Creștinul în cetate – carte de Adrian Papahagi. Citate (2)

„Fideli principiilor profesate, creștin-democrații nu pot deosebi dreptatea de justiție fără să-și trădeze tradiția. Nu întâmplător, creștinismul s-a împletit încă din primele secole cu dreptul roman, transferând în dreptul canonic și în cel civil valorile Evangheliei. Iată de ce creștin-democrația s-a opus întotdeauna fărădelegii totalitare și statului de non-drept, suferind în egală măsură sub nazism și comunism.” – pag. 48-49

„…nu există două moralități: una individuală și una colectivă; nu există acțiuni care să se sustragă sancțiunii legii morale; politica nu este în afara cercului eticii. Fiecare act politic se reduce la un act individual, pe propria responsabilitate” – pag. 53-54, citându-l pe Luigi Sturzo
„Infantilizarea cetățeanului într-o societate asistențială este la fel de pernicioasă ca fuga de responsabilitate a politicienilor. Sănătatea, educația, bunăstarea sunt responsabilitatea fiecăruia. Nu poți să nu înveți, dar să aștepți un loc de muncă bun, să îți bați joc de sănătate, dar să pretinzi să fii vindecat, gratuit, pe banii celorlalți, să nu muncești, dar să fii întreținut de societate.” – pag. 54
„A încerca să nivelezi societatea este o periculoasă utopie. Incapabile să generalizeze meritul, talentul sau prosperitatea, experimentele egalitariste au sfârșit invariabil prin universalizarea precarității.” – pag. 58
„Efectul pervers al egalitarismului este corupția și abuzul. Într-o precaritate generalizată, natura umană va amenaja mereu insule de privilegiu, la care se poate ajunge doar pin abuz. Întotdeauna, ca în Ferma animalelor a lui Orwell, unii vor găsi un mod de a fi mai egali decât ceilalți.” – pag. 59
„În distopia lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă, copiii erau produși în laboratoare, crescuți de stat și condiționați chimic să îndeplinescă anumite funcții sociale. Sexul servea doar plăcerii, nu procreării, iar drogurile obligatorii procurau o fericire iluzorie și facilă. La capătul a șeizeci de ani de viață, oamenii erau eutanasiați, în mod igienic și blând, pe fondul unei muzici liniștitoare. Toate acestea din „umanism” și din grijă pentru buna funcționare a unei societăți cu pături omogene, perfect funcționale.” – pag. 65
„Progresul fabulos al tehnicii mărește astăzi ispita creării omului perfect.” – pag. 65
„Frica de o moarte lungă și dureroasă este de înțeles – curmarea voluntară a vieții suferindului este însă necreștinească, fiindcă nesocotește speranța și se pleacă în fața materiei.” – pag. 66
„A separa nașterea și moartea de demnitatea și în același timp de dramatismul lor este o ispită a omului faustic, capabil să creeze homunculi în eprubetă, dar înfricoșat de marea trecere.” – pag. 66
„A privi nașterea sau curmarea vieții fătului doar din perspectiva părinților – clienți și pacienți – înseamnă a ignora demnitatea copilului lipsit de apărare și dreptul lui la viață.” – pag. 66
„A privi muribundul doar din perspectivă fiziologică înseamnă a nesocoti transfigurarea spirituală a suferinței.” – pag. 66
Reclame

Horia-Roman Patapievici: legitimarea anticreștinismului prin redefinirea centrului

horia-roman-patapievici1

(foto de la articol: http://inliniedreapta.net/dereferinta/horia-roman-patapievici-legitimarea-anticrestinismului-prin-redefinirea-centrului/)

„De curînd [articolul scris în sep. 2007], Asociația „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” a cerut Societății Române de Radiodifuziune să dispună oprirea difuzării rugăciunii Tatăl Nostru, care, împreună cu Imnul Național, este transmisă la începutul și sfîrșitul programelor zilnice ale posturilor publice de radio. Motivul invocat a fost încălcarea neutralității confesionale a statului. Cu acest argument, s-ar fi putut foarte bine cere și interzicerea Imnului Național, deoarece acesta, numindu-se „Deșteaptă-te române”, încalcă fără echivoc neutralitatea etnică a statului român și reprezintă o clară discriminare la adresa tuturor minorităților naționale, inclusiv cea maghiară. Deocamdată, însă, obiectivul pare a fi doar creștinismul.”

continuarea se poate citi aici: http://inliniedreapta.net/dereferinta/horia-roman-patapievici-legitimarea-anticrestinismului-prin-redefinirea-centrului/

Ateismul celor două generații

Ateismul care s-a născut și s-a dezvoltat în Europa în ultimii 100 de ani pare dinamic.

Prima generația a fost a celor care au fost captați, în anumite condiții, de Fata Morgana a deșertului inutilității. Aceștia au fost oameni ai rațiunii, indiferent dacă au fost sau nu forțați de circumstanțe. Au participat la dezbateri, au scris cărți, chiar dacă au produs de multe ori argumente forțate.

A doua generație, însă, pare că a luat doar moștenirea primită, adică neantul filozofic sau moartea filozofiei, concluzionând banalul ca virtute și răul ca mod de trai. Ei sunt obraznici, nu au argumente, pentru ei e clar că orice creștin e cel puțin prost, prin definiție. Nu au nevoie nici să cunoască omul, nici de argumentare. Sunt prea buni ca să facă expertiză. Știu direct. Prin ei înșiși, prin Cine Altcineva?

Cum va fi a treia generație?

Folos al referendumului (3) – unde stai

8513c788a00314e17f87ce08721a3999

Când eram în facultate – am mai povestit asta -, treceam printr-o intersecție mai mare, în drumul meu spre Universitate. Era rece afară, într-o zi senină de toamă târzie. O mulțime în mișcare, mereu mulți într-un loc dar niciodată aceeași, compusă din oameni care-și vedea de ale lor (sau de ale altora), dădea impresia de aglomerație.

Pe marginea drumului, doi oameni înghețau un alt peisaj, scos parcă din context sau complementar lui. Erau ei, un bătrânel și o bătrânică. El avea în mână o coajă de pâine, mai mult uscadă, chiar dacă dădea impresia că a înghețat din cauza frigului. Tot zgomotul acela nu a putut asurzi, în sufletul meu, sunetul acela incredibil, al ruperii pâinii.

Cu barbă, nearanjat deloc, cu părul vâlvoi și unsuros, bătrânelul a rupt pâinea: o bucată pentru el, una pentru ea. A întins-o, într-un gest de normalitate cotidiană, către consoarta lui. Și ea a întins, la rândul ei, mâna, a luat pâinea, pâinea lor, și s-au grăbit amândoi s-o mânânce. Erau tăcuți, își ascultau, însă, sentimentele și inimile. Când mâinile lor s-au unit prin bucata aceea de pâine, parcă un univers întreg s-a transferat de la unul la altul, dincolo de toate cele care se vedeau. Toate nespuse și nevăzute, dar întregi și depline.

Timpul a stat. Atât cât să cadă câteva firimituri din pâinea lor pentru doi-trei porumbei care erau în trecere.

Ah, e iarăși roșu la semafor, pe semne nu am fost atent… Am plecat, dar am continuat să fiu acolo. Gândul mi s-a dus inevitabil la Cristos, Pâinea Vieții care s-a frânt pentru noi. La iubirea adevărată. La faptul că mai sunt realități care nu se văd. La faptul că oamenii sunt mai mult decât materie și tânjesc după mai mult decât după bani.

Reducând lupta aceasta surdă din jurul referendumului la elementele de bază care o provoacă, am ajuns să mă gândesc la o luptă mai veche, aceea purtată și astăzi de către ateii utili ai materialismului veșnic înfometat. Prieteni, noi nu suntem numai materie și viața noastră nu e numai despre bani, haine frumoase și freze scumpe.

Viața noastră e mai mult decât atât. Avem în noi valori de alt ordin și mai înainte decât acestea, care au dat fericire și împlinire chiar și celor mai săraci materialicește dintre noi.

Tocmai de aceea, corupția omului nu este numai financiară, ci și spirituală. Mai ales spirituală, căci din corupția aceasta a lui iese și cealaltă. Prin urmare, lupta împotriva corupției nu este doar una legată de corupția materiale, ci și una legată de corupția din om.

Sunt convins că există activiști de ambele părți. Acest articol se adresează, însă, celor care cred în Dumnezeu dar, din varii motive, nu mai știu unde să se poziționeze cu privire la referendumul acesta. Pentru mine e o luptă contra corupției, într-o vreme în care s-ar putea ca acesta să fie războiul generației noastre (referendumul este doar o bătălie în acest război). Războiul pentru suflet și viață.

Sunt lucruri pentru care un bărbat al lui Cristos merită să se ridice, să stea în picioare. Să stai în picioare pentru valorile sufletești, pentru iubire, pentru adevăr, pentru asemănarea cu Cristos întru viață (care implică, evident, corupția mortală a noastră). Să lupți pentru un viitor mai bun, în care să fie mai puțini corupți ai sufletului. Eu consider că e ceva pentru care cineva se poate ridica să lupte.

Chemarea mea nu este, de fapt, să mergi la referendum. Ci, să îți amintești cine ești și/sau cine vrei să fii. Un creștin luptă pentru familie pentru că știe că există corupție și alta decât cea  materială și pentru că vrea să păstreze valorile sufletești cât de pure pot fi, ba chiar să lupte pentru puritatea și purificarea lor (începând cu familia lui și cu aportul său în familia lui).

Eu (și) de aceea voi merge, dacă va vrea Dumnezeu, la acest referendum și voi vota pentru familie.

Creștinii și referendumul

Ceea ce mi se pare mie cel mai penibil este dorința unora de a prezenta un „punct de vedere creștin și altfel”. Omul care vrea să zică despre sine că e creștin dar care e împotriva referendumului pentru că Dragnea sau din alte motive copiate de la cei de care a ajuns să-i fie, de fapt, frică și lașitate.

Dacă ești creștin, ești creștin și-ți asumi. Un creștin ar trebui să voteze cu ambele mâini dacă se pune problema identității soților într-un mariaj… Din simplul motiv că e creștin. El nici măcar nu are nevoie să audă toate argumente sau vreun argument, fiindcă se presupune că are deja argumente care l-au convins să fie creștin și știe ce vrea într-un mod coerent.

Frica e în aer, ca în orice alt război. Generațiile noastre nu au mai simțit frica războiului fiindcă nu au apucat războaie. Puțini o mai discern. E un război al ideilor și e unul foarte violent. E un război între cotropitori și pașnici.

Ce triști mi se pare acești oameni, care, de frică și lașitate (căci frica-i încearcă pe toți), folosesc argumente străine de presupusul lor context creștin pentru a se auto-liniști.

Un creștin este mereu în acord cu ceea ce am putea numi conceptul familial biblic. Este trist că am ajuns să trăim vremuri în care trebuie să facem referendum pentru ceea ce ar trebui să fie clar pentru toată lumea. Aceste chestiuni nici măcar nu ar trebui discutate pe linie de lege. E dureros că trebuie să ne rugăm zilele acestea ca Dumnezeu să ne ajute într-un referendum în care vrem să definim ceea ce este deja definit de El. E trist și dureros pentru că am ajuns astfel de vremuri retrograde și păgâne. Dar e și mai trist să vezi bulversarea celor care nu mai știu voia lui Dumnezeu și caută cu disperare adevărul în relativismul discuțiilor sterile caracteristic unei epoci (care, la urma urmei, nici nu contează care este).

Cred că un creștin trebuie să practice următoarele 3 chestiuni (pe care le exprim astfel):

  1. Înainte de referendum are timp să se gândească cum de s-a ajuns aici. Spun din nou: nu ar fi trebuit să avem un referendum prin care să definim ceea ce este din totdeauna… Un timp de rugăciune, de introspecție personală, de meditație la vremurile pe care le trăim și la ce am făcut rău de s-a ajuns aici. La rolul nostru de creștini în lumea aceasta, la ce nu facem și ar trebui să facem ca mod de viață chiar, la nevoile reale din jurul nostru, la viața de familie și la ce înseamnă, de fapt, familia în întregul ei (din cine e compusă, care e termenul ei de valabilitate etc.).
  2. La referendum are timp să meargă să voteze pentru ceea ce este biblic (iar dacă la alegerile seculare tot spunem că vrem să se facă voia lui Dumnezeu, fără să avem măcar habar cam care ar fi – de dăm doar cu presupusul, cu mai multă sau mai puțină mândrie, acum e foarte clar: un bărbat și o femeie sunt cei doi care formează familia așa cum a lăsat-o Dumnezeu).
  3. Din a doua zi de după referendum trebuie să demonstreze, evident: prin efort, că știe ce-i aia o familie după voia lui Dumnezeu să că trăiește la înălțimea chemării acesteia, chiar dacă uneori prin greutăți!

 

Răspunsuri la întrebări legate de referendum: Adrian Papahagi

(preluat de pe pagina de Facebook a lui Adrian Papahagi)

1. De ce se organizează referendumul exact acum, sub Dragnea?
1. Fiindcă pentru Iohannis și Cioloș nu a fost o prioritate (proiectul de referendum a fost depus în Senat în 23.05.2016). Și de ce „tocmai acum” n-ar fi bine? Era mai bine odată cu alegerile europene, sau cu cele prezidențiale din 2019?

2. Dar era o prioritate acest referendum?
2. Poate nu pentru tine. 3.000.000 de concetățeni au considerat că e important.

3. E referendumul lui Dragnea și al PSD.
3. Nici vorbă. Dragnea a luat act, ca notarul, iar PSD a votat mereu agenda LGBT la Bruxelles. E referendumul celor 3.000.000 de cetățeni care l-au convocat.

4. Organizarea lui costă bani, care se puteau folosi la școli și spitale.
4. Democrația costă bani. Vreți s-o suprimăm și să decidă o elită luminată totul?

5. Nu rezolvă violența conjugală, condițiile din orfelinate, alocațiile pentru copii etc.
5. Nici nu-și propune. Acelea oricum nu se rezolvă prin referendum, ci prin legislație și administrație, în timp.

6. E obscurantist, din trecut, antieuropean, iliberal, plin de ură etc. etc.
6. În măsura în care așa erau mama și tatăl care te-au adus pe lume.

7. Nu ne interesează ce fac oamenii în dormitorul lor.
7. Exact. Ne interesează doar definiția celei mai importante instituții umane în fața legii.

8. Suprimă drepturi.
8. Nici vorbă, nu schimbă nimic. Toate rămân ca acum în Codul Civil. E doar o măsură de siguranță, ca să nu se poată schimba fără consultarea poporului.

9. Dacă nu schimbă nimic e inutil.
9. Nici vorbă. Un exemplu, ca să înțelegi: Elveția e o țară neutră. Unii cer să iasă din neutralitate. Se convoacă referendum și poporul decide să rămână neutră. Nu s-a schimbat nimic, dar consultarea era importantă.