Ganduri…

Daca exista Dumnezeu, povestea crestinismului, in esenta lui, este reala, atunci, impotriva oricaror impotriviri, oamenii nu vor gasi nimic la crestinii care incearca sa li se asemene sau sa le ofere o „solutie” pe care au incercat-o deja si, evident, a dat gres mereu si mereu, dar vor gasi totul la acei crestini care isi traiesc viata in contextul absolut al acelui crestinism despre care vorbeam, indiferent de gradul de popularitate. Pentru ca omul pierdut nu cauta pe cineva pierdut, fie acesta imbracat frumos.

Nu greseala este o imagine proasta pentru un crestin, ci acei oameni care au un stil de viata non-crestin prin definitie si care, in acelasi timp, poarta cele mai frumoase haine „crestine”.

Ceea ce mi se pare fascinant la Dumnezeu este decizia absoluta de a-i da libertate omului sa-L respinga, sa-L rastigneasca, sa-L palmuiasca, sa argumenteze cu pieptul umflat impotriva Lui. Este cu totul altceva despre ceea ce stim noi, oamenii, despre aceia dintre noi care ajung „lideri supremi”.

Daca as pune in balanta ura criminala fata de crestini (de exemplu, cea vazuta in tacere de zidurile grotelor comuniste) si tradarea din interior, a doua mi se pare mult mai anormala. Totusi, prin pocainta, Petru a fost mai inalt decat Iuda… Vorbim de tradare in sensul lepadarii, desigur.

Argumentul ca am fost crescuti sa credem ca valorile crestine au fost cele care ne-au facut sa credem in Dumnezeu are doua fete. Este adevarat ca am fost crescuti asa, fiindca este istoric. Nu este adevarat, fiindca, acela care-l aduce, va trebui sa faca fata propriului test atunci cand face aceasta afirmatie, anume ca a fost crescut si influentat sa creada ca valorile crestine au fost cele care ne-au facut sa credem in Dumnezeu… Argumentul, in sine, pare puternic, dar nu dovedeste nimic. El intareste doar faptul ca fiinta umana nu este absoluta sau ca nu exista prin sine insasi.

In discutie, cel care este sfidat de interlocutorul sau printr-o argumentare impusa cu forta si prin care acesta din urma se disculpa, ar trebui mai degraba sa fie calm si nu in defensiva. El nu se apara, primeste linistit atacurile celui care vrea doar sa se simta bine fiindca nu ii mai spune nimeni adevarul despre el. Altfel, atunci cand cineva iti spune adevarul despre tine, e destul de probabil ca ai gasit daca nu un prieten, atunci pe cineva care se poarta cu prietenie cu tine.

Cel care cauta argumente pentru a-si atinge scopul are o logica slaba. Cel care, nu in sens machiavelic, nu are argumente pentru a-si atinge scopul, are un scop slab. Cel care poate sa se fereasca de ambele este intelept.

In totalitarism, oamenii au fost fortati, dar uciderea lor arata tocmai incapacitatea de a-i constrange. In capitalism, fractionarea societatii, formarea aparent aleatorie a inca unei grupari, a inca unei grupari, arata cat de incapabili sunt oamenii de a nu se lasa manipulati. Daca privim aceste doua sisteme in doua vase diferite, le putem compara. Daca, insa, le punem in aceeasi istorie, vom avea si posibilitatea unei complementaritati descendente, cand subiectul are doua curti, separate de o usa ingusta si cand, batut si torturat in una dintre acestea, alearga in a doua, unde este lasat in pace, fara sa se gandeasca la posibilitatea ca aici, in libertate, este, de fapt, ingradit.

In comunism, crestinii au trebuit sa invete sa traiasca cu demnitate sub opresiune. Acum, trebuie sa invete sa traiasca fara opresiune. Ideea de „libertate” in sensul organizarii statale sau chiar dincolo de stat si a relatiei dintre aceasta organizare si crestin este o greseala logica gaunoasa in contextul realitatii pe care acesta spune ca o traieste. Cand predicatorii din Romania slaveau libertatea post-decembrista, contribuiau doar la delasarea Bisericii si la starea ei de astazi. E adevarat, cei oprimati au avut dreptate sa se bucure, insa doar ei au inteles cum.

Toti stim intamplarea cu David si Goliat. Tendinta, pentru cei mai multi, este sa faca ce a facut David. Problema, insa, este inteleasa gresit. Important este sa fii ca David, nu sa faci ce a facut el. Si, cu mult mai greu… David nu este cunoscut de Dumnezeu in Biblie ca omul care l-a ucis pe Goliat, ci ca omul dupa inima lui Dumnezeu.

Anunțuri

Nu exista Dumnezeu …

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/cor-frati-ostasi-nu-exista

Nu există Dumnezeu spre care
să te-ntorci doar când îţi merge rău,
şi să-L uiţi în zi de sărbătoar
nu există-asemeni Dumnezeu.

Nu există-un Dumnezeu al minţii
în zadar atâţi L-au căutat,
|: cum să-L afli dacă n-ai ca sfinţii
inima şi cugetul curat?

Nu există Dumnezeu s-aşeze
pacea-ntreagă şi odihna-n noi,
de n-om sta veghind pe metereze
cu Satan în ne-ntrerupt război.

Nu există Dumnezeu s-accepte
calea largă fără nici un frâu,
|: ocolişuri să se cheme drepte,
albii seci cu numele de râu.

Nu există Dumnezeu să lase
împărţit să fie-aicea jos
cu un altu-n inimi credincioase,
nu există dacă nu-I gelos.

Nu există Dumnezeu ce schimbă
gândul dup-al oamenilor plac,
|: ci Acelaşi pentru orice limbă,
El rămâne ieri şi azi şi-n veac.

Nu există Dumnezeu ce tace
cand e cu suspine căutat,
să nu umple cu cereasca pace,
sufletul trudit şi-mpovărat.

Nu există Dumnezeul cărui
să-I dai numai parte din al tău,
|: de nu-ţi cere-ntreg să I te dărui.
Nu! Acela nu e Dumnezeu!

Text  I. Nicola

Halloween – parinti care nu sunt de acord cu fenomenul

Pe saitul de orientare crestin-ortodoxa, apologeticum, s-a publicat cu cativa ani in urma un articol care contine reactiile unor asociatii crestin-ortodoxe si a unor parinti fata de promovarea in scoli a ceea ce numim fenomenul Halloween. In fapt, niste romani au scris un memoriu prin care isi manifesta dezacordul cu practicile asociate acestei asa-zise sarbatori importate, dar mai ales cu atitudinea scolilor din Romania vis-a-vis de fenomen.

 

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi sub egida Fundaţiei “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, la iniţiativa unui grup de părinţi, înaintăm prezentul memoriu tuturor cadrelor didactice interesate de buna desfăşurare a procesului de învăţământ şi de corecta îndeplinire a rosturilor pedagogic-edu-caţionale ale acestuia în şcolile româneşti. 



Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora dintre români, începând de la copii, până la părinţi şi bunici, în perioada aceasta a anului. Este vorba de “sărbătoarea” occidentală a Halloween-ului, care, sub masca diver-tismentului, este o veritabilă invocare a demonicului. 

 

Este o realitate faptul ca romanii au importat foarte multe obiceiuri fara discernamant (atat obiceiurile, cat si faptul de a le importa sunt fara discernamant). Ca s-a profitat de pe urma romanilor este o chestiune de cotidian, bine intiparita in spiritul acestuia in istorie. S-a profitat si acum, si in acest context, cand obiceiurile acestei pseudo-sarbatori implica un comert cu amanuntul in floare, cu produse si din Romania, si din China (mai ales din China). Romanul nici ca realizeaza acesti magneti gigantici, de bani, ci e bucuros sa se uneasca cu tot ce-i nou si sa-l promoveze pe spinarea sa, oferind ca bonus asigurarea afacerii si in urmatoarele generatii. Nu doar ca apucam fara discernamant, dar mai dam si la altii, ba chiar copiilor nostri. In memoriul lor, autorii scriu:

Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării atitudinii de protest prin prezentul memoriu a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii noştri.

Iarasi scoala noastra este piata de desfacere pentru ideile necoapte, pentru obiceiurile lipsite de valoare pentru noi ca neam, pentru noi ca oameni, pentru copiii nostri pe care, chipurile, vrem sa-i invatam ceva. Este ciudat cum oameni care ar trebui sa-si puna mintea la contributie sa gaseasca metode pentru atingerea unui tel inalt in educatie, accepta fara rezerve practici straine culturii noastre, straine crestinismului, straine bunului simt s.a.m.d. Import dupa modelul „daca a mancat vecinu si n-a murit, manc si io”.

 

Încă de anul trecut am aflat de organizarea în cadrul majorităţii şcolilor din mediul urban, şi nu numai, la iniţiativa profesorilor de limba engleză, a unor adevărate “festivaluri” Halloween, uneori numai în cadrul orelor de limba engleză, alteori ca o manifestaţie generală extraşcolară ce îi antrenează atât pe copii, cât şi pe profesori. Copiii sunt încurajaţi să participe la Carnavalul cu măşti şi la jocurile distractive specifice momentului, sub pretextul cultivării creativităţii şi al oferirii unor frumoase clipe de divertisment, culminând cu premii. 



Prin urmare, am socotit de cuviinţă, prin prezentul memoriu şi prin documentaţia aferentă pe care v-o punem la dispoziţie (pe care o puteţi găsi şi pe Internet la adresa http://www.hamangia.ro/ ori www.hamangia.ro/hal.html), să vă informăm despre istoricul şi sen-surile vechi şi noi ale “sărbătorii”. 


Totodată, vă aducem la cunoştinţă îngrijorarea pe care o avem, ca părinţi, în privinţa conotaţiilor negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiilor antrenarea lor în participarea activă la manifestările specifice Hallo-ween-ului. 

 

De asemenea, de ce promoveaza scolile asa ceva? Sa fie din dorinta naiva a tinerilor profesori sa ajunga pe placul copiilor

Halloween-ul promovează, sub masca divertismentului, cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de în-văţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei “sărbători”, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a de-monicului, a urâtului, a odiosului, a magiei în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Memoriul merita citit in intregime. Mai adaug cateva citate semnificative din continut:

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în “vampir” şi care strigă în glumă: “Vreau sânge!… Mi-e sete de sânge!…” să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, “în joacă”, să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?


Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli dobrogene (situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional), la panourile principale “tronau” fotografiile jalnice ale travestirii copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, schelete, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea pe care să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite ?! Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni, până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului. 


Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala… îi învaţă să fie… vampiri, vârcolaci, demoni, monştri… aşa… “în joacă”, pentru “cultivarea creativităţii”! 


Există multe alte metode de a stimula creativitatea copiilor noştri decât copierea, imitarea fără discernământ a unor practici şi obiceiuri legate de sărbători ale altor popoare, datini cărora nici acele popoare însele nu le mai înţeleg semnificaţia. 


Ce-ar fi ca la ora de istorie, când se studiază civilizaţia aztecă, profesorul să organizeze şi imitaţii, aşa, “în joacă”, ale ritualurilor cu sacrificii umane, spre exemplu?



Iertaţi nota ironică şi oarecum agresivă a limbajului acestui Memoriu, care se datorează conştientizării gravităţii situaţiei în contextul indiferenţei generale. Este specific nouă, românilor, să nu ne asumăm responsabilitatea luării unor atitudini critice faţă de curentul general, aşteptând ca problema să se rezolve de la sine, sau ca alţii să ia iniţiativa. 

 

Restul aici.

Stire rara – tenebre lungi

Am primit o stire de la stiricrestine.ro. De exceptie:

În perioada 24 iulie – 01 august 2010 la Corbu, judeţul Costanţa se va desfăşura Festivalul Evanghelistic “Ţărmul de aur 2010”. La eveniment vor participa personalităţi marcante în lumea creştină ca: Cătălin Dupu, Nelu Roşu, Ion Damian, Mihai Dragoman, Daniel Topciu, un membru al Academiei Române şi Hope Band

Dupa ce am citit-o si recitit-o de mai multe ori incercand sa inteleg ceva (in afara perioadei), m-am agatat cu mari sperante de cateva exprimari grozave. Iertati-mi superlativele, intentia mea este sa fiu in ton cu textul anuntului, atata tot… Iata cateva extrase remarcabile:

– Festival Evanghelistic
– personalitati marcante in lumea crestina
– … in lumea crestina ca: Catalin…

Vreau pe aceasta cale sa-mi cer iertare tuturor ca nu le cunosc pe aceste personalitati marcante (cu exceptia lui Catalin Dupu pe care l-am intalnit la Calan). Sau, altfel spus, vreau sa pun o intrebare celebrului de acum autor al anuntului: voi pe ce lume traiti? (ca tot se vorbea de lumea crestina). Avusesem, pana acum, o intelegere total diferita asupra notiunii de personalitate crestina, daca exista asa ceva (sau, daca intelegem ideea in sensul de cel mai mare in imparatia cerurilor, adica robul tuturor). Dar este bine ca s-a alterat expresia, si asa nu-mi placea cum suna.

Asta avem acum? Personalitati marcante? Asta ne framanta si ne ia timpul? Greu va mai ajunge aceasta generatie la echilibrul realitatii… Presupun ca voi mergeti, nu? Doar vine un membru al Academiei Romane… La atatea personalitati si nume grele devine evident de ce a fost aleasa acea locatie: sa incapa toata suflarea care se inghesuie nevoie mare. Dar, daca merg, se da ceva?

Gata cu ironia si gluma. E trista aceasta stire…

Placerile de o clipa ale pacatului

Despre Moise ni se pune ca a fost fiul fiicei lui Faraon. Desi un nou nascut gasit pe ape si adoptat, Moise a fost crescut in Egipt, a invatat rigorile familiei lui Faraon si a fost educat la nivelul de atunci. In acelasi timp, statutul ii permitea sa mearga la orice club, sa participe la orice petrecere. In plus, placerile erau usor de satisfacut: a vrea, a cere, a avea. Simplu si eficient.

Pun o intrebare pe care ar fi bine sa o iei in serios si sa te gandesti la ea. Daca Moise care era fiul lui Faraon a refuzat placerea de o clipa a pacatului, cum ar trebui sa ma port eu si cum ar trebui sa te porti tu, fii ai lui Dumnezeu?

Apoi, ce alege Moise in schimb? Sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu ceea ce Scriptura numeste „ocara lui Cristos”. Nu doar ca sunt puse in opozitie definitiva acestea doua (placerea pacatului si ocara lui Cristos), dar un pret platesti in amblele situatii si o placere gasesti in fiecare.

Un alt lucru interesant, demn de remarcat este ca Moise a ales intre aceste doua variante, nu i-a fost impusa una, chiar daca, ce-i drept, alegerea sa l-a costat enorm, fiindca nu a dat cu piciorul doar distractiei, ci si pozitiei. A fi fiul fiicei lui Faraon nu e putin lucru. Dar, Moise a gasit de cuviinta ca ocara lui Cristos este mai mult lucru decat atat. Si cat de mare e diferenta o arata expresiile si insemnatatea lor. Moise considera mai de pret ocara decat placerea. Intr-adevar, orice ar fi ea, ocara lui Cristos i-a suras mai mult lui Moise decat placerea pacatului.

In acelasi timp, ni se spun acestea despre Moise in contextul unui intreg pasaj care discuta credinta si aduce exemple de oameni ai credintei care si-au aratat credinta in fapte, diferite de la caz la caz, dar care toate o dovedeau.

Am adus in discutie acestea pentru ca am auzit unele discutii despre petrecerile de sfarsit de liceu si am vazut tineri care au ales sa nu mearga, iar altii care au ales sa mearga. E o regula? Nu cred. Totusi, niciun om al credintei nu a fost obligat sa traiasca cumva anume. Dimpotriva, alegerile sale au aratat credinta lui. Nu vreau sa sugerez ca acela care nu merge la banchet nu ar avea credinta. Nici nu vreau sa ma axez pe aceste persoane.

Cred ca viata de credinta este personala in primul rand si ca sunt anumite alegeri pe care le luam, cand trebuie sa ne punem inainte ocara lui Cristos si placerea de o clipa a pacatului. Ce este placerea de o clipa a pacatului? Este ea relativa la individ? Nu este, poate intensitatea trairii, dar nu placerea in sine. Scriptura vorbeste despre ea in general. Biblia nu spune despre placerea de o clipa a pacatului asa cum o vedea Moise. Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa credem si ca ocara lui Cristos era asa cum o vedea Moise, facand relativa o realitate absoluta din lucrarea lui Cristos. Desigur ca circumstantele sunt diferite, dar aceasta nu inseamna ca pacatul este uneori pacat, alteori nu. Pacatul e pacat, placerea pacatului este placere efemera intotdeauna.

Suntem, asadar, intre viata personala de credinta si realitati care se aplica tuturor. Suntem intre credinta si dezmatul clipei, intre separare de lume si iubirea ei. Suntem intre pericolul legalismului si pericolul de a nu avea dragostea Tatalui in noi, fiindca cine iubeste lumea si lucrurile din lume nu are dragostea aceasta in el.

Stam sa cugetam cu intelepciune, interesati de adevar si de Dumnezeu, sau adapandu-ne cu un nesat de tipul sticla fara fund din relativismul excentric si simplist al erei in care traim. La dreapta ne sta voia lui Dumnezeu si la stanga ideea de libertate in Cristos (idee a carei interpretare a fost deja legalizata…)

Nu am fost la banchet cand s-a pus problema. Dar a fost o hotarare pe care am luat-o alegand. Mi-am pus inainte optiunile, m-am gandit la implicatii, la sens, la ce castig in fiecare caz. Nu m-am gandit unde castig mai mult, ci unde castig. Ma intereseaza doar sa fiu castigat pentru Dumnezeu. Nu am fost de acord cu ideea, dar nu am ar pe nimeni pe rug pentru ca a mers.

Totusi, lasandu-i in pace pe cei care au mers, ma bucur de cei care au ales sa nu mearga. Dar nu de toti, ci doar de aceia care au ales sa nu mearga pentru Cristos. Unii nu s-au dus sa para mai spirituali sau pur si simplu nu au vrut sa dea bani pentru asa ceva sau n-au avut. Cazuri sunt multe. Pe mine ma intereseaza acei tineri care au cumpanit, au vrut sa fie castigati pentru cei si au ales ocara lui Cristos in vremea aceasta, in aceasta chestiune specifica, despre care putem sa spunem fara sa ne temem ca este o placere si ca este de o clipa, de multe ori fiind si a pacatului. Oricum, de prea multa sfintenie nu poate fi vorba.

Sunt, cum ziceam, multe cazuri. Nu ma intereseaza decat acei oameni care au inteles pretul si l-au platit. Poate nu-i voi cunoaste, dar sunt de partea lor si fie ca Dumnezeu sa va rasplateasca cu biruinta si mai multa in viata de credinta.

Daca stam sa ne gandim putin, nu e cine stie ce sa mergi la banchet. Si putem cauta argumente. E ok. Fiecare cu treaba lui. Nu voi intra pe panta unei astfel de discutii. Sa privim partea buna a lucrurilor: mananci, te duci si tu cu haine noi, aranjat, pieptanat, spalat (pentru unii acestea sunt ipostaze rare), faci poze, poti purta anumite haine mai sumare (care se pot purta doar la nunti, ospete si petreceri, care nu sunt chiar in fiecare luna), esti si tu in rand cu ceilalti, faci si primesti complimente. Sunt si neplaceri: daca esti pocait nu dansezi, dar barfesti plin de mandrie; nu injuri dar nici nu binecuvantezi; nu bei, dar nici nu spui despre Apa Vie. Stiu ca Domnul Isus a mancat si a baut cu pacatosii, dar despre niciun om nu se poate spune ca „mancanca si bea cu pacatosii” fiindca nu exista om care sa nu fie pacatos si sa traiasca in acelasi timp pe acest pamant. Domnul Isus a primit si otet pe cand era rastignit, dar nu l-a acceptat.

De ce nu te-ai dus la banchet? Daca pentru ca ai inteles sa fii al lui Cristos astfel, bine ai facut. Daca pentru o regula, nu ai pierdut nimic (la urma urmei te poti spala, poti manca si poti bea suc si acasa, ca oricum dai bani, nu primesti totul de-a gata ca Moise). Daca nu te-ai dus pentru a face pe spiritualul ai gresit ca ai vrut sa faci pe spiritualul, dar tot n-ai pierdut nimic ca nu te-ai dus la banchet.

Eu cred ca e mai bine sa nu mergem la astfel de chefuri, unde sunt betii si slujiri idolesti, desfrau si „voie buna” rea. Mai cred, de asemenea, ca astfel de alegeri pe care le fac oamenii ma ajuta sa imi aleg prietenii. Mie imi pasa de prietenie si fratietate, nu stiu de altii. Am facut unele alegeri de care imi pare rau. Dar aici am ales bine cand am hotarat ca nu voi participa la asa ceva. Nu trebuie sa experimentam totul ca sa stim daca e bine sau rau. Si nici nu e nevoie sa scrie negru pe alb ce e rau si ce e bine.

Fetita noastra nu are inca un an, dar, de cand merge singura in picioare mereu se opreste la prag si il trece incet, cu rabdare, sa fie sigura ca nu cade. Nu mie rusine in sinea mea cu ea si cu aceasta atitudine a ei nici macar in fata altor copii care nici nu baga de seama ca e prag, dar nici nu se impiedica de el. Imi plac oamenii care se gandesc bine inainte sa faca ceva, mai ales ceva ce tine de viata de credinta.

Asa ca, felicitari celor care au stiut sa-si inteleaga limitele de crestin pe care nici macar Dumnezeu nu le impune cu forta. Nu am scris acest articol dorind sa-i arat pe ceilalti gresiti. Pur si simplu pentru ei nu am nimic. Nu spun nimic. Am scris acesr articol fiindca simt placere de unii oameni, dar nu o placere de-o clipa si nu una a pacatului.

Frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, va multumesc ca stati tari, neclintiti si ca l-ati biruit pe cel rau. Fratele vostru care este in lume va transmite sanatate, ca unul care trece prin aceleasi necazuri ca si voi. Stati tari in Domnul, preaiubitilor, stralucind ca niste lumini in lumea stricata, a carei fericire este ca picurul de ploaie si ca raul din lunci. Alte alegeri trebuie luate cu indrazneala, cu teama sfanta si dorinta dupa Dumnezeu. Fiti curajosi. Si, chiar daca a fost mic ostasul pacatului pe care tocmai l-ati biruit, ati ramas in Viata si sunteti in continuare in lupta care tine pana la sfarsit, cand biruitor va fi Cristos si toti cei care sunt ai Lui.

Asa ca, in fata placerilor de o clipa ale pacatului, raspunsul trebuie sa fie ocara lui Cristos.

Sa fim relevanti: versiunea budista

Am gasit un articol relevant pe un sait de stiri.

Atragerea tinerilor spre religie este o problema cheie pentru supravietuirea budismului”, explica Kansho „Mr. Happiness” Tagai. „In Japonia, religia noastra traverseaza o perioada de criza”, explica el, in conditiile in care, in fiecare an, sute de temple se inchid, in lipsa credinciosilor.

Gasiti acolo si un scurt documentar CNN.

Noi se pare ca le-am luat-o inainte. Inseamna ca ne vindecam mai repede, nu?