Acasă » Apologetica » Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[1]

Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[1]

Acest articol este un rapuns partial fata de un comentariu primit la un articol, pe blog. Acesta poate fi citit, asa cum l-am primit, in intregime, aici.

Vom face cateva observatii preliminare:

– scriu acest set de articole nu pentru a raspunde rautacios unui comentariu, care aparent ataca, ci pentru a incerca o abordare mai corecta fata de un asemenea comentariu si, in special, fata de autorul lui – cautarea unui raspuns sincer si sanatos;

– trebuie sa fim realisti si sa observam ca multe dintre problemele (s)puse in aceasta luare de pozitie se regasesc in jurul nostru in multe cazuri si latura practica a abordarii unui asemenea set de subiecte trebuie subliniata in acest caz;

– imi doresc ca apropierea de acest set de subiecte, oarecum legate intre ele, sa ne trezeaza la realitate cat mai bine si sa ne faca sa ne dorim autenticul in viata aceasta, in asa fel incat nu doar sa vedem problema, ci si rezolvarea ei buna, spre folosul fiecaruia;

– pentru ca sunt mai multe idei exprimate in acest comentariu, ele trebuie separate si adresate in parte, pe rand, in asa fel incat sa putem face ordine in idei si sa ne si foloseasca in vederea incercarii de a solutiona cat mai bine si biblic ceea ce ne sta inainte;

– am intitulat aceasta serie de articole „Dar ce am impotriva ta…” facand aluzie la expresia cunoscuta din Apocalipsa, in ideea ca, in unele subiecte pe care le vom discuta, cu siguranta ca sunt lucruri pe care ar trebui sa le privim cu atentie si chiar sa ne intrebam daca nu cumva le facem sau le gandim gresit, intotdeauna in vederea indreptarii in lumina Scripturii si a intelepciunii pe care o poate da Duhul Sfant al lui Dumnezeu.

As vrea sa fac si cateva speculatii despre autorul articolului, pentru a incerca sa-l abordez personal, in caz ca citeste aceste randuri. Modul in care a fost scris textul are o anumit grad de corectitudine in exprimare si o anumita cursivitate. Sunt unele cuvinte pe care eu cred ca autorul le-a scris intentionat gresit, incercand sa mascheze putin ceea ce este, pentru a ramane oarecum sub anonimat, la fel cum cred ca a scris si ultima fraza, in care-si cere iertare pentru modul in care a scris (a fost atent la exprimare in multe cazuri, iar in unele s-a straduit sa para ca nu e atent, prespun, asadar, ca omul nostru are o oarecare intelegere a lucrurilor, a istoriei crestinismului et c. si, deci, ceea ce spune nu este doar o nemultumire). Din punctul meu de vedere, autorul comentariului este interesat de problemele pe care le exprima si cauta anumite raspunsuri, iar cine este nu ma preocupa neaparat, respectand deplin dorinta dupa anonimat. Dar, am vrut sa nu incep pana a nu face aceste scurte observatii, pentru a sublinia importanta de a fi cat mai obiectivi in cele ce urmeaza, cat mai biblici si cat mai directi in abordarea problemelor reale, care dor astazi.

Vom incepe sa discutam prima parte din acest comentariu:

Nu vreau sa vad judec-critic nici pe unii nici pe altii insa vehementa cu care propavaduiti ficare propria ,,casta“…in care toti va vreti a fii mai legitimi unii decat ceilalti sincer pe mine ma scarbeste.De aceea nu m-am putut apropia (in sensul simbolic dar si faptic sufleteste vorbind ) de nici o biserica (eu unul teoretic dupa familie m-am nascut crestin-ortodox desi nu am ales eu asta ci asa sa nimerit).Urasc faptul ca toti damblagiii care se numesc credinciosi dau navala in orase cu sectele lor (Evanghelisti, Penticostali, Baptisti,Martorii lui Iehova,Sambatari, ,,sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele“) luati cele mai bune terenuri din orase prin pile si relatii ,iar in numele credintei si a bisericii ce o propavaduiti ridicati tot felul de monstruozitati de biserici.

1. “mai legitimi unii decat altii”

Da, lupta in crestinismul autentic nu trebuie sa fie in a fi mai “bun” ca altii care incearca sa fie, ci in a fi ceea autentic indiferent de ce se intampla in jur. Daca, intr-adevar, gasim o comunitate de crestini, aceasta ar trebui sa fie preocupata de a face voia lui Dumnezeu – nu-i asa? – si nu de a fi sau a nu fi orice altceva.

Pe de alta parte, sa nu cadem in greseala de a cauta o grupare de oameni perfecta, sau un sistem perfect de organizare, aici pe pamant, o utopie.

Propovaduirea crestina trebuie sa fie pentru a spune lumii adevarul si nu pentru a te inalta prin comparatie. Efortul comunitatii crestine nu trebuie sa fie pentru a se ridica peste alta grupare, ci pentru a implini in lume trimiterea lui Cristos, prin puterea Duhului Sfant. Crestinii nu sunt chemati sa se lupte intre ei, ci sa fie crestini cu adevarat!

Pe mine ma intristeaza aceasta lupta oarba, iar aceasta atitudine de “noi suntem mai buni” este o greseala…

2. “de aceea nu m-am putut apropia…”

Nici eu nu m-am dus la destist multa vreme fiindca am avut niste experiente mai putin placute in copilarie… cu dentistii… Dar, pana la urma a trebuit sa merg! Apropierea de o grupare de oameni care pretinde ca este in contextul crestinismului autentic si care totusi dovedeste altceva prin interes si manifestare este de ocolit. Asa este normal.

Pe de alta parte, este gresita si tendinta de a da vina pe ceilalti in ce-l priveste pe cineva. Eu nu ma voi putea infatisa inaintea lui Dumnezeu, cand voi fi chemat pentru a da socoteala pentru ce am facut, si sa argumentez ca din cauza celorlalti nu am fost eu cautator de Dumnezeu… Nu ma pot uita la o Biserica locala si sa iau greselile oamenilor din ea pentru a-mi gasi argument de a nu-L cauta pe Dumnezeu in contextul randuit de El (o Biserica locala), biblic. In multe cazuri bisericile pot fi blamate, dar niciodata nu putem sa ne ascundem indiferenta si propria stare decazuta dupa ceea ce au facut altii, bine sau rau.

In acelasi timp, cred ca ce s-a zis este un bun indicator care sa ne arate o problema din bisericile evanghelice de astazi, din Romania in special. Oamenii nu vin “in biserici” fiindca nu vad acolo ceea ce ar trebui sa fie. Problema nu este, asadar, predicatorul, pastorul, conducatorul in general (dupa modelul “Basescu e vinovat de toate”, si cand e si cand nu e – si eu chiar nu am nimic de-a face cu politica). Starea de amorteala presupune trezire spirituala, dar aceasta nu trebuie nici mimata si nici produsa artificial.

Apropierea de o “biserica” este in urma intrarii in Biserica lui Dumnezeu, in Eklesia lui Dumnezeu. Acela care intra “in Cristos”, care este adus de puterea lui Dumnezeu in Trupul lui Cristos, care este Biserica, intra intr-un proces amplu de transformare care presupune Biserica locala, in spatiu si timp. Insasi “lupta” credinciosului intr-o Biserica locala face parte din lucrarea lui Dumnezeu de zidire a Bisericii Sale, din pietre vii (oamenii) si prin si in urma harului Sau binevoitor. Problemele nu sunt o scuza de a ocoli ceva, ci sunt pentru a fi rezolvate. Problema adevarata este firea omului pamantesc, natura pacatoasa a omului care a intrat in lumea aceasta departe fiind de Dumnezeu si totusi predestinat sa-L caute pe Acesta toata viata sa.

E gresit sa credem ca vom gasi undeva, pe pamant, o Biserica locala fara probleme. Probleme nu trebuie cautate, dar ele sunt inerente vietii si exista pentru a fi rezolvate. Mai mult decat atat, omul se trasnforma si Dumnezeu il trasnforma printr-o lucrare tainica, facuta de Duhul Sfant al lui Dumnezeu, in chiar aceste probleme, ispitiri sau incercari cu care se intalneste omul in viata, in speta crestinul, care umbla cu Dumnezeu.

Solutia? – intai o apropiere de Dumnezeu, apoi o apropiere implicita de o Biserica locala. Acela care ajunge in prezenta lui Dumnezeu vede cine este el. Se vede ca fiind cel mai pacatos si gresitor, fiinta cea mai josnica. Dar el vede, prin harul minunat al Iubitorului de oameni, frumusetea iertarii omului in Cristos, binecuvantata jertfa ispasitoare si inlocuitoare a Fiului lui Dumnezeu, “mielul fara cusur si fara pata” si noua viata care ii este adusa in dar si pe care trebuie s-o traiasca in perspectiva eternitatii cu Dumnezeu. Crestinismul este complex si nu se rezuma la greselile, atuurile sau chiar nazuintele celor care se numesc pe ei insisi “urmasi ai lui Cristos”.

3. “Damblagiii care se numesc crestini”

Aici, sa incercam, pe cat posibil, sa nu facem confuzii. Sunt de acord cu mai multe aspecte. Sunt de acord ca o grupare de oameni nu trebuie sa primeasca titlul de “crestini” doar pentru ca asa spun ei. Marturisirea pe care o facem noi despre noi insine nu inseamna nimic atunci cand este doar in vorbe. Sunt de acord cu faptul ca exista tendinta aceasta de acaparare a “noi teritorii”, un fel de zel care se poate pune in practica atunci cand ai ceva bani si niste oameni dispusi sa “lucreze”, care de multe ori este o lucrare in vant, facuta degeaba si nu cu atentie si respect. Dar, in acelasi timp, sa nu uitam de porunca lui Cristos data apostolilor: “Faceti ucenici din toate natiunile!”. Crestinii adevarati asta vor face, ce-i drept, ar trebui s-o faca intr-un fel specific notiunii de “crestin” asa cum este ea inteleasa in contextul Noului Testament.

Asadar, sa nu fim superficiali! In tot amalgamul aceasta, cand multi pretind ca sunt crestini sau Biserica, totusi crestinii trebuie sa traiasca la inaltimea chemarii lui Cristos. Sa fim, asadar, atenti, sa nu ne trezim ca luptam impotriva lui Dumnezeu crezand ca luptam impotriva unei forme gandite de om. Sa nu uitam ca Biserica a fost lasata sa existe aici, pe pamant, in contextul a tot ceea ce inseamna viata pe pamant.

Nu, nu au toti dreptul sa se numeasca pe ei insisi crestini! Dar, solutia pe care o arata Biblia nu este intr-un razboi al declaratiilor. “Ba eu sunt!” – “Ba nu, eu sunt!”. Ce trist ca, de multe ori, se intampla asa… Crestinii adevarati sunt indemnati in Noul Testament sa lupte cu armele de aparare si de lovire “pe care le da credinta”. Lor nu li se ofera perspectiva unui razboi in felul firesc (adica asa cum ar reactiona cineva care nu e nascut din nou), ci ei sunt chemati sa raspunda cu bine raului, cu binecuvantare blestemului et c. De asemenea, crestinii nu sunt chemati la o lupta deschisa cu cei care pretind ca sunt crestini si nu sunt, ci la a trai deschis pentru Dumnezeu, dovedind, prin aceasta, ca sunt ei cu adevarat ceea ce pretind ca sunt. In anumite cazuri, Biblia ne invata ca este necesara si o lupta apologetica, dusa, insa, in nadejdea ca oamenii impotrivitori adevarului vor fi castigati pentru adevar. O lecturare atenta a Noului Testament va scoate la iveala aceste invataturi si ne arata cat de complexa este viata crestina si cat de bine a fost ea gandita de Cel care a randuit-o de la inceput.

In citatul de mai sus sunt enumerate anumite grupari, precum si altii care au fost pusi toti in genericul “sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele”. De multe ori… asa stau lucrurile. Oale si ulcele “vindem” noi, de facem atata circ pentru nimic? Atat de putin respect avem pentru oameni, atat de ingusti ii consideram (de fapt, ne supra-supraestimam pe noi, ca sa folosesc un eufemism)? Problema este, mult mai grav, in faptul ca ajungem sa consideram Biserica un fel de club, unde ii putem atrage pe unii, pe care nu i-au atras altii la ei sau pe care nu i-a bagat nimeni in seama… Cand ar trebui sa intelegem ca nu aducem “la noi” pe nimeni, ci ca marea problema a omului este sa ajunga sa se intalneasca cu… Dumnezeu! Da! O, cat de umili ar trebui sa ne faca sa fim acest adevar… Cum am fi noi de rezervati in a ne face reclama – de doi bani, oricum – si cum a fi de plini de entuziasm in a-L predica pe Cristos lumii… Iata o mare problema de luat in seama si de rezolvat pentru cei care au pretentia ca sunt Biserica lui Dumnezeu astazi…

Si circul… Cat circ ieftin… Unii vin, ce-i drept, dar altii batjocoresc circul fiindca… e circ. Iar Biserica in niciun caz si niciodata nu a fost chemata sa faca circ…

4. “monstruozitati de biserici”

Pe deoparte, inteleg, aici, aspectul cultural. Ca… anumite cladiri se fac fara niciun respect fata de cultura si chiar de bun simt.

Pe de alta parte, sa fim atenti sa nu confudam o cladire facuta de om cu Biserica Dumnezeului cel viu! Biserica, lucrarea tainica a lui Dumnezeu, nu este ceva facut de mana omului, ci este o “cladire” pe care o face Dumnezeu si care este, de aceea, cu atat mai minunata! Biserica este Trupul si nu o casa, un spatiu, indiferent cat de bine facut ar fi. Nici cei mai mari ganditori, ajutati de cei mai talentati artisti si proiectanti, alaturi de cei mai buni ingineri si muncitori nu pot sa se atinga macar de umbra a ceea ce este Biserica lui Dumnezeu, lucrarea Arhitectului.

As mai face observatia ca au fost puse laolalta, fara atentie, culte care nu fac parte din aceeasi categorie. Martorii lui Iehova nu-si numesc cladirile “biserici” si sunt impotriva acestei denumiri din alte ratiuni – in cazu lor e vorba de “sala regatului” si la baza nu sta Biblia in cazul acesta. In niciun caz nu putem sa punem in acelasi grup teologia ortodoxa sau baptista cu cea a “martorilor lui Iehova”. Linia celor din urma este activ impotriva divinitatii lui Cristos. Dar, scopul acestui articol nu este in a intra in astfel de prezentari. Tot ce am vrut a fost sa subliniez nevoia importanta de a fi corecti in impartirile pe care le facem, inainte de a incepe sa emitem judecati.

[va urma]

Anunțuri

2 gânduri despre „Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[1]

  1. Pingback: Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[2] | Ascultarea Credintei

  2. Pingback: Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[3] | Ascultarea Credintei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s