Ce faci cat esti tanar?

In contextul articolelor despre Iosua si tineretea lui, nu ar fi intelept sa ne intrebam ce facem noi in timpul acestor ani ai vietii? Va invit sa ascultam aceasta cantare prin care suntem chemati la o „lucrare”, la o lucrare pentru Dumnezeu si prin El. Anii nostri, anii tineretii, anii risipiti, cine-i va aduce inapoi?

Cat de maret e Dumnezeu

Cat de maret e Dumnezeu
 de Costache Ioanid
Cât de mãret e Dumnezeu!
Vãd marea cu talazuri grele,
mã-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboarã gândul printre stele,
tot mai înalt.
Ce împãrat îsi duce-ostirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemãrginirea
e Tatãl meu!
Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura…
La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
si heruvimii vin cucernic,
slãvind Eternul Vistiernic.
si-acest Stãpân Atotputernic
e Tatãl meu!
si cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacã stelele bãtrâne
tot au o vreme când se-astern,
dar cine în Isus rãmâne
e-un fiu etern!
si-n fata slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinti la fiare
vedea-vor Forta Creatoare
eu voi sopti cu adorare:
E Tatãl meu…

Iosua: despre maturizare [3]

Dupa ce a condus poporul intr-o batalie contra lui Amalec si dupa ce a urcat cu Moise pe munte, cand aceasta a primit de la Dumnezeu teblele Legii pentru prima data si cand poporul s-a stricat in tabara, a treia ipostaza in care Dumnezeu alege sa-l surprinda pe Iosua in relatarile Scripturii Sale este intr-un cort: in primul cort al intalnirii din tabara lui Israel, pe cand acesta era in pustie, dupa ce a iesit din Egipt.

Dupa pacautul poporului cu vitelul de aur, Dumnezeu i-a spus lui Moise ca va exista o zi a razbunarii Sale: pacatul acela fusese prea mult. Chiar in acele zile, Domnul a lovit cu urgie poporul pentru ca a facut vitelul, pentru ca a cautat un asemenea dumnezeu, cand El Insusi era in mijlocul lor.
Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.” Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.” Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb.
(Exod 33:1-6)
Am avea nevoie de mult spatiu si timp sa aratam maretia prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului. Cititorul va face bine daca isi va lua timp sa mediteze la descrierea prezentei Domnului printre Israelul de atunci. Tocmai in acet context de exceptie, minunat si infricosat, poporul carteste, se impotriveste, isi face un idol din podoabele sale. Este ceva aproape de neinchipuit: Dumnezeu era in mijlocul poporului, nu doar un inger, dar poporul nu traia ca si cum asa ar fi. Poate este bine sa ne aducem mereu aminte de aceasta scena, noi, care zicem ca-L avem pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu in noi si printre noi, in Adunare.
Poporul a fost lovit de leviti. Apoi de Dumnezeu. A fost certat de Moise si foarte intristat. Dar nicio pedeapsa nu a fost mai mare decat sa afle ca Dumnezeu nu va mai merge in mijlocul sau. Cu adevarat aceasta este cea mai mare pedeapsa. Daca pentru un pagan cel mai grozav lucru este ca Dumnezeu sa-l lase in voia mintii sale blestemate, pentru un credincios ceea ce este mai trist este ca sa nu-L mai regaseasca pe Dumnezeu in ceea ce face, sa nu mai fie in prezenta lui Dumnezeu. Caci ce am putea face noi fara El?
Iata starea in care ajunge poporul.
Dupa ce Iosua duce batalia sabiei, intelege ca mai exista si un alt fel de strigat de razboi: acela al unui popor stricat, care canta dupa ce a innebunit. Cand au venit la Horeb, i-a intampinat Dumnezeu cel Atotputernic, cel Preainalt. El Insusi le-a vorbit de pe muntele Sau si ei i-au auzit glasul si s-au cutremurat. Moise i-a scos din tabara sa-L intampine pe Dumnezeu spre munte. Ce priveliste, ce zi, ce cutremur: poporul merge sa-L intalneasca pe Dumnezeu. Dar, acum poporul pleaca de la Horeb si pericolul este ca Dumnezeu sa nu mai fie cu ei. Acum pleaca tristi si cu capul plecat, podoabele sunt aruncate si nu mai este veselie. Este aceasta pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu? O, nu! Este pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu si nu s-au cercetat! Acum Iosua urmeaza sa invete ca mai exista inca un alt razboi: acela cu sinele, acela cu el insusi. Caci, daca Dumnezeu este printre noi, noi insine nu putem trai oricum. De aceea trebuie sa nu ne jucam, sa nu ne purtam oricum, sa nu fim superficiali, sa nu ne avantam prea devreme in ceea ce nu stim inca, sa nu ne ridicam pe noi insine, sa nu ne credem mai mult decat suntem si mereu sa intelegem ca este prezenta lui Dumnezeu printre noi.
Intaiul cort al intalnirii a fost chiar cortul lui Moise, inainte ca Moise sa construiasca acel cort poruncit de Dumnezeu pe munte. Datorita pacatului poporului, Dumnezeu nu mai vrea sa stea in mijlocul lor. Dar, totusi, Dumnezeu vorbeste poporului, prin Moise. Numai ca, Moise isi scoate cortul afara din tabara, unde era pana atunci, aratand prin aceasta ca Dumnezeu nu mai vine in mijlocul adunarii lui Israel, din pricina pacatului savarsit de ei. Pe Iosua il vom gasi tocmai in acest cort, din nou slujind:

Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.

(Exod 33:7-11)

Iosua a trait toate aceste evenimente. Este al treilea context in care ne este prezentat Iosua pana acum. Deja putem observa ca Iosua este tot mai aproape de Dumnezeu. Intai conduce niste barbati in razboi si Dumnezeu il intareste sa biruiasca, prin ridicarea mainilor lui Moise, care tinea toiagul lui Dumnezeu si era pe un deal. Dumnezeu atunci ii transmite un mesaj personal, prin Moise, intarindu-l. Apoi, Iosua urca pe munte la Domnul, cand Moise a mers sa primeasca tablele Legii pentru prima data. Acum Iosua este in cortul acela al lui Moise, unde venea Domnul si-i vorbea lui Moise fata catre fata, cum vorbeste un om cu prietenul sau. Iosua era in cort, slujind. Iata-l, asadar, mai aproape de Domnul si mai matur spiritual.
Ce faceau tinerii de-o varsta cu el? Oare nu a fost ispitit Iosua sa mearga la fereastra cortului si sa priveasca la cum se distrau tinerii? Sau sa mearga seara la o plimbare prin tabara, la un joc, la vreo petrecere? Iosua nu pare sa se lase ispitit de un astfel de gand. Scriptura ni-l prezinta in „mijlocul cortului”. Nu, Iosua nu era la ferastra, dorindu-si alta stare, ci era in mijlocul cortului aratand prin aceasta ca isi doreste prezenta Domnului, cat mai aproape. Cu siguranta ca Iosua nu statea fizic in mijlocul cortului, minut dupa minut, intr-un cerc special masurat si la distante egale de cele patru colturi ale incaperii. Expresia ne arata ca Iosua era aproape de Domnul si isi facea slujirea cu dragoste si pasiune. Noi cum suntem?
Iosua era cel mai probabil prezent acolo cand Dumnezeu vorbea cu Moise. Era doar in cort. Iosua auzea cuvintele Domnului si avea ocazia sa vorbeasca si cu Moise. Totusi, Iosua nu iesea tantos pe langa Moise, sa-si etaleze starea lui de singur admis in Cortul Intalnirii, pe langa Moise. Nu mergea la popor sa-i arunce priviri de scarba, ca ce pacatosi sunt ei si ca numai el poate sluji in Cortul unde venea Dumnezeu sa se intalneasca cu omul. Nu mergea sa spuna si el ce i-a zis Domnul lui Moise, sa mai sopteasca unele informatii din culise, sa-si popularizeze persoana cu informatii pe care doar doi oameni se pare ca le aveau si unul dintre ei era tocmai el. Moise iesea din cort, dar Iosua nu. Iosua ramane in cort, la slujirea lui. Dumnezeu nu i-a spus lui sa faca ceva, nici Moise. Ramane la slujba lui, in credinciosie. Stie el Dumnezeu cand si daca e sa il cheme la vreo slujire. Treaba lui este sa fie credincios. Tocmai la asa ceva trebuie sa ne concentram si noi, in cresterea noastra spirituala. Indiferent de frontul pe care luptam, noi sa stim ca suntem in tabara lui Dumnezeu si, mai mult decat atat, sa ne asiguram ca nu facem mai mult decat ne cere El, ca suntem credinciosi chemarii Sale pentru noi acum.
Exista, asadar, o batalie cu sinele, cu propria noastra persoana. Noi insine trebuie sa ne asiguram ca ne biruim. Iosua era tanar si se parea ca-si pierde tineretea inchis in cort. Dar nu era asa. Dumnezeu il forma, lucra la el si-l maturiza. Tot asa lucreaza si cu noi, Dumnezeu. Dar, suntem noi credinciosi? Nu strica la imagine ca cel care a condus oastea Domnului si a urcat cu Moise pe munte sa ramana acum in cort… singur? Poate, nu stiu. Cu siguranta insa, nu strica la caracter.
Apoi mai este si rutina. Rutina aceea care a facut ca poporul sa-si faca un vitel. O zi, doua zile… patruzeci de zile si Moise nu stim ce s-a facut. Iata-l pe Iosua zi dupa zi slujind lui Moise in cort, afara din tabara. Mai schimba si tu Iosua mediul, te mai luminezi, mai vezi si altceva, nu toata ziua Cuvantul Domnului si rugaciune. Esti tanar… Iosua insa, nu iesea deloc din cort. Acum, sa nu intelegem ca nu iesea deloc, ca si cum ar fost legat de un par, in cort. E vorba de faptul ca timpul pe care-l petrecea in cort era marea majoritate a timpului sau, aproape tot timpul (probabil iesea pentru cateva momente, pentru anumite nevoi, dar nu pentru mult timp: avea treaba in cort). Este Cuvantul pentru tineri? Este rugaciunea pentru cei neincercati? Da! Este!

Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

(Psalmul 119: 97-105)

Maturitatea nu vine neaparat dupa un anumit numar de ani. Apropierea de Dumnezeu este ceea ce ne face pe noi mai maturi. Ne putem insela sa credem ca, daca trec anii peste noi, suntem mai maturi. Anii nu ne maturizeaza. Ei sunt niste sfetnici adevarati, care nu mint niciodata, si care ne adeveresc ca trecem. Numai Dumnezeu ne maturizeaza, daca ne apropiem de El, daca-L cunoastem, daca-L invatam tot mai mult, ascultandu-L. Multi filosofi l-au cautat pe Dumnezeu. Ce har a avut Iosua sa stea in prezenta Domnului in fiecare zi! Ce har avem noi astazi sa putem sta in prezenta Domnului in fiecare zi si sa ascultam Cuvantul Sau, care ne intelepteste, ne maturizeaza, ne transforma.
Vedeti, nu este vorba doar de biruinta noastra, a pocaitilor, sa castigam teren si sa ne aparam inaintea dusmanilor nostri care ne doresc raul. Nu e doar sa avem experiente extraordinare cu Dumnezeu, sus pe munte, precum Iosua, cand a urcat impreuna cu Moise spre-a se intalni cu Dumnezeu. In toate acestea Dumnezeu vrea sa ne dea biruinta. Ele sunt in planul lui Dumnezeu si trebuie sa Il vedem pe El in toate. Dar, mai mult decat atat, noi avem ocazia extraordinara sa Il cunoastem pe Dumnezeu, prin Cuvantul Sau. Sa auzim ceea ce ne spune El, sa intelegem si sa ne transformam cu adevarat, dupa Chipul Sau pe care-L vom recunoaste tot mai bine, mai mult si mai clar, studiind acest Cuvant. Oare cat de mult ne dorim noi partasia cu Dumnezeu?
Am auzit ca rugaciunea prea multa si studiul biblic pot fii plictisitoare. Exista oare rugaciune prea multa? Exista oare partasie prea multa cu Dumnezeu? Daca da, atunci vesnicia nu este posibila. Numai ca, vesnicia este posibila. Atunci, care e problema? Problema suntem noi, faptul ca suntem imaturi. Din pacate, am vazut oameni care si dupa ani buni de zile, ar vrea tot sa joace un joc, sa faca o activitate, orice, numai nu Cuvant, rugaciune si Dumnezeu. Preferam evenimente pline de emotie, pentru ca sunt mai usoare. Dar, ne dorim oare partasia cu Dumnezeu de zi cu zi? Pana la urma, fiecare va trebui sa trecem pe aici. Daca e o corvoada pentru noi, atunci ar trebui sa ne intrebam daca ne dorim cerul si daca-L vrem pe Dumnezeu.
Cu Dumnezeu inainte!

Iosua: despre maturizare [2]

Un lucru pe care cineva care se maturizeaza il invata este ca Dumnezeu ne trece in viata si prin experiente mai bune si prin experiente mai rele. Si prin momente calde, dar si prin momente reci. In toate, noi va trebui sa invatam sa ne apropiem de Dumnezeu prin credinta si sa biruim raul care ne inconjoara si care este chiar in noi uneori.


Iosua a experimentat ucenicia la picioarele unui om al lui Dumnezeu: Moise. Daca prima daca cand este mentionat Iosua, acesta conduce razboiul si poporul Domnului este izbavit de Amalec si poporul acestuia care au venit sa-l bata pe Israel, a doua circumstanta pe care Dumnezeu vrea sa o asocieze (si) vietii lui Iosua, explicit, este constituita tocmai in evenimentele stricarii poporului lui Dumnezeu cu ocazia darii tablelor Legii lui Moise, pe munte.


Iosua invata ca nu doar dusmanii exteriori ameninta viata poporului, ci si cei din popor, din interior: poporul insusi. De data aceasta, Iosua este langa Moise, trecand pas cu pas prin sirul de experiente pe care Dumnezeu le initiaza fata de popor prin acest om al Sau, ales pentru o lucrare mare.


Moise urca pe munte, chemat fiind de Dumnezeu. Aron si Hur raman cu poporul, de data aceasta. Iosua insa este luat de Moise cu el. Dupa ce a invatat sa lupte cu poporul in vale, Iosua invata acum ce inseamna sa urci pentru popor la Dumnezeu, pe munte.



Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”

(Exod 24:12-14)



De data aceasta batranii raman cu poporul si tanarul Iosua urca cu Moise pe munte. Nu e vorba de privilegiu aici, ci de maturizare. Desigur ca Iosua a fost privilegiat, dar scopul pentru aceasta a fost ca trebuia pregatit si invatat. De cate ori nu ne mandrim noi ca am fost alesi pentru diverse lucrari? De ce oare? Mai degraba trebuie sa intelegem ca Domnul are o voie cu noi, pe care s-o cautam si s-o intelegem. Ce vrea Dumnezeu sa ne invete?
Moise mai fusese pe munte cu putin inainte, cand au urcat impreuna cu el si batranii copiilor lui Israel, „alesii” lor, cum spune Scriptura. Domnul a aratat astfel poporului ca recunoaste autoritatea de peste ei, alegand sa nu-si intinda mana asupra acestor batrani care au urcat pe muntele lui Dumnezeu si lasandu-i sa-I vada slava si sa traiasca.
Iosua ii slujea lui Moise. Nu este interesant sa aflam asta dupa ce ultima referinta cu privire la Iosua a fost aceea cand el a condus barbatii care l-au invins in razboi pe Amalec si poporul sau? Iosua slujitor? Da. Iata ce trebuie sa invatam si noi sa fim, chiar daca avem mari biruinti cu Domnul. Iata ce este bine sa invete un tanar. Scriptura ne invata sa nu alegem ca supraveghetor in Biserica pe cineva care este intors de curand la Domnul, tocmai pentru ca el ar putea sa fie ispitit de mandrie. Si cum oare invatam smerenia decat slujind? In acelasi timp este important sa stim si cui slujim.
Slujind un om matur ai ocazia sa inveti de la el, vazand cum traieste. Iosua s-a dovedit un bun manuitor al sabiei, dar trebuie sa invete ce inseamna sa umbli cu Dumnezeu.
Dupa ce Dumnezeu i-a dat porunci lui Moise si dupa ce a ispravit de vorbit cu el, i-a dat tablele Legii pentru a le duce poporului. Dumnezeu i-a spus lui Moise ceea ce el nu stia despre popor: acesta se stricase abatandu-se de la calea Domnului:

Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”

(Exod 32:7-8)

Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”

(Exo 32:15-18)



Iosua aude glasul poporului care scotea strigate si crede ca este un strigat de razboi. Este important sa intelegem ca Iosua stia cate ceva despre razboi. A condus unul si a biruit. Cu siguranta ca Iosua putea sa recunoasca un strigat de razboi. Iar strigatele pe care le auzea, atat cat stia pana atunci, erau ca strigatele de razboi. De fapt, in tabara, era un razboi. Iosua insa nu stia inca sa distinga un anumit sunet, asemanator cu acela de razboi – strigatele unui popor stricat, in mijlocul nebuniei lui.

Este insa momentul in care Iosua invata aceasta lectie grea. Pentru Moise sunetul auzit e mai clar. E important sa stim de la inceput ca urechea care aude mai incet nu inseamna ca aude si mai putin clar. De multe ori un batran experimentat aude mai clar decat un tanar cu simturile alerte si intr-o stare buna de functionare. Sunetul trebuie si distins, nu doar auzit.

De aceea, ca sa fac o paranteza, nu volumul de la cantare este cel mai important, cat claritatea lui. Un tanar se poate pripi in a distinge sunetul, dar, numai bine, el poate sa invete sa dinstinga tot mai bine. Aceasta este, de fapt, parte din cresterea spirituala, din maturizare: discriminarea, separarea lucrurilor, intelegerea tot mai clara a ceea ce se intampla.

Curand Iosua avea sa vada scena teribila a unui popor care s-a stricat, cum a spus Dumnezeu, care s-a sculat sa joace si se inchina unui vitel turnat. Avea sa vada mania lui Moise si tablele acelea ale Legii, pe care Moise le-a coborat de pe munte, desi avea mainile trudite, sfaramandu-se de pietrele necioplite ale muntelui. Tot asa cum Legea Domnului cea aleasa si cioplita avea sa se sparga in tandari de inimile de piatra, de inimile neciplite ale oamenilor din poporul lui Dumnezeu.

Iata un strigat de razboi, al unui alt fel de razboi, unde se canta si se joaca, dar toate acestea le face un popor stricat, care are alt Dumnezeu, unul facut de mana omeneasca si mincinos. Iosua a vazut cum poporul a fost lovit de Dumnezeu si multi au cazut, fiindca n-au luptat „lupta cea buna a credintei”. Caci mai puternica decat sabia este inima stricata a omului care-l uita pe Dumnezeul mantuirii sale.

Este o lectie trista, dar importanta. Nu ne putem maturiza fara ea. Uneori trebuie sa recunoastem ca viata nu e roz. Ne-ar fi placut sa vina Moise cu tablele, poporul sa le citeasca cu lacrimi in ochi si sa le implineasca cu ardoare si pasiune. Dar nu a fost asa. Tablele acelea care au fost lucrarea lui Dumnezeu au ajuns sa fie sfaramate de munte. Oare nu stia Dumnezeu care va fi soarta lor? Atunci de ce le-a mai scris cu atat de multa pretuire, de ce cu degetul Sau, de ce daca oricum aveau sa sfarseasca astfel?

Atatea ore pe munte par acum irosite. Daca Moise nu mijlocea pentru popor Dumnezeu era gata sa-l stearga de pe fata pamantului. Doar cateva secunde au despartit un timp minunat petrecut pe munte de oribilele momente traite de Iosua la vederea poporului care se stricase.

O, da, suntem noi gata sa luptam pentru Domnul? Dar, suntem noi gata sa vedem si razboiul spiritual? Ne plac victoriile, dar ce facem cand vedem infrangerea? Credeti ca lui Iosua i-a placut privelistea poporului, avand in minte victoria cu Amalec? Vrem trezire spirituala, dar oare cum reactionam cand suntem pusi fata in fata cu adevarata stare a poporului? Iosua ramane langa Moise, in continuare slujitorul sau, iar Moise in continuare in slujba Domnului.

Aceasta este o intamplare trista. Da, sa nu fugim de asemenea intamplari triste. Trebuie sa invatam din ele. Cum nu s-ar fi dus Iosua sa ia sabia si sa lupte. Dar acum sabia nu mai putea face nimic: era un alt fel de razboi. Barbatii lui, vitejii lui de nu demult erau acum niste stricati care cantau si dansau in fata unui vitel de aur, facut din cerceii si lanturile celor din popor. Cand vom invata ca suntem intr-un asemenea razboi, nu ne vom mai parasi Bisericile atat de usor, alergand dupa iluzia Bisericii perfecte pe pamant.

Crezi ca e usor sa-ti vezi parintii si batranii inchinandu-se unui idol? Nu a fost pentru Iosua usor, dar, in ce-l priveste, a invatat o lectie importanta: cat de usor se poate strica poporul. Nu-ti pierde nici tu timpul, tineretea nu tine prea mult: nu pierde invataturile ei si nu rata experientele prin care Dumnezeu vrea sa te treaca. Nu pierzi nimic daca nu dansezi cu poporul in fata idolilor. Ce bine ca Iosua a fost pe munte cu Moise.

Iosua: despre maturizare [1]

Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”. El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

(Exod 17:8-16)


Este prima data cand Scriptura il numeste pe Iosua si intaia slujire a sa in mijlocul copiilor lui Israel care au iesit din tara Egiptului. Practic, istoria lui Iosua incepe de aici, istoria pe care Dumnezeu vrea sa ne-o relateze.
Despre Iosua stim ca a fost, din tineretea lui, slujitorul lui Moise. Si, dupa cum ne arata Scriptura, slujirea acestuia a fost parte dintr-un proces de ucenicizare, de maturizare, de formare in mijlocul lui Israel, in vremea aceea.
Iosua era tanar. De aceea, ne vom intreba ce a invatat Iosua in tineretea lui, cu ocazia acestui eveniment.
Are loc aici o batalie. Amalec a fost un descendent al lui Esau, fratele lui Iacov. Lui Iacov Dumnezeu i-a schimbat numele in Israel, din care s-a nascut poporul acesta pe care-l scosese Domnul din Egipt, Moise si Iosua. Amalec acesta a venit sa lupte impotriva lui Israel.
Iosua invata sa aleaga, sa conduca in lupta si sa se bazeze pe Dumnezeu. Iosua invata ca poporul lui Dumnezeu nu e format doar din tineri, dar nici doar din batrani. Exista o lucrare pe care un tanar o poate face, dupa cum un batran are si el o anumita lucrare. Iosua invata, dincolo de toate, sa asculte.
Iosua nu vorbeste aici. Nu ca nu ar fi vorbit, dar Scriptura nu relateaza niciun cuvant al sau. Trecand prin istoria lui Iosua, putem observa o maturizare pe care ne-o arata Cuvantul cu privire la acest tanar. Iosua nici nu trebuie sa vorbeasca, el trebuie sa asculte si sa se implice.
Pentru un tanar, dupa cum este caracteristica vitejia, este si ascultarea, supunerea. Este vorba de supunere fata de un om al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a pus sa conduca poporul. Un tanar poate sa conduca si el (cum a condus Iosua anumiti barbati in lupta aceasta), dar intr-o lucrare anume si in limitele autoritatii sale.
Iosua a trebuit sa aleaga niste barbati. Avea nevoie de ei pentru a se lupta cu Amalec. Apoi a trebuit sa-i conduca in lupta propriu-zisa. De aceea alegerea trebuia sa fie una practica. Dar Moise nu-i spune lui Iosua doar ce trebuie sa faca el. Ii spune ca el, Moise, va lua parte la aceasta lupta, dar intr-un mod diferit. Iosua intelege ca el va tine sabia in mana, iar Moise toiagul lui Dumnezeu. Iosua va lupta in vale, Moise va sta pe deal.
Iosua invata ca nu e totul ce se vede, ca o lupta nu e castigata de barbati inarmati si bine organizati, condusi de un om plin de ravna pentru Domnul. Este nevoie de mai mult decat de tinerete, forta, putere, vointa si logistica. Este nevoie de Dumnezeu.
Iosua invata ca este nevoie de sabia omului si de toiagul lui Dumnezeu. Este nevoie de cineva sa tina sabia, de un barbat, de un tanar, de Iosua. Dar, este nevoie de Moise sa tina toiagul, de un batran, de un om al lui Dumnezeu matur. Sabia este a omului, dar toiagul lui Dumnezeu nu poate sta in maina oricui. Iosua invata ca tinerii si batranii lupta impreuna, pentru ca fiecare are lucrarea lui de facut, cu care nu trebuie sa se joace.
Iosua invata ca sabia nu-i o jucarie, dar ca nu in puterea ei sta razboiul. Iosua a simtit victoria atunci cand tabara sa ii batea pe amaleciti, dar simtea emotia posibilitatii infrangerii atunci cand Amalec parea ca-i bate. Iosua a fost purtat de Moise, care-si tinea mainile sus, pe deal, avand toiagul lui Dumnezeu.
Trebuie sa se implice tinerii in razboiul spiritual al Bisericii? Da. Dar in ascultare si dupa planul Domnului pe care se pare ca nu lor li-l descopera El. Ei trebuie sa se asigure ca asculta de oameni ai lui Dumnezeu, care cu adevarat au toiagul lui Dumnezeu in mana.
Tinerii merg in misiune, activeaza, se implica. Si o fac din inima si bine. Dar, maturitatea nu le permite, inca, sa priceapa ce se intampla cu adevarat. Nici nu e treaba lor, acum. Dar, incet, ei trebuie sa se maturizeze si sa devina ceea ce trebuie sa fie in Casa lui Dumnezeu. Daca tinerii sunt plini de viata, atunci sa lupte, sa scoata sabia. Dar sa inteleaga ca nu ei tin toiagul si ca nu sunt singuri in batalii. Cand ei pleaca la razboi, batranii se roaga. Nu doar Iosua si-a intrebuintat bratele vanjoase de tanar, ci si Moise, pe ale lui – cele incercate si trudite.
Exista un drum pe care un tanar trebuie sa mearga spre maturitate. Daca el necinsteste pe batran, nu este pe drumul acesta. Pentru ca si el va fii batran si, cand va ajunge, va intelege ce inseamna aceasta si nu-si va dori sa se poarte altii cu el cum s-a purtat el in tineretea lui cu cei varstinci. Toti trebuie sa intelegem ca suntem tineri si vom ajunge batrani, daca viata ne va fi pastrata pentru aceasta. Toti suntem si incepatori in credinta si maturi, daca ne maturizam si ajungem sa fim. E vorba de un proces. Noi, de aceea, sa intelegem ca trebuie sa luptam impreuna: si cei cu mana de voinic si cel cu palma trudita si genunchii batatoriti.
Dupa ce Iosua a castigat lupta, Dumnezeu a zis lui Moise sa spuna lui Iosua ca El Insusi va sterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri. Dumnezeu stie ca aceste cuvinte trebuie spuse lui Iosua, pentru a-l intari si a-i asigura victoria pentru totdeauna. De asemenea, Iosua a inteles ca Dumnezeu Insusi lupta pentru poporul Sau si ca Amalec nu a fost invins printr-o batalie. Nu e doar sabia, puterea si tineretea noastra, ci, realitati mult mai  adanci si mai complexe.
Cu siguranta ca experienta lui Iosua ne ajuta si pe noi. Intai de toate, ne ofera perspectiva maturizarii. Apoi, ne arata ca noi suntem parte dintr-un intreg, in Biserica. Nu vom nesocoti pe tineri si nu ii vom necinsti pe batrani. Trebuie sa stam in locul nostru. Apoi, sa intelegem ca, dincolo de maturitatea noastra, in control este Dumnezeu. Iosua nu putea castiga fara Moise, dar Amalec nu putea fi batut fara Iosua si barbatii lui de razboi.
Avem nevoie de tineri, dupa cum avem nevoie de batrani. Dumnezeu lucreaza cu noi maturizandu-ne, deci in fiecare etapa a maturizarii noastre. Nu o vom nesocoti pe niciuna, dar nici nu ne vom razvrati pentru ca am ajuns pana undeva.
Ca tineri, sa invatam sa ascultam, sa slujim, sa luptam, sa ne punem la dispozitie elanul si energia pentru „razboaiele Domnului”. Dar sa stim ca suntem sub autoritatea celor mai maturi decat noi, a barbatilor lui Dumnezeu si a batranilor Sai, patriarhii.

Maturitatea are varsta ei. Odata esti copil, odata tanar, odata barbat, odata patriarh. Nu putem sa ne prefacem ca suntem ceea ce nu suntem. Daca chiar suntem in acest proces de maturizare, de crestere spirituala, atunci sa fim atenti cu viata noastra, pentru ca nu simulam adevarul pe calculator. Tineretea inseamna ascultare, supunere, invatare, slujire, implicare, vitejie, pasiune, dupa cum batranetea inseamna intelepciune, maturitate, intelegere profunda, invatarea altora. Tinerii, de asemenea, invatand si crescand, vor ajunge sa se maturizeze si, cu timpul, nu vor mai fii tineri.

Este o priveliste deloc frumoasa a vedea tineri razvratiti si care se cred intelepti si batrani care au albit degeaba, fara intelepciune si putere spirituala. De aceea, tinerii nu ar trebui sa-si piarda timpul facand nimic si batranii povestind despre ispravile tineretii lor si atat. In acelasi timp, vitejia tanarului nu este pe messenger, nici taria lui in gelul de pe par, nici energia lui risipita alergand dupa o minge de cauciuc mai mult sau mai putin umflata. El sa-si puna bratul in slujba Domnului. Caci nu va ajunge ca Moise, sa tina toiagul Domnului cu mainile trudite, daca si le va intrebuinta cand i-au fost in putere sa apese taste, sa arunce pietre si sa se pieptene.

Nu toti tinerii sunt tineri, dupa cum nu toti batranii sunt batrani.