Acasă » Crestinism » Rostul referendumului (7) – pocăința

Rostul referendumului (7) – pocăința

i-was-gay-how-to-repent

Nu mă voi referi la „pocăință” în sens peiorativ-denominațional.

Acest referendum nu ar fi trebuit să aibă loc. E de bun simț că „soți” înseamnă un bărbat și o femeie. Numai că bunul simț a început să dispară tot mai vizibil. Numai că răul a ajuns la putere și s-a redefinit pe sine ca fiind bun.

Când răul ajunge la putere și se redefinește pe sine ca fiind bun, e forțat să redefinească, pe rând, toți ceilalți termeni. Femeia nu mai e femeie, bărbatul nu mai e bărbat, familia nu mai e familie, statul nu mai e stat, iubirea nu mai e iubire, dar toate aceste cuvinte trebuie să rămână în continuare și să fie folosite ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.

Dar, totuși, cum s-a ajuns aici? Nu prin mijlocirea tacită a celor care ar fi trebuit să apere granițele binelui? Nu prin trădări care să acopere lașitatea și ipocrizia? Nu prin lupte aiuritoare între cei care ar fi trebuit să fie frați? Nu printr-o obraznică înlocuire a lui Dumnezeu cu propriul sine?

La referendum trebuie să merge și să votăm un DA. Dar stropit cu lacrimi. E un referendum trist, al recunoașterii faptului că am eșuat. E o bătălie a speranței cătrănite, că, poate, după ce vom mai păstra o vreme ultima redută, ne vom reveni, cumva, din starea aceasta de creștinism adormit.

Referendumul nu rezolvă nicio problemă. E defensiv. Are, spre deosebire de unele țări unde s-a pus problema, un avantaj ofensiv ușor observabil, adică definit, conturat. Definirea familiei se face mai întâi în familie. Bărbatul și femeia trebuie să-și trăiască menirea și să ofere descendenților un model familial de admirat, din care aceștia să preia o încârcătură didactică substanțială, valoroasă.

Ideea e că războiul e mai întâi pentru familie, nu pentru definiția familiei. O definiție se poate schimba, chiar și în Constituție. Familia, însă, niciodată. Poate să vine cineva s-o redefinească după bunul plac. Asta nu înseamnă nimic. Nu cine-o definește o are, ca să zicem că a fost confiscată, ci acela care o trăiește.

Pocăință? Da, pentru că s-a ajuns aici din cauza noastră. Pentru pocăință nu e nevoie de două zile. E nevoie atât de un moment, cât și de fiecare „astăzi”. Pentru viața trăită așa cum se cuvine, înaintea lui Dumnezeu, e nevoie de oameni care umblă cu Dumnezeu în anii vieții lor.

Reclame

3 gânduri despre „Rostul referendumului (7) – pocăința

  1. Mă voi duce la vot, deși de referendumul acesta vor profita toți politicienii care își vor aclama așa-zisele principii creștine, dar pe care principii subit le uită când e vorba de înfruptat din banii publici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s