Acasă » Apologetica » Cristos, Fiul Omului

Cristos, Fiul Omului

Voi scrie doua postari legate de „sarbatoarea Pastelui” care se apropie. Poate ne ajuta sa ne reimprospatam memoria cu pasajele Scripturii si sa fim provocati sa ne gandim si mai mult la aceste adevaruri, gasindu-le tot mai mult sensurile.

Inainte, insa, as face cateva mentiuni:

(1) in comunism, „vizionarii” de atunci au cautat inlocuirea sarbatorilor crestine existente in acea vreme (in speta vorbesc despre cele doua mari sarbatori) cu altceva, pentru aceasta incepand cu denumirea. Asa s-au nascut locutiunile „sarbatorile de iarna” si „sarbatorile de primavara”, a aparut Mos Gerila si Iepurasul, cu obiceiuri si valori promovate si post-mortem (dupa „moartea comunismului”) cu simpatie si admiratie pline de loialitate;

(2) Pastele crestin, sarbatoare menita sa-i uneasca pe urmasii lui Cristos, a ajuns in sanul crestinismului istoric un punct de presiune in favoarea schismei (putem spune chiar disidenta), fiind serbat in date diferite, ale aceluiasi an, de cele mai multe ori. Romania, de exemplu, tine o sarbatoare cu Estul si una cu Vestul, oarecum politic, speudo-reconciliant. Doua calendare, doua frunti nemiscate in hotararile luate, legate de aspecte subformale (data mortii lui Cristos, par example, nu se cunoaste cu exactitate…);

(3) departe de a insista asupra unei atitudini refractare si disidente in sanul congregatiilor, va trebui, totusi, sa intelegem aceasta invatatura biblica si s-o acceptam ca atare (indiferent cat de mult inseamna pentru noi traditia si religia, chiar in defavoarea unei credintei adevarate, traite):

“Unul socoteste o zi mai pe sus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui. Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face…” (Romani 14: 5, 6; VDC)

 

Cristos, Fiul Omului

Cand omul „cade” in Eden, cand are loc „dezbracarea” si „cunoasterea binelui si a raului”, constientizarea starii de „gol”, Dumnezeu rosteste blestemul. In mijlocul acestuia, vorbind „sarpelui”, insa, apare o promisiune, o speranta pentru „femeie”, o promisiune antica, pe care Dumnezeu va veghea s-o duca la indeplinire generatie dupa generatie, descoperind tot mai mult omului insemnatatea ei:

Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,

blestemat eşti între toate vitele
    şi între toate animalele sălbatice;
pe pântece te vei târî
    şi vei mânca ţărână toată viaţa.
Voi pune duşmănie între tine şi femeie,
    între sămânţa ta şi sămânţa ei;
Sămânţa ei îţi va zdrobi capul,
    iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“ (Genesa 3: 14, 15; NTR)

Conform traducatorilor NTR, „termenul ebraic pentru samanta este un termen cheie in Vechiul Testament – „este un singular care se poate referi atat la un singur urmas, cat si la toti urmasii de pe linia genealogica a unei persoane (colectiv)”. Aceasta nota este semnificativa in contextul promisiunii date lui Avraam (despre care voi puncta mai jos) in contextul explicatiilor din Epistola lui Pavel catre Galateni.

O lectura a VT, in acest sens, atenta, face clara semnificatia acestui termen.

Dumnezeu le face haine. Probabil le-a aratat mijlocul prin care sa si le faca. Dar nu e atat de sigur. Hainele lor, din piele de animal, in contextul in care hrana lor nu era atunci carnea (de orice fel), ne obliga sa ne gandim la o jertfa. Animalele nu au venit sa-si doneze imbracamintea naturala de buna voie si excludem moartea lor naturala si folosirea ulterioara a pieii. Indiferent cum s-a intamplat, golul acela a fost acoperit si viata a fost data pentru asta (sangele animalelor e asimilat vietii in VT si, indiferent daca au fost ucise sau jertfite, a curs sange, viata a fost data). Ar mai fi si interpretarea ca Dumnezeu le-a facut haine ex-nihilo, pe care eu o resping fiindca nu este consecventa contextului. Dumnezeu, de exemplu, nu a facut sa apara pomi in gradina, ci a facut sa „rasara”. Golul launtric, asadar, acela lasat de pacat, in profunzime, avea sa fie acoperit (umplut, de fapt) in jertfa de Sine a lui Cristos, peste veacuri.

Adam este alungat din Eden. Impreuna cu Eva, au mai multi copii. Fii si fiice. Dintre toti acestia, insa, doar trei sunt amintiti, toti de parte barbateasca. Cain si Abel aduc jertfe Domnului. Dar, Dumnezeu accepta doar jertfa lui Abel, uitandu-se cu placere la ea. Cu siguranta ca Eva si-a pus nadejdea in fiii ei. Auzise promisiunea ca ea va da nastere cuiva care va zdrobi capul sarpelui (in Apocalipsa, sarpele „cel vechi” – cartea este scrisa dupa milenii – este aratat ca fiind diavolul, vrajmasul, nu ca nu ar fi fost evident aceasta deja).

In acest moment, Scriptura ne arata doi fii. Unul primit, altul respins. Cain se ridica impotriva fratelui sau si Abel este ucis. Sangele lui „striga” din pamant catre Dumnezeu care-l aude. Din Cain se naste alt ucigas, cu pretentii mai mari de „dreptate”. Cain si urmasii lui isi fac o tara a fugii, a exilului, in raport cu Dumnezeu. Totusi, Scriptura mai mentioneaza un al treilea fiu al Evei (al femeii), Set. Ca Eva si-a pus sperantele mantuitoare in Abel si ca a crezut cu nadejde promisiunea lui Dumnezeu din blestemul asupra sarpelui, ca se naste o „spita de neam” speciala, „protejata” de Dumnezeu in vederea implinirii acelei profetii (spuse de El Insusi), devine clar din urmatorul pasaj pe care Moise a fost atent sa-l sublinieze:

Adam s-a împreunat iarăş cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, şi i -a pus numele Set; „căci”,  a zis ea, „Dumnezeu mi -a dat o altă sămînţă în locul lui Abel, pe care l -a ucis Cain.” (Genesa 4: 25; VDC)

Si, de aici, este prezentata prima genealogie din Biblie in care urmasii il cauta pe Dumnezeu. Pe vremea lui Enos, oamenii au inceput sa cheme Numele Domnului. Enoh a umblat cu Dumnezeu si a fost luat de pe pamant fara sa vada moartea. Noe, neprihanit inaintea lui Dumnezeu, in mijlocul unei generatii stricate, a fost ales de Dumnezeu sa salveze viata de pe Terra, prin potop.

Cain s-a ridicat impotriva lui Abel, dar Dumnezeu a ridicat o samanta femeii. Implinirea promisiunii nu a putut fi deturnata, desi „sarpele” a incercat. Solutia lui Dumnezeu pentru Abel cel mort a fost Set cel viu, o noua „samanta” data femeii (urmas).

„Dincolo de Rau”, traiau parintii lui Avram, inchinandu-se la „alti dumnezei”. De acolo, Dumnezeu l-a chemat pe acesta din urma, i-a schimbat numele (Avraam) si i-a facut o promisiune, pe cand nu avea copii – ca samanta lui va fi ca stele cerului, atat de mare ca nu se va putea numara. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu si Dumnezeu i-a socotit aceasta ca neprihanire… Nu doar ca nu au putut avea copii, dar a venit si vremea cand Sara, frumoasa lui sotie, sa imbatraneasca atat de mult incat sa ajunga in perioada cand nu mai putea avea o femeie copii, biologic vorbind. Impotriva a doua realitati imposibile, Dumnezeu i-a dat, prin Sara, un fiu lui Avraam. La batranete, i s-a nascut Isaac. Din Sara.

Nu a putut nici „firea” sa opreasca „planul lui Dumnezeu”. Promisiunea a fost facuta apoi lui Isaac si apoi, dupa o vreme, lui Iacov. Din Iacov s-au nascut 12 fii. In timpul istoriei lui Iosif, fiul iubit al lui Israel (Iacov), Moise face o pauza de un capitol (in impartirea actuala, ulterioara), 38, cand vorbeste despre Iuda. In binecuvantarea de la sfarsitul vietii, Iacov face o referire profetica importanta legata de semintia lui Iuda:

Iuda, fraţii tăi te vor lăuda;
    tu vei avea autoritate asupra duşmanilor tăi,
        iar fiii tatălui tău se vor pleca înaintea ta.
Iuda, tu eşti un pui de leu;
    fiule, te-ai întors de la pradă.
Iuda stă culcat şi se întinde ca un leu,
    ca o leoaică – cine va îndrăzni să o trezească?
Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda,
    nici toiagul domnitorului de lângă picioarele sale,
până va veni Şilo;
    de El vor asculta popoarele.
El Îşi leagă măgarul de viţa-de-vie
    şi mânzul măgăriţei Lui de cea mai aleasă viţă.
Îşi spală hainele în vin
    şi îmbrăcămintea în sângele strugurilor.
Ochii Îi sunt mai negri decât vinul,
    iar dinţii mai albi decât laptele. (Genesa 49: 8 – 12; NTR)

Silo urma sa vina din Iuda. Acela caruia ii apartine sceptrul. O raza incepea sa se vada peste veacuri… Iuda acesta a fost cel care a fost cu ideea sa-l vanda pe Iosif. Urmasii lui au fost nascuti din Tamar, o femeie nu tocmai fecioara sau de „bune moravuri”. Insa, nici o atare situatie nu a putut sa opreasca lucrarea lui Dumnezeu cea tainica, in vremuri, dar descoperita, acum, Bisericii.

Urmasii lui Avraam, scosi din robia egipteana (dupa cum i-a spus lui Avraam Dumnezeu Insusi, cu sute de ani in urma) prin Moise (el insusi scos din ape in vremurile cand urmasii de parte barbateasca ai evreilor trebuiau ucisi), aveau sa poposeasca, in timpul exodului lor, in campia Moabului, „dincolo de Iordan, in fata Ierihonului”. Acolo a fost adus Balaam, sa rosteasca impotriva lor un blestem. Dumnezeu, insa, nu a vrut sa-l asculte, iar Balaam a rostit, pana la urma (la a treia incercare, mai jos), o binecuvantare si o profetie:

Când Balaam a văzut că lui Dumnezeu îi place să-l binecuvânteze pe Israel, n-a mai umblat după farmece ca în celelalte dăţi, ci şi-a întors faţa spre pustie. Ridicându-şi ochii, a văzut pe Israel organizat pe seminţii. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, iar Balaam a început să rostească oracolul acesta:

Iată rostirea lui Balaam, fiul lui Beor,
    rostirea celui ai cărui ochi sunt deschişi,
rostirea celui care aude spusele lui Dumnezeu,
    care vede o viziune de la Cel Atotputernic,
        care este prosternat înaintea Lui şi ai cărui ochi sunt deschişi:

«Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove,
    locuinţele tale, Israele!

Se întind ca nişte ueduri,
    ca nişte grădini lângă un râu,
ca nişte plante de aloe sădite de Domnul,
    ca nişte cedri lângă ape.
Apa va curge din găleţile lui
    şi sămânţa lui va fi udată de ape mari.

Regele lui va fi mai măreţ decât Agag
    şi regatul lui va fi înălţat.

Dumnezeu l-a scos din Egipt,
    i-a dat tăria unui bivol sălbatic.
Va devora neamurile duşmane,
    le va zdrobi oasele
        şi le va străpunge cu săgeţile lui.
Se ghemuieşte, se întinde ca un leu,
    ca o leoaică – cine va îndrăzni să-l scoale?

Binecuvântat să fie cel care te binecuvântează
    şi blestemat să fie cel care te blestemă!»“ (Numari 24: 1 – 9; NTR)

Poporul era, asadar, grupat pe semintii. Apostrofat de Balak, cel care-l chemase pe Balaam sa aduca blestemul asupra urmasilor lui, Balaam mai are inca o profetie:

Atunci el şi-a rostit oracolul şi a zis:

Iată rostirea lui Balaam, fiul lui Beor,
    rostirea celui ai cărui ochi sunt deschişi,
rostirea celui care aude spusele lui Dumnezeu,
    care are cunoaşterea Celui Preaînalt,
care vede o viziune de la Cel Atotputernic,
    care este prosternat înaintea Lui şi ai cărui ochi sunt deschişi:

«Îl văd, dar nu acum,
    îl privesc,
        dar nu de aproape!
O stea răsare din Iacov,
    un sceptru se ridică din Israel.
El va zdrobi căpeteniile Moabului
    şi capetele tuturor fiilor lui Şet.
Edom va fi cucerit;
    Seir, duşmanul lui, va fi cucerit,
        dar Israel va creşte în putere.
Din Iacov va ieşi cel ce va domni
    şi-i va distruge pe supravieţuitorii cetăţii.»“ (Numeri 24: 15 – 19; NTR)

O profetie despre „Silo”, despre care vorbea cu sute de ani in urma Iacov. Dumnezeu nu a renuntat la planul Sau!

Iuda, semintia din care avea sa vina „samanta femeii” care sa zdrobeasca definitiv puterea si viata „sarpelui”, s-a asezat, impreuna cu celelalte semintii, in tara promisiunii, in locurile unde au trait, odinioara, patriarhii (Avraam, Isaac si Iacov), in corturi, ca straini. Ei au locuit in cetati, unele mai insemnate, altele mai mari si mai importante. In cadrul acestei familii, au aparut alte sub-familii, fiecare cu renumele ei. In timp, intr-o cultura formata sa aiba de-a face cu spitele de neam (de ce aceasta, am vazut la inceputul articolului), evreii il asteptau pe Mesia cel promis.

Intre familiile lui Iuda, Dumnezeu s-a uitat la familia lui Isai. Aceasta avea mai multi fii, toti inalti si frumosi la chip. Unul dintre acestia era la oi, cel mai mic. Nebagat in seama nici chiar de tatal sau. Pe David, fiul lui Isai, l-a ales Dumnezeu ca uns al Sau. Scriptura vorbeste despre el in termeni deosebiti, „om dupa inima lui Dumnezeu”. Prin David, Dumnezeu aduce mai multe profetii despre Mesia, pe care nu le vom reda aici, unele specificand detalii si amanunte exacte cu privire la suferintele Domnului Isus, peste ani. Prin David, imparatia a revenit lui Iuda, peste toti fratii sai, fiii lui Iacov, triburile lui Israel. Chiar daca Imparatia s-a schindat, Ierusalimul a continuat sa fie capitala imparatiei de Sud, Iuda.

Mica, unul dintre profetii care au profetit despre Mesia care avea sa vina, are aceasta cuvantare deosebita, plina de semnificatie si incurajatoare:

Acum însă strânge-ţi oştirea, fiică înconjurată de războinici,
    căci suntem sub asediu!
Ei îl vor lovi cu toiagul peste obraz
    pe judecătorul lui Israel!

„Dar tu, Betleeme Efrata,
    deşi eşti neînsemnat printre miile lui Iuda,
totuşi din tine Îmi va ieşi
    Cel Ce va fi Conducător în Israel,
Cel a Cărui origine este din vechime,
    chiar din zilele veşniciei.

De aceea El îi va abandona
    până la vremea când cea care trebuie să nască va naşte.
Apoi, rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce
    la israeliţi.

El se va înfăţişa şi va păstori poporul
    în puterea Domnului,
        în toată maiestatea Numelui Domnului, Dumnezeul Său.
Şi ei vor locui liniştiţi,
    căci atunci El va fi măreţ până la marginile pământului! (Mica 5: 1 – 5a; NTR)
        

Betleemul a fost ales. El a fost ales „din vesnicii”, dar prin Mica a fost descoperita oamenilor aceasta alegere. De acolo se va naste „Cel ce va fi Conducator in Israel”. Din cea mai neinsemnata familie a lui Iuda, cea care nu era privita de nimeni ca avand vreo semnificatie in poporul lui Dumnezeu. Istoria lui Mesia este, practic, o istorie a multor surprize, impotriva oricaror previziuni facute de om… De unde si puterea profetiei si a „lucrarii” lui Dumnezeu multi-milenare. Cand il apostrofau pe Cristos, peste sute de ani, au ajuns la concluzia ca „nimic bun” n-a iesit vreodata din Betleem.

Peste vremuri, apostolul Pavel va scrie:

Vreau să spun că, atât timp cât moştenitorul este copil, nu este diferit de un sclav, cu toate că el este proprietarul tuturor lucrurilor, ci el se află sub îngrijirea tutorilor şi a administratorilor până la timpul desemnat de tatăl său. Astfel, şi noi, când eram copii, eram sub sclavia principiilor lumii. Dar, la împlinirea vremii, Dumnezeu Şi-a trimis Fiul, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce sunt sub Lege, pentru ca noi să primim înfierea. Iar pentru că voi sunteţi fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre, Duh care strigă „Abba!“,adică „Tată!“ Astfel, tu nu mai eşti sclav, ci fiu, iar dacă eşti fiu, Dumnezeu te-a făcut şi moştenitor. (Galateni 4: 1 – 7; NTR)

Fiul despre care profetea David in Psalmul 2, avea sa se nasca, la vremea potrivita, la timp, in familia fecioarei Maria si a „neprihanitului” Iosif. Matei si Luca dovedesc apartenenta acestora in spita de neam despre care am scris pana acum. Mai sunt si altii, am scris pe scurt si indeosebi despre barbatii de care Scriptura leaga profetii mesianice. Sunt sapte (7) barbati, 6 dintre acestia sunt in genealogia lui Cristos, pe linia urmasilor Evei (samanta femeii). Al saptelea este Metusala, despre care voi face mentiuni in urmatorul articol.

Nascut in Nazaret, venit din Egipt unde a fost ascuns in vremea lui Irod, Isus a implinit in detaliu toate profetiile despre El. Sunt prea multe pentru a fi amintite intr-un articol sau intr-un grup de articole de aceasta dimensiune… Cititorul le poate studia, Internetul ofera o gama larga de articole pe aceasta tema, sunt carti scrise si, la urma urmei, este Biblia (care poate fi citita si cercetata, studiata in libertate, astazi).

Samanta femeii, samanta lui Avraam (vezi Galateni), Isus Cristos, avea sa zdrobeasca pe satana, inviind din morti, prin puterea Tatalui, pentru ca moartea nu a putut sa-L tina. „Cu moartea pe moarte calcand”, „Cristos a inviat din morti, parga celor adormiti”!

Isaia profetea despre El ca „va vedea o samanta de urmasi…” (Isaia 53). Fiindca istoria nu se opreste aici. Critos nu a venit sa implineasca doar o profetie, ci sa aduca mantuirea prin implinirea acelei profetii. El, Singurul, a adus omenirii o mantuire vesnica, pe care a facut-o nu usor…

Apostolul Petru ne lasa aceste cuvinte, pentru ca o alta samanta de oameni se naste (acum, pluralul despre care aminteam la inceput), in nadejdea unei alte profetii, aceea a revenirii lui Cristos in slava (pentru ca profetii VT au profetit despre „patimile lui Cristos” si despre „slava de care aveau sa fie urmate”, vezi 1 Petru 1):

Prin urmare, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiind treji, puneţi-vă pe deplin nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos! Ca nişte copii ascultători, să nu vă conformaţi poftelor pe care le aveaţi înainte, când eraţi în ignoranţă, ci, aşa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!“

Şi dacă-L chemaţi ca Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiţi cu frică în timpul peregrinării voastre,pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – aţi fost răscumpăraţi din felul vostru de viaţă fără rost, moştenit de la strămoşii voştri, ci cu sângele preţios al lui Cristos, ca al unui miel fără meteahnă şi fără pată. El a fost ales înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă, pentru voi. Prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu, Care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, astfel încât credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste de fraţi fără ipocrizie, iubiţi-vă unii pe alţii cu căldură, dintr-o inimă curată! Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne pe vecieCăci,

„Orice făptură este ca iarba
    şi toată gloria ei este ca floarea de pe câmp!
Iarba se usucă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“

Şi acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie. (1 Petru 1: 13 – 25; NTR)

[continuare in articolul urmator, „Cristos, Fiul lui Dumnezeu„]

Un gând despre „Cristos, Fiul Omului

  1. Pingback: Cristos, Fiul lui Dumnezeu | Ascultarea Credintei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s