Acasă » Crestinism » Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[2]

Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[2]

Acest articol este un raspuns partial fata de un comentariu primit la un articol, pe blog. Acesta poate fi citit, asa cum l-am primit, in intregime, aici.

De asemenea, se poate citi prima parte a raspunsului despre care mentionam mai sus aici.

Sa discutam, asadar, urmatorul grup de afirmatii:

Nu am vazut la nici o secta sa ridice un azil de batrani,o casa de copii pe principiul social sa il ajut pe cel napastuit…iar daca exista asa ceva intr-un fel sau altul acei ocupanti daca nu sant…neaparat trebuie sa devina la un moment dat adepti ai ,,religiei-bisericii“ vostre fiindca asa-i NORMAL (deci amaratul ala nu mai are dreptul la liberul arbitru fiindca altfel ramane fara supa si camera).Macar eu sant sincer si nu zic ca Ortodoxismul sau Catolicismul este mai breaz fiindca si unii si altii au avut pete negre grave de-a lungul istoriei si chiar pana in prezent (ex.inchizitia,preoti poponari,pedofili,betivi cronici,hulpavi si avizi de bani si putere etc.insa de-acestia aveti si voi destui).

 

1. Azilul de batrani si sectele

Fara sa para ca incerc o apologie rudimentara a ceea ce inseamna crestinismul evanghelic, trebuie sa avem atentie atunci cand reclamam o grupare de oameni ca fiind o… secta. Este acea grupare de oameni o secta pentru ca nu face parte dintr-o alta grupare de oameni? Sau este asa fiindca nu se incadreaza normelor si conduitei esentei crestine asa cum reiese aceasta din Noul Testament? Definim o secta functie de „dreptarul invataturii sanatoase” (etalonul care masoara corect) sau o desemnam in raport cu orice altceva (si, deci, eronat)?

Drept vorbind… nici eu nu am vazut vreo secta sa ridice un azil de batrani. Dar, faptul ca eu nu am vazut ceva nu inseamna ca acel ceva nu s-a intamplat. Chiar daca multora le vine greu sa recunoasca… nu L-au vazut niciodata pe Dumnezeu, iar, daca am pastra linia unui asemenea argument, ar trebui sa deducem de aici ca… Dumnezeu nu exista? Atunci de ce ar mai exista… secte? In realitate, nu privitorul desemneaza existenta, el doar o poate observa. Ceva nu exista pentru ca vad eu ca exista, chiar daca eu imi pot da seama ca exista sau pot realiza ca exista intelegand sau nu implicatiile care se nasc de aici.

Apoi, chiar daca as putea vedea o secta ridicand un azil de batrani (sa faca o fapta buna, adica) – este acea secta corecta pentru ca a ridicat sau nu un azil de batrani?! Daca un criminal ii cumpara o prajitura celui pe care il va ucide cu sange rece peste ceva vreme il iarta societatea pentru aceasta fapta de omenie? Faptele noastre sociale, mai mult sau mai putin bune, nu sunt criteriile prin care determinam calitatea faptuitorilor. Daca o grupare de oameni zideste un orfelinat si il foloseste pentru a-i ajuta copii orfani nu inseamna pentru aceasta ca este o grupare de oameni care sa fie buna in vreun fel. Ar putea sa fie, de exemplu, o grupare de teroristi care spala bani pentru a se autofinanta si se folosesc de acel orfelinat pentru a se camufla in societate si a-si pierde urma adevaratului scop…

Dar, trebuie sa fim atenti si la importanta roadelor. O Biserica si oamenii care o compun trebuie sa aiba rod care sa marturiseasca despre identitatea care se afla in spate. Poate ca un orfelinat sau un azil de batrani nu spune prea multe despre cel care l-a zidit si-l sustine, dar spune, totusi, ceva! Crestinii trebuie recunoscuti dupa roade si ceea ce fac ei marturiseste despre ei… chiar daca nu neaparat vor face un azil.

Trebuie ca ocupantii unui azil de batrani sustinut de o Biserica locala sa devina membri in acea Biserica? Nu! Intr-o Biserica membralitatea este definita de alte criterii. E o greseala ca cineva sa-si faca azil pentru a acapara membri intr-o Biserica. Daca, insa, locatari ai acelui azil ajung membri intr-o Biserica (o parte, toti) foarte bine! Important este ca sufletul lor sa fie mantuit de Dumnezeu si sa existe o partasie reala in Trupul lui Cristos vazut ca Biserica locala (in acest context). Intrarea in cer nu se face cumparand indulgente si nici nu se vinde pe un blid de ciorba (fie ea chiar de linte…). Iar, daca se practica undeva asa ceva nu doar ca nu este corect in sensul orthodoxiei (folosesc termenul asa cum este sugerat de Cristian Badilita, ortodox, in cartea sa „Orthodoxie vs. ortodoxie”) si al ortopraxiei, dar nu este nici reprezentativ. De ce am cauta, bine intentionati fiind, greselile cand am putea gasi lucruri bine si corect facute? Poate din dorinta de a darama, sau din invidie? Din dreptate facem aceasta?!

 

2. Sinceritatea in lumina istoriei

Apoi, dragilor, ne face sinceritatea sa fim mai buni? Cu ce-i mai bun cel care face raul cu sinceritate?

Totusi, acela care se bate cu pumnul in piept ca este cineva, macar ca nu este, de fapt, ceea ce spune ca este, nu-si merita locul. Mandria evanghelicilor bazata pe numele pe care-l poarta si anumite fapte ale inaintasilor nu-si are rostul in vreo relatie cineva. Lauda cuiva trebuie sa fie in faptele bune pe care le face, crestin fiind, fara sa se arate pe sine, ci lasand ca altul sa vada, din fapte, daca este sau nu vrednic de vreun cuvant bun, de vreo admiratie… vrednic de urmat. „Pocaiti” cu numele… sa tot fie… Si ce-ar trebui sa facem, sa spunem ca noi „nu suntem pocaiti cu numele”? Sau sa traim o viata de crestini autentici, care-si fac treaba in liniste, nu de ochii lumii si care nu intra in polemici nefolositoare?!

Oricum, nu suntem sinceri cand recunoastem fapte istorice. Suntem sinceri cand recunoastem ceva ce s-a intamplat si e ascuns. Daca recunoastem fapte istorice, larg cunoscute si la indemna oricui, nu avem nevoie de sinceritate, ci de respect. Respect fata de oamenii de langa noi care stiu adevarul!

Istoria este un puternic aliat al lui Dumnezeu prin care se dovedeste ca nu cei care spun ca sunt crestini sunt, de fapt. Ci, aceia care umbla cu Dumnezeu si ale caror fapte marturisesc despre ei in lumina Scripturilor. Caci, fara intelegerea biblica a unei fapte afirmatiile despre acea fapta nu pot avea valoare de adevar, in contextul crestinismului. In plus, daca  cineva a spus ca e crestin si nu a fost, inseamna pentru aceasta ca urmasii lui nu pot fi?! Sau viceversa?! Oare care este avertizarea lui Cristos fata de Bisericile din Asia, in Apocalipsa? Ce s-a intamplat cu acele Biserici – ce ne spune istoria, unde sunt ele acum? Se mai pot infinta Biserici in Efes, in Smirna, in Tiatira, astazi, la atatia ani de primele secole de crestinism? Iata, deci, ca nu ceea ce a fost cineva candva este dovada inextricabila a ceea ce este el acum, chiar daca trecutul poate – si de obicei o face – influenta prezentul.

 

3. Gresitorii pe care-i au toti

Este o religie autentica determinata de gresitorii ei? Daca nu sunt (sau sunt mai putini sau mai multi) inseamna ca religia aceea este buna, mai putin buna, mai mult buna sau rea? Religia nu se defineste astfel… Va sugerez sa cititi, de exemplu, Epistola generala a lui Iacov (Noul Testament) pentru a gasi o definitie biblica a religiei.

Relativizarea nu ne ajuta aici! De fapt, crestinismul nu este definit de cei care-l neaga prin faptele lor in timp ce cu gura il marturisesc. El este definit de… Scriptura! In Cuvantul lui Dumnezeu se gaseste invatatura despre ce este inseamna sa fii ucenic al lui Cristos, despre ce inseamna Biserica si tot ce tine de viata crestina si umblarea cu Dumnezeu. Nu oamenii definesc lucrurile privitoare la Dumnezeu si relatia Acestuia cu oamenii, ci Dumnezeu! Iar Dumnezeu s-a descoperit oamenilor prin Cristos si prin Cuvantul Sau, in mod specific!

Nu mai locuim in case fiindca toate au microbi? Nu mai mancam fiindca pe mainile noastre sunt microorganisme chiar dupa ce ne spalam? Ne mutam de pe planeta albastra fiindca peste tot este… praf? Argumentele de tipul acesta, din categoria „nu fac asta din cauza exemplului prost al cuiva” nu au sens in mediul real. Ele sunt, de fapt, argumente in care exista pentru ca cinva sa se ascunda in spatele lor atunci cand nu vrea sa faca ceva.

Oamenii ar trebui sa afle Biserica nu pentru ca acolo sunt oameni cu totul sfinti, desavarsiti, ci pentru ca L-au aflat, mai intai, pe Dumnezeu. O, da, marturia buna a celor care-si spun crestini e importanta si ceruta de Biblie!

Sfatul meu pentru cei care gandesc asa este sa caute sa gaseasca intelesul chemarii lui Dumnezeu pentru oameni – mesajul Scripturii, mesajul lui Cristos. Si sa implineasca voia lui Dumnezeu in intregul ei. Cu, de altfel, trebuie sa faca toti oamenii! Ca vor face sau nu e problema lor si nu vor da socoteala in fata mea de ceea ce au facut!

4 gânduri despre „Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[2]

  1. Pingback: Dar ce am impotriva ta… Un raspuns unui comentariu[3] | Ascultarea Credintei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s