Acasă »

Acum este ziua intristarii

Ce grea e suferinta cand treci prin ea. Dar, pe cantarul lui Dumnezeu, intristarile noastre sunt de o clipa, usoare. Va dati seama, asadar, ca prin suferinta cea grea, ca prin intristarea cea apasatoare ne arata Dumnezeu incomensurabilitatea greutatii de slava a veacului ce va sa vie?

Am gasit ca suferinta pentru raul pe care ti-l face altul, pe drept, este cea mai usor de purtat suferinta. Pentru ca stii ca ai meritat-o. Apoi, mai grea decat aceasta, este suferinta pe care o indura cel care a fost lovit pe nedrept. Dar, cea mai grea suferinta este aceea cand dreptatea este calcata in picioare, cand binele este numit rau, cand istoria aduce acele zile ale beznelor si tenebrelor lipsei de judecata – cand saracul este impovarat, cand vaduvii nu i se da ajutor, cand stapaneste omul rau, cand judecata se face cu mita si nedreptate, cand omenirea se arunca pur si simplu pe o cale a nebuniei necontrolate.

Silnicia si nedreptatea oprima poporul, il apasa. Poporul geme, sta asuprit, sta ca un pipirig, cu capul plecat, chircit in batatura. Suferinta devine demna, fiindca raman in arenele obtuze ale veacului doar aceia care nu au acceptat compromisul, nici cu streangul de gat. Iar suferinta, aceasta, demna devine pura. In asemenea conditii se deschide orizontul pentru a putea intrezarii martiriul. Caci numai mucenicii, cei dusi la moarte pentru Cristos, marturisitorii, pot cuprinde taina suferintei celei mai curate inaintea lui Dumnezeu.

Cel care da buzna inspre suferinta este un nebun. Dar, cel pe care-l duce acolo, in suferinta, hotararea de mai dinainte a lui Dumnezeu este un fericit. Caci aceasta este dovada nestricacioasa a faptului ca Dumnezeu a inceput munca cea mai grea, lucrul cel mai minunat – indumnezeirea inimii omului. Acolo, in durerea cea mai adanca, invata omul tristetea lui Cristos. Caci prin suferinta se aduce jertfa ascultarii la altarul lui Cristos, si prin suferinta se primeste cununa cea de slava pe care s-o puna sfintii, dupa ce si-au terminat toata alergarea, la picioarele Celui Sfant.

Castii, virtuosii sunt aceia care, invatand suferinta, se pleaca in mod deplin si cu toata pacea in suflet, inaintea bunului Dumnezeu, plini de simtamantul ca au fost fericiti sa sufere pentru voia si Numele Lui. Ei, fiindca inteleg deplin absolutitatea suveranitatii divine, drepte si iubitoare, nu vad suferinta ca fiind rezultatul urii delatorilor, ii iarta pe acestia si-i iubesc chiar mai mult. Dar, in acelasi timp, Dumnezeu devine un judecator care va deschide larg pantecele mortii pentru cei care au avut indrazneala sa-i atinga pe ai Sai.

Dincolo de moarte, martirii cer, insa, dreptatea. Daca pe pamant au uitat tot raul si au dorit deplin prezenta Domnului – care-i invrednicea pe ei, prin mustrare si pedeapsa – iata ca, sufletele mucenicilor de sub altar cer aratarea dreptei judecati a Celui Atotputernic.

Sa ne incredintam, asadar, sufletele credinciosului Ziditor, si sa facem ce este bine – aceasta este dovada inextricabila a suferintei dupa voia lui Dumnezeu. Caci, toate lucrurile lucreaza, impreuna, inspre binele celui care este in voia lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s