Maniheul medieval – scurtă recenzie de carte

steven-runciman---maniheul-medieval_c1

Autorul prezintă o lecție istorică în legătură cu continuatorii dualismului caracteristic gnosticismului contemporan Bisericii Primare, în sensul vectorului spatio-temporar dinspre teritoriile Răsăritului înspre Europa de Apus. După fiecare astfel de incursiune istorică, el prezintă și caracteristicile învățăturilor respectivelor erezii.

Pentru cititor, menționez a nu se lăsa influențat de folosirea ideii de erezie oridecâteori nu este vorba de creștinismul oficial, pentru că această carte nu își propune să desemneze, prin studiu biblic, erezia ca atare sau caracteristicile ei, sau, mai degrabă dreapta credință. De altfel, nici prezenta recenzie nu-și propune acest lucru.

În speță, cartea este folositoare pentru cei care vor să înțeleagă întinderea în timp a învățăturilor gnostice, peste teritoriile Europei și peste vremurile perioadei medievale. După cum subliniază și autorul, creștinismul majoritar (ortodox sau catolic) a pus eticheta de maniheu și altor credințe creștine care nu aveau nimic de-a face cu învățătura de predanie gnostică.

De asemenea, sugerez că această carte poate să clarifice în mintea unora problema provenienței baptiștilor, mai ales că se fac anumite confuzii grave în legătură cu calitatea creștină a persecutaților bisericii mainstream contemporane acelora. Se pun, de multe ori, în aceeași oală: lolarzii, bogomilii, catarii, ba chiar protestanții.

Apoi, cartea poate să lămurească și unele idei din mediul protestant din România, dar nu sugerez nimic, la cititorului această plăcere, dacă o va descoperi, fiindcă tot e vorba de gnoză

Mai jos, câteva citate din carte, fără să le comentez:

„În Armenia secolului al V-lea, secta era destul de activă, iar în veacul următor în jurul Edessei este atestat un număr considerabil de mesalieni, numiți în aceste părți eustațieni sau marcianiți, după cei doi lideri ai lor… Până și în secolul al VII-lea se bucură de înflorire, când Maxim Mărturisitorul vorbește cu nemulțumire despre ei, aplecându-se și asupra unora dintre episcopii lor, aserțiuni redate de un teolog din mediul monastic cândva pe la sfârșitul aceiuiași secol. Probabil că în această vreme a intervenit și dislocarea lor către vest, survenită în urma atacurilor arabilor, moment din care cad în anonimat pentru o lungă perioadă de timp. În momentul reapariției lor pe scena istoriei, în secolul al XI-lea, mesalienii sunt o comunitate solidă, trăitoare pe teritoriul provinciei Tracia. Îi vom întâlni aici și mai târziu, puși pe prozelitism în rândul vecinilor.

Importanța fenomenului mesalian rezidă în amestecul de doctrine gnostice dualiste cu fervoare populară evanghelică. Ei și-au cimentat doctrina cu cărți, spre deosebire de alți clerici, de aceea învățăturile lor s-au păstrat pentru uzul ereticilor ce vor fi să vină, într-un vast corpus de literatură de factură gnostică.”

„Populația a scăzut și ea, s-a retras din ce în ce mai mult în văile și pe costișele munților, în Pindul meridional, dar mai ales în Carpații transdanubieni, pentru a da naștere dupa mai multe secole vlahilor sau românilor, cum sunt cunoscuți astăzi. Prea puțini dintre acești războinici revărsați din Răsărit s-au menținut însă. Ținuturile pustiite au fost repopulate de un neam mai blajin, de slavi.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 92)

„În 1446, papa și comandantul trupelor maghiare Iancu de Hunedoara l-au silit pe Ștefan Toma să înceapă persecuția supușilor săi patareni. Acesta a consimțit să le interzică ridicarea de noi biserici ori repararea celor vechi. Ulterior, în 1450, stârnit de nunțiul papal, le-a ridicat și dreptul de a mai celebra slujbe.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 152)

„De asemenea, și Biserica Valdenză, pe care teologii contemporani o socoteau a fi precum bisericile catare, nu avea de fapt nimic în comun cu acestea, în afara faptului că împărtășea anticlericalismul ascetic caracteristic perioadei. Valdenzii erau creștini protestanți, care cautau să revină la puritatea Bisericii primare. Nu avea legătură cu dualismul catarilor. Propovăduirea ascetismului și a abstinenței se datora în cazul lor unei tendințe puritane de autodisciplinare și ură față de lux, nu unei concepții filosofice legate de răutatea ființială a materiei și de dezideratul sinuciderii speciei. Chiar și acolo unde organizarea lor o copia pe cea a catarilor, precum existența unei caste de Inițiați sau Desăvârșiți, formată printr-un COnsolamentum, inițierea acestora nu avea niciun element esoteric. Era doar o manieră de a numi slujitori a căror consacrare să nu vădească nicio urmă de tradiție clericală.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 166)

Apoi:

„Numai odată cu generalizarea practicii de a acorda Botezul mai devreme, pentru ca și cei morți de tineri să se bucure de calitatea de membri ai Bisericii, toți prozeliții au putut deveni, prin itnermediul pedo-baptismului, inițiați; și traptat, odată cu generalizarea acestei ceremonii inițiatice, a crescu importanța Mirungerii. Astfel, până la sfârșitul secolului al V-lea nu mai exista altă aristocrație spirituală în cadrul Bisericii în afara ierarhiei oficiale. Sectele gnostice însă, ca o consecință a importanței pe care o acordau gnozei lor, și-au păstrat mai vechile practici. Astfel, atunci când clericii medievali îi acuzau pe eratici de menținerea unor caste de Aleși ori Desăvârșiți, ei atacau în fapt o practică a Bisericii primare, iar ceremonia eretică de inițiere pe care o înfierau cu oroare era aproape în întregime echivalentul slujbei prin care primii creștini erau primiți în Biserică.” (Steven Runciman, „Maniheul Medieval”, ed. Nemira, pag. 220)

Și:

„Autorii care îi consideră pe protestanți, reformai ori chiar protestanții timpurii, precum lorarzii ori husiții, ca fiind urmași ai catarilor dovedesc necunoașterea protestantismului. Chiar dacă și pentru Wyclif, Luther ori Calvin Satana era echivalentul unui dumnezeu, iar lumea era un loc al răului, dar categoric Dumnezeu era Creatorul, Iehova al evreilor. Niciunul dintre aceștia nu a negat autoritatea Vechiului Testament și nu i-a desconsiderat pe patriarhi. Au dorit doar să reformeze Biserica, nu să instituie o nouă religie. Pentru ei, Hristos era cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, și nu un Eon ori unul dintre cei mai mari Aleși. Înaintașul lor spiritual era mai degrabă Petru Valdenzul decât Mani, Marcion ori oricare altul dintre prorocii dualiști.” (Steven Punciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 224)

Cartea este captivantă, se poate citi într-o zi.

Să nu uităm nici de implicațiile în scrierile lui Dan Brown, un scriitor de mare succes al vremurilor noastre, care atacă virulent creștinismul prin imaginarele sale cărți. Apologetica, în acest segment, nu poate să aibă sens dacă apologetul nu cunoaște esența învățăturii gnostice (perpetuate peste veacuri).

 

Postul placut lui Dumnezeu

Vasile cel Mare, unul dintre cei trei asa-numiti „parintii capadocieni”, a fost unul dintre marii teologi care au facut eforturi insemnate pentru argumentarea dumnezeirii Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Totusi, chiar daca teolog, el a vorbit si despre post, important in viata monahala autentica, in multe randuri. Iata ce spune el, la un moment dat:

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (Sfântul Vasile cel Mare) 

Ioan Gura de Aur, alt mare teolog crestin al ortodoxiei (a se intelege acest termen sensul sau propriu, nu o ramura a crestinismului), a considerat ca importante postului sunt si vecinatatile sale imediate: perioada de dinaintea acestuia si cea de dupa. Probabil, observand atitudinea multora, dar si tendita naturala a omului firesc, care posteste din varii motive numai din cel bun nu, a gasit ca important sa scoata in evidenta aceste observatii:

Mulţi oameni, când vine vremea ca să intre în post, par că stomacul lor va fi sub împresurare îndelungată. De aceea au grijă să-l încarce cât se poate cu mâncare şi cu băutură. Aceiaşi oameni când ies din post, par că au petrecut o perioadă foarte îndelungată de foame şi de închisoare grozavă de la care abia s-au salvat. De aceea se îndreaptă fără nici o măsură spre mese şi mâncare, par că vor să piardă, din mâncarea fără saţ, tot ce au câştigat prin post. (Sfântul Ioan Gură de Aur) 

Isaia, evanghelistul Vechiului Testament – cum mai este numit, reda cuvintele lui Dumnezeu, in timpul sau, ca reactie la atitudinea unora care se raportau si ei la post si-l vedeau ca o greutate de multe ori inutila cel putin prin aceea ca nu-i era inteleasa utilitatea:

Iată postul care-Mi este plăcut: să dezlegi lanţurile nedreptăţii, să desfaci legăturile jugului, să-i eliberezi pe cei asupriţi şi să zdrobeşti orice jug,
să-ţi împarţi pâinea cu cel flămând, să le oferi săracilor fără casă un adăpost, iar când vezi un om gol, să-l acoperi şi să nu te ascunzi de cel ce este rudă cu tine (Isaia 58: 6, 7, NTR)
Domnul Isus, invatandu-i pe oameni a spus:
Atunci când postiţi, să nu afişaţi nişte feţe posomorâte, ca ipocriţii, care îşi urâţesc feţele ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata!
Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa,
18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Matei 6: 16 – 18, NTR)
Postul placut lui Dumnezeu este cu privire la schimbarea inimii si se face inaintea lui Dumnezeu.

Sa facem curatenie. Sa punem in raduiala ce nu e

Marcu relateaza intrarea Domnului Isus in Ierusalim, pe un magarus, continuand sa ne spuna ce a facut Domnul Isus dupa aceea. El a mers la Templu.

In Templu, pentru ca era seara, Domnul Isus doar a cercetat ce se intampla acolo:

A intrat în Ierusalim, în Templu, s-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S-a dus la Betania împreună cu cei doisprezece.
Marcu 11: 11

Domnul Isus este in masura sa inteleaga ce se intampla in Templu

Relatarea aceasta nu este pentru noi inca o informatie, ca sa stim ce a facut Domnul Isus dupa ce a intrat in Ierusalim. Nici nu este inca ceva text pentru predicatori, sa aiba ce sa mai zica in plus la Florii. Este o informatie foarte importanta, care ne ajuta sa intelegem autoritatea Domnului Isus si interesul Sau cu privire la Casa Tatalui Sau.

Acum, in vremea Bisericii, credinciosii sunt Temple ale Duhului Sfant. Aceia care Il cunosc pe Dumnezeu si care sunt, astfel, prin Duhul, in Biserica lui Dumnezeu. Nu cei care sunt in registre facute de oameni, cu numele in biserici, nu cei care pretind ca sunt crestini. Ci, cei care sunt cu adevarat.

Domnul Isus „s-a uitat de jur-imprejur la toate lucrurile”. Nu este vreo parte unde El sa nu se fi uitat. In plus, s-a uitat la toate lucrurile. E seara, e tarziu. Dar Cristos nu a venit la Ierusalim sa caute lauri, sa taie panglici. E vorba de Casa lui Dumnezeu, adica a Tatalui Sau.

Este esential sa stim ca Domnul Isus e interesat de noi, de fiecare. Daca El se uita cu atentie in viata noastra, este fiindca-I pasa ne noi, de fiecare in parte! De asemenea, El are si dreptul sa se uite. E mostenirea Lui!

Astazi ar fi o buna zi, ba chiar intreaga saptamana, sa facem si noi o curatenie in viata noastra. Sa ne uitam de jur-imprejur si sa vedem daca e ceva ce nu e la locul lui, daca e ceva ce lipseste, daca e ceva in plus. Sa vedem daca e cum vrea Domnul, unde mai avem de lucrat. Doar ochiul Sau stie ce mai trebuie facut! E casa Lui! Noi suntem ai Sai.

Poate ca sunt unele lucruri la care nu vrem sa ne uitam. Dar trebuie sa ne uitam… la toate. Pentru Domnul se uita. Si El cu siguranta ca va arata ca nu sunt cum trebuie sa fie!

La fel, cei care au responsabilitati in Biserici, trebuie sa fie cu luare aminte la tot ce se intampla acolo. De la aspectele administrative pana la cele spirituale, in complexitatea lor. Fiindca e vorba de o lucrarea care-L priveste pe Dumnezeu!

Daca ar veni Domnul la noi in vizita, am fi rusinati sa-L vedem ca se uita in bucatarie? Dar pe calculator? Dar cand avem relatii unii cu altii? Dar in ungherele ascunse ale inimii? Mai sunt acolo… rautate, ura, mandrie, indiferenta, judecata?

E un timp potrivit sa invatam sa curatam tot mai mult viata noastra, sa punem in randuiala tot mai mult tot ceea ce tine de viata noastra si de viata Bisericii unde suntem parte. Si, Cel care e in masura sa ne cerceteze, este Domnul Isus! Sa ne rugam Lui in sensul acesta si sa facem pasi inspre o asezare corecta a lucrurilor in vietile noastre.

Daca Domnul nu spune nimic la un moment dat, nu inseamna ca totul e bine

A doua zi, Domnul revine in Templu. Au fost lucruri – si au fost multe – care nu i-au placut, din ce a vazut in ziua precedenta! In Templu nu erau asezate lucrurile cum ar fi trebuit. Marcu relateaza urmatoarele evenimente:

Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.

Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.

Şi -i învăţa şi zicea: ,,Oare nu este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.„

Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să -L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui.

Marcu 11: 15 – 18

Ce se intampla in Templu?

Erau oameni care vindeau si cumparau in Templu. Se facea comert. Se faceau afaceri. Oamenii foloseau acel loc sa profite, sa isi rezolve probleme omenesti. Erau schimbatori de bani, in Templu. Oamenii veneau acolo pentru a schimba bani si nu pentru Dumnezeu. Erau scaunele celor ce vindeau porumbei. Atat de puternica era afacerea, ca si-au adus si scaune, au pus tarabele, mesele. Mai mult, altii purtau vase, duceau provizii si materiale pe care sa le vanda. Era un fel de piata, un fel de bazar inchis.

Pentru Domnul Isus o asemenea priveliste nu era una pe care s-o poata accepta. Si a inceput sa ii opreasca pe oameni de la a face ceea ce faceau.

Noi la Biserica pentru ce mergem? Suntem acolo pentru afaceri? E Biserica locul unde folosim diverse oportunitati pentru imbogatire? Astazi se vand lumanari si alte cele pentru obiceiurile traditiilor. Manastirile au ajuns loc de afaceri. La Biserici se merge pentru comertul cu haine, cand fiecare incearca sa afiseze un fel de parada a modei „evanghelice”. Intalnirile sunt pline de tot felul de lucrari si actiuni care nu sunt ceea ce ar trebui sa fie, de multe ori. Scopul lui Dumnezeu nu e cel cautat si considerat – aici e problema!

Ce vrea Dumnezeu de la noi?

Domnul Isus nu doar i-a oprit, ci i-a invatat

Un aspect esential al actiunii Domnului este faptul ca El ii invata pe oameni. Ii oprea, ii invata ca nu e bine ce fac, cum e bine si de ce. In linii mari, asa cum noteaza Marcu, Domnul ii invata pentru ce a fost randuit Templul si ce a ajuns el, deci, lucrurile trebuie schimbate!

Templul era randuit pentru rugaciune, ba chiar pentru toate natiunile pamantului. Idealul acesta misionar a ajuns sa fie invizibil in fata a ceea ce a ajuns Templul in vremea aceea. Era un oras cosmopolit, ca se schimbau bani. Dar, natiunile pamantului, oamenii din varii locuri care erau acolo in niciun caz nu erau acolo pentru rugaciune.

De aceea, lucrurile trebuie schimbate, ii invata Domnul. Templul, ca sa fie asezate lucrurile cum trebuie, trebuia sa fie o casa de rugaciune, nu o pestera de talhari. A ajuns un loc unde au venit talharii, jefuitorii, profitorii.

Au incaput bisericile zilelor noastre pe mainile unor oameni care cauta sa profite de pe urma oamenilor? Se fac oamenii preoti si pastori pentru bani? Se fac lucrurile pentru a se ajunge la profit, la interes material si bunastare pentru cei care sunt implicati in vreun fel sau altul? Daca asa stau lucrurile – si stau asa, de multe ori si in multe locuri – atunci, acestea trebuie schimbate.

Valul de impotrivire fata de crestinism, in genere, nu s-a ridicat, din pacate, din ura fata de Cristos, caci atunci ar fi fost bine si normal. S-a ridicat din cauza multelor inconsistente crase dintre invatatura biblica si practica oamenilor care spun despre ei ca sunt ai Bibliei. Si, fiindca oamenii acestia nu au nimic de-a face cu Dumnezeu, lucrurile Bisericii nu sunt asezate asa cum ar trebui sa fie.

O reforma este necesara, dar nu una seaca si care schimba doar hainele. Una dreapta si plina de teama fata de Dumnezeu. Nu avem nevoie de alte biserici, ci avem nevoie ca cele care sunt sa fie transformate, sa fie cum ar trebui sa fie.

E important ca fiecare sa rezolve lucrurile care nu se potrivesc cu ceea ce ar trebui sa fie viata crestina in dreptul sau. Acolo unde este el, in ce-l priveste pe el, sa le aseze cum ar trebui.

Cum? Dupa invatatura Domnului Isus. Nu dupa parerile oamenilor. Nu dupa metodele omenesti. Nu vom face Biserica atractiva prin tehnici de marketing sau printr-o intelepciune omeneasca aplicata, fie ea dintre cele mai bune. Biserica este randuita sa fie Trupul lui Cristos pe pamant, Templul lui Dumnezeu unde altii sa vina si sa se roage, sa se inchine lui Dumnezeu in duh si adevar. Tocmai de aceea, Biserica trebuie sa fie dupa cum a randuit Dumnezeu. Ca oamenii sa lucreze in dreptul lor asa, trebuie ca ei sa invete aceste valori.

Ar trebui sa ne dedicam timp si interes pentru a cunoaste voia lui Dumnezeu si a o implementa in viata noastra cu adevarat.

Este posibil sa gasim ceva gresit in ceea ce facem doar daca privim prin ochii Domnului, daca-L lasam pe El sa ne cerceteze. Este posibil sa schimbam ceva, doar daca acceptam mustrarea si indreptarea, doar daca ne pasa de invataturile Domnului si de dorinta Lui ca Biserica Lui sa fie cum trebuie sa fie. Si… doar El stie cum, prin Cuvant si Duhul Sfant.

Domnul Isus si responsabilii Templului

Preotii cei mai de seama, carturarii, batranii, toti responsabilii Templului care erau acolo, cautau sa-L omoare pe Domnul pentru ceea ce facea. Le strica afacerile!

In urmatoarea zi, in timp ce Domnul era tot in Templu continua sa aseze lucrurile cum trebuiau sa fie ele:

Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii
și L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate ca să le faci?
Marcu 11: 27 – 28

Oamenii acestia erau deranjati de ceea ce facea Domnul. Ei erau autoritatea acolo! Si ei nu i-au spus sa faca asta! Ei bine, El era chiar stapanul acelui loc, Fiul Tatalui in a carui Casa slujeau ei pentru o vreme…

Problema cu responsabilii de atunci si de acum este ca incep sa se creada stapani pe lucrul altuia. Ajung unii sa creada ca ei taie si spanzura in Biserica! Afacerile lor si interesele lor, dar Dumnezeu ramane un intrus in chiar Casa Lui! Fata de oamenii acestia Dumnezeu va avea o mare pedeapsa in ziua judecatii. Observati ca Cristos nu se pune in locul lor, El era deja in locul Lui.

In acelasi timp, noi nu ne putem purta ca El, fiindca nu suntem si nu vom fi niciodata in locul Lui. Dar, trebuie sa fim atenti la atitudinea noastra, la motivatia slujirii si sa nu acceptam ca in Biserici sa ajunga oameni firesti, cu interese firesti si care sa schimbe asezarea biblica a lucrurilor in raport cu invatatura dumnezeiasca.

Cand cineva se intalneste cu Cristos – pe exemplul lui Saul – apostolului Pavel

Între timp însă, Saul încă sufla amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.
În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer.
El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: – Saul, Saul, de ce Mă persecuți?
El a întrebat: – Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: – Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!
Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!.
Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc.
Timp de trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune: – Ananias! – Iată-mă, Doamne! a răspuns el.
Domnul i-a zis: – Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă
și a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să-și recapete vederea!
Ananias I-a răspuns: – Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinților Tăi în Ierusalim.
Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!
Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor și regilor lor, cât și înaintea fiilor lui Israel!
Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!
Ananias a plecat, a intrat în casa undeera Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ți recapeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt!“
Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și el și-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat
și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile. (Faptele Apostolilor 9: 1 – 19, NTR)

Pasajul relateaza intalnirea lui Saul, un prigonitor fervent al Bisericii tocmai formate, cu Cristos. Astfel, precum si printr-o lucrarea a Duhului Sfant in viata lui, el devine apostolul Pavel. Ne vom concentra, in cele ce urmeaza, asupra urmarilor acestui fapt.

In primul rand, urmarea intalnirii cu Cristos a insemnat pentru Pavel o cu totul alta viata in ce-l priveste pe el. Practic, toata viata lui a fost schimbata, transformata integral. Saul a deveni Paul (Pavel) din toate punctele de vedere, in cele mai adanci unghere ale fiintei sale. Era prigonitor al Bisericii, acum a devenit propovaduitor al ei (cu timpul, unul de seama). Era impotriva crestinilor, acum le-a devenit apologet. Era riguros intr-o religie, acum avea in inima relatia cu Dumnezeu, una vie, reala. Era, dupa datina, dintre cei mai atenti cu obiceiurile, prin a caror respectare cu strictete cauta aprobarea divina; acum avea partasia reala cu Dumnezeu cel viu!

In al doilea rand, urmarea intalnirii cu Cristos i-a schimbat relatiile lui Pavel. Acest aspect este foarte important si uneori neglijat. Cand cineva se „intoarce la Dumnezeu” – cum zicem noi – nu e o chestiune exclusiva intre el si Dumnezeu. Este, intr-adevar, la inceput o intalnire intre el si Dumnezeu. Dar impactul este atat personal cat si social. Si ma refer aici in special la relatia cu Biserica si cu oamenii ei (nu ma refer la institutie si la angajatii unei institutii).

Astfel, Anania, cand primeste de la Dumnezeu indicatia sa mearga sa se ocupe de Pavel intr-un anume fel (a se citi pasajul), el argumenteaza, stiind prea bine ca acest om a venit sa-i prigoneasca pe crestini si ce a facut el in trecutul sau. Dar el nu stia ca, intre timp, Saul se intalnise cu Dumnezeu, cu Cristos. Dumnezeu ii spune aceasta, anume ca „este un vas” al lui Dumnezeu, ales providential pentru o slujba ce avea s-o faca. Traducerea de mai sus adauga: „Caci Eu ii voi arata cat trebuie sa sufere de dragul Numelui Meu!”. Asadar, de dragul Numelui lui Cristos, pe care acum cateva zile il prigonea, de dragul aceluiasi Nume pentru care crestinii pe care-i inchidea el cu doar cateva ore inainte, acum avea sa sufere.

Relatia cu Dumnezeu i-a schimbat lui Pavel orientarea in relatia cu crestinii din vremea lui. Anania se duce la Pavel. Iata cum i se adreseaza el: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus…”. As vrea sa subliniez modul de adresare – „frate Saul”. Saul a devenit „frate”. Acum, intorcandu-se la Dumnezeu, el este frate al celor care trecusera deja printr-o experienta asemanatoare cu a lui (cand spun asemanatoare ma refer la convertire, nastere din nou).

Asadar, o noua relatie cu Biserica si cu oamenii din Biserica incepe. Fratietatea se extinde. Scopul comun admite suferinta in urma prigoanei datorita asocierii cu Numele lui Cristos. Cine intra in Biserica, ajunge intr-o fratietate preexistenta actiunii sale si relatiile sale au implicatii sub acest aspect. Autoritatea, partasia, marturia lui Cristos, ucenicizarea (si alte valori) sunt notiuni care au un sens foarte clar si foarte bine stabilit in relatia aceasta.

Asadar, cand cineva se intalneste cu Cristos, se va intalni si cu Biserica Lui. Relatia cu Cristos implica si relatia cu urmasii lui Cristos. In spatiu si timp, Biserica locala are sensul si ratiunea ei, randuite de la inceput de Dumnezeu in iconomia Bisericii. Apostolul Pavel si-a dedicat timp special din viata pentru a revizita Bisericile, care au rezultat in urma propovaduirii sale anteriore, cu scopul de pune in ordine, in randuiala, anumite aspecte prinvind functionalitatea „adunarilor”. De exemplu, o randuiala importanta a fost punerea de presbiteri.

Cand te intorci la Dumnezeu, cand viata ta e schimbata de El, trebuie sa fii parte dintr-o Biserica si sa fii implicat in relatiile ei. Tendinta de a nu face parte dintr-o Biserica este intalnita in vremea noastra. La fel si ideea ca fiecare are relatia lui cu Dumnezeu si ca „nu e treaba celorlalti ce crede si face el”. Din momentul increstinarii reale, dinamica Bisericii presupune participarea celui care devine crestin. Faptele istorice efective difera de la caz la caz, principial, insa, acest adevar biblic se aplica tuturor.

Tot ca o consecinta este si marturia celui care vrea sa fie crestin. El devine „frate” si ceilalti ii devin „frati”, iar aceasta nu e o porecla, ci o realitate. Daca avem o relatie autentica cu Dumnezeu, avem si cu fratii, adica cu urmasii lui Dumnezeu. Suntem frati de credinta, de suferinta, de scop in viata, de partasie. Asadar, trairea cuiva are impact si asupra „familiei” sale, adica asupra fratilor sai. Nu ma mai duc „eu si numai eu” la bar, discoteca sau in alte medii indoielnice. Ii reprezint si pe altii si imi pasa si de ceilalti. Aici intalnim unitatea, la nivel practic si imediat. Unitatea Bisericii.

BigImpact, Summitul Global de Conducere si problema ereziei (1)

Se impun anumite intrebari si discutii, avand in vedere atitudinile si reactiile celor din mediul evanghelic din Romania fata de BigImpact, de Summitul global de conducere, de anumiti lideri s.a.m.d. Voi aborda anumite puncte sensibile, dar o voi face incercand sa le vad din ambele parti. Asadar, atunci cand voi exprima punctul meu de vedere o voi face explicit. Pentru ca multi nu inteleg in mod direct acest lucru, voi face precizarea ca unele argumente nu sunt pentru a apara ceea ce cred eu, ci pentru a intelege realitatea.

In primul rand, trebuie sa mentionez ca NU sunt de acord cu ideea de a aduce argumente pentru a sustine ceea ce crezi deja ca mod de lucru. Argumentele se aduc in cautarea adevarului, din dorinta de a intelege lucrurile mai bine si a le cuprinde, pentru a intelege adevarul si a face binele. Nu putem sa argumentam fiindca avem un interes. Atunci, argumentul nostru nu prea functioneaza, fie ca interesul e bun, fie ca e rau. Fiindca, argumentul trebuie adus pentru a demonstra, nu pentru a ascunde. Nu argumentez ca sa-mi sustin pozitia (care poate e rea), ci argumentez ca sa sustin adevarul. Atunci, argumentul se solidifica, se intareste. Altfel, se subtiaza, chiar daca am cele mai bune intentii.

Sunt voci care afirma ca BigImpact este eretica si ca aduce numai probleme. Asadar, toti cei care au de-a face cu BigImpact sunt ucenici ai lor. Am citit de curand o brosura care s-a scris asa. Ceea ce mi-a provocat o reactie puternica, nepotrivita pentru unii, potrivita pentru altii. Nu-mi propun sa ma disculp aici, scopul meu este sa discut dincolo de persoane anume si reactii.

In toata aceasta tensiune, trebuie sa ne punem problemele concret si cu calm, pentru a discuta si nu pentru a acuza.

1. Este BigImpact o organizatie eretica? Sa ne ferim de ea?

Pai, in primul rand, bisericile baptiste sunt intr-o uniune. Ce zice uniunea despre BigImpact? Este foarte usor sa se puna presiune pe biserici si oamenii din biserici, iar uniunea sa nu spuna nimic. Unii oameni din unele biserici poate nici nu stiu engleza sa studieze ei ce persoane aduc cei de la BigImpact la conferintele lor. Altii poate stiu. Intr-o brosura pe care am citit-o recent, autorii sugereaza, implica faptul ca cei care au legaturi cu BigImpact sunt ucenici ai lor si ai celor care vin sa conferentieze prin ei.

Ei bine, nu e chiar asa. Pot sa fie, intr-adevar, ucenici ai lor. Totusi, ma indoiesc ca in Romania noastra bisericile baptiste spunt „ucenici” ai unor oameni de prin SUA sau alte tari, CEO ai unor companii (nu vreau sa fiu rautacios chiar deloc, dar cei mai multi nici nu stiu ce-i aia CEO…). E mai degraba vorba de lideri din biserici si, poate, formatori de opinie in adevaratul sens al expresiei. Si, nici asa nu e chiar atat de clar.

Big Impact, de exemplu, a adus in Romania vorbitori de calibru, pe care altii nu au fost in stare sau nu au fost interesati (ca nu au putut sau ca nu au vrut) sa-i aduca. Precum Josh MacDowell sau Ravi Zacharias. Am fost la ambele conferinte si m-am dus fiindca am vrut sa-i ascult pe oamenii acestia. Am avut ocazia sa schimb cateva cuvinte cu fiecare dintre ei. Primul autor a scris o carte care pe mine m-a ajutat foarte mult in tinerete, „Marturii care cer un verdict” (titlul in limba romana) si este autor a peste 100 de carti, multe dintre ele pentru tineri. El isi doneaza toti banii din cartile vandute. Al doilea, unul dintre cei mai populari conferentiari crestini apologeti din lume, este un om simplu si foarte profund. Experientele sale de peste tot din lume, spuse in timpul mesajelor pe care le-a avut, m-au marcat cu adevarat.

Ei bine, o judecata superficiala, m-ar cataloga pe mine, de exemplu, un ucenic al lui Josh si Ravi. Mi-ar placea, recunosc, intr-o anume masura, sa fiu. Dar, nu sunt. Am fost la conferintele acestea, am invatat mult. Big Impact nu mi-a facut un favor special, ca sa ma tina in sah si sa fie nevoie sa accept greseli pe viitor, fiindca, iata, acum am o datorie. Ei au organizat o conferinta, eu am vrut sa merg, am platit in dreptul meu, am fost, am ascultat, am judecat.

In ce priveste Summitul global de conducere, am considerat sa nu merg. Am avut anumite motive, printre care faptul ca eu nu consider ca intelepciunea lumii are vreo valoare cand vorbim de Biserica sau faptul ca am descoperit anumite greseli teologice importante in ce-i priveste pe unii vorbitori sau sustinatori ai conferintei (care nu este un produs al BigImpact).

Asadar, este Big Impact o organizatie eretica pentru ca organizeaza Summitul? Este una apologetica in sensul bun fiindca l-a adus pe Ravi? Este una interesata de tineri fiindca l-a adus pe Josh? Aceste intrebari sugereaza ca nu putem sa fim atat de simplisti cum ar vrea unii in abordarea chestiunii.

Daca Summitul aduce eretici, cred ca Uniunea Baptista ar trebui sa aiba un cuvant de spus. E o chestiune la nivel de tara, nu se intampla doar intr-un singur loc. De ce nu o face? De ce liderii din Romania, daca Uniunea nu o face, nu s-au constituit intr-o miscare prin care sa se inlature consecintele negative ale organizatiei Big Impact, daca acestea exista cu adevarat?

In acest moment, nu spun nici ca sunt de acord cu Big Impact, nici ca nu sunt. Spun doar ca se pune prea multa presiune asupra bisericilor locale si aproape deloc asupra uniunii sau asupra liderilor la nivel de tara. Avem Internetul, avem atatia pastori si lideri care sunt platiti sa se ocupe de Biserici. Ei au timpul necesar sa studieze multele resurse de care nu ducem lipsa. Ce spun ei despre asta? Si nu ma refer aici la cateva voci? De ce nu se discuta chestiunea cu ar trebui si sa se dea o directie, sa se sugereze o reactie (ca nu pot fi obligate bisericile, dar pot fi sfatuite). Atunci, deja discutam in cu totul alt context.

In plus, Big Impact e condusa, din ce stiu eu, de unii dintre pastorii bisericilor din Romania. E o organizatie, nu e o Biserica, iar diferentele sunt fundamentale.

2. Aduce Summitul invataturi nepotrivite?

Aici, parerea mea este ca da. Motiv pentru care nu am agreat sa merg la conferinta aceasta (si sa mai dau si bani). Pentru ca nu stiu detalii ca altii, nu ma avant cu capul in fata sa vorbesc despre erezii. Oricum, ideea de erezie e mai complexa si trebuie sa avem in vedere ca istoria bisericii aduce in discutie si schisma pe langa erezie. Unii invatatori din istoria bisericii au fost considerati schismatici, dar nu eretici, la vremea lor. Citind despre ei, mie mi-ar fi fost mai usor sa-i consider eretici. Asadar, e ceva mai complex, care m-a facut sa imi largesc orizontul si sa incep sa studiez mult mai mult istoria Bisericii, pentru a invata si a ma edifica in ceea ce nu stiam deloc sau aproape deloc. Nu poti sa emiti rationamente cu pretentia de corectitudine daca nu stii despre ce e vorba.

In primul rand, din punctul meu de vedere, summitul acesta este dezvoltat intr-o miscare contemporana care se afla in contextul unei evanghelii a prosperitatii, conceptiei potrivit careia intelepciunea lumii ne-ar ajuta pe noi cu ceva si conceptiei potrivit careia Biserica trebuie sa dea oamenilor ceea ce au ei nevoie (in sensul ca nevoia lor e ceea ce spun ei ca e). Nu sunt de acord cu nici una dintre cele trei aspecte mentionate, prin urmare, am considerat ca nu e potrivita invatatura summitului pentru a merge ca ascultator. Prin extensie, consider ca nu e potrivita pentru Biserici, in sensul ca nu ajuta.

Daca scopul Big Impact e sa ajute Bisericile, atunci sa isi si evalueze implicarea si sa aduca vorbitori precum Ravi, cum au mai facut-o. Acesta, insa, e punctul meu de vedere. Ce fac ei, e responsabilitatea lor. Big Impact, insa, nu e Biserica si nici nu poate sa se ridice peste Biserica. Biserica are datoria sa evalueze ce face Big Impact si sa ia o atitudine. Dar, cum spuneam, nu e atat de clar, fiindca Big Impact a adus vorbitori de calibru, apologeti foarte buni, pe care cei mai multi dintre noi nu i-am fi putut asculta altfel. Eu nu am resursele necesare sa merg la o conferinta a lui Ravi Zacharias in alta parte, si pe mine chiar ma intereseaza apologetica… Dar, de multe ori, bisericile nu o pot face. Nu au capacitatea. De aceea s-au si constituit intr-o Uniune, sa se ajute reciproc. Daca Uniunea tace, daca liderii din tara nu se unesc intr-o anumita directie, atunci mi se pare foarte relativ ceea ce ar putea sa faca o biserica anume, dar nu lipsit de importanta, desigur.

In acelasi timp, Big Impact precizeaza pe saitul lor ceva ce mi se pare in limita bunului simt, anume ca cel care participa la conferintele organizate de ei trebuie sa-si foloseasca propria capacitate de a discerne lucrurile. Fapt care nu e absolut, dar e parte din discutie. Prin aceasta, evident ca nu iau apararea nimanui, ci doar observ si aduc inca un argument care trebuie considerat.

3. Erezia si cuibul ei

Eretici nu pot sa existe in afara Bisericii. Organizatiile nu sunt Biserici. E nevoie de existenta a cel putin unei Biserici locale sa vorbim despre un invatator mincinos. Putem sa le spunem si altora eretici, cand nu sunt de acord cu anumite invataturi, dar, daca nu sunt din biserici, ei mai degraba sunt oameni care au o anumita opinie, relativa.

Ereticul este, ca sa restrangem, cel care invata pe altii o invatatura diferita de cea a Scripturii, dupa ce a cunoscut-o pe cea buna, dupa ce s-a „lepadat de Stapanul care l-a rascumparat” (vezi 1,2 Petru). E mai degraba un luptator activ decat un opinent. Distictia o fac cei care inteleg diferenta dintre cunoasterea revelata si cunoastere prin experienta proprie, un subiect vast, dar clar al Scripturii.

In subiect, noi trebuie sa cautam calauzire din Scriptura si prin Duhul Sfant. Nu avem nevoie de invataturi ale intelepciunii omului, chiar daca intelepciunea este, in speta, folosita in general peste tot, fiind o chestiune a realitatii imediate, pe care nimeni nu o poate ocoli. De exemplu, cineva poate sa fie intelept intr-o alegere, fara sa fie luminat de Duhul Sfant in sensul Evangheliei, dar, fiind om, este o consecinta a intelepciunii si lucreaza cu mintea. Desigur, iarasi intram intr-un subiect vast al predestinarii.

Apologetii sunt cei care apara invatatura sanatoasa. Ei trebuie sa fie oameni publici, daca se afirma public. Fiindca trebuie evaluati. Dupa roade trebuie recunoscuti. Eu, cel putin, nu accept pe cineva ca apologet daca doar imi spune un altul despre el ca e apologet. Trebuie sa-l evaluez eu. Nu ca eu sunt o somitate si spun cine e si cine nu e. E vorba despre o evaluare in dreptul meu, pentru mine in primul rand. Apoi, se extinde si asupra celor cu care intru in contact, imi exprim un punct de vedere.

Dar, cat de cunoscuti sunt apologetii depinde dupa caz. Unii sunt recunoscuti local, altii mai mult sau mai putin global. Ideea unui apologet anonim nu poate fi acceptata, biblic sau altfel. Apostolul Pavel se prezinta intai, apoi are curajul sa spuna numele celor care invatau o alta invatatura pe crestinii din vremea lui. Mie mi se pare ca astfel se formeaza cadrul in care se poate exprima un apologet.

Poate cineva sa dea pe fata actiunile unor eretici si sa fie anonim? Da, poate, evident. Nu am nimic impotriva unui astfel de om. Problema este daca are vreo pretentie dupa, in sensul unei pretentii pe care ar fi normal sa o aiba o persoana care nu se ascunde (dintr-un motiv sau altul, nu ma intereseaza in discutia de fata).

Este nevoie de oameni care sa fie capabili sa demaste unele devieri de la Scriptura in Biserici? Da, o foarte mare nevoie. O spune Scriptura. Pentru aceasta trebuie sa se pregateasca permanent pastorii, presbiterii, slujitorii duhovnicesti si altii care au chemarea aceasta din partea lui Dumnezeu.

4. Despre atitudinea celui care demasca

Ea poate si trebuie sa fie transanta. Daca e vorba de o chestiune care ameninta Biserica.

Totusi, Scriptura ne prezinta o categorie de oameni care cunosteau bine Scripturile vremii lor (Vechiul Testament) – fariseii. Chiar si carturarii vremii in care Cristos era pe pamant au facut erori grave. O parte insemnata din greseala lor a fost vizibila in atitudinea fata de oameni. Tineau Legea in strictete, dar lasau laoparte ceea ce era important din ea – mila.

Cristos Insusi ar trece pentru unii, astazi, drept eretic, daca ar ierta-o pe femeia prinsa in preacurvie. Pai n-ar fi trebuit s-o condamne? Nu! Fariseii Il acuzau ca facea bine, practic, in ziua sabatului… Noua ni se pare ceva incredibil, dar ei chiar credeau ca aduc o slujba pentru Dumnezeu facand asta… De ce? Fiindca erau prea rigurosi in religia lor in sensul literei, uitand spiritul Legii si pe Dumnezeul ei si pe oamenii pentru care a fost data. Legea, asadar, nu a fost o norma prin ea insasi, ci o norma data intr-un context, generata in mod drept de un context alterat. Chiar Evanghelia e urmare a unor realitati ale depravarii, dar venita din partea unui Dumnezeu sfant.

Asadar, atunci cand modul prin care cineva „demasca” face rau oamenilor Bisericii (oamenilor din Biserica, celor care constituie Biserica), avem o problema. Nu cu adevarul, ci cu iubirea. Fiindca, daca Cristos ar fi fost doar „al adevarului”, n-ar fi murit pentru noi. El a fost si „al iubirii”. Si, ca sa fie si al iubirii si al adevarului, a trebuit sa fie El Insusi pedepsit (conform cu dreptatea si adevarul) pentru ca ne-a iubit (conform cu iubirea si mila). Ucenicii lui Cristos au si ei o asemenea atitudine. Pentru ei este foarte important cum se raporteaza la oamenii lui Cristos (numiti „frati” de Cristos Insusi), la ceilalti crestini. Asadar, pentru ei nu e important doar sa spuna adevarul fara sa fie interesati daca ranesc si pe altii sau pe cine ranesc. Pentru ei este foarte important sa nu raneasca pe frati.

In acest sens, trebuie inteleasa pe larg invatatura biblica despre „pricina de poticnire/cadere”. Cunoasterea nu este motiv pentru lovire. Asa a cazut crestinismul popular al unor secole in dizgratie, precum in timpul cruciadelor. Si astazi omenirea se razbuna pentru cruciade. In Romania s-a argumentat evident in sensul acesta atunci cand s-a scos obligativitatea religiei in scoli. E un argument prost, dar e puternic fiindca se bazeaza pe fapte. Asta noi, crestinii, trebuie sa ocolim, nu pentru a nu ne vorbi lumea, ci pentru ca altii sa nu vorbeasca de rau Cuvantul si pe Dumnezeu si pentru ca noi avem un cu totul alt model de conduita in viata.

Asadar, apologetii au dreptul sa spuna despre devieri de la invatatura sanatoasa. Asta e treaba lor, daca au chemarea aceasta de la Dumnezeu. dar, apologetica nu anuleaza fratietatea si implicatiile acesteia, care sunt foarte adanci. Nu pot, de dragul adevarului, sa omor pe cineva. Nu pot nici sa fiu indiferent, dar nici nu am dreptul sa ucid, cu vorba sau cu fapta. Adevaratul apologet este el ucis, nu ucide el. In crestinism, zic…

Biserica si Asociatia – continuare

(continuare de aici)

4. Asociatia nu poate sa se erijeze intr-o entitate asemenea Bisericii sau peste aceasta; Biserica nu se poate face Asociatie

O asociatie nu poate, asadar, sa pretinda ca e o Biserica. Asa, unora poate nu le convine sa fie sub o autoritate si se constituie ei in una. Astfel, formeaza o asa-zisa Biserica. In protestantism, Biserica a fost inteleasa de multe ori la marginea spectrului admisibil, in sensul de mai sus. Astfel, curente contemporane fac un obicei din a propune Biserica o asociatie, ori nu e cazul.

Se implica aici si ideea de parvenire. Nu putem sa ajungem ceea ce nu suntem fara consecinte. Oricat de fascinanta a fost Reforma, nu se poate ca o mini-Reforma sa se intample in toate generatiile, in toate bisericile. Ideea aceasta este pur si simplu non-sens. Totusi, pe fondul discrepantelor socio-culturale intre generatii, este tot mai vehiculata.

De asemenea, este un non-sens formarea unei asociatii cu scopul de a judeca (in orice fel) Biserica (o biserica). Da, ea se poate forma. Dar, este un dezechilibru prin faptul ca se deplaseaza de la contextul in care au fost definiti termenii. O Biserica locala, fiind, de exemplu, in limitele unor legi financiare, poate fi controlata financiar, in relatie cu Statul. Dar, nu poate fi controlata in ce priveste crezul. Au incercat multi in istorie, inca mai incearca. Nu se poate fiindca pur si simplu Biserica este a lui Dumnezeu. Puterile pamantesti palesc in fata „Imparatiei lui Dumnezeu”. Daniel profetea despre o imparatie care va creste si care le va darama pe toate celelalte si va dainui vesnic.

Actul suprem pentru un crestin este sa-si dea el viata pentru Cristos. Actul suprem pentru un islamist extremist este sa omoare pe altii. Dreptatea, in aceste doua sisteme, este inteleasa cu totul diferit. Tocmai de aceea crestinismul este autentic si are impact real in viata oamenilor care nu sunt constransi sa-l accepte si sa-i ramana credinciosi. Cei mai ferventi crestini se pot gandi la Cristos ca la Cel care Si-a dat viata pentru ei. Cei mai ferventi musulmani extremisti se gandesc la profetul lor ca la unul pentru care sunt gata sa-i omoare pe altii. Ce diferenta…

Biserica aduce in lume o conceptie divina, total straina a ceea ce este in lume si a ceea ce ar putea sa produca, in orice situatie, Agora.

De aceea, Biserica nici nu poate fi judecata de cine stie ce asociatii si organizatii. Ei pot emite judecati, dar valoarea lor este nula fiindca Biserica este mai mult decat o asociatie. Cand este judecata, Biserica este prigonita. Asta nu inseamna ca o Biserica nu poate gresi, ci inseamna ca Biserica este a lui Dumnezeu si ca El Isi zideste Biserica Lui (vezi Efeseni). Credinciosii stau in picioare nu prin tine, ci prin Cel care-i tine pe toti. E treaba „Stapanului” lor daca ei stau in picioare sau nu. Problema ta (in general, zic) este sa vezi daca stai in picioare si sa iei seama sa nu cazi! Atat de serioasa, reala si de anvergura e problema mantuirii omului, incat individul nu-si poate permite sa o rateze pentru el fiindca se ocupa de altii (nerezolvand nici problema altora, fiindca nu i s-a dat lui s-o rezolve, e nevoie de Cineva mai puternic si mai mare, si nereusind sa-si rezolve problema lui, pe care ar fi trebuit s-o rezolve).

5. Biserica si Asociatia pot interactiona, dar intr-un context foarte bine definit, context care rezulta din intelegerea corecta, simpla si evidenta a acestor entitati mentionate

E cazul in care o asociatie poate aduce un ajutor apreciat de Biserica, limitat in spatiu si timp, in asa fel incat sa slujeasca scopului acelei Biserici si nu invers. Am vazut asociatii care au pretins directia, iar Bisericile sa urmeze. Nu merge asa.

De asemenea, sunt tot mai multe asociatii astazi care pretind ca aduc solutii pentru toate problemele Bisericii. Fiecare vede o problema, fiecare aduce o solutie. Daca ar fi asa, Biserica de astazi ar fi cea mai puternica Biserica din toate timpului, cea mai pura, cea mai cu impact, cea mai matura spiritual… De fapt, asistam la un atac asupra Bisericii care, in multe situatii, e camuflat in „ajutor”.

Asadar, asociatiile pot ajuta sau se pot oferi sa ajute, dar sa fie un fel de cal troian pentru o Biserica. In plus, de unde si pana unde ajutorul acesta? De unde stie asociatia din SUA sau din Franta (am dat exemple aleatorii) ce nevoi reala are Biserica din Romania si daca si le poate sustine? Oare Dumnezeu nu stie in ce situatie e Biserica lui din Romania? Spun prin aceasta ca Biserica din Romania nu are nevoie de ajutor? Nu! Dimpotriva, are! Ma refer la cei cu pretentia ca ajuta, dar, de fapt, incurca.

Multe din intentiile unor organizatii se pot vedea din atitudinea pe care o au fata de Biserica.

6. Desi cele doua nu sunt interschimbabile, exista anumite “lucrari” pe care ambele le pot face sau pe care nu le poate face niciuna

Desigur, o organizatie poate face acte finantropice. Ea poate sa se ocupe de cei saraci si bolnavi. La fel si Biserica. Motivatia Bisericii, dincolo de moralitate, tine de glorificarea lui Dumnezeu si de imboldul Duhului Sfant. Daca ar tine doar de dorinta de a-L glorifica pe Dumnezeu, asta s-ar putea intampla si intr-o organizatie, unde oamenii spun ca asta isi doresc (si chiar sa-si doreasca). Dar, Duhul Sfant este Cel care a venit in lume, incepand Biserica. El, asadar, lucreaza in Biserica.

Lucrarea lui Dumnezeu trebuie vazuta in individ si in Biserica. „Si” de aici este esential. El lucreaza in om, dar lucreaza in Biserica. El lucreaza in Biserica, dar lucreaza in om. Nu putem sa deducem o organizatie de-a noastra fiindca noi toti suntem crestini si nu putem spune ca toti cei care sunt membri ai unei Biserici locale sunt crestini. Dar, la sfarsitul vremurilor, aceia care au fost ai lui Cristos au fost si din Biserica.

Biserica si Asociatia

Prezentul articol propune discutiei, evaluarii si cercetarii notiunea si insemnatatea Bisericii. O face prin alaturarea cu notiunea de „asociatie” in sens juridic (adica o organizatie non-profit, asa cum este ea in Romania zilelor noastra si nu doar). Aceasta, pentru nuantari si evidentieri a ceea ce este si ce nu este Biserica (Eclesia lui Dumnezeu).

Iata cateva observatii:
1. Biserica si Asociatia presupun, ambele, un grup de oameni

Aceste doua entitati au sens doar atunci cand vorbim despre un grup de oameni. Aceasta este cea mai superficiala acceptiune pe care cineva o poate avea asupra Bisericii si asupra unei organizatii de vreun fel. Totusi, un grup de oameni care spun ca sunt „Biserica” nu inseamna si ca sunt (adica, un grup de oameni nu inseamna automat Biserica, ei pot sa fie un grup de batausi, de politicieni, de hoti, de oameni care au ca scop caritatea etc). La fel si cu Asociatia – un grup de oameni nu sunt o asociatia neaparat, desi ei se asociaza pentru ceva.

Asadar, am putea sa distingem si un alt cadru, in afara celui legal si acceptat la un moment dat, anume asocierea ca atare (orice grup de oameni poate fi considerat o asociatie in sensul de asociere; dar nu orice grup de oameni poate fi considerat o Biserica in sensul de adunare fiindca notiunea de „adunare” nu are impactul asupra „Bisericii” pe care-l are „asocierea” asupra „asociatiei” in sensul termenilor).

La nivel practic, a face o Biserica si a face o Asociatie, legal sau nu, sunt chestiuni foarte diferite. Mentionez, insa, ca exista posibilitatea ca acelasi grup de oameni sa formeze o Asociatie si o Biserica, la un moment dat. Am facut referire si la timp, fiindca sensul Bisericii depaseste (dupa o vreme) timpul si se constituie in eternitate, conform cu definitia ei. Asociatia are scop in timp si se stinge, ca atare.

2. Biserica este urmarea lucrarii lui Dumnezeu asupra umanitatii, in istorie; Asociatia este urmarea implementarii unor concepte ale oamenilor in ce-i priveste pe ei si interactiunea dintre ei, in contextul legilor unui stat

Incep, asadar, sa apara diferentele si nuantarile. Acestea sunt importante si trebuie intelese. Cu cat intelegem mai bine ce inseamna Biserica, cu atat intelegem mai bine aceste nuantari.

Ambele se constituie in spatiu si timp. O diferenta substantiala este ca Biserica este urmarea lucrarii lui Dumnezeu asupra istoriei. Dumnezeu poate influenta niste oameni sa se asocieze, dar nu ca Biserica. Totusi, sporadic. In general, insa, Biserica este consecinta lucrarii divine absolute si generale, aplicandu-se ca o selectie asupra umanitatii indiferent de timp, loc si complexitatea contextuala. Ea este urmarea faptul ca Dumnezeu exista (expresia „pentru ca Dumnezeu” are sens si este singura care are sens fara sa fie o exprimare ironica la adresa unor agramati), a ceea ce numim „planul Sau” (impactul vointei Sale explicite), lucrarea Sa si, intr-un mod foarte direct, a interventiei Duhului Sfant in istorie si umanitate.

Se naste, asadar, in ce priveste Biserica, o complexitate multicolora si vasta a ceea ce aceasta presupune si implica.

O asociatie generata de oameni, indiferent de nobletea scopului sau puterea, impactul si valoarea actiunilor, nu este decat o asociere trecatoare si in niciun caz nu este Biserica lui Dumnezeu.

Biserica este, asadar, o institutie, fiindca a fost instituita de Cineva. Ea, in vremi, poate fi si o institutie a unui stat, se poate institutionaliza excesiv s.a.m.d., dar ea ramane „a lui Dumneze” sau nu mai este deloc Biserica. Asadar, Biserica, daca exista, ea este de la Dumnezeu, iar daca nu exista (fie ca-si spune asa, fie ca nu), este cel mult o asociatie (dar, din pacate, este ceva mai putin de-atat).

Este foarte bine ca oamenii se asociaza. Este foarte bine ca ei se unesc pentru a face bine, pentru a ajuta copii, pentru a strange bani pentru burse scolare pentru copiii care pot invata dar nu pot fi sustinuti pentru aceasta, pentru a sustine misionari in tari animiste s.a.m.d. Si intr-o Biserica oamenii se asociaza, dar ei devin membri intr-o „entitate” deja existenta. Ea este existenta nu pentru ca este multiseculara, ci fiindca a fost „generata” de Dumnezeul Cel care exista prin Sine Insusi („Eu Sunt Cel Ce Sunt”).

De multe ori vedem o imagine gresita, a unor grupari de oameni care se erijeaza in Biserici sau care se comporta de parca ar fi Biserici. Miscarile contemporane globale au insistat in unele cazuri pe o lucrare bisericeasca a unor organizatii, la un nivel foarte mare, numeric. Din varii motive (printre care si faptul ca unii au considerat ca Bisericile nu fac ce ar trebui sa faca), oamenii s-au grupat pentru a evangheliza, a ajuta financiar, a face scoli etc. Cum spuneam, este ceva normal ca oamenii sa faca asta si sa lucreze inspre binele semenilor lor, asa cum inteleg ei mai bine.

Plecand de la cartea Faptele Apostolilor, observam ca cei care erau in Biserica din Ierusalim (prima Biserica locala din istorie), datorita unei prigoane, au ajuns in diverse locuri, unde au facut ucenici. Asadar, nu putem nici sa mergem in extrema de a considera ca doar ce face o Biserica locala, institutionalizat, este lucrarea Duhului Sfant. Din lucrarea acelor crestini ai primului veac, s-au nascut multe Biserici, in multe locuri. Dar, nici nu putem sa consideram ca oricine, oricum, poate sa formeze o Biserica. Cand exista un context care sa admita asa ceva, cum a fost prigoana primilor crestini din Ierusalim, prin lucrarea Duhului Sfant (si stim ca a fost lucrarea Lui fiindca vorbim, cum spuneam, de ce ne spune cartea Faptele Apostolilor), atunci, da, oamenii Bisericilor locale pot sa aiba un impact in a forma alte Biserici.

Cand, insa, lucrurile stau altfel, normal este ca o Biserica locala sa aiba autoritatea de a „planta” Biserici, iar nu indivizi sa faca asta, de capul lor, ca si cum oricine ar putea sa faca orice in acest sens. Ca oricine poate, practic, sa faca orice (daca poate) e una, dar ca Dumnezeu e de acord cu asta e cu totul altceva. Cineva poate sa formeze un grup si sa-i zica „Biserica”, dar sa nu fie de la Dumnezeu.

3. Biserica poate avea o acceptiune statala, ca institutie aprobata si organizata conform cu legile unui stat; Asociatia nu poate avea acceptiunea de Biserica in niciun caz (daca vorbim despre o Biserica adevarata, atunci aceea nu e Asociatie non-profit sau de vreun alt fel, ci, simplu, Biserica)

Este gresit sa fii Biserica si sa fii recunoscut de stat? In China, cu cativa zeci de ani in urma, exista, conform marturiilor celor care au trait acolo si au scris despre starea lucrurilor, o „Biserica” recunoscuta, dar vanduta autoritatilor si una „subterana”, a celor prigoniti pentru credinta si care traiau Scripturile. E un exemplu. Asta nu inseamna ca toti cei din institutiile recunoscute erau falsi, dimpotriva, nu putem noi sa apreciem aceasta. In acelasi timp, nu stiu daca toti cei din „catacombe” erau autentici. Nici aceasta nu putem aprecia. Dar, conceptual, ideea este ca nu putem sa spunem ca o Biserica nu mai e Biserica daca e acceptata de autoritatile unei vremi…

Aici, vom nuanta ca o Biserica locala poate sa fie prigonita de autoritatile unei vremi, la fel poate si o asociatie. Dar, oricat de nobil ar fi scopul unei organizatii omenesti, el este intrecut cu mult (fiind vorba de un cu totul alt nivel) de martiriul sfintilor din Bisericile prigonite, fie ca e vorba de primul secol sau de cei ai zilelor noastre.

O asociere a unor oameni, daca este Biserica, atunci nu mai este asociatie, desi este, intr-un sens (si am discutat asta) o asociatie. Invers, insa, e posibil. Iar aceasta este esential pentru intelegerea diferentelor dintre cele doua.

Ca aplicatie, o asociatie nu poate migra in Biserica, nu poate sa-si faca „upgrade”. Nu asa merg lucrurile. Biserica este cu totul altceva. Printr-o abordare superficiala, se bagatelizeaza sensul si rostul Bisericii si aceasta e ceva gresit si rau, indiferent de intentii.

Biblic, cei care cred in Cristos, in urma cunoasterii invataturilor Evangheliei, intra intr-o Biserica locala, in general vorbind. Exceptiile exista si se pot discuta separat (de exemplu, convertirea unui detinut, cand cel care i-a spus de Cristos a murit, el ramanand singurul din inchisoare care e credincios). Ioan, cand era exilat in Patmos, era din Biserica? Era! Dar, nu avea frati intr-o Biserica Locala, langa el, in sensul partasiei, zidirii sufletesti etc. Conditiile era de asa natura, iar aceste conditii nu au fost alegerea lui.

[va urma o continuare]

4. Asociatia nu poate sa se erijeze intr-o entitate asemenea Bisericii sau peste aceasta; Biserica nu se poate face Asociatie;

5. Biserica si Asociatia pot interactiona, dar intr-un context foarte bine definit, context care rezulta din intelegerea corecta, simpla si evidenta a acestor entitati mentionate;

6. Desi cele doua nu sunt interschimbabile, exista anumite „lucrari” pe care ambele le pot face sau pe care nu le poate face niciuna;