Folos al referendumului (3) – unde stai

8513c788a00314e17f87ce08721a3999

Când eram în facultate – am mai povestit asta -, treceam printr-o intersecție mai mare, în drumul meu spre Universitate. Era rece afară, într-o zi senină de toamă târzie. O mulțime în mișcare, mereu mulți într-un loc dar niciodată aceeași, compusă din oameni care-și vedea de ale lor (sau de ale altora), dădea impresia de aglomerație.

Pe marginea drumului, doi oameni înghețau un alt peisaj, scos parcă din context sau complementar lui. Erau ei, un bătrânel și o bătrânică. El avea în mână o coajă de pâine, mai mult uscadă, chiar dacă dădea impresia că a înghețat din cauza frigului. Tot zgomotul acela nu a putut asurzi, în sufletul meu, sunetul acela incredibil, al ruperii pâinii.

Cu barbă, nearanjat deloc, cu părul vâlvoi și unsuros, bătrânelul a rupt pâinea: o bucată pentru el, una pentru ea. A întins-o, într-un gest de normalitate cotidiană, către consoarta lui. Și ea a întins, la rândul ei, mâna, a luat pâinea, pâinea lor, și s-au grăbit amândoi s-o mânânce. Erau tăcuți, își ascultau, însă, sentimentele și inimile. Când mâinile lor s-au unit prin bucata aceea de pâine, parcă un univers întreg s-a transferat de la unul la altul, dincolo de toate cele care se vedeau. Toate nespuse și nevăzute, dar întregi și depline.

Timpul a stat. Atât cât să cadă câteva firimituri din pâinea lor pentru doi-trei porumbei care erau în trecere.

Ah, e iarăși roșu la semafor, pe semne nu am fost atent… Am plecat, dar am continuat să fiu acolo. Gândul mi s-a dus inevitabil la Cristos, Pâinea Vieții care s-a frânt pentru noi. La iubirea adevărată. La faptul că mai sunt realități care nu se văd. La faptul că oamenii sunt mai mult decât materie și tânjesc după mai mult decât după bani.

Reducând lupta aceasta surdă din jurul referendumului la elementele de bază care o provoacă, am ajuns să mă gândesc la o luptă mai veche, aceea purtată și astăzi de către ateii utili ai materialismului veșnic înfometat. Prieteni, noi nu suntem numai materie și viața noastră nu e numai despre bani, haine frumoase și freze scumpe.

Viața noastră e mai mult decât atât. Avem în noi valori de alt ordin și mai înainte decât acestea, care au dat fericire și împlinire chiar și celor mai săraci materialicește dintre noi.

Tocmai de aceea, corupția omului nu este numai financiară, ci și spirituală. Mai ales spirituală, căci din corupția aceasta a lui iese și cealaltă. Prin urmare, lupta împotriva corupției nu este doar una legată de corupția materiale, ci și una legată de corupția din om.

Sunt convins că există activiști de ambele părți. Acest articol se adresează, însă, celor care cred în Dumnezeu dar, din varii motive, nu mai știu unde să se poziționeze cu privire la referendumul acesta. Pentru mine e o luptă contra corupției, într-o vreme în care s-ar putea ca acesta să fie războiul generației noastre (referendumul este doar o bătălie în acest război). Războiul pentru suflet și viață.

Sunt lucruri pentru care un bărbat al lui Cristos merită să se ridice, să stea în picioare. Să stai în picioare pentru valorile sufletești, pentru iubire, pentru adevăr, pentru asemănarea cu Cristos întru viață (care implică, evident, corupția mortală a noastră). Să lupți pentru un viitor mai bun, în care să fie mai puțini corupți ai sufletului. Eu consider că e ceva pentru care cineva se poate ridica să lupte.

Chemarea mea nu este, de fapt, să mergi la referendum. Ci, să îți amintești cine ești și/sau cine vrei să fii. Un creștin luptă pentru familie pentru că știe că există corupție și alta decât cea  materială și pentru că vrea să păstreze valorile sufletești cât de pure pot fi, ba chiar să lupte pentru puritatea și purificarea lor (începând cu familia lui și cu aportul său în familia lui).

Eu (și) de aceea voi merge, dacă va vrea Dumnezeu, la acest referendum și voi vota pentru familie.

Ce folos sa taci cand esti acuzat pe nedrept?

Nu stiu cat de mult ati fost acuzati pe nedrept. Nu stiu nici de cate ori, nici cat de cu rautate. Dar, indiferent de cantitate si calitate, reactiile pot fi variate. Uneori Scriptura ne indeamna sa vorbim si sa nu tacem. Ucenicilor li se da nadejdea aceasta, chiar din partea lui Cristos, ca vor primi intelepciune sa stie ce sa raspunda acuzatorilor, atunci cand vor fi tarati, fara voia lor, in fata unor comisii omenesti, special adunate sa discrediteze lucrarea lor.

Dar, Scriptura vorbeste si despre tacere in timpul procesului. David vorbeste de multe ori despre aceasta. Nu este tacerea celui resemnat, ci tacerea celui care stie cand sa se adreseze si cui, in acelasi timp. Intelepciunea, daca o avem, are capacitatea aceasta in ea, de a ne clarifica situatiile in care este bine sa nu spunem nimic, sa nu raspundem, sau, dimpotriva, sa vorbim cu indrazneala.

Dar, care ar putea fi folosul tacerii atunci cand cineva ne acuza pe nedrept? Care este ratiunea intelepciunii de a refuza mania, raspunsul, chiar daca simti ca-ti explodeaza capul si ca te descompui la auzirea minciunilor care se spun despre tine?

Credinta si increderea. Rabdarea si reglarea parerii pe care o ai despre tine si despre Dumnezeu, astfel incat sa fie cat mai corecta. Simtirea cu Cristos si identificarea cu suferinta Lui, in prigoana. Cateva versete din Psalmi ne clarifica putin realitatea despre acest subiect si ne pot ajuta sa ne raspundem personal, in viata reala, in dreptul nostru, practic. Si cu atat mai mult cu cat au fost traite de David si verificate deja in viata cotidiana. Acest fel de atitudine este redundanta in Psalmii scrisi de acest om al lui Dumnezeu.

Desigur ca este vorba despre acea acuzare care se naste din faptul ca cineva face voia Domnului si militeaza pentru o viata de traire pentru valorile Lui. De aici unii, care nu mai pot sa traiasca in pacat linistiti isi incep activitatea de propaganda mincinoasa.

In cazul lui David era atitudinea sa fata de idolatria din poporul lui Dumnezeu:

În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. (Psa 31:5-6)

Iata ca tacerea are rostul ei: tacerea fata de acuzatori, dar nu fata de Domnul. Trebuie sa stim cui sa ne adresam si cand. Aceasta, in situatii grele si delicate, aduce o lupta in viata noastra. Castigand-o vom deveni mai increzatori in Dumnezeu si mai plini de credinta in puterea Sa de a-Si supune toate lucrurile, spre desavarsirea noastra, la care „lucreaza pana acum”:

Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, cînd se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!” Soarta mea este în mîna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! Doamne, să nu rămîn de ruşine cînd Te chem. Ci să rămînă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor! Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile-cari-i clevetesc. Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc’aş fi fost într’o cetate întărită. (Psa 31:13-21)

Uneori nu suntem pe deplin incredintati ca Dumnezeu lucreaza, nu chibzuim bine realitatea. Dar, iata o lupta unde trebuie sa iesim invingatori. David recunoaste:

În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sînt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cînd am strigat spre Tine. (Psa 31:22)

In acelasi timp, in suveranitatea Sa, Dumnezeu poate sa rezolve anumite probleme din viata noastra, atunci cand ingaduie suferinta prin prigoana altora. Intr-o astfel de situatie, David isi aduce aminte de starea sa pacatoasa. Este bine sa avem in vedere si aceasta lucrare pe care o implineste Dumnezeu in noi: aceea de a ne cerceta si a ne transforma din pacatosi in sfinti, prin lucrarea Duhului Sfant:

Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s’au topit de întristare; mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s’au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele! (Psa 31:9-10)

Concluzia Psalmului 31 este sa-l iubim pe Domnul. Vom cauta raspunsul la El, atunci cand suntem prigoniti, daca-L iubim. Asadar, sa-L iubim si sa invatam, pentru ca-L iubim, sa ne incredem in El si sa ne bazam pe El in tot ceea ce facem:

Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri. Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! (Psa 31:23-24)

Carte postala – trimisa de Radu Gyr

CARTE POSTALA
Draga,
Pe scurt, cum e ordinul, ce sa-ti scriu ? Ce sa-ti spun ?
Fetita noastra a trecut într-a patra primara ?
Are ochii ca ai tai ? Tot asa tristi ? Cum e afara ?
E soare ? E cer ? E tutun ?
Aici, stau de vorba cu celula mea pe.ndelete,
o-ntreb de voi, o desmierd, apoi o zgârii, o musc, o blestem
Câteodata, umbrele voastre pâlpâie pe un perete,
Si-atunci curge aur în ea, ca-n staulul din Vitleem.
Tot asa e noaptea si pe la voi ? Afunda ca hruba,
cu luna ca un stârv spânzurat de-o prajina ? . . .
De-o sa ma duca la alta puscarie cu duba,
Nu mai cautati nemernica mea vizuina.
Uita-ma tu, sa ma uite fetita. Asa e osânda,
te-astupa cu piatra, te rupe de toate . . .
Nu-l mai asteptati pe taticu. L-a înghitit ocna, flamânda.
Mai am unsprezece ani si jumatate . .

Lauda de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.


de Nichifor Crainic

Unde sunt cei care nu mai sunt

Întrebat-am vântul, călătorul,
Bidiviu pe care-mână norul
Spre albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Nevăzute mă răpesc în zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce suie în tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, veţi vedea.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

–-
Versuri după Nichifor Crainic

Cum iti strangi comori in cer?

Iata o intrebare care a fost pusa la o seara de tineret, in contextul studierii cresterii spirituale: „Cum iti strangi comori in cer?”. Intrebarile au fost puse pentru cei maturi in credinta, pentru fratii care au trait cu Dumnezeu si s-au maturizat timp indelungat, astfel ca au dobandit o experienta din care pot scoate exemple de viata.

Noi stim cu totii ca suntem chemati sa ne strangem comori in cer. Dar cum anume ne strangem? Care sunt acele valori practice pe care le traim si/sau le implementam pentru a trai intr-o astfel de lumina a Scripturii?

Daca aveti asemenea exemple, va rog sa le spuneti, pentru a sfatui pe cei mai tineri cu privire la viata practica, la trairea de zi cu zi, in vederea strangerii comorilor in cer.

O comoara este timpul pe care-l investim in a invata pe altii caile Domnului. In acel timp am putea sa ne strangem comori pe pamant, dar, alegem sa lucram pentru cer.

Care sunt alte comori pe care le putem strange pentru ceruri?

Iosua: despre maturizare [4]

Iosua se maturizeaza si mai mult. Vine timpul cand va fi trecut cu bine prin tinerete. Urmatoarea infatisare a lui Iosua, mentionata de Scriptura, este surprinsa tot intr-un context care implica direct Cortul Intalnirii, dar, de data aceasta, acel Cort facut dupa chipul pe care Moise l-a vazut pe munte.

Aflam de multe razvratiri ale poporului Israel, dupa iesirea acestuia din Egipt. Iosua, desi tanar, a putut vedea si auzi multe plangeri ale poporului, cartiri si razvratiri. Contextul la care ne vom referi acum are de-a face cu o astfel de razvratire. De data aceasta, „adunaturii de oameni” care era in mijlocul lui Israel, i-a venit pofta. Iata cum au dispretuit ei mancarea pe care le-o dadea Dumnezeu, aratand prin aceasta cat respect avea si fata de Cuvantul Domnului, care cu adevarat este o hrana:

Ne aducem aminte de peştii pe cari-i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s’a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decît mana aceasta.”
(Numeri 11:5-6)

Tot poporul a ajuns sa planga pentru ca era convins ca nu avea ce sa manance. Nici pana la momentul acela nu intelesese ce inseamna ca era Dumnezeu in mijlocul sau. Copiii lui Israel s-au lasat condusi de strainii din mijlocul lor, asa ca, familiile lui Israel au ajuns sa planga pentru ca nu avea carne. Moise s-a infatisat Domnului fiindu-i prea greu sa poarte sarcina aceasta a poporului. Solutia pe care o da Dumnezeu este in cei 70 de batrani, care sa poarte si ei aceasta povara, alaturi de Moise:

Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari-i cunoşti ca bătrîni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întîlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n’o porţi tu singur.
(Num 11:16-17)

Batranii acestia trebuiau sa fie dintre batranii lui Israel, fiind cunoscuti de Moise ca batrani ai poporului, adica a caror valoarea in autoritate matura sa fi fost deja dovedita in ochii lui Moise si ai poporului. Ei trebuiau sa vina la cortul intalnirii si alaturi de Moise, moment in care Dumnezeu va pune din Duhul Sau si peste ei, ca sa poarte impreuna cu Moise sarcina poporului.

In toate acestea trebuie sa intelegem cat de importanta este autoritatea, valoarea dovedita in slujire si supunerea. Moise este foarte preocupat sa implineasca cererea Domnului. Se face o lista cu cei saptezeci. Este evident ca Moise alege nu dupa preferintele personale, nu „din partid” si nici pe aceia cu care se intelege mai bine, ca sa nu-i faca mai tarziu probleme. Doi dintre ei aveau alta treaba in timp ce toti ceilalti erau la cortul intalnirii, impreuna cu Moise.

Moise aduna acesti oameni in jurul cortului intalnirii. Avem, asadar, doua adunari: adunatura de oameni care au cartit si au adus in popor lacrimile suferintei dupa carte, si barbatii dintre batranii lui Israel pe care Moise i-a adunat, dupa porunca Domnului. De aici, doua feluri de adunari, pe care oamenii le pot convoca.

Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrînii poporului, şi i-a pus în jurul cortului. Domnul S’a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s’a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n’au mai proorocit. Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s’a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără. Un tînăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicînd: „Eldad şi Medad proorocesc în tabără.” Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţa lui, a luat cuvîntul, şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.” Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” Apoi Moise s’a întors în tabără, el şi bătrînii lui Israel.
(Numeri 11:24-30)

In acest context este mentionat Iosua.

El era deja spre sfarsitul tineretii sale, ajungand deja spre inceputul varstei barbatiei. Mai multe elemente ne descriu aceasta: expresia „slujea lui Moise din tineretea lui”, Iosua este impreuna cu Moise la intalnirea aceea din jurul cortului, luand cuvantul in public.

Pana acum Iosua nu a mai vorbit in public, intr-un context atat de important. Faptul ca se implica sugereaza o diferenta fata de ceea ce a fost Iosua pana acum, in descrierile anterioare.

Iosua cunostea foarte bine ce a poruncit Domnul. Capitolul precedent din viata lui Iosua a fost chiar atunci cand a invatat sa asculte Cuvantul Domnului si sa-l iubeasca, stand in mijlocul cortului, plin de dorinta de a si-L insusi. Aceasta i-a adus si intelegerea a cat de importanta este ascultarea de acest Cuvant. Iosua invata si mai mult importanta patriarhilor, a batranilor poporului in viata poporului. Dumnezeu si astazi, in perioada Noului Legamant, a randuit ca Biserica sa fie supervizata tot de batrani spirituali. Maturitatea are valoarea tocmai pentru ca se intampla in timp, prin ascultare de Domnul, prin invatarea si insusirea cailor Lui, mergand pe ele cat mai drept si cat mai stabil. In ochii lui Iosua, faptul vestit de acel tanar este o razvratire si o impotrivire fata de hotararea Domnului si autoritatea pe care o avea Moise.

Totusi, Dumnezeu a hotarat sa puna duhul si peste acei oameni care nu venisera la cort, pentru ca erau dintre cei scrisi. Ei au hotarat ca au alta treaba, in tabara. Dar Dumnezeu nu Si-a schimbat cuvantul. A facut cum a spus. Fata de ei Iosua reactioneaza Iosua, fiind evidenta razvratirea lor. Moise insa nu putea sa-i opreasca, pentru ca nu de la el se intampla aceasta.

Regasim ravna in vorbirea lui Iosua, dorinta vie ca voia Domnului sa se intample intocmai si ca autoritatea lui Moise sa nu fie uzurpata. In acelasi timp, ei Eldad si Medad proroceau in tabara, iar cortul era afara din tabara, de cand cu vitelul de aur si stricarea poporului atunci. A prorocii in tabara insemna a primi cuvant din partea Domnului in tabara, ceea ce nu era in concordanta cu voia Domnului pentru acea vreme. Totusi, Domnul i-a facut sa proroceasca. Interesant ca Domnul a trecut peste hotararea Sa, pentru ca acei doi oameni erau pe lista intocmita de Moise.
Chiar daca s-a maturizat, Iosua slujea lui Moise. Intelegem aici si continuitatea in slujirea sa. El slujea lui Moise din tineretea lui. Iosua era gelos pentru Moise, in tot acest context. Din raspunsul lui Moise intelegem ca dorinta pe care noi trebuie s-o avem este ca toti sa fie in slujba Domnului. Uneori, apropierea de Dumnezeu ne poate face sa credem ca avem un oarecare drept sa ni se dea noua anumite slujiri si responsabilitati. Dar, nu este asa. Tot din raspunsul lui Moise intelegem ca, desi a condus poporul toata viata sa, Moise nu avea nimic impotriva ca toti din Israel sa fie prorocii Domnului. Problema era ca poporul era razvratit si asta il impiedica sa se apropie de Dumnezeu prin credinta.

Dumnezeu nu a pus ierarhie nici in Israel, nici in Biserica. Din cauza poporului, insa, aceasta poate sa fie aparenta. Tot pe acest fond, chiar unul ca Iosua poate intelege gresit autoritatea. Exista batrani ai poporului tocmai pentru ca ceilalti sunt mai imaturi, adica este nevoie. Tot asa si in Biserica. Este nevoie de autoritate din cauza imaturitatii. Asa e pe pamant si asa va continua sa fie mereu. Realitatea cere autoritatea si ordinea in Biserica. De aici s-a nascut nevoia de presbiteri si, mai apoi, nevoia de a stii cum trebuie sa fie acestia. Hotararea lui Dumnezeu este, asadar, mai presus de tot ceea ce stim noi la un moment dat, de ceea ce intelegem. Reactia lui Iosua a fost normala pentru el, dar Moise i-a raspuns ca un batran ce era.

Despre Iosua mai invatam ca se raporta cu respect si supunere fata de Moise. Iata cum i se adreseaza intr-o situatie extrema, cand nu mai avea timp sa-si caute cuvinte magulitoare: „Domnule Moise”. Este vorba aici despre un mod de viata, nu despre cuvinte prefacute. Daca suntem ucenici, atunci sa fim cu adevarat.

Formarea noastra ca barbati trebuie sa fie caracterizata de ravna pentru Cuvantul Domnului (pe care, apropos, trebuie sa-l stim mai inainte), de supunere fata de autoritatea lasata de Domnul, dar nu doar de forma, nu verbal, ci cu adevarat, de continuitate in slujire, de implicare activa acolo unde ne-a asezat Dumnezeu. Barbatul trebuie sa vorbeasca, sa ia cuvantul. Iata un domeniu important in care sa ne maturizam, pentru ca este foarte important ce spunem si cum spunem. Adresarea nu trebuie sa fie „corecta din punct de vedere politic”, dar matura si valoroasa, pentru un barbat.

A vorbi nu inseamna a spune vorbe. A discuta nu inseamna a-ti spune parerea doar. Din cuvinte omul arata cat este de intelept, de matur, de atent si cat pricepe, cat intelege, cat cunoaste, cum sintetizeaza. Este una sa intelegi si alta sa exprimi ce ai inteles. Arta vorbirii este legata de maturizare. Poate sa fie o materie in scoala, dar o vorbire valoroasa nu se invata in patru ani, ci in mai multi, nu cate o ora pe saptamana si un curs tocit in sesiune, ci o viata intreaga de tinerete, in maturizare, spre batranetea intelepciunii nu doar in gandire, ci si in vorbire. Vorbirea unui intelept nu este constituita din cuvinte alese pentru a se potrivi unei situatii, ci din cuvinte alese care se potrivesc unei inimi alese. Vorbirea trebuie sa fie in stransa legatura cu realitatea vietii, cu maturitatea in gandire si traire.