>Un text relevant pentru astazi, pe care l-am gasit citind capitolul din Proverbe care corespunde zilei de 13:

Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urît şi se acoperă de ruşine.

Proverbe 13: 5

Publicat în Fără categorie

>Ce este discernamantul?[1] – cantarea

>Ehe, despre discernamant e greu de vorbit… Discernamantul e de folosit, zi de zi.

Discernamantul:
– tine de maturitate;
– este important in planul lui Dumnezeu cu Biserica;
– este folositor in umblarea cu Dumnezeu;
– trebuie cautat de fiecare dintre noi
– se invata, se dobandeste
– este in stransa legatura cu prezenta Duhului Sfant in viata credinciosului

A discene inseamna a deosebi, a discrimina intre doua lucruri – unul fiind bun si altul rau; intre un lucru folositor si unul inutil vis-a-vis de umarea lui Cristos; intre un lucru care ma ajuta si unul care ma impiedica sa fac ceea ce ma cheama Dumnezeu sa fac.

Sunt multe locul in Scripturi care se refera la cantare si la importanta adresarii ei cu intelepciune si capacitate de discernamant. Intr-un psalm suntem chemati sa cantam Domnului „o cantare inteleapta”. Ca sa stim sa facem aceasta trebuie sa stim cum e o cantare inteleapta si apoi sa facem in asa fel incat o asemenea cantare sa cantam (sa alegem, asadar). Daca toate cantarile ar fi fost cantari intelepte, atunci sensul acestui indemn-porunca ar fi fost in domeniul aberantului si inutilului (mai multe cuvinte sa fie Biblia mai groasa…), dar, evident, nu este asa.

Cantam orice? Da, am putea. Eu nu cant orice fiindca stiu ca trebuie sa-mi folosesc discernamantul sa cant in asa fel incat sa fiu aprobat de Domnul Dumnezeu. Iar, daca am un asemenea discernamant trebuie sa am motive foarte bine intemeiate in adevar ca sa cant sau sa nu cant o anumita cantare, oricare ar fi ea. Ar trebui sa ma atraga, intrinsec fiintei mele, acele cantari duhovnicesti… daca umblu cu Dumnezeu.

Daca umblarea mea cu Dumnezeu este una relativa, discernamantul meu este practic inexistent (Cristos-Stanca este o imaginea importanta in acest sens: nu am raportez la realitatea obiectiva) si nu voi putea efectiv sa discriminez intre o cantare si alta din punct de vedere al bunului spiritual. Sunt, desigur si alte etaloane la care ma pot raporta, cum ar fi placerea proprie (gustul propriu, nerafinat), determinate de o vietuire fireasca si care nu are a face cu devenirea dupa voia lui Dumnezeu.

Atat crestinul ca indivit, cat si Biserica locala ca entitate spirituala aflata in mainile lui Dumnezeu spre modelare si pregatire (dupa un plan bine pre-stabilit) au o maturitate spirituala la care se gasesc la un moment dat si trebuie sa aiba capacitatea de a discerne intre ceea ce e folositor sau nu, bine sau rau, adevar sau minciuna s.a.m.d.

Acum, pentru a ne clarifica punctul de vedere, ar trebui sa stim raspunsul la unele intrebari clare, pe deoparte, dar si sa avem sentimentul normalitatii sau nepotrivitului care se naste la un moment dat inedit din umblarea cotidiana cu Dumnezeu.

1. Umblarea cu Dumnezeu

Acela care traieste pentru Dumnezeu, face voia lui Dumnezeu, cauta mai intai Imparatia Cerurilor si neprihanirea, lucreaza fapte neprihanite ale credintei va fi foarte capacitat sa stie voia Tatalui dupa cum il calauzeste Duhul Sfant care l-a invatat pana in momentul nevoii de a lua o decizie in sensul discutiei de fata care anume este aceasta. Desigur ca el continua sa se maturizeze, dar o decizie cu care este pus fata in fata trebuie luata la maturitatea la care a ajuns pana atunci.

Aceasta chestiune poate duce usor in domeniul misticismului, dar ma refer in special la capacitatea practica intuitiva de a lua o decizie, in contextul obisnuintei cu prezenta lui Dumnezeu, cu Biblia (Cuvantul Sau revelat), cu exemplul Domnului Isus, cu exemplul apostolilor etc.

2. Cateva intrebari pe care sa ni le punem:
– cine a scris cantarea, de ce, in ce context (cineva poate sa scrie o poezie care sa devina ulterior cantare fiind intr-un moment de maxima sensibilitate, trecand printr-o perioada cand, indragostit fiind, se gandeste toata ziua la iubita lui si la cum sa-i mai spuna ceva frumos, inaltator, poetic – si apoi sa-i schimbe destinatia cum au facut catolicii cu mai multe statui pagane care au devenit dintr-o data sfinti Petru sau Ioan redati fidel si in detaliu…);
– daca a fost tradusa, de ce a fost tradusa, cum, cine a tradus-o (o cantare se poate traduce de catre o persoana care nu are nimic a face cu crestinismul, transmitand prin expresiile si cuvintele alese o cu totul alta nuanta decat ceea ce a intentionat autorul crestin)
– are valoare teologica (poate sa vorbeasca despre ceva istoric, dar poate sa vorbeasca despre ceva istoric cu pretentia ca s-ar intampla si astazi, pe cand nu stim daca e cazul sau stim ca nu e – nu cantam daca e ambiguu, alegem cantari cu continut clar, folositor, nu cantari care sa arate altora la ce parere am ajuns dupa o vreme de meditatii intense si discutii pe facebook)
– ce produce in viata omului care o canta si o asculta (bunica mea povestea cum era atrasa de cantarile pocaitilor si le asculta apropiindu-se de Biserica lor, dar atenta sa nu o observe cineva din sat, cu mult inainte sa se pocaiasca la randul ei – o cantare duhovniceasca trebuie sa provoace emotii sfinte, curate, hotarari conforme cu voia lui Dumnezeu)
– sfatuieste, invata, ajuta (in Biserica e important sa se ia in considerare aspectul slujirii, fiind esential prin definitia Bisericii – nu cant ce-mi place mie, ci ceea ce foloseste celuilalt… deci nici ce-i place lui ci, cum spunea, ce-i foloseste… iar aici e nevoie de maturitate.
– cui ii plac aceste cantari (o cantare poate sa fie hit pentru unii, sau toiag de sprijin in viata de sfintenie pentru altii – am vazut o sora batrana, care abia mai respira suspinand in timp ce cantam versurile unei cantari… „cand buzele-mi n-or mai putea/Suspinul meu Te-a lauda”…)

Publicat în Fără categorie

>Mai face Dumnezeu minuni?[1]

>Pornesc de la o argumentatie pe care am citit-o pe internet. Acest tip de argument este suficient de des intalnit incat sa fie suficient de clar pentru fiecare faptul ca nu vom discuta deloc despre persoana pe care o voi cita mai jos. Am preferat sa pun si sursa pentru a da contur realitatii inconjuratoare – se intampla, are loc…

Da! Categoric, Dumnezeu nu se schimbă, nu își anulează promisiunile și nu se dezice de Biserica Sa! (Cristian Ionescu, pe blogul sau)

Acesta este raspunsul la intrebarea din titlul acestui articol. Iata argumentele (cu referire la prezent):
1. Dumnezeu face minuni pentru ca nu se schimba
2. Dumnezeu face minuni pentru ca nu Isi anuleaza promisiunile (si)
3. Dumnezeu face minuni pentru ca nu se dezice de Biserica Sa

Primul argument este preferat de cei mai multi – Dumnezeu face si astazi minuni fiindca nu se schimba. Faptul ca Dumnezeu este Acelasi nu presupune ca faca aceleasi lucruri. Daca ar fi asa, Dumnezeu ar trebui sa faca si astazi lucrari pe care le-a facut si in trecut, si anume toate. Realitatea este insa ca Dumnezeu are si un plan pe care L-a facut in Sine Insusi inainte de intemeierea lumii si pe care il duce la indeplinire in timp ce citim aceste randuri. Atotputernicia lui Dumnezeu (omnipotenta) se defineste avand in vedere chiar acest plan suveran. De exemplu, Dumnezeu a putut sa nu Il trimita pe Fiul Sau in lume in vremea judecatorilor, dar nu a putut sa nu-L trimita in vremea in care a venit (fiindca atunci a fost „implinirea vremii” pentru intrarea Fiului in lume). S-a schimbat Dumnezeu intre timp? Nu, pur si simplu Si-a dus la indeplinire un plan mai dinainte facut. Noul Testament vorbeste pe larg despre „taina lui Dumnezeu” descoperita acum Bisericii (sfintilor Lui).

Problema este pusa, asadar, gresit. Daca Dumnezeu a facut minuni in trecut nu presupune ca va face si astazi (oricare ar fi acel „trecut” si oricare ar fi acel „astazi”). Ceea ce conteaza, insa, este chiar planul Sau. A planuit sa faca „astazi” minuni? Aceasta este o intrebare importanta. Apoi, insasi folosirea terminologiei este ambigua. Un urmator pas ar fi incercarea definirii a ceea ce intelegem prin „minune/minuni”.

Este important sa fim intelepti sa cautam raspunsul real nu ce ne-ar placea noua sa gasim.

Al doilea argument, potrivit caruia Dumnezeu ar face si astazi minuni fiindca nu-Si anuleaza promisiunile este putin mai bine incadrat. Cand vorbim despre promisiunile lui Dumnezeu deja trebuie sa luam in considerare planul divin care transcende generatiile.

Ne intrebam daca Dumnezeu a promis ca va face minuni in generatiile viitoare si ce fel de minuni a promis ca va face. Vorbim aici nu despre interpretarea noastra cu privire la anumite texte, ci despre Cuvantul lui Dumnezeu (vorbirea divina efectiva, nu ma refer aici la canon), nefortat ca sa incapa in vreo teologie, ci luat asa cum este. Discutia intra aici pe taramnul evangheliei prosperitatii si pe cel al umblarii reale cu Dumnezeu. Uneori Dumnezeu ne-a promis anumite minuni in viata (prezenta Lui langa noi, lucrarea de sfintire prin Duhul, transformarea dupa chipul Celui care ne-a chemat, biruinta asupra pacatului, insasi eliberarea de sub robia pacatului, infratirea cu Cristos etc), pe cand alte minuni nu (nu ne-a promis Dumnezeu ca vom avea parte de o viata de bunastare financiara, de exemplu). Dumnezeu nu ne-a promis ca vom gasi bani in burtile pestilor, ca vom cumpara o paine care sa ne ajunga o luna tot mancand din ea in fiecare zi etc, desi toate acestea El le poate face. Din nou, faptul ca le poate face nu inseamna ca le face. Iar daca le face nu inseamna ca e o regula pentru toti si ca le va face in viata oricarui credincios sau in viata unei Biserici locale cu fiecare credincios de acolo.

Dumnezeu insa ne-a promis prigonire din pricina Cuvantului si din pricina Numelui lui Cristos, dar si putere de a trece prin asemenea situatii prin prezenta Duhului Sfant in vietile noastre, in noi. Toti cei care doresc sa traiasca in evlavie pentru Domnul Isus vor fi prigoniti… toti. Nu toti insa vor experimenta minuni si semne. Exista un plan divin prin care toti trebuie sa trecem daca suntem ai Lui, dar nu toti trebuie sa traim din minune in minune ca sa fim copiii Sai. Noi trebuie sa fim mereu pe Calea lui Cristos, fie ca am experimentat o minune care tine de viata aceasta, fie ca nu… ca minuni mari si minunate toti experimentam, daca suntem ai Lui. Minunea nasterii din nou este o astfel de minune care se intampla in viata celui care afla mantuirea lui Dumnezeu – altfel nu se poate.

Fara vindecarea trupului se poate ajunge in cer, fara vindecarea sufletului NU se poate.

In fine, in al treilea rand este argumentul ca Dumnezeu face minuni si astazi fiindca nu se dezice de Biserica Sa. Dumnezeu poate sa nu faca minuni si sa nu se dezica de Biserica Sa. Practic, Dumnezeu NU se dezice de Biserica Sa niciodata, fiindca este a Lui, Trupul lui Cristos si Mireasa Lui. Poate lipsa minunilor sa Il faca pe Dumnezeu sa se dezica de Biserica Lui? Nu. Poate prezenta lor sa Il determine la o asemenea alegere? Nu. Pentru ca El are deja un plan, e suveran si atoatecunoscator si cand a facut chemarea si a dat promisiunile Sale nespus de scumpe a facut-o in asa fel incat nu-I pare rau de ele (nu se razgandeste, neavand de ce sa o faca).

Minunile nu determina hotararea lui Dumnezeu de a se dezice sau nu de Biserica Lui. El a luat aceasta hotarare mai inainte ca sa se fi intemeiat lumea aceasta, inainte de orice inceput, pe cand nicio minune nu se petrecea in spatiul si timpul inca necreate.

Eu nu pot sa spun daca cred sau nu in minuni. Ceea ce pot sa spun este ca cred in Dumnezeu. Prin credinta pricep multe fapte mari si minunate pe care le-a facut Dumnezeu si ma bucur de ele ca si cum s-ar intampla astazi. Si, daca bunul Dumnezeu doreste sa lucreze cu mine intr-un fel sau altul (in conformitate cu voia Sa perfecta, desavarsita, intreaga buna) este deja ceva minunat – Dumnezeu lucreaza in viata mea. De indata ce omul devine crestin prin puterea lui Dumnezeu el ajunge la o credinta care duce la randul ei la credinta. Noi, prin credinta, suntem paziti de puterea lui Dumnezeu si dupa ce ne facem ai Sai. Este vorba despre o lucrare minunata a lui Dumnezeu in prezent, care este de asa natura prin insasi existenta ei incat continua atata timp cat omul in viata caruia are loc mai traieste pe pamantul acesta.

Nu doar ca Dumnezeu nu se schimba, dar El nici planul nu si-L schimba. Unii cred ca da, si staruie zile intregi, nopti intregi. Intai ar trebui sa cautam sa aflam si sa intelegem bine planul acesta descoperit „sfintilor Lui”, valorile credintei date sfintilor „odata pentru totdeauna” (non-volatile, valabile in orice generatie, deci si astazi).

Cand eram student am fost chemat sa ma rog impreuna cu cineva peste un vecin bolnav de cancer intr-o faza terminala (pe creier). Nu mai putea articula cuvinte, dar ne intelegea. Ne-am rugat cu putere si i-am predicat Evanghelia incercand sa-l facem sa inteleaga ca e posibil sa fie ultima oara cand o aude si cand poate lua o decizie. Barbatul acela a murit… de cancer, dupa cateva zile. Inseamna ca Dumnezeu nu mai face minuni? Nu, nu inseamna asta. Cunosc si oameni care s-au vindecat de diferite boli in urma rugaciunilor. Lucreaza Dumnezeu – evident. Dar nu inseamna ca El va vindeca pe oricine, oricand, in orice conditii. Sa nu se mai roage oamenii pentru vindecare – ba da, sa se roage… si sa aiba credinta, dar sa nu lase loc dezamagirii mai apoi, fiindca Dumnezeu lucreaza cu o putere pe care lumea nu o poate intelege si face in fiecare clipa minunea prezentei Sale in orice credincios care este al Sau.

Inchei printr-o intrebare – Mai face Dumnezeu ucenici?
Publicat în Fără categorie

>Imi place

>”Imi place de tine”. E o replica pe care poate o auzim de multe ori. E o reactie, dar mai mult decat atat. E o reflexie a ceea ce transmit oamenii prin ceea ce sunt, de cele mai multe ori. Uneori e si doar o replica spusa din obisnuita si care nu are a face cu vreo observatie. Dar, de obicei, si cand nu e o reactie deplin constienta si atenta, ea pune in lumina o conceptie despre viata.

Cand iti place de felul cum s-a imbracat cineva iti place de o anumita conceptie despre modul in care cineva ar trebui sa se imbrace. Unii o spun avand o agenda de urmat, altii indiferenti, altii inconstienti. Foarte multi tineri apreciaza astfel de gesturi. E un fel de implementare a gandirii pozitive promovate chiar: „zambeste si spune o vorba buna” (prin vorba buna intelegandu-se un compliment mai mult sau mai putin adevarat). Un tanar matur e interesat cine ii spune „imi place” si e interesat de ceea ce este vorba atunci cand primeste un asemenea compliment.

E una sa primesc un atare caliicativ din partea unui om matur in credinta, care a ramas langa Dumnezeu in vremuri grele si e cu totul altceva sa primesc acelasi calificativ din partea unei persoane care urmareste in mod evident alte scopuri (sau nu neaparat atat de evident).

Iar acel „imi place” este si el de spus uneori, dar uneori trebuie tinut ascuns, chiar daca e real. Uneori o anumita radacina a placerii poate crea monstri de necaracterizat. Cei care traiesc in vicii au placere sa le faca si se reintorc la ele din dependenta fata de placerea aceea.

Ne poate place ceva de suprafata, sau ceva mai valoros, esential. Ceea ce ne place este uneori de corectat, alteori de trecut in planul secundar. Uneori ceea ce ne place e ceva normal, dar numai daca se pastreaza in limitele normalului. Alteori e ceva bine, dar alteori e ceva gresit sau chiar grotesc.

E bine sa stii cand sa faci un asemenea compliment si cand sa nu-l faci nici macar din politete. E bine sa stii cand sa-l primesti si cand sa-i raspunzi. E bine sa stii cand sa-l iei si sa-l folosesti spre un cladirea unui caracter mai frumos si mai inalt.

Asadar:
– faptul ca-ti place nu garanteaza ca e de placut, ca e bine;
– faptul ca nu-ti place nu presupune ca ai dreptate;
– faptul ca ti se spune ca esti placut nu inseamna nici bine, nici rau, ci, dupa caz, poate sa fie un compliment sau o atentionare importanta

Samson s-a uitat la o femeie, s-a dus la tatal sau si i-a spus: „Imi place, ia-mi-o”. Istoria relateaza drama vietii sale si valoarea acelei placeri. Apostolul Pavel simtea placere in stari grele (defaimari) pentru Numele Domnului Isus Cristos, stiind ce inseamna acestea toate din punct de vedere al vietuirii prin Duhul.

Uneori un grup social te exclude fiindca nu esti dupa chipul si asemanarea lui. Cei dintr-un anumit cerc, atunci cand faci un gest sau o actiune care-i caracterizeaza, iti transmit faptul ca gasesc placere in tine. Oare e un semn bun sau unul rau?

In ce priveste viata de credinta, crestinul trebuie sa se gandeasca pas cu pas la modul in care Dumnezeu il priveste, il cantareste si il aproba sau nu. Si, pentru omul lui Dumnezeu, tot ce face este parte din viata de credinta. Vorba, portul, gandul, relatiile… toate trebuie supuse examinarii atente in lumina intelepciunii care vine de sus, a Duhului Sfant care locuieste in noi.

Imi place sa fiu mereu in centrul atentiei. Dar lui Dumnezeu nu-i place. Imi place sa ma bat, dar nu Ii place Domnului. Imi place sa beau, dar Cristos a venit sa imi placa sa fiu sfant. Imi place sa trisez si sa fur, dar lumina Domnului Isus imi arata o alta cale, a dreptatii, pe care sa merg si pe care sa raman.

Ce-mi placea nu-mi mai place si ma lupt pentru aceasta. Si ce nu-mi placea, nascandu-ma pe pamant, imi place nascandu-ma pentru Cer.

Publicat în Fără categorie

>Apus de nemurire

>Odata tremura de cutremur
In fata minunii divine
Acum e doar o parere
Un murmur in vant, de spine
Doar o tacere
A ceea ce-a fost bunaoara.

Candva stia ce e bine
Si raul stia sa-l alunge
Acum… insa… e alta lume
Cu susul in jos
Stralucinda in spume –
Valori de nimic
Si nimic de valoare.

De-i rau… nu i se pare
De-i bine, nu vrea.
Asa e mai sic, mai misto
E usor in lumea grea
Dar e greu in lumea usoara
Sa fii cineva… cineva… de ocara.

A fost… candva… o lumina
Acum a palit, s-a inchis, s-a schimbat
Si nu mai stie ce-i bine
A orbit, s-a-nselat.
Dar crede ca stie, (Nu) crede ca… Da,
Si, uite, o mie-s ca ea.

Deci, daca asa s-a-ntamplat
Sa fie
De ce cineva, de ce
Oare ar vrea altceva?
Cine esti tu ca sa judeci?
E parerea ta!

Si asa s-a inchis cerul, marite
Si uite, romantic, cum stam
E-apus de mileniu, de nemurire
Noi, ca la spectacol, ultimii aflam
Chiar daca-i premiera.

Publicat în Fără categorie