Maniheul medieval – scurtă recenzie de carte

steven-runciman---maniheul-medieval_c1

Autorul prezintă o lecție istorică în legătură cu continuatorii dualismului caracteristic gnosticismului contemporan Bisericii Primare, în sensul vectorului spatio-temporar dinspre teritoriile Răsăritului înspre Europa de Apus. După fiecare astfel de incursiune istorică, el prezintă și caracteristicile învățăturilor respectivelor erezii.

Pentru cititor, menționez a nu se lăsa influențat de folosirea ideii de erezie oridecâteori nu este vorba de creștinismul oficial, pentru că această carte nu își propune să desemneze, prin studiu biblic, erezia ca atare sau caracteristicile ei, sau, mai degrabă dreapta credință. De altfel, nici prezenta recenzie nu-și propune acest lucru.

În speță, cartea este folositoare pentru cei care vor să înțeleagă întinderea în timp a învățăturilor gnostice, peste teritoriile Europei și peste vremurile perioadei medievale. După cum subliniază și autorul, creștinismul majoritar (ortodox sau catolic) a pus eticheta de maniheu și altor credințe creștine care nu aveau nimic de-a face cu învățătura de predanie gnostică.

De asemenea, sugerez că această carte poate să clarifice în mintea unora problema provenienței baptiștilor, mai ales că se fac anumite confuzii grave în legătură cu calitatea creștină a persecutaților bisericii mainstream contemporane acelora. Se pun, de multe ori, în aceeași oală: lolarzii, bogomilii, catarii, ba chiar protestanții.

Apoi, cartea poate să lămurească și unele idei din mediul protestant din România, dar nu sugerez nimic, la cititorului această plăcere, dacă o va descoperi, fiindcă tot e vorba de gnoză

Mai jos, câteva citate din carte, fără să le comentez:

„În Armenia secolului al V-lea, secta era destul de activă, iar în veacul următor în jurul Edessei este atestat un număr considerabil de mesalieni, numiți în aceste părți eustațieni sau marcianiți, după cei doi lideri ai lor… Până și în secolul al VII-lea se bucură de înflorire, când Maxim Mărturisitorul vorbește cu nemulțumire despre ei, aplecându-se și asupra unora dintre episcopii lor, aserțiuni redate de un teolog din mediul monastic cândva pe la sfârșitul aceiuiași secol. Probabil că în această vreme a intervenit și dislocarea lor către vest, survenită în urma atacurilor arabilor, moment din care cad în anonimat pentru o lungă perioadă de timp. În momentul reapariției lor pe scena istoriei, în secolul al XI-lea, mesalienii sunt o comunitate solidă, trăitoare pe teritoriul provinciei Tracia. Îi vom întâlni aici și mai târziu, puși pe prozelitism în rândul vecinilor.

Importanța fenomenului mesalian rezidă în amestecul de doctrine gnostice dualiste cu fervoare populară evanghelică. Ei și-au cimentat doctrina cu cărți, spre deosebire de alți clerici, de aceea învățăturile lor s-au păstrat pentru uzul ereticilor ce vor fi să vină, într-un vast corpus de literatură de factură gnostică.”

„Populația a scăzut și ea, s-a retras din ce în ce mai mult în văile și pe costișele munților, în Pindul meridional, dar mai ales în Carpații transdanubieni, pentru a da naștere dupa mai multe secole vlahilor sau românilor, cum sunt cunoscuți astăzi. Prea puțini dintre acești războinici revărsați din Răsărit s-au menținut însă. Ținuturile pustiite au fost repopulate de un neam mai blajin, de slavi.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 92)

„În 1446, papa și comandantul trupelor maghiare Iancu de Hunedoara l-au silit pe Ștefan Toma să înceapă persecuția supușilor săi patareni. Acesta a consimțit să le interzică ridicarea de noi biserici ori repararea celor vechi. Ulterior, în 1450, stârnit de nunțiul papal, le-a ridicat și dreptul de a mai celebra slujbe.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 152)

„De asemenea, și Biserica Valdenză, pe care teologii contemporani o socoteau a fi precum bisericile catare, nu avea de fapt nimic în comun cu acestea, în afara faptului că împărtășea anticlericalismul ascetic caracteristic perioadei. Valdenzii erau creștini protestanți, care cautau să revină la puritatea Bisericii primare. Nu avea legătură cu dualismul catarilor. Propovăduirea ascetismului și a abstinenței se datora în cazul lor unei tendințe puritane de autodisciplinare și ură față de lux, nu unei concepții filosofice legate de răutatea ființială a materiei și de dezideratul sinuciderii speciei. Chiar și acolo unde organizarea lor o copia pe cea a catarilor, precum existența unei caste de Inițiați sau Desăvârșiți, formată printr-un COnsolamentum, inițierea acestora nu avea niciun element esoteric. Era doar o manieră de a numi slujitori a căror consacrare să nu vădească nicio urmă de tradiție clericală.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 166)

Apoi:

„Numai odată cu generalizarea practicii de a acorda Botezul mai devreme, pentru ca și cei morți de tineri să se bucure de calitatea de membri ai Bisericii, toți prozeliții au putut deveni, prin itnermediul pedo-baptismului, inițiați; și traptat, odată cu generalizarea acestei ceremonii inițiatice, a crescu importanța Mirungerii. Astfel, până la sfârșitul secolului al V-lea nu mai exista altă aristocrație spirituală în cadrul Bisericii în afara ierarhiei oficiale. Sectele gnostice însă, ca o consecință a importanței pe care o acordau gnozei lor, și-au păstrat mai vechile practici. Astfel, atunci când clericii medievali îi acuzau pe eratici de menținerea unor caste de Aleși ori Desăvârșiți, ei atacau în fapt o practică a Bisericii primare, iar ceremonia eretică de inițiere pe care o înfierau cu oroare era aproape în întregime echivalentul slujbei prin care primii creștini erau primiți în Biserică.” (Steven Runciman, „Maniheul Medieval”, ed. Nemira, pag. 220)

Și:

„Autorii care îi consideră pe protestanți, reformai ori chiar protestanții timpurii, precum lorarzii ori husiții, ca fiind urmași ai catarilor dovedesc necunoașterea protestantismului. Chiar dacă și pentru Wyclif, Luther ori Calvin Satana era echivalentul unui dumnezeu, iar lumea era un loc al răului, dar categoric Dumnezeu era Creatorul, Iehova al evreilor. Niciunul dintre aceștia nu a negat autoritatea Vechiului Testament și nu i-a desconsiderat pe patriarhi. Au dorit doar să reformeze Biserica, nu să instituie o nouă religie. Pentru ei, Hristos era cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, și nu un Eon ori unul dintre cei mai mari Aleși. Înaintașul lor spiritual era mai degrabă Petru Valdenzul decât Mani, Marcion ori oricare altul dintre prorocii dualiști.” (Steven Punciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 224)

Cartea este captivantă, se poate citi într-o zi.

Să nu uităm nici de implicațiile în scrierile lui Dan Brown, un scriitor de mare succes al vremurilor noastre, care atacă virulent creștinismul prin imaginarele sale cărți. Apologetica, în acest segment, nu poate să aibă sens dacă apologetul nu cunoaște esența învățăturii gnostice (perpetuate peste veacuri).

 

Solemnitatea lumii musulmane si frivolitatea lumii crestine [1]

723-300x223 sursa imaginii

(Titlul acestui articol NU este: „Solemnitatea islamului si frivolitatea crestinismului” dintr-un motiv bine intemeiat! Nici „Solemnitatea musulmanilor si frivolitatea crestinilor”. Evident, exprimarea aleasa nu e desavarsita, dar voi explica pe parcurs de ce am ales acest titlu – de fapt, e semnificativ sa facem anumite distinctii, fara de care nu se poate intelege prea bine contextul lumii in care traim.)

Am aflat cu totii, zilele acestea, cand (din pacate si in mod ironic) au loc Pastele Catolice, despre o fapta a Papei. Din pacate, nu pentru ca nu sunt de acord cu aceasta sarbatoare, ci fiindca absurditatea serbarii, in crestinism, a doua morti si invieri a lui Isus Cristos este scoasa puternic in evidenta anul acesta (si) prin distanta dintre cele doua date calendaristice. In timp ce „Rasaritul” intra in postul Pastelui, „Apusul” serbatoreste deja… In mod ironic, fiindca acest cuvant, „catolic”, inseamna „universal” si… numai universal nu este… cand ar trebui sa fie. E importanta unificarea acestei date pentru lumea crestina din considerente superioare oricarei agende ecumenice.

Papa de la Roma nu este, asa cum par sa sugereze oamenii care nu cunosc nici istoria, nici nu inteleg modul de organizare in crestinismul timpuriu, „seful crestinilor”, ci un episcop, pe care Apusul l-a considerat mereu „primus inter pares” (expresie de importanta mare, atunci cand ne gandim la rang si rol). Saptamana aceasta, dupa obiceiurile catolice, Papa a spalat picioarele mai multor oameni:

Mai mulți refugiați au plâns când Papa Francisc a îngenuncheat în fața lor, le-a spălat picioarele cu apă sființită, le-a șters și le-a sărutat. Vaticanul a anunțat că patru femei și opt bărbați au făcut parte din ritual. Una dintre femei era o italiancă de religie catolică, care lucrează la centrul pentru refugiați și trei femei erau migrante creștine copte din Eritreea. Patru dintre bărbați erau catolici din Nigeria, trei erau musulmani din Mali, Siria și Pakistan și un bărbat era de religie hindusă și provenea din India. (sursa)

Preotii catolici spala picioarele a 12 oameni, in Joia Mare, prin traditie, acesta fiind un gest de smerenie si in amintirea a ceea ce a facut Isus Cristos in timpul ultimei sale mese cu ucenicii Sai.

Gestul lui Cristos este si nu este selectiv. Este selectiv, fiindca s-a adresat celor 12 barbati care erau ucenicii Sai meniti sa devina apostolii Sai. Selectivitatea aceasta nu are nimic de-a face cu ideile contemporane lui cu privire la barbati si femei, cu sovinismul sau alte atribuiri ale unor concepte ulterioare intamplarilor sau personajelor care au existat anterior acestora. Ea are de-a face cu planul lui Dumnezeu de a forma cativa oameni care sa Il marturiseasca pe Cristos lumii dupa ridicarea Sa la cer. Domnul a avut mai multi ucenici, dar a ales dintre ei 12, pe care i-a avut in vedere inca de cand i-a chemat, pentru o anumita lucrare speciala – apostolatul. Fata de acesti oameni Cristos trebuia sa predea o lectie esentiala a ceea ce inseamna „partasia” cu Dumnezeu si smerirea de Sine a Fiului pentru ca oamenii sa poata sa se apropie de El. Nu este selectiv, fiindca l-a inclus si pe Iuda, despre care Cristos stia deja ca-L va vinde.

Acest gest nu a fost initierea unui ritual si nu trebuie sa fie un ritual, ci expresia iubirii adanci ca sursa a ceea ce Dumnezeu a facut pentru oameni. Dincolo de spalarea picioarelor sta o si mai mare coborare a lui Cristos, care a lasat „gloria Tatalui” pentru a descende omului pacatos, dar fara ca El sa fi fost pacatos.

In tot acest context, as avea rezerve fata de spalarea picioarelor fata de altii decat „ucenici”, adica oameni care sunt in procesul de a-L urma pe Cristos (si nu ma refer aici la cei care, traditional, isi spun crestini, ci la cei care afirma ca sunt crestini si nazuiesc la a deveni – adica, asemenea lui Cristos). Prin urmare, consider gestul Papei oarecum iesit din context, adresandu-se (si) unor persoane care nu Il urmeaza pe Cristos (atentie, din nou, nu am spus „crestini”, fiindca nu trebuie sa se inteleaga ca ma refer la europeni sau albi in general)

Dar, s-a intamplat. Papa a vrut sa arate ca toti sunt „copiii lui Dumnezeu”, ca oamenii aceluiasi Pamant au Acelasi Tata. A fost si un act de smerenie, care i-a cutremurat pe cei fata de care a facut acest gest si nu doar pe ei. Daca ne referim doar la atitudine, ceea ce a facut este exceptional si frumos.

In general, sa tinem minte ca scopul actiunii acesteia a lui Cristos NU a fost multi-culturalismul, integrarea altora sau asezonarea, ci o apropiere puternica si unica fata de cei care au ales sa-I urmeze Lui (pe atunci nu le zicea crestini, termen inventat ulterior, iar viata lor a fost cu adevarat dedicata si demna, fiind primii care au fost gata sa moara pentru Domnul lor, dupa ce au stiu Cine este si cum este El).

Am ales, insa, gestul acesta, ca punct de plecare pentru o abordare foarte calma si sufleteasca a contextului in care se afla lumea noastra, astazi. „Vin musulmanii!”, striga unii. „Moarte crestinilor!”, striga altii.

[va urma]

Despre scoala crestina din Alexandria – Didaskaleion-ul

In „Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine”, vol. I, autorii mentioneaza (pag. 278) scoala crestina din Alexandria, intr-un capitol tocmai despre acest oras si despre autorii crestini de seama ai primelor secole pe care acest oras important i-a dat:

„Intr-o astfel de ambianta trebuie incadrata si chestiunea aparitiei Didaskaleion-ului scoala crestina din Alexandria. Conform unei informatii de data tarzie furnizata de Filip din Side in Istoria sa scrisa intre 434 si 439, primul conducator al scolii a fost apologetul Atenagora, dar informatia, imprecisa, nu pare sa aiba prea multa valoare. Dupa Eusebiu (Istoria bisericeasca V, 10, 1.4), in vremea domniei lui Commodus (180-192), scoala din Alexandria, intemeiata de mult timp, era condusa de Panten, caruia i-a urmat Clement (Istoria bisericeasca V, 10), fusese initial stoic, apoi, dupa ce s-a convertit la crestinism, a plecat sa raspandeasca evanghelia la popoarele din India, unde fusese precedat de apostolul Bartolomeu, care difuzare evanghelia lui Matei…”

Citatul este dat doar pentru faptul ca este mentionata aceasta scoala, al carei nume foloseste cuvantul grecesc care desemneaza in Noul Testament notiunea de invatatura sanatoasa, invatatura-etalon, pe care ne incurajeaza apostolii (in special Pavel, in scrieri) s-o urmam.

Dezvoltarea unei atare scoli, intr-un oras insemnat cultural precum Alexandria, in contextul in care in zona aceasta au fost puternice influente gnostice (Basilide, Valentin), demonstreaza impactul invataturilor biblice asupra generatiei de atunci (este vorba despre o generatie care nu i-a vazut pe apostoli). Adica, crestinii au inteles improtanta invataturii sanatoase si s-au hotarat ca e nevoie de o scoala pentru a o promova in educatie.

Alegeri de dupa alegeri. Dintre lucrurile pe care le-ar putea invata crestinii in urma a ceea ce s-a intamplat in 16.11.2014

Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri, respectiv in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 16.11.2014, a fost ceva exceptional in adevaratul sens al cuvantului, de exceptie, care a atras atentia tuturor, care a bulversat si a uimit.

Politic, sunt multe de invatat si de discutat. Foarte bine, au ce face oamenii politici. Dar, eu as vrea o abordare d.p.d.v. al unui crestin si vreau sa ma adresez celor care se numesc pe ei insisi crestini. Si nu ma refer cu acest termen la o anumita denominatiune.

1. Dumnezeu este Cel care ridica si coboara pe oameni

Acest adevar a fost verificat, la o scara sau alta, de nenumarate ori in istoria omenirii! Acest adevar este afirmat cu fermitate si exemplificat in Biblie, in istoria Bisericii si multe generatii de oameni au avut ocazia sa experimenteze si sa incerce invataturile Scripturilor in acest sens. Au gasit ca sunt autentice.

Dumnezeu este expert in a surprinde, in a ridica pe cine doreste. El poate sa ridice peste oameni chiar si pe cel mai neinsemnat dintre ei, pe cel mai putin bagat in seama de oameni. Cineva scria, intr-un articol foarte emotionat, ca, zilele acestea, Dumnezeu a ales sa fie roman (si nu in sensul in care-L faceau sa fie comentatorii sportivi prost-inspirati, cand castiga si Romania, rar, vreun meci de fotbal), a stat la coada sa voteze, in Diaspora si ora noua la prins chiar cand sa intre, fara sa mai poata. Asa ca, Dumnezeu a votat, totusi… Si, iata, rezultatul.

Eu nu cred intr-o providenta a unui Dumnezeu care e un fel de sluga a unor oameni care se cred stapani pe rugaciunile lor facute de ochii lumii. Nu cred ca, orice ar alege oamenii, ei au ales voia lui Dumnezeu, deja. Ca Dumnezeu stie sa se descurce, in providenta Lui (o chestiune teologica grea, totusi, nu trebuie sa-si prinda toti urechile cu ea, dar nici nu e interzis nimanui) cu toate greselile oamenilor, e cu totul altceva. Dar, nici rugaciunile celor oropsiti, celor care sunt batjocoriti, orfanului si a vaduvei, ale celor credinciosi fara interese nu sunt degeaba! Dumnezeu nu e un om, sa fie coruptibil. Oamenii ajung sa-i insele pe altii in asa fel incat sa fie siguri de obtinerea a ceea ce urmaresc. Dar, oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu.

Acel conducator sau lider care intelege ce inseamna o atitudine corecta fata de Dumnezeu cred ca este un om cu adevarat de care e ferice.

Pentru un crestin, un astfel de rezultat, o astfel de reactiune, ar trebui sa fie un exemplu clar cu privire la ceea ce este Dumnezeu si cum lucreaza El. Cand cei puternici au totul asigurat, Dumnezeu ii rastoarna intr-o clipa, fara sa-i intrebe nimic, si pune, in locul lor, pe un altul – de obicei pe cel caruia oamenii nu i-au dat nicio sansa.

Aceasta este, in speta, esenta crestinismului. Fiindca, Cristos Insusi a fost respins, lepadat, etichetat de oameni ca fiind fara valoare. Plata pentru El? Moartea! Dar, prin aceasta, Dumnezeu a realizat intr-un mod absolut o mantuire pentru om extraordinara. Sentimentele pe care le-am simtit zilele acestea au fost intrecute cu mult de ceea ce au simtit ucenicii lui Cristos cand acesta a inviat din morti. Si, toata crestinatatea face ca tot pamantul sa se cutremure, in fiecare an, cand se serbeaza Pastele!

Este bine ca omul sa aiba in vedere faptul ca Dumnezeu este mai inalt decat orice om si ca poate sa faca, daca vrea, ce vrea cu fiii oamenilor. Atunci se vede omul intelept si omul nebun.

2. Este o grava eroare pentru Biserica sa se ocupe de altceva decat de ceea ce ar trebui Biserica sa faca

Suntem in Romania. Aproape 90% se declara ortodocsi. Prelati ortodocsi – cei spus oamenilor fatis cu cine sa voteze – au aratat doar partea de suprafata a ceea bolborosea in interiorul clerului. Oamenii au fost indemnati sa nu voteze cu un ne-ortodox. Ca noi votam un crestin, de-al nostru, ziceau ei.

Si, tocmai „ajutorul” acesta pe care se gandeau ca l-au dat, nu degeaba, a primit o valenta opusa scopului scontat si… surpriza, oamenii, ortodocsii, au votat un evanghelic minoritar…

Iar aceasta ne arata cat de bine ar fi fost pentru BOR sa se ocupe de cele ale Bisericii si sa o faca intr-un mod de apreciat.

Dar, nu doar pentru BOR e o lectie. E pentru orice Biserica, din orice localitate. Ocupati-va, dragi crestini, de cele care tin de crestinism, atunci cand e vorba de Biserica! Biserica are locul ei. Agora are locul ei. Cand se amesteca, Biserica are intotdeauna de pierdut! Si, bazandu-se pe bunul nume, Biserica ajunge sa „castige” un nume rau. O consecinta grava este ca oamenii vorbesc de rau „calea mantuirii” si pe Dumnezeu. Si asta din cauza unei structuri care nu mai face ce ar trebui sa faca Biserica.

Asta va doriti? Daca da, atunci, din start, nu sunteti din nicio Biserica, indiferent daca ati ajuns s-o reprezentati in vreun fel si profitati de pozitia pe care o aveti si de renumele pe care altii l-au castigat, nu voi, nu asa.

Ce a facut BOR a adus asupra Bisericii o reactie care nu o sa se limiteze doar la votul care a fost dat!

Atata timp cat Bisericile, de orice culoare denominationala, se ocupa de alte probleme si nu de ce a fost randuita (de catre Dumnezeu!) Biserica sa se ocupe, imaginea Bisericii nu are cum sa fie una buna. Oamenii asteapta de la crestini ceva mai mult. Daca nu pot sa ofere, atunci nu doar ca nu sunt, de fapt, crestini, dar sunt si sarlatani, oameni care pretind ca sunt ceea ce nu sunt. Si, in acest caz, nu vorbim despre holoangari care pozeaza in meseriasi.

Cand aduci chipul lumii in Biserica, lumea insasi te va batjocorii, tu insuti nu vei mai fi Biserica. E o chestiune de identitate.

3. Realitatile simple, necosmetizate, daca sunt autentice, pot avea o valoare mult mai mare decat prefacatoriile cele mai stralucitoare si atractive

Bani, media, oameni care sa promoveze, resurse de tot soiul. Intr-un cuvant, un Goliat. Si, iata, David nu s-a lasat asteptat… Oamenii, indiferent cat sunt de „prostiti”, tot stiu ce-i autentic, ce-i drept, ce-i valoros. Stiu. Si, cand e timpul, reactioneaza.

De aceea, crestinii ar trebui sa stie ce e de valoare si sa traiasca asa. Daca tanjesc dupa ce nu-i valoros, ei insisi si-au pierdut identitatea.

Chiar credeti ca oamenii nu-i observa pe adevaratii crestini, daca par ca stau cu capul in alta directie? Ba-i observa. Oamenii nu au nevoie de crestini care sa le semene, sub pretextul relevantei prost-intelese. Ei au nevoie de crestini care sa traiasca valorile crestinismului, fiindca doar asa acesta din urma are relevanta – se dovedeste ca este ceea ce pretinde.

Cei care inteleg aceste lucruri, se poarta asa. Cei care nu le inteleg, poate le spun cu gura, dar in fapta sunt altfel.

4. Scopul nu scuza mijloacele. Nu poti predinte un scop nobil pe care sa-l obtii abominabil

Nu poti sa ajungi la putere, cu gand sa faci binele, facand raul. Nu merge asa. E o minciuna, o inselaciune, fie ea si autoinselaciune.

Poate ca, traind corect si principial (desigur, omul nu poate sa fie perfect, dar stiti la ce ma refer!), cineva pare ca nu e bagat in seama. Dar, surprizele apar oricand. Si, de fapt, nu-i o surpriza. E o realitate ascunsa privirilor imediate, ceva ce se intampla peste tot. Si e apreciat cand se intampla.

Daca valorile crestine nu sunt valorile bune pe care le recunoaste chiar si lumea aceasta, atunci ele nu sunt deloc crestine. Crestinismul nu propune valori care se petrec in neant, ci valori care au loc in lume, in timp si spatiu. Invatatura crestina nu se refera la ce se intampla pe planeta numita Imaginatie. Daca invataturile crestine nu au aplicabilitate si cei care sunt crestini nu traiesc in conformitate cu acestea, puterea crestinismului este totuna cu nimic.

Ai grija ce crestinism iti doresti!

5. Valorile adevarului si ale dreptatii sunt cele care prevaleaza 

Chiar daca omenirea nu este tocmai un ansamblu de aspecte ale sfinteniei si dreptatii, totusi, acestea sunt recunoscute ca fiind valoroase si pozitive chiar in contextul noroios in care sunt abordate.

Cand se intampla ceva bun, oamenii se bucura. Apare entuziasmul, se naste o stare de bine, de multumire. De aceea, trebuie sa fim oameni care cauta astfel de valori.

Crestinismul le propune. Nu multi crestini, insa, din pacate, le traiesc! Si, aici e problema! Lumea de astazi este impotrivitoare crestinismului nu pentru ca nu ar fi de acord cu valorile promovate de invatatura din spatele lui, ci pentru ca nu pot sa nu observe ipocrizia asa-zisilor crestini care se autentifica in mod fals cu ceea ce nu sunt, de fapt.

Eu consider – si am mai scris despre asta – ca ateismul (sau, cel putin amploarea lui de acum) este o consecinta a tensiunii dintre invatatura unora ca „Dumnezeu e iubire” si viata lor (cand pornit la razboi cu crucea-n frunte, cand au trait in mojicie, in dezbinare si ura si cate altele…).

Dar, pentru ca, din cand in cand, dreptatea prevaleaza, si vedem bine ce stare sufleteasca naste un astfel de eveniment in noi, inseamna ca exista ceva in valorile astea, nu? Ceva important!

Ce fel de oameni ar trebui sa fie crestinii? Cum ar trebui sa se poarte ei in fata lumii?

Cu siguranta ca fiecare a invatat cate ceva, zilele astea. Chiar, mult mai multe decat am scris eu aici. Dar, a trebuit sa scriu. Nu am putut sa nu scriu!

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta.

Articolul de fata este o continuare de aici.

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Rezumat prima parte:

1. Dupa cum in poporul Israel, in vechime (inainte de Cristos, de Biserica) s-au ridicat prooroci mincinosi (profeti falsi), in acelasi mod, asemenea, vor fi si invatatori falsi printre credinciosii (Bisericii);

2. Erezia este o parere aparte de invatatura in sine, de linia principala a Scripturilor pe care, in mod normal, ar trebui s-o invate oamenii Bisericii;

3. Ereziile acestea sunt introduse printre credinciosi „pe furis”, nu sunt prezentate direct, franc si deschis (cel putin, nu la inceput);

4. Apostolul Petru aduce cateva descrieri ale unor astfel de oameni – invatatorii mincinosi. Cum sunt ei? Vezi sinteza acestui articol, mai jos.

Despre opinii

Inainte de a cauta raspunsuri in textul biblic in ce-i priveste pe invatatorii mincinosi (cum sunt ei, cum pot fi recunoscuti, cum pot fi ocoliti), sa poposim putin in legatura cu sensul larg al insemnatatii de erezie.

Erezia nu este o parere printre altele, ci, mai degraba, este o parere relativ la o linie generala. Ortodoxia, de exemplu, propune ca erezia este credinta celor care nu se aliniaza la directia invataturii Bisericii Ortodoxe. Cam acesta este sensul notiunii de erezie, adica o parere care nu se potriveste invataturii Bisericii. Desigur, linia invataturii Bisericii ar trebui sa fie conforma cu invatatura Sfintelor Scripturi.

Apoi, sa facem referire la argumentatia de tipul: „Adevarul nu e la tine, ce spui tu e doar parerea ta. Nu inseamna ca e adevarata.” Desi acest tip de argument este aparent corect, sugerand ca ne ajuta sa fim corecti din punct de vedere logic, el este folosit de foarte multe ori pentru a relativiza chiar invatatura sanatoasa. In acest caz, argumentul nu se mai aplica. Din doua motive:

a. fiindca este el insusi relativ, caci cel care zice: „Adevarul nu e la tine” are pretentia el insusi ca afirmatia sa este adevarata, deci, ca adevarul e la el; asadar, cand sugereaza ca cineva nu are adevarul, o face bazandu-se pe contrariul acestei sugestii, ceea ce nu e tocmai un argument de acceptat si necesita o discutie suplimentara;

b. invatatura revelata a Scripturii este etalonul sau absolutul cu care se poate compara o parere sau o erezie sau o invatatura oarecare; daca aceasta este exclusa, atunci nu mai vorbim in contextul acestui articol (vorbim, eventual de ateism sau alte invataturi care se potrivesc mai degraba unei alte discutii; ca sa nu amestecam lucrurile, vom pleca de la premisa ca Scriptura este revelatia lui Dumnezeu, asadar adevarata si demna de incredere; practic, mantuirea omului sta in credinta in invataturile pe care le gasim in aceasta revelatia).

Ce fel de oameni sunt cei care aduc o invatatura mincinoasa?

1. Acesti oameni Il neaga pe propriul lor rascumparator (2 Petru 2: 1)

– de obicei, se intampla cand cineva este rascumparat; el respecta termenii Scripturii si, prin invatatura pe care aceasta o prezinta, este pus fata in fata cu a crede un anumit set de valor (cele biblice); dupa un timp renunta la ceva sau adauga ceva, modificand acele invataturi, ceea ce conduce la o disociere fata de primele invataturi; atunci cand el a crezut initial invatatura autentica a Biblie, L-a crezut de fapt pe Dumnezeu si, cand si-a modificat invatatura si-am modificat si credinta si s-a „lepadat” de Stapan, adica de Cristos;

– negarea lui Cristos nu este neaparat una verbala sau fatisa, ci pasajul se refera mai degraba la o negare prin invataturi, una implicita;

– chestiunea este deosebit de serioasa – ce poate fi mai serios decat sa-L negi pe Cel care-ti poate da mantuirea?

– pasajul ne arata ca un astfel de om a fost rascumparat si apoi Il neaga pe Stapanul care l-a rascumparat;

– exista o consecinta foarte reala – o pierzare, o distrugere abrupta, naprasnica (asadar, nu e vorba de schimbat pareri, de contextul „fiecare cu parerea lui”, ci de o foarte serioasa si reala urmare a unei atitudini de renegare a lui Dumnezeu din partea unuia care deja a fost „rascumparat”;

– asadar, sa ne asteptam ca acesti invatatori mincinosi sa fie dintre cei care L-au marturisit pe Cristos (in contextul nostru evanghelic, chiar dintre cei care s-au „pocait”, s-au botezat, au avut o credinta pe baza careia au fost „rascumparati” – un pret s-a platit pentru ei, ca sa fie eliberati din starea lor de alienare fata de Dumnezeu).

– abordarea lor este una necinstita, ei aduc invataturile prin strecurarea lor, prin mijloace de amagire

2. Acesti oameni sunt niste destrabalati (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– destrabalarea aceasta se refera la un mod de vietuire, la aplicarea unor invataturi si are de-a face cu obiectul invataturilor teoretice;

– asadar, invataturile eretice nu se au in vedere pe ele insele, ci pe ceea ce adreseaza la nivelul practic;

– destrabalarea are de-a face cu moralitatea, fiindca are sens de senzualitate, de deplasare fata de o tinuta morala decenta, corecta, buna, potrivita, conforma cu invataturile Scripturii;

– daca invatatura pe care o ai in vedere conduce la o conduita relaxata din punct de vedere al modului de trai, atunci e un semnal pe care trebuie sa-l iei in considerare, daca te intereseaza sa nu fii inselat!

3. Acesti oameni vor fi populari (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– ei au succes, gasesc urmasi (ceea ce sugereaza si de ce au plecat pe drumul acesta), gasesc sustinere;

– prin urmare, faptul ca un invatator sau o invatatura este sustinuta nu inseamna ca are si valoare de adevar;

– nu multimea valideaza valoarea de adevar a unei pareri, ci Cuvantul lui Dumnezeu;

– oamenii aceia care vor decide sa-i urmeze vor alege un fel de „cale” noua, ceva ce nu a mai fost (cel putin in imediat), vor renunta la invataturile de pana atunci (atentie sa nu confundam aici o revenire la invatatura sanatoasa cu o deplasare de la ea);

– urmasii lor vor fi gata sa le ia apararea, chiar impotriva prietenilor lor, chiar impotriva celor pe care-i numesc „frati”;

– urmasii lor vor promova (si ei) o viata destrabalata, o viata conforma cu aceasta invatatura pe care incep s-o urmeze si s-o agreeze;

– nu gandi „asta-i unul care ne intelege, pe noi, pe tineri, ne lasa cum vrem noi, e bun”, fiindca nu din intelepciune gandesti asa… (noi nu cautam pe cineva care sa fie de acord cu starea noastra rea, ci pe cineva care sa fie ferm impotriva unei asemenea stari, dar care sa ne iubeasca atat de mult incat sa fie gata sa se lase respins si neacceptat cand nu ne canta in struna si nu ne linguseste);

4. Din cauza lor, calea adevarului va fi batjocorita (2 Petru 2: 2)

– modul de viata al acestor oameni va atrage dupa sine o raportare nepotrivita fata de „calea adevarului”;

– fiindca apar din sanul crestinilor (gruparilor crestine), acesti oameni atrag judecata celorlalti asupra intregului, adica si asupra celor care sunt din acelasi mediu initial (de ex: o Biserica locala), toti fiind judecati prin prisma a ceea ce fac acestia;

– cand „calea adevarului” este vorbita de rau, multimea aceea si invatatorul/invatatorii ei se afla deja de ceva vreme pe drumul ereziei;

– si oameni autentici sunt vorbiti de rau, doar fiindca sunt crestini, pentru a fi denigrati; pasajul nu se refera la cazul acesta;

– iata, deci, ca oamenii din afara sunt in masura sa masoare modul in care traiesc cei din Biserica!

– asadar, vorbim despre bun simt, despre un fel de vietuire care sa placa oamenilor, care sa fie frumos, decent, potrivit, drept, curat, sfant, demn, vertical, de tinuta, placut, non-lasciv s.a.m.d.;

5. Sunt lacomi (2 Petru 2: 3 – „In lacomia lor, vor incerca sa profite de voi prin cuvantari nascocite”)

– astfel de oameni, asadar, urmaresc un castig personal, au interes personal, o agenda proprie;

– „slujirea” lor nu e deloc slujire, fiindca ei se au in vedere pe ei, nu pe ceilalti (sa se arate pe ei, sa se ridice pe ei, sa castige bunuri, posesiuni, bani, sa castige faima s.a.m.d.);

– cuvantul pentru „lacomie” este preluat si in limba romana – „pleonexie”, insemnand „lacomie”, „cupiditate”;

– argumentele lor sunt modelate, sunt pregatite, gandite, tocmai pentru a prezenta un neadevar ca pe un adevar, pentru a atrage;

– este o munca depusa si oamenii acestia se asteapta sa si castige de pe urma acesteia, doar ca munca este una rea, care face rau celor care o suporta;

– ne vom astepta, asadar, ca acesti invatatori mincinosi sa fie oameni pregatiti, capabili sa argumenteze, buni oratori, gata de a argumenta;

6. Cuvantarile lor sunt nascocite (2 Petru 2: 3)

– ei urmaresc o concluzie, isi formeaza argumentatia pentru a ajunge acolo;

– nu sunt interesati sa explice Scriptura, sa fie dascali pentru cei care vor s-o inteleaga, nu simt compasiune pentru ceilalti dorind ca si altii sa cunoasca harul lui Dumnezeu si sa beneficieze de el; ei cauta beneficiul propriu si fac din Evanghelie si credinta o sursa de castig (dupa cum scria si Pavel, cand ii spunea lui Timotei ca unii cred ca evlavia este o sursa de castig);

– nu-i veti gasi saraci, dar plini de pace sufleteasca, mereu in „ograda” altora, ajutandu-i; nu-i veti gasi in lipsuri;

[va urma]

Revelatii despre autism…

Csaba Asztalos: „Canalizam ura societatii prin acte ca legea fundamentala doar pentru a avea cvorum la Constitutie / Florin Buhuceanu: Biserica Ortodoxa Romana este una autista, nu cred ca dialogheaza cu cineva” (stire pe evz).

Promotorii homosexualitatii acuza o intreaga societate, abrutizand-o fiindca li se pare ca acestia, majoritatea, ii acuza pe asa-zisele minoritati (ma refer la homosexuali). Asa a ajuns tot omul din Romania sa fie plin de ura, retrograd, autist si orientat exclusiv catre sine.

Cand nu iti iese „schema” ce faci, non-retrograd fiind? Devii homofob!!! Cu adevarat homofob! Fiindca nimeni nu i-a acuzat pe homosexuali de nimic, ci au pus o definitie a casatoriei asa cum a fost ea de la inceput si cum o istorie intreaga, bunul simt, naturalul si revelatia speciala a lui Dumnezeu (Biblia) o descrie.

Daca nu puneau un articol intr-un grup de articole ar fi fost toata tara un neam de relationisti progresisti si biserica ortodoxa prietena absoluta…t. Homosexualitatea este aparata cu armele presupusilor atacatori. Sa nu fim homofobi, spun ei, homofobi fiind. Nu e doar o logica a absurdului, un rationament falacios, de tip bumerang, ci si o acuza grava si galagioasa fata de omul simplu, normal.

Nu cand exista nebuni in societate trebuie sa ne ingrijoram, ci cand nebunul il acuza pe omul intelept ca este nebun, ridicandu-se pe sine in locul acestuia din toate privintele, dar fara niciun merit.

Dar ce am impotriva ta…

Am primit un comentariu caruia vreau sa-i dedic cel putin o postare. As vrea sa privim cu seriozitate acest comentariu si sa incercam sa vedem ce putem invata de aici (voi reveni cu un raspuns in cadrul acestei postari sau in alta:

Nu vreau sa vad judec-critic nici pe unii nici pe altii insa vehementa cu care propavaduiti ficare propria ,,casta“…in care toti va vreti a fii mai legitimi unii decat ceilalti sincer pe mine ma scarbeste.De aceea nu m-am putut apropia (in sensul simbolic dar si faptic sufleteste vorbind ) de nici o biserica (eu unul teoretic dupa familie m-am nascut crestin-ortodox desi nu am ales eu asta ci asa sa nimerit).Urasc faptul ca toti damblagiii care se numesc credinciosi dau navala in orase cu sectele lor (Evanghelisti, Penticostali, Baptisti,Martorii lui Iehova,Sambatari, ,,sorcovei si alte ciorogarle oale si ulcele“) luati cele mai bune terenuri din orase prin pile si relatii ,iar in numele credintei si a bisericii ce o propavaduiti ridicati tot felul de monstruozitati de biserici.Nu am vazut la nici o secta sa ridice un azil de batrani,o casa de copii pe principiul social sa il ajut pe cel napastuit…iar daca exista asa ceva intr-un fel sau altul acei ocupanti daca nu sant…neaparat trebuie sa devina la un moment dat adepti ai ,,religiei-bisericii“ vostre fiindca asa-i NORMAL (deci amaratul ala nu mai are dreptul la liberul arbitru fiindca altfel ramane fara supa si camera).Macar eu sant sincer si nu zic ca Ortodoxismul sau Catolicismul este mai breaz fiindca si unii si altii au avut pete negre grave de-a lungul istoriei si chiar pana in prezent (ex.inchizitia,preoti poponari,pedofili,betivi cronici,hulpavi si avizi de bani si putere etc.insa de-acestia aveti si voi destui).

Eu unul pentru mine si pentru cei la care tin zic mai bine un Doamne ajuta-ma pe mine si pe ai mei (referindu-ma la cei apropiati la care tin),fereste-ma de rele si iarta-mi pacatele chiar daca nu merit si gresesc fata de tine ! … nu ma duc prin biserici sa rod MOASTE (chilotii ,unghiile unuia sau altuia care se zice ca a vazut cine stie ce cai verzi pe pereti si l-au facut ortodocsii mei rapid sfand) incat pana la urma va fii plin tot calendarul (365 zile) cu cruci rosii de atatia sfinti intruchipati. Decat fals credincios mai bine sant asa cum natural ma simt,am pacatuit fiindca sincer eu unul recunosc ca l-am si hulit pe D-zeu fiindca urasc rautatea pe care a lasat-o sa bantuie pe pamant (poate chiar si fac parte din ea dupa cum ar spune unii doar pentru ca vorbesc asa desi eu niciodata nu am facut rau cuiva decat poate pentru a ma apara ipotetic vorbind cel putin din punctul meu de vedere).Nu am nici un fel de regrete si nici teama de judecata fiindca intre falsii credinciosi si mine…mai bine prefer sa raman astfel cum ma stiu (fie si pacatos) Doar Dumnezeu ma va judeca si nu ma tem de judecata sa,nu stiu de ce nu ma tem insa simt ca niciunde oricat de rau ar fii in iad nu exista mai multa suferinta decat sa vezi cat de rau poate fii omul aici pe pamant.Din punctul meu de vedere aici este iadul si aici primim si platim cu totii (plata si rasplata) pentru toate actiunile noastre din timpul vietii.Ce se intampla cu noi dincolo…nimeni nu sa intors sa ne spuna exact cate campii sau cazane cu smoala ne asteapta .Daca ar fii sa ne luam dupa popii si predicatorii (sectelor religioase crestine sau necrestine) care au prostit si inapoiat lumea cu sute de ani spunandu-le oamenilor : daca nu fac…nu cred si nu ,,dreg“ce zic ei atunci iadul , cazanul si chinurile vesnice vor fii ale lor, eu unul prefer atunci sa cred ca nu exista Dumnezeu ,fiindca nici un Dumnezeu (al oricarei religii Iehova – Allah etc.) nu ar putea fii atat de crud si de hain incat pentru faptul ca sa spunem (un om sa indepartat de Dumnezeu macar in sensul de nu-l pomeni sau recunoaste de forta suprema) va fii vesnic chinuit in focul iadului.Atunci ar insemna ca Dumnezeu si-ar incalca propriul principiu de ai face pe oameni mai buni determinandu-i prin liberul arbitru sa devina astfel fortandu-i sa creada in el fiindca altfel vor fii etern chinuiti (parca Satan ar avea mai degraba tendinta asta nicidecum D-zeu din cate conoastem ).Unii zic ca in cazul in care te vei cai vei fi absolvit de vina, insa confunda cainta (sincera remuscare-regret-parere de rau profunda din suflet pentru raul facut ) cu falsa rugaminte la Dumnezeu de a te ierta si a incerca sa-ti cumperi clementa pupandu-l in fund si spunand ca el este Dumnezeul tau cel mai bun si sfant desi nu simti asta (regretul pentru ceea ce ai facut rau altuia) si nu-l respecti cu adevarat pe D-zeu in sufletul tau negru…si cruci si matanii-osanale si dari in stamba pe la biserici …doar-doar nu te va paste iadul.Astia santeti majoritatea oamenilor iar intre a alege vreuna din bisericile voastre mincinoase si prefacute pline de fanatici-indoctrinati religiosi sau a fii considerat ateu de voi ori poate chiar satanist fiindca vorbesc astfel , mai bine prefer calificativele din urma insa vom vedea la judecata cine va trece testul…(imi cer scuze daca am redactat prezentul cu greseli de dictie sau gramaticale insa ,am scris repede si neatent la aceste aspecte propriile pareri vazandu-va cum va contraziceti crezandu-va unii mai buni decat ceilalti…