>Iubirea de sine [2] – tineretii

>Sa fii tanar astazi in mediul evanghelic e periculos. Dar numai daca chiar te intereseaza viata traita cu Dumnezeu. Pentru unii am putea face o rubrica de tipul „Stiati ca…” cu experiente din viata unor tineri care au umblat cu Dumnezeu chiar in mijlocul nostru.

Stiati ca… au fost tineri care, cu lacrimi in ochi, m-au intrebat cu ar putea sa citeasca din Biblie cu drag, fiindca li s-a racit dragostea?
Stiati ca… sunt tineri care au toate atuurile unui crestin veritabil, dar nu au un aspect fizic prea atragator, si care sunt ocoliti de cei mai multi? Crestinism?
Stiati ca… exista tineri care scriu poezii din umblarea lor cu Dumnezeu? Da, chiar exista! Lista poate continua, dar poate in alt articol, sub un titlu mai potrivit. Acum, insa, ca am stabilit faptul ca exista (inca) multi tineri care traiesc o viata alaturi de Dumnezeu si in umblare cu El, sa ne intoarcem privirile spre o alta categorie, cu un numar ingrijorator de adepti – tineretii.

Cineva se intreba „Oare ce-i intr-un ardei?” – „Taie-l, veni raspunsul, si-ai sa vezi.” Oare ce-i cu tineretii de astazi, din bisericile noastre si ce-i de facut cu ei? Sa disecam realitatea, sa vedem despre ce este vorba.

Nu stiu de ce, dar tot mai multi copii crescuti in familii evanghelice au impresia ca ei sunt de drept intr-o biserica. Sunt unii adulti, e adevarat, care cred ca biserica e a lor, ca ei au facut-o, mai ales cand s-a construit cladirea. Ar vrea sa para mai spirituali si mai cu autoritate fiindca au pus caramida si boltaru’. Dar pietrele vii, cine le zideste si cum? Acolo de ce nu pun mana unii sa construiasca dezinteresati? Aceeasi. Dar copiii si tinerii par sa se considere de drept intr-o biserica.

Si… isi fac un club. Ei cu ei, altii nu. Daca vine cineva strain, ba canta prost, ba e mai negru, ba are parul drept, ba nu stie cantarile, ba nu prea stie Biblia… si bietul copil nu mai vine, daca nu e bun la nimic. Ai nostri, insa, sunt… Ei stiu de toate, fac de toate, sunt super-copii, nici nu stiu de ce mai exista si altii pe planeta asta. Ce-i invata oare parintii acasa, nu pot sa inteleg. E reteta dezastrului pentru urmatoare generatie – oameni care invata sa se iubeasca pe sine mai mult decat orice si sa o faca in asa fel incat sa nu-si dea seama.

Crescand, acesti tinereti duc mai departe steagul iubirii de sine, in cluburi si echipe de soc, invatate sa se distreze pe sine prin orice mijloc, dar sa uite de altii. Ei isi doresc intalniri, jocuri, activitati. La rugaciune tac, daca se mai face asa ceva… la rugaciune sunt sfinti (adica nu zic nimic, sa nu greseasca cu vorba, ca limba nu o imblanzit-o nimeni, nu s-or apuca ei, nu?).

Am auzit-o si pe asta – ca noi trebuie sa dovedim lumii ca stim sa ne distram, nu suntem tineri inchisi la minte. Iata noua noastra misiune in lume, sa dovedim lumii ca stim sa ne distram… Si nu mai stim sa ne rugam, sa postim, sa citim Biblia, sa iubim, sa facem milostenie si pace, sa ne cinstim parintii… Iata pretul – e real, se intampla, ce ne facem?

Ce sa ne facem frate… ne facem ca ploua… Cam asta facem, ce-i drept. S-au ridicat si liderii de tinereti, asa, ca ciupercile. N-a plouat, dar ei s-au ridicat. Ii atrag pe tineri cu bomboane, pentru ca cu asta i-am crescut si noi, in familii, cu pufuleti cu gust de pizza. Normal ca ademenesti o maimuta cu o banana, dar ia du-te la un leu, in jungla, daca te crezi tare!

Tineri tot mai la moda pe dinafara, tot mai goi pe dinauntru. Tineri plini de viata la jocul de carti, dar care n-au citit o carte in viata lor. Tineri gata de actiune… la volei, nu si in misiune. Tineri pregatiti de excursii, dar nu de evanghelizare. Tineri super implicati in diverse activitati, dar fara dragoste.

S-a ajuns aici din vina familiilor si a bisericilor. Exista o vina si a tinerilor, prea indiferenti in ce-i priveste, prea lesne increzatori in ofertele unor necunoscuti. E mai buna mancarea de pe internet si din orice alta biserica, decat cea din biserica mea – aceasta e mentalitatea iubitorului de sine la varsta pubertatii, varsta care s-ar putea sa-l marcheze toata viata.

SOLUTIA
Cristos sa preia conducerea in viata tinerilor. Dati tinerilor adevarul. Esti tanar – cauta-L pe Cristos, nu distractia! Sa nu permitem altora sa ne fure tineretea cu basme de copii. Sa-L cautam pe Dumnezeu in toate, cu seriozitate. Sa mergem la Biserica cu drag si la intalniri de tineret sa slujim, nu sa ne cautam perechea. E greu? Da-te jos de pe tronul vietii tale, daca e greu, daca nu poti, lasa-L pe Cel care poate sa transforme viata ta cu adevarat. Opreste-te din a te iubi pe tine insuti!

Publicat în Fără categorie

>Iubirea de sine[1]

>In vremurile din urma oamenii vor fi iubitori de sine. Am scris cateva randuri despre acest subiect intr-un articol, acum cateva zile. Acelasi articol, pe wordpress, aici. Problema acestei stari pe care o experimentam tot mai mult in bisericile contemporane (daca tot se foloseste notiunea aceasta, sa o folosim atunci cum se cuvine) nu este una noua, dar amploarea ei pare sa fi atins un varf istoric.

Iubirea de sine nu o poti vedea in inima omului, dar ea se poate distinge, prin Duhul, tocmai pentru a ne feri de ea. Sunt unii care spun ca cineva nu poate sa-si judece aproapele sau faptele acestuia, fiindca nu are cum sa-i stie inima, ca doar Dumnezeu poate judeca pe om. Adevarat. De aceea, Dumnezeu si judeca, si, prin Duhul Sau Cel Sfant, ii capaciteaza pe ai Sai sa-si deosebeasca viata, faptele, purtarea si trairea de a celor care merg pe calea cea larga. Crestinul autentic are discernamant si stie sa se fereasca de caile firesti, ale lumii de aici de jos.

Iubirea de sine se promoveaza in media, prin diversele sub-sisteme ale societatii moderne, in scolile care sunt tot mai mult influentate de conceptii anti-teiste, ego-centriste si generate de filosofiile anarhiste, imblanzite de relativismul modern tamp.

1. Sportul

Iubirea de sine ne invata ca sporturile sunt mijloace de umilire a celuilalt. Daca un fotbalist talentat, spre exemplu, are un „geniu” special, ziaristii ne spun ca si-a umilit adversarul, sau ceva asemanator, sugerandu-ne ca asta trebuie sa faca un fotbalist de succes. Astazi sportul promoveaza imaginea si nu valoarea, un profesionalism bazat de sine si nu sanatatea fizica. Sportul nu face sportivi, ci spectatori; iar sportivii ajung vedete, unul e extraterestru, altul galactic.

Limbajul acesta tribal al societatii moderne ajunge si in biserici. Am auzit deja astfel de expresii promovate de pseudo-jurnalistii indopati cu steroizii facultatilor private, nascatoare de „genii” pe banda rulanta. In imbracaminte, in limbaj, in mers, in freza, in toate… se vede ca-n oglinda nu Cristos, ci zeul sportiv care ne distreaza si cu care vrem sa semanam.

Celalalt devine cel pe care vrem sa-i injosim, sa-l umilim prin sport, prin executiile noastre. Nu ne intereseaza altceva mai mult, in sportul modern, decat injosirea adversarului spre deliciul publicului, crezand ca si noi vom avea parte de slava pe care oamenii le-o dau marilor sportivi de geniu.

Cum sa ne mai rugam unii pentru altii, cum sa ne mai pese de celalalt, cand scopul nostru arzator este sa ne aratam pe noi insine celorlalti? Tinerii fac sport pentru aratarea fizicului, iar aceasta, in mediul bisericesc este grosolan de tipator, dar si strigator la cer.

2. Implicarea

Ne implicam in diverse actiuni, care s-ar vrea slujiri, nu pentru altii, ci pentru noi. Sa aratam ce bine tinem noi studiul biblic, ce bine predicam noi, ce fain cantam noi pe voci si la instrumente. Atmosfera e rece, oamenii dorm, dar important e daca a iesit bine. Daca da, ne felicitam singuri… prostimea nu intelege retorica, hermeneutica, nota muzicala sau rolul arheologiei in exegeza de exceptie pe care tocmai am prezentat-o.

Bisericile devin cluburi exclusiviste, migrand excesiv dinspre cealalta extrema, a manelismului relativist, unde se promoveaza lipsa de calitate si orice facut „de mantuiala”.

Implicare de dragul sinelui. Aceasta se vede in realitatea absentei faptelor de slujire lipsite de popularitate, precum vizitele la bolnavi, ajutorarea saracilor, constinciozitatea in diverse slujiri in lupta cu monotonia seaca. De ce nu canta unii cu aceeasi ardoare si la azile de batrani, si la inmormantari, cum canta la intalnirile de tineret de tip „in cautare de partener”?

3. Mersul la biserica

Mergem la programe. Avem conceptia ca programul trebuie sa fie unul bine realizat… de ceilalti. Vin, stau, plec… de o sute de ori, daca trebuie. Mai stau si acasa, vin cand vreau. Nu conteaza sa fim toti la rugaciune, acum suntem liberi sa plecam si sa venim cand vrem, doar nu o sa ne dea afara din Biserica pentru ca am intarziat 30 de minute… Parca cu ani in urma, parintii nostri veneau la timp la biserica amenintati de securitate…

Mentalitatea slujirii altora este depasita. Unii sunt bulversati cand ar avea ocazia sa spuna ceva ziditor – am angajat pastor, de ce-l platim? Cum adica sa ma pregatesc cu ceva, cand EU trebuie sa merg la biserica sa fiu slujit? Aceasta nu este decat o gandire pur egoista, nepasatoare fata de altii, de lipitoare. Cand plange un frate in rugaciune, e prea zelos. Daca predica cineva cu pasiune, e extremist. Daca e monoton e plictisitor. Oamenii sunt vesnic nemultumiti nu fiindca ar fi vreo problema la inperfectul de celalalt, ci fiindca ei vor perfectiune pentru ei, dar mediocritate pentru altii. O viata traita cam asa: „eu sa primesc totul, altii de la mine cat mai putin”. Asta nu-i Biserica despre care vorbea Cristos, nu e Adunarea descrisa de apostoli. Nu stiu ce-i.

Timp e pentru toate, dar nu pentru Dumnezeu si frati. Caci iubirea de Dumnezeu nu exista fara iubirea de frati.

Lipsa de interes, lucrul inceput si lasat balta (acum e lac, la cat a crescut), arata toate cat de grava e starea de astazi.

SOLUTIA

Renuntarea la a ne mai iubi pe noi si transferul de autoritate de pe tron. Pe tronul inimii nostra sta EU-ul nostru, dar ar trebui sa stea Cristos. Cat timp nu va sta Cristos, omul e pierdut, omul e mort in sine insusi, nu are viata si nu o va avea niciodata, indiferent ce spune despre mantuirea sa. Nu sunt decat doi stapani si… nu putem sluji la doi stapani.

Publicat în Fără categorie

>Exorcismul si abilitatea de a vorbi aiurea in limbi straine

>

Teoretic, orice preot poate realiza o exoriczare. Dar oficialii de la Vatican au spus in urma cu trei ani ca preotii parohiilor ar trebui sa cheme exorcisti profesionisti daca banuiesc faptul ca unul dintre adepti are nevoie. 
Acest lucru poate fi sugerat de schimbari bruste, ingrijoratoare in comportamentul si vocea persoanei, sau de abilitatea de a vorbi aiurea in limbi straine, de neinteles. 
Principalul exorcist de la Vatican, Gabriele Amorth, a sustinut anul trecut ca diavolul si-a facut aparitia si la Vatican, in inima Bisericii Catolice. Amorth sustine ca scandalul de abuzuri sexuale in care au fost implicati preotii catolici din SUA, Irlanda, Germania si alte state reprezinta o dovada a prezentei Antcristului. 
Tot el a declarat ca Papa Benedict al XVI-lea crede „cu toata inima” in practica exorcismului.



Intregul articol se poate citi aici.

Publicat în Fără categorie

>Fantanile pe care vor sa le astupe filistenii

>Dintr-un mesaj biblic al fratelui Viorel Candrianu, la Hateg, iata cateva fantani pe care „filistenii”, in comparatia cu vremurile patriarhului Iacov si intr-o interpretare pentru vremurile noastre, incearca sa le astupe astazi in Biserici:

1. Fantana Cuvantului
– traduceri noi, relaxante;
– lipsa de cunoastere a Bibliei e tot mai mare;
2. Fantana rugaciunii
– tot mai putina rugaciune;
– rugaciunea e inlocuita cu alte activitati;
3. Fantana cantarii
– cantari noi, fara mesaj;
– cantari fara putere;

Se sapa alte fantani. Dar fara putere, fara a aduce rezultate… pana cand s-au destupat fantanile vechi. Destupa din nou fantana Cuvantului, a rugaciunii si a cantarii!

Publicat în Fără categorie

>Scrieri vechi descoperite in Iordania

>

David Elkington, seful unei echipe britanice de cercetatori a declarat: „Este un uimitor ca avem aceste obiecte care ar fi putut fi atinse de primii sfinti ai Bisericii„, scrie Daily Express.
Fiecare dintre cele 70 de carti are intre 5 si 15 pagini, legate prin inele de plumb si au marimea unui card de credit.
Textele sunt scrise in ebraica veche. O prima analiza a metalului arata ca unele carti dateaza inca din primul secol dupa Hristos. 
Daca cercetari ulterioare vor confirma autenticitatea acestora, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire dupa Manuscrisele de la Marea Moarta gasite in 1947.

Articolul poate fi citit aici.

Publicat în Fără categorie

>Oamenii vor fi iubitori de sine

>Dintr-o perspectiva, nu razboaiele si nici cutremurele fac vremea sfarsitului sa fie grea, ci starea spirituala a oamenilor. Oare pasajul din 2 Timotei 3 se refera la oamenii din lume, sau la oamenii care vin la Biserica, la diversele intalniri?

De ce sunt vremuri grele cand oamenii sunt iubitori de sine? Oare nu ne indeamna Scriptura sa ne iubim aproapele ca pe noi insine? In contextul spiritual, a fi iubitor de sine este un dezastru, o stare in care nimic nu e la locul lui. Omul isi indreapta atentia spre sine, il slujeste, il adora, il pune in centrul vietii sale. Cristos?

Omul lucreaza pentu confortul propriu, chiar cu pretul inlaturarii multora. Mediul in care foarte se lucreaza e predominant unul in care a lovi in altii este in folosul tau – te ridici facand victime, ca animalul care isi impunge confratii sa ajunga primul la oala cu graunte. Exemplul Domnului Isus care S-a dezbracat pe Sine si a slujit pe altii?

In ce se vede iubirea de sine? Iata cateva indicii:
– oamenii nu sunt interesati de cei din jur, nu le pasa de ei, important este sa le mearga lor bine;
– timpul mai petrecut in scopul distractiei, timpul extrem de putin petrecut cu cel ce plange si in casa de jale;
– pasiunea pentru evanghelizarea altora lipseste;
– discutiile cu altii, spre a-i ajuta in divese probleme, practic nu exista;
– promovarea sinelui pe saiturile de socializare, prin fotografie (iata cine sunt eu!);
– imbracamintea care sa scoata in evidenta persoana, un anumit mers, o anume stare de spirit;

In contrast cu oamenii care traiesc astfel de vieti, Cristos a murit pentru toti, „pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei” (2 Corinteni 5: 15). Ce-i drept, insa, „toti umbla dupa foloasele lor, si nu dupa ale lui Isus Cristos” (Filipeni 2: 21). Cristos, Cel iubitor de oameni; oamenii cei indragostiti de propriul eu. Intr-un astfel de context, vremurile sunt grele.

Si, cum ar putea sa fie vremuri bune, cand omul se gandeste la sine, strange bani pentru sine, se distreaza, lucreaza pentru a fi laudat si pentru a se arata pe sine? Vremuri bune sunt cand omul traieste pentru Cristos, pentru aproapele sau, pentru care are compasiune si dragoste, pentru care vrea sa-si dea viata (timpul, banii, energia).

In contextul Bisericii, iubitorul de sine este un strain, un dusman si un alienat. El cauta sa se zideasca singur, sa se implineasca prin efort propriu, sa se ridice pe sine in ochii celorlalti, sa isi promoveze persoana, sa ii jigneasca pe ceilalti aratand tuturor ca este cel mai pregatit, cel mai bun, cel mai haruit. Numai ca, o asemenea persoana este staina. Sfintii traiesc dupa alte principii, ei nu cauta folosul lor, fiindca dragostea nu cauta folosul ei. Cuptorul vremurilor in care traim testeaza in om valoarea cereasca a iubirii autentice. Pe cand zidirea sufleteasca se face prin slujirea fata de ceilalti, iubitorul de sine este un dusman, unul care nu cauta folosul fratietatii, care are alte scopuri, toate avandu-l pe el in centrul atentiei. Iubitorul de sine se simnte jignit daca nu e in fata, daca nu e apreciat; crestinul autentic se simte bine cand a putut sa ajute cu adevarat, chiar si daca nu l-a vazut nimeni. Iubitorul de sine este un biet alienat, care crede ca si-a gasit locul, dar purtarea sa il da de gol – el nu este de acolo. Tragic – vremuri grele.

Iubitor de sine inseamna sa ai timp pentru tine, dar sa nu reusesti sa faci nicio fapta buna, sa nu ai timp pentru nicio slujire. O saptamana intreaga reusesti sa te aranjezi, sa te hranesti, sa iti cumperi ce-ti doresti, sa dormi cu capul pe o perna moale, invelit intr-o patura pufoasa, dar sa nu gasesti niciun cuvant de zidire pentru cei care vin la tineret. Iubitorul de sine se simte jignit daca spui despre el ca nu este intr-o stare buna, dar nu are nicio problema sa-i ponegreasca pe altii, chiar pe dregatori, pe cei pusi in cinste, chiar pe slujitori.

Cuvantul folosit de apostolul Pavel in 2 Timotei – filautos – nu mai apare in Noul Testament. Un egoism fara precedent va caracteriza zilele de pe urma, vremurile acelea grele! Le traim, poate…

Astazi au fost doua cutremure in Hateg. Auzim vesti de razboaie. Dar, cel mai mult ma framanta gandul ca… poate traim acele zile, acele vremuri in care „oamenii vor fi iubitori de sine”, cand nu conteaza fericirea si implinirea altuia, ci a mea; cand suntem gata sa calcam peste altii pentru a fi fericiti si impliniti.

Sa ne simtim bine noi! Mergem la restaurant, la pizza, la un suc. Dar, am dat vreo masa celor care nu ne pot da inapoi? Ne pregatim nuntile cele mai cu alai, scumpe, care sa iasa bine. Dar am spalat vreodata vreun copil plin de paduchi? Vai, vai de noi… Ne cumparam hainele cele mai atragatoare (sa atraga privirile altora spre NOI), si dam zdrentele din dulap pentru misiune. Ce poate fi mai trist?

Unii inca mai cred ca solutia pentru vremurile grele prin care trecem este in programe, dinamism si voie buna… pentru ca n-au avut timp sa se gandeasca la realitate, fiind ocupati cu… ei insisi.

Publicat în Fără categorie