Folos al referendumului (3) – unde stai

8513c788a00314e17f87ce08721a3999

Când eram în facultate – am mai povestit asta -, treceam printr-o intersecție mai mare, în drumul meu spre Universitate. Era rece afară, într-o zi senină de toamă târzie. O mulțime în mișcare, mereu mulți într-un loc dar niciodată aceeași, compusă din oameni care-și vedea de ale lor (sau de ale altora), dădea impresia de aglomerație.

Pe marginea drumului, doi oameni înghețau un alt peisaj, scos parcă din context sau complementar lui. Erau ei, un bătrânel și o bătrânică. El avea în mână o coajă de pâine, mai mult uscadă, chiar dacă dădea impresia că a înghețat din cauza frigului. Tot zgomotul acela nu a putut asurzi, în sufletul meu, sunetul acela incredibil, al ruperii pâinii.

Cu barbă, nearanjat deloc, cu părul vâlvoi și unsuros, bătrânelul a rupt pâinea: o bucată pentru el, una pentru ea. A întins-o, într-un gest de normalitate cotidiană, către consoarta lui. Și ea a întins, la rândul ei, mâna, a luat pâinea, pâinea lor, și s-au grăbit amândoi s-o mânânce. Erau tăcuți, își ascultau, însă, sentimentele și inimile. Când mâinile lor s-au unit prin bucata aceea de pâine, parcă un univers întreg s-a transferat de la unul la altul, dincolo de toate cele care se vedeau. Toate nespuse și nevăzute, dar întregi și depline.

Timpul a stat. Atât cât să cadă câteva firimituri din pâinea lor pentru doi-trei porumbei care erau în trecere.

Ah, e iarăși roșu la semafor, pe semne nu am fost atent… Am plecat, dar am continuat să fiu acolo. Gândul mi s-a dus inevitabil la Cristos, Pâinea Vieții care s-a frânt pentru noi. La iubirea adevărată. La faptul că mai sunt realități care nu se văd. La faptul că oamenii sunt mai mult decât materie și tânjesc după mai mult decât după bani.

Reducând lupta aceasta surdă din jurul referendumului la elementele de bază care o provoacă, am ajuns să mă gândesc la o luptă mai veche, aceea purtată și astăzi de către ateii utili ai materialismului veșnic înfometat. Prieteni, noi nu suntem numai materie și viața noastră nu e numai despre bani, haine frumoase și freze scumpe.

Viața noastră e mai mult decât atât. Avem în noi valori de alt ordin și mai înainte decât acestea, care au dat fericire și împlinire chiar și celor mai săraci materialicește dintre noi.

Tocmai de aceea, corupția omului nu este numai financiară, ci și spirituală. Mai ales spirituală, căci din corupția aceasta a lui iese și cealaltă. Prin urmare, lupta împotriva corupției nu este doar una legată de corupția materiale, ci și una legată de corupția din om.

Sunt convins că există activiști de ambele părți. Acest articol se adresează, însă, celor care cred în Dumnezeu dar, din varii motive, nu mai știu unde să se poziționeze cu privire la referendumul acesta. Pentru mine e o luptă contra corupției, într-o vreme în care s-ar putea ca acesta să fie războiul generației noastre (referendumul este doar o bătălie în acest război). Războiul pentru suflet și viață.

Sunt lucruri pentru care un bărbat al lui Cristos merită să se ridice, să stea în picioare. Să stai în picioare pentru valorile sufletești, pentru iubire, pentru adevăr, pentru asemănarea cu Cristos întru viață (care implică, evident, corupția mortală a noastră). Să lupți pentru un viitor mai bun, în care să fie mai puțini corupți ai sufletului. Eu consider că e ceva pentru care cineva se poate ridica să lupte.

Chemarea mea nu este, de fapt, să mergi la referendum. Ci, să îți amintești cine ești și/sau cine vrei să fii. Un creștin luptă pentru familie pentru că știe că există corupție și alta decât cea  materială și pentru că vrea să păstreze valorile sufletești cât de pure pot fi, ba chiar să lupte pentru puritatea și purificarea lor (începând cu familia lui și cu aportul său în familia lui).

Eu (și) de aceea voi merge, dacă va vrea Dumnezeu, la acest referendum și voi vota pentru familie.

Reclame

Ce folos sa taci cand esti acuzat pe nedrept?

Nu stiu cat de mult ati fost acuzati pe nedrept. Nu stiu nici de cate ori, nici cat de cu rautate. Dar, indiferent de cantitate si calitate, reactiile pot fi variate. Uneori Scriptura ne indeamna sa vorbim si sa nu tacem. Ucenicilor li se da nadejdea aceasta, chiar din partea lui Cristos, ca vor primi intelepciune sa stie ce sa raspunda acuzatorilor, atunci cand vor fi tarati, fara voia lor, in fata unor comisii omenesti, special adunate sa discrediteze lucrarea lor.

Dar, Scriptura vorbeste si despre tacere in timpul procesului. David vorbeste de multe ori despre aceasta. Nu este tacerea celui resemnat, ci tacerea celui care stie cand sa se adreseze si cui, in acelasi timp. Intelepciunea, daca o avem, are capacitatea aceasta in ea, de a ne clarifica situatiile in care este bine sa nu spunem nimic, sa nu raspundem, sau, dimpotriva, sa vorbim cu indrazneala.

Dar, care ar putea fi folosul tacerii atunci cand cineva ne acuza pe nedrept? Care este ratiunea intelepciunii de a refuza mania, raspunsul, chiar daca simti ca-ti explodeaza capul si ca te descompui la auzirea minciunilor care se spun despre tine?

Credinta si increderea. Rabdarea si reglarea parerii pe care o ai despre tine si despre Dumnezeu, astfel incat sa fie cat mai corecta. Simtirea cu Cristos si identificarea cu suferinta Lui, in prigoana. Cateva versete din Psalmi ne clarifica putin realitatea despre acest subiect si ne pot ajuta sa ne raspundem personal, in viata reala, in dreptul nostru, practic. Si cu atat mai mult cu cat au fost traite de David si verificate deja in viata cotidiana. Acest fel de atitudine este redundanta in Psalmii scrisi de acest om al lui Dumnezeu.

Desigur ca este vorba despre acea acuzare care se naste din faptul ca cineva face voia Domnului si militeaza pentru o viata de traire pentru valorile Lui. De aici unii, care nu mai pot sa traiasca in pacat linistiti isi incep activitatea de propaganda mincinoasa.

In cazul lui David era atitudinea sa fata de idolatria din poporul lui Dumnezeu:

În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. (Psa 31:5-6)

Iata ca tacerea are rostul ei: tacerea fata de acuzatori, dar nu fata de Domnul. Trebuie sa stim cui sa ne adresam si cand. Aceasta, in situatii grele si delicate, aduce o lupta in viata noastra. Castigand-o vom deveni mai increzatori in Dumnezeu si mai plini de credinta in puterea Sa de a-Si supune toate lucrurile, spre desavarsirea noastra, la care „lucreaza pana acum”:

Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, cînd se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!” Soarta mea este în mîna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! Doamne, să nu rămîn de ruşine cînd Te chem. Ci să rămînă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor! Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile-cari-i clevetesc. Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc’aş fi fost într’o cetate întărită. (Psa 31:13-21)

Uneori nu suntem pe deplin incredintati ca Dumnezeu lucreaza, nu chibzuim bine realitatea. Dar, iata o lupta unde trebuie sa iesim invingatori. David recunoaste:

În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sînt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cînd am strigat spre Tine. (Psa 31:22)

In acelasi timp, in suveranitatea Sa, Dumnezeu poate sa rezolve anumite probleme din viata noastra, atunci cand ingaduie suferinta prin prigoana altora. Intr-o astfel de situatie, David isi aduce aminte de starea sa pacatoasa. Este bine sa avem in vedere si aceasta lucrare pe care o implineste Dumnezeu in noi: aceea de a ne cerceta si a ne transforma din pacatosi in sfinti, prin lucrarea Duhului Sfant:

Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s’au topit de întristare; mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s’au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele! (Psa 31:9-10)

Concluzia Psalmului 31 este sa-l iubim pe Domnul. Vom cauta raspunsul la El, atunci cand suntem prigoniti, daca-L iubim. Asadar, sa-L iubim si sa invatam, pentru ca-L iubim, sa ne incredem in El si sa ne bazam pe El in tot ceea ce facem:

Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri. Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! (Psa 31:23-24)

Carte postala – trimisa de Radu Gyr

CARTE POSTALA
Draga,
Pe scurt, cum e ordinul, ce sa-ti scriu ? Ce sa-ti spun ?
Fetita noastra a trecut într-a patra primara ?
Are ochii ca ai tai ? Tot asa tristi ? Cum e afara ?
E soare ? E cer ? E tutun ?
Aici, stau de vorba cu celula mea pe.ndelete,
o-ntreb de voi, o desmierd, apoi o zgârii, o musc, o blestem
Câteodata, umbrele voastre pâlpâie pe un perete,
Si-atunci curge aur în ea, ca-n staulul din Vitleem.
Tot asa e noaptea si pe la voi ? Afunda ca hruba,
cu luna ca un stârv spânzurat de-o prajina ? . . .
De-o sa ma duca la alta puscarie cu duba,
Nu mai cautati nemernica mea vizuina.
Uita-ma tu, sa ma uite fetita. Asa e osânda,
te-astupa cu piatra, te rupe de toate . . .
Nu-l mai asteptati pe taticu. L-a înghitit ocna, flamânda.
Mai am unsprezece ani si jumatate . .

Lauda de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.


de Nichifor Crainic

Unde sunt cei care nu mai sunt

Întrebat-am vântul, călătorul,
Bidiviu pe care-mână norul
Spre albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Nevăzute mă răpesc în zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce suie în tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, veţi vedea.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

–-
Versuri după Nichifor Crainic

Cum iti strangi comori in cer?

Iata o intrebare care a fost pusa la o seara de tineret, in contextul studierii cresterii spirituale: „Cum iti strangi comori in cer?”. Intrebarile au fost puse pentru cei maturi in credinta, pentru fratii care au trait cu Dumnezeu si s-au maturizat timp indelungat, astfel ca au dobandit o experienta din care pot scoate exemple de viata.

Noi stim cu totii ca suntem chemati sa ne strangem comori in cer. Dar cum anume ne strangem? Care sunt acele valori practice pe care le traim si/sau le implementam pentru a trai intr-o astfel de lumina a Scripturii?

Daca aveti asemenea exemple, va rog sa le spuneti, pentru a sfatui pe cei mai tineri cu privire la viata practica, la trairea de zi cu zi, in vederea strangerii comorilor in cer.

O comoara este timpul pe care-l investim in a invata pe altii caile Domnului. In acel timp am putea sa ne strangem comori pe pamant, dar, alegem sa lucram pentru cer.

Care sunt alte comori pe care le putem strange pentru ceruri?