Acasă »

Icoanele si argumentarea iconofila contemporana. Raspuns unui articol [1]

Am gasit, de curand, acest articol, unde autorul aduce o parere fata de care vreau sa raspund, punctual:

http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/de-ce-ortodocsii-se-inchina-icoanelor

Ce este icoana?

Definita in articol, raspunsul la intrebarea aceasta suna cam asa:

Cuvântul „icoană” vine din grecescul „εικον”, care se traduce prin „chip, reprezentare” a ceva. Astfel,  icoana este o reprezentare grafică a unui „prototip”, care poate fi o persoană, o faptă sau un adevăr,  ea nefiind nimic în sine, ci doar o metodă de relaţionare cu „prototipul”, asemenea unei fotografii care ne aduce aminte de o persoană, un loc sau o întâmplare.

Vom observa ca definitia este exclusiv pozitiva, pregatita ca atare pentru a face posibila argumentarea viitoare, in opozitie cu notiunea de idol. In realitate, insa, orice notiune cu care opereaza omul este pervertibila, inclusiv notiunea de Dumnezeu. De unde, religiile false. Idolii, vazuti ca divinitate, sunt o pervertire a divinitatii reale.

Poate ca se doreste ca icoana sa fie doar ceva pozitiv. In practica, insa, nu stau lucrurile chiar asa, ba chiar, in cele mai multe cazuri e invers. Sa presupunem, luandu-ne dupa titlul articolului, ca ortodocsii sunt toti capabili, doar omeneste vorbind, sa inteleaga reprezentarea, notiunea de metafora, de pretip, prototip s.a.m.d. este, deja, prea mult. Eu vorbesc despre realitate acum.

Teologic, voi argumenta mai jos, dupa ce depasim chestiunea cu definitia.

Icoana este vazuta ca o reprezentare a unui personaj sfant. Icoana vazuta ca pictura aceea la care ne referim acum. In primul rand, chiar ideea de „personaj sfant” este relativa. Icoana, din dorinta de a i se da o nuanta doar pozitiva, se refera, totusi, din cuvintele autorului acelui articol, la personajele sfinte la care se refera. Deci, nu doar la Dumnezeu. Sau, si la Dumnezeu.

Prin urmare, chiar si la sfintii catalogati ca atare de Biserica. Intram, desigur, intr-un cerc vicios de argumentare. In realitatea, numai Dumnezeu stie cati sfinti numiti asa au fost, de fapt, sfinti… Ca, hotarare nu e ne greu noua, oamenilor, sa dam.

Mergand si mai in profunzime, se pune problema daca tot ce a spus Biserica este adevarat. Sau, Biserica nu poate gresi? De aici, vine intrebarea – Care Biserica? Sau, cine e Biserica? Cine se erijeaza in Biserica? Istitutia care se jura ca e Biserica? Cea care seamana? Cea care are anumite insemne? Ce-i cu stampila? Nu poate fi furata stampila? Cei cu o traditie mai veche? Cei cu una mai noua?

Sunt unii care au ajuns pana acolo sa afirme erori grosolane, precum crestinatatea poporului roman inainte de Cristos, sau faptul ca el ar fi fost in Biserica Ortodoxa de cand crestinismul. Voi spune doar ca ideea de Biserica Ortodoxa, asa cum o intelegem noi astazi, este in legatura cu evenimente intamplate cu multe secole dupa formarea crestinismului, a Bisericii lui Cristos.

Deci, iata ca discutia nu e tocmai simpla, dimpotriva. Incercarea este de a pune o definitie care sa convina, cand, de fapt, o gandire mai complexa nu poate admite o asemenea definitie restrictiva, fara mentiunea ca ea este intentionala. In practica, oamenii se inchina icoanelor si statuilor si capacitatea lor nu transcende obiectul acela, de care, de fapt, are nevoie. Fiindca, daca ar putea, nu ar mai avea nevoie de el, ci inchinarea lor ar fi fara intermediere in acest sens si fel.

Apoi, ca reprezentare a personajelor sfinte, icoana este o inchipuire in sensul negativ, cel mult. Fiindca, sper ca e clar pentru toata lumea zadarnicia picturii concrete in sine. Chipul inteligibil arata nimic, fiindca nu stim cum au aratat: Isus, sfintii, ingerii etc. Mai mult, ridicolul unor icoane il reprezinta si pe Tatal…

Eu inteleg nevoia de argumentare pro-icoane, in contextul in care lumea de astazi are nevoie tot mai mult de un crestinism real, nu de traditii si obiceiuri si nici de necinstiri fata de Dumnezeu promovate prin practici pseudo-crestine carismatice, si nici nu ar renunta ortodoxia la ceva atat de drag.

In speta, fara sa o spun deloc cu rautate, icoane face cam oricine, le vinde… pe bani. Bisericile, manastirile ar trebui sa fie pentru suflet, nu, cum tot mai mult sunt, pentru bani. Cand totul e pe bani, nu mai putem vorbi despre un crestinism pur, cand reprezentantii lui vor sa fie dupa cum ne-a invatat Cristos. Biserica are, acum, bani, dar nu mai are putere. E complex si amplu, dar prin spartura aceasta, au avut de castigat, in lumea crestina, in timp, atat ateismul cat si islamul.

Un gând despre „Icoanele si argumentarea iconofila contemporana. Raspuns unui articol [1]

  1. Fara suparare, daca vorbiti de realitate, sa nu excludem bisericile neo-protestante, fiindca experientele (faptele) ne pot contrazice. Aparent nevinovate aceste biserici, dovesesc practici mai subtile pentru a se ajunge.
    (Am rude apropiate care au experienta si chiar au contributii deosebite de slujire in aceste biserici.)
    Sa spunem fara suparare, ca bisericile neo-protestante pot avea mult mai multi idoli decat o biserica ortodoxa. Despre ce idoli vorbesc? In primul rand banul, apoi moda, luxul, muzica, filmul (ma refer de urmarirea cu regularitate de programe care chiar aduc batjocura la adresa lui Dumnezeu si moralei crestine)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s