Implinirea numarului. sau: De ce se joaca unii oameni de-a Dumnezeu? sau: De ce, daca as fi ateu, as fi si mai inversunat impotriva lui Dumnezeu! sau: De ce sunt oamenii atat de usor de prelucrat?

Mesaj SMS primit:

Vå rog transmiteti si dvs. la cat mai multe persoane så se roage pt un båietel de 12ani,bolnav de cancer neoperabil. E internat la Fundeni. Il cheamå Vasilicå. Domnul a promis cå va lucra dacå va fi ìmplinit numårul de mijlocitori ìn rugåciune pt båiat.Domnul Isus så vå binecuvinteze!!

Discutie 1 – probleme:

#1 – daca e real ca acel baiat e internat acolo si boala lui e terminala, atunci discutam.
#2 – unde a „promis” „Domnul” ca va „lucra” daca va fi implinit „numarul” de „mijlocitori”? In primul rand, promisiunile lui Dumnezeu (daca despre acest „Domn” e vorba), sunt in Biblie, iar o astfel de promisiune nu exista in Biblie. Dimpotriva, invatatura Bibliei, principial, esential, nu se potriveste cu aceasta „promisiune”.
#3 – Lucrarea lui Dumnezeu, ca atare, este o tema fundamentala a Bibliei, atat in VT cat si in NT. Niciodata „lucrarea” lui Dumnezeu nu este de aceasta natura. Lucrarea lui Cristos este intru mantuire, cu implicatii si realitati mult mai adanci decat astfel de banalitati anacronice.
#4 – Cine stie, frate, numarul? Daca a fost depasit? Daca nu se va ajunge la el niciodata? In ce baza e numarul si ce semnifica el? Nu vreti sa fim, totusi, oameni seriosi? Macar din respect pentru copil… (daca e un caz real)
#5 – Sensul notiunii de rugaciune, in NT, nu are de-a face cu sugestia din SMS. Iar, daca cineva se roaga dupa alt „plan”, nu-i zic sa nu se roage, dar sa nu astepte sa il creada cineva care cunoaste, oarecum, Biblia, ca se roaga in urma unei chemari divine…
#6 – Dumnezeul Bibliei nu e un personaj malefic, cum e personajul „Domnul” din SMS-ul de mai sus. El nu lasa un copil sa moara doar pentru ca nu s-a strans „numarul” (pe care nu-l stie nimeni), ca nu au fost spuse suficiente rugaciuni sau ca cineva nu a mai avut credit sa trimita acel SMS prin care s-ar fi „implinit” numarul…

Problema majora, ca in multe alte cazuri, nu este ca acest SMS a fost scris, ci ca exista oameni care-l cred, care nu vad o problema in el, care inchid ochii, strang pumnii, baga bine capul in fata, intre umeri, si pornesc cu viteza inainte…

Discutie 2 – insemnatate:

Creduli si pseudo-buni, primitorii SMS-ului trimit mai departe. Nu se poate sa nu putem face acest gest mic pentru a salva o viata… Si, cu capul bine strans intre umeri, ii dam inainte prin intuneric. Ochii ii tinem inchisi, cum spuneam, ca sa fim siguri…

Ceea ce ma intristeaza cel mai mult este tocmai lipsa aceasta de discernamant. Si, primim aceste SMS-uri de la persoane care au pretentia ca-L cunosc pe Dumnezeu. Ideea de aici nu este sa neg cuiva cunoasterea de Dumnezeu. Ci, sa plang evidenta lipsei ei in realitate. Ironia mea trebuie inteleasa doar ca usturimea ranilor pe care, vreau-nu vreau, le am.

De ce preferam o barfa spusa in intuneric luminii Cuvantului lui Dumnezeu revelat? Daca exista Dumnezeu si S-a descoperit pe Sine omului in Biblie, atunci nu mai este loc de prostii. De ce facem loc, totusi? Din lipsa de cunoastere a acestui Cuvant. Mascarea acestei lipse nu este decat recunoasterea ei, datorita naturii adevarului.

Discutie 3 – copilul

Presupunand ca acest caz e real. Ar trebui, crestini fiind, sa ne rugam pentru copil? Cred ca da! Ar trebui sa simtim parere de rau, durere, iubire fata de el, chiar daca nu-l cunoastem? Cred ca da! Ar trebui, din cauza acestora, sa devenim creduli si sa inghitim niste aberatii, sa-l „salvam” pe bietul copil? Nu! Categoric, nu! Ori e vorba de Dumnezeu, ori de noi!

Iubirea, empatia, simpatia. Sa fie, suntem oameni, trebuie sa fie. Dar ele nu au fost date la pachet cu credulitatea si lipsa discernamantului. Crestinismul, ca sa aiba valoare, nu trebuie amestecat cu paganismul. Invatatura Bibliei trebuie acumulata, nu amestecata. E problema fiecaruia ce face, desigur, dar, atunci, vom spune lucrurilor pe nume si nu vom fi de acord prezentarea unor idei ca fiind biblice, crestine, cand nu sunt si nu au nimic de-a face cu Dumnezeu.

Daca primiti astfel de mesaje si chiar vreti sa va rugati pentru copil, nu ca sa se implineasca nu stiu ce numere s.a.m.d., sunati la Fundeni si interesati-va.

Discutie 4 – Dumnezeu

De fapt, Dumnezeul biblic este interesat de om si tot ce se intampla in viata lui este spre binele celui care este chemat de acest Dumnezeu conform cu „planul” Sau. Daca e sanatos sau bolnav este mai putin important, in economia mantuirii, decat daca este credincios sau necredincios. Fiindca, in credinta, omul trece fie prin voie buna fie prin boala, la fel cum poate trece si in necredinta. Esential, in acestea, este credinta si relatia omului cu Dumnezeu. Vezi Romani 8, tot capitolul.

Discutie 5 – pe surse

De unde, atunci, SMS-ul? Ce crede cel care l-a initiat? Daca nu e o gluma proasta in sensul larg, atunci cel care l-a initiat este ghidat de invataturi carismatice conforme cu evanghelia prosperitatii, considera mai degraba implicit ca Dumnezeu vorbeste direct astazi la acelasi nivel cu revelatia biblica, nu e familiarizat cu invatatura Bibliei desi e familiarizat cu termenii acesteia (expresii, idiomi) si un bun psiholog in sens nativ (a mers odata, facem si a doua oara, nu neaparat intelegand de ce).

Sugestie: daca zicem ca suntem crestini, atunci Dumnezeul despre care vorbim este cel al Bibliei. Se va citi Biblia si se va studia pentru lamuriri. In plus, crestinismul este mult mai mult decat o citire a Bibliei si o intelegere logica a invataturii acesteia.

Anunțuri

Misterele din ziua a doua… (Luni)

De sarbatori, fie datorita sarbatorii, sau, chiar in virtutea inertiei, puterii de obisnuinta sau obiceiului comun, e o tendinta ca cineva sa aduca ceva nou. Neaparat ceva nou. Ceva care „nu a mai fost”. Acest articol nu este despre ceva nou. Totusi, s-ar putea sa fie ceva nou pentru multi dintre noi, nu datorita noutatii, ci din cauza noastra…

In a doua zi a saptamanii (Luni):

– prostituatele si colectorii de taxe devin modele pentru mai marii preotilor si pentru conducatorii poporului:

Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că până şi colectorii de taxe şi prostituatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu! Căci a venit Ioan la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut! Dar colectorii de taxe şi prostituatele l-au crezut. Şi măcar că aţi văzut acest lucru, nu v-a părut rău la urmă, ca să-l credeţi!
(Matei 21: 31(b) – 32)

– conducatorii preotilor si fariseii au inteles, dar n-au inteles:

Când conducătorii preoţilor şi fariseii au auzit pildele Lui, au înţeles că Isus vorbeşte despre ei.  Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulţimi, pentru că acestea Îl considerau profet.

(Matei 21: 45 – 46)

– ucigasii trimisilor cu invitatia la nunta au aceeasi soarta cu cei care nu au fost interesati:

Dar invitaţii nu le-au dat nici o atenţie şi au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la negustoria lui. Ceilalţi i-au înşfăcat pe sclavi, i-au maltratat şi i-au omorât. Împăratul s-a mâniat foarte tare. El şi-a trimis trupele, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

(Matei 22: 5 – 7)

– raspunsul lui Cristos la intrebari a condus la neindrazneala de a mai pune intrebari:

Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt şi, din acea zi, nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună întrebări.

(Matei 22: 46)

– oricine se intalta va fi smerit si oricine se smereste va fi inaltat:

Oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.

(Matei 23: 12)

Dar si aici, de multe ori:

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre!

 (Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi devoraţi casele văduvelor şi faceţi rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veţi primi o condamnare mult mai mare.)

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi înconjuraţi marea şi uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceţi din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteţi voi!

Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-şi ţină jurământul!» Nesăbuiţilor şi orbilor! Ce este de mai mare importanţă: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? Voi mai ziceţi: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-şi ţină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanţă: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel Ce locuieşte în el. De asemenea, cel ce jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel Ce stă pe el.

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar neglijaţi cele mai importante lucruri din Lege, şi anume dreptatea, mila şi credincioşia! Pe acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi de necumpătare! Fariseu orb! Curăţă mai întâi pe dinăuntru paharul (şi farfuria) , ca să fie curate şi pe dinafară!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi vă asemănaţi cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morţi şi de orice fel de necurăţie! Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi de fărădelege!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi mormintele celor drepţi şi spuneţi: «Dacă noi am fi trăit în zilele strămoşilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui profeţilor!» Astfel, voi înşivă mărturisiţi că sunteţi urmaşii celor ce i-au ucis pe profeţi! Umpleţi deci măsura strămoşilor voştri!

Şerpilor! Pui de vipere! Cum veţi scăpa de condamnarea la Gheenă?! De aceea, iată, vă trimit profeţi, înţelepţi şi cărturari! Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, iar pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între Templu şi altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste această generaţie!

Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-ţi adun copiii, aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie! Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când nu veţi zice: «Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!»“

(Matei 23: 13 – 39)

 

Cantarea si cantatul. De corectat

Imi povestea un coleg ca, mergand sa viziteze un mall, pentru cumparaturi, in timp ce era in lift, doua pitipoance extra tunate, care vorbeau intre ele, vazand ca intra el si un grup de alti oameni in lift, au scos telefoanele si au inceput sa apese cu unghiile vocsite pe el. Nimic de zis, doar ca, de fapt, nu se uitau la telefon, vorbeau intre ele. Apasau doar asa, sa se vada ca au si telefon… Aveau de toate. Un singur lucru nu aveau… In speta, cam asta vreau sa spun si in cele ce urmeaza. Ma vor referi la cantarea si cantatul in Bisericile baptiste si, ca sa fiu si eu la moda, in „lumea” evanghelica. Dar se poate extrapola, unde e cazul, nu?

1. Tinuta cantarii, in general, dar in special atunci cand este afisata, trebuie privita in acelasi context cu imbracamintea sau vocea prezentate. Daca te imbraci frumos, vrei sa canti frumos, dar afisezi cantari cu greseli si nu te intereseaza, e o problema. Inconsecventa, ipocrizie, precum si altele dar nu vreau sa insist acum. Corectati, prieteni, cantarile. Nu stiti cum, mergeti la un profesor de limba romana. Dar nu strica nici sa invatati…

2. Modificarea versurilor cantarilor compuse de altii in limba romana pare sa fie obiceiul celor care nu pot scrie ei, dar nici nu pot suporta ca nu au talent… Sau, nu stiu. Ideea e ca e mai bine sa fie lasate cantarile compuse asa cum au fost compuse. Poate ca ti se pare tie ca ar fi mai bine cu un vers altfel, chiar o strofa si, de ce nu, toata cantarea. Alunga acel gand, lasa cantarea cum a fost scrisa. Ma refer in special la cantarile scrise de oameni precum: Nicolae Moldoveanu, Traian Dorz, Costache Ioanid s.a. care sunt ciopartite grav de unii. Doar cei care studiaza in profunzime scrierile acestea cunosc valoarea lor si importanta fiecarui cuvant la locul lui. Desigur, nu sunt Scriptura, canon, dar nici fituicile nimanui.

3. Traducerea cantarilor. Hm… aici as avea mai multe de spus. Se „traduc” cantari despre care se spune mai apoi ca e compozitie proprie (plagiat, de fapt). „Publicul-fan” tine partea idolului lor, clar. Apoi, se traduc cantari fara aprobarea autorilor si se folosesc. Asta nu ar fi atat de grav, cat faptul ca se traduc gresit, atat din punctul de vedere al continutului cat si gramatical. Fiindca, cei care traduc, poate ca sunt sinceri, dar nu sunt nici prea buni cunoscatori ai Scripturilor, nu au nici experienta de viata si nici scoala nu prea au. Nu ar fi o problema daca (pentru o vreme) ar canta pentru ei, in camera lor… In randul populatiei agramate, acestea devin hituri. Si, na, mai schimba hitul daca poti, ca el a devenit in fel de canon popular pentru care unii si-ar da viata (dar numai dupa un joc pe smartfon)…

4. Un lucru greu de inteles este acela ca Biserica NU este scena unde incercam ceea ce am mai vazut pe youtube, la televizor sau in „cercul vostru stramt”. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un loc de inaltare a individului, de cultivare, de aprofundare in cunoastere si contemplare la Dumnezeu NU trebuie lasat sa ajunga sala de spectacole a unor tristi clovni, dar care zambesc mimat (fiindca, ei, oricum, nu-s ipocriti… din principiu), ai incompetentei bunului gust in muzica.

5. Uneori, mi se pare ca mai lipseste ca cei care canta sa poarte si cate un tricou cu poza lor si, pe fundalul versurilor afisate pe videoproiector sa fie… da, poza lor. Si nu ma refer aici la… monotonie si lipsa de inspiratie.

6. Suntem prinsi de ceea ce am vazut la altii, in special in filme, nu in mod direct. Cu atat mai putin am inteles. Se copiaza forma si afisul. Restul nu, fiindca e prea greu de inteles. Personal, consider ca este important ca cei care canta in mod regulat intr-o Biserica trebuie sa aiba printre ei si oameni in varsta, cu experienta si maturitate spirituala.

7. Sunt ferm si deschis impotriva notiunii si ideii de „grup de inchinare”. Si, de aici, nu sunt de acord cu expresiile si semnificatia lor: „a conduce Biserica in inchinare”, „a intra in prezenta Domnului… acum” et c. Daca grupul de inchinare conduce Biserica, cine conduce grupul de inchinare, ce conduce? Totul, nu? Si Dumnezeu? Oricum, daca ar fi sa vorbim despre cele de pe pamant, nu „liderii” au fost lasati sa „conduca” Biserica, ci alt gen de oameni, duhovnicesti, dar nu vreau sa intru in detalii. In spate, pentru cine vrea sa inteleaga, toate acestea fac parte dintr-o directie data prin miscarea carismatica (si nu doar) de inlocuire a conducerii Bisericii fara a da jos conducatorii ei de drept. Sunt ferm convins ca cei mai multi nu fac asta din acest motiv. Nici nu ma gandeam ca ar face-o. Problema este nu la nivel de forma, nu la nivel de caz particular, ci cu realitatea lucrurilor.

8. Ideea ca cei care canta „bine” (formal, adica vocal) ar trebui sa cante si ceilalti sa asculte este o prostie. La fel este si ideea ca ar trebui ca cei care nu prea stiu sa cante sa cante mai incet. O asemenea abordare arata clar lipsa de intelegere cu privire la ceea ce inseamna, biblic si istoric, cantarea in Biserica, sau a Bisericii.

9. Argumentele de genul celui ca „poate tie nu-ti place, nu e genul tau” fac parte din categoria argumentelor care se ofera din lipsa de argument si care sunt aruncate doar ca sa zici ceva si sa nu pari ca nu ai un raspuns intr-o discutie care ar fi putut ajunge undeva. Din fericire, Biserica nu este partid politic sau alt gen de asociatie. In Biserica, cantarile trebuie compuse, cantate, abordate, alese, in „gandul” lui Cristos, nu dupa placerile noastre. E adevarat, suntem oameni, cantam ce ne place. Dar, la fel de adevarat este ca Dumnezeu exista si oameni duhovnicesti pot exista si ei pot intelege cum este o cantare spirituala. Ca unii nu pot, nu inseamna ca toti nu pot.

10. Una este sa stii sa canti, alta este sa intelegi cantarea duhovniceasca si rostul ei biblic si istoric. A nu se confunda.

11. Avem, mai nou, in Biserici: trupe, formatii, echipe…

12. Cantatul atinge oarecum, in VT, familia levitilor. Totusi, prezentarea celor care canta ca „leviti” mi se pare exagerata si periculoasa.

13. Ar mai fi… ghinion…

Sfintele sarbatori…

După ce a terminat de spus aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Ştiţi că peste două zile va fi Paştele, iar Fiul Omului va fi trădat ca să fie răstignit“.

Atunci conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot, numit Caiafa, şi au uneltit să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“. (Matei 26: 1 – 5; NTR)

In text e vorba de Pastele evreiesti, sarbatoare (si) in amintirea exodului urmasilor lui Avraam din robia Egiptului, in zilele in care Dumnezeu i-a cercetat, dupa promisiunea data acestuia pe cand era numai el singur (fara urmasi). Ea va fi transformata printr-o jertfa mai mare, prin acea jertfa la care indruma, astazi anamneza a unui alt „miel” – cel „fara cusur, al lui Dumnezeu”.

In textul de mai sus, Cristos le vorbeste ucenicilor. Reactia o au conducatorii preotilor si batranii poporului. Vorbirea Lui este parca un semn, o porunca, o dezlegare, o plinire a vremii catre vazduhurile nevazute.

Care sunt personajele? Cristos, El vorbeste. Nu degeaba este Logosul intrupat. Ucenicii, ei nu fac nimic. Aparent, textul ne-ar sugera ca Cristos le vorbeste si asteapta o reactie. Nimic. Reactioneaza, insa, altii. In mod normal, un om intreg la minte si pentru care textul e nou, ar trebui sa fie surprins. Obisnuiti fiind cu „cetirea” tindem si noi, ca ucenicii, sa ascultam, sa inregistram si sa mergem mai departe. Totusi, uitati-va cine sunt cei care-si propun sa faca rau: „conducatorii preotilor” si „batranii poporului”… La evrei, ce era mai bun intre oameni (teoretic, desigur). Ba, si un mare preot, Caiafa…

Si ce fac aceste capete luminate, intai-statatori, luminati si varstnici?

Intai, uneltesc. Asta inseamna, in primul rand, lasitate. Lideri lasi. Conducatori care se ascund. Interesant, nu? Nu fac lucrurile pe fata, planuiesc in ascuns, au intalniri separat. I-am putea da numele: „Comisia de cercetare a cauzei numitului Isus”. Cu participarea extraordinara a unui mare preot; in al doilea rand, uneltire este un semn al relelor intentii, al premeditarii intru rau.

Apoi, ca niste buni preoti si batrani ce au fost, experti respectabili in ale Sfintelor Scripturi, Lege si oranduire cereasca, s-au gandit ca ar fi potrivit sa foloseasca preacuvioasa, cucernica, metoda a viclesugului, demna de o atare etate si intaietate.

Si, ca toate sa fie fara echivoc, prin aceste modalitati total nespecifice slujbelor pe care le aveau, varstei sau oricaror normalitati morale, scopul a fost nici mai mult nici mai putin decat acela de a-l ucide cu premeditare inselatoare si bine ticluita chiar pe „acest” Isus Cristos care, pesemne, i-a deranjat nitel.

Haideti sa ne dam putin cu apa pe fata, sa revenim la clipele de adanca meditatie de care putem sa dam cu totii dovada, sa ne scuturam capul cu putere, ca poate nu am inteles bine – sa recitim textul. Da, inca odata. Mai-marii preotilor si batranii poporului s-au strans pe ascuns in curtea unui mare preot ca sa puna la cale, prin uneltire, omorarea unui om.

Asadar, ce nu-i deranja pe acesti preoti insemnati si batrani ai poporului, obisnuiti cu Legea si intelepciunea, cunoscatori vajnici ai lui Dumnezeu? Iata:

– sa se intalneasca pe ascuns;

– sa unelteasca;

– sa aresteze un om nevinovat, prin viclesug (cum altcumva?);

– sa omoare un om.

Ce-i deranja, totusi, fiindca textul ne spune ca ceva ii deranja. Sa mai fi ramas vreo urma de omenesc, ca sa nu zicem mai mult? Sa fie vreun firicel de remuscare? Poate un tainic gand, ratacit, care sa aduca speranta ca poate, poate, isi vor reveni si vor intelege ce vor sa faca… sa omoare un om. Iata ce-i deranja:

– nu in timpul sarbatorii…

„Nu in timpul sarbatorii”. In timpul sarbatorii, nu e bine. E sarbatoare. Dupa…

Credeti asa ceva? Mie mai ca-mi vine sa nu cred. Aproape ca mi se pare incredibil. Iata capacitatea religiozitatii omului in toata splendoarea ei. Cum pot sa fie niste oameni religiosi fata de Dumnezeu dar fara nicio legatura cu Dumnezeul despre care infaptuiesc ritualurile specifice religiei de care s-au legat.

Cat de puternica sa fie religiozitatea fara de Dumnezeu? Gata sa omoare un om, dar… nu in timpul „sfintelor sarbatori”. Am folosit sintagma asta pentru ca as vrea sa ne gandim la noi…

Gata de ura, gata sa lovim in fratele nostru cu cele mai aspre vorbe, gata sa-l ucidem cu limba. Dar nu de sarbatori. Dupa. Cand obiceiurile ajung sa se constituie intr-un context in care ura sa poata fi eliberata, nu mai vorbim despre nimic sfant, nu mai vorbim despre Dumnezeu, nici chiar daca personajele sunt preotii randuiti de El sau batranii unui popor „crestin”…

Din pacate, vremurile doar s-au schimbat. Obiceiurile nu… Alti oameni, aceeasi „carne”, fire pamanteasca, natura pacatoasa. Iubirea? Acea cale „nespus mai buna”? Nu-i… Feriti-va de astfel de oameni. Nu se vor odihni pana ce nu va vor improsca cu ce au ei mai scarnav, infam si miselesc.

Dar noi, „bunii crestini”, oare, ce vom face de aceste „sarbatori” „crestine”?

Sa incheiem, totusi, avanu-L in vedere pe Cristos. El este personajul demn de aici. Cu mintea clara, acceptand evenimentele care vor veni: „peste doua zile… Fiul Omul va fi tradat ca sa fie rastignit”. Pentru ca, surpriza, nu marii preoti, nu batranii, cu viclesugul si tainuitul sfat criminal au hotarat istoria. Ci, Dumnezeul Cel care le cunostea pe toate mai dinainte, care S-a dat pe Sine pentru viata lumii.

Nu doar bătrânii cărturari,

nu doar mai marii preoţi, nu!

Şi noi am râs cu ochii murdari,

şi noi suntem cei doi tâlhari!

Şi eu, şi tu…

(Costache Ioanid)

Iubitu-Te-am pe Tine, Doamne

Iubitu-Te-am pe Tine, Doamne

Mai sfant ca orice, Te-am iubit.

Si-am plans mai mult ca niciodata

Cand Te-am vazut, cand Te-am privit.

 

Pe Golgota erai, pe-o cruce,

A spumelor de-orice ocari…

Dar nu c-asa era dreptatea,

O, plangeti ceruri, plangeti mari!

 

Caci S-a urcat pe-o prea grea cruce

Acela ce e Dumnezeu,

Nu pentru a-Si plati pacatul,

Ci-n locul meu, in locul meu…

Baptistii si vorbele lor „de duh”

(1)Problema majora a baptistilor pare sa fie… peticostalii. Uite, domle, ca la ei vin oameni la Biserica. Ii deranjeaza, nu ca s-ar gandi ca se „intorc” oameni la Dumnezeu, ci ca nu vin la ei la biserica… E vorba de ciuda, nu de dragoste de oameni si de dorinta ca si altii sa fie mantuiti.

(2)Numar mare, lucrare mai importanta. Daca suntem mai multi, inseamna ca e mai bine. Cine sa mai si aiba treaba cu logica. Ce-i aia? Ucenicii au fost chemati sa faca ucenici. Ei fac repetitii de cor si de fanfara, ca e o lucrare mai importanta. Si cum sa creasca Bisericile, ne strangem sa fim multi si ne incordam (tare)?

(3)Cativa vin sa „conduca” in inchinare Biserica. E vorba de cantare, dar sa lasam confuziile, tot ce fac e sa ne provoace dureri de cap, prea multa gandire… Sau, „intram in prezenta Domnului”, de parca suntem samani. Gata, pocnim din degete, bagam doua cantari cu ritm alert si apoi cateva lacrimogene si face atmosfera. O rugaciune si e gata, suntem in prezenta Domnului. Suna a ce a incercat Nebucadnetar… (de fapt, sunt niste termeni si tactici carismatice, dar ce mai conteaza, nu?)

(4)”Ma duc la bise, ca vine X”. De-asta am ajuns noi sa mergem la Biserica… Ca si cum ar fi o sala de spectacole si venim cand ne place de X. Ca, orice ar spune altii, nici X nu-i oricine… Crestere spirituala, apropiere de Dumnezeu, partasie frateasca dorita, slujire si „dezbracare” de sine? Ce-s alea? (a nu se intelege ultima intrebare in sensul ca se cauta un raspuns)

(5)”Ce bine o vorbit fratele”. Nicio schimbare in viata, dar, important e ca o vorbit bine… Nu tradeaza asta motivul pentru care am mers? Sa auzim oratori? Ce legatura o avea cu bunul Dumnezeu toata aceasta tarasenie, nu stiu…

(6)Mare suparare, mare, cand predicatorul vorbeste ceva „de tine”. Mare suparare. Dar, despre ce ai vrea sa vorbeasca, stimabile, despre non-omul si gastele de aur? Unde e dorinta de schimbare, dorinta de a veni la Biserica sa auzi ce mai spune, prin Duhul, Domnul, sa te schimbi, sa nu mai fii rau si artagos, plin de ura si gol de Dumnezeu? Dorinta aceea sfanta de a respinge ce-i „firesc” si a pune in loc ce-i din Dumnezeu? S-a dus pe „apa duminicii”. (ca noi nu suntem sambatari…)

(7)Zecile si sutele de expresii tip care-ti garanteaza apartenenta religioasa dar nu si autenticitatea, ca: „pragul casei tale”, „slava Tie”, „amin”, „pace frate” (sic!) si multe altele. La scoala zici: „Slava Domnului” cand iei nota mare? Zici ca te aude si te intelege aproapele sau ca chiar te bucuri de ce ai si consideri ca e doar de la Dumnezeu si vrei sa-L maresti prin laudele tale explicite?

Lasam sapte, conform traditiei.

Babelul si Ziua Cincizecimii. Mandria goala a zilelor noastre. Cum ar trebui sa arate o viata traita pentru Dumnezeu

Unitatea celor care au apucat pe drumul unei fraternitati izolatoare fata de Dumnezeu ne apare in opozitie cu cea a infratirii lucrate in Biserica de Dumnezeu cand limbile vorbite in tarile unde locuiau evreii, de Cincizecime, aveau sa fie folosite pentru a se afirma „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.

Unitatea este esentiala pentru Biserica. Unitatea inteleasa prost, insa, face un foarte mare rau Bisericii.

Unitatea, astazi, este folosita de multe ori pentru a se pune omul si lucrarea lui in prim plan. Chiar lucrarea pe care o face in „slujire” (cuvant care devine parte din limbajul de lemn evanghelic contemporan) este, de fapt, doritul spatiul spiritual de afirmare egoista a profanului.

Aprofundarea Scripturii este buna, folositoare. Cunostinta creste. Totusi, scopul cunoasterii de Dumnezeu este asemanarea cu El, nu notele bune primite la o scoala. Adica, daca cunostinta naste infatuare, suntem departe de ceea ce a urmarit Dumnezeu prin descoperirea de Sine (despre care noi ne umplem cu o cunoastere mai mult sau mai putin profunda). Bisericile nu sunt locul de afirmare a personalitatii unora sau a cunostintelor dobandite de altii.

Muzica este un element folosit astazi cu rol de adeziune. Calitatea muzicii si lipsa de intelegere a acesteia, poate naste usor dorinta de afirmare si inaltare de sine. Usor se zice: „ne pregatim sa cantam bine pentru Dumnezeu” cand, de fapt, e vorba de afimare si etalare de sine.

Duhul cristic ne provoaca spre o traire in simplitate, modestie si smerenie. Ai studiat Scriptura si o cunosti bine? Foloseste-o fara sa te arati pe tine. Canti bine si nu gresesti notele? Da slava Domnului si nu te intalta. Dar se face asa? Traim noi asa? Este o tendinta evidenta catre afirmarea de sine. Acela care cunoaste bine Scriptura, ajunge sa se creada un fel de guru si vorbeste cu nastiutorii cu rautate si ura (cum de ei si-au permis sa nu studieze Scriptura la acelasi nivel?). Acela care canta crede ca datorita lui s-a creat o anumita atmosfera si merge parca plutind cu pieptul umflat de aer, canta tare. Am trait ridicolul cand mai multi incercau sa cante mai tare decat ceilalti, sa se auda ei. Fiecare. Acestea NU au nicio legatura cu Dumnezeu, Biserica si viata de credinta.

S-a spus candva: „Sa-i atragem in Biserica, sa nu-i pierdem”. I-am atras, asa, nespirituali, neatrasi de Dumnezeu, fara o viata de credinta spirituala si evlavie. Acum, atarsi fiind, se comporta fireste, cum stiu ei. Si asa se stinge Biserica. Eroare nu-i la ei. Eroarea a fost la cine a vrut sa-i atraga fara sa vrea macar sa se intrebe cu privire la consecinte. Nu stiu de ce si cand a devenit dorinta noastra de a avea Biserici pline mai mare si mai importanta decat dorinta lui Dumnezeu ca toti oamenii sa fie mantuiti. Si mai pozam si in „maturi” cand ii „acceptam” pe altii, cand, de fapt, Dumnezeu este Cel care ar trebui sa-i „cerceteze” si astfel sa „intre” in Biserica Lui. Sa nu se mai mire nimeni de consecinte.

O viata traita pentru Dumnezeu nu este interesata de om si valoarea lui, ci de Dumnezeu si valoarea Lui. Caci Dumnezeu vrea sa fim „asemenea Fiului Sau” fiindca nu e bine cum suntem noi, nativ. E adevarat ca omul e valoros. Dar merge, asa valoros cum e, in iad. Tocmai de aceea, el trebuie sa gaseasca o valoare mai mare intru care sa fie schimbat, transformat, metamorfozat.

Cum poate cineva sa aiba pretentia ca I se inchina lui Dumnezeu cand el nici macar nu e interesat de Dumnezeu si valorile Lui? El vrea sa se simta bine, sa fie in prim plan, sa iasa in evidenta. Dumnezeu e doar resortul contemporan circumstantial prin care poate sa-si satisfaca nevoilor.

Oamenii se leaga de oameni, de numele lor mare si renumele lor. De multimile pe care le atrag. Nu mai conteaza ca auzim, dupa o vreme, ca „oamenii mari” au cazut si moral si teologic. Cand Scriptura vorbeste despre „sfarsitul de alergare”, noi vorbim de faima si popularitate. Sau ca ei, care erau laudati ca strang oamenii si-i unesc, ca doar e „un singur Dumnezeu”, provoaca cele mai urate reactii si rupturi. Si e profund gresit, e incredibil de ireal ca nu realizam cat de gresit e…

Este menirea Bisericii sa aiba cel mai mare si frumos cor? Cel mai bun si cel mai grozav predicator? Cel mai cunoscator al Scripturilor? Cele mai tari activitati? Cei mai multi membri? Deloc. Atat de mult s-au atrofiat vietile de traire crestina incat realitatea s-a distorsionat dincolo de poveste, congregatiile au ajuns o adunare fara putere. Pentru ca oamenii cauta situatii si persoane care sa-i faca sa se simta bine asa cum sunt ei, dar Dumnezeu cauta oameni pe care sa-i schimbe, care au inteles ca nu e deloc bine cum sunt ei, si pe care sa-i primeasca, mai apoi, ca pe niste oameni noi.

Avem nevoie de oameni interesati de Dumnezeu nu de oameni. Ne trebuie nu oameni plini de sine, ci oameni goi. Oameni care se cred fara valoare, oameni respinsi, oameni satui de pacatele lor, oameni pe care altii nu dau nici doi bani. Nu avem nevoie de genii, nici de minti luminate, nici de cantareti slaviti, nici de predicatori ilustrii. Avem nevoie de oameni care sa fie infometati dupa neprihanire si cu sete dupa Dumnezeu. Care se simt goi si neimpliniti. Ce sa implineasca Dumnezeu la omul plin de sine? Unde sa mai incapa Cel necuprins?

Avem nevoie de o trezire spirituala, in care oamenii sa nu mai faca nimic. Au facut, si asa, destul rau. Sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze El…