Sfarsitul lumii ca utopie

Apropos de 21.12.2012. Eu cred ca am intrat, intr-adevar, intr-o noua era. A paganismului (neo-paganismul) organizat. Consider ca ateismul din Europa si America a golit de spiritual si a favorizat paganismul indirect si direct. Paganismul este si o nuanta a culturii de astazi, in mai multe forme. Pentru ca golirea omului de spiritual este o biata utopie.

Nu-l consider un pericol la adresa Bisericii, fiindca nu vad Biserica o institutie care se lupta pentru suprematie intr-un concurs orb cu alte „puteri”. Dar, este un pericol pentru oameni. Ca sa nu mai spun cate obiceiuri pagane isi incearca norocul la usile bisericilor…

Civilizatiile mari ale istoriei au avut un maxim si un colaps. De obicei erau alte imperii cuceritoare, razboaie. Sau autodistrugerea prin stilul de viata al societatii.

Tot o observatie istorica, din ce am citit eu: golurile spirituale provocate in societate nasc in masele de oameni o dorinta dupa ce li s-a luat (intr-un fel sau altul, experimente gen antiteismul). De aici acestea cauta sa-si satisfaca nevoii. De multe ori apare factorul „profetie falsa”, respectiv anuntarea unui termen limita pentru pamant (cum se intampla si acum). Acum, insa, nu mai apare pe directie religioasa tocmai din cauza ca religiosul a fost inlocuit cu paganismul (deocamdata lax, in sens larg). Nu e de mirare, asadar, ecoul fenomenului „sfarsitul lumii” la nivel global.

Pentru un crestin autentic – nu pentru unul doar al formelor – acestea inseamna strigatul milioanelor de oameni dupa nevoia de implinire sufleteasca (pusa de Dumnezeu in om). E ca si cum unui om i-ar fi sete si are nevoie de apa. Pericolul urias este ca oamenilor li se serveste, pentru diverse profituri, ceva care doar seamana cu apa dar care nu implineste nevoia de sete: simplu, nu este apa!

Pur si simplu omul are nevoie de Dumnezeul adevarat.

Anunțuri

Rauri de apa vie[1]

“Rezultatul predicarii evangheliei false atat de raspandite azi poate fi vazut in bisericile pline de crestini cu inima impartita, ale caror vieti sunt centrate inca pe egoism si pe principiile lumii.” (Rauri de apa vie, Fratele Yun, ed. Casa Cartii 2012, pag. 20)

“Isus tanjeste sa ne aiba pe toti la ospatul Sau de nunta, dar nu putem intra acolo daca perseveram intr-o existenta conforma cu principiile lumii.” (pag. 21)

“Trebuie sa acceptam Cuvantul Sau si sa traim dupa normele Lui, facand ca stilul nostru de viata si alegerile noastre sa se potriveasca poruncilor Imparatului. Asta inseamna pocainta.” (pag. 21)

“Pentru Esau, blidul cu ciorba de linte a reprezentat ceva ce ii putea implini nevoile imediate ale trupului. Biblia spune ca era ‘flamand’. Multi altii au cazut de la credinta si si-au distrus marturia pentru Domnul lasandu-se in voia necesitatilor firii or pamantesti prin necuratie sexuala, folosire gresita a banilor si o multime de alte pacate.”

“Prea multor crestini, chiar si predicatorilor, le-a lipsit acea frica sanatoasa de Dumnezeu si au dat prea mare atentie banilor, faimei si sexului. Drept rezultat, au pierdut viitorul stralucit pe care li l-a promis Dumnezeu. Inima mea a fost adeseori intristata cand am fost martor la devastarea pe care a produs-o pacatul in viata printilor, a sotilor, a copiilor si a altor madulare din Trupul lui Cristos.” (pag. 26)

Tensiunea valorilor noastre[1]

Tensiunea valorilor noastre

Omul a fost lasat, nu degeaba, de Dumnezeu, ca sa stea intre valoare si non-valoare, pentru a deveni prin alegerea pe care o face. Crestinul, omul nou in sensul Noului Testament (in niciun caz nu ma refer aici la omul nou propus de gandirea diverselor sisteme de valori gandite de om, cum ar fi comunismul, sau omul nou al lumii noi in capitalism)

Degeaba sa avem anumite simturi in trup? Sa observam, de pilda, cum creierul este structurat in asa fel incat o parte a sa sa fie atenta la cuvant si o alta la imagine. Nu intotdeauna pentru a alege intre acestea, dar (si) pentru a le armoniza atunci cand devine important in raport cu sistemul de valori abordat.

Ochii

Cu ochii vad. (Voi incerca sa ma exprim simplu.) Pentru aceasta ii am, in mod neexceptional ochii mei sunt pentru a distinge imaginile, pentru a vedea, pentru a primi informatii pe cale vizuala. Dumnezeu nu i-a creat in mod asa de complex si de minunat ca sa-mi faca rau!

Trebuie sa stim, insa, ca informatia primita de la ochi ne poate insela.

Era imaginii, a facebook-ului (asa cum nu a mai fost promovata vreodata – iar aceasta se datoreaza echipamentului tehnic de care dispunem), ne invata anumite valori care sunt, in speta, gresite! Si, am sa explic.

  1. Punem pe facebook (pe google+ sau in alte locuri) doar poze happy J si „de revista”, machiate, care nu doar ca zugravesc viata omului in mod exceptional (asadar, exceptionalul devine cotidian) dar, o arata gresit. In realitate, omul nu merge constant la nunti, nu e mereu imbracat la patru ace, nu e cu fata plasticata si impapusata mai mareu, nu poarta cate un constum nou in fiecare zi, nu zambeste mereu, nu sta treaz toata viata, nu se distreaza in continuu (de fapt, se distreaza foarte putin, doar spune ca se distreaza mult) etc. Si, pe langa aceasta, valorile promovata intr-un asemenea conext ireal sunt si ele, de multe ori, murdare, gresite – baieti si fete gasindu-se imbratisati, tinandu-se unul de altul, promovand senzualul si imoralitate (asta ca sa ma exprim eufemistic) in poze pe care nu le mai gasesc rusinoase si le posteaza pe Internet, in vazul tuturor.
  2. Pe facebook vedem poze. Si nu doar pe facebook. Si in lumea reala, pe strada, vedem tot poze. 3D, da, miscatoare, da, dar poze. Fiindca omul de acum pozeaza, nu traieste. Viata devine film fiindca filmul a devenit viata multora si de acolo si-au luat invatatura. Societatea este cum este fiindca Biblia lor a fost pe paginile revistelor, la televizor, pe Internet, in fiecare zi! Asta i-a format si asta-i realizeaza! Ce ma ingrijoreaza este ca tinerii din familiile crestinilor isi doresc si ei, tot mai mult, o viata in stilul acesta, dupa cum invata la televizor si din filme. Se vede, deja, in viata lor ce-si doresc. Iar parintii sunt depasiti de mult… Adica, ce vreau sa spun, este ca, de fapt, omul valoreaza mai mult decat o poza si ca valoarea omului nu este doar in zambetul sau machiat, ci in ceea ce este cu adevarat – o fiinta care devine, care plange si rade, care se naste si moare, care sufera si se bucura, care experimenteaza banalitatea si rutina dar si stari inalte de simtamant si valoare. Nu pot sa-l zugravesc pe om, dar pot sa ii zugravesc chipul. Ei bine, astazi chipul omului a devenit omul si valoarea omului a scazut atat de mult incat nu mai este animalul propus in modernism (de teoriile evolutiei), ci chipul gol dar plin de emotie (postmodernismul lax).
  3. Dar si o poza poate fi frumoasa, cu bun simt, sau plina de imoralitate si lipsita de valoarea care ar trebui sa se dea omului. Fetele chiar trebuie sa-si puna pe Internet poze in lenjerie intima? Vrem, cu adevarat, sa promovam asta? In atat e valoarea omului? Fiindca ma hranesc (si) cu ceea ce vad, vreau sa vad ceva decent, elegant, daca tot vad. Si asta vreau si sa arat! Pentru ca facebook-ul, de exemplu, este pentru toti, nu e un sait privat, pentru cei care vor sa urmareasca pornografie.

Asadar, eu, cu ochii, disting. In plus, trebuie sa mai fac o distinctie. Daca vad o fata frumoasa sau un baiat frumos, nu inseamna ca fiinta aceea e si frumoasa, de fapt! Nu ceea ce vad determina realitatea, fiindca vazul nu a fost dat omului ca instrument absolut si definitiv in observarea realitatii. Dar, oare de ce societatea de astazi s-a dezvoltat atat de mult in directia aceasta? Pai, simplu! Fiindca omul frumos devine si nu e usor sa-l faci, dar haine ne putem cumpara toti, de machiat ne putem machia toti, de tuns ne putem tunde toti, de iesit in oras aranjati, dichisiti si ne-noi putem sa iesim toti! Astfel ca, non-valorile devin si ele „frumoase” si „valoroase” in „ochii lumii”. Daca esti urat, nu mai trebuie sa lucrezi la caracter, e usor sa te aranjezi cateva minute in fata oglinzii si, gata, ai devenit frumos. Asa e astazi, desi, evident, omul acela nu e, cu adevarat, frumos!

Ochii, asadar, pot sa distinga, dar nu intotdeauna ne spun adevarul. De fapt, astazi, ochii mint cel mai mult! Tehnologia ne-a invatat cum sa facem poze si cum sa le punem e Internet. Dar nu ne poate invata ce fel de poze sa facem si ce poze sa alegem sa punem pe Internet, in sens de valoare autentica. Oricum cineva nu se poate pune pe sine privirii, intr-o poza! Omul este el insusi, si doar o relatie cu omul in sine il poate apropia pe un altul de acea fiinta, in relatie.

Astazi, cand fetele si baietii se tuneaza, tinerii ar trebui sa invete sa nu se mai lase modelati de femeile de moravuri usoare si de baietii de cartier cu vocabular limitat si intelegere grosolana fata de lume si viata (putin spus, stiu), ci sa duca o viata frumoasa, personala (deci, unica), cu bun simt si alegere inteleapta si atenta in aspectul vizual (tocmai discutat).

Biserica trebuie sa fie atenta sa nu promoveze lipsa de valoare prin vizual(adica, nu persoanele care arata bine trebuie promovate, ci cei care sunt duhovnicesti, spirituali, oameni autentici in raport cu valorile rezultate din invatatura Domnului Isus Cristos). Tinerii trebuie sa stie ca Dumnezeu cauta oameni dedicati, nu tunati, oameni sfinti nu fotogenici.

S-au compromis in ochii oamenilor…

„Comunismul a cucerit o treime din lume, Biserica trebuie sa cada la invoiala cu noi. Hai sa jucam cu cartile pe fata! Sincer, am obosit sa avem de a face cu capi ai Bisericii care fac tot ce le cerem, ba chiar si mai mult. S-au compromis in ochii oamenilor, au pierdut contactul cu realitatea.

Unul cate unul, am auzit din gura lui Negrea numele episcopilor inca in functiune. Toti erau lipsiti de credit sau se vandusera partidului comunist, si toata lumea stia acest lucru.”

[Cu Dumnezeu in subterana, pag. 289]

Lumea a incercat intotdeauna sa „cada la invoiala” cu Biserica. O parte dintre cei care au spus despre ei insisi ca reprezinta Biserica (oarecum, intr-un fel sau altul) au acceptat invoiala sau au respins-o. Si aceasta nu s-a intamplat numai in comunism. Credeti ca, nu peste multa vreme, intelegand ce se intampla astazi, nu vor incepe unii sa scrie despre compromisul din vremurile noastre?

Sistemul actual promoveaza valori pe care isi doreste sa le vada propovaduite si de Biserica, pentru ca oamenii vor sa vada ce zice si Biserica. Ce trist cand unii, crezand ca dau tonul libertatii si a intelegerii largi, se fac de ras in ochii oamenilor simpli, se compromit in ochii oamenilor.

Richard Wurmbrand – Cu Dumnezeu in subterana[1]

„In ziua convertirii mele, ma rugasem: ‘Doamne, am fost ateu. Acum, fa sa ajung in Rusia ca misionar printre atei si nu ma voi plange dca, dupa aceea, va trebui sa-mi petrec tot restul vietii in inchisoare.’ Dar Dumnezeu nu m-a trimis pe mine intr-o lunga calatorie in Rusia. In schimb, au venit rusii la mine.” (Cu Dumnezeu in subterana, editura Stephanus, 2007, pag. 29)

„Campania de subminare a religiei s-a dezvoltat rapid. Un minister comunist al Cultelor isi exercita intreaga autoritate asupra preotimii, el fiind cel care platea salariile si confirma numirile.” (pag. 32)

„Cu atatia preoti care au umplut puscariile si cu groazniele relatari despre tratamentul la care au fost supusi si care s-au raspandit in toata tara, cultele minoritare au trebuit pur si simplu sa-si plece capul si sa astepte sa li se hotarasca si lor soarta.” (pag. 32)

„Unul din principalii episcopi ortodocsi a raspuns ca in trecut multe curente politice – verzi, albastre, tricolore – se reunisera cu raul el mare al bisericii sale si el saluta perspectiva ca sa li se alature si un curent rosu. Unul dupa altul, lideri calvinisti, luterani, rabinul-sef s-au ridicat sa vorbeasca. Toti au exprimat dorinta de a coopera cu comunistii. (Catolicii si neoprotestantii n-au participat.)…” (pag. 33 – despre un congres al cultelor din 1945)

Nu exista Dumnezeu …

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/cor-frati-ostasi-nu-exista

Nu există Dumnezeu spre care
să te-ntorci doar când îţi merge rău,
şi să-L uiţi în zi de sărbătoar
nu există-asemeni Dumnezeu.

Nu există-un Dumnezeu al minţii
în zadar atâţi L-au căutat,
|: cum să-L afli dacă n-ai ca sfinţii
inima şi cugetul curat?

Nu există Dumnezeu s-aşeze
pacea-ntreagă şi odihna-n noi,
de n-om sta veghind pe metereze
cu Satan în ne-ntrerupt război.

Nu există Dumnezeu s-accepte
calea largă fără nici un frâu,
|: ocolişuri să se cheme drepte,
albii seci cu numele de râu.

Nu există Dumnezeu să lase
împărţit să fie-aicea jos
cu un altu-n inimi credincioase,
nu există dacă nu-I gelos.

Nu există Dumnezeu ce schimbă
gândul dup-al oamenilor plac,
|: ci Acelaşi pentru orice limbă,
El rămâne ieri şi azi şi-n veac.

Nu există Dumnezeu ce tace
cand e cu suspine căutat,
să nu umple cu cereasca pace,
sufletul trudit şi-mpovărat.

Nu există Dumnezeul cărui
să-I dai numai parte din al tău,
|: de nu-ţi cere-ntreg să I te dărui.
Nu! Acela nu e Dumnezeu!

Text  I. Nicola

Cu ce a fost inlocuit ateismul comunist?

„Am scapat de comunism!” exulta unii chiar cu emfaza. Mai putini sunt nostalgici. Altii discuta despre socialism, bolsevism si implicatii mai largi decat ceea ce experienta sau istoria ne mai spune despre ceea ce a insemnat comunismul (cel putin in Romania). Altii, poate cei mai multi, sunt indiferenti fata de subiect.

Dar… cert este ca a cazut comunismul in Romania. Ateismul promovat in comunism, in centrele lui de reeducare (si nu ma refer aici doar la inchisori de piatra, hrube fizice) a fost invins. Da, unii chiar au luptat impotriva lui, impotriva invataturilor prin care materialismul impersonal – dar, ciudat, crud – ne este totul: tata, mama, sora, frate, cand Dumnezeu nu exista.

Lasandu-i laoparte pe indiferenti, asa cum le place, sunt constient ca nu vom putea cuprinde si invata suferinta toata a marturisitorilor si a martirilor inchisorilor comuniste, fie ele numai din Romania. Dar ca au luptat cu antiteismul este evident.

Bine, a cazut comunismul in Romania. Si ateismul antiteist a fost invins. Dar, dupa? Ca… istoria nu s-a incheiat. Am gasit aceasta intrebare ca fiind nu doar necesara, ci esentiala. Ma refer la partea cu dupa… Acum? Acum ce-i? Sau, astazi noi cu ce ne luptam? Pare ca… cu nimic. Si, am gasit intrebarea pusa si de altii, unele dintre cartile pe care am reusit sa le citesc.

Citeam recent un articol si am regasit-o sub forma unei atentionari-provocari. Mi se pare fascinanta… intrebarea. E important si cine-o pune, si cand, si de ce, si cui…

„De altfel, prin Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu (si, prin ei, Hristos) ne-a atentionat: ‘Ateismul [comunist] va fi invins, dar sa fim atenti cu ce va fi inlocuit!'(Intoarcerea la Hristos, p.189)”

Ce ne-a adus revolutia? Bunastare? Si… de veghe cine-a mai ramas? Dupa comunism am scapat la bucate si alte bunuri materiale? Am dat de bani? Dar calea si pasii ni-i mai masuram? Am fost atenti, noi, generatiile de dupa comunism, la ce a incercat sa-i ia locul?

Doar nu credem ca diavolul si-a luat o pauza dupa ce-a esuat istoric cu comunismul in Romania…

Publicat în Fără categorie