Cina Domnului – odata pe luna

In cartea „Neoprotestantii din Transilvania in timpul regimului comunist”, Denisa Bodeanu citeaza cateva reguli din documentul intitulat „Reglementarea serviciilor divine”. Le voi reda mai jos, lansand intrebarea daca stie cineva de ce baptistii au „cina” odata pe luna:

Art. 1 – Serviciile divine de duminica se vor tine pana la orele 14

Art 2 – In cursul saptamanii serviciul divin se va tine Sambata dupa orele 18:00

Art 3 – Serviciile ocazionale: botezul, cununii religioase, binecuvantarea copiilor, inmormantarile, ordinarile de pastori si diaconi se vor oficia cand cazurile respective o cer.

Art 4 – In zilele de sarbatori religioase: Anul Nou, Boboteaza, Saptamana Patimilor, Pastele, Inaltarea, Rusaliile si Nasterea Domnului, serviciile divine se vor oficia concomitent cu cele ale celorlalte culte.

Art. 5 – Cina Domnului va avea loc o data pe luna, duminica, intre orele 14:00 – 16:00″

(pag. 24)

Tortura pe intelesul tuturor[2]

Dupa ce erau arestati, „banditii” trebuiau sa fie interogati. Era prima partea a unui lung sir de abuzuri de toate felurile. Desi relateaza fapte dincolo de limita odiosului, autorul recurge la o scriere cursiva si foarte inteligenta, care imbraca orice intr-o haina a ironiei si autoironiei foarte eleganta. Totusi, intr-o alta nota decat scrierile celor care au suferit pentru Cristos in aceleasi inchisori. Ar fi interesanta o comparatie, avand in vedere si faptul ca oameni au fost aceia care au fost in lagarele acelea de exterminare, dar nu e momentul acum. Iata cateva citate din prima parte a cartii:

„Asta era. Totusi, perchezitia inca nu se terminase. A luat pantofii, unul cate unul, i-a intors cu talpa in sus, i-a scuturat si, cu un cleste lucios, pe care l-a cautat indelung printre dosare, le-a smuls blancheurile, cu destula dificultate. Era plutonier, nu cizmar.” (pag. 13)

„Atunci am descoperit, in modul cel mai direct posibil, cum functioneaza mintea unui securist. Intre creierul si pumnul lui distanta era inexistenta.” (pag. 13)

„Era scosi cu aparatul pe ochi, fiecare celula separat, cu locatarii ei mergand in sir indian, arestatul in fata purtand cu amandoua mainile, grijuliu, ca pe un trofeu de inestimabila valoare, oala de noapte.” (pag. 14)

„Am banuit ca va scoate de acolo hartia si instrumentele de scris necesare inevitabilului interogatoriu. Nici vorba de asa ceva. A scos un baston de cauciuc, bulan de militian, pe care si l-a pus la indemana pe marginea biroului. Apoi, tot controbaind prin rafturi, a insirat alaturi de baston o pereche de catuse, un furtun cu miez de otel, cutite, clesti, un box cu ghinturi, arma sutilor de odinioara. La urma de tot a produs si un revolver, pe care l-a extras din toc si caruia i-a suflat praful de pe teava. Cu exceptia bastonului, nu si-a folosit niciodata armele pe pielea mea; prefera sa ma ancheteze cu pumnii si cu muchia palmei, uneori cu spitul pantofului in fluierele picioarelor.” (pag. 17)

„- Ma da prost mai esti! a constatat anchetatorul. N-ai si tu o iscalitura ca lumea? Am retinut observatia, asa ca la intalnirile ulterioare am recurs la o varianta prescurata a semnaturii, aproape o mizgalitura. Se parea ca indescifrabilul si ininteligibilul il multumesc. Nu mi-a mai reprosat prostia de a semna citet.” (pag. 19)

„Bine, ma prostule, spunea el, tragandu-si sufletul dupa o istovitoare serie de pumni, nu ti-e mila de tine, ca esti baiat tanar, nu ti-e mila sa te lasi batut in halul asta? Nu ti-e mila de parintii si prietenii si gagica ta, care te asteapta acasa? Nu te gandesti la viitorul tau, ca esti baiat cu carte, iti place tie aici, la noi? Crezi ca mie-mi place sa dau in tine? In dupa-amiaza aceea, insa, am fost surprins sa aud un argument cultural: – Ma faci sa-mi pierd vremea cu capriciile tale, banditule, si nevasta-mea ma asteapta cu bilete la Opera!” (pag. 32)

Si… o relatare de tinut minte, spusa in vremea aceea, in inchisoare:

„Pentru ca ma vedea indignat de dispretul temnicierilor nostri fata de fiinta umana, generalul Schipor mi-a povestit o intamplare din primul razboi mondial, cu un anume talc. In luptele de la Oituz, nemtii instalasera, pe varful unui munte, un cuib de mitraliera, ce impiedica orice inaintare a ostasilor romani si rusi – aliatii nostri, pe atunci – prin trecatoarea ingusta. Consilierul militar francez a recomandat distrugerea cuibului printr-o actiune de comando. Cativa tragatori de elita urmau sa se strecoare noaptea, pe cai ocolite, in spatele mitraliorilor si sa-i anihileze, fara pierderi. Comandatul rus, un general cu pieptul plin de decoratii, nu a fost de acord. Inaltimea sa nu avea timp si a dat ordin ca un regiment intreg sa atace frontal. Rusii au atacat in urale, iar nemtii i-au secerat fara mila. Dupa mai multe incercari neizbutite, cu nenumarati morti si raniti, a fost acceptata solutia francezului. Treaba a mers struna, asa ca a doua zi dimineata, la rasaritul soarelui, cuibul de mitraliera isi incetase existenta. In cinstea acelei victorii, comandamentul a organizat la popota ofitereasca o agapa, cu sampanie si icre negre. In atmosfera destinsa a petrecerii, consilierul francez si-a permis sa-l intrebe pe viteazul general rus daca nu regreta pierderea inutila a atator vieti omenesti. ‘Noi avem oameni multi, a raspuns rusul. U nas mnogo liudei.’ – ‘Sa nu ne facem iluzii, si-a incheiat generalul povestea. Astia-s mai rai ca rusii.'” (pag. 40-41)

Tortura, pe intelesul tuturor[1]

Voi prezenta, intr-o serie de articole, cateva citate din cartea lui Florin Constantin Pavlovici, „Tortura, pe intelesul tuturor”. Cartea este scrisa cu un inteligent si placut simt al ironiei, uneori provocandu-te sa razi chiar cand se relateaza o scena de abrutizare a vreunui detinut sau chiar a autorului. Sa razi nu datorita situatiei grave, dezumanizante, ci datorita ridicolului contextului, al situatiei.

Cartea este scrisa cursiv, ca un roman bun, dar o istorie sumbra, si totusi a unor oameni, relatare a unor intamplari din vietile condamnatilor politic in regimul comunist, nu mai putin vieti sau vieti traite in comparatie cu cele ale oamenilor aflati, atunci, in libertate. O carte mai mult decat istorie, care presara si intamplari de dupa Revolutie si ii identifica in mod direct pe tortionari.

Cartea este dedicata „delatorilor, anchetatorilor, procurorilor si judecatorilor militari, paznicilor de inchisoare, tuturor celor care au contribuit la batjocorirea omului.”.