Maniheul medieval – scurtă recenzie de carte

steven-runciman---maniheul-medieval_c1

Autorul prezintă o lecție istorică în legătură cu continuatorii dualismului caracteristic gnosticismului contemporan Bisericii Primare, în sensul vectorului spatio-temporar dinspre teritoriile Răsăritului înspre Europa de Apus. După fiecare astfel de incursiune istorică, el prezintă și caracteristicile învățăturilor respectivelor erezii.

Pentru cititor, menționez a nu se lăsa influențat de folosirea ideii de erezie oridecâteori nu este vorba de creștinismul oficial, pentru că această carte nu își propune să desemneze, prin studiu biblic, erezia ca atare sau caracteristicile ei, sau, mai degrabă dreapta credință. De altfel, nici prezenta recenzie nu-și propune acest lucru.

În speță, cartea este folositoare pentru cei care vor să înțeleagă întinderea în timp a învățăturilor gnostice, peste teritoriile Europei și peste vremurile perioadei medievale. După cum subliniază și autorul, creștinismul majoritar (ortodox sau catolic) a pus eticheta de maniheu și altor credințe creștine care nu aveau nimic de-a face cu învățătura de predanie gnostică.

De asemenea, sugerez că această carte poate să clarifice în mintea unora problema provenienței baptiștilor, mai ales că se fac anumite confuzii grave în legătură cu calitatea creștină a persecutaților bisericii mainstream contemporane acelora. Se pun, de multe ori, în aceeași oală: lolarzii, bogomilii, catarii, ba chiar protestanții.

Apoi, cartea poate să lămurească și unele idei din mediul protestant din România, dar nu sugerez nimic, la cititorului această plăcere, dacă o va descoperi, fiindcă tot e vorba de gnoză

Mai jos, câteva citate din carte, fără să le comentez:

„În Armenia secolului al V-lea, secta era destul de activă, iar în veacul următor în jurul Edessei este atestat un număr considerabil de mesalieni, numiți în aceste părți eustațieni sau marcianiți, după cei doi lideri ai lor… Până și în secolul al VII-lea se bucură de înflorire, când Maxim Mărturisitorul vorbește cu nemulțumire despre ei, aplecându-se și asupra unora dintre episcopii lor, aserțiuni redate de un teolog din mediul monastic cândva pe la sfârșitul aceiuiași secol. Probabil că în această vreme a intervenit și dislocarea lor către vest, survenită în urma atacurilor arabilor, moment din care cad în anonimat pentru o lungă perioadă de timp. În momentul reapariției lor pe scena istoriei, în secolul al XI-lea, mesalienii sunt o comunitate solidă, trăitoare pe teritoriul provinciei Tracia. Îi vom întâlni aici și mai târziu, puși pe prozelitism în rândul vecinilor.

Importanța fenomenului mesalian rezidă în amestecul de doctrine gnostice dualiste cu fervoare populară evanghelică. Ei și-au cimentat doctrina cu cărți, spre deosebire de alți clerici, de aceea învățăturile lor s-au păstrat pentru uzul ereticilor ce vor fi să vină, într-un vast corpus de literatură de factură gnostică.”

„Populația a scăzut și ea, s-a retras din ce în ce mai mult în văile și pe costișele munților, în Pindul meridional, dar mai ales în Carpații transdanubieni, pentru a da naștere dupa mai multe secole vlahilor sau românilor, cum sunt cunoscuți astăzi. Prea puțini dintre acești războinici revărsați din Răsărit s-au menținut însă. Ținuturile pustiite au fost repopulate de un neam mai blajin, de slavi.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 92)

„În 1446, papa și comandantul trupelor maghiare Iancu de Hunedoara l-au silit pe Ștefan Toma să înceapă persecuția supușilor săi patareni. Acesta a consimțit să le interzică ridicarea de noi biserici ori repararea celor vechi. Ulterior, în 1450, stârnit de nunțiul papal, le-a ridicat și dreptul de a mai celebra slujbe.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 152)

„De asemenea, și Biserica Valdenză, pe care teologii contemporani o socoteau a fi precum bisericile catare, nu avea de fapt nimic în comun cu acestea, în afara faptului că împărtășea anticlericalismul ascetic caracteristic perioadei. Valdenzii erau creștini protestanți, care cautau să revină la puritatea Bisericii primare. Nu avea legătură cu dualismul catarilor. Propovăduirea ascetismului și a abstinenței se datora în cazul lor unei tendințe puritane de autodisciplinare și ură față de lux, nu unei concepții filosofice legate de răutatea ființială a materiei și de dezideratul sinuciderii speciei. Chiar și acolo unde organizarea lor o copia pe cea a catarilor, precum existența unei caste de Inițiați sau Desăvârșiți, formată printr-un COnsolamentum, inițierea acestora nu avea niciun element esoteric. Era doar o manieră de a numi slujitori a căror consacrare să nu vădească nicio urmă de tradiție clericală.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 166)

Apoi:

„Numai odată cu generalizarea practicii de a acorda Botezul mai devreme, pentru ca și cei morți de tineri să se bucure de calitatea de membri ai Bisericii, toți prozeliții au putut deveni, prin itnermediul pedo-baptismului, inițiați; și traptat, odată cu generalizarea acestei ceremonii inițiatice, a crescu importanța Mirungerii. Astfel, până la sfârșitul secolului al V-lea nu mai exista altă aristocrație spirituală în cadrul Bisericii în afara ierarhiei oficiale. Sectele gnostice însă, ca o consecință a importanței pe care o acordau gnozei lor, și-au păstrat mai vechile practici. Astfel, atunci când clericii medievali îi acuzau pe eratici de menținerea unor caste de Aleși ori Desăvârșiți, ei atacau în fapt o practică a Bisericii primare, iar ceremonia eretică de inițiere pe care o înfierau cu oroare era aproape în întregime echivalentul slujbei prin care primii creștini erau primiți în Biserică.” (Steven Runciman, „Maniheul Medieval”, ed. Nemira, pag. 220)

Și:

„Autorii care îi consideră pe protestanți, reformai ori chiar protestanții timpurii, precum lorarzii ori husiții, ca fiind urmași ai catarilor dovedesc necunoașterea protestantismului. Chiar dacă și pentru Wyclif, Luther ori Calvin Satana era echivalentul unui dumnezeu, iar lumea era un loc al răului, dar categoric Dumnezeu era Creatorul, Iehova al evreilor. Niciunul dintre aceștia nu a negat autoritatea Vechiului Testament și nu i-a desconsiderat pe patriarhi. Au dorit doar să reformeze Biserica, nu să instituie o nouă religie. Pentru ei, Hristos era cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, și nu un Eon ori unul dintre cei mai mari Aleși. Înaintașul lor spiritual era mai degrabă Petru Valdenzul decât Mani, Marcion ori oricare altul dintre prorocii dualiști.” (Steven Punciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 224)

Cartea este captivantă, se poate citi într-o zi.

Să nu uităm nici de implicațiile în scrierile lui Dan Brown, un scriitor de mare succes al vremurilor noastre, care atacă virulent creștinismul prin imaginarele sale cărți. Apologetica, în acest segment, nu poate să aibă sens dacă apologetul nu cunoaște esența învățăturii gnostice (perpetuate peste veacuri).

 

Anunțuri

Alegeri de dupa alegeri. Dintre lucrurile pe care le-ar putea invata crestinii in urma a ceea ce s-a intamplat in 16.11.2014

Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri, respectiv in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 16.11.2014, a fost ceva exceptional in adevaratul sens al cuvantului, de exceptie, care a atras atentia tuturor, care a bulversat si a uimit.

Politic, sunt multe de invatat si de discutat. Foarte bine, au ce face oamenii politici. Dar, eu as vrea o abordare d.p.d.v. al unui crestin si vreau sa ma adresez celor care se numesc pe ei insisi crestini. Si nu ma refer cu acest termen la o anumita denominatiune.

1. Dumnezeu este Cel care ridica si coboara pe oameni

Acest adevar a fost verificat, la o scara sau alta, de nenumarate ori in istoria omenirii! Acest adevar este afirmat cu fermitate si exemplificat in Biblie, in istoria Bisericii si multe generatii de oameni au avut ocazia sa experimenteze si sa incerce invataturile Scripturilor in acest sens. Au gasit ca sunt autentice.

Dumnezeu este expert in a surprinde, in a ridica pe cine doreste. El poate sa ridice peste oameni chiar si pe cel mai neinsemnat dintre ei, pe cel mai putin bagat in seama de oameni. Cineva scria, intr-un articol foarte emotionat, ca, zilele acestea, Dumnezeu a ales sa fie roman (si nu in sensul in care-L faceau sa fie comentatorii sportivi prost-inspirati, cand castiga si Romania, rar, vreun meci de fotbal), a stat la coada sa voteze, in Diaspora si ora noua la prins chiar cand sa intre, fara sa mai poata. Asa ca, Dumnezeu a votat, totusi… Si, iata, rezultatul.

Eu nu cred intr-o providenta a unui Dumnezeu care e un fel de sluga a unor oameni care se cred stapani pe rugaciunile lor facute de ochii lumii. Nu cred ca, orice ar alege oamenii, ei au ales voia lui Dumnezeu, deja. Ca Dumnezeu stie sa se descurce, in providenta Lui (o chestiune teologica grea, totusi, nu trebuie sa-si prinda toti urechile cu ea, dar nici nu e interzis nimanui) cu toate greselile oamenilor, e cu totul altceva. Dar, nici rugaciunile celor oropsiti, celor care sunt batjocoriti, orfanului si a vaduvei, ale celor credinciosi fara interese nu sunt degeaba! Dumnezeu nu e un om, sa fie coruptibil. Oamenii ajung sa-i insele pe altii in asa fel incat sa fie siguri de obtinerea a ceea ce urmaresc. Dar, oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu.

Acel conducator sau lider care intelege ce inseamna o atitudine corecta fata de Dumnezeu cred ca este un om cu adevarat de care e ferice.

Pentru un crestin, un astfel de rezultat, o astfel de reactiune, ar trebui sa fie un exemplu clar cu privire la ceea ce este Dumnezeu si cum lucreaza El. Cand cei puternici au totul asigurat, Dumnezeu ii rastoarna intr-o clipa, fara sa-i intrebe nimic, si pune, in locul lor, pe un altul – de obicei pe cel caruia oamenii nu i-au dat nicio sansa.

Aceasta este, in speta, esenta crestinismului. Fiindca, Cristos Insusi a fost respins, lepadat, etichetat de oameni ca fiind fara valoare. Plata pentru El? Moartea! Dar, prin aceasta, Dumnezeu a realizat intr-un mod absolut o mantuire pentru om extraordinara. Sentimentele pe care le-am simtit zilele acestea au fost intrecute cu mult de ceea ce au simtit ucenicii lui Cristos cand acesta a inviat din morti. Si, toata crestinatatea face ca tot pamantul sa se cutremure, in fiecare an, cand se serbeaza Pastele!

Este bine ca omul sa aiba in vedere faptul ca Dumnezeu este mai inalt decat orice om si ca poate sa faca, daca vrea, ce vrea cu fiii oamenilor. Atunci se vede omul intelept si omul nebun.

2. Este o grava eroare pentru Biserica sa se ocupe de altceva decat de ceea ce ar trebui Biserica sa faca

Suntem in Romania. Aproape 90% se declara ortodocsi. Prelati ortodocsi – cei spus oamenilor fatis cu cine sa voteze – au aratat doar partea de suprafata a ceea bolborosea in interiorul clerului. Oamenii au fost indemnati sa nu voteze cu un ne-ortodox. Ca noi votam un crestin, de-al nostru, ziceau ei.

Si, tocmai „ajutorul” acesta pe care se gandeau ca l-au dat, nu degeaba, a primit o valenta opusa scopului scontat si… surpriza, oamenii, ortodocsii, au votat un evanghelic minoritar…

Iar aceasta ne arata cat de bine ar fi fost pentru BOR sa se ocupe de cele ale Bisericii si sa o faca intr-un mod de apreciat.

Dar, nu doar pentru BOR e o lectie. E pentru orice Biserica, din orice localitate. Ocupati-va, dragi crestini, de cele care tin de crestinism, atunci cand e vorba de Biserica! Biserica are locul ei. Agora are locul ei. Cand se amesteca, Biserica are intotdeauna de pierdut! Si, bazandu-se pe bunul nume, Biserica ajunge sa „castige” un nume rau. O consecinta grava este ca oamenii vorbesc de rau „calea mantuirii” si pe Dumnezeu. Si asta din cauza unei structuri care nu mai face ce ar trebui sa faca Biserica.

Asta va doriti? Daca da, atunci, din start, nu sunteti din nicio Biserica, indiferent daca ati ajuns s-o reprezentati in vreun fel si profitati de pozitia pe care o aveti si de renumele pe care altii l-au castigat, nu voi, nu asa.

Ce a facut BOR a adus asupra Bisericii o reactie care nu o sa se limiteze doar la votul care a fost dat!

Atata timp cat Bisericile, de orice culoare denominationala, se ocupa de alte probleme si nu de ce a fost randuita (de catre Dumnezeu!) Biserica sa se ocupe, imaginea Bisericii nu are cum sa fie una buna. Oamenii asteapta de la crestini ceva mai mult. Daca nu pot sa ofere, atunci nu doar ca nu sunt, de fapt, crestini, dar sunt si sarlatani, oameni care pretind ca sunt ceea ce nu sunt. Si, in acest caz, nu vorbim despre holoangari care pozeaza in meseriasi.

Cand aduci chipul lumii in Biserica, lumea insasi te va batjocorii, tu insuti nu vei mai fi Biserica. E o chestiune de identitate.

3. Realitatile simple, necosmetizate, daca sunt autentice, pot avea o valoare mult mai mare decat prefacatoriile cele mai stralucitoare si atractive

Bani, media, oameni care sa promoveze, resurse de tot soiul. Intr-un cuvant, un Goliat. Si, iata, David nu s-a lasat asteptat… Oamenii, indiferent cat sunt de „prostiti”, tot stiu ce-i autentic, ce-i drept, ce-i valoros. Stiu. Si, cand e timpul, reactioneaza.

De aceea, crestinii ar trebui sa stie ce e de valoare si sa traiasca asa. Daca tanjesc dupa ce nu-i valoros, ei insisi si-au pierdut identitatea.

Chiar credeti ca oamenii nu-i observa pe adevaratii crestini, daca par ca stau cu capul in alta directie? Ba-i observa. Oamenii nu au nevoie de crestini care sa le semene, sub pretextul relevantei prost-intelese. Ei au nevoie de crestini care sa traiasca valorile crestinismului, fiindca doar asa acesta din urma are relevanta – se dovedeste ca este ceea ce pretinde.

Cei care inteleg aceste lucruri, se poarta asa. Cei care nu le inteleg, poate le spun cu gura, dar in fapta sunt altfel.

4. Scopul nu scuza mijloacele. Nu poti predinte un scop nobil pe care sa-l obtii abominabil

Nu poti sa ajungi la putere, cu gand sa faci binele, facand raul. Nu merge asa. E o minciuna, o inselaciune, fie ea si autoinselaciune.

Poate ca, traind corect si principial (desigur, omul nu poate sa fie perfect, dar stiti la ce ma refer!), cineva pare ca nu e bagat in seama. Dar, surprizele apar oricand. Si, de fapt, nu-i o surpriza. E o realitate ascunsa privirilor imediate, ceva ce se intampla peste tot. Si e apreciat cand se intampla.

Daca valorile crestine nu sunt valorile bune pe care le recunoaste chiar si lumea aceasta, atunci ele nu sunt deloc crestine. Crestinismul nu propune valori care se petrec in neant, ci valori care au loc in lume, in timp si spatiu. Invatatura crestina nu se refera la ce se intampla pe planeta numita Imaginatie. Daca invataturile crestine nu au aplicabilitate si cei care sunt crestini nu traiesc in conformitate cu acestea, puterea crestinismului este totuna cu nimic.

Ai grija ce crestinism iti doresti!

5. Valorile adevarului si ale dreptatii sunt cele care prevaleaza 

Chiar daca omenirea nu este tocmai un ansamblu de aspecte ale sfinteniei si dreptatii, totusi, acestea sunt recunoscute ca fiind valoroase si pozitive chiar in contextul noroios in care sunt abordate.

Cand se intampla ceva bun, oamenii se bucura. Apare entuziasmul, se naste o stare de bine, de multumire. De aceea, trebuie sa fim oameni care cauta astfel de valori.

Crestinismul le propune. Nu multi crestini, insa, din pacate, le traiesc! Si, aici e problema! Lumea de astazi este impotrivitoare crestinismului nu pentru ca nu ar fi de acord cu valorile promovate de invatatura din spatele lui, ci pentru ca nu pot sa nu observe ipocrizia asa-zisilor crestini care se autentifica in mod fals cu ceea ce nu sunt, de fapt.

Eu consider – si am mai scris despre asta – ca ateismul (sau, cel putin amploarea lui de acum) este o consecinta a tensiunii dintre invatatura unora ca „Dumnezeu e iubire” si viata lor (cand pornit la razboi cu crucea-n frunte, cand au trait in mojicie, in dezbinare si ura si cate altele…).

Dar, pentru ca, din cand in cand, dreptatea prevaleaza, si vedem bine ce stare sufleteasca naste un astfel de eveniment in noi, inseamna ca exista ceva in valorile astea, nu? Ceva important!

Ce fel de oameni ar trebui sa fie crestinii? Cum ar trebui sa se poarte ei in fata lumii?

Cu siguranta ca fiecare a invatat cate ceva, zilele astea. Chiar, mult mai multe decat am scris eu aici. Dar, a trebuit sa scriu. Nu am putut sa nu scriu!

3. Invatatorii ereziilor. Ce-i da de gol? Semnale inselatoare despre ei

Acesta este un al treilea articol dintr-o serie, continuare a acestora:

1. Opinii. Distrugatoare. Erezii

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

[continuare de aici]

7. Umbla dupa pofta stricata a firii („Umbla dupa pofta stricata a firii si dispretuiesc autoritatea” , 2 Petru 2: 10)

– a firii, adica „a carnii”; „poftele depravate ale firii” apare si in vrs. 18 (trad. NTR); carnea, firea noastra, s-a stricat odata cu intrarea pacatului in lume, dorintele, poftele sunt si ele influentate de asta, devenind depravate, stricate. Invatatorii mincinosi sunt manati in calea lor de pofta stricata a firii, departe de dorintele arzatoare sfinte ale Duhului Sfant care-i calauzeste pe adevaratii invatatori, pe oamenii lui Dumnezeu;

– atitudinea lor si invatatura pe care o dau ei se formeaza ca sa poata sa-si implineasca dorintele alterate, stricate, ale firii pamantesti, dorintele depravate carnale (ex: predicarea permisivitatii, ca sa poata sa traiasca in adulter si placeri, predicarea dupa placul audientei, ca sa atraga de partea lor pe cei creduli si sa-i foloseasca apoi spre implinirea propriilor scopuri etc.)

– este destul de grav ca un invatator dintre cei din Biserica umbla dupa asa ceva, mai ales ca ar trebui sa fie primul care sa stie ce a facut pofta stricata a carnii si unde i-a dus aceasta pe oameni (de fapt, din cauza ei se pocaiesc oamenii, din cauza firii lor alterate au nevoie de mantuirea lui Dumnezeu); practic, acesti invatatori fac cale intoarsa de la drumul credintei.

8. Dispretuiesc autoritatea (2 Petru 2: 10)

– nu este vorba doar de atitudine, doar de respingerea autoritatii, ci mai ales de abordarea ei in inima; intai de toate ei dispretuiesc autoritatea si apoi se si comporta astfel: in vorbire, in gesturi, in reactii;

– e vorba aici de autoritatea Bisericii, dar, tiparul trairii acestor oameni se vede si fata de orice alta autoritate (ii vezi cum vorbesc despre pastori, despre alti frati din Biserica, despre primari, alti conducatori, presedinte); nu ca nu ar fi oameni in aceste pozitii care au gresit, ci ei, fiindca dispretuiesc autoritate, o ridiculizeaza si isi bat joc „de ce nu cunoscu” (fiindca, evident, ei nu stiu ce-i aia autoriate, nu au avut, nu au si nici ca vor avea);

– cred ca am vazut multe astfel de stari in zilele noastre, in Biserici, printre oamenii care ar trebui sa fie duhovnicesti… foarte multe dintre reactiile exprimate in public, fara rusine, sunt consecinta dispretului fata de autoritate; chiar ingerii, care sunt mai tari decat acesti defaimatori indrazneti, au o alta abordare fata de autoritate… ce sa mai vorbim despre Cristos si exemplul de traire pe care ni l-a arata cand ne-a spus sa-l urmam daca vrem sa fim ai Sai…

9. Sunt indrazneti si aroganti (2 Petru 2: 10)

– sunt indrazneti, adica incisivi, curajosi in sensul rau, gata sa vorbeasca, sa argumenteze, sa arate ca nu-s „prostii satului” si ca ei stiu cu ce se mananca chestia asta, cum ii zice… a, asa, teologia…; am vazut astfel de oameni, care abia daca si-au dat si ei seama ca chiar exista invatatura in Scriptura si deja, cu mult tupeu, ii iau peste picior pe oameni ai lui Dumnezeu care au umblat cu el zeci de ani de zile, in frica si evlavie fata de Acela care tine in mana Lui suflarea omului si ii cantareste sufletul intru vesnicie…;

– sunt aroganti, adica in sens strans legat de hedonism (conceptie care proclama placerea drept binele suprem si care face din obtinerea ei principiu al comportamentului) – vezi autos si hedone); adica privesc la placerea lor si ii intereseaza sa invete pe altii in asa fel incat sa fie ei linistiti ca-si pot satisface placerilor (practic, isi vor linisti oarecum constiinta prin aceea ca si altii fac asa cum fac ei); scopul lor e sa fie ei satisfacuti, sa se simta ei bine, sa fie ei impliniti, nu sa fie satisfacut Cuvantul lui Dumnezeu, voia Tatalui care este binecuvantat in veci…

– nu de tupeisti avem nevoie in Bisericile noastre, nu de indrazneti si aroganti, ci de oameni evlaviosi, care traiesc invataturile adevarate, care ii invata e altii voia lui Dumnezeu, nu pentru un castig personal si pentru satisfacerea lor, ci pentru ca Cristos sa se arate si in altii si El sa fie slavit pentru aceasta, dupa cum se si cuvine, fiindca El este sursa tuturor valorilor sfinte si folositoare omului pentru mantuire; da, de astfel de oameni ar trebui sa ne ferim tot mai mult;

– din pacate, acesti oameni par ca au tot mai multe de spus astazi, in crestinismul nostru „de obste”…

10. Promit libertatea, dar ei sunt doar niste sclavi („Le promit libertatea în timp ce ei înşişi sunt sclavi ai depravării”, 2 Petru 2: 19)

– sensul „libertatii” promise de acesti invatatori mincinosi este dat de stapanul pe care acestia il au, de fapt – depravarea;

– adica, in practica, astfel de oameni ii invata pe altii ca pot sa faca tot felul de lucruri si fapte din sfera depravarii, a coruptiei, in ideea ca Dumnezeu ar fi de acord cu asta;

– si, ce libertate ar putea sa promita unul care-i sclav altuia (care, poate-i liber)? Si, totusi, iata ca… „multi ii vor urma”…

– libertatea aceasta este capcana in care cad foarte multi si astazi, ferm convinsi ca sunt liberi, in timp ce sunt biruiti de lucrurile pe care le fac, chipurile in libertate, fiind, de fapt, sclavii lor („caci, fiecare este biruit de ceea ce este invins);

– multi sclavi „liberi” ai depravarii sustin astazi, cu nerusinare, ca sunt crestinii lui Dumnezeu… Petru ne atentioneaza sa nu credem ca daca Dumnezeu nu „zice” nimic, acum, la afirmatia lor, pierzarea lor nu e hotarata de multa vreme si pedeapsa lor nu e deja data, in chiar destrabalarea lor;

– prin argumente din sfera aceasta au fost atrase multe biserici, in zilele noastre, in depravare si lumesc, in cele care tin de veacul acesta si de mersul lui catre pierzare/distrugere; le-am auzit de nenumarate ori si le voi mai auzi inca, pentru ca cei care le spun chiar cred ca vorbele pe care le spun sunt argumente… nu sunt decat inselatorie si praf.

 

Exista si cateva semnale care ar sugera ca acesti oameni au dreptate, care ne-ar putea face sa nu fim siguri de cine sunt acesti oameni cu adevarat, desi i-am banui ca sunt… invatatori mincinosi (terminologia si contextul din 2 Petru). Care sunt acestea?

1. Faptul ca nu sunt pedepsiti, ca Dumnezeu nu-i judeca imediat

– Petru prezinta pe larg cateva exemple, aratand modul in care Dumnezeu face lucrurile – daca acesti invatatori mincinosi sunt gresiti inaintea lui Dumnezeu, nu inseamna ca El ii va judecat imediat si-i fugarii cu fulgere, sa vedem noi toti. Dumnezeu lucreaza altfel, El ii pastreaza pentru ziua judecatii, cum a facut si cu ingerii, si cu Sodoma si Gomora, si cu oamenii din vremea lui Noe;

– „Vezi ca am dreptate? vor zice ei. Vezi ca am adepti? Vezi ca Dumnezeu e cu mine, sunt sanatos, imi merge bine, sunt plin de viata si locuiesc in mijlocul fericirii?” Si, din pacate, imaginea aceasta ii atrage pe multi, fiindca multi sunt calauziti de carne, de firea lor pamanteasca, depravata; ba chiar cei care tocmai au scapat de murdariile lumii, sunt momiti cu pofte si placeri din chiar aceasta „lume” pe care au lasat-o in spate;

2. Faptul ca par ca au autoritate prin indrazneala cu care vorbesc

– Petru ii compara cu animalele, in sensul ca au doar un fel de instinct (doar instinctul), fara sa inteleaga nimic mai mult, care fac lucrurile mecanic, in virtutea acestora, pentru faptul ca le pot face si atat;

– pedeapsa pentru acestia este in chiar depravarea lor, de aceea, de multe ori nu se vede ca sunt pedepsiti, dar sunt; Dumnezeu ii pedepseste nu cu foc din cer, ci cu insasi starea in care se afla, caci nu gaseste o pedeapsa mai mare decat ceea ce deja patesc acestia, indepartandu-se in asemenea hal de Dumnezeu (caci, nici ca oamenii nu mai sunt, bazandu-se doar pe instinct);

 

Iata un alt citat, din acelasi capitol, cu care voi incheia:

„Considerând ca fiind o plăcere să trăiască în chef în timpul zilei, ei sunt ca nişte pete şi defecte. Astfel, ei chefuiesc dedându-se la plăceri înşelătoare atunci când se ospătează împreună cu voi.
Au ochii plini de adulter, sunt nesătuli în ce priveşte păcatul, momesc sufletele nestatornice, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt nişte copii blestemaţi;
au părăsit calea cea dreaptă şi s-au rătăcit urmând calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit răsplata nedreptăţii.” (2 Petru 2: 13-15)
[va urma]

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta.

Articolul de fata este o continuare de aici.

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Rezumat prima parte:

1. Dupa cum in poporul Israel, in vechime (inainte de Cristos, de Biserica) s-au ridicat prooroci mincinosi (profeti falsi), in acelasi mod, asemenea, vor fi si invatatori falsi printre credinciosii (Bisericii);

2. Erezia este o parere aparte de invatatura in sine, de linia principala a Scripturilor pe care, in mod normal, ar trebui s-o invate oamenii Bisericii;

3. Ereziile acestea sunt introduse printre credinciosi „pe furis”, nu sunt prezentate direct, franc si deschis (cel putin, nu la inceput);

4. Apostolul Petru aduce cateva descrieri ale unor astfel de oameni – invatatorii mincinosi. Cum sunt ei? Vezi sinteza acestui articol, mai jos.

Despre opinii

Inainte de a cauta raspunsuri in textul biblic in ce-i priveste pe invatatorii mincinosi (cum sunt ei, cum pot fi recunoscuti, cum pot fi ocoliti), sa poposim putin in legatura cu sensul larg al insemnatatii de erezie.

Erezia nu este o parere printre altele, ci, mai degraba, este o parere relativ la o linie generala. Ortodoxia, de exemplu, propune ca erezia este credinta celor care nu se aliniaza la directia invataturii Bisericii Ortodoxe. Cam acesta este sensul notiunii de erezie, adica o parere care nu se potriveste invataturii Bisericii. Desigur, linia invataturii Bisericii ar trebui sa fie conforma cu invatatura Sfintelor Scripturi.

Apoi, sa facem referire la argumentatia de tipul: „Adevarul nu e la tine, ce spui tu e doar parerea ta. Nu inseamna ca e adevarata.” Desi acest tip de argument este aparent corect, sugerand ca ne ajuta sa fim corecti din punct de vedere logic, el este folosit de foarte multe ori pentru a relativiza chiar invatatura sanatoasa. In acest caz, argumentul nu se mai aplica. Din doua motive:

a. fiindca este el insusi relativ, caci cel care zice: „Adevarul nu e la tine” are pretentia el insusi ca afirmatia sa este adevarata, deci, ca adevarul e la el; asadar, cand sugereaza ca cineva nu are adevarul, o face bazandu-se pe contrariul acestei sugestii, ceea ce nu e tocmai un argument de acceptat si necesita o discutie suplimentara;

b. invatatura revelata a Scripturii este etalonul sau absolutul cu care se poate compara o parere sau o erezie sau o invatatura oarecare; daca aceasta este exclusa, atunci nu mai vorbim in contextul acestui articol (vorbim, eventual de ateism sau alte invataturi care se potrivesc mai degraba unei alte discutii; ca sa nu amestecam lucrurile, vom pleca de la premisa ca Scriptura este revelatia lui Dumnezeu, asadar adevarata si demna de incredere; practic, mantuirea omului sta in credinta in invataturile pe care le gasim in aceasta revelatia).

Ce fel de oameni sunt cei care aduc o invatatura mincinoasa?

1. Acesti oameni Il neaga pe propriul lor rascumparator (2 Petru 2: 1)

– de obicei, se intampla cand cineva este rascumparat; el respecta termenii Scripturii si, prin invatatura pe care aceasta o prezinta, este pus fata in fata cu a crede un anumit set de valor (cele biblice); dupa un timp renunta la ceva sau adauga ceva, modificand acele invataturi, ceea ce conduce la o disociere fata de primele invataturi; atunci cand el a crezut initial invatatura autentica a Biblie, L-a crezut de fapt pe Dumnezeu si, cand si-a modificat invatatura si-am modificat si credinta si s-a „lepadat” de Stapan, adica de Cristos;

– negarea lui Cristos nu este neaparat una verbala sau fatisa, ci pasajul se refera mai degraba la o negare prin invataturi, una implicita;

– chestiunea este deosebit de serioasa – ce poate fi mai serios decat sa-L negi pe Cel care-ti poate da mantuirea?

– pasajul ne arata ca un astfel de om a fost rascumparat si apoi Il neaga pe Stapanul care l-a rascumparat;

– exista o consecinta foarte reala – o pierzare, o distrugere abrupta, naprasnica (asadar, nu e vorba de schimbat pareri, de contextul „fiecare cu parerea lui”, ci de o foarte serioasa si reala urmare a unei atitudini de renegare a lui Dumnezeu din partea unuia care deja a fost „rascumparat”;

– asadar, sa ne asteptam ca acesti invatatori mincinosi sa fie dintre cei care L-au marturisit pe Cristos (in contextul nostru evanghelic, chiar dintre cei care s-au „pocait”, s-au botezat, au avut o credinta pe baza careia au fost „rascumparati” – un pret s-a platit pentru ei, ca sa fie eliberati din starea lor de alienare fata de Dumnezeu).

– abordarea lor este una necinstita, ei aduc invataturile prin strecurarea lor, prin mijloace de amagire

2. Acesti oameni sunt niste destrabalati (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– destrabalarea aceasta se refera la un mod de vietuire, la aplicarea unor invataturi si are de-a face cu obiectul invataturilor teoretice;

– asadar, invataturile eretice nu se au in vedere pe ele insele, ci pe ceea ce adreseaza la nivelul practic;

– destrabalarea are de-a face cu moralitatea, fiindca are sens de senzualitate, de deplasare fata de o tinuta morala decenta, corecta, buna, potrivita, conforma cu invataturile Scripturii;

– daca invatatura pe care o ai in vedere conduce la o conduita relaxata din punct de vedere al modului de trai, atunci e un semnal pe care trebuie sa-l iei in considerare, daca te intereseaza sa nu fii inselat!

3. Acesti oameni vor fi populari (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– ei au succes, gasesc urmasi (ceea ce sugereaza si de ce au plecat pe drumul acesta), gasesc sustinere;

– prin urmare, faptul ca un invatator sau o invatatura este sustinuta nu inseamna ca are si valoare de adevar;

– nu multimea valideaza valoarea de adevar a unei pareri, ci Cuvantul lui Dumnezeu;

– oamenii aceia care vor decide sa-i urmeze vor alege un fel de „cale” noua, ceva ce nu a mai fost (cel putin in imediat), vor renunta la invataturile de pana atunci (atentie sa nu confundam aici o revenire la invatatura sanatoasa cu o deplasare de la ea);

– urmasii lor vor fi gata sa le ia apararea, chiar impotriva prietenilor lor, chiar impotriva celor pe care-i numesc „frati”;

– urmasii lor vor promova (si ei) o viata destrabalata, o viata conforma cu aceasta invatatura pe care incep s-o urmeze si s-o agreeze;

– nu gandi „asta-i unul care ne intelege, pe noi, pe tineri, ne lasa cum vrem noi, e bun”, fiindca nu din intelepciune gandesti asa… (noi nu cautam pe cineva care sa fie de acord cu starea noastra rea, ci pe cineva care sa fie ferm impotriva unei asemenea stari, dar care sa ne iubeasca atat de mult incat sa fie gata sa se lase respins si neacceptat cand nu ne canta in struna si nu ne linguseste);

4. Din cauza lor, calea adevarului va fi batjocorita (2 Petru 2: 2)

– modul de viata al acestor oameni va atrage dupa sine o raportare nepotrivita fata de „calea adevarului”;

– fiindca apar din sanul crestinilor (gruparilor crestine), acesti oameni atrag judecata celorlalti asupra intregului, adica si asupra celor care sunt din acelasi mediu initial (de ex: o Biserica locala), toti fiind judecati prin prisma a ceea ce fac acestia;

– cand „calea adevarului” este vorbita de rau, multimea aceea si invatatorul/invatatorii ei se afla deja de ceva vreme pe drumul ereziei;

– si oameni autentici sunt vorbiti de rau, doar fiindca sunt crestini, pentru a fi denigrati; pasajul nu se refera la cazul acesta;

– iata, deci, ca oamenii din afara sunt in masura sa masoare modul in care traiesc cei din Biserica!

– asadar, vorbim despre bun simt, despre un fel de vietuire care sa placa oamenilor, care sa fie frumos, decent, potrivit, drept, curat, sfant, demn, vertical, de tinuta, placut, non-lasciv s.a.m.d.;

5. Sunt lacomi (2 Petru 2: 3 – „In lacomia lor, vor incerca sa profite de voi prin cuvantari nascocite”)

– astfel de oameni, asadar, urmaresc un castig personal, au interes personal, o agenda proprie;

– „slujirea” lor nu e deloc slujire, fiindca ei se au in vedere pe ei, nu pe ceilalti (sa se arate pe ei, sa se ridice pe ei, sa castige bunuri, posesiuni, bani, sa castige faima s.a.m.d.);

– cuvantul pentru „lacomie” este preluat si in limba romana – „pleonexie”, insemnand „lacomie”, „cupiditate”;

– argumentele lor sunt modelate, sunt pregatite, gandite, tocmai pentru a prezenta un neadevar ca pe un adevar, pentru a atrage;

– este o munca depusa si oamenii acestia se asteapta sa si castige de pe urma acesteia, doar ca munca este una rea, care face rau celor care o suporta;

– ne vom astepta, asadar, ca acesti invatatori mincinosi sa fie oameni pregatiti, capabili sa argumenteze, buni oratori, gata de a argumenta;

6. Cuvantarile lor sunt nascocite (2 Petru 2: 3)

– ei urmaresc o concluzie, isi formeaza argumentatia pentru a ajunge acolo;

– nu sunt interesati sa explice Scriptura, sa fie dascali pentru cei care vor s-o inteleaga, nu simt compasiune pentru ceilalti dorind ca si altii sa cunoasca harul lui Dumnezeu si sa beneficieze de el; ei cauta beneficiul propriu si fac din Evanghelie si credinta o sursa de castig (dupa cum scria si Pavel, cand ii spunea lui Timotei ca unii cred ca evlavia este o sursa de castig);

– nu-i veti gasi saraci, dar plini de pace sufleteasca, mereu in „ograda” altora, ajutandu-i; nu-i veti gasi in lipsuri;

[va urma]

1. Opinii. Distrugatoare. Erezii.

„Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Textul din NTR are o nota de subsol la cuvantul „erezie” din citatul de mai sus: „parere”.

Intr-adevar, cuvantul „erezie”, care apare si in traducerea Cornilescu, este o transliterare in limba noastra, nu o traducere. Traducerea acestuia, insemnatatea, este „parere, opinie”. Iata-ne, asadar, in vremuri potrivite pentru acest cuvant, in timpuri in care „fiecare (e) cu parerea lui”, cand „doar nu o fi adevarat numa’ ce zici tu” si alte asemenea… pareri.

Versetul pe care l-am citat in antet face o asemanare pe baza unei dinstinctii. Distinctia este intre Laos si Eclesia, iar asemanarea este legata de faptul ca exista agenti care vor sa strice ordinea divina in ambele contexte:

1. In perioada de dinainte de Cristos, in speta de dinainte de coborarea Duhului Sfant (cand s-a format Biserica), Dumnezeu a vorbit („in vechime, parintilor nostri”, asadar, parintilor evreilor) poporului Israel (popor, laos) prin profeti, prooroci;

2. In vremea Bisericii, Dumnezeu indruma pe cei care fac parte din aceasta prin „invatatori”, „dascali”.

Textul ne spune ca, dupa cum in mijlocul poporului Israel, in perioada in care Dumnezeu vorbea prin prooroci, au aparut si pseudo-profeti (pseudoprophetai), tot asa, in Biserici („intre voi”) vor aparea pseudo-invatatori (pseudodidaskaloi). In linii mari, inselatoria a fost si atunci si va fi si acum. Oameni mincinosi s-au erijat in profeti odata, se vor erija si acum, in invatatori.

Un invatator, un dascal, in contextul Noului Testament, are rolul de a preda oamenilor invatatura sanatoasa, biblica, despre care Scriptura vorbeste de multe ori in termeni concreti. Cuvintele traduse in limba romana cu „invatatura”, „doctrina sanatoasa”, „dreptarul invataturii sanatoase” sunt chiar cele care formeaza invataturile revelate ale lui Dumnezeu, ceea ce, pe larg, numim „Cuvantul lui Dumnezeu”, in dorinta noastra de a sublinia ideea de apocalipsa, de revelatie.

Trebuie sa stabilim in termeni clari un lucru important – in sfera aceasta pe care o propune religia, Biblia, credinta, crestinismul, filosofia, oamenii, indiferent cine sunt ei, emit doar pareri. Ei nu emit afirmatii absolute prin ei insisi pentru ca nu pot sa faca aceasta. Ei nu pot, chiar daca s-a incercat o impunere in acest sens, sa vorbeasca ex cathedra. Oamenii se situeaza, nu definesc din ei insisi. Ei se pozitioneaza, nu emana. De la ei, oamenii nu pot determina ceva, ex nihilo sau de nuovo. Omul are limitarea aceasta. El se pozitioneaza, fie in sfera unor alte pareri, fie in sfera unor revelatii sau pseudo-revelatii. Revelatia (nu si pseudo-revelatia) trebuie sa fie, fiindca asa o definim, extrinseca fiintei umane. In crestinism, vorbim despre revelatia divina. In complexitatea care se dezvolta in subsidiar, omul, prin rationament, ajunge la diverse concluzii. El poate si sa ajunga la anumite informatii foarte clare, pe care de gaseste ca fiind fundamentale, de baza. Totusi, aceste elemente sunt tot opinii ale acestuia. Postmodernismul ne arata foarte clar relativitatea rezultatelor de care este in stare omul – parerea.

Asadar, nu discutam acum despre natura parerii, ci despre valoarea ei. Pentru ca, o raportam la ceva absolut. In cazul nostru, la revelatie, la invatatura curata a lui Dumnezeu, adusa noua prin Domnul Isus Cristos, garantul provenientei divine a ceea ce numim „cuvantul vietii”. Dumnezeu, dupa ce s-au terminat zilele in care a vorbit prin profeti, ne-a vorbit (noua, oamenilor) prin Fiul, adica prin Isus Cristos. Aceasta este pretentia Bibliei, aici ne miscam noi. Evident, articolul de fata nu are pretentia ca dovedeste provenienta divina a Bibliei, ci pleaca de la o atare premisa, scopul lui fiind altul.

Parerea noastra, in raport cu Biblia, poate sa fie una corecta sau una gresita. Fiindca, in fata Cuvantului revelat, parerea noastra se determina, se descopera ea insasi, se dezgoleste. Si, dupa cum in vremea veche au venit unii in Israel avand pretentia ca sunt trimisi ai lui Dumnezeu si ca spun cuvintele lui Dumnezeu, dar nu au fost trimisi de El si ceea ce au profetit a fost o minciuna a lor, spusa din pornirea inimii lor, tot asa si in vremea de acum, se vor ridica unii oamenii care, prezentandu-se ca invatatori in Biserica, vor da ca invatatura o minciuna, o parere falsa, a lor. Parerea lor despre Dumnezeu si invatatura Bibliei nu va fi una conforma cu aceasta, si, deci, va fi o pseudo-parere-adevarata, o erezie. Acesti oameni, pseudo-invatatori ai adevarului divin, sunt caracterizati de apostolul Petru in pasajul de unde am selectat citatul cu care incepe acest articol. Ei sunt ereticii.

Iata cateva observatii adiacente:

1. Auzim argumente de tipul: „Doar nu crezi ca vor merge numai baptisitii in cer”, in mijlocul unei discutii cu privire la diverse pareri despre credinta si viata crestina. Putem sa extrapolam, argumentele nu se refera doar la baptisti, am dat un exemplu pe care l-am intalnit.

Vom observa ca, desi aceste argumente sunt folosite langa noi, ele nu provin neaparat de langa noi, au fost preluate de undeva. Sursa? Acesti speudo-invatatori despre care vorbeam.

Scopul unei asemenea argumentatii nu este, cum pare, sa ne ajute sa intelegem ca nu doar baptistii merg in cer (pastrezi linia exemplului, pentru coerenta) – desi, evident, este o eroare sa crezi ca doar baptistii merg in cer, cand, teoretic, exista chiar posibilitatea ca niciun baptist sa nu mearga in cer, la un moment dat, in istorie – ci este un tip de argumentatie larg intalnita astazi care are menirea sa discrediteze un argument stabil, care in mod clar trebuie sa fie oarecum clasic (nu ma refer aici la tipare vechi sau la forme si pereti de morminte frumos varuiti pe dinafara).

In plus, e posibil ca acele invataturi „baptiste” sa fie si biblice… Si, in definitiv, aceasta conteaza, nu?

2. Parerile acestea mincinoase trebuie sa fie introduse „pe furis”, prin procedeul numit „strecurare” (nu „strecuratoare”). Ele nu au cum sa reziste daca sunt spuse direct, dintr-o data, ca ar fi evidenta discrepanta dintre ele si adevar. Trebuie manipulate si introduse cu grija, cu pricepere, cu miselie. Ele se raspandesc cel mai bine in Biserici de la om la om.

3. Cand sunt predicate, sunt prezentate cu dibacie, elegant, sunt intretinute, vopsite ca originalul.

4. Sunt aparate, dar nu cu piciorul, pumnul si alte parti componente ale impunatorului fizic al omului, ci cu aducerea in prim-plan a unor valori precum: dragostea, fratietatea, unitatea, marturia crestina… Putini sunt cei care le nasc, cei mai multi le promoveaza, le imprasie, dintre care cea mai insemnata parte habar nu are ce face, dar crede cu tarie ca stie. Spun asa fiindca pasajul biblic ne lasa sa intelegem raportul de forte – cativa sunt invatatorii mincionsi, dar multi sunt cei atrasi de acestia de partea lor (a se citi tot cap.2 din 2 Petru).

5. Ideea ca cineva nu crede pe nimeni, doar ce discerne el, e oarecum o iluzie. In lumea reala, influentele celorlalti sunt mai mari decat credem. De fapt, invataturile pe care le promovam, chiar cand credem ca sunt ale noastre, s-ar putea ca de multe ori sa nu fie, de fapt, o concluzie la care am ajuns noi.

Mai ales in vremea noastra, chiar crede cineva ca el nu e influentat de media, de facebook, de ceea ce citeste, de ceea ce aude, de discutiile pe care le are, de poza de pe facebook care face mai mult decat 1000 de cuvinte? De atatea altele de care nici nu realizam ca suntem influentati? Va trebui sa realizam ca noi avem doar pareri, dar va trebui sa ne evaluam parerile in raport cu invatatura sanatoasa a Bibliei si sa vedem ce fel de pareri avem!

6. Increderea in „oamenii Bisericii” a scazut mult si abrupt. Si, de multe ori, pe buna dreptate… Cei care trebuiau sa dea directie s-au pierdut-o pe a lor de mult… Scaunul, insa, pozitia, nu au vrut sa le piarda… Si, de aici, restul relelor. Asa ca, indiferent de valoare, experienta si gradul de potrivire cu cele ale Bibliei, cam toti sunt pusi in aceeasi oala, tratati cu lipsa de respect si indiferenta, in spiritul vremii. Dupa cum Basescu e de vina pentru toate cele din sfera politicului autohton, tot asa pastorul pare sa fie a-toate-vinovatul pentru ce se intampla in Adunari. De unde, in relatia cu cei care ar mai putea sa spuna o parere biblica: obraznicie, tupeu, nesimtire si alte astfel de valori injositoare, dar la mare cautare astazi.

Se deschide aici un alt subiect, in care nu am sa intru, al atitudinii fata de pastorii Bisericii (ma refer aici la intelesul larg al cuvantului „pastor”). Din pacate, intr-o lume care-si bate joc de autoritate, o asemenea atitudine s-a „strecurat” si in Biserica… Adevarat, multi „prea-fericiti”, „pastori” si alte „fete bisericesti” au profitat de pe urma bunului nume al „meseriei” lor si au necinstit slujba pe care ar fi trebuit s-o faca, probabil, altcineva. Totusi, nu despre asta vorbim. Existenta raului, in niciun domeniu, nu a dat dreptul nimanui sa pedepseasca binele si sa se ascunda dupa un astfel de argument.

7. Sunt unii mai sfinti daca le spun altora ca nu e bine cum traiesc acestia? Vor sa para mai buni, mai inalti, mai deosebiti? E posibil sa fie asa. Dar, evident, e posibil sa nu fie deloc asa. Si, tocmai aici e problema. Ca, daca cineva iti vrea binele si-ti spune parerea lui ca nu e bine ce faci si tu i-o-ntorci certandu-l ca de ce vrea sa fie el mai sfant ca tine? Poate e! Oricum, ideea ca cineva nu poate sa spuna altora ca gresesc, fiindca el e tot om si are doar o parere, este ea insasi doar o parere si, evident, la fel de valoroasa. Astfel ca, o asemenea abordare nu are nicio valoare, daca vrea cineva sa ma inteleaga.

8. Ce putem face? Ar trebui sa nu mai ascultam nicio parere, ca sa nu fim mintiti? Pai, daca am face asta, ar trebui sa ramanem cu parerea noastra, existand riscul sa ne… mintim singuri… Ca si noi, ca si ceilalti, avem… tot o parere. Ea poate sa fie adevarata sau mincinoasa, in raport cu invatatura Scripturii.

Atunci, pe cine sa credem?

In primul rand, erezia este, de fapt, o parere. Este doar o parere. Pe cand, invatatura conforma cu Scriptura, nu este doar o parere, ci este afirmarea adevarului revelat. Ceea ce este mai mult decat o parere. In al doilea rand, vorbim despre invatatorii mincinosi care, chiar daca se prefac, nu se pot si transforma…

Petru ne vine in ajutor cu o caracterizare a invatatorilor mincinosi, care sa clarifice putin scena. Va urma.

Religie, traditie si datina. Binele rau si raul rau

Textul biblic: Marcu 7: 1 – 23. Continuare de aici.

O delegatie speciala vine, dupa multa cale strabatuta (si, ganditi-va ce mijloace de transport aveau ei atunci) tocmai din Ierusalim. Era formata din farisei (partida foarte stricta in cele privitoare la Dumnezeu) si carturari (care cunosteau bine textele evreiesti, gramatica, cuvintele in original…). Ochiul lor era foarte atent. Comisia aceasta nu da gres niciodata. Si, invatati cum erau, imediat au observat ceva gresit, vazand contextul in care se afla, in acel moment, Domnul Isus si ucenicii:

Fariseii și câțiva cărturari, veniți din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mânile necurate, adică nespălate. (Marcu 1: 1, 2)

Mare problema. Toate ca toate, dar asta a fost prea de tot. Fiindca se incalca tocmai datina batranilor! Moment in care, comisia de audit trebuie sa dea si o rezolutie si il ia la intrebari pe Invatator. De aici incep raspunsul lui Cristos si dialogurile care urmaza.

Vom mai facem doua observatii:

1. Cristos nu vrea aici sa ne invete ca ceea ce este in afara nu conteaza, ci doar ce este in inima omului

Auzim, prea des, astazi, argumentul acesta. In destul de multe situatii (daca nu toate, fiindca cei care au o asemenea linie de argumentare tind sa aplice argumentul lor principal – si singurul, ca oricum e mult si unul – la tot pasul) auzim ca nu conteaza ce-i in afara, ci ceea ce este in inima omului. La asta sa se refere Cristos aici? In niciun caz!

Daca la asa ceva s-ar referi Cristos, atunci:

– invatatura Lui ar fi pentru noi sa nu ne mai spalam pe maini;

– sa nu mai inchinam nimic Domnului;

– orice obicei este rau (deci, orice lucru care se repeta).

Influenta carismatica determina si ea o asemenea argumentatie bazata, pana la urma, pe nimic. Urmariti, va rog, ca cei care va invata astfel de „principii” nu le aplica asupra lor. Chiar despre ei este vorba in acest pasaj, dar nu doar despre ei.

Atunci, la ce se refera Mantuitorul? Sa ne oprim asupra contextului profetic, fiindca Domnul Isus citeaza din Isaia:

2. Intre „fara revelatie” si „cunoastere prin descoperire” – Isaia 29 (va incurajez sa cititi tot capitolul, inclusiv partea istorica de la inceput)

Gasim doua stari antagonice in contextul profetic al textului din Isaia:

(1) lipsa intelegerii descoperirii din partea lui Dumnezeu sau cunoasterea lui Dumnezeu prin puterea si capacitatea omeneasca

„Rămîneți încremeniți și uimiți! Închideți ochii și fiți orbi!” „Ei sînt beți; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari. Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, proorocilor, și v-a acoperit capetele, văzătorilor. De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărți pecetluite. Dacă o dai cuiva care știe să citească, și-i zici; „Ia citește!” El răspunde: „Nu pot, căci este pecetluită!”Sau dacă dai cartea unuia care nu știe să citească și-i zici: „Ia citește!” El răspunde: „Nu știu să citesc.”Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decît o învățătură de datină omenească. De aceea voi lovi iarăș pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută.”Vai de ceice își ascund planurile dinaintea Domnului, cari își fac faptele în întunerec, și zic: „Cine ne vede și cine ne știe?”Stricați ce sînteți! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el?” Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?”

(Isa 29:9-16)

Observati cum nu exista acces la Cuvantul lui Dumnezeu (din diverse motive: unii nu stiu sa citeasca, altii nu inteleg ce citesc, altii cauta in intelepciunea lor pe Dumnezeu, prorocii au ochii inchisi si nu primesc descoperire – suntem in perioada in care Dumnezeu lucra in felul acesta (si) prin proroci, era scris si o parte din VT). Intr-un asemenea context poporul se apropia de Dumnezeu cinstindu-L cu buzele, dar avand inima departe de El – aceasta este ceea ce citeaza Domnul Isus.

(2) va veni vremea cand, prin voia Domnului, prin descoperirea Lui, oamenii vor putea sa-L cunoasca pe El cu adevarat:

În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții, și ochii orbilor, izbăviți de negură și întunerec, vor vedea. Cei nenorociți se vor bucura tot mai mult în Domnul, și săracii se vor veseli de Sfîntul lui Israel. Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, și toți ceice pândeau nelegiuirea vor fi nimiciți: ceice osândeau pe alții la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetății, și năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. De aceea așa vorbește Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roși de rușine, și nu i se va mai îngălbeni fața acum. Căci când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mânilor Mele, Îmi vor sfinți Numele; vor sfinți pe Sfântul lui Iacov, și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere, și ceice cârteau vor lua învățătură.”

(Isa 29:18-24)

Pe de alta parte, asadar, surzii aud „cuvintele cartii”, orbii inteleg si vad. Cei nenorociti, saracii vor pricepe. Lucrarea lui Dumnezeu este inteleasa, revelatia primita si priceputa ca atare. Cei rataciti cu duhul primesc pricepere, cei care carteau ajung sa ia invatatura.

Se face o trecere de la starea de oameni care au o frica de Dumnezeu care vine din datina omeneasca la starea de oameni care au o teama sfanta, autentica fata de Dumnezeu.

Asadar, de unde face parte pasajul citat de Cristos in vremea Lui si redat de Marcu? Din bucate de versete de la (1). Asadar, contextul in care Domnul Isus vorbeste in Marcu devine mult mai clar.

NU este vorba, asadar, de pseudo-tensiunea exterior-interior (predicata de multe ori in vremea noastra, nu din cauza Scripturii, ci datorita altor considerente: postmodernism, carismatism s.a.), ci de cunoasterea lui Dumnezeu cu adevarat, prin revelatie si credinta in opozitie cu datina omeneasca (religia facuta de om) nascuta tocmai in vidul creat de necunoasterea lui Dumnezeu prin descoperire din partea Lui. Istoria religiilor, privita din acest punct de vedere, este plina de religii care s-au nascut in astfel de vremi! Problema cu care ne confruntam este ca suntem pe cale, astazi, sa alunecam tocmai intr-o astfel de zona a „nesimtirii” fata de Cuvantul lui Dumnezeu…

Avand in vedere acestea, sa ne indreptam atentia asupra invataturilor directe ale Domnului Isus, anume asupra a trei dintre ele:

1. Cinstirea lui Dumnezeu prin datina omeneasca este inutila (nu are nicio valoare)

„Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături cari nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7: 7)

– pe Dumnezeu nu-L cinstim daca ii invatam pe oameni parerile altor oameni;

– pe Dumnezeu nu-L cinstim daca ii invatam pe altii sa tina obiceiurile noastre (chiar daca sunt obiceiuri bune)

Va trebui sa intelegem ca daca-i spunem unui tanar sa se tunda ca-i si dam o palma – cum vine el asa la Biserica?!!! in timp ce nu ne intereseaza, de fapt, de el si de tensiunea vietii lui (care se petrece in el), gandindu-ne ca asa il vom cinsti pe Dumnezeu la intalnirile noastre, NU conteaza in ochii lui Dumnezeu!

2. Nimic din afara, intrand in om, nu-l spurca pe acesta

În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți. Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă. ”Dupăce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta. El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.

(Mar 7:14-19)

– in cazul particular referit aici, invatatura Domnului Isus este ca toate bucatele sunt curate si cineva nu trebuie sa-si faca vreo grija ca mananca ceva si ca acea mancare ii poate aduce o stare care sa nu fie dupa voia lui Dumnezeu (evident, pasajul nu se refera la imbuibare); daca cineva va sugereaza sa mancati fara carne (de porc, de exemplu), poate ar fi bine sa-l ascultati, mai ales daca va recomanda aceasta si doctorul, dar, daca persoana aceasta leaga mancarea aceasta de curatia sufletului si mantuire sa fie corectat rapid cu aceste cuvinte: „A zis astfel, facand toate bucatele curate.”

– este intelept sa ne spalam pe maini inainte de masa!

3. Ceea ce iese din om, aceea il spurca pe om

Ei bine, dupa toate discutiile acestea, Cristos se indreapta spre ceea ce vrea sa spuna, de fapt, oamenilor in acest context: ceea ce-l spurca pe om vine din om, din inima omului!

Noi, in ce priveste evlavia si viata de credinta, trebuie sa identificam acele realitati care sunt in inima omului si care-l spurca pe acesta pentru a le da afara de acolo; cand facem aceasta, nu avem o religie a omului, ci umblam cu Dumnezeul cel viu!

Ce il spurca pe om?

  1. Gandurile rele, argumentele rele, rationamentele rele (kakoi dialogismoi)
  2. Curviile (porneiai – in limba romana: pornografie)
  3. Furturile (klopai, vine din klepto – cleptomanie, impuls patologic de a fura obiecte fara urmarirea vreunui profit)
  4. Crimele (phonoi)
  5. Adulterul (muicheuo)
  6. Lacomia, avarismul, castigul prin frauda si silnicie, cupiditate, sete de castig (pleonexia – in limba romana avem: pleonexie)
  7. Rautatea, depravarea, pacatele (poneriai, poneros)
  8. Inselaciunea, subtilitatea, frauda (dolos, prin limba latina, dolosus, avem dolos=fraudulos)
  9. Depravarea, senzualitatea (aselgeia, avem in limba romana: aselghie = coruptie, decadenta, depravare, desfrau, destrabalare, dezmat, imoralitate, perditie, perversitate, stricaciune, viciu)
  10. Ochiul rau (oftalmos, oftalmologie), ochiul, prin implicatie: invidie pe ceea ce vezi la celalalt
  11. Blasfemia (blasphemia), vorbirea de rau, defaimarea lucrurilor sfinte, hula
  12. Mandria (huperephania)
  13. Prostia (aphrosune), usuratatea, lipsa de sens, egotism (atitudine individualista, care provine din acordarea unei importante exagerate propriei persoane)

Cand Cristos a venit in lume, l-a gasit pe om intr-o religie a lui, inventata de el, cu intelepciunea lui. Dar, ne-a adus o religie a lui Dumnezeu, una adevarata si neintinata, dupa intelepciunea lui Dumnezeu, una revelata si curata. Cand va (re)veni Cristos, ce fel de oameni va gasi El? Noi – ce fel de oameni suntem noi?

 

Binele rau si rau rau

Asadar, binele nostru, cand incercam sa facem ceva bun spre a-L cinsti pe Dumnezeu, daca nu este asa cum vrea Dumnezeu, asa cum ar trebui sa fie (iar Dumnezeu ne-a descoperit cum, fiindca fara revelatia Lui si cercetarea Lui ne-am rataci), nu este decat rau. Dar exista un rau care e cu adevarat rau, iar Domnul Isus il adreseaza aici si provocarea este pentru noi sa facem acelasi lucru. Crestinii de astazi sunt chemati sa fie autentici si sa nu cada in capcanele oamenilor si a religiilor pe care ei insisi si le-au facut.

Religie, traditie si datina. Omul intre valoros si obisnuit, intre Cuvantul lui Dumnezeu si cuvantul oamenilor

Text biblic de citit inainte de a se citi prezentul articol: Marcu 7: 1 – 23.

In cateva articole, inclusiv cel de fata, voi adresa subiectul: „Religie, traditie si datina” plecand de la textul amintit.

Cateva observatii:

1. Sa punem ordine in amalgamul de idei

Cand vorbim despre datina batranilor, in context, ne referim la porunci omenesti adaugate si predate din generatie in generatie, care ajung sa degenereze impotriva Cuvantului lui Dumnezeu, nu la forme si tipare morale sau de conduita.

Suntem, astazi, in contextul postmodern al parasirii absoluturilor, pe marea fara sfarsit a nimicului, fara panze, busola, fara cer senin, fara vanturi, vasle… De aceea astfel de pasaje sunt “atacate” intr-o interpretare fortata, care sa favorizeze discursul lax, postmodern.

Voi da cateva exemple diverse, dar care NU toate sunt in contextul acestei invataturi biblice (desi, de multe ori sunt puse in aceeasi oala in mod eronat):

  • rugaciunea la sfinti sau la Maria pentru mantuirea sufletului,
  • obiceiurile de curatire a locului dupa ce moare cineva, prin sfintirea locului prin ritualuri, parastase si mese pentru morti (Oltenia),
  • neacceptarea unor feluri de mancare si acceptarea altora, ca obicei (vezi inmormantarile noastre vs. inmormantarile ortodocsilor),
  • masa sfanta de duminica, cu trei feluri,
  • conceptia conform careia, daca cineva nu bea sau nu fumeaza, e pocait,
  • bijuteriile la femei, hainele scumpe, cravata sau alte articole de imbracaminte,
  • organizarea in cadrul intalnirilor noastre plenare, barbatii intr-o parte, femeile in alta, cantare comuna in timpul colectei s.a.m.d.,
  • alcoolul, pornografia, vorbele stricate – toate acestea intra in om, dar nu sunt mancare,
  • tatuajele, inelele peste tot pe corp, cerceii, lantisoarele;

Aceste exemple, si altele, sunt deseori date in contextul acestui pasaj. Ele fac parte din alta parte, nu de aici. Trebuie sa fim atenti ca invataturile Domnului Isus sa fie aplicate in contextul in care au fost date. Vom reveni la astfel de exemple abia dupa ce vom studia ce anume ne transmite, de fapt, acest pasaj biblic. Pana atunci, iata doua enunturi:

Este gresit sa spunem: “nu e in inima, e afara, deci, tine de datina oamenilor”.

Nu este intelept sa amestecam lucrurile doar ca sa scapam de complexitatea lor.

ntr

2. Sa intelegem spurcaciunea ca obisnuit si sfintenia ca select

Koinoi – cuvantul tradus cu “spurca”, provine din koinos si inseamna “a face comun, obisnuit”; vezi limba “graca koine” (dialectul vorbit in timpul Domnului Isus, limba greaca obisnuita).

Atunci cand, citind pasajul, gasim ca problema era ce anume il spurca pe om, haideti sa ne gandim la urmatoarele:

  • Trebuie sa fim speciali in inima, inainte de a fi in afara (ca sa nu riscam sa fim un fel de morminte zugravite – ipocriti);
  • Datina are de-a face cu ceea ce este in afara, cu porunci cu privire la o curatire exterioara;
  • Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste pentru curatirea inimii, Dumnezeu vrea oameni selecti, deosebiti;
  • Asemanarea cu lumea, obisnuirea in faptele lumii, trairea in obiceiurile lumii, acomodarea cu ceea ce este popular ne face oameni obisnuiti, fara valoare;

Prin urmare, ar trebui Cristos a venit sa ne ridice din starea aceasta „comuna”, sa dea sens vietii noastre, sa ne ridice la alt nivel.

 

3. Invataturile oamenilor tind sa inlocuiasca Cuvantul lui Dumnezeu

Pentru claritate, voi folosi Noua Traducere Romaneasca a pasajului de mai jos: Marcu 7: 8 – 13:

„Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia oamenilor!

Apoi le-a zis: „Şi aţi respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi tradiţia voastră!

Căci Moise a zis: «Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta!» şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.»

Însă voi ziceţi: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: ‘Orice ai putea primi de la mine este korban’ – adică este deja închinatca dar lui Dumnezeu –,

pe acela nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!»

Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care o răspândiţi! Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“

 

Am ales pasajul in acesta traducere fiindca diferentiaza si in limba romana termenii folositi in original si care descriu atitudinea categoriei de oameni despre care este vorba aici fata de Cuvantul lui Dumnezeu.

Care sunt pasii inlocuirii Cuvantului lui Dumnezeu cu vorbele oamenilor:

  • Intai, oamenii lasa deoparte Cuvantul lui Dumnezeu (vers. 8); Cuvantul nu mai este citit, nu mai este memorat, nu mai este studiat, nu mai este predicat, nu mai este dorit, nu mai este inaltat, nu mai este cantat, nu mai este recitat, nu mai este trait, nu mai este raspandit, nu mai este fundament al altor lucruri;
  • Apoi, ocolirea Cuvantului lui Dumnezeu in folosul datinei omenesti se face “frumos”, elegant, nu direct, ci pe ocolite; se naste si se transmite o traditie, o datina batraneasca, tot mai bine structurata si conturata; Cuvantul lui Dumnezeu este respins;
  • Anularea Cuvantului prin traditia oamenilor pe care acestia o raspandesc (vrs. 13)

In incheierea acestei prime parti, trebuie sa intelegem ca problema formarii a ceea ce numim „datina batranilor” nu este ceva ce tine de batrani si a fost facut de batrani, cum (gresit) se crede! E vorba de o datina omeneasca, formata in timp, la care au contribuit mai multe generatii (pana la urma), iar departarea de Cuvantul lui Dumnezeu se poate face in orice perioada a vietii cuiva, nu tine de varsta. Dimpotriva, Biblia, ca intreg, ne prezinta situatii in care generatiile tinere au lasa Cuvantul lui Dumnezeu (ex: generatia celor care au trait dupa moartea lui Iosua si a batranilor care l-au prin in viata pe acesta, care nu-l cunostea pe Dumnezeu si nici ce a facut El).