai prin credinta, dar ca si cum ar fi deja.In concluzie, articolul acesta nu-si propune o discutie pe marginea acestor doi termeni mentionati de dvs.Va sugerez sa nu-i pierdeti valoarea, fiindca va poate ajuta, ca orice alt pasaj al Scripturii.

  3. Marturisesc ca nu prea vad legatura dintre inchinarea „strainului” in Templu si diferentierea in inchinare dintre barbat si femeie. Poate vrei sa elaborezi putin … daca nu, sper ca nu am pierdut ceva esential cu privire la inchinare intr-un mod placut lui Dumnezeu.

  4. Ca Dumnezeu nu ne accepta orice fel de inchinare este … e o realitate ilustrata inca din Genesa 4. Cred ca ignorarea ei are consecinte mult mai grave pentru cei din poporul lui Dumnezeu, atat din Israel cat si din Biserica.
    Oare cine o fi acest „strain” in ziua de astazi”, ce zici?

    • Da. Nu am urmarit sa fac un studiu sistematic despre inchinare prin acest articol. Daca cititi ultima fraza, cea din paranteza de la sfarsit, puteti observa cum a aparut articolul.

      Da, Genesa 4, Abel, Esau… Un adevar este ilustrat in multe locuri in Scriptura, mai ales acesta legat de inchinare.

      Eu am sugerat la ce strain m-am referit. Dvs. ce ziceti?

      • Eu zic ca e cel ce s-a autoexilat din trup, din diverse motive, devenind un „alien” in Comunitatea sfintilor. Sau cel ce i-a exilat pe toti ceilalti din propria sa viata. Revenirea strainului la inchinare in unitate cu cei „de-ai casei” este in zilele noastre un act restaurator de relatii.
        Ceea ce e de bine, nu-i asa ?

  5. @Dyo

    Multumesc de sinceritatea cu privire „ochii” dvs. Femeia si barbatul au fost dati ca exemplu, in ideea diferentierii (ati vazut ca am folosit cuvantul „parte”). Articolul nu vorbeste despre inchinarea placuta Domnului, ci despre existenta unei unitati in inchinare si care este aceasta.

    Ati observat cumva tendinta de a face inchinarea placuta oamenilor din lume, ca sa-i integram, zicem noi? Ma gandesc ca, pana una alta, este mult mai mare efortul sa educi o biserica intreaga in spiritul lumii, spre „relevanta”, decat sa educi cativa din lume in spiritul Bisericii.

  6. Să ştii că, cel puţin în cultura noastră, tendinţa de care ai vorbit nu este aşa de evidentă. Eu îmi aduc aminte şi acum de şocul cultural pe care l-am resimţit intrând ]ntro biserica neo-protestanta, e adevărat, cu vreo 15 ani în urmă. Între timp m-am convertit şi aceste lucruri au devenit naturale pentru mine dar … am fost surprins apoi de vivacitatea închinării carismaticilor … altă poveste … Nu îmi pare că evanghelicii români au făcut prea multe eforturi de a adapta închinarea lor la mediul cultural românesc. Dacă mergem în vest însă, şi mai ales în State, afirmaţia ta este din păcate dureros de adevărată.
    Recent am participat la o întâlnire de formare spirituală în organizaţia în care lucrez; deşi majoritatea erau ortodocşi formatul de desfăşurare era unul evanghelic. Să-i fi văzut pe ortodocşi cântând „Viaţă tinerească”! Cu toate astea poţi să simţi barierele de înţelegere şi practică a închinării între oameni care, cel puţin declarativ, se închină aceluiaşi Dumnezeu.

    • Din ce parte a tarii sunteti? In partile Arad, Timisoara, chiar Hunedoara, ca judete, e cam asa cum am spus. In plus, faptul ca aceasta tendinta nu este evidenta are de-a face si cu cat de bine e mascata.

      Credeti ca o astfel de abordare s-ar putea face de catre liderii ei pe fata, de la inceput? Eu nu cred. Trebuie sa fie un plan, o mascare a ei in alte actiuni/activitati. Exemplu: conferinte, intalniri de tineret, organizarea programelor bisericesti etc.

      Ah… despre carismatici. Am fost la o conferinta de lauda si inchinare la o biserica ( virgula 🙂 ) carismatica. Am avut ocazia sa discut cu cativa prezenti, dupa cateva zile (conferinta a durat o saptamana), chiar din acea biserica (au fost prezenti oameni din diverse biserici). Vivacitate, cum spuneati, dar o lipsa de cunoastere a Scripturilor… Vivacitate pentru ce? Dar, ne lipseste vivacitatea. Si cauzele sunt multiple. Poate ca se merita abordata problema in articole pe aceasta tema.

      • Sunt din Sighisoara, adica exact din centru. In conditiile in care exista o evidentă multiculturalitate nationala ( romani, maghiari, saşi, romi ) si evident una religioasa ( sunt o multime de bisericute ) iar relatiile dintre grupurile reprezentative sunt chiar excelente pot sa spun ca inchistarea in formele de inchinare este foarte pregnanta.
        Carismaticii? Ei sunt undeva inspre orizontul existentialist al practicii crestine si asta presupune din start o diluare a Cuvantului in marea subiectivismului si a emotiilor.
        Poate scrii un articol despre vivacitatea ( vai ce cuvant !) inchinarii in bisericile noastre. Sunt curios daca concluziile tale se potrivesc cu ce observ eu pe la noi …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s