Acasă »

Modelul transsexualului si al hermafroditului da din coatele politicii spre a razbate in mintile copiilor prin scoala

Câteva exemple vor fi suficiente pentru a ilustra situaţia contemporaneităţii. În Indonezia, transsexualii vor avea dreptul să-şi aleagă singuri sexul pe care să-l declare la recensământul naţional ce va fi realizat pe parcursul acestui an. Marea Britanie a adoptat în 2004 Legea Recunoaşterii Genului, prin care statul îmbrăţişează de fapt principiul fundamental al ideologiei de gen, ce susţine că genul bărbătesc şi femeiesc nu ar fi altceva decât un construct social cu care ne-a obişnuit şi „opresat” o civilizaţie patriarhală a legii, normativistă şi tiranică. Potrivit aceluiaşi principiu, genul nu se identifică cu sexul biologic, ci depinde de opţiunea profund personală a fiecăruia. De aceea, nici nu există un singur gen, ci chiar şase sau mai multe!

Această ideologie impregnează legea britanică prin care transsexualii primesc în consecinţă recunoaşterea şi modificarea certificatului de naştere, fără ca măcar operaţia de schimbare de sex să fi avut loc. Singurele cerinţe sunt: diagnosticarea unei confuzii asupra identităţii de gen; traiul pentru doi ani „în cadrul genului ales” şi prestarea unui jurământ că persoana intenţionează să trăiască astfel pentru tot restul vieţii.

Tot în Marea Britanie, Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului – omologul CNCD din ţara noastră – a cerut la începutul acestui an ca accesorii precum fustele să fie scoase din uniforma şcolară a fetelor, pentru că discriminează fetele care se simt şi vor să fie băieţi.

În 2005, Curtea Constituţională din Germania a hotărât că legile statului german violează viaţa privată a persoanei şi dreptul de a-şi exprima identitatea de gen, aleasă de fiecare după bunul său plac. În Austria, „asociaţia pentru îngrijirea copiilor «Fun & Care» practică cu copiii «educaţia pentru sensibilizare faţă de dimensiunea de gen» şi-i învaţă «limbajul corespunzător dimensiunii de gen». Băieţii vor primi în cadrul cursurilor un coş cu cosmetice şi rochii de prinţesă, în vreme ce fetiţele sunt încurajate să ţipe şi să îmbrăţişeze violenţa fizică.” Cf. Gabriele Kuby, Integrarea dimensiunii de gen – revoluţia secretăDe altfel, una dintre cerinţele fundamentale ale activiştilor homosexuali şi transsexuali este tocmai scăderea vârstei consimţământului sexual la 12 ani şi nedeclararea sexului biologic al copilului până la această vârstă – când el şi l-ar putea alege singur, fără intervenţia părinţilor. (cititi un intreg articol aici)

Ingrijorator !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s