Depre dezvoltarea doctrinei imutabilității lui Dumnezeu [1]

  1. Factorul deiudaizării creștinismului

Jaroslav Pelikan spune în cartea sa, Tradiția Creștină, vol. I, pag. 45:

Însă „deiudaizarea creștinismului” nu a fost ilustrată numai de locul acordat iudaismului de către teologii creștini. Un efect mult mai subtil și profund al acestui proces este evident în însăși dezvoltarea diferitelor doctrine creștine. Printre acestea, doctrina despre Dumnezeu și doctrina despre om poartă amprenta deiudaizării. În iudaism era posibil să-i fie atribuită schimbarea inteniilor lui Dumnezeu și, în același timp, să i se afirme caracterul imutabil, fără a se rezolva acest paradox; căci imutabilitatea lui Dumnezeu era considerată ca fiind mai mult o reflectare a adevărului relației bazate pe lagământul făcut cu poporul său în istoria concretă a judecății și a iertării, și mai puțin o categorie ontologică. Însă în dezvoltarea doctrinei creștine despre Dumnezeu, imutabilitatea a dobândit un statut de premisă axiomatică pentru luarea în discuție a altor doctrine. Prin urmare, deiudaizarea gândirii creștine a contribuit, spre exemplu, la cristalizarea controversei hristologice, în care ambele părți au definit caracterul absolut al lui Dumnezeu potrivit principiului imutabilității, deși au tras concluzii hristologice opuse din acesta.

Plecând de la această observație, subliniem încă de la începutul discuției despre imutabilitatea lui Dumnezeu acest context în care doctrina aceasta a început să se cristalizeze în teologia creștină

În teologia sistematică, în dreptul atributelor lui Dumnezeu, imutabilitatea este considerat un atribut natural al lui Dumnezeu, non-moral, alături de cele 3 „omni-” (omniprezența, omnisciența și omnipotența Sa). Faptul că Dumnezeu este absolut perfect implică faptul că El nu se poate schimba în niciun fel, nici înspre bine, nici înspre rău.

Imutabilitatea este neschimbabilitatea lui Dumnezeu. Ea se datorează unității esenței ființei Sale, anume faptului că El este Unul și că Acest Unul nu se schimbă.

Altfel spus, dacă Dumnezeu s-ar schimba, nu ar mai fi același și, deci, unitatea esenței ființei Sale nu ar mai fi aceeași, prin urma ar mai fi cel puțin o ființă rezultată sau am vorbi despre o esență a ființei divine care să fie de așa natură încât să permită sau să definească fiindul divin ca fiind non-unitar. Cum Dumnezeu este Unul, El râmâne Unul și ambele posibilități de mai sus se anulează de la sine. Astfel, imutabilitatea lui Dumnezeu derivă neapărat din unitatea esenței ființei Sale (neschimbătoare).

Toma din Aquino, citându-l adesea pe Augustin, argumentează în favoarea a două aspecte legate de imutabilitatea lui Dumnezeu: (1) Dumnezeu este absolut imutabil și (2) a fi imutabil Îi este propriu lui Dumnezeu.

Implicațiile imutabilității pot avea de-a face cu ideea de imobilitate. Au de-a face una cu alta? Implică imutabilitatea o imobilitate a lui Dumnezeu?

Anunțuri