Acasă »

Despre martiriu[5] – pe seama unor articole

„La 7 octombrie 1698, treizeci si opt de protopopi, in numele credinciosilor lor, impreuna cu episcopul Atanasie anghel, semnau actul Unirii Bisericii Romane din Transilvania cu Biserica Romei, institutia ecleziastica transilvaneana intrand astfel in comuniunea Bisericii Catolice. Folosind intimidarea si ademenindu-i cu functii si beneficii, Biserica Ortodoxa Romana a adunat traizeci si sapte de preoti greco-catolici pentru a semna ‘in numele intregii Biserici’ ruperea legaturilor cu Roma si ‘trecerea de bunavoie’ sub juristictia Patriarhiei de Bucuresti. Treizeci si sase dintre acestia au semnat si au acceptat acest gen de apostazie…” (Si cerul s-a umplut de sfinti…, pag. 165, Virgil Bercea)

„Fara sa fi fost vreodata judecat sau condamnat oficial, episcopul Valeriu Traian Frentiu a trecut la Domnul pe data de 11 iulie 1952, fiind inhumat noaptea, fara sicriu, intr-o groapa comuna in Cimitirul Saracilor din Sighet, pentru a nu deveni si el, asemenea lui Vasile Aftenie, un semn vizibil al martiriului in numele credintei lui Cristos.” (pag. 160, Virgil Bercea)

„[Iuliu Hossu] Acest mare om a suferit pentru credinta in Dumnezeu, dragostea de neam si fidelitatea fata de sfantul Scaun Apostolic al Romei. Aceasta a fost soarta multor elite ale intelectualitatii romaneti in istorie, fiindca desea cei ce au reprezentat puterea s-au ridicat impotriva valorilor propriei natii. Daca aceste neamuri si-au cinstit valorile cate vreme acestea au fost inca in viata, la noi, valorile adevarate au fost sufocate si ingropate atat la propriu, cat si la figurat. Cel care a fost episcop si cardinal al Bisericii, care a fost prezent pe front in mijlocul militarilor romani in Imperiul Austro-Ungar, ‘Crainicul Unirii de la 1 decembrie 1918’, membru de onoare al Academiei Romane din anul 1945, fiind decorat cu numeroase ordine si medalii, a ajuns sa fie maltratat, supus privatiunilor, umilit, izolat si supravegheat in permanenta pentru vina de a fi ramas fidel propriului crez. I-a spus cardinalului Alexandru Todea ca ‘i-a iertat pe toti cei ce l-au persecutat’, stingandu-se ca un adevarat marturisitor si martir al credintei” (pag. 166-167, Virgil Bercea)

„In acelasi timp, au fost interzise toate organizatiile para-religioase. ‘Oastea Domnului’, de pilda, era o organizatie care incerca sa introduca cultura in mediile mai putin intelectuale, sa creeze o miscare de jos a Bisericii Ortodoxe. A fost interzisa. A fost interzis si grupul de meditatie crestina Rugul Aprins, care functionase intre 1944 si 1948. Vom vedea in partea a doua a studiului ce s-a intamplat peste un deceniu cu membrii acestui grup. Si, in sfarsit, in luna august a fost adoptata Legea Cultelor. Aceasta echivala, de fapt, cu o nationalizare a Bisericilor. Anul 1948 a fost, pe toate planurile, un an al nationalizarii: anul nationalizarii industriei, scolilor, Academiei, presei, a tuturor activitatilor vizibile si invizibile. Din dorinta de a stabili definitiv comunismul, nationalizarea a fost extinsa si asupra cultelor. Cultul ortodox a fost, practic, nationalizat. Celelalte, care aveau legaturi cu strainatatea sau erau dependente de Vatican sau de protestantii din Occident, au fost fie desfiintate, (cazul Bisericii Greco-Catolice), fie pur si simplu tolerate. Practic s-a aplicat o lege sovietica din 1929, care clasa cultele in trei categorii: culte acceptate, culte tolerate si culte interzise.” (pag. 173-174, Romulus Rusan)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s