Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[3]

Acest articol este un raspuns partial fata de un comentariu primit la un articol, pe blog. Acesta poate fi citit, asa cum l-am primit, in intregime, aici.

De asemenea, se poate citi prima parte a raspunsului despre care mentionam mai sus aici si a doua parte aici.

Sa ne gandim, acum, la o a treia abordare a comentariului amintit mai sus, la aspecte care rezulta din urmatoarele afirmatii:

Eu unul pentru mine si pentru cei la care tin zic mai bine un Doamne ajuta-ma pe mine si pe ai mei (referindu-ma la cei apropiati la care tin),fereste-ma de rele si iarta-mi pacatele chiar daca nu merit si gresesc fata de tine ! … nu ma duc prin biserici sa rod MOASTE (chilotii ,unghiile unuia sau altuia care se zice ca a vazut cine stie ce cai verzi pe pereti si l-au facut ortodocsii mei rapid sfand) incat pana la urma va fii plin tot calendarul (365 zile) cu cruci rosii de atatia sfinti intruchipati. Decat fals credincios mai bine sant asa cum natural ma simt,am pacatuit fiindca sincer eu unul recunosc ca l-am si hulit pe D-zeu fiindca urasc rautatea pe care a lasat-o sa bantuie pe pamant (poate chiar si fac parte din ea dupa cum ar spune unii doar pentru ca vorbesc asa desi eu niciodata nu am facut rau cuiva decat poate pentru a ma apara ipotetic vorbind cel putin din punctul meu de vedere).Nu am nici un fel de regrete si nici teama de judecata fiindca intre falsii credinciosi si mine…mai bine prefer sa raman astfel cum ma stiu (fie si pacatos) Doar Dumnezeu ma va judeca si nu ma tem de judecata sa,nu stiu de ce nu ma tem insa simt ca niciunde oricat de rau ar fii in iad nu exista mai multa suferinta decat sa vezi cat de rau poate fii omul aici pe pamant.

 

1. Mersul la Biserica, Biserica si acasa

Intr-un anume sens, biblic, ideea de a merge la Biserica are in spate o eroare. Biserica trebuie vazuta intai de toate ca fiind Adunarea sfintilor. Ei, credinciosii, sunt Biserica. Cand ma gandesc ca ma duc la Adunare, atunci a spune ca „ma duc la Biserica” are sens (vazandu-le sinonime). Dar, pe de alta parte, stim cu totii ca oamenii nu se refera, de obicei, la fratietate, ci la o cladire. In acelasi timp, vom face diferenta intre Trupul tainic al lui Cristos – Biserica Universala – si Biserica Locala. In spatiu si timp se pot strecura printre credinciosi oameni scrisi de mult pentru osanda, oameni supusi poftelor firii carnii, care nu au Duhul.

In alta ordine de idei, cautand sensul autenticului in viata noastra, nu putem sa trecem peste anumite aspecte ale invataturilor Bibliei, lasandu-le neobservate. Noul Testament ne invata importanta partasiei fratesti in Biserica Locala, rostul cresterii spirituale in cadrul predestinat de Dumnezeu, pericolele inerente neparticiparii „impreuna”.

Reactia corecta la ideea eronata de Biserica nu este in „a sta acasa”, avand tot felul de pretentii (ca-i mai bine asa, ca e mai sigur, ca-i mai comod et c.), ci este in a dobandi si a avea perceptia corecta, biblica, practica si evlavioasa. Da, sunt de acord ca fiecare vom da socoteala personal inaintea lui Dumnezeu. Este bine ca, in fata atator situatii in care altii se indeparteaza de Dumnezeu – cel putin cum percepem noi – sa nu le luam exemplul, prost de altfel, ci sa cautam sa fim noi insine credinciosi. Sunt de acord cu importanta faptului de a ne ruga, de a ne interesa de ai nostri si de a lucra inspre a-i ajuta in cele spirituale. Dar, in acelasi timp, chiar daca altii au obiceiul sa paraseasca „adunarea” (Eklesia lui Dumnezeu), noi nu trebuie sa fim ca aceia, dimpotriva!

Statul acasa nu este o solutie pentru „a face Biserica gresit”. Corectarea problemei se face prin a intelege, cum spuneam, ce inseamna Biserica (via Cuvantul lui Dumnezeu), cum se poate pune in practica aceasta si a fi, in adevar, Biserica lui Dumnezeu, asa cum, de altfel, am si fost chemati de Cel care „face totul dupa sfatul voii Sale”.

In cealalta parte este excesul de zel (sau… doar zelul) in a merge in biserici (diverse constructii, diverse locuri) si a cauta o religiozitate a unei practici religioase de datina omeneasca, fara putere duhovniceasca, o evlavie de forma, gaunoasa. Cum spunea si persoana care a scris acest comentariu – galagie mare si cozi la pupat de moaste. Sau… spectacole ieftine si circ in bisericile evanghelice care si-au pierdut puterea trairii in sfintenie si acum cauta cu disperare o alta forma de evlavie, o forma doar, o forma… in manifestari ale unei alte evanghelii, fie ea a somnului prelung sau a dantuielii si agitatiei oarbe. Suntem mai spirituali daca umblam in multe biserici? Asta ne face sa fim mai spirituali – ca pupam moaste, ca dormim de la fix in banci, ca chemam si trimitem duhuri in declaratie care ne depasesc in mod vizibil si enervant de evident? O, cat de clara este chemarea lui Dumnezeu la autentic si cat de mult incearca omul, in zbaterea lui carnala, sa gaseasca orice altceva dar numai voia lui Dumnezeu pentru el nu…

Traversam vremurile cand a fost hotarata o tulburare a obiceiurilor la nivel global, pana acolo ca tremura toate din incheieturi si se scutura la pamant praful mult care s-a depus pe esenta trairii crestine. E timpul cand multe din cele facute se pun la incercare si se dovedesc bune, cand altele se vad ca sunt „praf in ochi”. E si vremea cand falsul straluceste prea mult, dar nu pentru mult timp! Aceasta este si ideea – oameni buni, daca tot vedeti ca nu merg lucrurile, daca tot vedeti desertaciunea aceasta peste tot in jurul vostru, lasati-va in mana lui Dumnezeu si in voia planului Sau cel bun si complet! Ce, bine este sa gresim original in fata atator greseli sau sa ne indreptam viata? Si, daca descopar o traditie moarta, goala de continut si fara noima in raport cu Scripturile, solutia este sa inventez alta noua sau sa imi pun viata in lumina invataturilor de la Dumnezeu si sa mi-o schimb in conformitate cu acestea?

Da, sunt de acord cu multe din observatiile pe care le aud mai mereu si pe care multi le au. Dar, de ce nu vrem sa Il cautam pe Dumnezeu cu adevarat si sa gasim esenta fiindului experimentandu-L pe El, Dumnezeul adevarat si viata vesnica?! Pentru ca nu ne place realitatea pe care ne-o arata El, Cel care singur nu vede stramb! Apropos de sfintii din calendar si de faptul ca toate zilele vor fi „ocupate” de cate un „sfant” – ar trebui sa fim toti sfinti si sa fim sfinti de toate zilele – aceasta este chemarea Bibliei, a lui Dumnezeu! Cum stam? Unde ne aflam in raport cu realitatea chemarii divine?

Printre atatea conceptii gresite cu privire la Dumnezeu si Biserica – unele de te apuca rasul ore intregi – ce faci tu cu viata ta? O alta traditie moarta in ea insasi? O reactie a firescului la firesc?

 

2. Decat fals credincios mai bine pacatos

Aparent pare ok… afirmatia. Superficial, as tinde sa fiu de acord cu ea. Totusi, in lumina Scripturii, vom remarca faptul ca… un fals credincios este un pacatos. Sunt din aceeasi categorie, urmeaza aceluias destin. Ar fi bine sa ne imbunatatim gandirea si sa spunem: „mai bine decat un fals credincios, un credincios autentic!”. Din nou, acelasi timp de gandire – sa alegem un rau altui rau cand putem sa alegem un bine… Nu, nu e mai bine sa fii un pacatos decat un fals credincios fiindca… nu e nicio diferenta intre acestea (ar fi… faptul ca falsul credincios zice ca e credincios, dar aceasta este un fals pe care-l stim deja). Solutia? O intoarcere autentica inspre Dumnezeu!

 

3. Rautatea pe care Dumnezeu a lasat-o in lume – sa-L uram pentru aceasta?

Da, Dumnezeu a permis ceea ce se intampla acum in lume si ceea ce s-a intamplat pana acum. Dar, aspectul acesta al suferintei si al raului este deosebit de amplu si comporta o dezvoltare laborioasa in multe dintre ramurile sale.

Suferinta este ca un catalizator care potenteaza cautarea omului dupa Dumnezeu, dar care participa la formarea omului. Suferinta omului sta la baza a foarte multe lucrari de o valoare uriasa. Cantari, poezii, opere de arta, diverse scrieri, discutii, ganduri – de o valoare uriasa, nascute in suferinta, prin suferinta. Este rautatea un lucru bun? Nu. Dar sa nu desconsideram ce poate face Dumnezeu cu omul care trece prin grele momente.

Rautatea celorlalti a nascut cuvinte ametitor de inalte cand, pe cruce, Cristos a spus: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!”. Sa nu uitam ca Dumnezeu este tot acolo cand sufar unde a fost si cand Fiul Sau, Isus Cristos, murea pe o cruce pe un deal obscur… Fata lui Stefan, martirul crestin al primului secol al e.n., se vedea ca o fata de inger, in timp ce, plini de ura si rautate, alti oameni participau la uciderea prin lapidare. A putut rautatea sa-i invrajbeasca pe cei care au fost inaltati de minunata si tainica prezenta a lui Dumnezeu in vietile lor, pe mucenicii aceia binecuvantati? A fost rautatea celorlalti perla adevaratilor traitori? O, nu! Dar ce inalta intelepciune este in intelegerea rostului existentei suferintei si a raului care o provoaca…

Problema noastra nu e suferinta, ci cum sa trecem prin suferinta avand o stare a fiintei de o inaltime asemenea aceleia aratate noua de Mantuitorul?! Schimbarea esentei fiintei noastre ne este adevarata problema, adevarata framantare. Si, pentru credincios, suferinta este atunci cand nu reuseste sa treaca sfant prin suferinta, iar nu suferinta prin care oricum va trece.

 

4. La judecata. Teama de Dumnezeu

Un alt subiect important. Si, ca si celelalte, care are pretentia – pe drept vorbind – de a fi tratat nu in cateva cuvinte, ci in zeci de volume si mii de ore de discutii (o viata de om, si mai mult de-am putea). Dar, totusi, letargia, ameteala si indiferenta in care ne scaldam este ceea ce ne face sa fim insensibili la judecata lui Dumnezeu. Realitatea crunta este ca… in fata judecatii lui Dumnezeu oamenii vor paraliza, vor cauta sa se ascunda in moarte, in anihilare. Atat de grozava este si va fi judecata lui Dumnezeu, in acea „zi” mare si infricosata, incat… „cine va sta in picioare”? cum zice Scriptura.

Atitudinea ca nu ne temem de judecata fiindca ne comparam cu altii este una extrem de nefolositoare. Dureros de nefolositoare. Absolut gaunoasa. Pai, asta-i problema omului? Asta e problema – cum e el in comparatie cu… un altul? Problema este ca ne vom infatisa inaintea lui Dumnezeu, asta-i problema! Nu cu un om vom fi comparati, ci cu Dumnezeu! Si sa nu-mi ziceti ca nu va temeti… In prezenta Lui, atunci, la judecata, nimeni nu va fi gasit vrednic sa stea in picioare, sa ramana, sa treaca de judecata! Nimeni! Nimeni! Aici este marea problema. Deasta ne facem noi religiile noastre, cu datinile noastre si cu obiceiuri omenesti – fiindca nu intelegem cu cine avea a face! Ca, daca am intelege, am sta de paza zi si noapte la vietile noastre sa pazim poruncile PreaInaltului Dumnezeu…

Iertati-ma! Prostia cu iadul… am mai auzit-o… dar nu ceea ce SIMTIM noi (si, cred ca unii dintre noi sunt capabili chiar sa simta, nu se joaca, asa cum o facem noi, diletantii in ale simtitului!) defineste realitatea! Putem sa simtim mult si bine ca in iad va fi mai bine decat pe pamantul blestemat, fiindca nu e asa! Daca ar fi fost asa, de ce-a mai murit Cristos? Ba, sa va temeti de judecata lui Dumnezeu! Caci, cine va putea sa suporte ziua aceea mare si infricosata? O, da, e o mare durere sa vezi cat de rau poate fi omul pe pamant. Dar, nu vedem noi ca pentru acest om pierdut a venit Cristos, Fiul lui Dumnezeu, sa moara pentru a-l elibera din starea lui? Nu intelegem noi suferinta lui Dumnezeu pentru a ne da noua viata, speranta si eternitatea glorioasa?

Si, iata-ne, in sfarsit, la miezul problemei – suferinta lui Dumnezeu. O, cat de buni suntem sa ne vedem suferinta noastra. Dar, ca a venit Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pe pamantul mizerabil, ca a murit in dizgratie, osanda si batjocura, nu vedem? De ce a trebuit sa sufere Cel Sfant? De ce a plans Isus? Ce, nu avea tot cerul de slava? Iata ce mare este depravarea in care ne gasim, ca a trebuit sa moara Dumnezeu, in Fiul Sau, ca sa putem fi rascuparati din „felul nostru desert de vietuire”! Abia asa, in Cristos, vom putea sta inaintea lui Dumnezeu la judecata. Fiindca vom avea o ancora a sufletului nostru, o nadejde vie, deplina: ca am fost rascumparati cu pret nu de aur, de argind, de pietre pretioase, ci cu „sangele SCUMP al lui Cristos”!

Dragi cititori, oare nu ne infioram de judecata lui Dumnezeu asupra lui Cristos, pe cruce, taina scaparii noastre de consecintele – care nu pot fi descrise in grozavia lor – revarsarii maniei lui Dumnezeu asupra omului corupt de pacat? Daca nu, ar fi cazul! Ar fi cazul!

O, ce suferinta este pe pamantul blestemat! Dar, ce va fi in iad… sa aiba mila Dumnezeu de fiecare. Caci noi nu de iad ne temem, ci de mania lui Dumnezeu. Si, mantuirea sufletului nu este de iad, ci de mania lui Dumnezeu! Dumnezeul acela mare si infricosat. Lipsa umblarii cu Dumnezeu, lipsa trairii cu Dumnezeu si a experimentarii autenticului in relatia cu Dumnezeu il face pe om sa fie un etern somnambul in ce priveste realitatea care-l asteapta…

Sa cautam, mai bine, iertarea pacatelor noastre, impacarea cu Dumnezeu si a fi o faptura noua.

Anunțuri

Televizorul, noile boli digitale

„Ce este televizorul? un izvor nesfarsit de imagini, de impresii, mare parte dintre ele pacatoase, ce intineaza sufletul. Insa viata crestina si viata duhovniceasca inseamna cu totul altceva: curatirea vietii launtrice, a vietii sufletesti.

Cu nevointa, cu post, cu rugaciune, cu spoveanie, omul, incetul cu incetul, in ani de zile, se curateste si se elibereaza. Pilda clasica o avem cu Sfanta Maria Egipteanca. Nu era batrana, era tanara – vasazica, nu traise o viata prea lunga in pacate. Si, dupa ce a fugit din lume si s-a retras in pustiu, saptesprezece ani de zile nu a mai vazut nimic, nu a mai auzit nimic si tot mai avea impresii pacatoase si aducere-aminte de rele. ‘Saptesprezece ani’, zice, ‘ma chinuiau gandurile si aducerile-aminte de pacatele si cantecele pacatoase pe care le facusem – uneori asa de tare, incat credeam ca a sosit moartea, asa de tare ma chinuia vrajmasul pe mine!’. I-au trebuit saptesprezece ani, si nu-i putina treaba, ca sa se chinuiasca sa scape de impresiile pacatoase! Vedeti cata lupta? Iar astazi, prin televizor, ni se propun cele contrare: sa-si adune omul in minte numai murdarii. Pai, acum cine sa scape? Cand mai scapa de ele? Cum sa scape de ele? Nu mai scapa in vecii vecilor. Nici nu se gandeste macar, fiindca curg intruna in el, prin televizor…

Televizorul aduce impresii pacatoase si omul participa la ele. Fiindca, daca-i impatimit, el nu doar le vede, indiferent, doar in cap, ci le traieste – traieste niste stari negative, pacatoase; face pacate mereu.Mantuitorul Hristos spune ca cine a vazut femeie si s-a gandit cu gand pacatos la ea, a si curvit in sufletul lui cu ea. Vasazica, numai in treacat ce a vazut-o si a si curvit! Insa acum, daca eu stau la televizor si fierb in mine patimile, uitandu-ma la porcariile care se dau acolo, eu curvesc intruna. Fara televizor, oricat ar vrea omul sa faca pacate toata ziua, nu ar putea. Asa insa…

Iar un pacat, cu cat este mai des facut, cu atat se incuibeaza mai tare in sufletul omenesc. Cu cat e repetat mai des pacatul, cu atat el modifica mai profund fiinta omeneasca, cu atat o stramba mai tare si cu atat aceasta va fi mai greu de curatit, de reparat. Caci, atunci cand omul face pacatul, fara sa-si dea seama, se modeleaza. Prin tot ce face el in viata, se modeleaza inconstient; se pregateste pentru rai sau pentru iad.”

(dintr-un articol din revista Familia Ortodoxa, nr. 2/2012)

„Prin boli digitale se inteleg acele afectiuni – in special psihologice sau neurologice – care afecteaza persoanele ce folosesc intr-un mod intensiv noile tehnologii (smartphone-uri, iPad, iPhone et c.), navigarea pe Internet si pe retelele virtuale sociale. Studii recente au atestat aparitia unor noi boli digitale, dintre care enumeram si noi cateva:

Insomnia electronica: medicii din Marea Britanie au descoperit ca explicatia pentru oboseala cronica, afectiune ce a inregistrat o adevarata explozie in ultimul timp, este folosirea exagerata, prelungita pana noaptea tarziu, a gadget-urilor si laptop-urilor pentru navigarea pe retelele de socializare, verificarea e-mail-urilor si a ultimelor stiri. Profesorul Adrian Williams, de la „London Sleep Centre”, spune ca toate dispozitivele electronice ar trebui inlaturate din dormitor, inclusiv televizoarele si laptop-urile.

Retelele sociale reduc empatia si afecteaza discernamantul: cercetatoarea britanica din domeniul fiziologiei creierului Susan Greenfield a aratat ca, in ultimul deceniu, a constatat o degradare accelerata a capacitatii oamenilor de a empatiza, lucru pe care il explica prin dezvoltarea retelelor sociale de pe Internet. De asemenea, din cauza faptului ca pe Internet oamenii nu se confrunta in mod real si direct cu consecintele actiunilor lor, capacitatea de a discerne intre bine si rau este grav afectata.

Depresia informationala: Andrew Weil, cercetator si medic din SUA, considera ca creierul uman este asaltat de un flux de infomatie urias, care „il ineaca efectiv”. Un alt cercetator, Fracis Heylinghen, cibernetician la Universitatea Libera din Bruxelles, arata la randul sau ca aceste informatii sunt ‘fragmente informationale trunchiate, decontextualizate si gresit interpretate – asta inseamna ca nu ne servesc la absolut nimic’. Efectul lor este crearea dependentei si, implicit, a depresiei.

Toate aceste afectiuni pot fi ocolite daca folosirea Internetului si a noilor tehnologii se limiteaza la strictul necesar, fara sa ajunga invazive fata de viata noastra…”

(dintr-un articol din revista Familia ortodoxa, nr.1/2012)

Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[2]

Acest articol este un raspuns partial fata de un comentariu primit la un articol, pe blog. Acesta poate fi citit, asa cum l-am primit, in intregime, aici.

De asemenea, se poate citi prima parte a raspunsului despre care mentionam mai sus aici.

Sa discutam, asadar, urmatorul grup de afirmatii:

Nu am vazut la nici o secta sa ridice un azil de batrani,o casa de copii pe principiul social sa il ajut pe cel napastuit…iar daca exista asa ceva intr-un fel sau altul acei ocupanti daca nu sant…neaparat trebuie sa devina la un moment dat adepti ai ,,religiei-bisericii“ vostre fiindca asa-i NORMAL (deci amaratul ala nu mai are dreptul la liberul arbitru fiindca altfel ramane fara supa si camera).Macar eu sant sincer si nu zic ca Ortodoxismul sau Catolicismul este mai breaz fiindca si unii si altii au avut pete negre grave de-a lungul istoriei si chiar pana in prezent (ex.inchizitia,preoti poponari,pedofili,betivi cronici,hulpavi si avizi de bani si putere etc.insa de-acestia aveti si voi destui).

 

1. Azilul de batrani si sectele

Fara sa para ca incerc o apologie rudimentara a ceea ce inseamna crestinismul evanghelic, trebuie sa avem atentie atunci cand reclamam o grupare de oameni ca fiind o… secta. Este acea grupare de oameni o secta pentru ca nu face parte dintr-o alta grupare de oameni? Sau este asa fiindca nu se incadreaza normelor si conduitei esentei crestine asa cum reiese aceasta din Noul Testament? Definim o secta functie de „dreptarul invataturii sanatoase” (etalonul care masoara corect) sau o desemnam in raport cu orice altceva (si, deci, eronat)?

Drept vorbind… nici eu nu am vazut vreo secta sa ridice un azil de batrani. Dar, faptul ca eu nu am vazut ceva nu inseamna ca acel ceva nu s-a intamplat. Chiar daca multora le vine greu sa recunoasca… nu L-au vazut niciodata pe Dumnezeu, iar, daca am pastra linia unui asemenea argument, ar trebui sa deducem de aici ca… Dumnezeu nu exista? Atunci de ce ar mai exista… secte? In realitate, nu privitorul desemneaza existenta, el doar o poate observa. Ceva nu exista pentru ca vad eu ca exista, chiar daca eu imi pot da seama ca exista sau pot realiza ca exista intelegand sau nu implicatiile care se nasc de aici.

Apoi, chiar daca as putea vedea o secta ridicand un azil de batrani (sa faca o fapta buna, adica) – este acea secta corecta pentru ca a ridicat sau nu un azil de batrani?! Daca un criminal ii cumpara o prajitura celui pe care il va ucide cu sange rece peste ceva vreme il iarta societatea pentru aceasta fapta de omenie? Faptele noastre sociale, mai mult sau mai putin bune, nu sunt criteriile prin care determinam calitatea faptuitorilor. Daca o grupare de oameni zideste un orfelinat si il foloseste pentru a-i ajuta copii orfani nu inseamna pentru aceasta ca este o grupare de oameni care sa fie buna in vreun fel. Ar putea sa fie, de exemplu, o grupare de teroristi care spala bani pentru a se autofinanta si se folosesc de acel orfelinat pentru a se camufla in societate si a-si pierde urma adevaratului scop…

Dar, trebuie sa fim atenti si la importanta roadelor. O Biserica si oamenii care o compun trebuie sa aiba rod care sa marturiseasca despre identitatea care se afla in spate. Poate ca un orfelinat sau un azil de batrani nu spune prea multe despre cel care l-a zidit si-l sustine, dar spune, totusi, ceva! Crestinii trebuie recunoscuti dupa roade si ceea ce fac ei marturiseste despre ei… chiar daca nu neaparat vor face un azil.

Trebuie ca ocupantii unui azil de batrani sustinut de o Biserica locala sa devina membri in acea Biserica? Nu! Intr-o Biserica membralitatea este definita de alte criterii. E o greseala ca cineva sa-si faca azil pentru a acapara membri intr-o Biserica. Daca, insa, locatari ai acelui azil ajung membri intr-o Biserica (o parte, toti) foarte bine! Important este ca sufletul lor sa fie mantuit de Dumnezeu si sa existe o partasie reala in Trupul lui Cristos vazut ca Biserica locala (in acest context). Intrarea in cer nu se face cumparand indulgente si nici nu se vinde pe un blid de ciorba (fie ea chiar de linte…). Iar, daca se practica undeva asa ceva nu doar ca nu este corect in sensul orthodoxiei (folosesc termenul asa cum este sugerat de Cristian Badilita, ortodox, in cartea sa „Orthodoxie vs. ortodoxie”) si al ortopraxiei, dar nu este nici reprezentativ. De ce am cauta, bine intentionati fiind, greselile cand am putea gasi lucruri bine si corect facute? Poate din dorinta de a darama, sau din invidie? Din dreptate facem aceasta?!

 

2. Sinceritatea in lumina istoriei

Apoi, dragilor, ne face sinceritatea sa fim mai buni? Cu ce-i mai bun cel care face raul cu sinceritate?

Totusi, acela care se bate cu pumnul in piept ca este cineva, macar ca nu este, de fapt, ceea ce spune ca este, nu-si merita locul. Mandria evanghelicilor bazata pe numele pe care-l poarta si anumite fapte ale inaintasilor nu-si are rostul in vreo relatie cineva. Lauda cuiva trebuie sa fie in faptele bune pe care le face, crestin fiind, fara sa se arate pe sine, ci lasand ca altul sa vada, din fapte, daca este sau nu vrednic de vreun cuvant bun, de vreo admiratie… vrednic de urmat. „Pocaiti” cu numele… sa tot fie… Si ce-ar trebui sa facem, sa spunem ca noi „nu suntem pocaiti cu numele”? Sau sa traim o viata de crestini autentici, care-si fac treaba in liniste, nu de ochii lumii si care nu intra in polemici nefolositoare?!

Oricum, nu suntem sinceri cand recunoastem fapte istorice. Suntem sinceri cand recunoastem ceva ce s-a intamplat si e ascuns. Daca recunoastem fapte istorice, larg cunoscute si la indemna oricui, nu avem nevoie de sinceritate, ci de respect. Respect fata de oamenii de langa noi care stiu adevarul!

Istoria este un puternic aliat al lui Dumnezeu prin care se dovedeste ca nu cei care spun ca sunt crestini sunt, de fapt. Ci, aceia care umbla cu Dumnezeu si ale caror fapte marturisesc despre ei in lumina Scripturilor. Caci, fara intelegerea biblica a unei fapte afirmatiile despre acea fapta nu pot avea valoare de adevar, in contextul crestinismului. In plus, daca  cineva a spus ca e crestin si nu a fost, inseamna pentru aceasta ca urmasii lui nu pot fi?! Sau viceversa?! Oare care este avertizarea lui Cristos fata de Bisericile din Asia, in Apocalipsa? Ce s-a intamplat cu acele Biserici – ce ne spune istoria, unde sunt ele acum? Se mai pot infinta Biserici in Efes, in Smirna, in Tiatira, astazi, la atatia ani de primele secole de crestinism? Iata, deci, ca nu ceea ce a fost cineva candva este dovada inextricabila a ceea ce este el acum, chiar daca trecutul poate – si de obicei o face – influenta prezentul.

 

3. Gresitorii pe care-i au toti

Este o religie autentica determinata de gresitorii ei? Daca nu sunt (sau sunt mai putini sau mai multi) inseamna ca religia aceea este buna, mai putin buna, mai mult buna sau rea? Religia nu se defineste astfel… Va sugerez sa cititi, de exemplu, Epistola generala a lui Iacov (Noul Testament) pentru a gasi o definitie biblica a religiei.

Relativizarea nu ne ajuta aici! De fapt, crestinismul nu este definit de cei care-l neaga prin faptele lor in timp ce cu gura il marturisesc. El este definit de… Scriptura! In Cuvantul lui Dumnezeu se gaseste invatatura despre ce este inseamna sa fii ucenic al lui Cristos, despre ce inseamna Biserica si tot ce tine de viata crestina si umblarea cu Dumnezeu. Nu oamenii definesc lucrurile privitoare la Dumnezeu si relatia Acestuia cu oamenii, ci Dumnezeu! Iar Dumnezeu s-a descoperit oamenilor prin Cristos si prin Cuvantul Sau, in mod specific!

Nu mai locuim in case fiindca toate au microbi? Nu mai mancam fiindca pe mainile noastre sunt microorganisme chiar dupa ce ne spalam? Ne mutam de pe planeta albastra fiindca peste tot este… praf? Argumentele de tipul acesta, din categoria „nu fac asta din cauza exemplului prost al cuiva” nu au sens in mediul real. Ele sunt, de fapt, argumente in care exista pentru ca cinva sa se ascunda in spatele lor atunci cand nu vrea sa faca ceva.

Oamenii ar trebui sa afle Biserica nu pentru ca acolo sunt oameni cu totul sfinti, desavarsiti, ci pentru ca L-au aflat, mai intai, pe Dumnezeu. O, da, marturia buna a celor care-si spun crestini e importanta si ceruta de Biblie!

Sfatul meu pentru cei care gandesc asa este sa caute sa gaseasca intelesul chemarii lui Dumnezeu pentru oameni – mesajul Scripturii, mesajul lui Cristos. Si sa implineasca voia lui Dumnezeu in intregul ei. Cu, de altfel, trebuie sa faca toti oamenii! Ca vor face sau nu e problema lor si nu vor da socoteala in fata mea de ceea ce au facut!

Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[1]

Acest articol este un rapuns partial fata de un comentariu primit la un articol, pe blog. Acesta poate fi citit, asa cum l-am primit, in intregime, aici.

Vom face cateva observatii preliminare:

– scriu acest set de articole nu pentru a raspunde rautacios unui comentariu, care aparent ataca, ci pentru a incerca o abordare mai corecta fata de un asemenea comentariu si, in special, fata de autorul lui – cautarea unui raspuns sincer si sanatos;

– trebuie sa fim realisti si sa observam ca multe dintre problemele (s)puse in aceasta luare de pozitie se regasesc in jurul nostru in multe cazuri si latura practica a abordarii unui asemenea set de subiecte trebuie subliniata in acest caz;

– imi doresc ca apropierea de acest set de subiecte, oarecum legate intre ele, sa ne trezeaza la realitate cat mai bine si sa ne faca sa ne dorim autenticul in viata aceasta, in asa fel incat nu doar sa vedem problema, ci si rezolvarea ei buna, spre folosul fiecaruia;

– pentru ca sunt mai multe idei exprimate in acest comentariu, ele trebuie separate si adresate in parte, pe rand, in asa fel incat sa putem face ordine in idei si sa ne si foloseasca in vederea incercarii de a solutiona cat mai bine si biblic ceea ce ne sta inainte;

– am intitulat aceasta serie de articole „Dar ce am impotriva ta…” facand aluzie la expresia cunoscuta din Apocalipsa, in ideea ca, in unele subiecte pe care le vom discuta, cu siguranta ca sunt lucruri pe care ar trebui sa le privim cu atentie si chiar sa ne intrebam daca nu cumva le facem sau le gandim gresit, intotdeauna in vederea indreptarii in lumina Scripturii si a intelepciunii pe care o poate da Duhul Sfant al lui Dumnezeu.

As vrea sa fac si cateva speculatii despre autorul articolului, pentru a incerca sa-l abordez personal, in caz ca citeste aceste randuri. Modul in care a fost scris textul are o anumit grad de corectitudine in exprimare si o anumita cursivitate. Sunt unele cuvinte pe care eu cred ca autorul le-a scris intentionat gresit, incercand sa mascheze putin ceea ce este, pentru a ramane oarecum sub anonimat, la fel cum cred ca a scris si ultima fraza, in care-si cere iertare pentru modul in care a scris (a fost atent la exprimare in multe cazuri, iar in unele s-a straduit sa para ca nu e atent, prespun, asadar, ca omul nostru are o oarecare intelegere a lucrurilor, a istoriei crestinismului et c. si, deci, ceea ce spune nu este doar o nemultumire). Din punctul meu de vedere, autorul comentariului este interesat de problemele pe care le exprima si cauta anumite raspunsuri, iar cine este nu ma preocupa neaparat, respectand deplin dorinta dupa anonimat. Dar, am vrut sa nu incep pana a nu face aceste scurte observatii, pentru a sublinia importanta de a fi cat mai obiectivi in cele ce urmeaza, cat mai biblici si cat mai directi in abordarea problemelor reale, care dor astazi.

Vom incepe sa discutam prima parte din acest comentariu:

Nu vreau sa vad judec-critic nici pe unii nici pe altii insa vehementa cu care propavaduiti ficare propria ,,casta“…in care toti va vreti a fii mai legitimi unii decat ceilalti sincer pe mine ma scarbeste.De aceea nu m-am putut apropia (in sensul simbolic dar si faptic sufleteste vorbind ) de nici o biserica (eu unul teoretic dupa familie m-am nascut crestin-ortodox desi nu am ales eu asta ci asa sa nimerit).Urasc faptul ca toti damblagiii care se numesc credinciosi dau navala in orase cu sectele lor (Evanghelisti, Penticostali, Baptisti,Martorii lui Iehova,Sambatari, ,,sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele“) luati cele mai bune terenuri din orase prin pile si relatii ,iar in numele credintei si a bisericii ce o propavaduiti ridicati tot felul de monstruozitati de biserici.

1. “mai legitimi unii decat altii”

Da, lupta in crestinismul autentic nu trebuie sa fie in a fi mai “bun” ca altii care incearca sa fie, ci in a fi ceea autentic indiferent de ce se intampla in jur. Daca, intr-adevar, gasim o comunitate de crestini, aceasta ar trebui sa fie preocupata de a face voia lui Dumnezeu – nu-i asa? – si nu de a fi sau a nu fi orice altceva.

Pe de alta parte, sa nu cadem in greseala de a cauta o grupare de oameni perfecta, sau un sistem perfect de organizare, aici pe pamant, o utopie.

Propovaduirea crestina trebuie sa fie pentru a spune lumii adevarul si nu pentru a te inalta prin comparatie. Efortul comunitatii crestine nu trebuie sa fie pentru a se ridica peste alta grupare, ci pentru a implini in lume trimiterea lui Cristos, prin puterea Duhului Sfant. Crestinii nu sunt chemati sa se lupte intre ei, ci sa fie crestini cu adevarat!

Pe mine ma intristeaza aceasta lupta oarba, iar aceasta atitudine de “noi suntem mai buni” este o greseala…

2. “de aceea nu m-am putut apropia…”

Nici eu nu m-am dus la destist multa vreme fiindca am avut niste experiente mai putin placute in copilarie… cu dentistii… Dar, pana la urma a trebuit sa merg! Apropierea de o grupare de oameni care pretinde ca este in contextul crestinismului autentic si care totusi dovedeste altceva prin interes si manifestare este de ocolit. Asa este normal.

Pe de alta parte, este gresita si tendinta de a da vina pe ceilalti in ce-l priveste pe cineva. Eu nu ma voi putea infatisa inaintea lui Dumnezeu, cand voi fi chemat pentru a da socoteala pentru ce am facut, si sa argumentez ca din cauza celorlalti nu am fost eu cautator de Dumnezeu… Nu ma pot uita la o Biserica locala si sa iau greselile oamenilor din ea pentru a-mi gasi argument de a nu-L cauta pe Dumnezeu in contextul randuit de El (o Biserica locala), biblic. In multe cazuri bisericile pot fi blamate, dar niciodata nu putem sa ne ascundem indiferenta si propria stare decazuta dupa ceea ce au facut altii, bine sau rau.

In acelasi timp, cred ca ce s-a zis este un bun indicator care sa ne arate o problema din bisericile evanghelice de astazi, din Romania in special. Oamenii nu vin “in biserici” fiindca nu vad acolo ceea ce ar trebui sa fie. Problema nu este, asadar, predicatorul, pastorul, conducatorul in general (dupa modelul “Basescu e vinovat de toate”, si cand e si cand nu e – si eu chiar nu am nimic de-a face cu politica). Starea de amorteala presupune trezire spirituala, dar aceasta nu trebuie nici mimata si nici produsa artificial.

Apropierea de o “biserica” este in urma intrarii in Biserica lui Dumnezeu, in Eklesia lui Dumnezeu. Acela care intra “in Cristos”, care este adus de puterea lui Dumnezeu in Trupul lui Cristos, care este Biserica, intra intr-un proces amplu de transformare care presupune Biserica locala, in spatiu si timp. Insasi “lupta” credinciosului intr-o Biserica locala face parte din lucrarea lui Dumnezeu de zidire a Bisericii Sale, din pietre vii (oamenii) si prin si in urma harului Sau binevoitor. Problemele nu sunt o scuza de a ocoli ceva, ci sunt pentru a fi rezolvate. Problema adevarata este firea omului pamantesc, natura pacatoasa a omului care a intrat in lumea aceasta departe fiind de Dumnezeu si totusi predestinat sa-L caute pe Acesta toata viata sa.

E gresit sa credem ca vom gasi undeva, pe pamant, o Biserica locala fara probleme. Probleme nu trebuie cautate, dar ele sunt inerente vietii si exista pentru a fi rezolvate. Mai mult decat atat, omul se trasnforma si Dumnezeu il trasnforma printr-o lucrare tainica, facuta de Duhul Sfant al lui Dumnezeu, in chiar aceste probleme, ispitiri sau incercari cu care se intalneste omul in viata, in speta crestinul, care umbla cu Dumnezeu.

Solutia? – intai o apropiere de Dumnezeu, apoi o apropiere implicita de o Biserica locala. Acela care ajunge in prezenta lui Dumnezeu vede cine este el. Se vede ca fiind cel mai pacatos si gresitor, fiinta cea mai josnica. Dar el vede, prin harul minunat al Iubitorului de oameni, frumusetea iertarii omului in Cristos, binecuvantata jertfa ispasitoare si inlocuitoare a Fiului lui Dumnezeu, “mielul fara cusur si fara pata” si noua viata care ii este adusa in dar si pe care trebuie s-o traiasca in perspectiva eternitatii cu Dumnezeu. Crestinismul este complex si nu se rezuma la greselile, atuurile sau chiar nazuintele celor care se numesc pe ei insisi “urmasi ai lui Cristos”.

3. “Damblagiii care se numesc crestini”

Aici, sa incercam, pe cat posibil, sa nu facem confuzii. Sunt de acord cu mai multe aspecte. Sunt de acord ca o grupare de oameni nu trebuie sa primeasca titlul de “crestini” doar pentru ca asa spun ei. Marturisirea pe care o facem noi despre noi insine nu inseamna nimic atunci cand este doar in vorbe. Sunt de acord cu faptul ca exista tendinta aceasta de acaparare a “noi teritorii”, un fel de zel care se poate pune in practica atunci cand ai ceva bani si niste oameni dispusi sa “lucreze”, care de multe ori este o lucrare in vant, facuta degeaba si nu cu atentie si respect. Dar, in acelasi timp, sa nu uitam de porunca lui Cristos data apostolilor: “Faceti ucenici din toate natiunile!”. Crestinii adevarati asta vor face, ce-i drept, ar trebui s-o faca intr-un fel specific notiunii de “crestin” asa cum este ea inteleasa in contextul Noului Testament.

Asadar, sa nu fim superficiali! In tot amalgamul aceasta, cand multi pretind ca sunt crestini sau Biserica, totusi crestinii trebuie sa traiasca la inaltimea chemarii lui Cristos. Sa fim, asadar, atenti, sa nu ne trezim ca luptam impotriva lui Dumnezeu crezand ca luptam impotriva unei forme gandite de om. Sa nu uitam ca Biserica a fost lasata sa existe aici, pe pamant, in contextul a tot ceea ce inseamna viata pe pamant.

Nu, nu au toti dreptul sa se numeasca pe ei insisi crestini! Dar, solutia pe care o arata Biblia nu este intr-un razboi al declaratiilor. “Ba eu sunt!” – “Ba nu, eu sunt!”. Ce trist ca, de multe ori, se intampla asa… Crestinii adevarati sunt indemnati in Noul Testament sa lupte cu armele de aparare si de lovire “pe care le da credinta”. Lor nu li se ofera perspectiva unui razboi in felul firesc (adica asa cum ar reactiona cineva care nu e nascut din nou), ci ei sunt chemati sa raspunda cu bine raului, cu binecuvantare blestemului et c. De asemenea, crestinii nu sunt chemati la o lupta deschisa cu cei care pretind ca sunt crestini si nu sunt, ci la a trai deschis pentru Dumnezeu, dovedind, prin aceasta, ca sunt ei cu adevarat ceea ce pretind ca sunt. In anumite cazuri, Biblia ne invata ca este necesara si o lupta apologetica, dusa, insa, in nadejdea ca oamenii impotrivitori adevarului vor fi castigati pentru adevar. O lecturare atenta a Noului Testament va scoate la iveala aceste invataturi si ne arata cat de complexa este viata crestina si cat de bine a fost ea gandita de Cel care a randuit-o de la inceput.

In citatul de mai sus sunt enumerate anumite grupari, precum si altii care au fost pusi toti in genericul “sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele”. De multe ori… asa stau lucrurile. Oale si ulcele “vindem” noi, de facem atata circ pentru nimic? Atat de putin respect avem pentru oameni, atat de ingusti ii consideram (de fapt, ne supra-supraestimam pe noi, ca sa folosesc un eufemism)? Problema este, mult mai grav, in faptul ca ajungem sa consideram Biserica un fel de club, unde ii putem atrage pe unii, pe care nu i-au atras altii la ei sau pe care nu i-a bagat nimeni in seama… Cand ar trebui sa intelegem ca nu aducem “la noi” pe nimeni, ci ca marea problema a omului este sa ajunga sa se intalneasca cu… Dumnezeu! Da! O, cat de umili ar trebui sa ne faca sa fim acest adevar… Cum am fi noi de rezervati in a ne face reclama – de doi bani, oricum – si cum a fi de plini de entuziasm in a-L predica pe Cristos lumii… Iata o mare problema de luat in seama si de rezolvat pentru cei care au pretentia ca sunt Biserica lui Dumnezeu astazi…

Si circul… Cat circ ieftin… Unii vin, ce-i drept, dar altii batjocoresc circul fiindca… e circ. Iar Biserica in niciun caz si niciodata nu a fost chemata sa faca circ…

4. “monstruozitati de biserici”

Pe deoparte, inteleg, aici, aspectul cultural. Ca… anumite cladiri se fac fara niciun respect fata de cultura si chiar de bun simt.

Pe de alta parte, sa fim atenti sa nu confudam o cladire facuta de om cu Biserica Dumnezeului cel viu! Biserica, lucrarea tainica a lui Dumnezeu, nu este ceva facut de mana omului, ci este o “cladire” pe care o face Dumnezeu si care este, de aceea, cu atat mai minunata! Biserica este Trupul si nu o casa, un spatiu, indiferent cat de bine facut ar fi. Nici cei mai mari ganditori, ajutati de cei mai talentati artisti si proiectanti, alaturi de cei mai buni ingineri si muncitori nu pot sa se atinga macar de umbra a ceea ce este Biserica lui Dumnezeu, lucrarea Arhitectului.

As mai face observatia ca au fost puse laolalta, fara atentie, culte care nu fac parte din aceeasi categorie. Martorii lui Iehova nu-si numesc cladirile “biserici” si sunt impotriva acestei denumiri din alte ratiuni – in cazu lor e vorba de “sala regatului” si la baza nu sta Biblia in cazul acesta. In niciun caz nu putem sa punem in acelasi grup teologia ortodoxa sau baptista cu cea a “martorilor lui Iehova”. Linia celor din urma este activ impotriva divinitatii lui Cristos. Dar, scopul acestui articol nu este in a intra in astfel de prezentari. Tot ce am vrut a fost sa subliniez nevoia importanta de a fi corecti in impartirile pe care le facem, inainte de a incepe sa emitem judecati.

[va urma]

Dar ce am impotriva ta…

Am primit un comentariu caruia vreau sa-i dedic cel putin o postare. As vrea sa privim cu seriozitate acest comentariu si sa incercam sa vedem ce putem invata de aici (voi reveni cu un raspuns in cadrul acestei postari sau in alta:

Nu vreau sa vad judec-critic nici pe unii nici pe altii insa vehementa cu care propavaduiti ficare propria ,,casta“…in care toti va vreti a fii mai legitimi unii decat ceilalti sincer pe mine ma scarbeste.De aceea nu m-am putut apropia (in sensul simbolic dar si faptic sufleteste vorbind ) de nici o biserica (eu unul teoretic dupa familie m-am nascut crestin-ortodox desi nu am ales eu asta ci asa sa nimerit).Urasc faptul ca toti damblagiii care se numesc credinciosi dau navala in orase cu sectele lor (Evanghelisti, Penticostali, Baptisti,Martorii lui Iehova,Sambatari, ,,sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele“) luati cele mai bune terenuri din orase prin pile si relatii ,iar in numele credintei si a bisericii ce o propavaduiti ridicati tot felul de monstruozitati de biserici.Nu am vazut la nici o secta sa ridice un azil de batrani,o casa de copii pe principiul social sa il ajut pe cel napastuit…iar daca exista asa ceva intr-un fel sau altul acei ocupanti daca nu sant…neaparat trebuie sa devina la un moment dat adepti ai ,,religiei-bisericii“ vostre fiindca asa-i NORMAL (deci amaratul ala nu mai are dreptul la liberul arbitru fiindca altfel ramane fara supa si camera).Macar eu sant sincer si nu zic ca Ortodoxismul sau Catolicismul este mai breaz fiindca si unii si altii au avut pete negre grave de-a lungul istoriei si chiar pana in prezent (ex.inchizitia,preoti poponari,pedofili,betivi cronici,hulpavi si avizi de bani si putere etc.insa de-acestia aveti si voi destui).

Eu unul pentru mine si pentru cei la care tin zic mai bine un Doamne ajuta-ma pe mine si pe ai mei (referindu-ma la cei apropiati la care tin),fereste-ma de rele si iarta-mi pacatele chiar daca nu merit si gresesc fata de tine ! … nu ma duc prin biserici sa rod MOASTE (chilotii ,unghiile unuia sau altuia care se zice ca a vazut cine stie ce cai verzi pe pereti si l-au facut ortodocsii mei rapid sfand) incat pana la urma va fii plin tot calendarul (365 zile) cu cruci rosii de atatia sfinti intruchipati. Decat fals credincios mai bine sant asa cum natural ma simt,am pacatuit fiindca sincer eu unul recunosc ca l-am si hulit pe D-zeu fiindca urasc rautatea pe care a lasat-o sa bantuie pe pamant (poate chiar si fac parte din ea dupa cum ar spune unii doar pentru ca vorbesc asa desi eu niciodata nu am facut rau cuiva decat poate pentru a ma apara ipotetic vorbind cel putin din punctul meu de vedere).Nu am nici un fel de regrete si nici teama de judecata fiindca intre falsii credinciosi si mine…mai bine prefer sa raman astfel cum ma stiu (fie si pacatos) Doar Dumnezeu ma va judeca si nu ma tem de judecata sa,nu stiu de ce nu ma tem insa simt ca niciunde oricat de rau ar fii in iad nu exista mai multa suferinta decat sa vezi cat de rau poate fii omul aici pe pamant.Din punctul meu de vedere aici este iadul si aici primim si platim cu totii (plata si rasplata) pentru toate actiunile noastre din timpul vietii.Ce se intampla cu noi dincolo…nimeni nu sa intors sa ne spuna exact cate campii sau cazane cu smoala ne asteapta .Daca ar fii sa ne luam dupa popii si predicatorii (sectelor religioase crestine sau necrestine) care au prostit si inapoiat lumea cu sute de ani spunandu-le oamenilor : daca nu fac…nu cred si nu ,,dreg“ce zic ei atunci iadul , cazanul si chinurile vesnice vor fii ale lor, eu unul prefer atunci sa cred ca nu exista Dumnezeu ,fiindca nici un Dumnezeu (al oricarei religii Iehova – Allah etc.) nu ar putea fii atat de crud si de hain incat pentru faptul ca sa spunem (un om sa indepartat de Dumnezeu macar in sensul de nu-l pomeni sau recunoaste de forta suprema) va fii vesnic chinuit in focul iadului.Atunci ar insemna ca Dumnezeu si-ar incalca propriul principiu de ai face pe oameni mai buni determinandu-i prin liberul arbitru sa devina astfel fortandu-i sa creada in el fiindca altfel vor fii etern chinuiti (parca Satan ar avea mai degraba tendinta asta nicidecum D-zeu din cate conoastem ).Unii zic ca in cazul in care te vei cai vei fi absolvit de vina, insa confunda cainta (sincera remuscare-regret-parere de rau profunda din suflet pentru raul facut ) cu falsa rugaminte la Dumnezeu de a te ierta si a incerca sa-ti cumperi clementa pupandu-l in fund si spunand ca el este Dumnezeul tau cel mai bun si sfant desi nu simti asta (regretul pentru ceea ce ai facut rau altuia) si nu-l respecti cu adevarat pe D-zeu in sufletul tau negru…si cruci si matanii-osanale si dari in stamba pe la biserici …doar-doar nu te va paste iadul.Astia santeti majoritatea oamenilor iar intre a alege vreuna din bisericile voastre mincinoase si prefacute pline de fanatici-indoctrinati religiosi sau a fii considerat ateu de voi ori poate chiar satanist fiindca vorbesc astfel , mai bine prefer calificativele din urma insa vom vedea la judecata cine va trece testul…(imi cer scuze daca am redactat prezentul cu greseli de dictie sau gramaticale insa ,am scris repede si neatent la aceste aspecte propriile pareri vazandu-va cum va contraziceti crezandu-va unii mai buni decat ceilalti…

Q&A[8] Cum ar putea tinerii sa-si aleaga bine drumul in viata?

Sunt cativa factori pe care ii subliniez in treacat. Tanar nu inseamna si incapabil, tineretea nu e un handicap. Apoi, alegerea trebuie bine inteleasa in raport cu suveranitatea lui Dumnezeu. Iar, in acelasi timp, drumul pe care merge cineva in viata, il si formeaza, nu doar il duce undeva.

Apoi, sa ne gandim ca parintii ar trebui sa fie modele si un factor decisiv in acest sens, mai ales intr-o familie de crestini autentici. Din pacate, insa, multi parinti sunt exemple de tipul „asa nu” pentru copiii lor – iar, aceasta, nu pentru ca tinerii au mereu tendinta sa fie altfel decat parintii lor.

Pana la urma ajungem tot la Scriptura, pentru ca trebuie sa ne agatam de ceva stabil. Societatea si obiceiurile vremii pot trece extrem de repede, mai repede chiar decat s-au format. Chiar schimbarea este un real pericol pentru tanarul care vrea sa-si aleaga un drum in viata – ar putea sa aleaga din dorinta de schimbare, fara sa caute adevarul, ci doar ceva diferit.

Chemarea pentru un tanar crestin este sa caute calea pe care au mers sfintii, in trairea frumoaselor invataturi ale lui Cristos.

Multi tineri isi propun sa aiba scoala, sa-si faca o cariera (nu de piatra… casa-i de piatra, casatoria adica), sa fie cineva, chiar sa-si intemeieze o familie asa cum si-a dorit de mic copil-adolescent-tanar. Tanarul crestin este chemat sa aleaga o cale mai grea, mai sigura si mai inalta: calea umblarii cu Dumnezeu, de zi cu zi. O astfel de perspectiva poate nu e intrezarita de multi, dar este puternica in locul ei, asezata pe temelii vesnice, avand pe ea darurile unei intelepciuni incercate.

Nu-ti poti alege drumul in viata prefacandu-te ca te intereseaza problema. Am vazut tineri care au avut o implicare brusca, pentru o scurta vreme, pana… a vazut prietenul/prietena ca e „de treaba” si „bun crestin”. De asemenea, nu-ti poti alege drumul in viata mizand pe intamplare sau pe o proasta intelegere a ceea ce inseamna suveranitatea lui Dumnezeu. La asta ne pricepem cel mai bine – sa dam vina pe intamplare si pe providenta lui Dumnezeu… Numai noi sa nu fim responsabili, nicidecum noi!

In acest context este importanta invatatura aceasta: „Ce seamana omul… aceea va secera – Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit!”. Cine seamana in firea pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea. Cine seamana in Duhul, va secera din Duhul viata vesnica. E ceva diferenta? Observi?

La nivel practic, aceasta se traduce ca daca mimezi o cale de credincios, vei ajunge sa primesti rasplata unui credincios tot asa, ca-ntr-o sceneta, nicidecum in realitate! Daca alegi calea vietii, traind cu Dumnezeu in fiecare zi, prin incercari si in suferinta – dar si in binecuvantari si bucurii – aceasta vei avea la sfarsit, viata cu Dumnezeu.

Dar, mai mult decat atat, calea ta, calea pe care mergi, calea vietii tale, devine viata ta. Tu devii ceea ce inveti sa fii umbland pe calea pe care mergi. Daca te prefaci, inveti sa fii un prefacut si esti, ca atare, un prefacut. Asta esti. Daca incerci sa-L fentezi pe Dumnezeu, cu asta ramai – esti unul care a incercat sa-L fenteze pe Dumnezeu si, ca toti ceilalti din breasla asta blestemata, nu ai reusit, evident.

Binecuvantati sunt aceia care si-L aleg pe Domnul ca mostenire, care, umbland cu Dumnezeu, devin in asemanarea cu Cel pe care-L cauta in fiecare zi, cu dragul sufletului lor.

Dumnezeu pune inaintea fiecaruia drumul vietii si orice alt drum (care va duce, in cele din urma, la moarte). Alege viata, ca sa traiesti! Pentru ce sa mori si sa nu mai fii? Pentru ce sa-ti pierzi viata cu lucruri care nu folosesc, de fapt, la nimic? Nu-ti lipi inima de tanara, de praf. Lipeste-ti inima de Dumnezeu si fa binele! De ce te-ai dispretui singur?

Calea fiecaruia se vede bine sub pasii lui. Oare chiar crede cineva ca se poate preface? Si, cine ar vrea, intreg la minte fiind, sa se prefaca bun cand e rau, stiind bine ca e rau? De ce s-ar minti cineva singur? Doar nebunii fac asta.