Acasă »

Despre mesalieni

Iată o informație interesantă în raport cu anumite obiceiuri pe care le cunoaștem și noi prea bine, adusă de autorul de unde o voi cita în contextul altor date despre montaniști:

„În Armenia secolului al V-lea, secta era destul de activă, iar în veacul următor în jurul Edessei este atestat un număr considerabil de mesalieni, numiți în aceste părți eustațieni sau marcianiți, după cei doi lideri ai lor… Până și în secolul al VII-lea se bucură de înflorire, când Maxim Mărturisitorul vorbește cu nemulțumire despre ei, aplecându-se și asupra unora dintre episcopii lor, aserțiuni redate de un teolog din mediul monastic cândva pe la sfârșitul aceiuiași secol. Probabil că în această vreme a intervenit și dislocarea lor către vest, survenită în urma atacurilor arabilor, moment din care cad în anonimat pentru o lungă perioadă de timp. În momentul reapariției lor pe scena istoriei, în secolul al XI-lea, mesalienii sunt o comunitate solidă, trăitoare pe teritoriul provinciei Tracia. Îi vom întâlni aici și mai târziu, puși pe prozelitism în rândul vecinilor.

Importanța fenomenului mesalian rezidă în amestecul de doctrine gnostice dualiste cu fervoare populară evanghelică. Ei și-au cimentat doctrina cu cărți, spre deosebire de alți clerici, de aceea învățăturile lor s-au păstrat pentru uzul ereticilor ce vor fi să vină, într-un vast corpus de literatură de factură gnostică.”

(Steven Runciman, „Maniheul medieval”, pag. 45, editura Nemira)

Acesti mesalieni se dedicau rugăciunii, dar pentru a scoate afară demonul din om, demon care credeau că există în fiecare. Saliva și mucoasa nazală erau mijloacele prin care ieșea demonul, după o îndelungată procesiune a rugăciunii Tatăl Nostru.

Demonologia aceasta, cu influențe și în sferele de astăzi ale exorcizării carismatice, parvine, peste secole, din teoriile dualiste ale gnosticismului – una dintre principalele erezii față de care au scris (și, deci, au predicat) apostolii. Gnosticismul antic l-a inspirat și pe Dan Brown în scrierile sale contemporane de succes.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s