Acasă » Apologetica » L-a facut omul pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui?

L-a facut omul pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui?

L-a facut omul pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui? Sau, este Dumnezeu produsul creativitatii omului? Mai larg, este divinitatea produsul umanitatii?

Studiile perioadelor istorice la care avem un oarecare acces, prin cercetarea unora care isi dedica viata pentru asa ceva, ne aduc anumite informatii. Acestea sunt puse pe o masa si cer o interpretare, o intelegere. De aici, nevoia de a intelege, de a explica, de a contextualiza, de a naste idei, modele, teorii.

O teorie legata de divinitate este ca o omul a incropit-o pe acesta si nu invers. Cand grupurile de oameni erau pasnice, zeitatile lor era asa. Cand erau razboinici oamenii, isi faureau zeitati dupa chipul si asemanarea lor. Odata cu stratificarea societatii, a aparut o stratificare si in „divinitate”. Am concluziona, asadar, ca divinitatea a fost urmarea umanitatii.

Dar, sa nu ne grabim…

In primul rand, faptul ca oamenii si-au facut zei dupa chipul si asemanarea lor, nu demonstreaza ca orice zeitate ar fi rezultatul umanitatii. Nu putem sa fortam logica, prin indoire, sa ne dea concluzia asta.

Gestul omului de a-si face zei, idoli, evident tipic acestuia dupa o privire sumara asupra istoriei, ne arata o tendinta a omului si nu ne ofera dovada suprema asupra existentei sau provenientei divinitatii. Daca omul a obisnuit sa-si faca idoli sau zei care sa-i semene, atunci inseamna ca omul are o problema in acest sens, in constitutia fiintei sale.

Cineva ar putea argumenta ca acum, emancipandu-se, omul nu mai crede in divinitate. Dar, sa urmarim tiparul – omul nu mai crede in divinitate, prin urmare, el considera ca divinitatea… nu mai exista. Ca si pana acum, cand credea ca zeul e ca el sau cum credea el ca ar trebui sa fie.

In alta ordine de idei, vom observa ca omul si-a definit idolul dupa cum credea el ca este acesta, nu dupa cum era acesta. Adica, exista posibilitatea ca sa exista o zeitate reala pe care omul s-o defineasca dupa propria placere referindu-se la ea. Prin urmare, modul in care omul isi defineste obiectul studiului nu defineste insusi obiectul acesta, ci-l deformeaza doar in ochii unei a treia persoane/parti, observatorul exterior.

Apoi, faptul ca omul a descoperit inscriptii si vestigii, obiecte sau a dedus ritualuri si si-a facut o oarecare parere asupra unor religii pe care le-a dedus, mai mult sau mai putin corect, pe baza a ceea ce a gasit in pamant sau pe peretii pesterilor, nu inseamna ca omul poate defini toata societatea din perioada pe care incearca s-o inteleaga. Ci, doar acea partea a societatii care traia in acest context. Putem presupune ca toti oamenii acelor vremuri pictau pereti si se inchinau la animale sau la pietre, la soare sau la zeitati mult mai abstracte? Putem, dar numai ca un tabiet, fiindca in mod logic nu putem concluziona asta. La fel de bine, putem presupune ca au existat oameni care s-au inchinat unei zeitati care nu se putea infatisa prin desene si, nedescoperind desene despre ea, nu am avea cum sa stim despre ea. Si inca o mie de scenarii, doar in introducere… Prin urmare, nu putem forma, oricat de mult am vrea, o teorie care sa cuprinda totul despre umanitate si zeitate, in istorie, pe baza a ceea ce descoperim in arheologie.

In realitate, exista religii care au traversat multe generatii si si-au pastrat neatinse zeitatile. Mozaismul, de pilda. Deci, avem cel putin un exemplu din viata reala in care omul contemporan la un moment dat nu isi face zeul dupa chipul si asemanarea lui.

Astfel, este normal sa nu negam prosteste istoria si ce a descoperit omul in trecutul istoriei lui. Chiar in prezent sunt evidente tendintele omului catre religiozitate, prin aceea ca-si imagineaza zeitatea dupa cum e el sau dupa capacitatea sa de gandire. El isi face astfel un fel de idoli, de care ar avea nevoie, la care sa-si caute implinirea dorintelor.

De pilda, omul ia un lemn. Face din el niste bucati subtiri si aprinde focul la care se incalzeste. Din ce a mai ramas isi face un idol, un chip. Si apoi se inchina acelui chip in timp ce sta la foc si se incalzeste. Si nu are capacitatea sa vada ca idolul sau e lemnul care arde, adica nu face distinctia intre lucrul de care se foloseste avand o nevoie imediata si acelasi element pe care-l identifica intr-o cu totul alta sfera pe cand, evident, nu e. Asadar, mai intra in discutie si capacitatea omului de a percepe lucrurile, de a intelege, inainte de a exprima.

Avem, astfel, capacitatea omului de intelegere, exprimarea a ceea ce poate intelege si faurirea a ceea ce spune ca este ceea ce crede. Si, pe langa aceastea, totusi, mai avem si posibilitatea existetei unei divinitati care sa nu fie produsul omului, indiferent daca omul cunoaste ceva despre aceasta sau nu.

Prin urmare, argumentul acesta este unul foarte slab, puternic poluator al gandirii. El nu clarifica, ci tulbura. In ce ma priveste, caut sa inteleg lumea si viata prin clarificarea lucrurilor nu prin tulburarea lor.

Cel care spune ca omul l-a facut pe Dumnezeu nu e mai bun cu nimic de cel pe care-l acuza ca l-ar fi facut pe Dumnezeu. Fiindca el, acuzatorul, isi imagineaza o lume proprie fara Dumnezeu din pricina ca si-a propus sa creada ca acesta nu exista. Si tot ceea ce va argumenta va avea un coeficient de influenta din acest punct de vedere. Argumentele lui nu pot fi vazute ca fiind autentice. In ceea ce acuza pe altii se ragaseste si pe el, rasturandu-si propriul argument.

Acest argument este specific celui care deja este un sceptic, dupa cum si-au facut unii zei/idoli cand deja erau gata sa faca asta. Cel care nu vrea sa creada in Dumnezeu inventeaza acest argument, dupa cum inventeaza si cel care vrea sa creada in Dumnezeu un alt argument, ambele false. Aceasta nu inseamna nici ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Dar, fiindca argumentul este impotriva existentei lui Dumnezeu, concluzia este ca nu demonstreaza deloc ca Dumnezeu nu exista, ba chiar nu vorbeste despre acest subiect. El se refera strict la reactiile naturale ale oamenilor de a inventa o divinitate dupa voia lor, pentru a se linisti oarecum in cautarea lor sau in vina pe care o resimt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s