Acasă » Articole » Respect Aura Ion

Respect Aura Ion

„Respect Aura Ion” este o comunitate creata pe Facebook. In prezent are 50.000 de like-uri. In limbajul generatiei de astazi, peste 50.000 au spus, pana acum, „Respect!”.

Nu as fi ales subiectul acestui articol daca n-ar fi fost reactiile aiurea, vorbele smintite spuse de unii care s-au trezit si ei in inertia de a zice ceva, care sa fie neaparat pseudo-lacrimogen. In primul rand, nu prea aleg subiecte care sunt „in voga” la un moment dat – nu inseamna ca daca apare la stiri, des sau nu, e si important (mai ales in vremea zilelor noastre plictisite). In al doilea rand, imi propun altceva cu acest blog.

Totusi, citind unele reactii…

Nu, nu am cunoscut-o pe Aura Ion. Nu am „investigat” sa vad ce fel de persoana a fost. Nu sunt un fel de expert, s-au ridicat destui in aceste zile in care… „vorbim”. De facut, s-a vazut cat si cine a facut. Scriu, nu atat despre Aura Ion, cat despre reactia aceasta naturala a oamenilor, de a respecta ceva anume, nu neaparat zicandu-i pe nume, nu neaparat fiind constienti despre ce este vorba, nu neaparat fiindca acest ceva este extrem de rar in vremea zilelor noastre… „Respect Aura Ion” e mai mult decat o simpla vorba.

Nu ma voi referi la faptul ca profesorii pun din banii lor si ai parintilor pentru a aplica „standardele de calitate” cerute de Minister. Nici la faptul a bolnavii care cotizeaza la „Sanatate” isi platesc spitalizarea, acele si pansamentul. Nici la faptul ca, de data aceasta, doctorii din avionul care s-a prabusit nu au apucat sa treaca pe la Lidl sa se „doteze” cu o patura de incazit, cu mufa pentru alimentare de la avion sau pe la un magazin de specialitate sa ia cu ei cate un bivuac si niste folie de aluminiu… sa nu moara de frig… in caz ca se prabuseste avionul in plina iarna, pe munte… Ma voi referi la cu totul altceva, la un aspect care, paradoxal, ma bucura, acum cand sunt trist.

E un moment in care toti ne oprim. Chiar si cei care nu dau mai departe „citate” de doi bani pe Facebook ca sa le mearga bine „azi” inteleg ca e vorba de altceva. Chiar si cei care „zboara” deasupra corului imens de „fete virtuale” care se forteaza pe paginile altora sa scrie cate un „frumoas-o”, capabili sau nu (de obicei nu) s-o spuna si in fata… Chiar si ei se opresc sa dea „un like”. Ar da o mie, o suta de mii… dar nu se poate. Multe, acum, nu se mai pot. S-a stins un om, s-au stins doi… Noi trecem nepasatori. Uite ca, de data aceasta, oamenii nu mai pot sa fie nepasatori. Nu-i obliga nimeni, e o reactie naturala. Si tocmai asta o face sa fie la valoarea la care e.

Ceva a iesit in evidenta cu fata asta, cu omul asta. Ceva ce ne dorim toti, chiar daca n-am vazut. Frumosul acela al omului pe care-l numim „brav” sau „erou”.

Nu, nu era mai bine ca Aura Ion sa-si „traiasca viata prin cluburi ca ceilalti de varsta lor” cum au inceput sa debiteze unii. Aura Ion este apreciata tocmai fiindca a avut un scop in viata, unul demn si pentru care a fost gata sa se jertfeasca. Si nu ma refer la faptul ca a murit facand asta. Ca voluntar, ca sa ne intelegem. Valul de apreciere s-a ridicat tocmai fiindca Aura Ion nu si-a „trait viata”. De fapt, fiindca si-a trait-o cum si-a trait-o, intr-o maniera demna de aprecierile noastre. Tocmai de aceea exista o pagina pe Facebook cu numele „Respect Aura Ion”. Tocmai de aceea a fost creata. Tocmai de aceea noi ne ridicam in picioare, in sufletul nostru, si spunem „Respect”. Daca isi „traia viata” prin baruri, „ca cei ca ea” (chiar daca, evident, nu au fost ca ea), nu mai avea acest „respect”.

Aceasta fata, acest om, a avut un scop in viata. A muncit pentru a face ceva folositor, pentru oameni. A pus suflet. S-a oferit voluntar intr-o munca unde vezi pe multi murind, intr-o tara in care aceasta slujba nu prea e apreciata (practic, zic, ca de vorbit… putem spune multe…). Pentru aceasta a trebuit sa-si asume o identitate, sa devina un anumit gen de persoana. Sa se jertfeasca, sa investeasca timp si munca. Si sunt multi altii ca ea. Fiindca aceasta reactie clara, a miilor de voci care striga mute „Respect!” nu este intamplatoare. De data aceasta, este un strigat al celor care apreciaza, chiar cel pe care-l admira ei nu se potriveste cu „idolul” prezentat la TV – non-valorile.

Aura Ion este, pana la urma, un om. A murit un om, nu poti sa treci fara sa tresari macar. Si, afland toate circumstantele care, de fapt, i-au definit viata, sa te cutremuri. Si, dincolo de ea, aceasta fata, acest om, inseamna, in aceste zile, vocea audibila a strigatului nostru mut, a dorintei nostre dupa valorile autentice. Astfel de oameni nu mor fiindca si-au ales gresit drumul in viata. Aura Ion nu a murit fiindca a ales sa nu-si faca noptile albe prin baruri sau ca nu si-a distrus corpul cu droguri, bautura si tigari (ca femeie era ea). A murit fiindca valoarea, ca sa se arate ca e valoare, sufera in lumea aceasta goala de continut, rece, murdara. Nu e vorba de Romania aici. Nici de „vremurile noastre”. Nici de politicieni. E vorba de o caracteristica esentiala a fiindului acestei lumi care transcende aceasta intamplare.

Ganditi-va la martiri, la cei inchisi in temnitele comunismului epocii trecute, la cei care chiar in aceste momente sunt arsi, batuti, omorati ca si cand nu ar fi decat niste canalii cand, de fapt, ei sunt adevaratii eroi.

Apropos pentru crestinii care cred ca ei „se jertfesc” in certurile si vrajba lor stearpa.

Anunțuri

2 gânduri despre „Respect Aura Ion

  1. Citind articolul, mi-am adus aminte de aceasta poezie:
    O poate maine…
    (de Costache Ioanid)

    „O, poate mâine vom pleca
    spre-acele zări senine.
    Și ce-am putut aici lucra?
    Ce dragoste? Cât bine?

    În urma vieții lui Isus
    stă turmă lângă turmă!
    Dar noi, cu ce vom merge sus?
    Și ce lăsăm în urmă?

    Isus ne-a dat un Ghetsimani!
    O Golgotă! Un nume,
    ce timp de două mii de ani,
    a-mbogățit o lume!

    Cuvântul care ni L-a spus
    și azi în inimi scurmă …
    Dar noi, cu ce vom merge sus?
    Și ce lăsăm în urmă?

    Cu fiecare strop de plâns,
    cu fiecare rană,
    Isus comori de har a strâns
    și nimburi de coroană!

    O primăvară ne-a adus,
    ce-n veci nu se mai curmă!
    Dar noi, cu ce vom merge sus?
    și ce lăsăm în urmă?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s