1 Samuel 16: Semnăturile suferinței

Text: 1 Samuel 16: 1 – 13 (NTR)
1
 Domnul i‑a zis lui Samuel:
– Până când vei mai boci pentru Saul, de vreme ce Eu l‑am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple‑ți cornul cu untdelemn și du‑te acolo unde te trimit: la Ișai, betleemitul, pentru că pe unul din fiii săi Mi l‑am ales ca rege.
2Dar Samuel I‑a zis:
– Cum aș putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta și mă va ucide.
Domnul i‑a răspuns:
– Să iei o juncană cu tine și să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă.“ 3Invită la aducerea jertfei și pe Ișai, iar eu îți voi arăta ce să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ți‑l voi arăta.
4Samuel a făcut ceea ce‑i spusese Domnul și a venit la Betleem. Bătrânilor cetății le era frică să se întâlnească cu el.
Ei au întrebat:
– Vii cu pace?
5El a răspuns:
–  Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți‑vă și veniți cu mine la aducerea jertfei.
Samuel l‑a sfințit pe Ișai și pe fiii săi și i‑a invitat la aducerea jertfei. 6Când aceștia au sosit, Samuel l‑a văzut pe Eliab și s‑a gândit: „Cu siguranță unsul Domnului se află aici, înaintea Lui.“ 7Însă Domnul i‑a zis: „Nu te uita la înfățișarea sau la înălțimea staturii lui, pentru că l‑am respins, căci Domnul nu Se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfățișare, pe când Domnul Se uită la inimă.“
8Atunci Ișai l‑a chemat pe Abinadab și l‑a pus să treacă prin fața lui Samuel.
El i‑a zis:
– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.
9Apoi Ișai l‑a pus pe Șama să‑i treacă prin față, dar Samuel a zis:
– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.
10Așa i‑a pus Ișai pe șapte din fiii săi să treacă prin fața lui Samuel, însă Samuel i‑a zis lui Ișai:
–  Domnul nu i‑a ales nici pe aceștia.
11Apoi Samuel i‑a zis lui Ișai:
– Aceștia sunt toți fiii pe care îi ai?
Ișai i‑a răspuns:
– A mai rămas cel mai tânăr, dar iată că el paște turmele.
Samuel i‑a zis lui Ișai:
– Trimite după el și adu‑l, căci nu ne vom aduna în jurul mesei până nu vine aici.
12 Ișai a trimis după el și a fost adus. El era roșcovan, cu ochi frumoși și plăcut la chip. Domnul i‑a zis lui Samuel: „Ridică‑te și unge‑l, căci el este!“
13Samuel a luat cornul cu untdelemn și l‑a uns în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s‑a ridicat și a plecat la Rama.

IDEI:

1. Suferința resemnată
Este vorba de suferința exprimată în: „până când vei mai boci pe Saul”. A boci, de aici, apare prima dată atunci când se descrie reacția lui Iacov când află despre presupusa moarte a fiului său (Iosif). În alte situații, mai apare în VT când este vorba despre o suferință profundă a despărțirii față de Dumnezeu, a părăsirii, resimțită atunci când, în diverse situații, poporul nu mai este în voia lui Dumnezeu (ex: reacția poporului când află că vor rămâne în pustie 40 de ani, Isaia 3, Plângerile lui Ieremia, Ezra 10 etc.).
Semnificativ este faptul că această suferință a lui Samuiel trebuie să înceteze – „până când”.
Alte exemple: depresia, divorțul, iadul (acesta din urmă cere insistent o finalitate imposibilă).
2. Suferința desemnată
Este vorba despre o sufierință rezultată din înțelegerea posibilelor consecințe negative ale ascultării de voia lui Dumnezeu. Prigoana posibilă. Riscurile reale calculate (care încă nu au loc).
NT este foarte clar cu privire la prigoană – ea va fi în viața ucenicilor, în viața tuturor celor care vor alege o viață de evlavie în Isus Cristos.
Dumnezeu te trimite pe un drum, te cheamă să faci în mod specific voia Lui. Aceasta aduce riscuri evidente, specifice unui trai evlavios. Iar aceasta provoacă un anume gen de suferință, pe care l-am numit desemnată (fiindcă vine în urma unei chemări / trimiteri explicite).
În text, este vorba de Samuel care înțelege pericolul ca Saul să-l ucidă aflând că a uns pe cine împărat, chiar dacă Domnul i-a poruncit aceasta.
3. Suferința însemnată
Este vorba despre suferința care contează, nobilă, care nu se resimte la intensitatea ei fiindcă este trăită în contextul umblării din proprie inițiativă în voia Domnului. În acest caz, suferința înnobilează, formează caracterul și are sens.
La nivel superficial, este cazul lui Samuel care este evident obosit după un drum lung și nemâncat dar nu se așează la masă până când nu împlinește ceea ce i-a poruncit Dumnezeu.
La nivel mai profund, este cazul lui David:
– este considerat copil de mai toți, inclusiv de familia lui
– este judecat doar după câteva caracteristici superifiale (fizice), atunci când vine în fața lui Samuel (textul vrea să sublinieze că nu se vedea în el nimic special, care să indice alegerea divină în dreptul său)
– ai lui nu pun mare preț pe el („dar iată că el paște turmele”), nici măcar nu e numărat între fiii lui Isai (inițial textul sugerează că ar fi vorba de 7 fii, nu de 8, pentru că David nu e luat în calcul)
– capitolul următor demonstrează că David nu a fost lăsat deoparte fiindcă nu aveau cu cine lăsa oile, nici pentru că erau multe și nu erau destui oameni (David, trimis la frații săi, lasă oile în grija unui slujitor; fratele său, dojenindu-l, îl întreabă cu cine a lăsat acele puține oi în pustie).
David, însă, care nu era prost să nu observe aceste lucruri, a acceptat această suferință nobilă care se pare că l-a format ca om, în timp.
Suferința este nobilă fiindcă este adusă de Dumnezeu să-l formeze pe David și fiindcă, deși nici măcar ai lui nu văd în el mare lucru (ba chiar un slujitor al lui Saul îl caracterizează mult mai bogat, deși era străin), Dumnezeu este cu David.
Astfel, suferința care vine când umblii cu Dumnezeu este una însemnată și este, practic, o suferință desemnată aplicată în mod concret.