Acasă » Apologetica » Cele 10 minciuni ale „Bisericii” descoperite noua de marele Lee Grady

Cele 10 minciuni ale „Bisericii” descoperite noua de marele Lee Grady

Lee Grady, despre care am auzit ca va vizita Romania, scrie, la un moment dat, un articol cu un titlu aparent folositor, in care adreseaza o problema nu tocmai noua, aceea a relatiei femeii cu autoritatea.

Titlul acestui articol – „Zece minciuni pe care Biserica le spune femeilor”. (1)

Despre ce sa fie vorba, daca nu chiar despre femeie si autoritate, predicare si relatia ei cu barbatul si, prin implicatie, cu Dumnezeu?

Iata ce ne spune, in subtitlu, acel mare eliberator al femeilor care au fost prinse in captivitate de Biserica, pana acum:

„FOR CENTURIES, A PATRIARCHAL SYSTEM OF CONTROL HAS KEPT WOMEN IN SPIRITUAL CAPTIVITY THROUGH DISTORTION OF THE SCRIPTURES.  IT’S TIME TO DEBUNK THE MYTHS.”

Asadar, aflam, cu stupoare si mare indignare, aproape gata sa-i pedepsim pe vinovati (dar, evident, acestia, in marea lor majoritate, au decedat, semn ca minciunile nu le-au folosit la nimic…) ca femeile au fost tinute in captivitate spirituala prin procedeul simplu numit „sucirea Scripturilor”. Iar aceasta, nici mai mult nici mai putin decat… din totdeauna!

Timp de secole, asadar, sistemul de control patriarhal a tinut femeile in captivitate spirituala – zice Lee – prin sucirea, distorsionarea Scripturilor. Evident, a sosit vremea cand aceste mituri sa fie infierate.

Nu voi intra, acum, in a arata invatatura reala a Scripturilor la care se face referire aici, ci ma rezum la a discuta cateva observatii imediate, care reies pe cale naturala din contextul explicit.

1. Lee  Grady afirma ca Biserica minte… de secole, cel putin cu privire la 10 aspecte legate de… femei.

In primul rand, sa ne uitam putin in jur, sa ne ciupim odata, de doua ori sau de cate ori este nevoie si sa remarcam ca INCA suntem pe pamant. Asa se face ca Biserica Universala sau, simplu, Biserica, nu s-a „reunit” (inca). Prin urmare, terminologia aceasta este precara, nu are de-a face cu realitatea, deci, inselatoare.

Poate ca se face referire la suma tuturor bisericilor? Daca da, atunci, de unde stie acest Lee Grady care biserici anume constituie la un moment dat „Biserica”?

Sa presupunem, de dragul discutiei, ca Lee Grady stie toata componenta Bisericii la intersectia ei cu un anumit timp dat, Tn. Conform cu argumentul sau, Biserica, adica toti (si anume fara exceptie) cei care constituie Biserica la un moment dat au mintit cu nerusinare femeile timp de secole.

Lasand laoparte discutia despre nerusinare (adica, cum de-a indraznit toata Biserica sa minta in halul acesta femeile?!!!) si alte obraznicii, nu putem sa nu ne intrebam una, alta. Ca, asa suntem noi oamenii, mereu ne intrebam…

Pai, femeile fac sau nu parte din Biserica? Daca da, inseamna ca s-au mintit singure. Iar aceasta mi se pare o si mai mare nerusinare, mult dincolo de linia rosie a indraznelii (si ma refer aici la ultima linie rosie, cea mai indepartata). De ce au facut femeile asa ceva? De ce s-au mintit singure, tip de secole? Si, toate…

Daca nu la femei se refera cand spune „Biserica”, ramane ca, cu exceptia ingerilor (pe care am sentimentul ca nu-i include), se refera la barbati. Ok. Atunci, toti barbatii au mintit cu nerusinare toate femeile, timp de secole. O minciuna seculara a barbatilor fata de femei.

Nu putem, din nou, sa nu ne intrebam… Si, de data aceasta ne intrebam cam asa:

– Oare, Lee Grady, barbat fiind, a mintit femeile atunci cand a spus ca toti barbatii (Bisericii) au mintit femeile?

Cu singuranta ca Lee Grady este singurul barbat care nu a mintit femeile, chiar daca s-a nascut dupa cateva secole bune de la Cristos.

Trecand peste aceste grosolanii, sa ne oprim la ceea ce este, de fapt, semnificativ. Anume, acuzatia ca Biserica lui Cristos a mintit. Si ca a facut-o timp de secole! Altfel spus, de cand e ea, Biserica, femeile au fost mintite de barbati. Incontinuu! Pavele! Petre! Iacove! Ioane! Ce-ati facut fratilor?!!! Timotee! Tit! Policarp! (…) Caci – si aici este problema – daca a mintit Biserica, a mintit si Pavel (de exemplu) si, daca a mintit Pavel, atunci Cuvantul, Scripturile, sunt o minciuna. Si, daca ele sunt o minciuna, Duhul Sfant este facut mincinos. Si Dumnezeu!

2. Lee Grady afirma ca el este cel care va aduce adevarul… spargand miturile

Da, Biserica a mintit. Dar, a venit el, Lee Grady, eliberatorul. El ne va spune adevarul si va elibera femeile din captivitate. El si numai ei. Pentru ca, desi timp de secole Biserica a mintit femeile si le-a tinut pe acestea in captivitate spirituala, a venit vremea ca Lee Grady sa ne arate adevarul, sa elibereze femeile din captivitatea Bisericii si sa restaureze invatatura adevarata a Scripturilor pe care nici macar scriitorii lor nu au cunoscut-o (si, deci, au scris minciuni…). Daca puteti sa credeti asemenea lucruri, va doresc succes in viata… Grumazul teapan, pasul mare, relaxare, ca drumul nu urca.

Ceea ce mi se pare grav, aici, este nimicnicia grandomaniei acestui om. Cum se ridica el peste sfintii cei de veacuri, cunoscuti noua sau nu, deasupra tuturor invatatorilor Bisericii, chemati de Duhul Sfant la o slujba a zidirii Bisericii lui Dumnezeu, cu acele pietre vii despre care Cuvantul lui Dumnezeu spune: „Voi sunteti lucrarea Lui…” (Efeseni).

Iar noua nu ne ramane decat sa ne intrebam – ca atat mai putem sa facem – de ce nu s-a nascut Lee Grady mai devreme?!!

Acuzatiile acestea nu doar ca sunt puerile, pe langa orice argument (aflat chiar la marginea acceptabilitatii in logica simpla), dar sunt grave si periculoase.

3. Lee Grady face afirmatiile acestea in mod direct

Aceasta a treia problema mi se pare mie cea mai grava. De ce? Fiindca, daca cu asemenea argumente, cu o asemenea mandrie etalata plenar, mai e crezut acest om, atunci avem o mare problema. Daca asemenea afirmatii se fac cu voce tare, inseamna ca traim vremuri in care discernamantul e ascuns, bunul simt e calcat in picioare si se ridica o generatie de oameni care nu sunt capabil sa gandeasca pentru ei insisi si sa discearna intre ce-i negru si alb (nu vorbim despre nuante de gri)…

O discutie asupra textului biblic la care se face referire in articolul amintit este mult mai complexa si necesita cu atat mai multa atentie si timp. Intentia a fost sa sublinez un ambalaj stralucitor, dar in putrefactie dinspre interior.

Nadajduiesc ca cititorii unor astfel de calomnii fata de Biserica si Scriptura nu se vor lasa atrasi in asemenea capcane. Scrie pe ea: „Capcana”, „Calca aici, te prindem noi” sau „Nu ezita, lasa-te dus de val, vei ajunge sa te mori – ne ocupam noi de inmormantare”.

Un gând despre „Cele 10 minciuni ale „Bisericii” descoperite noua de marele Lee Grady

  1. Nu cumva acest Lee Grady este editor la Charisma, o revistă ce a luat-o pe ulei de multă vreme, adăpostind în sânul ei învățătura eretică a carismaticilor și a apostolilor moderni? Mă bucur că semnalizați impostura și tot ce ține de ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s