Mike Pence

Un video autobiografic din partea lui Mike Pence, viitorul vice-presedinte al Americii, cel care l-a prezentat pe Donald Trump in noaptea alegerilor si a avut o scurta cuvantare foarte incarcata emotional si foarte scurta.

 

Alegeri de dupa alegeri. Dintre lucrurile pe care le-ar putea invata crestinii in urma a ceea ce s-a intamplat in 16.11.2014

Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri, respectiv in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 16.11.2014, a fost ceva exceptional in adevaratul sens al cuvantului, de exceptie, care a atras atentia tuturor, care a bulversat si a uimit.

Politic, sunt multe de invatat si de discutat. Foarte bine, au ce face oamenii politici. Dar, eu as vrea o abordare d.p.d.v. al unui crestin si vreau sa ma adresez celor care se numesc pe ei insisi crestini. Si nu ma refer cu acest termen la o anumita denominatiune.

1. Dumnezeu este Cel care ridica si coboara pe oameni

Acest adevar a fost verificat, la o scara sau alta, de nenumarate ori in istoria omenirii! Acest adevar este afirmat cu fermitate si exemplificat in Biblie, in istoria Bisericii si multe generatii de oameni au avut ocazia sa experimenteze si sa incerce invataturile Scripturilor in acest sens. Au gasit ca sunt autentice.

Dumnezeu este expert in a surprinde, in a ridica pe cine doreste. El poate sa ridice peste oameni chiar si pe cel mai neinsemnat dintre ei, pe cel mai putin bagat in seama de oameni. Cineva scria, intr-un articol foarte emotionat, ca, zilele acestea, Dumnezeu a ales sa fie roman (si nu in sensul in care-L faceau sa fie comentatorii sportivi prost-inspirati, cand castiga si Romania, rar, vreun meci de fotbal), a stat la coada sa voteze, in Diaspora si ora noua la prins chiar cand sa intre, fara sa mai poata. Asa ca, Dumnezeu a votat, totusi… Si, iata, rezultatul.

Eu nu cred intr-o providenta a unui Dumnezeu care e un fel de sluga a unor oameni care se cred stapani pe rugaciunile lor facute de ochii lumii. Nu cred ca, orice ar alege oamenii, ei au ales voia lui Dumnezeu, deja. Ca Dumnezeu stie sa se descurce, in providenta Lui (o chestiune teologica grea, totusi, nu trebuie sa-si prinda toti urechile cu ea, dar nici nu e interzis nimanui) cu toate greselile oamenilor, e cu totul altceva. Dar, nici rugaciunile celor oropsiti, celor care sunt batjocoriti, orfanului si a vaduvei, ale celor credinciosi fara interese nu sunt degeaba! Dumnezeu nu e un om, sa fie coruptibil. Oamenii ajung sa-i insele pe altii in asa fel incat sa fie siguri de obtinerea a ceea ce urmaresc. Dar, oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu.

Acel conducator sau lider care intelege ce inseamna o atitudine corecta fata de Dumnezeu cred ca este un om cu adevarat de care e ferice.

Pentru un crestin, un astfel de rezultat, o astfel de reactiune, ar trebui sa fie un exemplu clar cu privire la ceea ce este Dumnezeu si cum lucreaza El. Cand cei puternici au totul asigurat, Dumnezeu ii rastoarna intr-o clipa, fara sa-i intrebe nimic, si pune, in locul lor, pe un altul – de obicei pe cel caruia oamenii nu i-au dat nicio sansa.

Aceasta este, in speta, esenta crestinismului. Fiindca, Cristos Insusi a fost respins, lepadat, etichetat de oameni ca fiind fara valoare. Plata pentru El? Moartea! Dar, prin aceasta, Dumnezeu a realizat intr-un mod absolut o mantuire pentru om extraordinara. Sentimentele pe care le-am simtit zilele acestea au fost intrecute cu mult de ceea ce au simtit ucenicii lui Cristos cand acesta a inviat din morti. Si, toata crestinatatea face ca tot pamantul sa se cutremure, in fiecare an, cand se serbeaza Pastele!

Este bine ca omul sa aiba in vedere faptul ca Dumnezeu este mai inalt decat orice om si ca poate sa faca, daca vrea, ce vrea cu fiii oamenilor. Atunci se vede omul intelept si omul nebun.

2. Este o grava eroare pentru Biserica sa se ocupe de altceva decat de ceea ce ar trebui Biserica sa faca

Suntem in Romania. Aproape 90% se declara ortodocsi. Prelati ortodocsi – cei spus oamenilor fatis cu cine sa voteze – au aratat doar partea de suprafata a ceea bolborosea in interiorul clerului. Oamenii au fost indemnati sa nu voteze cu un ne-ortodox. Ca noi votam un crestin, de-al nostru, ziceau ei.

Si, tocmai „ajutorul” acesta pe care se gandeau ca l-au dat, nu degeaba, a primit o valenta opusa scopului scontat si… surpriza, oamenii, ortodocsii, au votat un evanghelic minoritar…

Iar aceasta ne arata cat de bine ar fi fost pentru BOR sa se ocupe de cele ale Bisericii si sa o faca intr-un mod de apreciat.

Dar, nu doar pentru BOR e o lectie. E pentru orice Biserica, din orice localitate. Ocupati-va, dragi crestini, de cele care tin de crestinism, atunci cand e vorba de Biserica! Biserica are locul ei. Agora are locul ei. Cand se amesteca, Biserica are intotdeauna de pierdut! Si, bazandu-se pe bunul nume, Biserica ajunge sa „castige” un nume rau. O consecinta grava este ca oamenii vorbesc de rau „calea mantuirii” si pe Dumnezeu. Si asta din cauza unei structuri care nu mai face ce ar trebui sa faca Biserica.

Asta va doriti? Daca da, atunci, din start, nu sunteti din nicio Biserica, indiferent daca ati ajuns s-o reprezentati in vreun fel si profitati de pozitia pe care o aveti si de renumele pe care altii l-au castigat, nu voi, nu asa.

Ce a facut BOR a adus asupra Bisericii o reactie care nu o sa se limiteze doar la votul care a fost dat!

Atata timp cat Bisericile, de orice culoare denominationala, se ocupa de alte probleme si nu de ce a fost randuita (de catre Dumnezeu!) Biserica sa se ocupe, imaginea Bisericii nu are cum sa fie una buna. Oamenii asteapta de la crestini ceva mai mult. Daca nu pot sa ofere, atunci nu doar ca nu sunt, de fapt, crestini, dar sunt si sarlatani, oameni care pretind ca sunt ceea ce nu sunt. Si, in acest caz, nu vorbim despre holoangari care pozeaza in meseriasi.

Cand aduci chipul lumii in Biserica, lumea insasi te va batjocorii, tu insuti nu vei mai fi Biserica. E o chestiune de identitate.

3. Realitatile simple, necosmetizate, daca sunt autentice, pot avea o valoare mult mai mare decat prefacatoriile cele mai stralucitoare si atractive

Bani, media, oameni care sa promoveze, resurse de tot soiul. Intr-un cuvant, un Goliat. Si, iata, David nu s-a lasat asteptat… Oamenii, indiferent cat sunt de „prostiti”, tot stiu ce-i autentic, ce-i drept, ce-i valoros. Stiu. Si, cand e timpul, reactioneaza.

De aceea, crestinii ar trebui sa stie ce e de valoare si sa traiasca asa. Daca tanjesc dupa ce nu-i valoros, ei insisi si-au pierdut identitatea.

Chiar credeti ca oamenii nu-i observa pe adevaratii crestini, daca par ca stau cu capul in alta directie? Ba-i observa. Oamenii nu au nevoie de crestini care sa le semene, sub pretextul relevantei prost-intelese. Ei au nevoie de crestini care sa traiasca valorile crestinismului, fiindca doar asa acesta din urma are relevanta – se dovedeste ca este ceea ce pretinde.

Cei care inteleg aceste lucruri, se poarta asa. Cei care nu le inteleg, poate le spun cu gura, dar in fapta sunt altfel.

4. Scopul nu scuza mijloacele. Nu poti predinte un scop nobil pe care sa-l obtii abominabil

Nu poti sa ajungi la putere, cu gand sa faci binele, facand raul. Nu merge asa. E o minciuna, o inselaciune, fie ea si autoinselaciune.

Poate ca, traind corect si principial (desigur, omul nu poate sa fie perfect, dar stiti la ce ma refer!), cineva pare ca nu e bagat in seama. Dar, surprizele apar oricand. Si, de fapt, nu-i o surpriza. E o realitate ascunsa privirilor imediate, ceva ce se intampla peste tot. Si e apreciat cand se intampla.

Daca valorile crestine nu sunt valorile bune pe care le recunoaste chiar si lumea aceasta, atunci ele nu sunt deloc crestine. Crestinismul nu propune valori care se petrec in neant, ci valori care au loc in lume, in timp si spatiu. Invatatura crestina nu se refera la ce se intampla pe planeta numita Imaginatie. Daca invataturile crestine nu au aplicabilitate si cei care sunt crestini nu traiesc in conformitate cu acestea, puterea crestinismului este totuna cu nimic.

Ai grija ce crestinism iti doresti!

5. Valorile adevarului si ale dreptatii sunt cele care prevaleaza 

Chiar daca omenirea nu este tocmai un ansamblu de aspecte ale sfinteniei si dreptatii, totusi, acestea sunt recunoscute ca fiind valoroase si pozitive chiar in contextul noroios in care sunt abordate.

Cand se intampla ceva bun, oamenii se bucura. Apare entuziasmul, se naste o stare de bine, de multumire. De aceea, trebuie sa fim oameni care cauta astfel de valori.

Crestinismul le propune. Nu multi crestini, insa, din pacate, le traiesc! Si, aici e problema! Lumea de astazi este impotrivitoare crestinismului nu pentru ca nu ar fi de acord cu valorile promovate de invatatura din spatele lui, ci pentru ca nu pot sa nu observe ipocrizia asa-zisilor crestini care se autentifica in mod fals cu ceea ce nu sunt, de fapt.

Eu consider – si am mai scris despre asta – ca ateismul (sau, cel putin amploarea lui de acum) este o consecinta a tensiunii dintre invatatura unora ca „Dumnezeu e iubire” si viata lor (cand pornit la razboi cu crucea-n frunte, cand au trait in mojicie, in dezbinare si ura si cate altele…).

Dar, pentru ca, din cand in cand, dreptatea prevaleaza, si vedem bine ce stare sufleteasca naste un astfel de eveniment in noi, inseamna ca exista ceva in valorile astea, nu? Ceva important!

Ce fel de oameni ar trebui sa fie crestinii? Cum ar trebui sa se poarte ei in fata lumii?

Cu siguranta ca fiecare a invatat cate ceva, zilele astea. Chiar, mult mai multe decat am scris eu aici. Dar, a trebuit sa scriu. Nu am putut sa nu scriu!

Religie, traditie si datina. Omul intre valoros si obisnuit, intre Cuvantul lui Dumnezeu si cuvantul oamenilor

Text biblic de citit inainte de a se citi prezentul articol: Marcu 7: 1 – 23.

In cateva articole, inclusiv cel de fata, voi adresa subiectul: „Religie, traditie si datina” plecand de la textul amintit.

Cateva observatii:

1. Sa punem ordine in amalgamul de idei

Cand vorbim despre datina batranilor, in context, ne referim la porunci omenesti adaugate si predate din generatie in generatie, care ajung sa degenereze impotriva Cuvantului lui Dumnezeu, nu la forme si tipare morale sau de conduita.

Suntem, astazi, in contextul postmodern al parasirii absoluturilor, pe marea fara sfarsit a nimicului, fara panze, busola, fara cer senin, fara vanturi, vasle… De aceea astfel de pasaje sunt “atacate” intr-o interpretare fortata, care sa favorizeze discursul lax, postmodern.

Voi da cateva exemple diverse, dar care NU toate sunt in contextul acestei invataturi biblice (desi, de multe ori sunt puse in aceeasi oala in mod eronat):

  • rugaciunea la sfinti sau la Maria pentru mantuirea sufletului,
  • obiceiurile de curatire a locului dupa ce moare cineva, prin sfintirea locului prin ritualuri, parastase si mese pentru morti (Oltenia),
  • neacceptarea unor feluri de mancare si acceptarea altora, ca obicei (vezi inmormantarile noastre vs. inmormantarile ortodocsilor),
  • masa sfanta de duminica, cu trei feluri,
  • conceptia conform careia, daca cineva nu bea sau nu fumeaza, e pocait,
  • bijuteriile la femei, hainele scumpe, cravata sau alte articole de imbracaminte,
  • organizarea in cadrul intalnirilor noastre plenare, barbatii intr-o parte, femeile in alta, cantare comuna in timpul colectei s.a.m.d.,
  • alcoolul, pornografia, vorbele stricate – toate acestea intra in om, dar nu sunt mancare,
  • tatuajele, inelele peste tot pe corp, cerceii, lantisoarele;

Aceste exemple, si altele, sunt deseori date in contextul acestui pasaj. Ele fac parte din alta parte, nu de aici. Trebuie sa fim atenti ca invataturile Domnului Isus sa fie aplicate in contextul in care au fost date. Vom reveni la astfel de exemple abia dupa ce vom studia ce anume ne transmite, de fapt, acest pasaj biblic. Pana atunci, iata doua enunturi:

Este gresit sa spunem: “nu e in inima, e afara, deci, tine de datina oamenilor”.

Nu este intelept sa amestecam lucrurile doar ca sa scapam de complexitatea lor.

ntr

2. Sa intelegem spurcaciunea ca obisnuit si sfintenia ca select

Koinoi – cuvantul tradus cu “spurca”, provine din koinos si inseamna “a face comun, obisnuit”; vezi limba “graca koine” (dialectul vorbit in timpul Domnului Isus, limba greaca obisnuita).

Atunci cand, citind pasajul, gasim ca problema era ce anume il spurca pe om, haideti sa ne gandim la urmatoarele:

  • Trebuie sa fim speciali in inima, inainte de a fi in afara (ca sa nu riscam sa fim un fel de morminte zugravite – ipocriti);
  • Datina are de-a face cu ceea ce este in afara, cu porunci cu privire la o curatire exterioara;
  • Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste pentru curatirea inimii, Dumnezeu vrea oameni selecti, deosebiti;
  • Asemanarea cu lumea, obisnuirea in faptele lumii, trairea in obiceiurile lumii, acomodarea cu ceea ce este popular ne face oameni obisnuiti, fara valoare;

Prin urmare, ar trebui Cristos a venit sa ne ridice din starea aceasta „comuna”, sa dea sens vietii noastre, sa ne ridice la alt nivel.

 

3. Invataturile oamenilor tind sa inlocuiasca Cuvantul lui Dumnezeu

Pentru claritate, voi folosi Noua Traducere Romaneasca a pasajului de mai jos: Marcu 7: 8 – 13:

„Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia oamenilor!

Apoi le-a zis: „Şi aţi respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi tradiţia voastră!

Căci Moise a zis: «Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta!» şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.»

Însă voi ziceţi: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: ‘Orice ai putea primi de la mine este korban’ – adică este deja închinatca dar lui Dumnezeu –,

pe acela nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!»

Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care o răspândiţi! Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“

 

Am ales pasajul in acesta traducere fiindca diferentiaza si in limba romana termenii folositi in original si care descriu atitudinea categoriei de oameni despre care este vorba aici fata de Cuvantul lui Dumnezeu.

Care sunt pasii inlocuirii Cuvantului lui Dumnezeu cu vorbele oamenilor:

  • Intai, oamenii lasa deoparte Cuvantul lui Dumnezeu (vers. 8); Cuvantul nu mai este citit, nu mai este memorat, nu mai este studiat, nu mai este predicat, nu mai este dorit, nu mai este inaltat, nu mai este cantat, nu mai este recitat, nu mai este trait, nu mai este raspandit, nu mai este fundament al altor lucruri;
  • Apoi, ocolirea Cuvantului lui Dumnezeu in folosul datinei omenesti se face “frumos”, elegant, nu direct, ci pe ocolite; se naste si se transmite o traditie, o datina batraneasca, tot mai bine structurata si conturata; Cuvantul lui Dumnezeu este respins;
  • Anularea Cuvantului prin traditia oamenilor pe care acestia o raspandesc (vrs. 13)

In incheierea acestei prime parti, trebuie sa intelegem ca problema formarii a ceea ce numim „datina batranilor” nu este ceva ce tine de batrani si a fost facut de batrani, cum (gresit) se crede! E vorba de o datina omeneasca, formata in timp, la care au contribuit mai multe generatii (pana la urma), iar departarea de Cuvantul lui Dumnezeu se poate face in orice perioada a vietii cuiva, nu tine de varsta. Dimpotriva, Biblia, ca intreg, ne prezinta situatii in care generatiile tinere au lasa Cuvantul lui Dumnezeu (ex: generatia celor care au trait dupa moartea lui Iosua si a batranilor care l-au prin in viata pe acesta, care nu-l cunostea pe Dumnezeu si nici ce a facut El).

Fii ceea ce te cheama Dumnezeu sa fii!

“I wish it need not have happened in my time,” said Frodo.
„So do I,” said Gandalf, „and so do all who live to see such times. But that is not for them to decide. All we have to decide is what to do with the time that is given us.”
― J.R.R. Tolkien, The Fellowship of the Ring

Cu adevarat, nu noi ne decidem vremurile. Nu noi stabilim perioada in care sa ne nastem, in care sa traim. Dar… sa intelegem cateva aspecte legate de aceasta viata pe care, fiindca suntem, o traim.

Ce aduce unicitatea noastra?

Noi suntem oameni distincti si unici. Nu doar biologic, stiintific sau fizic, observabil. Suntem unici din toate punctele de vedere. Suntem, inainte de toate, fiinte independente, fiecare. Pentru fiecare din noi, Dumnezeu are un fel de stampila, facuta diferit, pe care scrie in mod independent si fara echivoc: „Unic”. La fel de mult cum este e si determinat ca este.

Aceasta aduce individualitate si o complexitate perfecta in umanitate. Indiferent din cine este compusa omenirea, la un moment dat sau istoric vorbind, ea este o complexitate absoluta. Nu sunt doi oameni la fel, indiferent daca seamana sau daca par a fi. Prin urmare, indiferent de complexitatea umanitatii unui rastimp, aceasta este ea insasi unica. Daca am putea vorbi despre mai multe astfel de complexitati, daca le-am putea determina, atunci complexitatea acestor complexitati, chiar daca este singulara, este unica. Si, nu este unica doar fiindca este singulara (una singura, deci, evident, unica), ci fiindca este compusa din complexitati exhaustiv unice.

Concluzia este ca, indiferent de vremea in care traieste cineva, indiferent de acel cineva, fiecare persoana si fiecare complexitate a umanitatii unei anumite vremi, dintr-un rastimp sau chiar la un moment dat, este in mod necesar speciala per se.

Adica, din acest punct de vedere, trebuie sa fim constienti ca nu are sens sa ne plangem de vremea in care traim, din moment ce fiecare vreme este unica si este o complexitate a persoanelor unice care traiesc in acel rastimp. In acest context clar determinat, trebuie ocolita in mod matur notiunea esentiala adesea desemnata prin vorbe de genul „pe vremea mea era…” sau „traim vremuri grele”. Da, traim vremuri grele, adevarat. La fel de adevarat este si faptul ca pe vremea cuiva a fost altfel…

Ce vreau sa spun cu acestea este ca, vrem – nu vrem, trebuie sa dezvoltam o maturitate care sa fie in mod corect transcendentala rastimpului existential imediat. Si, fiindca suntem determinam la un moment dat o complexitate unica, va trebui sa fim capabili sa intelegem responasbilitatea reala care decurge de aici. Trebuie sa stam noi insine in fata problemelor reale cu care sa dam piept.

Refulari sunt multe. Solutii de compromis, specifice unei comportari de strut. Putem sa ridicam in slavi alte vremuri, sa speram in altele mai bune (sa fim optimisti, ca e la moda), sa ne consideram prea mici pentru problemele pe care contemporaneitatea le ridica, sa dezvoltam lumi imaginare evident false, sa musamalizam cazurile, sa cosmetizam problemele s.a.m.d.

Peste toate acestea, ca unii care privim mai sus, in zona providentei divine, cautam sa intelegem chemarea specifica a lui Dumnezeu pentru oamenii Sai din vremea noastra, pentru noi local si personal. Moise nu s-a considerat vrednic. Cine era David cand a fost chemat? Un altul era la teasc. Iudeii unei generatii erau in robia babiloniana, si exemplele pot continua. Ce razbate din toate aceste exemple este tocmai chemarea divina specifica si plina de sens.

In intuneric, undeva, in taina, raul creste. Chiar daca totul pare ca e in pace, un razboi se pregateste. Adormiti de semnele false ale unor vremi al caror inteles este dincolo de noi – fiindca nu ne-a pasat sa-l pricepem – suntem tot mai putin constienti pe viteza cu care raul isi zideste armata. Din cand in cand, in istorie, a existat cate un „ceas al intunericului”, culminand evident, chiar daca nu cronologic, cu uciderea din culpa, cu premeditare si patos a Celui care este „viata”… Uciderea milioanelor de evrei, rusi (oameni, in general) intr-o vreme anume. Inchisorile comuniste. Si cate altele, plus cele despre care istoria nu are marturii, pana la Judecata de Apoi…

 

Ce este comun faptului ca suntem toti oameni?

Ne este comun faptul ca traim intr-un context general esential identic. Da, in permanenta schimbare de forma, dar esential acelasi. Un cadru existential imediat concret definit. Pamantul, Universul nostru (indiferent de cat de mult sau putin il intelegem).

Ne este comun ca, pe masura ce trece timpul (care trece pentru toti), generatiile dobandesc in mod indirect (si, deci, pot sa-si asume aceasta sau nu) experiente istorice care au sens fiindca se aplica umanitatii in general. De unde si ideea practica de a invata din istorie. Ca nu invatam din istorie, de obicei, e cu totul altceva…

Si, deci, fiindca toti suntem oameni, avem aceasta in comun. Putem intelege si simti ceea ce altii au inteles si au simtit. Putem sa plangem cand vedem ceva trist. Putem sa ne bucuram atunci cand intelegem o bucurie a cuiva. Si acestea au fost exemple banale… In insasi complexitatea umanitatii se regaseste, pe coordonate precise, o suma de valori comune acesteia.

Caracteristica aceasta, ca putem avea ceva in comun (ca avem, in special) il inalta pe omul unic din mediul sau unic, in rastimpul sau unic, in complexitatea vremii sale unice, intr-un plan reductionist dar superior, al comunului transcendental. Adica, eu invat sa nu ma limitez la vremea mea, ci vorbind limba comuna istoriei, sa ma identific cu acele valori ale umanitatii care, de fapt, il innobileaza pe om.

In sens crestin, peste acestea trebuie sa punem intelegerea biblica a conceptiei despre lume si viata. Chemarea lui Dumnezeu este aceeasi pentru toate generatiile de oameni. Planul lui Dumnezeu, in acest sens specific, este general. Adica, pentru toti.

Este ceva specific unui anumit tip de rastimp. O vreme anume are ceva comun cu o alta. Este esential sa intelegem ce fel de vremuri pe-trecem! Este vital! Daca nu intelegem chemarea noastra pentru vremea in care traim, ce anume facem cu viata noastra, ducem un fel de lupta oarba, non-sens si, evident, fara rezultat. O lupta a nebunului.

Nu ne place vremea in care traim? De ce? De ce nu ne asumam trairea unei vieti autentice, de umblare cu Dumnezeu (cu toate implicatiile pe care nu ma opresc sa le detaliez acum)? Pe unicitate nu putem da vina. Dar nici pe redundanta istorica. Putem, totusi, sa ne traim viata. Fiindca a ne trai viata nu este in niciun caz insemnatatea data de lozinca arhi-cunoscuta, prin care oamenii slabi la minte sunt indemnati sa se distreze prin a-si bate joc de corpul lor in felurite moduri (deloc originale, apropos).

Sa-ti aminteti ca nu tu definesti vremurile, dar tu determini cum te raportezi la ele. Cum raspundem noi la chemarea lui Dumnezeu, in dreptul nostru?

Respect Aura Ion

„Respect Aura Ion” este o comunitate creata pe Facebook. In prezent are 50.000 de like-uri. In limbajul generatiei de astazi, peste 50.000 au spus, pana acum, „Respect!”.

Nu as fi ales subiectul acestui articol daca n-ar fi fost reactiile aiurea, vorbele smintite spuse de unii care s-au trezit si ei in inertia de a zice ceva, care sa fie neaparat pseudo-lacrimogen. In primul rand, nu prea aleg subiecte care sunt „in voga” la un moment dat – nu inseamna ca daca apare la stiri, des sau nu, e si important (mai ales in vremea zilelor noastre plictisite). In al doilea rand, imi propun altceva cu acest blog.

Totusi, citind unele reactii…

Nu, nu am cunoscut-o pe Aura Ion. Nu am „investigat” sa vad ce fel de persoana a fost. Nu sunt un fel de expert, s-au ridicat destui in aceste zile in care… „vorbim”. De facut, s-a vazut cat si cine a facut. Scriu, nu atat despre Aura Ion, cat despre reactia aceasta naturala a oamenilor, de a respecta ceva anume, nu neaparat zicandu-i pe nume, nu neaparat fiind constienti despre ce este vorba, nu neaparat fiindca acest ceva este extrem de rar in vremea zilelor noastre… „Respect Aura Ion” e mai mult decat o simpla vorba.

Nu ma voi referi la faptul ca profesorii pun din banii lor si ai parintilor pentru a aplica „standardele de calitate” cerute de Minister. Nici la faptul a bolnavii care cotizeaza la „Sanatate” isi platesc spitalizarea, acele si pansamentul. Nici la faptul ca, de data aceasta, doctorii din avionul care s-a prabusit nu au apucat sa treaca pe la Lidl sa se „doteze” cu o patura de incazit, cu mufa pentru alimentare de la avion sau pe la un magazin de specialitate sa ia cu ei cate un bivuac si niste folie de aluminiu… sa nu moara de frig… in caz ca se prabuseste avionul in plina iarna, pe munte… Ma voi referi la cu totul altceva, la un aspect care, paradoxal, ma bucura, acum cand sunt trist.

E un moment in care toti ne oprim. Chiar si cei care nu dau mai departe „citate” de doi bani pe Facebook ca sa le mearga bine „azi” inteleg ca e vorba de altceva. Chiar si cei care „zboara” deasupra corului imens de „fete virtuale” care se forteaza pe paginile altora sa scrie cate un „frumoas-o”, capabili sau nu (de obicei nu) s-o spuna si in fata… Chiar si ei se opresc sa dea „un like”. Ar da o mie, o suta de mii… dar nu se poate. Multe, acum, nu se mai pot. S-a stins un om, s-au stins doi… Noi trecem nepasatori. Uite ca, de data aceasta, oamenii nu mai pot sa fie nepasatori. Nu-i obliga nimeni, e o reactie naturala. Si tocmai asta o face sa fie la valoarea la care e.

Ceva a iesit in evidenta cu fata asta, cu omul asta. Ceva ce ne dorim toti, chiar daca n-am vazut. Frumosul acela al omului pe care-l numim „brav” sau „erou”.

Nu, nu era mai bine ca Aura Ion sa-si „traiasca viata prin cluburi ca ceilalti de varsta lor” cum au inceput sa debiteze unii. Aura Ion este apreciata tocmai fiindca a avut un scop in viata, unul demn si pentru care a fost gata sa se jertfeasca. Si nu ma refer la faptul ca a murit facand asta. Ca voluntar, ca sa ne intelegem. Valul de apreciere s-a ridicat tocmai fiindca Aura Ion nu si-a „trait viata”. De fapt, fiindca si-a trait-o cum si-a trait-o, intr-o maniera demna de aprecierile noastre. Tocmai de aceea exista o pagina pe Facebook cu numele „Respect Aura Ion”. Tocmai de aceea a fost creata. Tocmai de aceea noi ne ridicam in picioare, in sufletul nostru, si spunem „Respect”. Daca isi „traia viata” prin baruri, „ca cei ca ea” (chiar daca, evident, nu au fost ca ea), nu mai avea acest „respect”.

Aceasta fata, acest om, a avut un scop in viata. A muncit pentru a face ceva folositor, pentru oameni. A pus suflet. S-a oferit voluntar intr-o munca unde vezi pe multi murind, intr-o tara in care aceasta slujba nu prea e apreciata (practic, zic, ca de vorbit… putem spune multe…). Pentru aceasta a trebuit sa-si asume o identitate, sa devina un anumit gen de persoana. Sa se jertfeasca, sa investeasca timp si munca. Si sunt multi altii ca ea. Fiindca aceasta reactie clara, a miilor de voci care striga mute „Respect!” nu este intamplatoare. De data aceasta, este un strigat al celor care apreciaza, chiar cel pe care-l admira ei nu se potriveste cu „idolul” prezentat la TV – non-valorile.

Aura Ion este, pana la urma, un om. A murit un om, nu poti sa treci fara sa tresari macar. Si, afland toate circumstantele care, de fapt, i-au definit viata, sa te cutremuri. Si, dincolo de ea, aceasta fata, acest om, inseamna, in aceste zile, vocea audibila a strigatului nostru mut, a dorintei nostre dupa valorile autentice. Astfel de oameni nu mor fiindca si-au ales gresit drumul in viata. Aura Ion nu a murit fiindca a ales sa nu-si faca noptile albe prin baruri sau ca nu si-a distrus corpul cu droguri, bautura si tigari (ca femeie era ea). A murit fiindca valoarea, ca sa se arate ca e valoare, sufera in lumea aceasta goala de continut, rece, murdara. Nu e vorba de Romania aici. Nici de „vremurile noastre”. Nici de politicieni. E vorba de o caracteristica esentiala a fiindului acestei lumi care transcende aceasta intamplare.

Ganditi-va la martiri, la cei inchisi in temnitele comunismului epocii trecute, la cei care chiar in aceste momente sunt arsi, batuti, omorati ca si cand nu ar fi decat niste canalii cand, de fapt, ei sunt adevaratii eroi.

Apropos pentru crestinii care cred ca ei „se jertfesc” in certurile si vrajba lor stearpa.

Copilul, sub semnul intrebarii…

Help me!

 

Germania e tara care a inceput sa puna pe certificatele de nastere si o optiune „nedeterminat” pentru sexul copilului:

„Germania este prima tara europeana care ia aceasta decizie, Spiegel comentand faptul ca Uniunea Europeana, care incearca sa coordoneze eforturile anti-discriminare in randul statelor membre, a ramas in urma in aceasta chestiune.” (hotnews.ro)

Initial, datele s-au introdus pe acte pentru a nu exista confuzie si pentru informatie. Daca se faceau aceste acte fara rubrica pentru sexul copilului informatia nu exista si nu era clara. Fiecare putea sa fie orice si gata.

Astazi, nu datorita nevoii de informatie si claritate, nu din considerente medicale sau de organizare, s-a ambiguizat totul. Asta se intampla in timpuri cand securitatea e importanta si se face mult pentru a preveni actiuni teroriste.

Aceasta optiune a fost adaugata datorita presiunii in directia fortarii societatii de a accepta amestecul sexual (homosexualitatea). Hotararea in acest sens s-a luat de multa vreme. Acum trebuie implementate actiuni concrete care sa conduca societatea in directia hotarata de conducatori inainte. Tremurul Germaniei ca „a ramas in urma” spune ceva…

Astfel, nu nevoi organizatorice sau de ordin practic au determinat aceasta modificare, ci nevoi atipice, de ordin preferential. Ideea dupa care se merge, in general, este urmatoarea: „Nu majoritatea sa influenteze minoritatea, ci minoritatea sa influenteze majoritatea”. E de remarcat directia acestui concept. Peste cativa ani s-ar putea ca tarile democratice sa devina tari conduse din nou de minoritati care sa-si impuna conceptiile deficitare. E adevarat ca o minoritate poate avea conceptii mai bune decat o majoritate. Ce se va intampla insa daca nu va fi asa, daca va fi cum are tendita omenirea sa experimenteze (vezi istoria recenta, fascismul, comunismul et c.).

In continuare, va trebui sa subliniez atitudinea de tacere a tarilor care promoveaza „minoritatile” (in sens larg vorbesc acum) – vezi tacerea fata de atacul crunt asupra comunitatilor minoritare de crestini din intreaga lume (ma refer la ucidere aici, nu la injurat pe strada…), exemplul cel mai recent pe care l-am putea lua fiind cel din Egipt. De ce o Europa pro-minoritara si care vrea binele minoritatilor nu zice nimic despre uciderea crestinilor care nu sunt acceptati in anumite parti, dar sar in sus ca arsi cand e vorba de minoritatile sexuale. Pentru ca e vorba de religie, ar argumenta cineva. Da, de acord, dar viata sexuala nu este si ea tot o intimitate, o optiune personala, cum deseori spun aceleasi voci insistent? Deci, nu-i asta, nu-i asa?

Acceptarea homosexualitatii nu mai este, de multa vreme, o chestiune de acceptare, ci una de activism. Promovarea activa a homosexualitatii in cultura se face dinspre guverne.

Acceptarea homosexualitatii in societate se face dupa un plan care se implementeaza activ prin educatie. Atentie la acest fapt – cei care ne spun ca fiecare trebuie sa fie liber sa-si aleaga orientarea sexuala sunt cei care ii obliga pe copii, prin definitie si procesul educational, sa nu aleaga, ci sa fie. De la dreptul unui adult de a spune ca e homosexual, bi-sexual sau, ca sa ma exprim mai larg, fara sex/gen, s-a ajuns incet, in timp ce societatea doarme linistita, la dreptul unui adult sa ii ia dreptul unui copil de a fi de sex masculin (si, deci, baiat) sau de sex feminin (si, deci, fata).

Societatea contemporana duce la extrem actiunea de batjocorire a generatiei care se naste. Parintii au „dreptul” iresponsabil sa aleaga pentru copiii lor si in numele lor, sa-i forteze, sa-i oblige. In timpul in care drepturile copilului par ca sunt respectate prin pornirea unor reflectoare catre anumite actiuni care sa ne ia ochii.

Imagineaza-ti un copil care se naste si primeste pe certificatul de nastere: „fara sex”. Va fi confuz? De ce nu „sex masculin”? De ce nu „sex feminin”? Dar, de ce mai exista, atunci, si sexul masculin si cel feminin ca optiune, din moment ce optiunea de „nespecificat” le cuprinde pe toate? Nu doar ca toata ratiunea introducerii sexului pe certificatele de nastere devine ambigua si fara noima (anulandu-se necesitati practice non-religioase care au stat la baza introducerii certificatului de nastere ca act personal de identitate), dar certificatul devine ambiguu in orice fel. Desigur, probabil ca se vor scoate optiunile vechi – nu s-a putut din prima, ar fi fost respins de societate. Nu vor renunta la aceasta noua optiune, ar fi hilar, vor renunta la primele doua. Astfel, se va lua dreptul parintilor (minoritate sau nu) de a declara in actul de nastere sexul copilului lor.

Educatia va fi si ea de asa natura incat activismul pro-homosexual sa se poata desfasura liber. In unele tari este deja.

Copilul acela va creste, va fi educa in spiritul alegerii sexului (care e deja ales, deci, vorbim despre o supra-alegere). In termeni biblici putem vorbi clar despre o actiune a omului impotriva alegerii divine, o razvratire clasica. In termeni sociali, vorbim despre o conducere a societatii inspre optiunea homosexuala. In termeni psihologici vorbim despre ambiguitate si suferinta provocate de elasticizarea accentuata a constiintei copilului care nu mai poate sa stie cine este, ii spun altii.

Guvernatii Europei doresc sa implementeze cu orice pret o agenda. Chiar daca extrem de multi oameni vor fi afectati pe mai multe planuri, din ce in ce mai mult. Sacrificiul pentru viata altora este nobil atunci cand vine din partea celui care se sacrifica. Atunci cand cel sacrificat pentru altul este hotarat de altii vorbim despre silnicie si grotesc.

De ce vor plati generatii intregi un pret peste puterile lor? Pentru ca niste oameni sa se poata bucura de placerile sexuale pe care si le propun, care sunt, de fapt, orgii si actiuni pagane josnice pentru fiinta umana.

Societatea trebuie sa inteleaga faptul ca introducerea in certificatele de nastere a optiunii „nedeterminat” pentru sexul copiului nu tine de organizarea interna a unei tari, ci doar de preferintele sexuale ale unui grup. Fara sa ne gandim la cat de gresite sunt aceste preferinte sexuale, devine evident ca decizia pentru o astfel de optiune pentru certificatele de nastere ale copiilor nostri nu mai trebuie sa fie lasata in mana guvernantilor. Romania trebuie sa aleaga ea ce este bine pentru ea si pentru copiii ei.

Totul devine un joc in contextul subjugarii populatiilor pentru placerea unui grup.

Libertate sau robie din raspunsul dat in libertate

„Indiferenta cu care milioane de protestanti privesc libertatea lor religioasa binecuvantata de Dumnezeu este fatala”

„Cand alegem calea usoara in detrimentul caii mai grele, dar mai bune, intotdeauna inseamna ca abuzam de libertate.”

„Avand aceasta libertate, ei [cei care abuzeaza de ea] merg la sfarsitul saptamanii la munte si pe maul lacului sa se joace shuffleboard, sa pescuiasca si sa faca plaja. Se duc acolo unde este inima lor si se intorc la tovarasii de rugaciune doar atunci cand vremea rea ii determina sa intre. Daca aceste lucruri continua, protestantismul evanghelic va fi pregatit sa fie preluat de Roma.”

„Cred ca ar fi bine pentru noi sa ne verificam din cand in cand starea spirituala prin testul simplu al compatibilitatii. Cand suntem liberi sa plecam, unde ne ducem? In ce tovarasie ne simtim cel mai mult ca acasa? Incotro se indreapta gandurile noastre atunci cand sunt libere sa se indrepte incotro vor? Cand presiunea muncii, a afacerii sau a scolii a disparut temporar si putem sa ne gandim la ce vrem in loc sa ne gandim la ceea ce suntem constransi sa o facem, la ce ne gandim atunci?

Raspunsul la aceste intrebari ne poate spune mai multe despre noi decat am putea accepta linistiti. Dar am face bine sa ne infruntam. Nu mai avem prea mult timp.”

(A.W. Tozer, Omul – salasul lui Dumnezeu, pag. 135-137)