Acasă » Apologetica » Ce urmeaza pentru mine, dupa ce am devenit crestin?[2]

Ce urmeaza pentru mine, dupa ce am devenit crestin?[2]

M-am intors la Dumnezeu. Ce se intampla acum?

De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;  (10)  pentruca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:  (11)  întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,  (12)  mulţămind Tatălui, care v’a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.  (13)  El ne-a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,  (14)  în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

Col 1:9-14

continuare de aici.

Aducerea de roade ca implinire a scopului crestinului

Aducerea de roade este traducerea biblica, practicarea a ceea ce inseamna ca cineva sa-I fie placut Lui. Daca facem un studiu biblic si invatam despre Dumnezeu, iar, in timp ce avem o discutie, cineva spune ca ar trebui sa fim mai practici, atunci modul in are Biblia are un raspuns la aceasta “solicitare” – nu ca Biblia ar trebui sa aiba un raspuns pozitiv oricarei solicitari ale omului – este tocmai aducerea de roade in “tot felul” de fapte bune. Desi… este un raspuns partial (vom trata in urmatorul punct cealalta parte a acestui raspuns).

Acest “tot felul” ne deschide orizontul, intai de toate, si, apoi, ne provoaca sa gandim, sa gasim acele “fapte bune”, de “tot felul” pe care sa le facem avand ca scop sa-I fim placuti Lui. Lui Dumnezeu, asadar, nu-I place de om cum ii place omului de om. Este adevarat – Dumnezeu nu este un adolescent confuz si nici un fel de masina de iubit oameni. Da, iubirea Lui nu este conditionata, dar, totusi si in acelasi timp, omul nu-I poate fi placut lui Dumnezeu intrinsec unui ceva, ci, doar atunci cand Dumnezeu gaseste placere in roadele pe care le aduce acesta, roade care rezulta prin “tot felul de fapte bune”.

Desi am pus accentul pe a-I fi placuti lui Dumnezeu, pasajul, asa cum este in original, pare sa sublinieze purtarea crestinului in vrednicie fata de Domnul, ca scop al vietii crestine. Gandindu-ne la scopul ultim, da, trebuie sa-I fim placuti Lui si trebuie sa ne punem asta in minte. Gandindu-ne la sensul practic al acestei trairi, atunci scopul nostru va fi exprimat putin diferit: sa umblam intr-un mod vrednic de Domnul, placuti Lui in toate. Punem, asadar, accentul pe umblarea noastra si cum sa fie ea.

Am facut aceasta paranteza pentru a sublinia importanta aducerii de roade prin tot felul de fapte bune. Fiindca, iata, cum am spus deja, scopul crestinului nu este sa faca fapte bune, dar este sa umble intr-un mod placut Domnului, sa-I fie placut Lui, si aceasta in orice fel de fapte buna, rodind.

Adica, Dumnezeu cauta un anumit fel de raspuns de la un om care vrea sa creada in El. Nu lasa la voia intamplarii raspunsul omului, indiferent ce-o face omul e bine, important e ca s-a convertit… Nu-i asa, nu-i deloc asa!

De multe ori suntem mai preocupati de societatea noastra decat de ce vrea Dumnezeu, de cultura in care facem misiune decat de ce vrea Dumnezeu, de cum ar vrea tinerii sa fie la Biserica decat de ce vrea Dumnezeu. Si putem continua exemplele… Ce trebuie sa punem in mintea noastra este ca, odata ce ne-am intors la Dumnezeu si am devenit crestini nu trebuie sa ne mai placem noua insine sau vreunui om, ci lui Dumnezeu. Iar modul in care suntem chemati sa-I fim placuti se constituie in faptele pe care le facem, aducand roada. Asta, in primul rand.

Roadele in tot felul de fapte bune constituie, asadar, cadrul corect, in raport cu planul lui Dumnezeu, in care cineva nascut din nou poate sa ii fie placut lui Dumnezeu, poate sa se poarte intr-un chip care sa fie vrednic de Domnul, vrednic de Isus Cristos. Astfel, se elimina facerea de fapte bune ca impresionare a lui Dumnezeu, ca linistire a constiintei, ca sursa pentru o religiozitate a omului. Si, in acelasi timp, se elimina creativitatea omului ca sursa exclusiva a implicarii crestine. Adica, odata sunt atent sa fac fapte aprobate de Dumnezeu, ma intereseaza ce vrea Dumnezeu, sunt atent la acest aspect si, apoi, nu fac fapte care sunt considerate religios placute lui Dumnezeu.

Observati ca societatea, de multe ori:

–          Tinde sa defineasca anumite fapte care sa fie puse in categoria: “asa da”, care sa fie considerate placute lui Dumnezeu. De aici se naste un sistem religios facut de om;

–          (sau) tinde sa il provoace pe om sa faca fapte diferite de ceea ce se intampla intr-un sistem religios contemporan, sperand ca, prin aceasta atitudine, omul nu mai cade in fapte religioase moarte.

Sunt interesante aceste doua reactii. Ele reprezinta atitudinea omului la nivel de forma fata de chemarea biblica de a-i fi placuti lui Dumnezeu.

Sunt, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, si la noi in tara aceste doua reactii, pareri inadecvate despre viata crestina:

–          Trairea dupa anumite standarde impuse, facand un anumit tip de fapta, formala, dupa faptele celor care au trait inainte;

–          Trairea dupa alte standarde, tot impuse, dar, de data aceasta, propuse de generatia contemporana, diferite de cele de dinainte.

Este important sa fim atenti la acest detaliu. Fiindca, din pacate, multi cred ca libertatea in Cristos, de exemplu, trebuie sa ocoleasca o anumita forma in imbracaminte sau un anumit tipar si sa ia altul. Sau, invers. Iata, din pacate, doua tabere care se cearta formal, care par sa nu reuseasca sa treaca dincolo de acest aspect si sa nu se mai poarte ca niste copii. Biserici se rup din cauza asta.

Totusi, poate cineva sa se exprime non-formal? Nu, evident. Suntem in contextul pamantului adamic, asteptam venirea lui Cristos intru mantuire, n-am ajuns inca “in cer”. O forma tot va fi. Si, a inlocui o forma cu alta, tocmai pentru a tine de aceasta noua forma in detrimentul primei, sau a tine de o forma veche in detrimentul uneia noi nu este decat o lupta oarba, pe care noi nu ar trebui sa o abordam. Totusi, realitatea este alta, crestinii se impotmolesc aici.

Suntem de acord ca forma se afla la un alt nivel de ordin fata de principiul pe care vrea sa-l reflecte, pe care o naste omul dorind sa implementeze un principiu, o idee mentala. Nu suntem de acord cu ideea simplista prin care exista esenta si forma si ca totul se rezuma la atat. Complexitatea lumii in are traim si a celei spirituale si a raportului dintre acestea, care toate constituie, la un anumit nivel, realitatea (fie aceata si faptul ca cineva traieste intr-o lume iluzorie, care devine, pentru el, realitate in sensul ca traieste intr-o minciuna, dar traieste, viata lui trece, timpul nu mai este recuperat, viata nu este un joc pe calculator unde ai 3 vieti si unde, printr-un reset, mai ai 3 vieti).

Pentru exemplificare vom lua geometria. Constructia geometrica se face de la simplu spre complex. Un punct e un punct si, daca pun acest punct de foarte multe ori nu ajung la o dreapta. Dar, daca unesc doua puncte, ajung la o dreapta (care nu este numai distanta dintre acele puncte). Indiferent de cate ori mai unesc acele doua puncte, indiferent cate puncte mai pun pe acea dreapta, nu am un plan. Trebuie sa mai pun ceva in afara dreptei, chiar daca numai un punct. Depasesc, asadar, spatiul acela. Pe aceeasi ideea ajung la a forma un obiect in spatiu. Toate acestea sunt forme, dar sunt forme ale unor ordine diferite!

In plan spiritual, nu am o galeata pentru forme si una pentru esenta. Banalitatea si trivialitatea nu trebuie sa-si aiba locul aici. O forma, ca aplicare a unei idei (mai mult sau mai putin complexa), nu doar filozofic, ci profund teologic, poate fi reprezentarea a diverse ordine conceptuale si dezvoltarea in plan real, uman, in mai multe ordine, asadar, in lumea faptelor, a formelor care se constituie.

O anumita teologie face din forma ceva rau, o alta ridica forma la nivel de principiu. Ambele sunt gresite, limitate, grosolane.

Ce deranjeaza nu este neintelegerea ci lipsa capacitatii de a nu le pune in spate altora acele greutati pe care altii nu le-au putut purta.

Dau un exemplu banal, dar cu care ne intalnim adeseori. Sa spui ca cineva care nu poarta cercei (nu am spus “podoabe”) este bun in ochii Domnului este tot atat cu daca spui ca cineva care poarta cercei e primit, ambele afirmatii gresite, non-sens in raport cu invatatura Scripturii. Nici logice, nici practice.

Crestinul nu e definit de acestea. Implicatia acestui fapt este, insa, esentiala. Crestinul nu e definit de acestea, dar acestea pot sau nu sa fie urmarea unei vieti crestine. E o diferenta importanta. A schimba forma nu rezolva problema veche a formalismului pe care cel care schimba forma o vede oarecum.

Unii, gresit, concluzioneaza ca, din moment ce anumiti oameni care au umblat cu Dumnezeu au renuntat la podoabe, in asta ar sta umblarea cu Dumnezeu. Altii, tot gresit, ajung la concluzia ca nu este esential acest aspect si, deci, pot purta podoabe. Totusi, in acelasi timp, ceea ce poarta un om pe el este urmarea a ceva, iar acel ceva nu este nimicul. Imi pun problema pe alta cale, daca sa port sau nu podoabe, cale logico-teologica diferita si distincta de intelegerea religiozitatii sau a libertatii. Pentru ca, nu vorbim doar logic, ci teologic. Nastem urmari pe planul ideilor si al faptelor din cunoasterea planului lui Dumnezeu, din cunoasterea lui Dumnezeu.

Multi crestini (si) de astazi au foarte mari probleme in “viata crestina” cauzate de lipsa de intelegere a ceea ce inseamna sa fii crestin. E relevanta, astfel, rugaciune apostolului Pavel. Trebuie sa facem si noi din aceasta rugaciune propria noastra rugaciune, in asa fel incat sa cerem sa ne purtam intr-un chip vrednic de Domnul, nu de curentele noastre religioase si parerile oamenilor, ca sa-I fim placuti, aducand roade in tot felul de fapte bune si crescand in cunostinta lui Dumnezeu, intariti de El.

Vad pe altii ca ajuta pe oameni. Ii ajut si eu, fiindca ei ii ajuta? Sau ii ajut fiindca ajung la aceasta concluzie pe o cu totul alta cale, cea corecta? Fiindca, nu-i asa, altii pot gresi, pot ajunge la o concluzie printr-un rationament gresit. Fara sa cadem in extrema scepticului pur, care pune absolut totul sub semnul intrebarii fara sa mai faca nimic, este, totusi, important sa stim sa aducem roada corect. Unii oameni identifica, gresit, viata tinereasca in ritmul cantarii tinerilor. Altii, tot gresit, identifica spiritualitatea in stilul cantarilor populare romanesti lacrimogene. Fiindca, nu e vorba doar de forma si esenta, ci avem de-a face cu o complexitate a lumilor principiilor, ideilor, faptelor, formelor, a ortodoxiei teologiei, a ortopraxiei, a nivelului de maturitate spirituala in contextul varstelor vazute corect eclesiologic. S.a.m.d.

Forma, astfel, este importanta, in ordinul ei, la nivelul ei de existenta fiindca:

–          Practic, in lumea reala adica, suntem in spatiu-timp, nu traim intr-o lume a principiilor, a esentei. Stiu ca e esential sufletul, dar trupul este “Templul Duhului Sfant” si, tot trupul acesta va fi imbracat cu un “trup de slava”, firea (natura) insasi urmand sa fie rascumparata si fiind intr-un stadiu special, cand asteapta cu nerabdare “descoperirea fiilor lui Dumnezeu”;

–          Logic, exista o complexitate a relatiilor principiu-idee-exprimare-forma, uneori exprimabila in termeni ei insisi complecsi; adica sa nu fim banali, ajungand un fel de rebuturi ale unor idei nefinalizate puse in practica;

–          Teologic, nu in ultimul rand, coordonatele vietii crestine sunt stabilite intr-un sistem de referinta al planului revelat al lui Dumnezeu si de Dumnezeu; aici intervine al doilea aspect din rugaciunea paulina pentru coloseni, acela al cresterii in cunostinta lui Dumnezeu.

Nu putem sa ne rugam tot timpul pe genunchi, de exemplu, fiindca nu e realistic; dar suntem atenti sa ne rugam dupa ce avem pentru ce sa ne rugam fiinda rugaciunea nu e un ritual in care face afirmatii, ci o realitate logica constituita in raport cu realitatea fizica in urma unei realizari de ordin superior, a intelegerii, in urma contemplarii lui Dumnezeu, conform cu liniile directoare principiale ale planului Sau revelat noua, cu o minte transformata prin nasterea din nou; dar nu ne rugam oricum, fiindca nu ne putem apropia de Dumnezeu oricum, in anumite momente, pana si pozitia corpului ajungand sa fie esentiala, in sens corect.

Sunt la volan, nu inchid ochii la rugaciune, nu ma plec pe genunchi. Am nimerit intr-o biserica si canta o tipa cu fusta mulata, iar eu stau intr-un anumit unghi; m-as ruga, sa nu pierd vremea, inchid ochii, altfel sunt distras… sunt om, nu masina! Sunt la munte, vine avalansa, nu mai apuc sa-mi fac cruce, nici macar cu limba in gura, ma rog pe scurt si… nu sunt superficial, nu-i asa? Merg tare prin localitate, ma opreste politia, radar… Nu ma rog! Recunosc! Sunt realist, in anumite limite, dupa cum am exemplificat.

M-am saturat de adormirea din Biserica mea. Nimeni nu vede suferinta celor de afara. Doar EU. EU am venit de acolo si stiu cum e. Prin urmare, concluzionez ca, din moment ce EU stiu cum ar trebui sa fie Biserica, plec sa-mi fac alta Biserica. In Biserica MEA, ne vom axa doar pe cei din afara. Acesta este, evident, SINGURUL scop al crestinului. Evident, nu mai cantam, nu ne mai rugam, facem doar evanghelizare. Afara! E ger, dar e Evanghelizare. E noapte, dar Dumnezeu vede si noaptea, nu?! Ceilalti crestini? Niste ipocriti… stau la caldura si studiaza din Biblie… Evident, biserica MEA e singura ok din lume. Trebuie sa-i dau un nume – “Biserica celor de afara”. Trec pe drum, vad un afis cu “Afara sunt mincinosii…”. Ipocritii, deja m-au luat in colimator, au inventat o vorba sa loveasca in mine. Sa fi anatema. Ironic, am exemplificat greseli logice si teologice, prin acest exemplu inventat.

Apoi, mai intervin si alte aspecte, legate de respect, de relationare, de maturitate spirituala…

Intelegem, asadar, ca faptele bune, in viata crestinului, nu tin doar de ceea ce, gresit, unii numesc, astazi, “forma”. Este o complexitate multipla, adica pe mai multe ramuri, o complexitate multidimensionala, pe care trebuie s-o abordam cu intelepciune. Nu degeaba Pavel se roaga atat pentru umblarea in fapte a crestinilor din Colose, cat si pentru cunoasterea de Dumnezeu pe care trebuie s-o aiba in vedere in fiecare punct al vietii crestine!

Astfel, fapta implica cunoasterea de Dumnezeu si are, la randul ei (sau poate avea), consecinte sau implicatii in sfera cunoasterii, prin latura experimentala a ideilor credintei in lumea reala.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s