Acasă » Avertismente » Fii ceea ce te cheama Dumnezeu sa fii!

Fii ceea ce te cheama Dumnezeu sa fii!

“I wish it need not have happened in my time,” said Frodo.
„So do I,” said Gandalf, „and so do all who live to see such times. But that is not for them to decide. All we have to decide is what to do with the time that is given us.”
― J.R.R. Tolkien, The Fellowship of the Ring

Cu adevarat, nu noi ne decidem vremurile. Nu noi stabilim perioada in care sa ne nastem, in care sa traim. Dar… sa intelegem cateva aspecte legate de aceasta viata pe care, fiindca suntem, o traim.

Ce aduce unicitatea noastra?

Noi suntem oameni distincti si unici. Nu doar biologic, stiintific sau fizic, observabil. Suntem unici din toate punctele de vedere. Suntem, inainte de toate, fiinte independente, fiecare. Pentru fiecare din noi, Dumnezeu are un fel de stampila, facuta diferit, pe care scrie in mod independent si fara echivoc: „Unic”. La fel de mult cum este e si determinat ca este.

Aceasta aduce individualitate si o complexitate perfecta in umanitate. Indiferent din cine este compusa omenirea, la un moment dat sau istoric vorbind, ea este o complexitate absoluta. Nu sunt doi oameni la fel, indiferent daca seamana sau daca par a fi. Prin urmare, indiferent de complexitatea umanitatii unui rastimp, aceasta este ea insasi unica. Daca am putea vorbi despre mai multe astfel de complexitati, daca le-am putea determina, atunci complexitatea acestor complexitati, chiar daca este singulara, este unica. Si, nu este unica doar fiindca este singulara (una singura, deci, evident, unica), ci fiindca este compusa din complexitati exhaustiv unice.

Concluzia este ca, indiferent de vremea in care traieste cineva, indiferent de acel cineva, fiecare persoana si fiecare complexitate a umanitatii unei anumite vremi, dintr-un rastimp sau chiar la un moment dat, este in mod necesar speciala per se.

Adica, din acest punct de vedere, trebuie sa fim constienti ca nu are sens sa ne plangem de vremea in care traim, din moment ce fiecare vreme este unica si este o complexitate a persoanelor unice care traiesc in acel rastimp. In acest context clar determinat, trebuie ocolita in mod matur notiunea esentiala adesea desemnata prin vorbe de genul „pe vremea mea era…” sau „traim vremuri grele”. Da, traim vremuri grele, adevarat. La fel de adevarat este si faptul ca pe vremea cuiva a fost altfel…

Ce vreau sa spun cu acestea este ca, vrem – nu vrem, trebuie sa dezvoltam o maturitate care sa fie in mod corect transcendentala rastimpului existential imediat. Si, fiindca suntem determinam la un moment dat o complexitate unica, va trebui sa fim capabili sa intelegem responasbilitatea reala care decurge de aici. Trebuie sa stam noi insine in fata problemelor reale cu care sa dam piept.

Refulari sunt multe. Solutii de compromis, specifice unei comportari de strut. Putem sa ridicam in slavi alte vremuri, sa speram in altele mai bune (sa fim optimisti, ca e la moda), sa ne consideram prea mici pentru problemele pe care contemporaneitatea le ridica, sa dezvoltam lumi imaginare evident false, sa musamalizam cazurile, sa cosmetizam problemele s.a.m.d.

Peste toate acestea, ca unii care privim mai sus, in zona providentei divine, cautam sa intelegem chemarea specifica a lui Dumnezeu pentru oamenii Sai din vremea noastra, pentru noi local si personal. Moise nu s-a considerat vrednic. Cine era David cand a fost chemat? Un altul era la teasc. Iudeii unei generatii erau in robia babiloniana, si exemplele pot continua. Ce razbate din toate aceste exemple este tocmai chemarea divina specifica si plina de sens.

In intuneric, undeva, in taina, raul creste. Chiar daca totul pare ca e in pace, un razboi se pregateste. Adormiti de semnele false ale unor vremi al caror inteles este dincolo de noi – fiindca nu ne-a pasat sa-l pricepem – suntem tot mai putin constienti pe viteza cu care raul isi zideste armata. Din cand in cand, in istorie, a existat cate un „ceas al intunericului”, culminand evident, chiar daca nu cronologic, cu uciderea din culpa, cu premeditare si patos a Celui care este „viata”… Uciderea milioanelor de evrei, rusi (oameni, in general) intr-o vreme anume. Inchisorile comuniste. Si cate altele, plus cele despre care istoria nu are marturii, pana la Judecata de Apoi…

 

Ce este comun faptului ca suntem toti oameni?

Ne este comun faptul ca traim intr-un context general esential identic. Da, in permanenta schimbare de forma, dar esential acelasi. Un cadru existential imediat concret definit. Pamantul, Universul nostru (indiferent de cat de mult sau putin il intelegem).

Ne este comun ca, pe masura ce trece timpul (care trece pentru toti), generatiile dobandesc in mod indirect (si, deci, pot sa-si asume aceasta sau nu) experiente istorice care au sens fiindca se aplica umanitatii in general. De unde si ideea practica de a invata din istorie. Ca nu invatam din istorie, de obicei, e cu totul altceva…

Si, deci, fiindca toti suntem oameni, avem aceasta in comun. Putem intelege si simti ceea ce altii au inteles si au simtit. Putem sa plangem cand vedem ceva trist. Putem sa ne bucuram atunci cand intelegem o bucurie a cuiva. Si acestea au fost exemple banale… In insasi complexitatea umanitatii se regaseste, pe coordonate precise, o suma de valori comune acesteia.

Caracteristica aceasta, ca putem avea ceva in comun (ca avem, in special) il inalta pe omul unic din mediul sau unic, in rastimpul sau unic, in complexitatea vremii sale unice, intr-un plan reductionist dar superior, al comunului transcendental. Adica, eu invat sa nu ma limitez la vremea mea, ci vorbind limba comuna istoriei, sa ma identific cu acele valori ale umanitatii care, de fapt, il innobileaza pe om.

In sens crestin, peste acestea trebuie sa punem intelegerea biblica a conceptiei despre lume si viata. Chemarea lui Dumnezeu este aceeasi pentru toate generatiile de oameni. Planul lui Dumnezeu, in acest sens specific, este general. Adica, pentru toti.

Este ceva specific unui anumit tip de rastimp. O vreme anume are ceva comun cu o alta. Este esential sa intelegem ce fel de vremuri pe-trecem! Este vital! Daca nu intelegem chemarea noastra pentru vremea in care traim, ce anume facem cu viata noastra, ducem un fel de lupta oarba, non-sens si, evident, fara rezultat. O lupta a nebunului.

Nu ne place vremea in care traim? De ce? De ce nu ne asumam trairea unei vieti autentice, de umblare cu Dumnezeu (cu toate implicatiile pe care nu ma opresc sa le detaliez acum)? Pe unicitate nu putem da vina. Dar nici pe redundanta istorica. Putem, totusi, sa ne traim viata. Fiindca a ne trai viata nu este in niciun caz insemnatatea data de lozinca arhi-cunoscuta, prin care oamenii slabi la minte sunt indemnati sa se distreze prin a-si bate joc de corpul lor in felurite moduri (deloc originale, apropos).

Sa-ti aminteti ca nu tu definesti vremurile, dar tu determini cum te raportezi la ele. Cum raspundem noi la chemarea lui Dumnezeu, in dreptul nostru?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s