„Mass-media s-a dovedit a fi o forta care a invadat viata omului secolului XX, bombardandu-l cu imagini, pe care omul si in special copilul ar avea dreptul sa nu le vada, si cu informatii de care ar avea dreptul sa fie scutit. Copiilor li se fura copilaria prin faptul ca sunt expusi anumitor imagini si informatii si aproape ca nu mai pot fi protejati de poluarea imagistica si auditiva care a invadat ‘planeta albastra'”[1]
„Cuvantul a fost umilit”[2]
„Ne aflam in era fonologismului in detrimentul logocentrismului”[3]
„Marea majoritate a programelor destinate copiilor si tinerilor contin, uneori intr-un mod foarte subtil, alteori intr-un mod izbitor de explicit, o otrava etica ce marcheaza gandirea, atitudinile si comportamentul lor. Parintii raman socati si nu-si pot explica de unde au copiii lor anumite deprinderi ciudate”[1]
„Nici nu ar mai putea fi vorba de sensurile pure ale cuvintelor – sensuri arhetipale, pe care le rostea ab origine Adam, vorbind cu Dumnezeu”[1]
„A vorbi este un act gratuit; nu se urmareste neaparat comunicarea. A vorbi este un joc care-ti da impresie de putere, nu conteaza continutul si nici relatia cu interlocutorul. Continutul s-a relativizat de mult, conteaza ambalajul, forma in care se prezinta mesajul, conteaza retorica, nu logica. A vorbi este mai degraba o afirmare a persoanei si o placere a demonstrarii fonogenismului ei. In general, remarcam prioritatea acordata sintaxei in raport cu semantica, semnificantului in raport cu semnificatul, slovei in raport cu duhul si esteticii in raport cu etica. Conteaza ‘ceea ce izbeste ochiul’ si urechea, nu ceea ce ascunde inima. Elemente de show – jocuri de culor, sunete si imagini – tind sa aiba prioritate fata de continutul semantic al mesajului verbal. In televiziunea postmoderna, raspunsul asteptat de la spectatori este mai degraba unul emotional, decat etic sau rational.”[1]
„Criza adevarului se adanceste si prin inversarea valorilor. Petele de culoare aruncate haotic pe o panza devin opera de arta. Racnetele si hiperritmul agasant, precum si continutul antiuman al unor productii muzicale devin ‘cantecul indragit’ al milioanelor de tineri de pretutindeni din ‘satul nostru planetar’. Proslavirea drogurilor, a sexului, a sinuciderii si a violentei, insiruirea de cuvinte vulgare, devin mesajul preferat, ascultat cateva ore pe zi de acesti tineri. Deci este vorba de o educatie sistematica, zilnica, a tinerei generatii, intr-un anumit stil de gandire, in care valorile sunt inversate.”[1]
„Problema nu este de a folosi un nou limbaj… Omul este cel care trebuie sa se ridice”[4]
„Vindecarea cuvintelor si implicit recastigarea credibilitatii se face doar in contact nemijlocit cu Cuvantul. Omul regenerat spiritual, deci cel care s-a intalnit intr-un mod personal cu Logosul, va deveni el insusi sursa de vorbire datatoare de har si de viata, oglindind fidel Cuvantul.”[1]
––––
[1]Paraschiva Pop
[2]Jacques Ellul
[3]Derrida
[4]Evdokimov
din „Regresia Moralei”, de Paraschiva Pop
––––-
Ascultarea Credintei 