Richard Wurmbrandt despre Haralan Popov

„Cand unii crestini se aranjau cumva cu comunistii ca sa nu aiba de suferit, Haralan nu putea sa faca nici o concesie. El spunea cu curaj adevarul intreg si li-l spunea comunistilor drept in fata. Rezultatul a fost ca a stat treisprezece ani in inchisoare. Aproximativ in aceeasi perioada, sotia mea, Sabina, si eu am stat inchisi in Romania.
     S-au petrecut grozavii in inchisorile romanesti. Numai putine din ele au putut fi descrise, majoritatea intrecand puterea de intelegere a mintii si sufletului omenesc. Dar barbaria din Bulgaria le-a intrecut…
     Haralan a stat inchis in perioada nebuniei urii comuniste. El a ramas un om linistit si echilibrat. A fost o pilda de crestin…
     Rautatea ateista a mers la extrem. Dar tot asa cumpatarea, linistea, credinta si dragostea crestina. Haralan va ramane o pilda in aceasta pentru generatiile urmatoare.”

(Richard Wurmbrandt, despre Haralan Popov, marturisitor al credintei crestine in Bulgaria comunista; citat din cartea Torturat pentru credinta, Cuvant inainte).

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Acum este ziua intristarii

Ce grea e suferinta cand treci prin ea. Dar, pe cantarul lui Dumnezeu, intristarile noastre sunt de o clipa, usoare. Va dati seama, asadar, ca prin suferinta cea grea, ca prin intristarea cea apasatoare ne arata Dumnezeu incomensurabilitatea greutatii de slava a veacului ce va sa vie?

Am gasit ca suferinta pentru raul pe care ti-l face altul, pe drept, este cea mai usor de purtat suferinta. Pentru ca stii ca ai meritat-o. Apoi, mai grea decat aceasta, este suferinta pe care o indura cel care a fost lovit pe nedrept. Dar, cea mai grea suferinta este aceea cand dreptatea este calcata in picioare, cand binele este numit rau, cand istoria aduce acele zile ale beznelor si tenebrelor lipsei de judecata – cand saracul este impovarat, cand vaduvii nu i se da ajutor, cand stapaneste omul rau, cand judecata se face cu mita si nedreptate, cand omenirea se arunca pur si simplu pe o cale a nebuniei necontrolate.

Silnicia si nedreptatea oprima poporul, il apasa. Poporul geme, sta asuprit, sta ca un pipirig, cu capul plecat, chircit in batatura. Suferinta devine demna, fiindca raman in arenele obtuze ale veacului doar aceia care nu au acceptat compromisul, nici cu streangul de gat. Iar suferinta, aceasta, demna devine pura. In asemenea conditii se deschide orizontul pentru a putea intrezarii martiriul. Caci numai mucenicii, cei dusi la moarte pentru Cristos, marturisitorii, pot cuprinde taina suferintei celei mai curate inaintea lui Dumnezeu.

Cel care da buzna inspre suferinta este un nebun. Dar, cel pe care-l duce acolo, in suferinta, hotararea de mai dinainte a lui Dumnezeu este un fericit. Caci aceasta este dovada nestricacioasa a faptului ca Dumnezeu a inceput munca cea mai grea, lucrul cel mai minunat – indumnezeirea inimii omului. Acolo, in durerea cea mai adanca, invata omul tristetea lui Cristos. Caci prin suferinta se aduce jertfa ascultarii la altarul lui Cristos, si prin suferinta se primeste cununa cea de slava pe care s-o puna sfintii, dupa ce si-au terminat toata alergarea, la picioarele Celui Sfant.

Castii, virtuosii sunt aceia care, invatand suferinta, se pleaca in mod deplin si cu toata pacea in suflet, inaintea bunului Dumnezeu, plini de simtamantul ca au fost fericiti sa sufere pentru voia si Numele Lui. Ei, fiindca inteleg deplin absolutitatea suveranitatii divine, drepte si iubitoare, nu vad suferinta ca fiind rezultatul urii delatorilor, ii iarta pe acestia si-i iubesc chiar mai mult. Dar, in acelasi timp, Dumnezeu devine un judecator care va deschide larg pantecele mortii pentru cei care au avut indrazneala sa-i atinga pe ai Sai.

Dincolo de moarte, martirii cer, insa, dreptatea. Daca pe pamant au uitat tot raul si au dorit deplin prezenta Domnului – care-i invrednicea pe ei, prin mustrare si pedeapsa – iata ca, sufletele mucenicilor de sub altar cer aratarea dreptei judecati a Celui Atotputernic.

Sa ne incredintam, asadar, sufletele credinciosului Ziditor, si sa facem ce este bine – aceasta este dovada inextricabila a suferintei dupa voia lui Dumnezeu. Caci, toate lucrurile lucreaza, impreuna, inspre binele celui care este in voia lui Dumnezeu.

Publicat în Fără categorie

Din "Jurnalul Fericirii" – N. Steinhardt [1]

„Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica…” (ed. Dacia,1991, pag. 18)

„Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa… ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie” (pag. 18)

„Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima dar nu tampiti… Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana…” (pag. 18)

„Dupa ce l-ai cunoscut pe Hristos iti vine greu sa pacatuiesti, ti-e teribil de rusine” (pag. 19)

„Stiam bunaoara de la Camus ca ‘vine mereu in istorie o clipa cand cei care afirma ca doi plus doi fac patru sunt pedepsiti cu moartea’.” (pag. 20)

Publicat în Fără categorie

Acum este ceasul intunericului

La Pastele anului 1989, Petru Lascau a scris urmatoarele:

În noaptea când a fost prins, a spus duşmanilor Săi: “Acum este ceasul vostru şi al puterii
întunericului” şi ei au înţeles că li s-a dat un ceas la dispoziţie să-şi manifeste toate instinctele şi ura de care erau animaţi. Vor lovi în El, şi-L vor crucifica, scuipându-L şi hulindu-L. Apoi, văzând că moare, vor jubila, felicitându-se reciproc. Vor comemora noua eră ce va începe mâine printr-un ospăţ festiv. Vor dormi liniştiţi. Tumultul noroilui interior şi-l revărsaseră furibunzi. Se răcoriseră după focul ce mocnea în ei de câţiva ani, de când tâmplarul acesta desculţ cutreiera ţara. Dar acum totul s-a terminat…
Singurele lucruri neplăcute erau banii daţi lui Iuda – bani azvârliţi în templu în ajunul sabatului şi perdeaua dinăuntru care s-a rupt în două în cutremurul ce-a zguduit pământul.
Desigur, după moartea Lui, lumea se va întoarce la matca ei obişnuită, şi zvonurile care poate au ajuns la Roma, nu vor avea repercusiuni.
Şi au uitat cuvintele Lui: “Acum e ceasul vostru…”

Da, e ceasul intunericului, dar e numai un ceas:

Nu ştiu cu ce măsoară Dumnezeu timpul. Uneori o zi e ca o mie de ani, şi o mie de ani, e ca o zi. Dar ceea ce ştim sigur, este că ceasul Lui nu întârzâie niciodată. Nu puneţi deci întrebarea asemeni femeilor nerăbdătoare, ce scrutau orizontul aşteptând carele lui Sisera, cântând: “De ce vin carele tale atât de încet?” Există o împlinire a vremii, o bătaie anume a orologiului divin ce va însemna sfârşitul “ceasului lor”. Isus ştia acest lucru şi poate de aceea suferinţa Sa a fost mai uşor de învins. Pentru că orice suferinţă este mai uşor de îndurat dacă o ştim limitată în timp. “Nu mă tem de moarte, ci de veşnicia ei” spunea poetul. Dar dacă ei îi este dat un ceas şi apoi vine Învierea, cine se mai teme de ea?
Nimeni nu poate să ştie cât a mai rămas din noapte. Nu auzim bătăile orologiului lumii, dar cu cât clipa trece, dimineaţa e mai aproape. Se se va crăpa de zi în prima zi după răstignire în neasemuita dimineaţă a învierii. Iată nădejdea tuturor celor ce mai veghează la altarul rugăciunii pentru neam şi ţară. Lovind pe sfinti, dărâmându-le altarele şi bisericile, arzându-le cărţile sfinte, întemnitându-i, cohortei de soldaţi, de caiafe, de irozi, şi plebei dezorientate şi fanatice i s-a dat doar un prilej de un ceas. Este ceasul lor, dar mâine… Mâne e Învierea şi veşnicia noastră.
Pătruns prin uşile încuiate de frica iudeilor, Isus cel Înviat a rostit urarea celei mai acute nevoi din inima ucenicilor Săi: “Pace vouă!”

Mai pun si o poezis scrisa de Radu Gyr, o chemare din grozava stare adusa prin ura delatorilor, o chemare pentru crestinul „de rand”, pentru crestinul adevarat care traieste in lumina:

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Publicat în Fără categorie

Prietenie

Un prieten il poate face sa planga si pe cel mai tare om.

Gasesti ca un prieten a fost un prieten abia cand locul unde era este gol.
Este si prietenul romantic. Este si cel de fotografie. Dar este si prietenul adevarat.
Pe prieteni ii imprastie vantul, care nu stie sa-i discearna de alti pribegi. Dar nu in faptul ca stau in acelasi loc sta prietenia pentru oameni, ci in faptul ca locul in care au stat impreuna i-a facut sa nu se poata uita.
Prietenia se naste din pretuire. Cu cat valoarea si asteptarile sunt mai mari, cu atat prietenia trebuie ca e mai valoroasa.
Iti pare rau ca nu ai ajutat un om, cand puteai s-o faci. Dar e grozav de dureros sa aflii ca acela iti era, de fapt, prieten.
Degeaba mai plange cel care ridica sabia abia la mormantul prietenului sau.
Nu pot fi prieteni oameni cu valori diferite si nici nu e bine sa le ceri sa fie.
Idealul alege prietenii. De aceea canta betivii pe drumuri si stau drepti atletii credintei in arene. Cine sa-i desparta?
Publicat în Fără categorie

Despre martiriu[13] – pe seama unor articole

„La Mislea, de pilda, muncind in biserica preschimbata in depozit, gaseste pe jos o Biblia, camufland-o in haine, si o duce in celula pentru colegele ei de detentie. Cartea sfanta va fi impartita pe fascicule si devorata spiritual, aducand nadejdea dorita; dupa prima lectura, vor urma comentariile si meditatiile. … Ani de zile mai apoi, si dupa iesirea din inchisoare a Nicolei Valery Grossu, Biblia, impartita intr-o biblioteca mobila, respectiv in cele 66 de carti ale Vechiului si Noului Testament, va salva suflete si va da nadejde, inseninand detinutele.” (Si cerul s-a umplut de sfinti…, Ruxandra Cesereanu, pag.537)

„Atitudinea noastra, a preotilor, era cea de disciplina si munca. Noi nu socoteam vinovati pe cei ce ne pazeau, chiar cand adaugau zel propriu in a ne chinui si amari viata. Consideram ca nu suntem robii lor, ci ai lui Dumnezeu. Oferindu-ne lui Dumnezeu suferintele, de la inceput, si in fiecare zi, cautam sa i le daruim curate, de bunavoie, nu cu impotrivire.” (Ruxandra Cesereanu, citandu-l pe Ioan Ploscaru, preot inchis pentru credinta, pag. 540)

„Aceste discriminari trec dincolo de hotarele Orientului Mijlociu (cazul Malaeziei), unde crestinilor le este refuzat dreptul de a-l numi pe Dumnezeu ‘Allah’, desi cuvantul arab era folosit de crestini inainte de a fi intrebuintat de musulmani.” (Didier Rance, pag. 546)

„Ecuatia fanaticilor hindusi este simpla: indian egal hindus, iar ceilalti nu au ce cauta in tara. Trebuie sa se converteasca ori sa plece. Violenta lor nu este cu nimic mai prejos decat a islamistilor. Incepand din 2009, in medie se numara cam trei atentate sau actiuni anticrestine pe saptamana, iar de cele mai multe ori autorii acestor crime nu sunt deranjati de politie. Dimpotriva, unii asasini au putut fi auziti pe la posturile locale de radio falindu-se cu ispravile lor anticrestine. Victimele sunt arse de vii, omorate in bataie in pogromuri; sunt atacate sedii episcopale, scoli, institutii catolice; au existat chiar si violuri colective in conventuri luate cu asalt sau ale unor fetite crestine. Astfel, la 15 mai 2011, in Orissa, Banita Pradhan, tanara crestina de 17 ani, a fost violata si apoi ucisa de niste militanti extremisti hindusi.” (Didier Rance, pag. 550-551)

„Unii istorici si misiologi (David Barrett) ii dau dreptate si spun ca in secolul XX au fost omorati pentru credinta de doua ori mai multi crestini decat au murit la un loc pe tot parcursul celor nouasprezece veacuri anterioare! Acest scurt tur de orizont a aratat ca persecutia nu a incetat in prima zi a noului mileniu si a noului secol in care am intrat. Cel mult putem constata anumite deplasari de accent, cea mai evidenta fiind ca cele mai importante persecutii au loc astazi in tarile musulmane, nu in regimurile totalitare, precum sub comunism sau nazism.” (Didier Rance, pag. 553)

„In sfarsit, daca secolul XX a fost, cum a spus pe drept cuvant Ioan Paul al II-lea, ‘secolul martirilor’ – si daca inceputul secolului nostru se indreapta in aceeasi directie, el da tot mai multe semne ca este si secolul iertarii si al iubirii dusmanilor martirilor. Or, tocmai aceasta este piatra de incercare a iubirii crestine, poate chiar a crestinismului insusi.” (Didier Rance, pag. 554-555)

Publicat în Fără categorie