Acasă » Tineret » Intrebari contemporane – de ce ne place salamul pentru gusturi alese?

Intrebari contemporane – de ce ne place salamul pentru gusturi alese?

Era de multa vreme in frigider. Era el, „salamul pentru gusturi”, pe care se fereau toti sa-l inceapa. Printr-o oarecare circumstanta, suspecta si bizara totodata, a ajuns sa fie achizitionat de mica familie. Acum, la greu, a trebuit desfacut… Da, cum v-ati asteptat, un salam ieftin, vesnic de vara, cu coaja groasa dar transparenta, sa fim siguri ca nu e altceva, suficient de greu, macar cantintate sa fie.

Si iata-ne intrebandu-ne. Cum se face ca salamul acela pe care, daca tocmai ai luat salariul, poti sa-l cumperi in cantitati industriale, stii ca-l cumperi pentru ca e ieftin si in niciun caz bun sau sanatos (cu gustul se rezolva usor, suntem intr-o epoca a simturilor), are o asemenea eticheta – „Salamul pentru gusturi”? Cum de… tocmai el?

Si e importanta. Intrebarea, zic. Pentru ca, pe deoparte, producatorul stie ca salamul e de proasta calitate (iertati-mi eufemismul) – tocmai de aceea il si produce in linia low-cost – si tot el, producatorul, ii face o asemenea eticheta. Practic, salamul acela despre care toti stim ca merita amanata cat mai mult consumarea lui (ca poate nu va mai fi nevoie), de care se fereste si pisica (evident, e salam de gusturi, nu pentru oricine), pe care-l cumparam uneori fiindca mai primi si rest indiferent cat am da pe el, este prezentat in stil mare, ca si cum ar fi ultima sticla dintr-un vin bun, pastrata de un colectionar si de care nu mai stia nimeni…

Acum, dupa cum chiar si cea mai mare pofta trece odata cu o masa copioasa (sau nu chiar atat de copioasa), sa revenim la ale noastre.

Ce ma framanta, ce ne framanta, este discrepanta aceasta intre cine suntem si ceea ce aratam ca suntem. Stim bine ca avem o viata de rugaciune ca a sfintilor de pe pereti (adica, mai mult ii auzim pe altii rugandu-se), ca citim din Biblie extrem de rar, ca daca ne gandim la adevarurile spirituale de Paste si de Craciun e mare lucru. Si, totusi, pozam. Pozam fericiti, impliniti, zambareti, pseudo-entuziasti (asta, fiindca ne prefacem, sa iasa bine). Nu, nu are nimeni nimic cu fericirea. Sa fiti fericiti, dragi prieteni, va doresc! Ce ne deranjeaza pe toti si nu prea spunem este de ce mai scrieti pe salam ca-i pentru gusturi alese cand stim toti ca nu e asa?!

Daca era pentru gusturi alese ne interesa smerenia. Si, apoi, modestia. Ne framantam sa gasim acele mijloace prin care sa valorificam calitatile omului ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit. Ne gandeam cum sa facem sa mai promovam valorile sufletesti nobile, crestine. Cum sa ne mai jertfim pentru altii, ce sa mai iertam, cand sa mai plangem cu cei ce plang si sa ne bucuram cu cei ce se bucura…

Ceea ce mi se pare trist este ca o fata chiar crede ca daca-si pune un abtibild despre calitate, baietii vor veni. Sigur vor veni. Fiindca, ceea ce face in fiecare zi un baiat este sa iasa si el in lume sa caute in ce vitrina scrie cel mai frumos despre un produs ca sa-l achizitioneze… In plus, aceste fete se crizeaza la gandul (doar la gandul) ca cineva ar putea sa le vrea pentru el – dar ce, sunt obiecte?!

Ceea ce mi se pare si mai trist este ca un baiat a ajuns sa creada ca daca si-a ales hainele potrivite, daca-si activeaza muschii faciali pentru un zambet la momentul potrivit, daca „trage” la sala sau daca a reusit sa invete (de apreciat ca a reusit sa invete ceva, e rar!) doua replici de pe internet (una e de rezerva), este pregatit. Umfla freza, baga spray-ul, da cu parfumu’, incheie camasa, strange sfoara la papion, trage pantalonu’ de curea si incalta ultima pereche de conversi (chiar daca e iarna si numai ce a inghetat). E pregatit. E pentru gusturi alese. Cat face el – doi bani – mai conteaza? De parca fetele care si cauta ceva in viata asta cauta…

De ce asa? Fiindca e mai simplu. E mai usor, mult mai usor decat… sa-ti schimbi viata, inima, gandurile, conceptiile. Lasa, frate, ca daca-s urat, ma machiez. Care-i problema? Facem sa fie bine! Si daca ti-ar zambi vreun speriat la colt de strada si tot nu te schimba, de fapt, cu nimic. Tu esti tot aceeasi… Tu esti tot acelasi…

Ma framanta mult aspectul acesta, sa inteleg de ce tocmai tinerii care taxeaza cel mai tare ipocrizia ajung sa se complaca intr-atat in ea. De unde pleaca toate? Cred ca de la renuntare. Resemnarea nu poate inlocui valoarea. Indiferent cat ma voi preface, faptul ca nu am luat locul I la proba de 100m (garduri, chiar) nu ma va face niciodata sa simt ce simte un castigator al probei. As vrea sa am rezultatele fara efortul care le da.

Si, incet, revenim la precedentul subiect despre care discutam. Asa ajung atatia sa devina „modelele” pe care nu vrea nimeni sa le urmeze. Si asa am ajuns de nerecunoscut in raport cu cine ar fi trebuit sa fim…

Pe de alta parte, fiind interesat de valoare, punand-o in viata ta (cu un pret mare, as zice, fiindca ce-i ieftin poate lua oricine), iti faci si un favor. Sortezi, filtrezi (si scapi si de flirt). Insusi accentul pus pe valoare a dat deja de pamant cu multe nonvalori.

Iluzia pe care o traiesc multi astazi este ca sunt mai de dorit daca se camufleaza in altcineva. Tot ei sunt irascibili fiindca nu sunt integrati, ca nu-i baga nimeni in seama. Pai nu va baga nimeni in seama fiindca nimeni nu-si prea doreste salamul acela de vara pentru „gusturi alese”… daca intelegeti ce vreau sa spun… Toti vor ceva de calitate. Chiar si voi, toti.

O Biserica poate ajunge intr-o stare deplorabila, grea, fara solutie, chiar cu mii de solutii omenesti, atunci cand accentul a cazut de pe valoare pe nuantarea estetica a unor elemente efemere, a-valorice. Atunci cand inlocuim sfintenia omului interior cu ce poate face apa sfintita (chiar de doua ori). Atunci cand tinerii nostri nu mai au esenta nascatoare de frumos, ci o estetica a impodobirii uratului mai urata decat ce acopera… Ajungem sa ne placa grotescul si sa-l numim „finut”, ca manelistii. Ajungem sa sa muncim o luna intreaga (plus ore suplimentare) ca sa ne putem cumpara tocurile/pantofii si rochia/costumul care sa puna in evidenta, in sfarsit, ceea ce oricum nu conteaza la noi – ceea ce nu suntem…

Pentru ca, indiferent cum privim lucrurile si ce gusturi avem (care nu se discuta, clar…), crestinul care umbla cu Dumnezeu are o chemare la o viata care trebuie traita in niste coordonate care pur si simplu nu au de-a face cu lucrurile trecatoare ale kosmos-ului, ale lumii acesteia in a carui sistem guverneaza legea entropiei.

Imi doresc sa vad tineri carora nu le este rusine ca sunt cine sunt si care se fac mai frumosi pe zi ce trece in adevar. Ei n-au nevoie de etichete pompoase. Oricum, de ce ar mima ceea ce nu sunt din moment ce merg deja intr-o cu totul alta directie? Daca tot merg pe un drum, opus celui pe care-l mimez, se va vedea in curand. In plus, fiindca-mi place de drumul lui Cristos (fiindca despre asta e vorba), trebuie sa recunosc… sunt departe de a fi acel om frumos in caracter, in tot ce inseamna fiinta mea, in sentimente, atitudini si gandire. In fapte, in reactii, in slujire. In pace, in liniste, in simplitate, in dor, in curatie, in har.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s