Răspunsuri la întrebări legate de referendum: Adrian Papahagi

(preluat de pe pagina de Facebook a lui Adrian Papahagi)

1. De ce se organizează referendumul exact acum, sub Dragnea?
1. Fiindcă pentru Iohannis și Cioloș nu a fost o prioritate (proiectul de referendum a fost depus în Senat în 23.05.2016). Și de ce „tocmai acum” n-ar fi bine? Era mai bine odată cu alegerile europene, sau cu cele prezidențiale din 2019?

2. Dar era o prioritate acest referendum?
2. Poate nu pentru tine. 3.000.000 de concetățeni au considerat că e important.

3. E referendumul lui Dragnea și al PSD.
3. Nici vorbă. Dragnea a luat act, ca notarul, iar PSD a votat mereu agenda LGBT la Bruxelles. E referendumul celor 3.000.000 de cetățeni care l-au convocat.

4. Organizarea lui costă bani, care se puteau folosi la școli și spitale.
4. Democrația costă bani. Vreți s-o suprimăm și să decidă o elită luminată totul?

5. Nu rezolvă violența conjugală, condițiile din orfelinate, alocațiile pentru copii etc.
5. Nici nu-și propune. Acelea oricum nu se rezolvă prin referendum, ci prin legislație și administrație, în timp.

6. E obscurantist, din trecut, antieuropean, iliberal, plin de ură etc. etc.
6. În măsura în care așa erau mama și tatăl care te-au adus pe lume.

7. Nu ne interesează ce fac oamenii în dormitorul lor.
7. Exact. Ne interesează doar definiția celei mai importante instituții umane în fața legii.

8. Suprimă drepturi.
8. Nici vorbă, nu schimbă nimic. Toate rămân ca acum în Codul Civil. E doar o măsură de siguranță, ca să nu se poată schimba fără consultarea poporului.

9. Dacă nu schimbă nimic e inutil.
9. Nici vorbă. Un exemplu, ca să înțelegi: Elveția e o țară neutră. Unii cer să iasă din neutralitate. Se convoacă referendum și poporul decide să rămână neutră. Nu s-a schimbat nimic, dar consultarea era importantă.

Reclame

Tortura pe intelesul tuturor[4]

„Sunt practici simple care rodesc frumos. La inceputul anului 1958, Securitatea a arestat un mare numar de fosti prizonieri de razboi. Ofiterii romani care s-au opus infiintarii dezonorantelor divizii ‘Tudor Vladimirescu’ si ‘Horia, Closca si Crisan’ fusesera condamnati de rusi sub acuzatia de crima impotriva umanitatii. Refuzul de a intoarce armele impotriva propriei tari nu putea ramane nepedepsit. Cei mai multi s-au repatriat abia in decembrie 1955, dupa 12-14 ani de lagare sovietice. La scurta vreme, moartea unuia dintre ei, a capitanului George Fonea, i-a strans din nou impreuna, la cimitirul bucurestean Reinvierea. Nu au venit chiar toti, unii se aflau la inchisoare, altii prin spitale, dar au venit suficient de multi ca sa dea de lucru unei echipe intregi de securisti fotografi. Cum George Fonea isi pierduse un ochi in razboi, cheltuielile de inmormantare au fost suportate de Asociatia nevazatorilor; statul roman nu avea bani pentru funerariile unui erou. Din perspectiva modesta a omeniei, orbii vedeau mai bine decat autoritatile cu priviri agere. Aproape toti cei care au trecut pe la catafalcul mortului – Georgea Fonea era o legenda si ducea cu el in groapa renumele de poet al prizonieratului – au schimbat curand hainele de doliu cu haina de ocnas. In imaginatia infierbantata a anchetatorilor, florile depuse pe mormantul prietenului deveneau ajutor legionar, iar corul bisericesc si veghea la capataiul disparultului, ritualuri de organizatie antistatala. Fostii prizonieri de razboi au primit pedepse intre 18 ani si munca silnica pe viata, fara a fi lipsiti si de cateva condamnari la moarte. In gradarea sentintelor, este posibil ca Judecatorii sa fi tinut seama si de grosimea luminarilor pe care le-a aprins fiecare inculpat.” (pag. 184-185)

„N-avea insa nimic din cucernicia studiata, aducand a ipocrizie, cu care unii preoti isi indeparteaza credinciosii de la ei si de la biserica. Vantul scutura maldarele de stuf, ploua mocaneste, prin gaurile acoperisului se zareau nori plumburii, iar parintele Chiriac ne asigura ca virtutile pagane nu sunt decat vicii stralucitoare. Ii lua martori pe Parintii bisericii si pe filosoful danez, pentru a ne convinge ca sinuciderea nu este un act de libertate. Nu poate fi act de libertate, sublinie el, un lucru care violeaza datoriile catre aproapele tau, mai ales daca sinucigasul este un biet disperat. De aici incolo, conferentiarul uita ca tine un curs de filosofie. Glasul lui deveni soapta, ascultatorii isi incordara auzul, iar parintele Chiriac (care vorbea de la inaltimea teribilei lui condamnari, de 15 ani de munca silnica) paru ca sta de vorba cu el insusi. Isi lasa capul pe spate si inchise ochii. Opusul disperarii, se confesa el, este credinta. De la altitudinea ei, care da un sens creator disperarii, eul isi gaseste formula; rapotandu-se la sine, voind sa fie sine, eul plonjeaza in propria transparenta…” (pag. 188)

„Un sergent norocos i-a descoperit actorului Ion Omescu o fasie de hartie de sac – sacii de ciment treceau prin mainile brigazii de constructori – pe care omul o acoperise cu nenumarate semne interzise. A privit-o incantat, a rasucit-o in toate felurile, s-a dumirit despre ce este vorba si l-a pedepsit pe infractor cu cinci zile de izolare. Si-a justificat masura luata printr-un proces verbal, intocmit pe loc, in care isi informa comandantul ca ‘detinutul Omescu Ion a scris in limbi straine si in alte limbi’. L-a citit cu glas tare pentru a-si verifica stilul. Renuntarea la cultura orala, in favoarea scrisului, comporta riscuri si pentru el.” (pag. 208)

Respect Aura Ion

„Respect Aura Ion” este o comunitate creata pe Facebook. In prezent are 50.000 de like-uri. In limbajul generatiei de astazi, peste 50.000 au spus, pana acum, „Respect!”.

Nu as fi ales subiectul acestui articol daca n-ar fi fost reactiile aiurea, vorbele smintite spuse de unii care s-au trezit si ei in inertia de a zice ceva, care sa fie neaparat pseudo-lacrimogen. In primul rand, nu prea aleg subiecte care sunt „in voga” la un moment dat – nu inseamna ca daca apare la stiri, des sau nu, e si important (mai ales in vremea zilelor noastre plictisite). In al doilea rand, imi propun altceva cu acest blog.

Totusi, citind unele reactii…

Nu, nu am cunoscut-o pe Aura Ion. Nu am „investigat” sa vad ce fel de persoana a fost. Nu sunt un fel de expert, s-au ridicat destui in aceste zile in care… „vorbim”. De facut, s-a vazut cat si cine a facut. Scriu, nu atat despre Aura Ion, cat despre reactia aceasta naturala a oamenilor, de a respecta ceva anume, nu neaparat zicandu-i pe nume, nu neaparat fiind constienti despre ce este vorba, nu neaparat fiindca acest ceva este extrem de rar in vremea zilelor noastre… „Respect Aura Ion” e mai mult decat o simpla vorba.

Nu ma voi referi la faptul ca profesorii pun din banii lor si ai parintilor pentru a aplica „standardele de calitate” cerute de Minister. Nici la faptul a bolnavii care cotizeaza la „Sanatate” isi platesc spitalizarea, acele si pansamentul. Nici la faptul ca, de data aceasta, doctorii din avionul care s-a prabusit nu au apucat sa treaca pe la Lidl sa se „doteze” cu o patura de incazit, cu mufa pentru alimentare de la avion sau pe la un magazin de specialitate sa ia cu ei cate un bivuac si niste folie de aluminiu… sa nu moara de frig… in caz ca se prabuseste avionul in plina iarna, pe munte… Ma voi referi la cu totul altceva, la un aspect care, paradoxal, ma bucura, acum cand sunt trist.

E un moment in care toti ne oprim. Chiar si cei care nu dau mai departe „citate” de doi bani pe Facebook ca sa le mearga bine „azi” inteleg ca e vorba de altceva. Chiar si cei care „zboara” deasupra corului imens de „fete virtuale” care se forteaza pe paginile altora sa scrie cate un „frumoas-o”, capabili sau nu (de obicei nu) s-o spuna si in fata… Chiar si ei se opresc sa dea „un like”. Ar da o mie, o suta de mii… dar nu se poate. Multe, acum, nu se mai pot. S-a stins un om, s-au stins doi… Noi trecem nepasatori. Uite ca, de data aceasta, oamenii nu mai pot sa fie nepasatori. Nu-i obliga nimeni, e o reactie naturala. Si tocmai asta o face sa fie la valoarea la care e.

Ceva a iesit in evidenta cu fata asta, cu omul asta. Ceva ce ne dorim toti, chiar daca n-am vazut. Frumosul acela al omului pe care-l numim „brav” sau „erou”.

Nu, nu era mai bine ca Aura Ion sa-si „traiasca viata prin cluburi ca ceilalti de varsta lor” cum au inceput sa debiteze unii. Aura Ion este apreciata tocmai fiindca a avut un scop in viata, unul demn si pentru care a fost gata sa se jertfeasca. Si nu ma refer la faptul ca a murit facand asta. Ca voluntar, ca sa ne intelegem. Valul de apreciere s-a ridicat tocmai fiindca Aura Ion nu si-a „trait viata”. De fapt, fiindca si-a trait-o cum si-a trait-o, intr-o maniera demna de aprecierile noastre. Tocmai de aceea exista o pagina pe Facebook cu numele „Respect Aura Ion”. Tocmai de aceea a fost creata. Tocmai de aceea noi ne ridicam in picioare, in sufletul nostru, si spunem „Respect”. Daca isi „traia viata” prin baruri, „ca cei ca ea” (chiar daca, evident, nu au fost ca ea), nu mai avea acest „respect”.

Aceasta fata, acest om, a avut un scop in viata. A muncit pentru a face ceva folositor, pentru oameni. A pus suflet. S-a oferit voluntar intr-o munca unde vezi pe multi murind, intr-o tara in care aceasta slujba nu prea e apreciata (practic, zic, ca de vorbit… putem spune multe…). Pentru aceasta a trebuit sa-si asume o identitate, sa devina un anumit gen de persoana. Sa se jertfeasca, sa investeasca timp si munca. Si sunt multi altii ca ea. Fiindca aceasta reactie clara, a miilor de voci care striga mute „Respect!” nu este intamplatoare. De data aceasta, este un strigat al celor care apreciaza, chiar cel pe care-l admira ei nu se potriveste cu „idolul” prezentat la TV – non-valorile.

Aura Ion este, pana la urma, un om. A murit un om, nu poti sa treci fara sa tresari macar. Si, afland toate circumstantele care, de fapt, i-au definit viata, sa te cutremuri. Si, dincolo de ea, aceasta fata, acest om, inseamna, in aceste zile, vocea audibila a strigatului nostru mut, a dorintei nostre dupa valorile autentice. Astfel de oameni nu mor fiindca si-au ales gresit drumul in viata. Aura Ion nu a murit fiindca a ales sa nu-si faca noptile albe prin baruri sau ca nu si-a distrus corpul cu droguri, bautura si tigari (ca femeie era ea). A murit fiindca valoarea, ca sa se arate ca e valoare, sufera in lumea aceasta goala de continut, rece, murdara. Nu e vorba de Romania aici. Nici de „vremurile noastre”. Nici de politicieni. E vorba de o caracteristica esentiala a fiindului acestei lumi care transcende aceasta intamplare.

Ganditi-va la martiri, la cei inchisi in temnitele comunismului epocii trecute, la cei care chiar in aceste momente sunt arsi, batuti, omorati ca si cand nu ar fi decat niste canalii cand, de fapt, ei sunt adevaratii eroi.

Apropos pentru crestinii care cred ca ei „se jertfesc” in certurile si vrajba lor stearpa.

Tensiunea valorilor noastre[1]

Tensiunea valorilor noastre

Omul a fost lasat, nu degeaba, de Dumnezeu, ca sa stea intre valoare si non-valoare, pentru a deveni prin alegerea pe care o face. Crestinul, omul nou in sensul Noului Testament (in niciun caz nu ma refer aici la omul nou propus de gandirea diverselor sisteme de valori gandite de om, cum ar fi comunismul, sau omul nou al lumii noi in capitalism)

Degeaba sa avem anumite simturi in trup? Sa observam, de pilda, cum creierul este structurat in asa fel incat o parte a sa sa fie atenta la cuvant si o alta la imagine. Nu intotdeauna pentru a alege intre acestea, dar (si) pentru a le armoniza atunci cand devine important in raport cu sistemul de valori abordat.

Ochii

Cu ochii vad. (Voi incerca sa ma exprim simplu.) Pentru aceasta ii am, in mod neexceptional ochii mei sunt pentru a distinge imaginile, pentru a vedea, pentru a primi informatii pe cale vizuala. Dumnezeu nu i-a creat in mod asa de complex si de minunat ca sa-mi faca rau!

Trebuie sa stim, insa, ca informatia primita de la ochi ne poate insela.

Era imaginii, a facebook-ului (asa cum nu a mai fost promovata vreodata – iar aceasta se datoreaza echipamentului tehnic de care dispunem), ne invata anumite valori care sunt, in speta, gresite! Si, am sa explic.

  1. Punem pe facebook (pe google+ sau in alte locuri) doar poze happy J si „de revista”, machiate, care nu doar ca zugravesc viata omului in mod exceptional (asadar, exceptionalul devine cotidian) dar, o arata gresit. In realitate, omul nu merge constant la nunti, nu e mereu imbracat la patru ace, nu e cu fata plasticata si impapusata mai mareu, nu poarta cate un constum nou in fiecare zi, nu zambeste mereu, nu sta treaz toata viata, nu se distreaza in continuu (de fapt, se distreaza foarte putin, doar spune ca se distreaza mult) etc. Si, pe langa aceasta, valorile promovata intr-un asemenea conext ireal sunt si ele, de multe ori, murdare, gresite – baieti si fete gasindu-se imbratisati, tinandu-se unul de altul, promovand senzualul si imoralitate (asta ca sa ma exprim eufemistic) in poze pe care nu le mai gasesc rusinoase si le posteaza pe Internet, in vazul tuturor.
  2. Pe facebook vedem poze. Si nu doar pe facebook. Si in lumea reala, pe strada, vedem tot poze. 3D, da, miscatoare, da, dar poze. Fiindca omul de acum pozeaza, nu traieste. Viata devine film fiindca filmul a devenit viata multora si de acolo si-au luat invatatura. Societatea este cum este fiindca Biblia lor a fost pe paginile revistelor, la televizor, pe Internet, in fiecare zi! Asta i-a format si asta-i realizeaza! Ce ma ingrijoreaza este ca tinerii din familiile crestinilor isi doresc si ei, tot mai mult, o viata in stilul acesta, dupa cum invata la televizor si din filme. Se vede, deja, in viata lor ce-si doresc. Iar parintii sunt depasiti de mult… Adica, ce vreau sa spun, este ca, de fapt, omul valoreaza mai mult decat o poza si ca valoarea omului nu este doar in zambetul sau machiat, ci in ceea ce este cu adevarat – o fiinta care devine, care plange si rade, care se naste si moare, care sufera si se bucura, care experimenteaza banalitatea si rutina dar si stari inalte de simtamant si valoare. Nu pot sa-l zugravesc pe om, dar pot sa ii zugravesc chipul. Ei bine, astazi chipul omului a devenit omul si valoarea omului a scazut atat de mult incat nu mai este animalul propus in modernism (de teoriile evolutiei), ci chipul gol dar plin de emotie (postmodernismul lax).
  3. Dar si o poza poate fi frumoasa, cu bun simt, sau plina de imoralitate si lipsita de valoarea care ar trebui sa se dea omului. Fetele chiar trebuie sa-si puna pe Internet poze in lenjerie intima? Vrem, cu adevarat, sa promovam asta? In atat e valoarea omului? Fiindca ma hranesc (si) cu ceea ce vad, vreau sa vad ceva decent, elegant, daca tot vad. Si asta vreau si sa arat! Pentru ca facebook-ul, de exemplu, este pentru toti, nu e un sait privat, pentru cei care vor sa urmareasca pornografie.

Asadar, eu, cu ochii, disting. In plus, trebuie sa mai fac o distinctie. Daca vad o fata frumoasa sau un baiat frumos, nu inseamna ca fiinta aceea e si frumoasa, de fapt! Nu ceea ce vad determina realitatea, fiindca vazul nu a fost dat omului ca instrument absolut si definitiv in observarea realitatii. Dar, oare de ce societatea de astazi s-a dezvoltat atat de mult in directia aceasta? Pai, simplu! Fiindca omul frumos devine si nu e usor sa-l faci, dar haine ne putem cumpara toti, de machiat ne putem machia toti, de tuns ne putem tunde toti, de iesit in oras aranjati, dichisiti si ne-noi putem sa iesim toti! Astfel ca, non-valorile devin si ele „frumoase” si „valoroase” in „ochii lumii”. Daca esti urat, nu mai trebuie sa lucrezi la caracter, e usor sa te aranjezi cateva minute in fata oglinzii si, gata, ai devenit frumos. Asa e astazi, desi, evident, omul acela nu e, cu adevarat, frumos!

Ochii, asadar, pot sa distinga, dar nu intotdeauna ne spun adevarul. De fapt, astazi, ochii mint cel mai mult! Tehnologia ne-a invatat cum sa facem poze si cum sa le punem e Internet. Dar nu ne poate invata ce fel de poze sa facem si ce poze sa alegem sa punem pe Internet, in sens de valoare autentica. Oricum cineva nu se poate pune pe sine privirii, intr-o poza! Omul este el insusi, si doar o relatie cu omul in sine il poate apropia pe un altul de acea fiinta, in relatie.

Astazi, cand fetele si baietii se tuneaza, tinerii ar trebui sa invete sa nu se mai lase modelati de femeile de moravuri usoare si de baietii de cartier cu vocabular limitat si intelegere grosolana fata de lume si viata (putin spus, stiu), ci sa duca o viata frumoasa, personala (deci, unica), cu bun simt si alegere inteleapta si atenta in aspectul vizual (tocmai discutat).

Biserica trebuie sa fie atenta sa nu promoveze lipsa de valoare prin vizual(adica, nu persoanele care arata bine trebuie promovate, ci cei care sunt duhovnicesti, spirituali, oameni autentici in raport cu valorile rezultate din invatatura Domnului Isus Cristos). Tinerii trebuie sa stie ca Dumnezeu cauta oameni dedicati, nu tunati, oameni sfinti nu fotogenici.

Meditatie scurta 07.01.2011 – Lot inconjurat…

„(1)Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ. (2)Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru…” (Genesa 19)

Lot locuise o vreme in cort, alaturi de Avraam. Nu au stat ei toata viata pe munti, pe dealuri. Au ajuns in tara Canaanului fiindca Avraam fusese chemat de Domnul si a urmat intr-un final aceasta chemare. Binecuvantat de Domnul, nu mai avea loc de turme langa ale lui Avraam. Se crease si o tensiune in randul slujitorilor. Lot are de ales in ce parte sa mearga. Alege o zona manoasa de campie, prin vedere. Atunci vederile erau live si fara intermediari de genul televizorului. Asa ca Lot se uita, vede zona bine udata a Campiei si si-o alege.

Acum deja are casa in Sodoma, e persoana importanta la sfat. S-a integrat. Are confort, baie, dormitoare, usi cu sistem dublu de inchidere, modern interior-exterior, bucatarie dotata si camara plina. Ingerii lui Dumnezeu se gandeau sa petreaca noaptea in ulita. Dupa multe staruinte Lot a primit acceptul acestora sa-i fie oaspeti.

Lot era inconjurat de bunastare.

Nu terminasera bine cu masa ca oamenii cetatii, barbatii s-au strans la usa lui Lot. Nu au venit pentru a le spune un bun venit oaspetilor. Ci, pentru a-si bate joc de ei. Erau toti, tineri si batrani. Erau toti homosexuali. Cum au ajuns toti sa fie asa nu stiu, dar toleranti erau fiindca l-au primit pe Lot in cetatea lor si inca de multa vreme, de cel putin doua generatii. Erau toti stricati.

Nu degeaba a insistat Lot sa-si primeasca oaspetii in casa. In scurt timp casa lui Lot era inconjurata de poporul din cetate, care alearga din toate partile. Da, chiar si batranii aleargau. Au chemat pe lot afara si i-au poruncit sa-i scoata afara pe oamenii care au intrat la el. I-au spus direct si de ce – sa se impreuneze cu ei. Nu mai fusese casa lui Lot atat de cautata.

Textul spune asa: „Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.” (versetul 4)

Lot era inconjurat de pacatosii desfranati.

Ajunsese Sodoma o mare plangere inaintea Domnului. O mare plangere impotriva locuitorilor acelui loc se afla pe masa de judecata a lui Dumnzeu. Sodomitii, cu mic, cu mare, au incercat sa intre cu forta in casa lui Lot, apostrofandu-l ca face pe judecatorul intre ei (stiti sintagma deja foarte populara: „cine esti tu sa judeci?”) si promitandu-i o pedeapsa pe masura. Loviti cu orbire de ingeri nu au mai apucat sa execute vreo pedeapsa.

Pedepasa pentru Sodoma si Gomora era iminenta. Lot isi anunta ginerii, acestia rad. Credeau ca glumeste. Nu au mai apucat sa verifice. Cu greu a vrut Lot sa plece, numai luat de mana. Atata bunastare s-o lase el in urma? Nevasta lui si-a alipit inima de locul acela si s-a transformat intr-un stalp de sare in timp ce fugeau. In curand rasarea soarele si Lot abia abia ajunge intr-o mica cetatea. Din cer Domnul trimite o ploaie de pucioasa si de foc. Toti locuitorii cetatilor Campiei au fost nimiciti cu desavarsire. Si tot ce crestea pe camp a murit.

Iata cum relateaza textul: „Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.” (versetul 29) Dumnezeu l-a scapat pe Lot din mijlocul prapadului. Totul in jurul sau era distrus, frumoasa campie era acum un loc arid, sterp. Oamenii aceia lascivi si plini de sine erau praf si pulbere. Si ginerii lui Lot impreuna cu ei. Numai sotia lui nu se facuse praf, ca sa ramana o pilda pentru posteritate.

Lot era inconjurat de prapad.

De pe munte Lot s-a dus la loc larg, dar a ajuns inconjurat. Iata ce inseamna sa umblam prin vedere si sa nu intelegem ca larg poate fi ingust, mare poate fi mic, frumos poate fi urat, bogat poate fi sarac s.a.m.d. Dumnezeu le cunoate bine pe toate si este intelept sa mergem in viata pe drumul credintei in El.

S-ar putea ca banii sa ne ofere libertate de miscare, dar sa ne tina robi. S-ar putea ca oamenii sa ne lase in pace cu credinta noastra (sa nu ne mai prigoneasca fiindca suntem crestini, ci sa ne zambeasca) dar numai pana cand stam in calea intereselor pe care ei le au, cand ne vor constrange cu forta. S-ar putea sa fim inconjurati de lipsuri, dar sa fim scapati de Domnul. Planul lui Dumnezeu nu e cum vrem noi. Sa traim, asadar, prin credinta.

Homosexuali scandalizati

Hotnews are un articol despre asocierea pe care a facut-o Vaticanul intre pedofilie si homosexualitate.

In timpul unei vizite in Chile, Cardinalul Tarcisio Bertone a declarat ca homosexualitatea este o boala patologica si este strans legata de pedofilie. Comentariile clericului au starnit criticile asociatiilor pentru drepturile homosexualilor, dar si ale politicienilor

In acest articol se precizeaza pozitia activistilor homosexuali astfel:

Sustinatorii drepturilor homosexualilor au fost scandalizati de aceste declaratii.

Tocmai ei au fost scandalizati? Interesanta asociere de termeni. Homosexualii au drepturi, sustinatori, se scandalizeaza cand cineva spune adevarul despre ei… Unde vom mai ajunge?

Eu sunt scandalizat de homosexualitate si de asemenea declaratii. Practicile scarboase ma scandalizeaza tot timpul.

Goliciunea trupului aduce rusine? Despre haine

Ce le-a adus rusine lui Adam si Eva? Faptul ca au fost goi?

Au fost goi si inainte de caderea in pacat si dupa. Inainte nu le era rusine, dupa le era. La fel de goi si inainte si dupa. Iata ca problema nu sta in goliciunea in sine, ci este ceva mai mult. Ceva s-a intamplat in oameni, s-a schimbat ceva, astfel incat, aceleasi trupuri, aceleasi imagini, care odinioara nu provocau rusine, acum provoaca si nasc reactii ciudate.

Nu faptul goliciunii aduce rusinea, ci constienta, cunostinta ca esti gol. Si, daca ar fi vorba doar de trup… Din pacate a fost afecat tot omul, nu doar trupul acestuia, prin caderea in pacat, prin neascultare de Dumnezeu.

Noi suntem astazi dupa cadere, ceva s-a schimbat in privire, in gandire (procesarea imaginilor), dar mai ales in intelegerea, interpretarea lor.

Cum a cautat omul sa rezolve problema aceasta a rusinii? Ce reactie a avut realizand ca este gol? Si-a cusut frunze laolalta si s-a acoperit astfel. Problema de fond a ramas, dar, prin acest gest a cautat sa puna o limita anume privirii sale, deja decazute. Apoi, Dumnezeu Insusi, a fost nevoit sa verse sange, primul sange varsat pe pamantul blestemat, pentru a face haine celor doi, haine de piele. Hainele, imbracamintea, au, asadar, un rol anume. Ele nu au aparut ca un moft, gasite din intamplare pe un drum intamplator si aflandu-se acolo din pura coincidenta. Ratiunea hainelor tine de pacat, privire, goliciune. Ele trebuie sa acopere trupul gol, pentru ca mintea sa nu pedaleze pe interpretarea eronata a imaginilor care-i vin pe cale viziuala, ajungand astfel la concluzii care mai de care mai eronate si indepartate de adevar sau normal.

Este extrem de important sa intelegem bine faptul ca hainele nu sunt un moft. A vorbi despre imbracaminte nu este consecinta faptului ca suntem unii dintre noi ingusti si formalisti, ci, din pacate, consecinta caderii omului in pacat, consecinta pacatului care si-a facut loc in noi, in fiinta noastra intreaga.

Odata cu intrarea pacatului in lume toate s-au schimbat. Au ramas aceleasi, dar n-au mai fost la fel. Aceleasi trupuri goale, dar vazute diferit. Doi oameni care s-au intalnit cu Dumnezeu si au stat in prezenta Lui ajung sa fuga de Fata Sa, sa se ascunda de El. Aceiasi care lucrau pomii din gradina si mancau fructe din ei, i-au folosit dupa ce pacatul a intrat in ei ca ascunzatoare, de Dumnezeu. Nu au avut primii oameni acea frica de Dumnezeu care sa te puna pe fuga speriat, dar, dupa ce-au mancat din fructul oprit, au experimentat frica de Dumnezeu, aceea care te face sa te ascunzi de El. Inainte de cadere femeia este ajutorul potrivit, fiinta care provoaca bucuria lui Adam; dupa este o povara, fiinta care i-a dat sa manance din pomul cunostintei… Daca pana atunci au auzit vorbirea lui Dumnezeu, iata-i acum fiindu-le frica s-o auda. Iata cateva realitati care s-au schimbat dupa caderea in pacat in viata primilor doi oameni. Concluzia – privirea noastra s-a alterat, hainele sunt necesare prin definitie.

Despre haine:

– redau demnitatea omului si arata spre Cristos (voi reveni)

– acopera pentru o vreme goliciunea trupului, pentru a detensiona mintea care priveste prin ochi;

– pot acoperii orice parte a corpului cu exceptia ochilor (aduca nu rezolva problema, e nevoie de ceva mai mult);

– ajuta barbatul sa se concentreze la ceea ce trebuie sa caute, sa-si recunoasca ajutorul potrivit;

– ajuta femeia sa se concentreze asupra a ceea ce trebuie sa fie: ajutor potrivit, mama, madular activ si sanator in familie si Trupul lui Cristos, nu manechin;

Eleganta nu tine de cat ma imbrac, ci de stilul in care imi acopar trupul.

Eleganta nu este totuna cu decor.

Simplitate in imbracaminte nu inseamna a te imbraca precar, sumar, ci a nu-i conferii hainei o valoare mai mare decat aceea pentru care exista.

Imbracamintea trebuie sa fie ca un cantar intreg, care cantareste drept, avand un taler eleganta, iar altul simplitatea; prima valorifica demnitatea, iar a doua smerenia.

Daca hainele au fost inventate pentru a acoperi trupul, atunci ele nu au cum sa fie folosite pentru a-l pune in evidenta.

Dupa cum nu-L putem folosi pe Cristos pentru a trai lumeste, nu putem folosi haina pentru a ne pune in lumina trupul.

Daca intelegem de ce s-au imbracat Adam si Eva, sau mai degraba de ce au fost imbracati, intelegem si ca optiunea imbracarii nu tine de cultura.

Dumnezeu nu i-a imbracat pe oameni cu saci, dar se pare ca frunzele nu au fost de ajuns.

Haina este ca un filtru pe care-l aplicam imaginii pentru a reface adevarul denaturat de pacat.

Exista totusi o imbracare pe care, daca o avem, o putem considera, pe drept, rezolvare a problemei de fond: Cristos. Scriptura ne invata ca noi trebuie sa ne imbracam cu Cristos (Romani 13: 14; Galateni 3: 27). Imbracarea aceasta se face zilnic, in viata reala, in mod practic. La Cristos gasim rezolvarea acestei probleme a pacatului, care ne-a distrus capacitatea de a recunoaste prin privire, sistemul de valori, ne-a luat din vedere scopul si ne-a facut sa nu mai intelegem rostul cautarii noastre. Imbracandu-se cu El invata femeile sa fie drepte, nu atragand ochii, ci fiind credincioase trairii cu Dumnezeu, pentru a putea fi re-cunoscute de acei barbati care le cauta duhovniceste.