Divortul si intoarcerea la Dumnezeu – din biografia lui David Brainerd

„Un barbat care isi alungase sotia si isi luase o alta femeie (fara a fi indreptatit in vreun fel), dupa cum era obiceiul, a fost convins in inima lui ca ceea ce facuse era rau. El a dorit sa stie ce trebuia sa faca intr-o astfel de situatie. Dupa ce a primit invatatura din partea lui Brainerd, el a acceptat cu bucurie si fara amanare voia lui Dumnezeu. Astfel, a renuntat in mod public la relatia sa pacatoasa si a promis sa traiasca alaturi de sotia lui, fiindu-i credincios. ‘Cu cateva saptamani inainte, nimeni de pe fata pamantului nu l-ar fi putut convinge pe omul acela sa accepte regulile de viata crestina in casatorie.'” (biografia lui David Brainerd, (John Thornbury, DAVID BRAINERD, Misionar printre triburile de indieni din America, ed. Faclia, pag. 153)

David Brainerd, Marea Trezire, emotia si convingerile predicatorilor

„Brainerd a fost recunoscator si pentru faptul ca nimeni nu a putut obiecta impotriva trezirii spirituale pe baza vreunei tulburari sau agitatii emotionale excesive. De multe ori, trairile religioase intense sunt insotite de diverse manifestari exterioare, cum ar fi tipetele, convulsiile sau lesinurile. In Marea Trezire, Edwards, Tennent si alti lideri au intrerupt astfel de tendinte ori de cate ori faceau altceva decat sa le discrediteze lucrarea. Ei doreau ca trairile spirituale ale pacatosilor mantuiti si ale credinciosilor sa se bazeze pe intelegerea clara a adevarului. Ei stiau ca adevarul poate lasa o amprenta puternica asupra mintii si poate insufla oamenilor pasiune si bucurie, fara sa depaseasca insa limitele bunului-simt. Comportamentul convertitilor lui Brainerd se incadra fara probleme intre aceste limite. Convingerile lor izvorau dintr-o cunoastere a adevarului Evangheliei, si nu din viziuni, transe sau asa-zise inspiratii profetice care promoveaza erezia teologica si mandria.” (John Thornbury, DAVID BRAINERD, Misionar printre triburile de indieni din America, ed. Faclia, pag. 176-177)

Brainerd

Revelatii despre autism…

Csaba Asztalos: „Canalizam ura societatii prin acte ca legea fundamentala doar pentru a avea cvorum la Constitutie / Florin Buhuceanu: Biserica Ortodoxa Romana este una autista, nu cred ca dialogheaza cu cineva” (stire pe evz).

Promotorii homosexualitatii acuza o intreaga societate, abrutizand-o fiindca li se pare ca acestia, majoritatea, ii acuza pe asa-zisele minoritati (ma refer la homosexuali). Asa a ajuns tot omul din Romania sa fie plin de ura, retrograd, autist si orientat exclusiv catre sine.

Cand nu iti iese „schema” ce faci, non-retrograd fiind? Devii homofob!!! Cu adevarat homofob! Fiindca nimeni nu i-a acuzat pe homosexuali de nimic, ci au pus o definitie a casatoriei asa cum a fost ea de la inceput si cum o istorie intreaga, bunul simt, naturalul si revelatia speciala a lui Dumnezeu (Biblia) o descrie.

Daca nu puneau un articol intr-un grup de articole ar fi fost toata tara un neam de relationisti progresisti si biserica ortodoxa prietena absoluta…t. Homosexualitatea este aparata cu armele presupusilor atacatori. Sa nu fim homofobi, spun ei, homofobi fiind. Nu e doar o logica a absurdului, un rationament falacios, de tip bumerang, ci si o acuza grava si galagioasa fata de omul simplu, normal.

Nu cand exista nebuni in societate trebuie sa ne ingrijoram, ci cand nebunul il acuza pe omul intelept ca este nebun, ridicandu-se pe sine in locul acestuia din toate privintele, dar fara niciun merit.

Tu de ce canti?

 

Eu cânt cântări din dragoste de semeni,
să-i pot ‘nălţa uşor spre Dumnezeu,
ca El să poată fi şi ei asemeni,
nemuritori şi fericiţi mereu.

Eu cânt cântări s-alin orice durere
şi să trezesc credinţa în Isus,
să torn în inimi dulce mângâiere
şi să arăt o Cale spre mai sus.

Eu cânt cântări s-aprind mai mult iubirea
în lumea urii, pe-unde trec străin,
prin taina lor să-ndrept spre mântuirea
pe care haru-o dă la toţi, deplin.

Eu cânt cântări, c-aşa mi-e dată viaţa.
Nu pot altfel!… Eu sunt făcut să cânt.
Şi vreau şi inima-n adânc şi faţa
să cânte veşnic slava Celui Sfânt.

(de Nicolae Moldoveanu)

 

Versuri si note puteti gasi aici.

Libertate sau robie din raspunsul dat in libertate

„Indiferenta cu care milioane de protestanti privesc libertatea lor religioasa binecuvantata de Dumnezeu este fatala”

„Cand alegem calea usoara in detrimentul caii mai grele, dar mai bune, intotdeauna inseamna ca abuzam de libertate.”

„Avand aceasta libertate, ei [cei care abuzeaza de ea] merg la sfarsitul saptamanii la munte si pe maul lacului sa se joace shuffleboard, sa pescuiasca si sa faca plaja. Se duc acolo unde este inima lor si se intorc la tovarasii de rugaciune doar atunci cand vremea rea ii determina sa intre. Daca aceste lucruri continua, protestantismul evanghelic va fi pregatit sa fie preluat de Roma.”

„Cred ca ar fi bine pentru noi sa ne verificam din cand in cand starea spirituala prin testul simplu al compatibilitatii. Cand suntem liberi sa plecam, unde ne ducem? In ce tovarasie ne simtim cel mai mult ca acasa? Incotro se indreapta gandurile noastre atunci cand sunt libere sa se indrepte incotro vor? Cand presiunea muncii, a afacerii sau a scolii a disparut temporar si putem sa ne gandim la ce vrem in loc sa ne gandim la ceea ce suntem constransi sa o facem, la ce ne gandim atunci?

Raspunsul la aceste intrebari ne poate spune mai multe despre noi decat am putea accepta linistiti. Dar am face bine sa ne infruntam. Nu mai avem prea mult timp.”

(A.W. Tozer, Omul – salasul lui Dumnezeu, pag. 135-137)

Ortodoxie in crez, heterodoxie in practica

„In majoritatea bisericilor evanghelice exista acum un obicei obisnuit sa oferi oamenilor, mai ales celor tineri un maxim de distractie si un minim de instruire serioasa. In majoritatea locurilor este aproape imposibil sa faci pe cineva sa vina la o intalnire unde singura atractie este Dumnezeu. Singura concluzie pe care o poate trage cineva este ca pretinsii copii ai lui Dumnezeu sunt plictisiti de El, deoarece ei trebuie ademeniti la o intalnire cu o bomboana pe bat care ia forma filmelor religioase, a jocurilor si a gustarilor.

Aceasta a influentat intreaga structura a vietii bisericii si a adus la viata un nou tip arhitectural de biserica, prevazut sa gazduiasca vitelul de aur.

Astfel avem anomalia ciudata a ortodoxiei in crez si a heterodoxiei in practica. Tehnica bomboanei pe bat a fost integrata atat de bine in actuala noastra gandire religioasa incat este luata de buna. Victimele ei nu viseaza niciodata ca aceasta nu face parte din invataturile lui Cristos si ale apostolilor Lui.

Orice obiectie adusa celor care duc mai departe crestinismul vitelului de aur actual este intampinata cu un raspuns triumfator: ‘Dar ii castigam!’ Sunt castigati pentru ce? Pentru adevarata ucenicie? Pentru purtarea crucii? Pentru renuntarea la sine? Pentru separarea de lume? Pentru rastignirea firii? Pentru trairea in sfintenie? Pentru nobletea caracterului? Pentru dispretuirea comorilor lumii? Pentru autodisciplina dura? Pentru dragostea fata de Dumnezeu? Pentru dedicarea totala fata de Cristos? Bineinteles, raspunsul la toate aceste intrebari este nu.” (A.W. Tozer, Omul – salasul lui Dumnezeu, pag. 116 – 117)

Asa vorbeste Domnul daca vrea majoritatea

„Venirea lui Isus Cristos in lume a fost atat de sentimentalizata incat acum inseamna ceva total diferit de ceea ce spune Biblia. Compatimirea umana sensibila a luat locul milei lui Dumnezeu in mintile a milioane de oameni, o compatimire care a degenerat demult in autocompatimire. Vina pentru starea omului a fost pusa asupra lui Dumnezeu, iar moartea lui Cristos pentru lume a fost rasucita intr-un act de penitenta din partea lui Dumnezeu. In drama rascumpararii, omul este vazut ca domnisoara Cenusareasa care a fost indelung asuprita si maltratata, dar acum, prin faptele eroice ale Fiului cel mai nobil al pamantului, este pe cale sa primeasca niste haine stralucitoare si sa devina regina.

Acesta este umanism, avand o nuanta romantica de crestinism, un umanism care ia partea razvratitilor si care ii scuza pe cei care prin cuvant, gand si fapta ii glorifica pe oamenii cazuti, si daca este posibil, rastoarna inaltul tron glorios din ceruri.

Conform acestei filosofii, oamenii nu trebuie sa fie invinuiti niciodata pentru nimic, cu exceptia omului care insista ca oamenii trebuie, intr-adevar, sa fie invinuiti de ceva. In aceasta lume intunecata a sentimentelor pioase, toate religiile sunt egale si orice om care insista ca mantuirea este doar prin Isus Cristos este un habotnic si necioplit.

Astfel unim lumina noastra religioasa care – daca ar fi sa spunem adevarul – nu este altceva decat intuneric vizibil; discutam despre religie la televizor si in presa ca despre un fel de joc, la fel cum discutam despre arta si filosofie, acceptand ca una din regulile de baza ale jocului faptul ca nu exista niciun test final al adevarului si ca cea mai buna religie este un amestec a ceea ce este mai bun din toate religiile. Astfel avem adevarul votat de majoritatea si ‘asa vorbeste Domnul’ prin consimtamantul tuturor.

…In nicio discutie de-a noastra nu trebuie sa existe vreodata vreo urma de intoleranta; dar e clar ca uitam ca cei mai inflacarati adepti ai tolerantei sunt in mod invariabil intoleranti cu cei care vorbesc despre Dumnezeu cu certitudine. Si nu trebuie sa existe niciun fel de bigotism, care este numele dat sigurantei spirituale de catre aceia care nu se bucura de ea.

… Peste tot exista conceptia ca pentru a-l castiga pe om trebuie sa fim de acord cu el. De fapt, exact opusul este adevarat… Omul care merge intr-o directie gresita nu va fi niciodata redirectionat de catre omul religios amabil care calca pe urmele lui si merge in aceeasi directie. Cineva trebuie sa se aseze de-a curmezisul si sa insiste ca omul ratacit sa se intoarca si sa mearga in directia cea buna.

… Toti marii lideri crestini au fost dogmatici. Pentru astfel de oameni doi plus doi facea patru. Oricine insista in negarea acestui fapt sau anula judecata cu privire la el, era respins rapid ca fiind frivol. Ei erau interesati de o intalnire a mintilor doar daca mintile acceptau sa se intalneasca pe teren sfant. Ne-ar face bine niste dogmatici blanzi in aceste zile.”

(A.W. Tozer, Omul – salasul lui Dumnezeu, pag. 96-98)