Acasă » Adevar » Evanghelizarea. Ce este evanghelizarea?

Evanghelizarea. Ce este evanghelizarea?

La baptisti se organizeaza intalniri care nu sunt de obicei, peste saptamana, cand se predica din Biblie si, nu ca de obicei, se invita si „prieteni”, adica simpatizanti ai Cuvantului. E mai complex, dar cam asta e ideea.

– Ce faci? intreaba Marius

– Bine, uite, merg la evanghelizare, raspunde Ionela.

Si, perceptia comuna a zilelor noastre este ca acele zile sunt, de fapt, evanghelizarea. Fiindca, atunci noi avem evanghelizare.

Ei bine, evanghelizarea este altceva. Evanghelizarea poate fi definita in multe feluri si biblic in acelasi timp. Eu ma voi rezuma doar la a spune ca evanghelizarea este modul de raportare al credinciosului la cei care sunt „din afara”. Dar, aici, cand spun „din afara”, nu ma refer la sistemul baptist, ci la Biserica in sine, in termeni biblici.

Simplu, eu cred ca Biblia este o carte reala, care se poate trai in viata de zi cu zi. Totusi, obisnuinta oamenilor cu invataturile ei a adus o vorbire ca in Biblie, pe cand trairea e departe de invatatura acesteia. In mod practic, eu observ o oarecare indepartare de sensul evanghelizarii.

Evident, crestinii trebuie sa faca evanghelizare. Ei nu pot sa nu faca. Ei marturisesc ceva. Ei, practic, dovedesc daca puterea lui Dumnezeu de transformare in viata individului exista. Crestinul este dovada cea mult cautata de atei. In speta, omul transformat de Dumnezeu.

Ori, un astfel de om, care e cu adevarat transformat de Dumnezeu, nu poate sa aiba cateva zile de evanghelizare. Corect ar fi sa zicem ca un astfel de om are SI cateva zile de evanghelizare in plenul Bisericii.

Organizarea evanghelizarilor prin strangerea Bisericii laolalta si invitarea prietenilor este ceva bun. Indepartarea oamenilor de Dumnezeu a facut, insa, ca aceste intalniri sa se desparta tot mai abrupt si mai evident de intentia cu privire la ele.

Ce-i, de multe ori, evanghelizarea astazi? De aici am putea sa plecam in a corecta cate ceva.

1. e un timp in care se sta cu sufletul la gura, poate, poate, s-o „preda” cineva, atat de banal, ca predarea asta seamana cu filmele de actiune cu grad ridicat de plictis.

Intalnirea Bisericii ar trebui sa fie una naturala, in care sa razbata starea de sfintenie a sa, prin viata sfanta si evlavioasa a membrilor ei. Astfel, oamenii care sunt necredinciosi si vin in mijlocul sfintilor, sa recunoasca nu o atmosfera sinistra, nu una de groaza, nu una de presiune psihologica, nu una oarecare, ci acea atmosfera de neinlocuit a sfinteniei.

2. e un timp in care verificam sa vedem cate scaune sunt goale. Si, lamentam scaunele goale (sau bancile, dupa caz), chiar si bietii oameni care au venit sa asculte Evanghelia, ca-i evanghelizare, se simt oarecum frustrati, mai mai ca ar merge ei sa rezolve cumva problema cu scaunele astea… goale, tocmai in biserica…

E si un complex al multor predicatori, care se asteapta ca atunci cand predica ei sa fie lume, ca doar nu predica oricine…

Cred ca in organizarea acestor intalniri Biserica trebuie sa fie plina de multumire pentru cei care au venit. Daca intalnirea este una valoroasa dpdv spiritual, cei care au lipsit au pierdut si nu cei care au venit. Asadar, in loc sa punem placa cu scaunele/bancile, mai bine am fi cu adevarat recunoscatori in noi insine pentru ca se poate vesti Cuvantul oamenilor. Fiindca, in definitiv, asta vrem, nu? Sa fie vestit/transmis Cuvantul oamenilor!

3.  e un timp in care vrem sa ne simtim bine ca suntem multi

Ce evanghelizare mai e si aia cu oameni putini? Buna intrebare. Perfecta, pentru cei care vor sa puna intrebari si se gandesc, tot ca intrebare: „Oare ce intrebare sa pun si eu?”. Si, iata, aceasta intrebare schizofrenica. E, ca si multe altele, un gand patologic, care a venit pe o linie a indepartarii progresive de Dumnezeu si viata autentica, plus o inlocuire a acesteia cu o religie a omului, spre linistirea falsa a sufletului sau. Verificati-va!

De fapt, daca organizati o intalnire in care sa se predice Evanghelia, nu va asteptati la oameni putini sau multi, asteptati-va la oameni. Fiindca, ideea cu predicarea e ca oamenii sa auda Cuvantul. Asadar, Cuvantul trebuie predicat oamenilor. Altfel spus, trebuie sa fie oameni la predicare.

4. e o oportunitate sa invitam cantareti si predicatori

De aici plecand, multe biserici au ajuns sa se deplaseze incet si tot mai mult de la rostul si scopul evanghelizarii sub aceasta forma, asa cum a fost gandita ea la inceput, si sa se ajunga la un soi de spectacol care nici macar spectacol nu e.

Poate ca Bisericile ar trebui sa faca ele evanghelizare, cu predicatorii lor, cu oamenii lor.

Iar, in ce-i priveste pe „cantareti”… Acum mai facem si invitatii. Si, pe acestea punem in principal pe cei care vin. Ce predicatori, ce cantareti. De parca odata de vede necredinciosul Ion, romanul, pe invitatul Arsenie Predicatorul, se hotaraste sa vina. Cand citeste ca vine formatia Luntrea Dintre Lumi sau mai stiu eu cine, nu mai stie ce camasa sa-si calce mai repede sa mearga la „evanghelizare”. De fapt, invitatiile si evanghelizarile se fac, mai noi, pentru cei din biserici. Fiindca ei ii stiu pe predicatori si ei stipuleaza cam cine e mai tare si mai bun si tot ei stiu si cantaretii si apreciaza cam cine ar face diferenta si ar aduna mai multa lume (de parca, cum ziceam, succesul evanghelizarii in asta s-ar masura).

Practic, se formeaza o noua zona unde gandirea falacioasa sa faca pui, ca nu a facut in toate locurile din lumea asta…

In mod normal, pentru Biserici ar trebui sa conteze predicarea clara a Cuvantului. Simplu si clar. Nu e nevoie nici de cantareti mari, nici de predicatori mari. E nevoie de oameni ai lui Dumnezeu. Si e foarte grav daca Biserica locala nu poate da astfel de oameni si e nevoie sa fie „platiti” altii, din afara ei. E foarte grav!

Sunt, prin aceasta, impotriva musafirilor, predicatorilor si cantaretilor? Nu! Sa vina! Eu ma refer la perceptia oamenilor din biserici, astazi… Una deosebit de gresita si care necesita evaluare, abandonare si reconstructie. Sunt impotriva evanghelizarilor? Nu! Dar sa fie facute cu adevar, nu cum au ajuns sa fie in zi de azi…

Concluzii

Propun ca denumirea sa fie ceva de genul: „intalnire cu scop evanghelistic” sau „intalnire de predicare a Evangheliei”. Ea se adreseaza necredinciosilor. Este un eveniment special, prin definitie. Relativ la intalnirile Bisericii, este, prin natura lui, extraordinar. Dar, in acelasi timp, evanghelizarea (si nu forma de organizare in sensul organizarii de seri de evanghelizare) trebuie sa reactia crestinului fata de semenii lui care sunt acum cum era el odata.

Trebuie sa renuntam repede la acceptiunea cu privire la evanghelizare in sensul de cateva seri de predicare si cantare pe an. Evanghelizarea este mult mai mult! Trebuie, de asemenea, sa nu reactionam prea in extrema si sa dam laoparte acest mod de a face evanghelizare. El are locul si rostul lui, e bun, e verificat si presupune o dinamica unica a Bisericii – plenul. E o chestiune biblica, evaluata din leaganul Bisericii.

Omul necredincios, prieteni, NU este acel om care nu vine la biserica unde mergi tu. Nu este acela care-i strain de grupul, mai numeros sau mai putin numeros, pe care-l cunosti tu. Nu este cel de alta „religie”, cum se numesc, mai nou, toate cultele (chiar daca crestinismul e religie, nu baptismul si nu ortodoxismul). Omul necredincios, despre care vorbeste Scriptura, Biblia, Noul Testament (in speta), este cel care nu crede in Dumnezeu (sub o forma sau alta, intr-un fel sau altul). El intra in contact cu cei care au pretentia ca au „Cuvantul lui Dumnezeu”, „adevarul”, „credinta”. Ei bine, dati dovada ca o aveti! In invatatura biblica curata, in traire in conformitate cu adevarul, in credinta neprefacuta vie si care se vede (credinta, evident, se vede in fapte)… De aceea au avut baptistii de mai demult o reputatie buna (nu toti), fiindca erau multi dintre ei care traiau cu adevarat invataturile predicilor lor! De aceea, in Biserica Ortodoxa Romana s-au ridicat oameni precum liderii Oastei Domnului, care, la vremea lor, au produs un val de trezire spirituala printre oamenii de rand! Din pacate, multe miscari religioase s-au stins si a ramas doar un ecou a ceea ce a fost… candva…

Facem evanghelizare cand suntem oameni care s-au intalnit cu Dumnezeu si si-au schimbat viata. Pana sa explicam ce inseamna asta, daca am trai cu adevarat asa ceva, mare parte din vorbele noastre nu ar mai fi ceea ce constituie astazi largul limbaj de lemn crestin al „pocaitilor”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s